Dimineaţa, noiembrie 1920 (Anul 17, nr. 5126-5149)

1920-11-22 / nr. 5143

*r r *. n V r DLTIMB!.| $TSRI | ÎOaTA LUMEA DIMINEAȚAt A devérul LITERAR 82 JToembr© 1920 f Buccmttm Duminică, 28 Noembrie apare: ® R ¥ 0STil € care se va pune în vânzare în fiecare Duminică ^ ^ ffi B ■ v * • 2i I ' " ~ g > I * J * * S­ae I _ _ _ I 50 ian! Exemplarul al mișcarei literare, culturae și artistice din întreaga lume:­­—zrzsz=s===­^===zz=sz^=^^ COLABORATORI: principalii scriitori din vechiul regat și din provinciile alipite- Acordul Italo-Jugo-Slav Schimesi pe­legrami între d-nli Taks Ionesca, comele Sforza, Westnisi și Tramölci Următorul schimb de telegrame a avut loc cu prilejul acordului italo­­■iugo-slav. D-l Take Ionescu, a telegrafiat contelui Sforza: Vă felicit din toată inima pentru marele serviciu pe care ni l’ați a dus tuturor, servindu-vă totuși in primul rând frumoasa domniei­­voastre patrie. Văzusem în conver­sațiile pe cari le-am avut la Roma, și hotărârea domniei­ voastre de a tranșa acest diferend care durase prea îndelung și încrederea domniei voastre în succes. Restabilind astfel raporturile de strânsă prietenie în­tre popoarele cari, în timpul răz­boiului trecut, și-au pecetluit in sânge fraternitatea, au­ fost credin­cios frumoasei tradiții a marilor Italieni ai „Rissorgiment”-ului, cari, in frunte cu Magi­ni, au proclamat cu toții amiciția între națiunea ita­liană și vecinii ei din cealaltă par­te a Adriaticei. Sarcina noastră de­vine cu mult mai ușoară după ceea ce ați îndeplinit domnia­ voastră în­­tr’un chip așa de fericit Take Ionescu ce mă făceați să resimt la Londra încă din 1918 și constat cu mare plă­cere, cum, credincios acestor senti­mente, d-v. ați adus la consolidarea păcei un concurs așa de prețios vă exprim toate dorințele mele pen­tru mărirea și prosperitatea Patriei d-voastre. (ss) Take Ionoson * Excelenței sale, d. Take Ionesco, ministrul afacerilor străine Vă mulțumesc sincer pentru ami­calele d-v. dorinți care privesc țara noastră. Sunt sigur că chestiunea Adriaticei va contribui să stabileas­că legăturile ce există între Italia, sora d-v. latină și țara noastră, la prosperitatea ambelor țări, cât și la restabilirea definitivă a păcei în general. Invoc cu plăcere sentimen­tele pe cari nu ați încetat să propa­gați favorabil cauzei noastre comu­ne, în timpul perioadei dureroase pe care a avut’o să o îndure țara noastră în trecut și exprim cele mai bune dorinți mărirei și prosperită­­ței Patriei d­v. (gs) Trnmbîri * TAKE IONESCU Bosks. Sunt cu deosebire sensibil la feli­citările d­omnilii voastre. Ca fiu al Romei ați priceput și morala care ne-a călăuzit, împreună cu marii noștri bărbați ai ,.Rissorgiment”-u­­lui, noi vrem ca puterea Italiei să­ servească unei Europe mai bune. Mulțumesc. Amiciții Sforza ș­i Excelenței sale, d. Vestalei, preșe­dintele consiliului Belgrad Nu pot decât să mă bucur de so­luționarea definitivă a diferendului d-voastră cu Italia și de restabilirea unei prietenii atât de naturale și de necesare păcii Europei. Sunt sigur că experiența și patrio­tismul d-voastri au fost factorii e­­sențiali în acest fericit eveniment pe care îl salut cu entuziasm ca un bun și constant prieten al națiunii d-v. Ceia ce mărește pentru mine meritul acestui acord de care numele vă va rămâne veșnic legat, este faptul că cele două națiuni s’au înțeles fără a mai apela la a treia persoană, fie oricât de amicală. Este o probă de înaltă maturi­tate politică pe care o putem opune tuturor celor cari con­tinuă să pretindă că statele noastre așa cum au eșit din război, nu ar avea aceleași elemente de solidita­te și înțelepciune cu vechile state. Raporturile României cu regatul sârbo-croato-sloven, deja