Dimineaţa, septembrie 1920 (Anul 17, nr. 5075-5100)
1920-09-17 / nr. 5089
ULTIMELE ȘTIRI DIN TOATĂ LUMEA I Ce se urmărește prin Mica Antantă Aliații și chestia Dunărei Paris. 15. — „Le Matin“ anunță că d. Millerand a avut o întrevedere importantă cu d. Take Ionescu. Millerand a aprobat declarațiile d-lui Take Ionescu privitoare la comisiunea Dunărei. D-sa a propus ca să se procedeze prin rulare. „Le Matin“ pretinde că propunerea a fost acceptată de d. Millerand. „ Am publicat un rezumat scurt al intervietoului acordat de d. Take Ionescu ziarului Excelsior in chestia „Micei Antante". Corespondentul nostru din Paris ne trimite întreg interviewul, de o extremă importantă pe care îl reproducem în cele ce urmează: Ziarul „Excelsior“ a publicat azi dimineață un mare interview a d-lui Take Ionescu, ministru de externe a României care se găsește de câteva zile în vilegiatură la Aixies Bains stațiune termală pe care o frecventează de mulți ani și în care d. Millerand președintele consiliului francez s’a întâlnit cu d. Giolitti, prim-ministru al Italiei. La chestiunile cari iau fost făcut de «f. Alberd Londres, d. Take lonescu a definit astfel „Mica Antanta“. O NECESITATE EUROPEANA „Ceiace numiți „Mica Antantă”, zice 3. Take Ionescu, e o necesitate europeană. Nu e mică decât ca comparație, căci ea trebue să cuprindă toate statele victorioase de la Baltică până la marea Egee, adică Polonia, Cehoslovacia, România, Iugoslavia și Grecia. Va număra mai bine de 80 milioane de locuitori și 10 milioane de soldați făcând parte din vase războinice și viteze. Bazele unicei înțelegeri au fost asumate de prietenul meu Venizelos și de mine în iarna 1918—1919. Era vorba atunci de o serie de aranjamente care se vor transforma într-o realitate în curând. Pentru moment alianța între Ceho-Slovacia și Iugo-Slavia nu are ca țel decât menținerea tratatului de la Trianon. APARAREA TRATATELOR Menținerea integrală a tratatului e o necesitate dar ar fi o adevărată miopie politică de a se imagina că tratatul de la Trianon are o existentă în sine. Toate tratatele divinate și mai cu seamă acel de la Versailes formează un tot.. Nici unul nu poate să trăiască dacă celelalte sunt rupte De aceea «Hanța între Ceho-Slovacia și Jugo- Slavia, care ne-a fost comunicată de d- Benes, ca și concordanta intereselor României cu Ceho-Slovacia și Jugo- Slavia nu sunt decât un început. O înțelegere în Centrul Europei împreună cu Polonia care a făcut civilizației acelaș serviciu ca România care anul trecut a fost la Budapesta și ca Grecia care a zdrobit bandele din Romaî, trebue să fie făcută în interesul popoarelor micei Antante și pentru binele Europei. O înțelegere așa cum o socotesc e o necesitate pentru noi și pentru Franța. Dacă Germania ar renunța sincer ia orice ideie de revanșa Antantele mari sau mici nu ar mai avea nici un rost. Dacă din contra Germania nu voește să se liniștească, trebue să ne gândim la posibilitatea unei alianțe în viitor între Germania activă și Rusia, oricare ar fi Rusia de mâine. SITUAȚIA FRANȚEI In fata acestui bloc Franța ar rămânea singură pe continent dacă Mica Antantă n’ar exista. La această înțelegere între cele cinci state victorioase, învinșii ar putea să se ralieze mai cu seamă Austria; de aceea am convenit cu Ceho-Slovacii și cu Iugoslavii să facem tot ce ne este în putință pentru ca viața Austriei să fie suportabilă. Față de Ungaria voim să avem relații de bună vecinătate, dar cu condiția sine qua