Dimineaţa, septembrie 1920 (Anul 17, nr. 5075-5100)
1920-09-16 / nr. 5088
yi A / ------------__ _— [ TOATĂ LUMEA Situația politiei Acțiunea liberală In Ardeal. — Două curente In partidul național — Propaganda partidului poporului. Încercarea de infiltrație in provinciile alipite a partidului liberal, e un fenomen politic atât de interesant inedt merită o examinare mai îndeaproape. Primii pași spre o organizare liberală in Ardeal s'au lovit de o totală indiferentă, dacă nu chiar de o vădită ostilitate, din partea păturei țărănești Înfrângerea d-lui Vintilă Brătianu în alegerea dela §oscuta e numai una din demonstrațiile protivnice partidului liberal cari se repetă cu orice prilej din partea populatiei transilvănene, lată pentru ce propagandă liberală nici n'a trecut deocamdată în lumea satelor, multumindu-se la recrutarea câtorva elemente din partidele existente, cari au putut fi convinși că în fruntea viitorului guvern va sta d. I. I. C. Brătianu. In această privință e caracteristic felul deosebit în care e văzută și apreciată descălicarea liberală, în sânul partidului national Deosebirea e subliniată limpede de atitudinea cu totul diferită a celor două oficioase ale partidului național „Românul" din Arad și „Patria" din Cluj. Ziarul din Arad, condus de A. Vasile Goldiș, ține să recomande partidul liberal ca pe „cel mai puternic partid politic cu destoinicia guvernării și cu cele mai distinge forte morale și intelectuale", în vreme ce organul partidului national din Cluj atacă atât de aprig pe liberali încât „Viitorul" de aseară socotește aceste atacuri ca o „îngrămădire de neadevăruri, presărate de trivialități". Cum „Patria" oglindește mai fidel decât „Românul" senttimentele majoritătei partidului național, evident că situația d-lui Vasile Goldiș e foarte delicată, și fostul ministru ardelean nu va întârzia să se lămurească. Partidul poporului suferă, după cât se pare, de o criză a organizației sale. Comitetul executiv al partidului s-a întrunit pentru a discuta măsurile ce sunt de luat în vederea unei contra-propagande, îndreptată împotriva liberalilor și, mai ales, a Federației. Se vede că alegerile parțiale — cu tot succesul guvernamental — au marcat o scădere a entusiasmului pentru popularitatea generalului Averescu. E îngrijitor însă faptul că s'au făcut, nu ședința comitetului executiv averesc arte observații aspre împotriva măsurei, — și așa destul de puțin respectate, — ca prefecții să nu facă politică. Se evidențiază astfel tot mai mult dreptatea spuselor d-lui Matei Cantacuzino, care nu înțelegea să se folosească acțiunea politică a d-lui general Averescu pentru întocmirea, cu mijloace vechi, a unui partid nou. #»«**»* *1 ! * * "P" ! * onimul studentesc din Cluj CLUJ. _ Ele au continuat dezbaterile congresului național studențesc ce se ține la Cluj in sala Teatrului Național. " Președintele congresului d-l Pușcariu dă citire telegramelor de felicitare sosite de la d-nii prof. dr. Minovici, dr. Aurel Bardescu, Iliescu. Se primește propunerea maestrului Sima pentru crearea unui fond cultural, în amintirea studenților morți în războiu, fond ce va fi alimentat din tarele impuse studenților la înscriere. Mai departe, congresul respinge o propunere din Iași, de a se exclude din programul centrelor studențești activitatea extra-școlară. Se ia apoi în dezbatere regulamentul de discuție al congresului. După lungi discuții și contraziceri provocate de chestiunea admitereii la centrele studențești, ca membri activi, pe orice cetățean român sau numai pe acei de origină română, se admite pentru calmarea spiritelor formula a doua. In după amiaza aceleiași zile, studentul macedonean, Diamandi, un excelent orator, în aplauzele congresiștilor, arată cât sunt de desconsiderați studenții macedoneni cari nu se pot bucura încă pe deplin de unire. Pentru ei chestia națională rămâne încă deschisă. ZIUA n-a. m ma '■Mama* Immel *x . R =*....