frățește, nu vor putea ,decât câștiga. (si) Take Ionescu # Excelenței sale, d. Take Ionescu, ministru de externe Vă mulțumesc scumpe ministru și prieten de amabila telegramă. Colaboratorii mei și eu însumi am consimțit în tratativele de la Ra­pallo la mari sacrificii teritoriale în plină cunoștință de responsabilita­tea pe care ne-o asumăm față de poporul nostru. Această conduită ne-a fost dictată de situația actuală din Europa, de nevoia consolidării noastre naționale precum și de do­rința de­ a pre­ia o nouă bază pen­tru raporturile cu Italia, pe cari le dorim mai bine și mai intime. Sunt foarte fericit să văd că, în calitatea de amic sincer și dovedit al țării noastre, vă bucurați de acest acord. din care raporturile de cordială prietenie între România și­ regatul sârbo-croato-sloven, deja frățești, nu vor putea decât câștiga. (si) Vâstejel Excelenței sale, zi. Trimid, minis­­trul afacerilor străine Belgrad Vă trimet toate felicitările mele pentru fericita soluționare amicală a lungului diferend care exista în­tre patria d-voastră care mi-e așa de scumpă, și sora noastră de rasă, Italia. E o sigură proorocire a duratei raporturilor prietenești ce se vor stabili de acum înainte între cele două țări cari stau față în față, la Adriatic ® și care au luptat împreu­nă pentru apărarea civilizației in ultimul război, că este un dalmat a­­celb care și-a pus iscălitura pe tra­tat«! ă ® pace. Im! «duc aminte de sentimente* * Eri, deschizând ziarul să citesc ul­­timile știri, un anunț vizibil si este­tic îmi atrage atenția încordată până atunci de citirea unui reportaj în care jalea populației lipsită de sem­ne era descrisă in culorile cele mai vii de pana unui reporter abil. „Cabaret ”. Localul de întâlnire al societății celei mai distinse. Di­vertisment eclectic“. Cabaret, societate distinsă, eclec­tic, divertisment iată tentațiunea lui Tantal în toată amploarea ei. O curiozitate păgână mă cuprinse; nu e puțin lucru să poți — modest cetățean—admira adunată la­olaltă crema societății celei mai distinse Capitale balcanice. Toată ziua mi-am petrecut-o gân­­dindu-mă la venirea nopții, când cu oarecar sforțări materiale voiu pu­tea fi martor, la un ospăț al zeilor. Paria al societății, debarc la orele 10 seara in Piața Teatrului unde se află „cabaretul“ loc de întâlni­t al porfiro­geneților. Intru. Un domn în frac mă întâmpină, măsurăndu-mă de sus până jos. „Est-ce­ que monsieur­echerche qu­­elq’ un T‘ mă interpelează domnul un frac pe limba lui Molière. Intimidat răspund: Nu. " La care replică domnul în frac, mă părăsește adresăndu-se, unui alt domn tot in frac. — Pierre, voyes ce quo monsieur desire. Domnul visat se apropie de mine și pe un ton curtenitor ce-i drept, mi se adresează. — Căutați pe cineva ! _Da, ați dori o masă. __ Câte persoane sunteți ! — Eu. Urmează o pauză din partea dom­nului in frac. — Vedeți dv. continuă, aici toate mesele sunt rezervate. — Adică ? — Familiile cari vin la noi, tfi au fiecare mesele lor... — Iată, aici e masa familiei d-lii Ianvirof; dincoace familia Alichizo­­pol; aici d-na și d. Barasian, în fund un colț e familia Plosnowsky, alături domnul conte Imre de Ki­w­­disshasa. La dreapta d. Popii [UNK] [UNK]’,cr cu doamna... " In ț­ara din dreapta d. conte Luciano de Polrvaleza, în cea din stânga d-nii Suiong și Wehl". Sunt complect zăpăcit; numai în­țeleg nimic din această enumerare de nume distinse. Și eu­, biet cetățean, care credeam, că­­ voiu avea ocazia sa stau alături la masă cel puțin cu un <­ef de rabi­­net, dacă nu chiar, cu o excelență națională­­... Pick­word Dala áiia ia 5aiaia I In sala pașilor pierduți a Famut­­îui de Justiție, vre­o zei tineri li­cențiați în drept se roași în