non a menținerei în întregime a tratatului de la Trianon, care dacă a favorizat pe cineva în determinarea hotarelor e Ungaria. Cea ce vă spune destul pentru a desminți în modnl cel mai formal svonul nebun a noul cesiuni de teritorii din partea României către Ungaria. Cum se poate că asemenea știri false să primească ospitalitatea foilor serioase din Franța și din Anglia? CHESTIA DUNĂREI In privința navigației Dunărene pot să vă spun că regimul ce trebue aplicat Dunărei trebue să fie copiat după acel al Rinului, și aceasta cu atât mai mult cu cât aceste două fluvii sunt destinați a fi unite printr’un canal care va permite o navigație directă între Franța și România. De altmintrelea Ceho-Slovacii Sârbii și noi ne opunem ca Budapesta să fie aleasă ca sediul Comisiei internaționale a Dunărei. Dacă nu se crează decât o comisie se impune să fie la Galați, dacă se fac două comisii sediul uneia din ele nu poate fi decât Bratislava sau Viena. Bratislava ar avea preferințele noastre. Contra Bratislavei se susține că Cehii sunt mărginași numai pe o scurtă parte a Dunărei și că nu vor sacrifica interesele lor particulare pentru interesul general. Contra Vienei se obiectează posibilitatea în viitor ca Viena să cadă în mâinile Germaniei. La aceasta râsind că dacă Germania ar câștiga o asemenea situație în Europa, va fi în stare să rupă tratatele de pace și la Budapesta politica maghiară va fi de zece ori mai provocatoare și mai îndrăzneață ca la Berlin.“ BULGARIA NU FACE PARTE DIN MICA ANTANTA La trei alte chestiuni puse de Excelsior. D. Take Ionescu a răspuns: „Bulgaria nu va face parte din Mica Antantă, Incorporată, de Grecia cu 7.500.000 locuitori, de Iugoslavia cu 14.000.000 și de România cu 17 milioane, Bulgaria cu 4 mii. numai de locuitori nu va putea fi periculoasă.“ In privința Sovietelor d. Take Ionescu constată că România se găsește în fața bolșevicilor într'o situație ideală, nici război, nici pace. In privința logodnei prințesei Elisabeta cu prințul George al Greciei, d. Take Ionescu a refuzat de a da cea mai mică indicație asupra proiectului de căsătorie de care se vorbește mult în cercurile diplomatice, Rene Arvel DIMINEAȚAl D. Gauvin și chestia Dunărei D. August Gauvin publică în „Journal de Debets" un important articol în chestia Dunărei.. D-sa a functional in comisiunea internațională si e în măsură, să cunoască bine chestiunea. Conferință prevăzută de secțiunea tratatului din Versailles relativă la Dunăre, are loc în momentul acesta la Paris. Întrunită la începutul lui August, ea s'a amânat pentru începutul lunei Sept., pentru ca guvernele interesate să poată studia proiectul prezentat de prezidentul său, d. Legrand plenipotențiar al Franței. Ar fi zadarnic să ascundem, că acest proiect a produs o penibilă impresie în țările dunărene, cari au luptat alături de noi. In adevăr, el atribue viitoarei comisiuni internaționale a Dunării, oarecari puteri nemărginite, pe care Austro- Germania — ea însăși, în tratatul draconic din București, nu a îndrăznit să le impue României. Trebuie să nu cunoaștem nici precedentele istorice, nici caracterul popoarelor interesate pentru a încerca să facem să se adopte o reglementare, care aduce gravă atingere drepturilor suverane ale statelor. Dacă aceste state ar fi fost învinse, învingătorii ar putea ca titlu de reparație, să pretindă niște derogări de la suveranitatea națională. Dar, în cazul particular, aceste derogări, sunt în adevăr stipulate în