*..*— I» _■...«or DimNEA IA -------= L=lJ mIMELELE D*M&9ITH Divorț Cu ochii în pământ, numărând par că pietrile pavagiului, dela un pas la altul, fără de nici un gând, asemeni unui câine ce calcă pe urma stăpânului. Negură, urma dricul, tras de patru cai, ce urca încet, greoi, coasta dealului spre cimitir, legănându-și manile ce-i atârnau din umeri pe lângă trupul încovoiat ce sta sa cază sub greutatea poverei. Imediat în urma lui vreo câțiva necunoscuți împlineau golul unei familii mai numeroase apoi câteva trăsuri, două automobile și... atât. Negură tot mai obosit de drum se prinse cu mâna de spatele dricului și cum abia își mai ridica picioarele îl târau caii odată cu moarta și pe el în urmă ca un mototol de carne înfășurată într’o redingotă lungă și niște pantaloni vărgați... Când au urcat dealul, Negură își îndreptă oasele, înțepenindu-și picioarele amorțite și privind în urmări văzu lumea necunoscută lui... — Iacă, își zise el, ce de lume!.... toți au iubit-o, toți— și nici nu-i cunosc măcar... cine știe, poate sunt vecini. Și își vâră fața în albul batistei tivită cu margine de doliu, și plânse. Se mai uită înapoi și văzu automobilele... și în clipa aceia se trezi în el simțul vanitătei. Lumea trecătorilor ce-și descopereau capetele, de bună seamă ghiceau că mortul era de familie — și el — el — arhivarul judecătoriei de la „albastru“, trecea drept judecător, avocat — în tot cazul mult mai mult și, mai mare decât ceea ce era. Și în clipa aceia oboseala pare că îi trecu și fata-i luă expresia unei dureri „nobile“ așa cum văzuse și el la înmormântări de oameni bogați. Și ștergându-și fruntea, călcând mai pe tocul ghetelor, drept, privea lumea trecătorilor în față. O clipă în urmă, iar se înconvoie pe spinare... făcea în gând socotelile banilor cheltuiți, datoriile... acontul pe leafă și cele două săptămâni, ce-i rămâneau înainte de trai până la ziua lefei. Și tot așa, fel și fel de gânduri îi măcina mintea, până ce se trezi stând de vorbă cu judecătorul, cu împricinați, un dosar care se pierduse și pe care i-l cerea Tribunalul. Când dricul se opri la poarta cimitirului și când gropari ridicară coșciugul purtându-i pe umeri spre groapă, Negură și-a adus aminte că acasă lăsase o femee până la întoarcere, și avea pe masă o sentință de divorț, după care trebuia să scoată o copie. „De nu ar prăpădi-o de nu ar“... și își frecă fruntea cu mâna alungând par’că toate gândurile negre ce-l tulburau în mijlocul durerilor, și când preotul isprăvi slujba și bulgări de pământ căzură pe scândura coșciugului, ca și cum i se ridică o piatră de pe suflet, încheea în lacrămi grija șa necazurile petrecute. Ținându-și mereu pălăria în postum de C. ARDELEANU mână e și pe poarta cimitirului pe lângă dricul gol. Pe drum și-a adus aminte de cei ce îi ținură tovărășie mai înainte, se uită în jurul lui, sfios pare că, și nu văzu pe nimeni. Se întrebă din nou „cine vor fi fost?“. In clipa aceia cele două automobile, ridicând nouri de praf în urma lor, trecură fluerând din sirene.... — Cine vor fi fost? Când ajunse acasă ușa și ferestrele se deschise ale camerei în care fuse moarta îl înfricoșară șezu pe un scaun în curte și lăsându-și capul în mâini înșiruiau prin fața mintei toate nimicurile celor trei ani de căsnicie... lipsurile, bucuriile, necazurile și tot ceea ce îi prindea mintea o clipă, chemându-1 cu luni, sau cu ani în urmă... zilele de plimbare în oraș când luau masa la restaurant în urma unor afaceri de judecătorie, isbutite... copia de pe hotărâri sau începuturi de procese... toate, toate... îi steteau vii în față. Unei vecine bătrâne văzându-l așa mototolit pe scaun, îi se făcu milă de atâta durere și apropiindu-se de el încerca să-i dea curaj. — Păcat... dumnezeu s’o