fiecare zi de patru membri ai Consiliului de disciplină să le iscălească deci­ziunea, prin care îi se încuviințează să depue legiuitul jurănânt. Cei patru sânt d-ni­ Eefteriu, Ce­zar Pascu, Aslan și Băliceanu cari ridicați de furia unui elin de prin­cipii au demisionat, și contrar for­malităților cerute de Birou, d-lar și-au depus demisiunile în mâna d-lui procuror general. Cei patru, nevoind să mai aibă nici o comunicare cu Biroul și ne­voind să mai știe rezoluțiunea pusa pe demisiunile d-lor, au­ încrucișat mâinele pe piept și ai declarat „greva”, o grevă nepernisă, dar în perfectă conformitate cu cele mai vechi legiuiri ale Partidului liberal. Decanul baroului d­&v«cat Dobres­­cu în mâinele căruia a primit altă dată demiterile acelorași mem­brii, stă într’o nedumerire legitimă, și­­ nu poate concepe înjosirea cor­pului avocaților pe cari cei patru membri ai Consiliului de disciplină vor s'o introducă, trecând peste ori­ce regulă de demnitate colegială, adresându-se direct Procurorului general. Parchetul Curții de Apel din ace­­laș motiv n’a primit demisiunile de cari vorbim, iar tinerii cari așteap­tă depunerea jurământului aleargă de la Ana la Calfa împinși, de ne­voile vremei. Faptele stau însă așa. Cei patru membri ai consiliului de disciplină sânt liberali, și ca a­­tare nu pot suferi în fruntea Ba­roului pe d. Dobrescu, un om inde­pendent și desbrăcat de patima u­­neltirilor oculte. Atunci, spre a provoca disolvarea consiliului libe­ralii și-au prezentat în bloc demi­­siunile, dar în mod ilabial, și stând uniți în fața statuei lui Eugen Stă­­tescu, sfidând corectitudinea celui plecat, îndeamnă pe tinerii postu­­lanți să se adreseze ministerului de justiție. Liberalii duc lupta contra deca­nului, dar nu direct, fiindcă nu au posibilitate și de aceia nemai ținând seamă de greutățile impuse de vre­murile actuale unui tânăr abia ești de pe băncile școlii, căuta pe aceiaș arie, acelaș refren. ..noi nu ne pu­tem juca de-a principiile”. Când auziam acest cântec un tâ­năr, licențiat victima acestei unel­tiri mă întreabă ce să facă și unde să se adreseze ca să-și poată valori­fica munca de pe băncile universi­tare. I-am spus să facă petiție d-lui Brătianu și atunci vor semna toți membrii fiindcă altmintreri d-lor nu se joacă de-a principiile, sa facă part­e din rea înțelegere. Șe­ful statului polonez a amt o expresie fericită, numind această nouă grupare mm­erecstkme de forță care se va opune fantomelor trecutului. In momentul acesta există în Polo­nia dificultâți speriate si preocupări cari absorb cu drept cuvânt grija oa­menilor de stat. Sunt totu­și sigur că în curând altbule rămășițe de neînțe­legeri ceho-poloneze vor fi uitate, mai cu seamă după cum sper­a­ pentru că ar­e drept ca Silexia superioară să re­vină Poloniei Isprăvinci, d. Take Iono­sen a adău­gat că deși ambițiunile sale au fost modeste, resantatete au fost mari. Mai ales, călătoria aceasta a servit spre a constata încă odată că Franța și An­glia din prietenia cărora d-sa și-a clă­dit activitatea politică, nu se vor des­părți răci odată. D-sa inches declara­­țiunile, arătând mulțumirea pe css­s Ro­mânia s­ăsetorește mari­lor aliați din Occident pentru semnarea cntomției Basarabiei. D­l Take Ionescu regrejte înțelegere" Declarațiile făcute darului „Le Temps“ Le Temps publică un interview W ă­ hd Take Ionescu pe corespondentul său la București. D. Take Ionescu a­ « declarat că la momentul plecării SSu București hotărâse să viziteze Varșo­via, Praga, Belgradul și chiar Atena, dar nu avea intenția să aducă în dis­cuție publică chestia „Micei înțelegeri“. Ajuns insă la Paris si vâsând că în prese străină chestia aceasta era dis­cutată cu aprindere ți mai ales