Dimineaţa, ianuarie 1921 (Anul 18, nr. 5177-5198)
1921-01-14 / nr. 5185
ANUL XVIII-lea.— No. 51858 pagini SO cam ~tâmplarul In totatit tara S PBrint Vineri 14 Ianuarie 1921 Miroase a iarbă de pușcă După un răboiu crâncen de patru ani, după atâtea jertfe și atâtea risipi, după cea mai formidabilă sforțare pe care a făcut-o omenirea de la 1914 la 1918, popoarele aveau dreptul să se aștepte la o pace îndelungată și reparatoare. Dar în loc de parfumul păcea avem iarăși mirosul ierbei de pușcă. Mai întâi este Rusia care nu dezarmează. Deși a plecat la 1914 în războiu fiind de partea înțelegem, la încheierea păcei a pierdut mai multe teritorii decât însăși Austria care a stat de partea Germaniei. Sub cuvânt că apără principiile revoluționare și voește să răpite în toată lumea reacțiunea capitalistă, de fapt regimul bolșevist ca și secole de-a rândul tarizmul, nu luptă decât pentru imperializm cu altă etichetă. Rusia stă neîncetat sub arme fiindcă nu se poate învoi cu toate amputările ce a suferit. Fiindcă nu poate accepta pierderea Poloniei, și pe aceea a Basarabiei și pierderea Letoniei, și despărțirea Ukrainei și despărțirea Finlandei și toate provinciile Baltice, în sfârșit toate țările care î dau aparența unui stat civilizat și o puneau in legătură cu lumea din afară. Rusia stă sub arme pentru ca să ia înapoi ce a pierdut. Germania este în fierbere. Cine ar putea susține că Germania va uita înfrângerea ei dureroasă? Germania nu este astăzi în stare ca să plece în război fiindcă este încă amețită de căderea ce a suferit, însă întreaga ei agitație și surescitare și menținerea forțelor polițienești înarmate și ascunderea armelor și ajutorul militar ce dă bolșevicilor sunt atâtea dovezi cum că stă la pândă și-și așteaptă ceasul. Statele Unite ale Americii de Nord se înarmează febril. Mai cu seamă marina o întărește considerabil. Ultima serie de supradreadnoughturi ce a pus în lucrare este compusă din niște monștrii marini cum încă n’a cunoscut omenirea. Este destul să spun că, pe când cele mai mari cuirasate de până acum purtau o artilerie grea compică din patru tunuri de 85 38 sau maximum 40 și costau 120 până la maximum 150 milioane, monștrii americani vor fi înarmați cu câte 12 tunuri de câte 400 — vorbim numai de artileria grea, iar costul lor este de 640 milioane. Mai mult de o jumătate miliard un vas care poate fi scufundat în două minute cu o lovitură de torpilă. Pe lângă aceste State, Turcia nu este pacificată iar Ungaria fierbe. Omenirea stă iarăși pe un vulcan. Dar cum este cu putință ca, după atâta vărsare de sânge oamenii să dorească a reîncepe proba? S’ar părea că pacea de la Versailles n’a fost nemerită. S’ar părea că această pace se poate asemăna cu acele operațiuni făcute unui bolnav, care deși a suportat o adevărată măcelărire, totuși, fiindcă operația a fost greșită, trebue, cu tot sângele pierdut de curând, să se supună unei a doua și urgente sângerări. Pentru cei cari au suferit mult — precum suntem noi — pentru Cei cari nu mai au nimic de așteptat de la altă conflagrație a lumei, un nou război nu poate fi decât o calamitate inutilă. Negreșit, ne vom apăra cu energie patria și câștigurile, dar până când tot cu arma la mână și cu grija fiecărei zile de viață? Franța, deși istovită bănește, este silită să țină aproape un milion de oameni pe picior de războiu, iar noi, în starea financiară vecină cu catastrofa nu stăm mai bine. Ghiuleaua victoriei e greu de târât. De aceea trebuie să fim tari. Constantin Bacalfeașa Zia.«* fondat în 1904 de CONST. MIUL IN AJUNUL RESTABILIREI HABSBURGILOR ? Restaurarea Habsburgilor -----------—S-----------■— întoarcerea împăratului Carol iminentă. — Italia opina un veto categoric Vom avea un nou război ? Ziarul „Tempo" din Roma publică următoarea corespondență din Viena . Acum o lună partidul favorabil întoarcerei pe tron a lui Carol de Habsburg a fost aprig combătut de guvernul lui Horthy care constrânse câțiva membri să plece, dizolva câteva organizațiuni și răspândi zvonul că „carlismul” a primit o lovitură strașnică. In acelaș timp, șeful guvernului Teleki a declarat în parlament că o restaurare monarhică nu e necesară pentru moment Țara monarhică, din instinct, poate să se mulțumească