Dilema Veche, 2013 (Anul 10, nr. 464-476)

2013-02-14 / nr. 470

DILEMATICI DIN TOATE ȚĂRILE. VĂ ASCULTĂM... ______­ •____________________________________________ _■■ ■ , _________­­ .­y­.Or . 'v.“ ■ ' ' . Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea.­­ Unde ai citit asta? în toate cărțile bune...“ (WILLIAM FAULKNER - „LECȚIA DE CHIMIE­“) NR. 468 După 20 de ani Douăzeci de ani de (și cu) dileme Dilema a împlinit 20 de ani! Numărul aniversar a fost scris, publicat, citit, lăudat, petrecerea a fost de neuitat. Și acum poate e total aiurea că mi-a venit așa o dorință, să împărtășesc din that joy care e, pentru mine, unul dintre cititori, Dilema, însă cred că Di­lema și cu mine avem o poveste specială (și sînt sigură că, la fel ca mine, și mulți alții). Cu Dilema mi-a făcut cunoștință tata, îl tot auzeam cum ride și chicotește citind, în­tins în pat, spre seară, și din cînd în cînd mă chema să-mi mai citeze din „ce-a mai scris Pleșu“, iar uneori ni se alătura și mama, și puneam de-o șuetă în jurul ei. Dilema, la noi acasă, a înlocuit cumva serile lingă radio, as­­cultînd Europa Liberă. Am prins gustul ime­diat. Uneori, se întîmpla să ne­­ trezim cu do­uă Dileme în casă, căci în drum de la școală, mă opream și eu să-mi iau Dilema mea, me­reu de la același chioșc și de la același nene din Piața Romană. Cele mai plăcute numere au fost savurate de tata și de mine pe banca noastră din Grădina Ioanid. Chiar și iarna ne ascundeam cîteodată acolo și ne împăr­tășeam dilemele preferate. Cam la puțin timp după ce revista a împlinit doi ani, în­­tr-o dimineață de sîmbătă, de februarie în­ghețat, m-am așezat singură pe banca noas­tră din Grădina Ioanid și, cu Dilema în bra­țe, am trăit­­ prima zi din viață fără tata. El tocmai se dusese, cu cîteva ore în urmă. Tot restul clasei a XlI-a, măcar o după­­amiază pe săptămînă, mă așezam pe banca cu pricina și răsfoiam Dilema, rînduindu-mi și propriile dileme, atît cu­ puteam. Cam la un an după — cu două geamantane burdușite cu amintiri de acasă, plus o geantă mică în mină, cu cîteva Dileme în ea­­, am plecat din țară. La fiecare două-trei săptămîni, pri­meam un plic mare de hîrtie maronie în cu­tia poștală. în el, cite două-trei Dileme și, în­­tr-una din ele, cîțiva gologani „ascunși“ și o scrisoare mică de la mama. Locuiesc în Olanda de mai bine de 15 ani și m-am mutat prin țara asta de nouă ori și tot de nouă ori, colecția de Dileme s-a mutat cu mine. La ultima mutare, cele șapte inun­dații au afectat-o însă. După încercări de sal­vare pe calorifer și lingă aragazul fără gaz, cu uscătorul de păr sau atîrnări de­ cîrlige în soarele timid olandez, iremediabil urmat de vreo ploaie torențială sau mocănească, am înțeles și eu că trec să let go dilemelor mele. Am călătorit mult, iar de două ori cu un rucsac în spate, în jurul lumii. De fiecare da­tă, m-au însoțit cîteva Dileme (erau vechi deja pe vremea aia). Astfel, Dilema a ajuns pe Huayna Picchu în Peru, la Angkor Wat în Cambogia, la Great Barrier Reef în Australia, în Pacific pe insulele Cook, s-a o­­dihnit la poalele celui mai înalt și totodată celui mai lat copac sequoia, în California. S-a hlizit pe la Hollywood, și cînd l-a zărit pe Woody la New York, și ea parcă a rămas