Dimineaţa, noiembrie 1920 (Anul 17, nr. 5126-5149)

1920-11-26 / nr. 5146

Toți fac toț lui Francois Guizot ministrul lui Louis Philippe a spus partizanilor săi o vorbă care a rămas­ îmbogă­­țiți-vă. După cum locuțiunea latină mens sana­m corpore sano este in­terpretată în mai multe feluri și este întrebuințată în­potriva inten­țiunei lui Juvenal, tot astfel și cu­vintele marelui istoric dar mai pu­țin marelui ministru, au primit în a­plicația brutală a vieței politice de la noi, un înțeles inversat. Epoca pe care o trăim nu are de­cât o singură preocupare: îmbogă­țirea. Cel puțin în țara noastră și în lumea pe care o trăim nu vedem de­cât goana după averi pe toate căile, cu toate mijloacele prin toate murdăriile. Nu este expedient, nu manoperă, nu e speculă, nu e afa­cere care putând produce bani cât de mulți să nu fie îmbrățișată și în­cercată. S’ar părea că trăim o viață de provizorat și cu toată lumea, în aș­teptarea unui cataclism presimțit se silește să’și facă porția pentru zilele negre viitoare. Numerarul foarte din belșug un an după războiu,­numerarul careta circulat pe piață până la desfrâu și a dat naștere acelor emisiuni nesfârșite și jocului disperat de la Bursă, iată’l că, de o dată s’a as­cuns. Foarte multele Societăți și Bănci înființate au pompat o mare parte a numerarului și acum chiar­ hârtii­le cele mai serioase, care fac prima destul de urcată, în nu mai găsesc cumpărători. De ce? Fiindcă toți amatorii de îmbogățire, după ce au adunat din toate părțile, nu mai vor să închidă numerarul de care au prins dra­goste. Oamenii au nevoie de bani fiindcă viața ajunge din zi în zi mai îngro­zi­tor de scumpă. Grija acestor oameni — care sunt toți oamenii — nu e numai gri­ja pentru scumperea zilei de as­tăzi care e cunoscută, dar este, mai cu seamă, grija pentru ziua de mâine care e necunoscutul. Lumea este înspăimântată de ce se petrece pretutindeni în țară. Din Galați primim știri că măr­furile importate zac pe cheiu, în piloaie și ninsoare­ fiindcă toate do­­curile, magaziile și casele cate au fost închiriate sunt pline. Mare parte din mărfuri se strică, altă parte se fură, cele cari pleacă pen­tru centrele de desfacere sunt par­te furate și parte, după ce au a­­juns la destinație, vândute cu pre­țuri fantastice. Comercianții pun pe cumpărători să plătească: costul mărfei, costul transportului, costul permisului, costul hamalilor cari au descărcat vaporul, costul încăr­catului în navetă, furturile de pe cheiu, furturile din gări, fuirturile din vagoane, costul mărfei avariate, costul descărcatului la piața de desfacere, câștigul intermediarilor și, în sfârșit, marele câștig al co­merciantului importator care vrea să câștige, dintr-un singur trans­port, o avere. Iată tot ce plătește un nenorocit de client care a cumpărat o pere­che de galeși cu o sută de lei, o pe­reche de șoșeri cu 200 de lei, și o cravată cu 120 de lei. La Brăila un hamal din port câș­tigă până la 700 de lei pe zi. Des­cărcatul unui vagon de lemne care costa 15 lei înainte de războiu, a­cum costă 1500. Transportul unui sac de grâu pe 15 kilometri costă 200 lei. Elevatoarele societăței „România“ încasează zilnic sute de mii de lei. încărcatul sau descărcatul unei partide în port nu mai are nici un fel de preț, mare sau mic, prețurile le hotărăsc și le impun muncitorii și căruțașii după cum li se pare marfa ori clientul. Toată lumea, dela mic până la mare, vrea bani, cere bani, înca­sează bani. In toate părțile auzim că banul nu mai are astăzi nici o valoare, și cu toate astea nu e om care să nu fie în stare să facă sforțări, plati­tudini ba unii chiar incorectitudini spre a capitaliza ori măcar spre a câștiga cât mai mari cantități din aceste nevalori. Banul nu are astăzi valoare, dar ce dulce e acest ban. WmjiJ pe«w»imJ .»ama** jug8 ce și-a atins marele ideal nu mai e al­tul de­cât îmbogățirea. Țăranul s’a dedubcit la parale, încă de pe