cu o constituție monarhică chiar lipsită de persoana suveranului. In fond, ministrul vroia să spuie că țara poate să se mulțumească de a fi guvernată la infinit de oligarhia nobilimei maghiare, în frunte cu Horthy, întoarcerea împăratului Caro! Pe neașteptate, foarte stăruitor și confirmate în mod destul de autorizat, se răspândesc acum zvonuri cum că Horthy ar fi decis să invite pe ex-împăratul Carol să lase refugiul din Prangins și să reia Coroana Sfântului Ștefan, întoarcerea sa ar fi iminentă și lovitura de Stat organizată. Nu numai atât: In acelaș timp se va produce și unirea între Ungaria și Austria cu un fel de reconstruire a dublei monarhii, deși redusă la minimum. Sunt verosimile aceste două, informațipnîn Victoria electorală a creștinlor-sociali — partidul dinastic prin excelență __ în Austria, făcuse să apară ca apropiată întoarcerea Habsburgilor și s’a văzut atunci cum intriga dinastică a răscolit pentru o clipă toate țările ex-monarhiei, încât creștinii sociali au fost constrânși să publice declarațiuni de loialitate republicană în organele lor oficiale. Puțin mai târziu, dificultatea de a rezolva criza guvernamentală a făcut pe catolici să se alieze cu pangermaniștii și prin aceasta să se orienteze spre unirea cu Germania, deci, contra restaurairei dinastice, Austria pe marginea prăpastie! Nu trebue însă uitat că Austria e literalmente în ajunul ruinei, că, pe când ruina se apropie cu o repeziciune tot mai mare, suferințele poporului sunt nespuse și insuportabile. In Austria, lumea trăiește în așteptarea unei minuni. Toate căile normale încercate nu ajung; ajutorul și calitatea străinilor sunt ridicol de insuficiente; importurile din Iugoslavia și Cehoslovacia mereu minimale și efectuate cu nesfârșite dificultăți; unirea cu Germania imposibilă din numeroase motive și pentru un șir lui 3 de ani. Și iată că minunea se desenează. De două luni sunt în curs tratative economice cu Ungaria cari devin tot mai vaste și Îmbrățișează domenii tot mai variate și mai numeroase , întreaga situație comună e examinată și limpezită; soarta politică comună a celor două țări apare evidentă, amândouă înconjurate de vecini ostili și inexorabili de cari au nevoie inexorabilă. Concluzia : să se unească pentru a avea mai multă putere. Dar din unire iată că apare ca apropiat sfârșitul foametei în Austria care va putea avea merinde și autor dela vecina bogată , soarta ameliorată, cumpărările in străinătate redevenite posibile, industriile, prin importul materiilor prime, renăscute. întoarcerea Habsburgilor înseamnă războiul Analoage sunt avantajele ce le va obține Ungaria. Dar această unire se poate face numai prin restaurarea monarhiei. Cari vor fi repercusiunile ? In Iugoslavia și in Cehoslovacia se spumegă: „întoarcerea Habsburgilor ar însemna războiul” a declarat de curând ministrul de externe Benes ia Camera boemă. Printre punctele principale ale alianței sârbo-cehe și, zice-se, italoiugoslave, se află angajamentul de a se opune la întoarcerea Habsburgilor. Se vor menține aceste amenințări? Cehoslovacia și Iugoslavia se pot ele gândi astăzi la un război ? Aceasta nu e de presupus, în primul rând din motive interne, dar Jugoslavia și fiindcă într’un război contra Habsburgilor catolici, s’ar expune să vadă Croatia și Slovenia ieșind unitatea iugoslavă și înapoindu-se sub sceptrul dublu. In schimb, va fi o profundă sciziune și o indispoziție între aceste țări. Orice idee de confederație ar cădea cu iugoslavii din gelozie între cele două dinastii, cu cehoslovacii din gelozie etnică, deoarece cehii nu vor tolera primatul maghiaro-german și nici maghiaro-germanii nu se vor adapta niciodată unui primat ceh. Cu siguranță ar fi însă exclusă unirea austro-germană. Ce va face Italia Singura gravă preocupațiune pe care o au cercurile de aici este relativă la atitudinea Italiei. Va voi Italia să împiedice cu orice preț întoarcerea Habsburgilor sau își va însuși și de astă-dată teza dreptului de autodeciziime a popoarelor ? Se obiectează că există alianța și tratatul de Rapallo. Dar înainte de toate Italia va putea delega aliații să menite clauzele, și apoi ea va exercite funcțiunea de pacificatoare și va îndemna cele două State aliate să nu se îmbarce tn