detrimentul aliaților, al învingătorilor. Și se întâmplă că statul avorizat este Ungaria. O să avem de revenit asupra lucrărilor luzerane cari se fac în oarecari cercuri pentru a mâna rezultatele victoriei noastre în Europa centrală și a întoarce tratatele de la 1919 și 1920 în profitul austro-turanienilor. D. Gauvin arată apoi ce cuprinde articolul 11 din proectul Conferinței și continuă astfel: Autorii proiectului dunărean, vor spune de sigur că sunt inspirați de convențiunile părții de Jos a Dunărei pusă prin tratatele anterioare sub jurisdicțiunea comisiei europene dunărene. Dar nu este nici o analogie între regimul din Delta Dunărei — regiune 39"’)ope nelocuită — și cel al Dunării superioare, presărată cu orașe mari. Dacă, în virtutea tratatului de la Berlin, comisiunea europeană exercită puterile sale „în plină independență a autorităței teritoriale”, lucrările cu care fusese Însărcinată au fost executate pe de-antregul în mlaștinele Deltei sau în albia fluviului, fără ca țărmurile sau porturile să fie atinse. Când în 1883, conferința din Londra a vrut să impună riveranilor Dunării mijlocii o reglementare, judecată drept abuzivă de aceștia, România a refuzat să se supue acestei convențiuni adoptate și comisiunea mixtă instituită la Londra n’a putut funcționa, România era atunci un stat mic, de-abia esit spre independență. Totuși, nici Austria, nici Germania — principalele interesate — nu au îndrăznit să o constrângă cu forța. Autorii proiectului de azi se cred oare capabili să facă ceea ce a făcut pe Bismark să dea înapoi. Și ce rol pentru Franța! Se întreabă tot cu neliniște de ce reprezentantă Franței— în loc să se mărginească la rolul de mijlocitori binevoitori în chestiunile în care ea nu are nici un interes direct — iau poziție contra aliaților de ost, cari sunt aliații noștri necesari de mâine. Articolul XX din proiectul dunărean, provoacă de asemeni mari obiecțiuni la articolul XIII. El stipulează că, comisiunea internațională va putea „decide creiarea de portsfranc uri sau de zone libere în porturile unde transbordarea este generală sau în mod necesar practicată“. Ce atingere mai mare la Suveranitatea unui Stat! Asemenea creațiuni nu se pot înțelege decât cu consimțământul autorităților teritoriale. Dar ca o încununare a tuturor acestor nedreptăți, se propune fixarea sediului legal al comisiimei internaționale la Budapesta Pentru motive pe cari le vom elucida în du pni, tîVuyori& rw”" « pilul scump al diplomației engleze franceze. Noi atribuim o importanță relativă alegerii sediului viitoarei comisiuni. Dar dacă nu credem că trebue aleasă Bratislava (Presburg) Belgrad sau Galați, de ce să preferăm Budapesta, Vienei? Delegația română a supus Conferinței Dunărene un alt proect de convențiune. Socotim sigur că Conferința, în special delegația franceză, va lua în serioase considerațiuni acest proiect. Primire alinii ia«ii-Marii San Paolo, 15__Președintele consiliului italian, d-l Giolitti a sosit la Aix-les-Bains. La gară a fost primit de d-nii Ttarrkre și Berthelot, autorități și o gardă de onoare. O mare mulțime a aplaudat călduros pe distinsul oaspe. Prima întâlnire a d-lui Giolitti cu d- Millerand a fost de o rară cordialitate. D-l Millerand a arătat jurnaliștilor italieni satisfacția de-a fi făcut cunoștință cu ilustrul său coleg. un ordin ciudat Comandamentul Jandarmeriei rurale a dat ordin către toate regimentele din țară și către toate companiile de jandarmi rurali, in