bouche bee. A privit cum se topește ultimul Gletscher din Bolivia, la peste 5500 m. Ea a rezistat, ea însă era cu­ pe ce să leșin (de la altitudine și din cauza unor vulturi care îmi roiau în jurul capului - și acum sînt si­gură că voiau și ei să citească Dilema). M-a apărat de ploi inimaginabile pe China Beach în Vietnam, m-a ferit de soarele dogoritor și de lumina orbitoare pe Salar de Uyuni, în Brazilia, pe o insulă cu roabe și măgari, cei cîțiva localnici îmi ziceau la chica con las di­­lemas, iar la granița cu China, vînzătoarele de bijuterii din aluminiu, cu dinți de argint, mă strigau „Dilema“. Au făcut vânzare bună. Duminicile de vară, în anii petrecuți la New York, le pierdeam într-o necontenită fe­ricire pe iarbă, în Central Park, citind New York Times și New Yorker. Dar săptămînile cînd plicul de culoare maronie sosea și el, fe­ricirea era mai cu dichis. Dilema în Central Park e o bucurie. La începutul anului ăstuia, mi-am zis că poate e timpul să mă mut din nou și, de data asta, să încerc iar o mutare peste granițe. Și ca tot omul strîngător, am zis să încep cumva ordonat: să arunc din boarfe, să let go, yet again. Am scos căruciorul din pivniță, să îl încarc cu hîrțoage de dus la reciclat. Am aruncat tot felul de colecții de tot felul de periodicals, reviste de film, de li­teratură, de călătorie, almanahuri și albume, însă cîteva vrafuri încă mi-e greu să le bag în cărucior. Printre ele se numără cîteva Di­leme, cîteva Dilemateci și încă vreo două-trei altele (nu colecționez numai dileme, totuși). Chiar și de colecția New Yorker cred că, în­­cet-încet, am să mă despart. Știu că pot să o accesez oricine oricînd, iar mutată într-o cu­tie de pantofi, nu o să am loc de colecții de reviste, însă Dilemele mele sînt de neînlocuit (și așa cele mai vechi s-au dus deja cu inun­dațiile cu pricina). Cînd revista a trecut online, la varianta cu abonament, nu am ezitat nici o secundă. Mi-am făcut abonament, însă Dilemele pe hîrtie îi revin acasă mamei, la cutia poștală. Cînd a aflat că „i-am făcut abonament, deci“ și urmau „să-i vină Dilemele direct acasă“, mi-a mărturisit că venea de la chioșc s-ar putea să se supere. Vreo două luni, vremea celor două Dileme s-a întors la noi în apar­tament; în final­­ happy ending­­, o colegă s-a oferit să preia ea Dilema rămasă „nedo­rită la chioșc“. De fiecare dată cînd merg a­­casă, imediat ce intra în sufrageria copilă­riei, pe măsuța din spate, pe dreapta, zăresc vrafurile. Mă așteaptă și acum, în cîteva zile se împlinesc 18 ani de cînd tata nu mai e. Nu voi putea fi în Grădina Ioanid, însă, cu iPad-ul în brațe, voi „tapa“ pe site-ul dilematic, undeva în vreun oraș din Europa. De peste 15 ani, Dilema mi-l aduce pe „acasă“ un pic mai aproape; îmi poves­tește, pe un ton uneori ironic, alteori glumeț sau enervat, chiar și trist, însă mereu subtil și clar, bine informat, despre micile și marile pățanii de acasă. Prin Dilema reușesc nu nu­mai să cred că înțeleg ceva din ce mai e pe acasă, însă reușesc un lucru mult mai sem­nificativ - să știu și să mă asigur sau să mă liniștesc că acasă mai e și frumos, și bine, și normal - orice ar putea însemna acest nor­mal. Pentru mine sînt acele episoade și po­vești cu case și filme și