aventuri contra inevitabilului. Se relevă că Italia are totul de câștigat dintr-o întoarcere a Habsburgilor, nu numai din cauza falimentului planurilor de federație dunăreană pe care-l implică, dar și fiindcă împiedică unirea austro-germană care nu e tocmai de dorit pentru Italia. Aceasta e situația. Zvonurule de restaurare, neconfirmnate dar verosimile provoacă azi o efervescență necunoscută aici din zilele revoluției. Apatia ultimilor luni a dispărut, se crede aproape in minune. In această stare a spiritelor, Carol sau oricare alt Habsburg rechemat pe tron, ar face o intrare triumfală în cele două vechi capitale. Un articol din „Le temps” „Le Temps" se ocupă tntr-un articol de fond de nota guvernului român prin care atrage atenția asupra primejdiei ce amenința din partea bolșevicilor ți a guvernului ungar. In această ordine de idei, ziarul vorbețte și de consecințele unei restaurări a Habsburgilor, spunând că în realitate Ungaria nu mai este astăzi o republică ci o monarhie fără suveran, o situație care nu poate dăinui. Mica înțelegere are de scop să împiedice întoarcerea Habsburgilor care ar însemna războiul. In tratatul de Rapallo, Italia a încheiat un acord cu Iugoslavia, pentru a face imposibilă revenirea Habsburgilor. Dacă se interpretează așa cum trebue declarațiile contelui Sforza, se poate spune că Italia s-a alăturat Micei înțelegeri pentru a lua, ca mare putere, conducerea ei. Este deci una din cele mai principale probleme ale guvernului italian de a găsi mijloace noi pentru a preîntâmpina primejdia ungară. Un ducat autonom încorporând și Ardealul Manifestațiile austriaca de simpatie pentru defuncta monarhia austro-ungară se înmulțesc in mod izbitor. Cea din urmă e un articol al istoricului austriac Sosmosky, apărut in „Morning Post“. Sosmosky care e un credincios partizan al euimpăratului Carol cu care e in contact neîntrerupt, vrea să demonstreze necesitatea restaurăre. El afirmă că nici una din formațiunile statale clădite pe minele Austriei nu e capabilă de a trăii o viață proprie, fiindcă ruptura violentă a multor ortenii ce uneau aceste țări cu Viena, a lăsat in urma ei un număr de răni cari le fac săi sufere tot atât de mult cât Austria însăși. După Sosmosky, Cehoslovacia, Jugoslavia și România mărite sunt formațiuni anormale, incapabile de a absorbi minoritățile naționale pe cari tratatele le au incorporat într’ânseie. Trebue deci reconstruită vechia Austrie care ar trebui să cuprindă regatul Austriei, regatul Boemiei, regatul 1iriei ce ar trebui să cuprindă la rândul lui țările croate și slovene din actuala Jugoslavia și Transilvania care trebue reluată românilor formând un mare ducat autonom. In capul acestei confederațiuni trebue pus din nou ex-impăratul Carol. Deoarece nu e adevărat, după acest istoric, ori țările moștenitoare nu doresc întoarcerea Habsburgilor; pretinsa ură e un pretext artificial inventat de socialiști. „E cert, scrie el, că n’a existat nici odatat o dinastie mai naestică ca a Habsburgilor și în special cei doi ultimi împărați Franz Josef și Carol au iubit sincer pacea“« Un veto categoric „Corr’ere della Sera!" scrie tn chestia restanărei Habsburgilor: .Știri stăruitoare din surse diverse anunță că Ungaria se află în ajunul unei restaurări monarhice și că cercările politice maghiare menționează să recheme pe tron pe Carol de Habsburg. Nimeni nu poate contesta Ungarei dreptul de a adopta un regim monarhic în locul celui republican. Greșeala constă însă in credința că o restaurare habsburgică poate servi interesele naționale. Dacă Budapesta persistă in această iluzie, își pregătește o aspră redeșteptare. Ungaria e înconjurată de vecini cari nu pot tolera ca Budapesta să devie centrul unor noui neliniști in Europa centrală și nici ca un popor imns, cum e cel ungar, să-i aroge cu presupsiune funcția de a răsturna rezultatele războiului victorios al Italiei și aliaților. Rodul războiului a fost tocmai liberarea naționaitățlor supuse tiraniei austro-maghiare: italieni, slavi, cehoslovaci și români Știu perfect de bine ce amb fiune spiră intriga habsburgico-maghiară care se urzește cu complicitatea tăcută a unor anmite cercări străine: anume, visul de a reconstrui distrusa monarhie dunăreană, folosindu-se