tot teritoriul ce a fost înainte vechiul regat, pentru a aduna dela toți locuitorii dela sate toate armele, din cauză că s’ar pune la cale comploturi și răscoale. Rezultatul a fost că jandarmii rurali acum cutreieră satele și locuințele oamenilor, le fac percheziții pentru a găsi armele și a le confisca. Aceasta se face într’o vreme când nu este stare de asediu, când nimănui nu-i arde de revoluție, dar când oamenii cinstiți și pașnici la sate, unde nu este nici o pază, au nevoie de arme pentru a-și apăra avutul de răsfăcători, cari au sporit considerabil și cari sunt perfect de bine înarmați, deoarece nu de armele acelora le pasă celor cari dau asemenea ordine. Dispoziția aceasta este cu totul vătămătoare pentru populațiunea de la sate, este absolut nelegală și guvernul este dator să revie asupra ei, mai cu seamă că dă naștere la tot felul de vexațiuni din partea jandarmilor rurali pe socoteala sătenilor. 3n ajutorul celor din închisori Comitetele centrale ale mișcărei socialiste, au hotărât înființarea unui comitet pentru asistența judiciară și ajutorarea tuturor deținuților din partidul socialist, prigoniților politici și militari. Din acest comitet fac parte următoarele persoane: dr. Ghelerter, Nina Arbore, Emanoil Socor, Maria Ottei, Jeanna Brănișteanu, M. Bălincaru, Fischer, și alții. Această organizație va lua, mai târziu o mare extindere rivalizând cu crucile roșii socialiste, existente în Rusia, Elveția, Suedia etc. Se speră că odată cu în înființarea acestei importante organizațiuni, suferințele miilor de deținuți politici din închisorile României vor fi întru câtva ambiorate Rep. Elevii academiei navale italiene la Danemarca San Paolo, 15. — Se anunță din Copenhaga că elevii Academiei navale italiene, sosiți pe bordul cuirasatului „Ferruoio", au avut o primire entuziastă din partea autorităților militare, civile și din partea populațiunei. Academia navală daneză a oferit colegilor italieni un dejun, la care au luat parte regele, regina Danemarcei și principele moștenitor —elev al Academiei navale. Tribuna muncitorească DE LA INSTITUȚIILE STATULUI In vederea cărții care se apropie, lucrătorii din toate făbricile R. M. S., vor ține astăzi și mâine două mari întruniri în sălile Grivița și Măgurele, unde vor hotărâ demersurile ce trebuesc făcute pentru satisfacerea cererilor de îmbunătățirea traiului. SOCIALIȘTII ROMÂNI LA SOFIA D-nii M. Bălineanu, Dobrescu și Grigorescu, au fost delegați de către sindicatele muncitorești, să participe la congresul sindicatelor bulgare care vor avea loc la Sofia. ÎNTRUnIRI Astăzi se vor ține în Capitală întruniri organizate de partidul socialist în care se vor cere convocarea alegerilor pentru comună. 17 Septembrie 1920 BUCUREȘTI reUVELEI.’« &5M13â ®T!! Trandafirii albaștri de stadii Cos aia iu — Ei, da ! De ce te miri ? Trandafiri albaștri! Cresc la Nissa. Vin noaptea cu trenul și dimineața îi cumperi strălucitori de rouă ca și cum i-ai fi rupt atunci din grădină. Dar, să-ți povestesc în ce împrejurare am văzut eu, întâia oară, acest soiu de trandafiri. Și așezându-se comod în fotoliul de piele, sorbind din havana în ale cărei rotogoale cerea să-și prindă imaginile trecutului, prietenul meu, un delicat poet cu umerii de atlet, după ce-și mai potrivi odată monoclul, începu: — Aveam vreo 22 de ani. Mă găseam la Paris pentru studii. Locuiam cu fratele meu, mai mare, două camere alăturate, în unul din cele mai elegante hoteluri din cartierul Champs