in anele cercuri se colporta că România înclină spre tendința de­ a nu mai sta in legătură strânsă cu Marea Antantă, d-sa a fost nevoit să vorbească. Primul rezultat, pe care lam obținut — deca . d. Take Ionescu — d. Benes ?a semnalat în discursul său din Praga, a constat în acela că vorbele mele au contribuit să măture orice neînțele­gere. Acum suntem văzuți ața după cum suntem, adică state care mun­cesc să strângă legăturile intre ele, păstrând în acelaș timp o strânsă le­gătură cu aliații noștri din Occident! Cabinetele din Paris Londra si Roma înțelegând admirabil intensiunile noa­stre, trebue să le aducem mulțumiri pentru încrederea pe care mi-mi acor­da - o. Guvernul francez mi-a dat chiar tir, prețios ajutor despre care voi vorbi în ziua în care rezultatele definitive vor fi atinse. In momentul acesta pot să afirm că Grecia e gătit să se unească cu noi. Pot să afirm, de asemeni, că am găsit la Varșovia proba unei amiciții sincere pentru România $2 nu simt sigur că am lăsat acolo doi btta, rentă ăst, stinsa» Pi acoperi. Vu­ctorul n'a aflat, poate, un fapt banal in aparență, prizărit in ulti­mul colț de coloană: pentru soldați recruți, cari călătoriau pe acoperișul vagonului parlamentar al trenului 1%, au fost uciși, pe când trenul tre­cea pe sub podul de peste Vedea. Grumazurile lor voinoa­se și retregite de bătaia vrăjmașe a vântului au fost tăiate de bara rece a podului. In vagonul parlamentar, călătoriau două pasageri: un d. deputat și un înalt funcționar italian. Sângele ro­șu, cald și sănătos al bieților flăcăi s’a prelin­s pe pereții vagonului, pu­s­­tiiindu-se in plușul roșu, care cope­rta canapelele poftitoare. Niciodată soarea, — care tngădue atâtea nedreptăți—n’a aleg un prilej mai plastic ca să învedereze revoltă­toarea nedreptate omenească. Dacă un scriitor, ar fi povestit acest sim­plu fapt in trei zile,­­ ar fi zis : ..Vrea să­ curațe injustiția claselor sociale / Asta nu e literatură"... Și, din nefericire, e mai mult de­cât atât: e un dureros crâmpei de viață. Patru flăcăi, chemați la oaste, purtând un suflet durerea clipei de despărțire, având un ochi imaginea logodnicei sau pe-a mumei înlăcri­mate, se cățăraseră pe coperiș, tn noaptea rece, și să răspundă unei chemări. Cei care-î chemau, nu se dădeau mijloacele de drum, nici mă­car un vagon de vite sau un loc în grămădirea din lăuntru. Și in timpul acesta intr’un vagon cald, doi domni stăteau trântiți pe banchetele comode, fumau visători, citeau ziarele străine. Dar două șu­vițe de sânge prelinse prin inchee­­tura geamului, le turbură o clipă li­niștea. Cei doi domni aflară vestea: se­ nu­tâmplase un accident. Și trecură tn compartimentul vecin, unde sângele nu răzbătuse. Iar trenul își urmă drumul, pentru că cei doi înalți dem­nitari să ajungă la timp in Capitală, in vreme ce patru cadavre rămâneau in polza vreunui om milos, in margi­nea liniei. Ce comentarii s'ar mai adăuga, in josul acestui fapt atât de elocvent și atât de adevărat ? Noroc că avem ••• Noroc că avem multe Curți Mar­țiale. Altfel ce-ar deveni sfânta drep­tate in țara asta. Un biet locotenent Șinca, a avut ghinionul să fure numai $00.000 lei și drept pedeapsă a fost trimis in jude­cata Curței Marțiale din București și condamnat la 3 ani închisoare și ?00.000 lei despăgubire către stat. Cum in țara asta sunt multe Curți Marțiale, acuzatul a făcut re­curs și procesul s’a trimis din nou spre judecare, de astădată Curții Marțiale din Sibiu, care menținân­­du-i amenda­ i-a redus pedeapsa nu­­numai la 8 ani. Bietul acuzat a făcut din nou re­curs și înalta Curte Superioară a trimis procesul la o altă Curte Mar­țială la Craiova, pentru a-l mai ju­deca odată. Nu vreau să anticipez