Dimineaţa, noiembrie 1920 (Anul 17, nr. 5126-5149)
1920-11-26 / nr. 5146
Toți fac toț lui Francois Guizot ministrul lui Louis Philippe a spus partizanilor săi o vorbă care a rămas îmbogățiți-vă. După cum locuțiunea latină mens sanam corpore sano este interpretată în mai multe feluri și este întrebuințată înpotriva intențiunei lui Juvenal, tot astfel și cuvintele marelui istoric dar mai puțin marelui ministru, au primit în aplicația brutală a vieței politice de la noi, un înțeles inversat. Epoca pe care o trăim nu are decât o singură preocupare: îmbogățirea. Cel puțin în țara noastră și în lumea pe care o trăim nu vedem decât goana după averi pe toate căile, cu toate mijloacele prin toate murdăriile. Nu este expedient, nu manoperă, nu e speculă, nu e afacere care putând produce bani cât de mulți să nu fie îmbrățișată și încercată. S’ar părea că trăim o viață de provizorat și cu toată lumea, în așteptarea unui cataclism presimțit se silește să’și facă porția pentru zilele negre viitoare. Numerarul foarte din belșug un an după războiu,numerarul careta circulat pe piață până la desfrâu și a dat naștere acelor emisiuni nesfârșite și jocului disperat de la Bursă, iată’l că, de o dată s’a ascuns. Foarte multele Societăți și Bănci înființate au pompat o mare parte a numerarului și acum chiar hârtiile cele mai serioase, care fac prima destul de urcată, în nu mai găsesc cumpărători. De ce? Fiindcă toți amatorii de îmbogățire, după ce au adunat din toate părțile, nu mai vor să închidă numerarul de care au prins dragoste. Oamenii au nevoie de bani fiindcă viața ajunge din zi în zi mai îngrozitor de scumpă. Grija acestor oameni — care sunt toți oamenii — nu e numai grija pentru scumperea zilei de astăzi care e cunoscută, dar este, mai cu seamă, grija pentru ziua de mâine care e necunoscutul. Lumea este înspăimântată de ce se petrece pretutindeni în țară. Din Galați primim știri că mărfurile importate zac pe cheiu, în piloaie și ninsoare fiindcă toate docurile, magaziile și casele cate au fost închiriate sunt pline. Mare parte din mărfuri se strică, altă parte se fură, cele cari pleacă pentru centrele de desfacere sunt parte furate și parte, după ce au ajuns la destinație, vândute cu prețuri fantastice. Comercianții pun pe cumpărători să plătească: costul mărfei, costul transportului, costul permisului, costul hamalilor cari au descărcat vaporul, costul încărcatului în navetă, furturile de pe cheiu, furturile din gări, fuirturile din vagoane, costul mărfei avariate, costul descărcatului la piața de desfacere, câștigul intermediarilor și, în sfârșit, marele câștig al comerciantului importator care vrea să câștige, dintr-un singur transport, o avere. Iată tot ce plătește un nenorocit de client care a cumpărat o pereche de galeși cu o sută de lei, o pereche de șoșeri cu 200 de lei, și o cravată cu 120 de lei. La Brăila un hamal din port câștigă până la 700 de lei pe zi. Descărcatul unui vagon de lemne care costa 15 lei înainte de războiu, acum costă 1500. Transportul unui sac de grâu pe 15 kilometri costă 200 lei. Elevatoarele societăței „România“ încasează zilnic sute de mii de lei. încărcatul sau descărcatul unei partide în port nu mai are nici un fel de preț, mare sau mic, prețurile le hotărăsc și le impun muncitorii și căruțașii după cum li se pare marfa ori clientul. Toată lumea, dela mic până la mare, vrea bani, cere bani, încasează bani. In toate părțile auzim că banul nu mai are astăzi nici o valoare, și cu toate astea nu e om care să nu fie în stare să facă sforțări, platitudini ba unii chiar incorectitudini spre a capitaliza ori măcar spre a câștiga cât mai mari cantități din aceste nevalori. Banul nu are astăzi valoare, dar ce dulce e acest ban. WmjiJ pe«w»imJ .»ama** jug8 ce și-a atins marele ideal nu mai e altul decât îmbogățirea. Țăranul s’a dedubcit la parale, încă