erte... ce să-i faci nu trebue să te prăpădești cu firea... de... așa a fost să fie. — Așa a fost să fie! Și clătinând din cap, aftă lung... de parecă să-și dea sufletul... intră în casă, și-și aduse aminte de sentința de divorț și cum nu o văzu pe masă cu mâinele grăbite, căută prin toate sertarele trecând mereu peste ea fără să o vază. Fruntea i se înfierbântase, tâmplele îi svacneau și mereu căutând, și negăsind, simțea cum îi slăbesc picioarele de par’că era bătut. Șezu în scaun și căuta mereu, scutură totul din cutii. Uitase toate necazurile iar fata ochilor nu vedea decât rândurile lungi ale scrisului cu litere mari albastre, ale sentinței, pecețile, semnăturile. Deodată se trezi ținând, în mână un pachet de scrisori, de unde îl luase, în ce cutie fusese nu-și mai dădea seama. Uită cu desăvârșire dosarul de divorț. — Dar asta?... Și desfăcând panglica roză ce lega plicurile cu hârtie parfumată. Citi rândurile mărunte ale scrisoarei: „Draga mea Elvira Te aștept negreșit mâine la zece. Radu“’ Ca un vânt rece îl lovea între spete. Cască ochii mari, și rând pe rând scoase scrisorile citindu-le atent, de câte două, trei ori, pare că neînțelegând îndestul. Se întunecase, aprinse o lumânare și trase scaunul în fața mesei și liniștit ca și cum ar fi cercetat hârtiile unor înpricinați, rând pe rând citi toate rețelele și cărțile de vizită. făcând cunoștința unor oameni de cari nu auzise niciodată..., ceea ce l-a intrigat și supărat a fost unele scrisori semnate „Alecu“ din care nu lipsea delicata atențiune de a-i pomeni numele însoțindu-l ca fel și fel de epitete. Dobitocul de bărbat, idiotul tău Negură, și fel și fel de epitete, cari mai de cari mai grosolane. — Ce-o fi avut asta cu mine? — și îi trase o înjurătură scrășnindu-și dinți că nu poate să-l înfierbânte cu vre-o două perechi de palme.... Aprinse o țigare și isprăvind de răsfoind, rămase cu ochi în tavan, gândindu-se la răposata n’ar mai fi fost să fie. — Cum dracu de n’am băgat de seamă!... Ptiu!... M’am vârât în datorii până în gât și pentru cine? pentru o... ? Se ridică brusc, strânse scrisorile toate și le băgă în buzunarul hainei. Se uită jur înprejur prin cameră își luă pălăria de pe un scaun pe care afla și sentința de divorț care era acolo, o înfășură într’o hârtie... Și cum a doua zi trebuia să-i vie o cumnată care să moștenească pe răposata, plecă. Din noaptea aceia, Negură, dormea pe o masă a judecătoriei, gândind mereu la plata datoriilor. C. ARDELEANU Consfătuirea morarilor din țară FIXAREA PRETURILOR PENTRU GRANE Eri dim. a avut loc la Camera de comerț din Capitală o consfătuire a morarilor din întreaga țară sub președentia d-lui Georgescu-Fiterea Ministerele au fost reprezentate prin d-nii: Căruntu (domenii), Moța, (industrie), Cartianu (muncel), Gănescu (aprovizionare), Brancovici (comisia de export), Pavelescu Dima (Primărie), și D. Seceleanu președintele Uniunei sindicatelor agricole. D. FUEREA spune că morarii s’au opus de la început la măcinișul hotărât de ministerul aprovizionărei, prin care se extrăgea cota de 10 la sută faină de lux cu prețul de 8 lei kgr., neținându-se, astfel seamă de memoria morarilor. D-sa spune că s’a cerut la timp fixarea prețului grâului dar nu s’a admis. Acum se vede rezultatul: nu găsim grâu și lipsa fainei se accentuează. Transportul pe c. f. r. lasă complect de dorit. D. SECELEANU arată că grâul nu se mai poate vinde sub prețul de 15 mii lei vagonul. Pretinde că prețul actual al grâului e prea mic. D. BRANCOVICI, cu toții dorim exportul pentru a îmbunătăți valuta Grâul fiind prohibit la export se samănă orz și ovăz — fapt care a adus înputinarea făinei. D. CARUNȚU constată că la noi industria agricolă e foarte puțin încurajată. Cere majorarea prețului grâului. D. PAVELESCU-DIMA de când cu liberul comerț al cerealelor în țară s’a scumpit prețul grâului și — de aci — și al făinei. Cere a se lua măsuri împortiva intermediarilor. D. BRANCOVICI spune că însoțitorii cari conduc vagoanele cu mărfuri sunt necesari, căci ei feresc marfa de furturi. tonul bill cil Kn (Horii) Impresariu Avram Nicolau Sâmbătă *18 Septembrie 1920 — la oca 9 seara — Primul Concert Dat de celebrul tenor LEO SLEZAK — Cel mai mare tenor dramatic din lume — Programul pentru primul concert 1) Bizet, Aria lui Don José din Carmen*. — 2) Meyerber, Arta lui Vasco di Cama din „Africana". 