deriziunea Curței Marțiale din Craiova, dar ți­nând seama, de peripețiile prin care a trecut bietul delicvent, cred că de asta dată va fi achitat lor amenda de $00.060 M o va plăti sfatul acuza­tului. Noroc, ea avem multe Curți Mari­țiale. Altfel unde st­ar, 110»i omul dreptatea f NUVELEI! „ai^VIEȚEI<« Gând cunoști o chestie... d’ M. Casaban Intr’o haită din inima Bărăganu­lui, se urcă un călător care nu su­pără o clipă, aflindu-ne să ne înghe­suim și mai tare în vagonul nostru destul de încărcat. Era un vânător. D’abia putu să se strecoare pe ușă, așa era de îm­povărat cu dichisul lui întreg, de vâ­nătoare. După ce își așeză d’asupra capetelor noastre, pușca, geanta, car­tușiera și nu mai știu câte alte flea­curi de vânătoare, ne puses ca plo­con, la picioare, vânatul împușcat. Era un păsăroi negru și mare cât un curcan, care încă mișca în plasa unsuroasă, unde d'abia mai încăpea­ Și după culoarea penelor, și după forma­ capului, și după mărgeanul de la gât, aș fi putut jura că pasărea împușcată e un adevărat curcan, dacă n’aș fi văzut-o bătându-se în traista de pradă a unu­i vânător ca­re se întorcea, victoria, de pe câm­pul Bărăganului. _ „Aeta-i vânător, nu glumă !“ — gândirăm cu toții, grăbindu-ne să­ facem loc, să se odihnească. Și neî, cei ș­ase călători de clasa întâi, cari până la suirea lui, vor­­beam de războiul european, de cau­zele cari l’au determinat, — ne-am curmat deodată șirul discuției, ca să nu uităm nedumeriți, aproape pros­tește, la pasărea cea mare din plasă, și să admirăm, ca pe un erou, pe vâ­nătorul cu fața arsă de soare și bă­tută de vânt, cu hainele stropite de noroi și cu urme de sânge uscat. Unul din noi, —­ inspector finan­ciar care ne dovedise în timpul dis­cuției că e bare în tactica militară­și întrebă: ... — Mă rog, cum Îi zice păsării din plasă? Sursprins par­că de întrebarea in­spectorului financiar, vânătorul nu răspunse îndată și rămase o clipă gânditor, ca și când el singur i-ar fi știut ce vânat are în traistă. Du­pă ce se uită la pasărea din geantă, fața i se lumină de un zâmbet ne­înțeles . __ Pasărea asta?.. Cum, nu știi!.. E o dropie... „ Ce-i mai întrebi domnule! — se amestecă un boier din Călăraș! — un omuleț plăcut la vorbă, cu fața deschisă, cu bărbuța căruntă.—Ce-i mai întrebi, nene ! Atâta lucru nu știi? Eu cum Vem văzut pe domnul suindu-se în vagon, mi-am zis : „Bra­vo­lui!... Ca frumoasă dropie a mai doborât !“ _Da ce bine seamănă a curcan ! —vorbit din colțul meu. Are și moț.­__ Cum să nu semene a curcan, dacă e din acelaș neam — mă lă­muri inspectorul financiar. Dropia nu e decât un curcan sălbatec.­­ Ce are de-a face 5 — sări dom­nul din Călărași. De unde ai mai scos că dropia a curcan sălbatec?... E alt neam, cu totul deosebit... Doar la mărime se potrivesc... Da încolo e o deosebire mare... lift noi tu țara, nici nu sunt curcani sălbateci... Tocmai atunci, vânatul se sbatu în traistă. Cine­va întrebă pe vâ­nător . . . . „ — Și de ce e vi ® și acu, dropia ? _ Pentru că e numai aripată... Am nimerit-o în aripă... _ Desigur că e numai aripată — interveni domnul din Călărași. Așa e dat dropie!, să îi e vânată numai în aripă... că altfel se duce dracului- E tare în coș. E, hei, câte am dobo­rât eu' Că doar eu ț1-e tata lor !— Câte patru-cinci împușmm pe an.. Veneau să-mi pască rapița de Pe moșia mea... _Da, ce el ® mănâncă rapița ? — se miră inspectorul financiar. „ Ce vrei să mănânce , cozonac v_ __ Eî asta ! — se supără inspecto­rul. Pare că în afară de răpită, nar mai găsi nimic pe câmp . Nau ele orz, ovăz, porumb? Eî eî dacă au?