Elysées. Era prin luna Mai. O noapte îmbălsămată de parfumuri de trandafiri, de miresme de liliac. In atmosfera Parisului pluteau valuri de vrajă, de iubire, de viață ! Mă întorsesem târziu cu fratele meu acasă. Era, poate, ora 2. Eram fiecare în camera noastră și eu mă pregăteam, tocmai, să închid ușa cu cheia. Când, deodată, ușa se deschise cu putere și o femee voalată intră ca o furtună în odaia mea. Gâfâind, abia putând îngăima cuvintele, misterioasa mea vizitatoare îmi ceru să-i dau ospitalitate câteva ceasuri, asigurându-mă că-i făceam prin aceasta cel mai mare bine. Rămăsesem țintuit locului. O priviam cu ochii holbați și nu-mi puteam explica nimic. Mă rugă după câteva momente să închid fereastra, aerul rece al primăverei fiind prea tare și ea transpirată în goana și spaima cu care urcase scările. Mă îndrept spre fereastră. Dar, aruncându-mi ochii jos, în stradă, zăresc pe trotuarul din fața hotelului, doi indivizi cari se plimbau, avem aerul că urmăresc, sau așteaptă pe cineva. Ca un fulger îmi trecu prin minte o bănuială. Dacă femeea aceasta e un apaș deghizat în femee și cel de jos îi sunt complicii ? In dreapta ferestrei mele era fereastra odăii fratelui meu. Fratele meu ședea tocmai la fereastră, contemplând cerul și trăgând din eterna lui havană. Eu, încet, aproape imperceptibil pentru musafira din cameră, îl chem făcându-i semn cu degetul : — Pst! Costel, vine puțin până la mine. Apoi, întorcându-mă brusc, către vizitatoarea nocturnă, pe care o luam drept un apaș, îi spun hotărât : — Nu, doamnă (?), nu închid fereastra. Mie mi-e foarte cald și aerul de-afară îmi face bine. După câteva momente intră fratele meu. Eu răsuflau! El, văzând o femee la mine, mă privește mirat și-mi spune, dojenindu-mă, pe românește: — De ce m’ai chemat dacă ai o femee la tine ? Petrecere bună și lasă-mă să mă culc. Eu îi explic teama mea. El începe să râdă. Mergem amândoi la fereastră. Cei doi indivizi dispăruseră. Ne întoarcem din nou spre femee și o rugăm amândoi să-și scoată voalul. Ea, cu pieptul încă săltându-i violent, în prada aceleași spaime ce o stăpânea de la intrare, ne rugă înduioșetor să n’o silim să-și desvălue taina. Să fim mândri că ospitalitatea cei dăm o scapă de un mare pericol și facem o faptă bună. Obosit, fratele meu pleacă să se culce. Rămân din nou singur cu misterioasa femee. O privesc mut și mii de gânduri îmi frământă mintea. E cu neputință, îmi ziceam acum, să fie un apaș. Prea are piciorul delicat, prea i se ghicește trupul sculptural sub rochia-i elegantă, prea îi este mâna fină și prea muzical timbrul vocei spre a fi bărbat și, încă, apaș ! Dac’o fi femee din lumea mare, care făcând vre-o escapadă, urmărită, și-a găsit refugiul în primul hotel eșit în cale ? Și o priveam tot mai chinuit de nedumerire. Ea nu vorbea nimic. I se bătea mereu pieptul ca unei biete părăsiici prinsă cu mâna sau, amenințată, în colivie, de laba vre-unei pisici. Mă găseam în anul 1914. Mi-adusei aminte că tocmai în ziua aceea se întâmplase zguduitoarea dramă în care M-me Caillaux ucisese pe Calmette, directorul ziarului „Figaro“. Un fulger îmi străbătu creerul: — N’o fi însăși M-me Caillaux, femeea aceasta care din timpul zilei, cutreeră Parisul, fugărită, căutându-și un ascunziș ? Și a nimerit-o tocmai la mine! Mă îngrozit. Haidi! De-or afla-o la mine să ști c’o pat, ca „tăinutor“. Mă apropiai foarte emoționat de misterioasa mea vizitatoare. — Te rog, doamnă, din toată inima te rog, spune-mi