de pe timpul ocupațiunei streine și acum a prins gust. A început și țăranul să înțeleagă de ce e mai bine să fii bogat decât sărac. Comercianții toți vor parale și multe parale. Proprietarii de imobile — câți mai au case de închiriat cer prețuri fantasice. Cumpărătorii de imobile cumpără și revând cu prețuri fabuloase. Combustibilul, alimentele, îmbrăcămintea au prețuri de care nu te mai poți apropia. Oameni de serviciu nu se mai găsesc și câți se mai găsesc nu mai pot fi accesibili decât pentru milionari. Bani, bani cât de mulți și bani cât de repede iată idealul unui întreg popor. Oare astfel să fi fost întotdeauna toate popoarele care și’au atins idealurile? Constantin Bacalbașa Cenzura și poliția Va previn că nu-i un articol politic, dar totuși nu vă garantez că cenzura îl va lăsa întreg sau chiar parțial măcar. Să încercăm cu toate astea, Cenzura a găsit de cuviință să ciuntească, articolul de orz al colegului meu T. Pin care se plângea că înmulțirea polițiștilor, care nu e pe gratis, coincidă cu sporirea furturilor și a spargerilor, tot așa de păgubitoare pentru averea publicului. Cenzura nu e decide părere că plătim prea mult plătind de două ori pentru acelaș lucru ? Atunci ce rost mai au prețurile maximale ? Desigur că și dv., cititori, cunoașteți pe moș Costache Popescu, țăran din Ilfov, deoarece la ultimele două alegeri i-aț dat așa de multe voturi că era căt pe aci să iasă. E un țăran sfătos și înțelept cum nu se mai poate. Un pantalonar, nedeprins încă să vadă țărani candidați, voind să-l înfunde, îl întrebă ce-și pusese în program, desființarea jandarmeriei, Moș Costache îi răspunse: — Cam cât crezi d-ta că se fură prin sate ? De sece, de douăzeci de cincizeci de milioane pe an. Hai să zicem că in lipsa jandarmilor, se va fura îndoit. Dar cum aceștia ne costă 300 de milioane pe an, suprimându-i mai rămânem cu 100 milioane folos. Argumentul lui moș Costache se poate aplica fi poliției din orașe, cu atât mai vârtos că aci lucrurile se prezintă și mai anapoda. Se înmulțesc polițiștii, sporesc și hoții. Nu pretind că una provoacă pe alta, dar chestia lui moș Costache cu economia rămâne valabilă. Dar cenzura nu vrea să audă de una ca asta. Bine, se însărcinează ca atunci să ne păzească, pe lângă idei, și păsările, lemnele, conținutul caselor și al buzunarelor, pe scurt averea și viața ? Dacă nu, să ne lase cel puțin în pace să ne răfuim cu poliția cum știm și cum putem. Index Dannie gheneral i cu doi ani, cam pă vremea asta când au venitără iară pahonul dă liberali la putere, după ce să cărăbăniseră nemții, ziceam lu cumătru Nae, care are scaun în hala dă carne: — Gaia ne mănâncă, cumetre Nae cu oțil ăștia ! Și să știi dă la mine, până n’o veni gheneralu, nu să 'ndreaptă țara. Să vie el, cu sabia și să vezi atunci că 'ntr'o lună ti batem p'americani la franci. S'au dusără leberalii, după ce și-au fdeutără suf' a și a venit Văitoianu. Gheneral și ăsta, nu zic, dar nu era „gheneralu" unu și singuru, taica Averescu. Dar într’o dimineață și-a spart dracu opincile și ai venit —ufin sfârșit și’mneata. M'ai costat doi poli da parale, dom'le gheneral, că, când am auzit vestea amare, am dat fugulița la cumătru Nae și umflăndu-l dă la treabă i-am strigat cu năduf: _ Aiurusum, cumetre Nae, hai la „Berbecu", că facio cinste ! __ Da'ce e, ți-a fătat purceaua ? — Lasă gluma cumetre, că e vorba de țară, a venit / A venit gheneralul Și am băutără și am vorbit ără și tare, ta care eram veseli, amândoi, că și cumătru Nae — cât e el dă măcelar, dai om de omenie. Acuma, să nu care cumva să-ți dai cu ideea, pă cum că am avut un ce enteres, ca Gherovici sau fratele Ioanițescu, că mă superi. Io, mă știi, sunt endepandant, la o adică teleale, vorba aia, la toți, că n’am tocit pragu nimănui. Da' așa, ca cetățean, ca rumân, mă bucuram că, deacu, o să se izbăvească țara dă