timpul ocupațiunei streine și acum a prins gust. A început și ță­ranul să înțeleagă de ce e mai bine să fii bogat de­cât sărac. Comercianții toți vor parale și multe parale. Proprietarii de imobile — câți mai au case de închiriat cer pre­țuri fantasice. Cumpărătorii de imobile cumpără și revând cu prețuri fabuloase. Combustibilul, alimentele, îmbră­cămintea au prețuri de care nu te mai poți apropia. Oameni de serviciu nu se mai gă­sesc și câți se mai găsesc nu mai pot fi accesibili de­cât pentru mi­lionari. Bani, bani cât de mulți și bani cât de repede iată idealul unui în­treg popor. Oare astfel să fi fost în­totdeauna toate popoarele care și’au atins i­­dealurile? Constantin Bacalbașa Cenzura și poliția Va previn că­ nu-i un articol poli­tic, dar totuși nu vă garantez că cen­zura îl va lăsa întreg sau chiar parțial măcar. Să încercăm cu toate astea, Cenzu­ra a găsit de cuviință să ciuntească, articolul de orz al colegu­lui meu T. P­­in care se plângea că înmulțirea polițiștilor, care nu e pe gratis, coincidă cu sporirea furturi­lor și a spargerilor, tot așa de pă­gubitoare pentru averea publicului. Cenzura nu e deci­de părere că plă­tim prea mult plătind de două ori pentru acelaș lucru ? Atunci ce rost mai au prețurile maximale ? De­sigur că și dv., cititori, cunoaș­teți pe moș Costache Popescu, țăran din Ilfov, de­oarece la ultimele două alegeri i-aț­ dat așa de multe voturi că era căt pe aci să iasă. E un țăran sfătos și înțelept cum nu se mai poate. U­n pantalonar, nedeprins încă să vadă țărani candidați, voind să-l înfunde, îl întrebă ce-și pusese în program, desființarea jandarmeriei, Moș Costache îi răspunse: — Cam cât crezi d-ta că se fură prin sate ? De sece, de douăzeci de cincizeci de milioane pe an. Hai să zicem că in lipsa jandarmilor, se va fura îndoit. Dar cum aceștia ne costă 300 de milioane pe an, suprimându-i mai rămânem cu 100 milioane folos. Argumentul lui moș Costache se poate aplica f­i poliției din orașe, cu atât mai vârtos că aci lucrurile se prezintă și mai anapoda. Se înmul­țesc polițiștii, sporesc și hoții. Nu pretind că una provoacă pe alta, dar chestia lui moș Costache cu eco­nomia rămâne valabilă. Dar cenzura nu vrea să audă de una ca asta. Bine, se însărcinează ca atunci să ne păzească, pe lângă idei, și păsările, lemnele, conținutul case­lor și al buzunarelor, pe scurt ave­rea și viața ? Dacă nu, să ne lase cel puțin în pace să ne răfuim cu poliția cum­­ știm și cum putem. Index Dannie gheneral­ i cu doi ani, cam pă vremea asta când au venitără iară pahonu­l dă liberali la putere,­ după ce să cără­­băniseră nemții, zi­­ceam lu cumătru Nae, care are scaun în hala dă carne: — Gaia ne mănâncă, cumetre Nae cu oțil ăștia ! Și să știi dă la mine, până n’o veni gheneralu, nu să 'n­­dreaptă țara. Să vie el, cu sabia și să vezi atunci că 'ntr'o lună ti batem p'americani la franci. S'au dusără leberalii, după ce și-au fdeutără suf'­ a și a venit Văitoianu. Gheneral și­ ăsta, nu zic, dar nu era „gheneralu" unu și singuru, taica Averescu. Dar într’o dimineață și-a spart dracu opincile și ai venit —­uf­­­in sfârșit­ și’mneata. M'ai costat doi poli da parale, dom'le gheneral, că, când am auzit vestea a­mare, am dat fugulița la cumătru Nae și um­­flăndu-l dă la treabă i-am strigat cu năduf: _ Aiurusum, cumetre Nae, hai la „Berbecu", că fac­io cinste ! __ Da'ce e, ți-a fătat purceaua ? — Lasă gluma cumetre, că e vor­ba de țară, a venit / A venit ghe­neralu­l Și am băutără și am vorbit ără și tare, ta care eram veseli, amândoi, că și cumătru Nae — cât e el dă măce­lar, da­i om de omenie. Acuma, să nu care cumva să-ți dai cu ideea, pă cum că am avut un ce enteres, ca Gherovici sau fratele Ioa­­nițescu, că mă superi. Io, mă știi, sunt endepandant, la o adică telea­le, vorba aia, la toți, că n’am tocit pra­­gu nimănui. Da' așa, ca cetățean, ca rumân, mă bucuram că, deacu, o să se izbă­vească țara dă