ce e cu d-ta ? camera mea ? De ce la mine și nu la altul ? Și, cu un gest hotărât, vrusei să-i ridic voalul! Ea mă ținu de mână și-mi spuse, înecându-se : — Dacă eu plec de aci acum, viața mi-e în pericol. Dacă d-ta mă găzduești, fără a căuta să desvălui misterul prezenței mele aci, vei fi cel mai cavaler om pe care l’am cunoscut în viață. Mă tăiase ! Făcuse apel la cavalerismul meu și mă potoli. Stăturăm muți câtva timp. Apoi, vorbirăm banalități. Află că suntem români, Că locuim Parisul pentru studii. Mai târziu se învoi chiar să soarbă dintr’un păhăruț de Cointreau. Ii oferii, spre odihnă, propriul meu pat, cu făgăduiala ca eu să rămân nemișcat pe sițul meu. Ea refuză. Rămase în totelul pe care picase dela început. Și iar convorbirăm până, în sfârșit, consimți să-și ridice voalul. Respirat puternic și rămăsei câteva clipe încremenit. In fața mea sta o femee de o rară frumusețe! Plină de melancolie, cu niște ochi mari negri și cu umbre adânci de păcat, cu nas ideal și cu o gură de fierbinte seducție, femeea aceasta părea o prințesa fugită dintr’un castel în noaptea unei nunți făcute cu de-asila. Pricepui acum, pe deplin, că mă găseam în fata unei femei din lumea mare. E drept că și ea mă studia neincetat. Dar cuvintele i le scoteam cu cleștele. La un moment, crezui că și-a recâștigat toată liniștea. Și, cum mă găseam lângă o femee a cărei prezență în odaia mea era legata de o aventură, schițai câteva gesturi de galanterie juvenilă, încercând să ademenesc... (Cititi urmare In pagina II-a) GITS „DIAU&STES Femeia fatală :• 1^JiitiON crawford El luă pe musafir de braț și îl băgă înăuntru. Pe o masă, o vastă tavă de alamă, o masă cu inscripții arabe, suporta mai multe castronele ce conțineau unul, orez alb ca zăpada, perfect de bine fiert și totuși uscat, cum le place așa de mult orientalilor; altul, o gustoasă mâncare de pui copt înfundat, tăiat în bucățele cu tot felul de mirodenii și ierburi aromatice; altul, o brânză cu smântână minunată; un al patrulea, fructe rare. O sticlă de cristal de Boemia, strălucitoare ca diamantul și gravată de dungi negre și aurii se aflau pe masă lângă tavă. — Te rog să împărți împreună cu mine modesta mea masă, zise Keyork întinzând mâinile și zâmbind cu un aer bine-voitor. E destul pentru amândoi. — O, cred, răspunse Strannick. Dar afacerea care mă aduce act e dintre cele mai urgente. Atunci el băgă de seamă că se află o a treia persoană în odaie și aruncă o privire de mirare lui Keyork. — Ași vrea să-ți spun câteva vorbe între patru ochi... Ași îi dezolat să vă deranjez, dar... — Nu mă deranjezi de loc, câmpul meu prieten afirmă solemn Keyork oferindu-i un scaun aproape de masă. — Dar nu suntem singuri, observă Strawnick mereu în picioare și uitându-se la strein. Kevork îi zări privirea și înțelese: el începu să rida cu hohot. — Asta strigă el deodată, ăsta nu e decât Individul. El nu ne va deranja. Stai te rog. — Te asigur că ceea ce am să-ți spun e de matură foarte intimă... obiectă Strannick. — Pricep... și poți vorbi fără de grije. Individul e sluga mea. E o excelentă creatură care trăește cu mine de ani de zile. El îmi gătește, îmi curăță colecțiile și mă îngrijește în tot chipul. Un om în care cineva poate avea toată încrederea, te asigur. — Evident, dacă d-ta răspunzi de discreția lui... Individul se afla la oarecare distanță de masă, observând cu atenție dar respectuos pe cei doi oameni. Afară de micii lui ochi negri și pătrunzători, figura