oți, dă pus lamale și dă netrebnici. El, dom'le gheneral, ce so-ți zic . Să-țî zic că și 'mneata ti-aî cam indivcat lefteria, mi-e c’o sa te superi să zici că vorbesc cu patimă. Vite, asta mi-l crucea, dacă nu-ți spui cu durere în suflet tot ce-ți spuif Că, ie țineam lu 'mneata, țin și azi, nu zic, da nu mai e dragostea de altădată, nici dragostea, mei încrederea. Că, să fi văzut și io că-i faci zob pă ăl dă nenorocesc țara, să fi văzut că stai ca arhanghelii, cu săbia dă foc în mână, la poarta rânduelii si cinstei, să fi văzut, carevaizică, o ce îndreptare, nu tot aia și iar aia, dă ți-e lehamite, p onoarea mea, să mai ieși din casă sau să mai pui mâna p'un jurnal. Ei, dom'le gheneral, rău, rău cum nu se mai poate, că'n 'mneata ne era nădejdea ș'ai umplut-o dă sânge și 'mneata. Păcat dă polii mei, că i-am băut dă pomană. Da'o să-ți mai scriu io, numai dacă până deseară nu m'o umfla Nicoleanu, c'așa a devenit căzu, sub dumneata. Am onoarea Ghiță Ciocănel Refugații din Crimea LYON: 24__ Presa franceză anunță că 140.000 de evacuați au sosit la 22 Noembrie dimineața la Constantinopol; printre ei se află 28.900 civilii 14,900 au fost evacuați la Gallipoli și 14,000 la Lemnos. OGLINDA ZI LEI SEMNE — Ce pretențioasă ești. Nu te mulțumești cu o sută kilograme pentru o iarnă când știi că o să stai o vecinicie numai cu patru scânduri ••• Mnntru Macedons. S’a stins un poet. Alexandru Macedonski nu s’a văzut sărbătorit. Afară de un cerc intim și tot mai restrâns de prieteni, puțini îl apreciau. Era în viață încă, ari uitat. Să sperăm că după moarte literatura îl va regăsi. Este curioasă soarta pe care avut’o acest om, pasionat al frumosului și atât de puțin adaptabil realităței pământești. Pasionat adulator al formei, vorbind și trăind în hiperbole, o vecinică contrazicere, un straniu semn de întrebare, poate că literatorii îl vor trece odată în rândul parnasienilor cari trăiesc în ceruri și mor într’un șanț. Totuși acest om a creat o școala și are ucenici de talent. Nu toti se mai recunosc ca atari în public, dar în intimitate vorbiau de „maestru" poate cu un zâmbet de ironie, dar nu fără a simți în adâncul sufletului lor o umbră măcar de recunoștință. In ultimii ani muza lui Macedonski, cea care cântase cu atâta vigoare și duioșie Nopțile, amuțise. El însă continua să trăiască în amanta ei, un om și prin vestminte și apucături din alte sfere și alte vremi, un om cu dureroase cusururi, dar și cu remarcabile calități, o nouă pildă a straniilor raporturi ce are talentul cu caracterul. Viata lui Macedonski a fost un permanent zbucium. Sfârșitul lui trist ca al poeților legendari. Dacă n’a trăit în viață, desigur că moartea îl va face să trăiască. Căci nu ar fi întâia dată ca oamenii să devie drepți cu poetul, după ce nu mai este și nu se mai poate folosi de dreptatea lor B. Br. Duminica 28 lernie Literar și artistic 50 bani exemplarul îi sala de ESigp îi Saloanele Gării de Nord, cum și vasta sală de intrare s’au transformat într’un adevărat azil de noapte. Foarte bine că e așa, de oarece altfel mulți călători n’ar avea unde să stea. Până se va clădi palatul pe care nu știu -ce inițiativă l-a proectat în București, oamenii nu pot sta în frig pe o așa vreme. Palatul acela, bei, câți nu visează la el d'n cel cari dorm pe asfaltul înnoroiat din săli! Poate nu știți că drept în fața gărei e și un cămin pentru soldați, unde, spune oficialitatea, sunt adăpostiți toți soldații cari vin în delegații la București. Acolo au bac, mâncare, într'un cuvânt tot confortul. Bata e rece însă, cum sunt celelalte n’am aflat încă. De aceia se vede că fug soldată de cămin și se refugiază în gară Ceia ce însă ni s’a părut caracteristic obiceiurilor noastre e un mic fapt divers, pe care o să vi-l povestesc în două rânduri. Patruzeci-cincizeci de recruți basarabeni, îmbrăcați în haine noi, întinși pe