3) Joh. Brahms. Minnelied, Federnsamkell: Slandchen, Richard Strauss. Traum durch die Dämmerung și Heimliche Aufforderung, .Bohema*. 5) Leoncavallo. Ariarul Todlo din PagliaCol*. Biletele la Magazinul de Muzică Hans Jackel Calea Victoriei 70. 16591 M LOTETEUSAHU — Compania Lyrici Maximilian Leonard — Azi 15 Septembrie 1920 Cu Dzili Leonard, Gh. Popescu, Gheorghiu, Theodorescu-Doru Straionescu, Groner Solomonescu Botez și D-nele Annie Aurian, Adina Simionescu, Dalina, Virginia Teodoru, Micu Marinescu, Er. Petrovicescu. Joi Reprezentație In beneficiul tenorului I. Băjenaru, se va cânta *Perioda>, $ Luni 20 Septembrie, deschiderea stagiune de iarnă la Teatru Lyric cu De ași fi Rege Z GRADINA BLANDUZIEI & CHALEIA '■ 1 ■— Axi Mersuri 15 Septembrie Mare Reprezentație Extraordinară comedie în 3 acte Deși acțiunea piesei e redată intr’un mod cuviincios, Direcțiunea Companiei sfătuește să nu ia parte Domnișoarele In folosul Asistenței Publie Biletele in Mag. de muzică Degen lângă Capșa. si seară In Casa Teatrului, Casieră Cu rutină plătită cu 800 lei lunar se Caută pentru o mare casă de manufactură. Oferte indicând vârsta și unde a mai lucrat, se vor adresa Agenției de Publicitate D. Adania Str. Sărindar 4 sub „84. T.“ 28596 Teatrul „Rep. Huria" Compnnia Dramatică .BULANDRA Deschiderea stagiunei Joi 16 Septembre 1920 pentru prima oară Cocoșul Nigru Fantezie dramtică în 5 rele Vineri 17 Septembrie 1980 Cocoșul Negru Duminică 19. Matineu Pentru reintrarea d-l ui P. Sturdza Văpaia TEATRUL MODERN (complect renovat) Asociația dramatică „Excelsior" Azi Miercuri 15 Septembrie ora 9 precis Deschiderea stagiunii „LA GLU dramă te Se«te «6 tablouri de J2AN RICHIE PIN Joi, Vineri Sâmbătă și Duminică eco« „LA GLU Duminecă 19 Septembrie matineu orele 3 STRIGOII ca d. Ion Manolescu in rolul principal Biletele la Casa Teatrului 28.562 leii" an aisient compus din 2 camere pentru birou și o locuință din 2-3 camere având și dependințe. A se adresa la Agenția de Publicitate «Ghermau» sub E. L. 28-01 Perii de dinți Perii de cap — sisc important — Comerțul Franco-Român Str. Stt. Nicolae Șelsil 2 FOIȚA „PIMINIITEI'478* Femeia fatală úe ^ARI@la CRAWFORD — Vorbeam împreună, femeia asta și cu mine. Ea m’a privit... era mânioasă... atunci am adormit sau am leșinat nu ași putea să spun bine ce am făcut. M’am deșteptat în întunerec și m’am văzut aci întinsă pe acest altar. Ea a încercat atunci să mă readoarmă. Dar nu am mai voit. Să explice ea singură ce a făcut și de ce m’a adus aci. Sora Paula se întoarse către Unonna și susținu strălucirea ochilor ei, cu privirea sa calmă pe jumătate cerească și plină de nevinovăție. — Ce ai făcut, Unorna?... Ce ai făcut?... întrebă ea cu tristețe. Dar Anonia nu răspunse. Ea se uita numai la călugăriță mai fix și cu un aer și mai sălbatec. Simția că ar fi putut privi la idan vechia portret ar vra unui sfânt și să-i ordone să închidă ochii. Dar ea nu voia să renunțe la această încercare, căci de acest succes depindea siguranța ei. Mult timp, sora Paula susținu această privire încărcată cu raze fascinatoare. — Dormi, ! zise Anorna ridicând mâna. Dormi, ți-o poruncesc ! Dar ochii sorei Paula nu se clătiră. Un zâmbet trist rătăci numai pe trăsăturile ei de ceară. — D-ta nu ai nici o putere asupra mea... căci puterea d-tale nu e bună, zise ea încet