Dilema Veche, 2018 (Anul 15, nr. 737-749)

2018-06-28 / nr. 749

De unde a pornit această idee a Fun­dației Calea Victoriei de a organiza cur­suri în domenii umaniste și artistice pen­tru adulți? Ideea fundației a apărut într-o discuție cu sora mea, Irina (care acum trăiește în Germania), despre ce proiect am putea face pe Calea Victoriei, unde ea avea un apartament într-un bloc modernist, in­terbelic. Pentru că în acea perioadă ci­team cărțile de istorie ale domnului Nea­­gu Djuvara și eram fascinată de capaci­tatea domniei­ sale de a explica lucruri­le pe înțelesul tuturor, într-o manieră foarte documentată, dar deloc complica­tă, punînd evenimentele în context euro­pean, a apărut ideea de a crea un spațiu dedicat științelor umaniste și artelor. Atît eu, cît și sora mea am urmat educația din școlile din perioada comunistă (eu eram în clasa a XI-a cînd a fost „revoluția“) și am resimțit această lipsă a educației or­ganizate în domeniile culturale. Altfel spus, ne-am propus să creăm un spațiu alternativ, comparabil prin abordarea te­melor cu nivelul cursurilor sau semina­­riilor de la facultate, dedicat unor dome­nii cum ar fi istoria, literatura, istoria ar­tei, muzica, pictura, filozofia, etnologia, istoria religiilor etc. Recunosc că am fost inspirată de atmosfera efervescentă din anii ’90 de la Facultatea de Litere, un­de am avut șansa să cunosc cîțiva profe­sori excepționali care mi-au deschis min­tea: Mircea Vasilescu, Ion Bogdan Lefter, Bogdan Ghiu, Mircea Cărtărescu, Nico­­lae Manolescu (care în acea vreme ținea un curs fabulos despre literatura de ser­tar) și alții. Adulții au la dispoziție - mai ales în Capitală și în orașele mari - multe locuri unde să își completeze sau să își cizeleze cultura, educația, cum ar fi muzeele, tea­trele, bibliotecile, revistele culturale, nu­meroasele conferințe și manifestări cul­turale, concerte de toate felurile, de la ja­zz, rock și pînă la muzica clasică de foar­te bună calitate. Ceea ce aducem noi în plus este un sistem, o constelație, adică, mai precis, dacă cineva vrea să aibă cîte­­va repere clare într-un domeniu cum ar fi istoria religiilor, de exemplu, poate urma un curs care să îi traseze aceste direcții foarte utile, să îi ofere o baza. La fel și cu muzica clasică, domeniu în care lucrăm cu Tiberiu Soare, împreună cu care am organizat conferințe, transformate ulte­rior în două cărți foarte apreciate de pu­blic: Pentru ce mergem la Operă? și Nouă povești muzicale, un fel de manuale pri­etenoase pentru melomanii care vor să afle perspectiva unui dirijor asupra unor mari compozitori, curente și capodopere muzicale. Care au fost cursurile inițiale și care sînt cursurile care au cel mai mare suc­ces astăzi? Primul curs de la Fundația Calea Vic­toriei a fost cel susținut de domnul Nea­­gu Djuvara, numit „Cum am trăit seco­lul XX?“, urmat de cursul „Cum să ascul­tăm muzică?“ al lui Tiberiu Soare. Prin­tre lectorii noștri de la început se nu­mără cîțiva bursieri ai Colegiului „No­ua Europă“ cum ar fi Mihail Neamțu, Ștefan Vianu sau Mirel Bănică. La scurt timp de la lansarea fundației a intrat în echipa de lectori doamna Georgeta Fi­­litti, istoric charismatic și foarte pasio­nat de poveștile Bucureștiului, de desti­nele unor personalități marcante din is­toria noastră recentă. Un moment foarte important, pentru mine și public, a fost conferința domnului Andrei Pleșu „Ce știe și ce nu știe Socrate?“. Am pus ală­turi personalități marcante ale vieții cul­ „Educația nu se termină odată cu școala sau cu facultatea" interviu cu Sandra ECOBESCU, președinta Fundației Calea Victoriei PUBLILIUS SYRUS Theodore Roosevelt „Nu toți cei care care citesc devin lideri, însă toți liderii citesc.