asfaltul sălilor de așteptare din gară, așteptau Marți seara ora plecărei unui tren în Ardeal unde erau repartizați. Ghemuiți unii în alții, dormeau. La doi pași e căminul soldaților, care cu siguranță că era gol. Dar chiar dacă n’ar exista acest cămin, te întrebi de ce au fost porniți așa de vreme dela cazarmă, pentru a da spectacolul, care nu va contribui în nici un caz la educația soldatului? Am propune ca să fie transformat căminul, într’un cămin mixt, ca să nu stea degeaba. Red. em sla unui ministru polonez VARȘOVIA. __ Ministrul Grabski își va remite Miercuri demisia șefului Statului. Se afirmă că noul titular al finanțelor va fi ales printre profesionali. Candidații sunt fostul președinte Sieczkowski, Michalski și Moszekowski. Cine e vinovat..? Criza am Grecia Doi ani dea rândul de la terminarea războiului, presa, făcându-se ecoul opiniei publice revoltate, a arătat situația din ce in ce mai nenorocită de la căile noastre ferate, relevând mai ales criza transporturilor. Guvernul a găsit că este acum momentul să se explice asupra acestei chestiuni și astfel „Îndreptarea” arată că pe nedrept se aruncă inspinarea „guvernului de azi toată răspunderea grelei situații de care suferim”. Guvernul Averescu, spre a-și scuza partea sa de răspundere, dă câteva lămuriri asupra crizei transporturilor, prezentând opera de distrugere de la C. F. R. ca o vină ce se trage încă de pe vremea armistițiului. Guvernul român incă din anul 1919 și-a făcut datoria și a trimis o comisiune în țările aliate spre a cumpăra material rulant. Această comisiune s-a întors fără să facă nimic, din lipsă de fonduri. Un punct destul de dureros pe care-l recunoaște guvernul e că o serie de oferte nu au fost luate în seamă, după ce am trimis misiuni in Anglia și America. Oficiosul guvernului ne asigură că in cartoanele ministerului de lucrări publice a rămas nerezolvată oferta unei case canadiene pentru locomotive. Aceiași soartă a avut o importantă propunere a unei firme italiene pentru furnizare de locomotive. O lună înainte de venirea actualului guvern, ministrul de resort de la lucrările publice a făcut un apel la miniștri plenipotențiari aliați arătând starea deplorabilă a liniilor noastre ferate, solicitând concursul pentru aducerea in țară a 200 de locomotive. Guvernul crede că s-a deschis acum o campanie nedreaptă, întrucât inactivitatea guvernelor precedente a lăsat o moștenire grea care inrăutățindu-se din zi în zi, am ajuns la mizeria de azi. Dar ni se promite că guvernul va clarifica și responsabilitățile situației actuale Așteptăm aceste lămuriri spre a vedea care din guvernele ce s’au succedat la putere, dela armistițiu încoace, are mai multă vină, spre a putea judeca întrucât scuza că guvernul de azi nu „are toată răspunderea" este justificată. Dacian Evenimente II din Irland Un vas englez atacat de irlandezi. Londra. Din Dublin se anunță că vaporul Queenstown care se ducea de la Aghada la Cork, cu previziuni pentru garnizoanele din Cork și Dublin, a fost atacat de oameni înarmați aflători în trei bărci. Asediatorii s-au urcat pe bord, si in timp ce unii din ei amenințau pe mateloti, cu revolverele, ceilalți au ridicat 14 baloturi cu marta. Doi lei ouii Caiace nu a împedecat pe generalul Averescu să acorde 60 vagoane oui pentru export. In Capitală se plătește oul I leu și 75 bani și chiar doi lei oul! Știți pentru ce s'a scumpit într’un mod așa de fantastic ouăle ? Pentru că, ministerul comerțului a improvizat noul exportatori de ouă, a dat și continuă a da permise de export de ouă unor speculanți, cari nu au nimic comun cu acest negoț. Acești speculanți după ce obțin permisele firește că le speculează în mod scandalos și adună ouăle destinate consumului intern, deoarece nu au depozite de ouă conservate pe cari le posedă numai casele mari de export. In loc ca guvernul înainte de