cărți, glume și spec­tacole, analize și oameni, mulți oameni fru­moși, cu multe istorii ce merită aflate. Po­vești ce nu sînt mereu cu final fericit sau în tonuri cu mult roz, dar tocmai coloritul lor mă ajută să pricep ceva sau să îmi pun mai multe întrebări. Dilema mă ajută să mă simt aproape, să fiu un pic acolo. Și mai face ceva, îmi hrăneș­te constant marea mică dilemă personală. Should I stay or should I go... back?! Sper să o mai facă mulți, mulți ani de acum încolo. Anca FRONESCU Amsterdam WooLD E jaf., album dilematic Daniel Goace NR. 469 Articolul lui Gabriel Giurgiu, „Meceveul meu" Regret că sînteți în situația de a lua, ne­mijlocit, contact cu această gogoașă înfuriată care se numește justiție. Dacă Dumnezeu ține cu noi, veți observa și care sînt cutumele învechite ale justiției. Pentru a obține o copie legalizată de pe sentință, trebuie să aștepți la cozile formate la diferite uși. Pentru exemplificare, la o ușă se formează mai multe cozi: pentru depuneri cereri persoane fizice, pentru depuneri cereri avocați și consilieri, pentru ridicare lega­lizări, persoane fizice etc. Se formează cozi interminabile la care aș­teaptă femei divorțate, cu copilul în brațe, pentru pensie alimentară, bătrîni, în baston, pentru diferite alte drepturi etc. Dar cel mai supărător lucru este că în justiție nu este admis conceptul de „malpra­xis“; o decizie pronunțată de ICCJ nu o pot pune în executare datorită neglijenței gre­fierilor și judecătorilor care au „semanat“ o mulțime de greșeli la redactare. Pentru co­rectarea acestora a fost necesar să fac di­ferite cereri, iar acum, după 18 luni, încă nu am terminat. în cazul în care credeți că este de interes, ne-am bucura să faceți o mini informare în rîndul cititorilor. Cu respecct, Vasile MARCHIDANI vmarchidani@yahoo.com COBORÎTE DE PE SITE Articolul lui Vintilă Mihăilescu: „Cine ne sînt dascălii?" Ai noștri dascăli... Interesante aceste statistici, dar nu foar­te surprinzătoare, îmi amintesc că, într-un sondaj recent, Ceaușescu ieșea printre cei mai mari lideri ai românilor, fiind totodată și cel mai de tristă amintire. Se pare că cei trei miniștri ai Educației din topul pozitiv­­negativ sînt cei mai vii în mentalul colectiv. Probabil pentru că au făcut ceva: bun și/sau rău, în orice caz, reformele par a se concen­tra preponderent pe detalii pur administra­tive, avînd un impact aproape nul asupra u­­nor chestiuni de fond, cum este de exemplu dezvoltarea gîndirii. Ca individ aparținînd sistemului educațio­nal, sînt de acord că unele schimbări sînt ne­cesare. Doar că, ar fi bine ca cei care fac regulile jocului să anticipeze efectele, luînd în calcul și aspecte cum­ ar fi: costurile schimbării, inerția, tipologia indivizilor din sistem și strategiile probabile pe care le vor prefera aceștia. Poate e doar o impresie, dar, de la an la an, birocrația generată de o abordare admi­nistrativă autistă, precum și preocuparea pentru formă ne deturnează tot mai mult de la misiunea noastră de bază, privitoare la e­­ducație și cercetare. Alergăm după punctaje, încercăm să maximizăm cîștigurile materia­le, colecționăm diplome, publicăm la canti­tate etc. Am zice că avansăm. Facem în așa fel ca statisticile și imaginea să arate bine. Dar