“ Harry S. Truman rurale cu tineri cercetători și artiști ca­re să prezinte publicului de toate vîrste­­le diverse domenii, subiecte sau tehnici practice din domeniul artelor plastice. Cred că unul dintre punctele forte ale fundației, dincolo de calitatea cursurilor și selecția atentă a lectorilor, este vari­etatea foarte mare de domenii, care nu poate fi găsită în cadrul altor instituții culturale sau în programa unor ONG- uri care organizează cursuri. Domenii­le în care sîntem activi și care acoperă, fiecare, unul sau mai multe cursuri/eve­­nimente sînt: antropologie, folclor, acto­rie, arte plastice, istoria artei, astrono­mie, istoria Bucureștiului, istorie univer­sală, design interior și arhitectură, psi­hologie și dezvoltare personală, filozofie, diplomație, fotografie, stil vestimentar, muzică (aici avem conferințe și concer­te), religie și spiritualitate, scriere crea­tivă și jurnalism. Este foarte greu, în acest moment, să pot spune care sînt domeniile sau cursu­rile care se bucură de cel mai mult suc­ces, pentru că publicul a ajuns să apreci­eze, în timp, toate direcțiile. Pot spune că am reușit să facem foarte populare cur­suri mai dificile, „mai deștepte“, cum le spun eu, cum ar fi istoria artei, istoria religiilor, istoria culturală a Europei sau cursurile de filozofie. Cel fel de oameni se înscriu la cursuri și care sînt motivațiile lor? Dar aștep­tările? Oamenii care participă la cursurile și evenimentele noastre sînt foarte diferiți, au vîrste cuprinse între 18 și 60 de ani, au profesii și preocupări foarte diverse: sînt avocați, corporatiști, publicitari, fre­elancer-i, angajați ai instituțiilor statu­lui, medici, profesori, psihologi, chiar și artiști. Ce au în comun este faptul că sînt per­soane extrem de active, care se informea­ză continuu, care au înțeles că educația nu se termină odată cu școala sau cu fa­cultatea, și că în societatea actuală este nevoie, poate mai mult ca niciodată, de o continuă „updatare“ a informațiilor și abilităților noastre. Ei își doresc să învețe lucruri noi, să își consolideze cultura ge­nerală, să își dezvolte diverse abilități, dar, foarte important, doresc și să socia­lizeze cu oameni cu interese comune, să interacționeze cu lectori interesanți, să aparțină unei comunități și să se rela­xeze. în ce măsură astfel de cursuri pot schimba viața cursanților? Și în ce mă­sură rămîn doar un hobby? Cred că un procent de cel puțin 30% din cursanții noștri fac schimbări sem­nificative în viețile lor, adică își schim­bă locul de muncă, își dezvoltă o abilita­te sau prind curaj pentru a începe o afa­cere pe cont propriu, își rezolvă probleme personale (mai ales dacă urmează cursu­rile susținute de psihologi și coacher-i). O altă mare parte se bucură de cursurile fundației așa cum ne bucurăm de o car­te bună, de un film surprinzător, de o că­lătorie într-un oraș cu istorie. Avem cîte­­va povești frumoase, oameni care au ur­mat un master de antropologie după ce au prins gustul pentru acest subiect la cursurile noastre, tineri care au intrat la facultăți de arte, cu sprijinul nostru, du­pă cursurile noastre, oameni care și-au început proiecte originale după urmarea unui curs la fundație (cum este cazul lui Ion și al Danei Georgescu, care au inven­tat „Moara de hîrtie“ de la Comana), oa­meni care ne-au spus că se simt la noi ca într-o oază de normalitate și care se bucură că existăm. Mie nu îmi place cu­vîntul hobby, are un sens peiorativ, ca și cum eu aș spune că hobby-ul