a acorda un permis de export de ouă să ia garanții de la acel care cere permisul că consumația internă nu va suferi și, prețul nu se va urca, se acordă favoruri fără a cerceta măcar situația pieței și fără a mai ordona măcar o anchetă dacă într'adevăr petiționarii sunt negustori de ouă și au depozite de ouă conservate. Scandalul acesta este absolut intolerabil. Iată o țară care a exportat cantități mari de ouă, lipsită azi de un aliment așa de căutat fiindcă la ministerul industriei, sub controlul chiar al generalului Averescu, se continuă a se favoriza exportatorii improvizați și speculanți cari înfometează țara. In ultimul tablou al permiselor de export figurează trei favoriți, cărora li s'a dat un permis de vreo 60 de vagoane ouă. Peste câteva zile oul va ajunge la 3 leii fiep. Șeful partidului Constantinist, ministru de război, în actualul cabinet. Gunaris si ÉnițiÉ! Se știe de mult că printre alte calități care ne fac să deținem recordul, suntem și țara cea mai caritabilă din lume. Nicăeri banul nu se aruncă cu mai multă dezinvoltură ca la noi și nici un cetățean de pe lume nu se lasă mai ușor exploatat ca românul nostru. Conștiente de aceste daruri ale neamului, o sumă de cucenițe deștepte, la fiecare sezon, când câte o pălărie sau un tailleur nou se impunea, se strângeau în grup, puneau bazele unei caritabile societăți de ajutor mutual, se furnizau lag pu ,un... stok ,de fundulițe, galbene, roz, sau marou, fie cu floricele de cârpă colorată înfipte în câte un ac și apoi se risipeau ca rândunicele pe străzile Capitalei la brațul vr’unui fante ce ținea coșulețul și „pușculița și finte goană după bivcrei. Ba pentru mănăstirea într’un picior, ba pentru mamele sterile, ba pentru negrii din Honolulu chiorâți în război, ba pentru dansatorii invalizi, micuțele domnișoare cereau, cereau de zor. Orice protejare era de prisos, căci fiecare cavaderic de acest titlu, nu putea rezista zâmbetului vânzătoarei ce reușea să-l dea gata mai cu seamă când îl lua pe franțuzește. „Pour une oeuvre de bienfaisance“ și Poli curgeau în pușculiță ca ploaia in Martie, iar giovinii pietoni se plimbau fudul de multe ori cu plastronul întreg tapisat multicolor în semn al generozității lor față de ,,l’oeuvre de bienfaisance“. Ed hime, în ciuda acestei priveliști estetice, în ciuda micuțelor care sunt silite să inventeze altceva pentru a face rost la sezon de o pălărie sau tailleur, și în ciuda negrilor chiorîți în război sau a dansatorilor invalizi. Azistenta socială, ursuză, curioasa rizistentă cu sedul la Ministerul Muncii și-a băgat nasul In tot stockul de panglicuțe și floricele inofensive și a zis cu glas aspru și cercetător. „Halte”. Nici o vânzare d’al de astea nu se va mai face fără controlul meu, să văd eu și „Marame la police” cam pentru ce și pentru cine se umple pușculițele. Micuțele vor plânge poate, dar cunosc eu un grup de numeroși cetățeni siliți a fi cavaleri de teama zâmbetelor frumoase și a discursurilor pe franțuzește care vor striga ca și mine — „Trăiască controlul, trăiască Asistența socială". Ful. Ratifcarea tratatului de Rapallo LYON. 24.__ Presa franceză anunță că tratatul de Rapallo va fi ratificat în curând fie guvernul italian. El se află în examinarea comisianei de afaceri externe din Camera deputaților. ROMA. 24— Tratatul italo-iugoslav a fost redactat în limbile italiană și sârbă. In caz de diferență, textul italian va fi considerat ca autentic, fiind dat că limba italiană este cunoscută de ambele părți. Tratatul a fost citit de contele Sforza. In afară de plenipotențiari au fost de față la semnarea lui generalul Fadoglio, șeful statului major al armatei italiene și amiralul Acton, șeful statului major al marinei. Acordul prevede că cele două guverne vor da, fiecare în teritoriul lui o foarte largă amnistie pentru toate delictele politice de presă, etc. #•