oare asta nu reflectă de fapt o atitudine defensivă, justificativă și antiresponsabilă? Cine se mai preocupă de problemele de fond? Probabil acei dascăli-apostoli minoritari, pe cale de extincție, uneori marginalizați. Cu toată obiectivitatea lor, rezultatele statistice (mai ales media), diversele scoruri și indicatori sînt uneori surprinzător de ne­semnificative. Ceea ce este cuantificabil ar putea să nu fie relevant, iar ceea ce este re­levant ar putea să nu fie cuantificabil. De e­­xemplu, o studentă îmi povestea odată cu en­tuziasm despre profesoara ei de geografie din liceu, care le preda lecția ca pe o călătorie pe parcursul căreia elevii descopereau lucruri interesante. Dacă ne sondăm puțin memoria vom realiza că ne amintim cu plăcere de acei dascăli care ne-au ajutat să învățăm cu plăcere și totodată eficient, aproape în joacă. Cine ne sînt dascălii? Nu știu dacă cifrele prezentate în articol ne ajută să răspundem în această întrebare. Am putea eventual să căutăm explicații întorcîndu-ne la momentul la care comuniștii au aruncat în închisori mulți intelectuali cu coloană vertebrală, păs­trând pe cei „maleabili“ și completînd cu al­ții, de „origine sănătoasă“. Am putea să ne gîndim la rolul delațiunii și al compromisu­lui în păstrarea unor poziții. Am putea să ne întrebăm de ce în țări pe care le invidiem e­­xistă un principiu al migrării tinerilor viitori profesori/cercetători între universități dife­rite. Dascălii sînt de multe feluri. Aproape că aș zice că nici nu contează cine sînt. Ce contează este dacă sistemul actual, cu re­gulile lui, starea lui reală și criteriile sale reale de selecție este favorabil sau nu acelor dascăli excepționali, de care cu toții ne amin­tim cu plăcere, care ne-au format personali­tatea, rămînînd modele pentru noi. adăugat de cmarcel la 10 februarie 2013 DILEMA! REDACȚIA: Dana CĂLINESCU (secretar general de redacție) • Marius CHIVU • Radu COSAȘU Cristian GHINEA • Stela GIURGEANU • Andrei MANOLESCU (redactor-șef adjunct) • Matei MARTIN Patricia MIHAIL • Lucian MUNTEAN (editor conținut web)• Adina POPESCU • laromiza POPOVICI Ana Maria SANDU • Simona SORA Dan STANCIU • Mircea VASILESCU (redactor-șef) • Luiza VASILIU RUBRICI• Ion BARBU • Aron BIRO • Paul BREAZU • Adrian CIOROIANU • Iulian COMANESCU Claudiu CONSTANTINESCU • Codrin Liviu CUȚITARU • Gabriel GIURGIU • Andrei GORZO Maria IORDANESCU • Eugen ISTODOR • Selma IUSUF • Vintilă MIHĂILESCU • Cezar PAUL-BĂDESCU Andrei PIPPIDI • Oana STOICA • Cătălin ȘTEFANESCU • Constanța VINTILA-GHIȚULESCU Sever VOINESCU • Rodica ZAFIU CAP LIMPEDE: Ruxandra MIHAILA • TEHNOREDACTARE: Adrian DAMIAN ABONAMENTE ȘI INFORMAȚII: Zirion Media • tel.: 0730 190.899, număr cu tarif normal în orice rețea telefonică, orele 9:00-18:00 (Luni - Vineri) • abonamente@zirkonmedia.ro PUBLICITATE: Ionela DANA • tel.: 0730.190.808 • e-mail: ionela.dana@redmd.ro DIRECTOR PUBLICITATE: Costin VELICU • e-mail: costin.velicu@redmd.ro DIRECTOR PRODUCȚIE: Ionuț MATEI DIRECTOR DISTRIBUȚIE: Alin BENEA DIRECTOR GENERAL: Peter L. IMRE DIRECTOR EXECUTIV: Gabriela ENESCU Tiraj 12.500 • Tipărit la Tipomedia București ISSN: 1584-1669 Revistă editată de Adevărul hinl­rlirwr Anul X • nr. 470 • 14-20 februarie 2013 • DILEMA!

Next