meu este să merg la concerte de muzică clasică, cînd de fapt este ceva care mă pasionează, mă transformă, mă definește ca individ. Așa cum ați spus, în general, educația românilor și procesul de învățare se ter­mină, din păcate, după cei 12 ani de școală, eventual după facultate. Avem ne­voie de o educație continuă? Cum se poa­te realiza ea? Educația continuă este utilă și nece­sară pentru orice persoană care dorește să se bucure de fiecare zi, dincolo de sa­tisfacerea nevoilor primare. Altfel spus, eu cred că arta și umanioarele chiar ne fac viața mai frumoasă, chiar ne rafi­nează simțurile, ne oferă metode diver­se și sofisticate de degustare a realității. Această bucurie este foarte vizibilă la concerte, de exemplu, cînd chipurile oa­menilor sînt transfigurate, încep să zîm­­bească, chiar să plîngă de bucurie. Cred că acesta este rolul artei, să treacă din­colo de cotidian, să reinterpreteze reali­tatea și să ne îmbogățească experiența vieții. După cum spuneam, există nume­roase forme prin care putem să ne conti­nuăm educația. Internetul oferă, la rîn­­dul lui, enorm de multe materiale pen­tru cei care nu au acces, poate, la eve­nimente numeroase, cum se întîmplă în București. Eu, de exemplu, m-am apucat la 44 de ani de Masterul de Studii Vizu­ale și Societate, din cadrul masterului de antropologie de la SNSPA, coordonat de Vintilă Mihăilescu, un profesor și un om excepțional. Este o experiență extraordi­nară să te întorci la școală după mai mult de douăzeci de ani. în ce măsură procesul de învățare este mai dificil la adult decît la copil? Nu cred că procesul de învățare este mai dificil la adulți, în cazul educației continue, adultul alege ce vrea să învețe, în cazul copiilor, este o programă presta­bilită, deseori neinspirată și încărcată cu excesiv de multă matematică, pe ca­re 80% din absolvenții de școală nu o vor folosi niciodată. în cazul fundației, asis­tăm la o seriozitate a adulților în a urma cursurile alese care ne impresionează și ne inspiră să mergem mai departe. Nea­gu Djuvara, pe care l-am cunoscut cînd avea peste 90 de ani, încă învăța lucruri noi, citea cu bucurie, venea la cursurile noastre, deci vîrsta poate fi doar un pre­text pentru cei care nu vor să facă efor­turi și se complac în lene, dușmanul nos­tru principal. Ce fel de relație se creează între cursanți și lectori? Relația dintre lectorii noștri și cursanți este mai democratică decît cea din școală, de aceea făceam comparația cu semina­­riile de la facultate. Punem mult accent pe interactivitate și dialog. Mulți lectori sînt foarte iubiți de cursanți, devin un fel de mentori pentru ei și îi susțin și din­colo de limitele unui curs, comunică în continuare. Contează foarte mult, din­colo de pregătirea unui lector în dome­niul abordat, generozitatea profesorului, deschiderea către cursanți, dorința de a împărtăși, charisma, bucuria de a preda. Dacă există această bucurie, această pa­siune pentru domeniul sau subiectul pre­zentat, transferul de informație se face pe nesimțite, ca într-o vrajă bună. a consemnat Adina POPESCU DILEMA Cit trăiești —și „90% din educație este încurajare.“ Anatole France „E mai bine să înveți chiar și mai tîrziu deciî niciodată.“ , Sînt o parte din tot ceea ce am citit.“ „Îndîrjirea mea a fost de a fi un bun student toată viața. Și, cînd am ieșit la pensie la vîrsta de 68 de ani, am venit la Paris și m-am înscris la școala de limbi orientale, am făcut o licență în sîrbo-croată, între 68 și 72 de ani!“ Neagu Djuvara CÎT TRĂIEȘTI έN­V­E­Ț­I / / ul Anul XV • nr 749 • 28 iunie - 4 iulie 2018 • d­o­s­a­r DILEMA!

Next