oți, dă pus la­­male și dă netrebnici. El, dom'le gheneral, ce so-ți zic . Să-țî zic că și 'mneata ti-aî cam indiv­cat lefteria, mi-e c’o sa te superi să zici că vorbesc cu patimă. Vite, asta mi-l crucea, dacă nu-ți spui cu durere în suflet tot ce-ți spuif Că, ie țineam lu 'mneata, țin și azi, nu zic, da nu mai e dragostea de altădată, nici dragostea, mei încrederea. Că, să fi văzut și io că-i faci zob pă ăl dă nenorocesc țara, să fi văzut că stai ca arhanghelii, cu săbia dă foc în mână, la poarta rânduelii si cins­tei, să fi văzut, carevaizică, o ce în­dreptare, nu tot aia și iar aia, dă ți-e lehamite, p­ onoarea mea, să mai ieși din casă sau să mai pui mâna p'un jurnal. Ei, dom'le gheneral, rău, rău cum nu se mai poate, că'n 'mneata ne era nădejdea ș'ai umplut-o dă sânge și 'mneata. Păcat dă polii mei, că i-am băut dă pomană. Da'o să-ți mai scriu io, numai dacă până deseară nu m'o umfla Nicolea­­nu, c'așa a devenit căzu, sub dum­neata. Am onoarea Ghiță Ciocănel Refug­ații din Crimea LYON: 24__ Presa franceză anun­ță că 140.000 de evacuați au sosit la 22 Noembrie dimineața la Con­­stantinopol; printre ei se află 28.900 civilii 14,900 au fost evacuați la Gal­lipoli și 14,000 la Lemnos. OGLINDA Z­I LEI SEMNE — Ce pretențioasă ești. Nu te mulțumești cu o sută kilo­grame pentru o iarnă când știi că o să stai o vecinicie numai cu patru scânduri ••• Mnntru Macedons. S’a stins un poet. Alexandru Macedonski nu s’a vă­zut sărbătorit. Afară de un cerc intim și tot mai restrâns de prie­teni, puțini îl apreciau. Era în viață încă, ari uitat. Să sperăm că după moarte literatura îl va regăsi. Este curioasă soarta pe care avut’o acest om, pasionat al frumo­sului și atât de puțin adaptabil rea­­lităței pământești. Pasionat adula­tor al formei, vorbind și trăind în hiperbole, o vecinică contrazicere, un straniu semn de întrebare,­­ poate că literatorii îl vor trece o­­dată în rândul parnasienilor cari trăiesc în ceruri și mor într’un șanț. Totuși acest om a creat o școala și are ucenici de talent. Nu toti se mai recunosc ca atari în public, dar în intimitate vorbiau de „maestru" poate cu un zâmbet de ironie, dar nu fără a simți în adâncul sufletului lor o umbră măcar de recunoștință. In ultimii ani muza lui Macedon­ski, cea care cântase cu atâta vi­goare și duioșie Nopțile, amuțise. El însă continua să trăiască în amant­a­ ei, un om și prin vestminte și a­­pucături din alte sfere și alte vremi, un om cu dureroase cusururi, dar și cu remarcabile calități, o nouă pildă a straniilor raporturi ce are talentul cu caracterul. Viata lui Macedonski a fost un permanent zbucium. Sfârșitul lui trist ca al poeților legendari. Dacă n’a trăit în viață, desigur că moar­tea îl va face să trăiască. Căci nu ar fi întâia­ dată ca oamenii să de­vie drepți cu poetul, după ce nu mai este și nu se mai poate folosi de dreptatea lor B. Br. Du­minica 28 lernie Literar și artistic 50 bani exemplarul îi sala de ESigp îi­ Saloanele Gării de Nord, cum și vasta sa­lă de intrare s’au transformat în­tr’u­n ad­evărat azil de noapte. Foarte bine că e așa, de oarece altfel mulți călători n’ar avea unde să stea. Pân­ă se va clădi palatul pe care nu știu -ce inițiativă l-a proectat în București, oa­menii nu pot sta în frig pe o așa vre­me. Palatul acela, bei, câți nu visează la el d'n cel cari dorm pe asfaltul în­noroiat din săli! Poate nu știți că drept în fața gărei e și un cămin pentru soldați, unde, spune oficialitatea, sunt adăpostiți toți soldații cari vin în delegații la Bucu­rești. Acolo au bac, mâncare, într'un cuvânt tot confortul. Bata e rece însă, cum sunt celelalte n’am aflat încă. De aceia se vede că fug soldată de cămin și se refugiază în gară Ceia ce însă ni s’a părut caracteristic obiceiurilor noastre e un mic fapt di­vers, pe care o să vi-l povestesc în două rânduri. Patruzeci-cincizeci de recruți basarabeni, îmbrăcați în haine noi, întinși pe asfaltul