—se încălzi fata dropiilor. Ce crezi că dropia mănân­că grâne? Vezi, tocmai asta e deose­birea dintre dropie și curcan! Curcan nul e din familia g­linacerior... De asta mănâncă grft­e... Pe când dro­pia face parte din alta familie... Ea are astfel de stomac... Nu-i priește grânele de loc. Nu m-am căznit eu să­oresc dropii?... Degeaba! Ea nu mănâncă decât insecta și rapiță­— Mai iute înghite petricele, decât sa înghită un bob de porumb.... Și adresându-se vânătorului. __ Uite, închide dropia într’un co­teț și pune’î în față un pumn de gră­ulițe... Dacă a doua­ zi, se va atinge de un bob, să-mî râzi barba. Vânătorul ,nu putu său! «©«undă ap ști'S&xi. Și nu vie frică să pierdeți o fru­musețe da barbă ? Dacă-i vine dro­piei gustul să se atingă de un fir de porumb ?... — Nu-I vine... Te asigur eu!.. Cu­nosc eu dropia, cum­ își cunoaște ciobanul oile... Un călător care nu se amestecase în vorbă de loc, își dădu și el pă­rerea . E drept.... Am auzit și eu că dropia nu mănâncă porumb. Nu mă laud că sunt cunoscător în ale vâna­tului, da după cât știu eu, dropia e mai fumurie la pene și e aproape albă pe burtă... Pe când asta e prea neagră... — Cum să nu fie neagră la pene? — îl lămuri fata dropiilor. Nu vezi că e de partea bărbătească ? Dropio­­rul e Întotdeauna mai închis la pene... __Da carnea de dropie © bună la mâncat — întrebă inspectorul, întor­­căndu-se la mine. — Nu știu... N’am mâncat nicio­dată carne de dropie... Da am auzit că are gust­a curcan... — Departe de curcan !__ protes­tă tata dropiilor. Are carnea aspră și miroase a puțin pește... — Da ce mănâncă... De unde să mănânce pește ? Da așa miroase vânatul care nu se hrănește cu grâ­­ne... Are un iz... Dacă vrei să dispa­ră mirosul, pune-o în oțet... — Apoi, cum ajung acasă, o torn la oțet — zise vânătorul pe un ton șugubăț. Tonul displăcu lui fata dropiilor : — Ai aerul să râzi ? Dacă nu mă crezi, n’am decât s’o mănânci și așa.. Numai dinți și stomac să ai... Cum nu mai era decât o stație pâ­nă la București, vânătorul se ridica și începu să se pregătească. Ineper­torul financiar îl întrebă : __ Și cu ce vânezi? Cu ce fel de alice ? — Cu alice de lup sau cu gloanț, # se grăbi fata dropiilor, Vânătorul zâmbi iarăși: _Ba eu am împușcat dropia aatt cu patru poli ! — Te înțeleg, acu, ce fel de vână­tor­i mi ești— râse tata dropiilor. Ai cumpărat dropia de la un alt vâ­nător... — Ba, nici de cum!_ Am cumpă­rat-o de la un gospodar— Avea curtea plină... — Cum, se pot domestici dropiile ! __ împosibil ) — strigă teta dro­piilor. Ceea ce spuse domnul, să ras ierte, e una de alea vânătorești.„ Cum să crești dropia, dacă ea nu mănâncă grăunțe?— — Asta mănâncă — explică vână­torul. Sunt două soiuri de dropii ! Dropii de câmp și dropii de casă.» Cele de câmp sunt mute, cele de casă cântă... Punându-și mâinele la șold, vâ­nătorul se aplecă puțin și începu să fluere. Deodată, pasărea din rețea se um­flă în pene, se scutură cu putere, și un golgălt de curcan umplu vago­nul, mai-mai să ne asurzească. Toți am râs că ne-a păcălit vână­torul. Tata dropiilor însă nici n’a zâmbit. Dimpotrivă s’a supărat. __ De ce nu ne-ai spus dela înce­put, domnule, că e curcan ? Ce fel de glumă e asta ! Vânătorul luându-și de jos vâna­tul, îl lămuri: « M’am temut să nu se super, boeriî că m’am suit cu o ‘pasăre de curte într’un vagon de clasa I-a.» Știți, nu e voie... O dropie « altceva- Éa nu mănâncă grăunțe și nu face.. parte din familia galinaceelor... Când ne-am dat jos din vagon, in­spectorul financiar, ca să facă pe placul lui ..Tata dropiilor“, strigă du­pă vânător : „ Vezi, domnule, să nu uiți cum­va să ții dropia la oțet .a JU. Csiaban Cursul schimbuî la Paris Lyon 20 —Londra 57,91 jum.; New- York 16,79 jum.­ Germania 22,59; Belgia 106; Spania 219,50; Olanda mM; Italia 62,50; Praga, 19,23; Ru­­­mania W- Elveția 260; Wien»

Next