lui brună și pătrată era fără de nici o expresie; părul drept, de un negru de jeu, îi cădea în chip uniform în jurul capului. Era îmbrăcat într’o bluză neagră ce semăna cu un caftan, ajustat pe umerii lui robuști și era strâns la talie prin un cordon de piele. — Discreția lui e în afară de orice bănuială, răspunse Kevork, și asta dintr’un motiv foarte bun: el e surdomut, ba ceva mai mult, nu știe nici să citească nici să scrie. L’am cumpărat acum câțiva ani la Astrahan, de la un rus, un bun amic al meu. E foarte îndemânatec. El e acela care a furat pentru mine capul femeei malaie care se află colo, după ce a fost executată. Acuma, scumpul meu amic, să supăm. Nu erau nici farfurii, nici cuțite, nici furculițe pe masă, și în urma unui semn făcut de Kevork, individul e și ca să-și procure toate aceste instrumente necesare unei mese occidentale. Strannick, obicinuit de multă vreme cu excentricitățile oaspelui său, nu arătă nici o uimire. Asigurat, el se pregătia să vorbească. Ezită totuși un moment, căci nu hotărâse exact până la ce punct era necesar să inițieze pe Keyork cu evenimentele petrecute și dorea mai cu seamă să evite orice aluzie la extravaganța Unorei față de el. Individul se întoarse, aducând între altele, un pahar pentru Strannick. Kevork îl umplu, pe urmă umplu pe al său. Era evident că ascetismul nu făcea parte din sistemul său pentru prelungirea vieței. Când își duse paharul la buze, ochii lui străluciră. Beau pentru fericirea și viața lungă a lui Kevork, Bea în sănătatea și fericirea lui Kevork, zise el cu calm, gustându-și vinul. Acuma, spune povestea ei ștergând pir' Ah de vin de pe mustața sa albă cu un mic șervețel pe care iprezintă Individul și îl aruncă apoi de o parte ca impropriu pentru o a doua întrebuințare. — Cred că vom face bine să nu întârziem cu supeul, zise Strannick remarcând cu puțină îngrijorare liniștea lui Kevork. Israel Kafka a pierdut cu totul capul. El a jurat să ucidă pe Unonia și în momentul ăsta e închis la ea în seră. Efectul acestei revelații fu astfel încât Strannick, obicinuit cu calmul imperturbabil al lui Keyork, nu putu să se împiedice de a tresări. Piticul sărise cât colo de departe de masă dând un țipăt care putea fi luat drept răcnet de fiară rănită, de nu era blestemul îngrozitor care îl însoți. —— Unorna este în siguranță, se grăbi să spună Stannick. In siguranță... unde? strigă omulețul cu mâna deja pe palton. Individul, de asemeni, alergase în odaie dintr’o săritură, ca o pisicăsălbatecă, și își ajută stăpânul. In cinci secunde, Keyork fu gata sa lasă. — Ea este într’o mănăstire, răspunse Strannick. Am condus-o eu acolo și am văzut închizându-se ușa după ea. La aceste cuvinte, Kevork lăsă sa-i cadă paltonul și rămase o clipă nemișcat. Individul, cu trăsăturile fetei mereu impasibile, îi puse din nou pe umeri blana, urmărind în același timp p^un ochi fiece mișcare a străinului savant. Aceasta în chip brusc, alergă la Strannick, îl strânse în brațe și încercă să-l sărute. — Mi-ai salvat viața... Dar blestemul celor trei îngeri negri să cadă asupra-ti fiindcă nu mi-ai spus asta mai întâi! Ești salvatorul meu... salvatorul existenței mele, cum ași putea £^ire să te recompensez vreodată? Vei trăi pe vecie, ca și mine, vei cunoaște toate secretele mele pâ:ianjenul de aur își va țese pânza în locuința d-tale; pietrele prețioase vor ploua în casa d-tale, și iarna d-tale va avea o zăpadă semănată cu mărgăritare... D-ta... (Va urma) 78 •v