sălilor de aștep­tare din gară, așteptau Marți seara ora plecărei unui tren în Ardeal unde erau repartizați. Ghemuiți unii în alții, dormeau. La doi pași e căminul solda­ților, care cu siguranță că era gol. Dar chiar dacă n’ar exista acest cămin, te întrebi de ce au fos­t porniți așa de vre­­­­me dela cazarmă, pentru a da specta­­­­colul, care nu va contribui în nici un caz la educația soldatului? Am pro­pune ca să fie transformat căminul, în­tr’un cămin mixt, ca să nu stea de­geaba. Red. em sla unui ministru polonez VARȘOVIA. __ Ministrul Grabski își va remite Miercuri demisia șe­fului Statului. Se afirmă că noul titular al finanțelor va fi ales prin­tre profesionali. Candidații sunt fostul președinte Sieczkowski, Mi­­chalski și Moszekowski. Cine e vinovat..? Criza am Grecia Doi ani dea rândul de la termina­rea războiului, presa, făcându-se e­coul opiniei publice revoltate, a ară­tat situația din ce in ce mai neno­rocită de la căile noastre ferate, rele­vând mai ales criza transporturi­lor. Guvernul a găsit că este acum momentul să se explice asupra aces­­tei chestiuni și astfel „Îndreptarea” arată că pe nedrept se aruncă in­spinarea „guvernului de azi toată răspunderea grelei situații de care suferim”. Guvernul Averescu, spre a-și scu­za partea sa de răspundere, dă câte­va lămuriri asupra crizei transpor­turilor, prezentând opera de distru­gere de la C. F. R. ca o vină ce se trage încă de­ pe vremea armisti­țiului. Guvernul român incă din anul 1919 și-a făcut datoria și a trimis o comisiune în țările aliate spre a cumpăra material rulant. Această comisiune s-a întors fără să facă ni­mic, din lipsă de fonduri. Un punct destul de dureros pe care-l recunoaște guvernul e că o serie de oferte nu au fost luate în seamă, după ce am trimis misiuni in Anglia și America. Oficiosul guvernului ne asigură că in cartoanele ministerului de lu­crări publice a rămas nerezolvată oferta unei case canadiene pentru locomotive.­­ Aceiași soartă a avut o importan­tă propunere a unei firme italiene pentru furnizare de locomotive. O lună înainte de venirea actua­lului guvern, ministrul de resort de la lucrările publice a făcut un apel la miniștri plenipotențiari ali­ați arătând starea deplorabilă a liniilor noastre ferate, solicitând con­cursul pentru aducerea in țară a 200 de locomotive. Guvernul crede că s-a deschis a­­cum o campanie nedreaptă, întru­cât inactivitatea guvernelor prece­dente a lăsat o moștenire grea care inrăutățindu-se din zi în zi, am a­­juns la mizeria de azi. Dar ni se promite că­ guvernul va­ clarifica și responsabilitățile situa­ției actuale Așteptăm aceste lămuriri spre a vedea care din guvernele ce s’au succedat la putere, dela armistițiu încoace, are mai multă vină, spre a putea judeca întrucât scuza că guvernul de azi nu „are toată răs­punderea" este justificată. Dacian Evenimente II din Irland Un vas englez atacat de ir­landezi. Londra.­­ Din Dublin se anunță că vaporul Queenstown care se du­cea de la Aghada la Cork, cu pre­­viziuni pentru garnizoanele din Cork și Dublin, a fost atacat de oameni înarmați aflători în trei bărci. Ase­diatorii s-au urcat pe bord, si in timp ce unii din ei amenințau pe mateloti, cu revolverele, ceilalți au ridicat 14 baloturi cu marta. Doi lei ouii Caiace nu a împedecat pe ge­neralul Averescu să acorde 60 vagoane oui pentru ex­port. In Capitală se plătește oul I leu și 75 bani și chiar doi lei oul! Știți pentru ce s'a scumpit într’un mod așa de fantastic ouăle ? Pentru că, ministerul comerțului a improvizat noul exportatori de ouă, a dat și continuă a da permise de export de ouă unor speculanți, cari nu au nimic comun cu acest negoț. Acești speculanți după ce obțin permisele firește că le speculează în mod scandalos și adună ouăle desti­nate consumului intern, de­oarece nu au depozite de ouă conservate pe cari le posedă numai casele mari de export. In loc ca guvernul înainte de­ a a­­corda un permis de export de ouă să ia garanții de la acel care cere per­misul că consumația internă nu va suferi și, prețul nu se va urca, se a­­cordă favoruri fără a cerceta măcar situația pieței și fără a mai ordona măcar o anchetă dacă într'adevăr petiționarii sunt negustori de ouă și au depozite de ouă conservate. Scandalul acesta este absolut into­lerabil. Iată o țară care a exportat cantități mari de ouă, lipsită azi de un aliment așa de căutat fiindcă la ministerul industriei, sub controlul chiar al ge­neralului Averescu, se continuă a se favoriza exportatorii improvizați și speculanți cari înfometează țara. In ultimul tablou al permiselor de export figurează trei favoriți, cărora li s'a dat un permis de vreo 60 de vagoane ouă. Peste câteva zile oul va ajunge la 3 leii fiep. Șeful partidului Constantinist, ministru de război, în actualul cabinet. Gunaris si ÉnițiÉ! Se știe de mult că printre alte ca­lități care ne fac să deținem recor­dul, suntem și țara cea mai carita­bilă din lume. Nicăeri banul nu se aruncă cu mai multă dezinvoltură ca la noi și nici un cetățean de pe lume nu se lasă mai ușor exploatat ca românul nostru. Conștiente de a­­ceste daruri ale neamului, o sumă de cucenițe deștepte, la fiecare se­zon, când câte o pălărie sau un tail­­leur nou se impunea, se strângeau în grup, puneau bazele unei carita­bile societăți de ajutor mutual, se furnizau lag pu ,un... stok ,de fundulițe, galbene, roz, sau marou, fie cu flori­cele de cârpă colorată înfipte în câte un ac și apoi se risipeau ca rân­­dunicele pe străzile Capitalei la bra­țul vr’unui fante ce ținea coșulețul și „pușculița și fin­te goană după bivcrei. Ba pentru mănăstirea în­tr’un picior, ba pentru mamele ste­rile, ba pentru negrii din Honolulu chiorâți în război, ba pentru dansa­torii invalizi, micuțele domnișoare cereau, cereau de zor. Orice protej­­are era de prisos, căci fiecare cava­­deric de acest titlu, nu putea rezista zâmbetului vânzătoarei ce reușea să-l dea gata mai cu seamă când îl lua pe franțuzește. „Pour une oeuvre de bienfaisance“ și Poli cur­geau în pușculiță ca ploaia in Martie, iar giovinii pietoni se plim­bau fudul de multe ori cu plastro­­nul întreg tapisat multicolor în semn al generozității lor față de ,,l’oeuvre­ de bienfaisance“. Ed hime, în ciuda acestei prive­liști estetice, în ciuda micuțelor care sunt silite să inventeze altceva pen­tru a face rost la sezon de o pălărie sau tailleur, și în ciuda negrilor chiorîți în război sau a dansatorilor invalizi. Azistenta socială, ursuză, curioasa rizistentă cu sed­ul la Mi­nisterul Muncii și-a băgat nasul In tot stockul de panglicuțe și floricele inofensive și a zis cu glas aspru și cercetător. „Halte”. Nici o vânzare d’al de astea nu se va mai face fără controlul meu, să văd eu și „Mara­me la police” cam pentru ce și pen­tru cine se umple pușculițele. Micu­țele vor plânge poate, dar cunosc eu un grup de numeroși cetățeni siliți a fi cavaleri de teama zâmbetelor frumoase și a discursurilor pe fran­țuzește care vor striga ca și mine — „Trăiască controlul, trăiască Asis­tența socială". Ful. Ratifcarea tratatului de Rapallo LYON. 24.__ Presa franceză anun­ță că tratatul de Rapallo va fi rati­ficat în curând fie guvernul italian. El se află în examinarea comisia­­nei de afaceri externe din Camera deputaților. ROMA. 24— Tratatul italo-iugo­­slav a fost redactat în limbile ita­liană și sârbă. In caz de diferență, textul italian va fi considerat ca autentic, fiind dat că limba italiană este cunoscută de ambele părți. Tra­tatul a fost citit de contele Sforza. In afară de plenipotențiari au fost de față la semnarea lui generalul Fadoglio, șeful statului major al armatei italiene și amiralul Acton, șeful statului major al marinei. Acordul prevede că cele două gu­verne vor da, fiecare în teritoriul lui o foarte largă amnistie pentru toate delictele politice de presă, etc. #•

Next