și blând. Apoi se întoarse liniștită spre Beatrice și luându-i mâna zise:i~ Vino cu mine fiica mea. Am să te duc într’un loc unde vei fi în siguranță. Ea nu te va mai supăra în noaptea asta. Zi o rugăciune, copila mea și mie fie frică. — Nu mi-este frică , zise Beatrice. Dar unde e ea? întrebă ea de odată. Unora se retrăsese pe furiș, pe când ele vorbeau. Sora Paula ridică lampa și privi în toate părțile. Atunci ea auzi ușa cea grea a capelei deschizându-se. Cele două femei o urmară, dar în momentul când ele redeschiseră ușa, un curent de aer rece stinse aproape de tot lampa. Vântul noptei sufla și venea din stradă. — A plecat, zise sora Paula. Singură și la ceasul ăsta... Cerul să o aibă în paza lui! Unorna în adevăr fugise. XXI Despărțindu-se de Unorna pe pragul mânăstirei Strannick nu stătu la gânduri, singura persoană la care trebuia să se adreseze într’o astfel de situație era Kevork Arabian. Trebuia să-i ceară ajutor pentru a putea închide pe Israel Kafka ca alienat periculos, dar elftu ignora că acest fel expeditiv de a proceda va târî după sine o anchetă mai mult sau mai puțin discretă, ale cărui consecințe ar putea fi cel puțin extrem de neplăcute pentru Unoria, și el nu voia cu nici un preț ca numele ei să fie amestecat într-un scandal public. Toate aceste evenimente rezultând din pasiunea nebună pe care o nutrea pentru el tânăra femee, el era dator ca om de onoare, să facă tot ce-i sta în putință ca să o protejeze împotriva consecințelor propriei sale nebunii. El nu prea credea, ce este drept, mare lucru din tot ce-i spuse ea în criza ei de disperare. Multe lucruri i se păreau pure iluzii. Dacă Anonia putuse în adevăr să producă uitarea unui vis ca acela ce impusese mintei lui Kafka în cimitir, sau chiar a vreunui fapt real de puțină importanță, el nu putea admite că ar sta în puterea ei să distrugă amintirea acelei pretinse mari pasiuni pe care ea i-o atribuia. Ideia asta făcea să zâmbească pe omul sigur de simțurile și memoria sa. Sau Anonia delirase sau își închipuia că e prea credul. El nici nu trebuia să se mai gândească la povestea sau delirul ăsta, născute dintr'o supărăcioasă dimineață de amor. Deocamdată, ea era în pericol: acesta era faptul. Ea își atrăsese ura de moarte a lui Israel Kafka, un om care, dacă nu era cu totul nebun, cum o afirma Kevork Arabian, nu era într’o stare normală nici a spiritului nici a trupului un om pe care amorul și gelozia îl scoase din minți și trebuia pus la loc sigur, până când un tratament convenabil l-ar readuce în toate mințile. Două motive hotărau pe Strannick să recurgă la Keyork Arabian: mai întâi, savantul pitic era singura ființă care putea lua măsuri în privința asta fără a da evenimentului o publicitate ce trebuia evitată. Strannick înțelesese că Keyork se însărcinase să trateze pe Israel Kafka, ceea ce îl făcea mai indicat ca oricine să intervină cu folos în criza asta, al doilea, Anonia spunând portarului când fugise d’acasă, că aștepta venirea bătrânelului, acesta se afla în pericol imediat d’a se întâlni cu acest nebun furios fără a fi putut, nefiind prevestit, să-și ia precauțiunile necesarii; ori, era probabil că disperarea nenorocitului crescuse prin decepția și turbarea de a se vedea închis și era de temut ca el să nu se slujească împotriva primei persoane ce-i va eși în cale de arma ce ținea în mână, mai cu seamă dacă acea persoană ar face cea mai mică încercare ca să-l țină și să-l dezarmeze. Strannick spuse deci birjarului săi ducă acasă la Keyork Arabian, și ținând la poartă trăsura în caz de nevoe, se urcă și bătu la ușe. Keyork în persoană îi deschise. — Scumpul meu amic strigă el cu vocea sa de bas cea mai profundă, recunoscând pe Strannick. Intră. Sunt încântat că te văd. O să supezi cu mine. (Va urma) mgFOK östecfla 10/66 Üsrcüä’sifia ziarelor 6/67 Publicitatea 11/84