de simpatiile dinastice ce au supraviețuit în diversele provincii desipite de Austria și de Umgaria. Acestei tentatve se vor opune atât Italia căt și România, atât regatul sârb, cât și republica cehoslovacă, oricare ar fi simpatia mai mult sau mai puțin ascunsă a unor anumite cercuri conducătoare austriace. Budapesta știe că trei din aceste state sunt deja unite printr-un pact care le leagă să se apuie prin toate mijloacele la restaurarea Habsburgilor. Scopul uicei înțelegeri e acesta, iar Italia a semnat la Rapallo un acord cu regatul sârbo-croato-sloven prin care-și angajează acțiunea contra oricărei veleități de resurecție habsburgică. Dacă, după declarația neechivoca a contelui Sforza in această privință, Budapesta iși mai face iluzia de a putea persista în intrigile ei și de a lansa sfidarea guvernelor din Roma, Belgrad, Praga și București— care nu e mai puțin interesat ca celelalte—trebue să credem că a cântărit gravitatea actului ce stă să săvârșească și a consecințelor la cari se expune. Izolarea că frământatul stat maghiar va crea în jurul lui, va fi fost creată în mod voluntar. „Veto-ul ce-i va opune Italia restaurărei Habsburgilor nu va fi platonic“. Ungaria nu poate trăi strânsă intr’un bloc de inamici ca și-i va fi creat și consolidat de bună voie. Budapesta va trebui să renunțe in interesul propriu să cheme un Habsburg pe tron, dacă socoate indispensabil de a încorona un rege. © CLANDJ% ZILEI FEL DE FEL Patria din Cluj anunță: D. Trifu, ambasadorul României la Budapesta, se va întoarce la București. Că am ajuns Românie Mare, asta știam, dar nu’mi închipuiam că Româna a ajuns atât de mare, încât să’și poată permite luxul de a avea pe d. Trifu ambasador. D. Trancu Iași ministrul Muncei, a fost la Giurgiu și cu o deosebită solemnitate, a restituit corporației meseriașilor din localitate, steagul care le fusese luat de bulgari în războiul nostru pentru întregirea neamului. Că la restituit, foarte bine a făcut, dar ași dorit să știu de unde Pa luat. După cât îmi aduc aminte atunci când au perdut steagul meseriașii din Giurgiu. d. Trancu Iași nu era de față. Un escroc a fost descoperit într’o funcție publică și se miră toată lumea. Atâta escroci jefuesc fără milă avutul statului șî nu se mai miră nimenea.. Directorul Caselor Naționale a dat afară zece chiriași săraci dintr’o casă, pentru a înfința acolo un orfelinat. Asta înseamnă să facă bine cu o mână și rău cu amândouă. Mister Walk Certificatul ANUL VECHI.—In ajunul plecărei, te rog să-mi dai un certificat de bună purtare... TIMPUL. — Da... Ai fost anul cel mai rău și cel mai ticălos... Sunt fericit că scap de tine... Rechizitoriul Ziele trecute s’a judecat înaintea unei Curți marțiale din Basarabia un căpitan care s’a făcut vinovat de fapte atât de grave, incăt substitutul de comisar regal, intri o cină de revoltă a cerut condamnarea inculpatului in următorii termeni energici: „Onorată Curte,* cer maximum de pedeapsă pentru acest putregan care, nu mai merită să poarte uniforma de ofițer d, pe aceea de ocnaș . Totuși Curtea, foarte puțin impresionată, după o deliberare extrem de scurtă, a achitat cu unanimitate de voturi pe inculpat. Ce dovezi zdrobtoare a strâns oare substitutul de comisar regal pentru ca să arunce carme atât de grave pentru onoarea unui camarad? Oricine va conveni că osânda de ocnaș spre a fi cerută un plin public trebue să fie sprijnită pe fapte de ața natură serioasă, tu cât de să aibe pe lângă o bază de neclintit și puterea de convingere — dacă nu pe deplin, măcar aproape de adevăr. Dar dela „ocnaș" până la curat basma, e distanța dintre culpa apăsătoare a codului penal și cinstea personificată. Știm că se cunosc cazuri în cari ofițeri s’au făcut vinovați de fapte ce trecem Uima datoriei și a onoarei militare. Ma știm că in majoritatea cazurilor mușamana atotprotectoare s’a întins peste multe cazuri scandaloase". întotdeauna insă, de câte ori inculpatul a fost tradus in fața judecăței, s’a găsit un mjloc să se împace opinia publică printro condamnațiune mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, care avea, in orice caz, portițe de casare, pentru o viitoare achitare. Cum rămâne însă cazul de care ne ocupăm, un ofițer adună împotriva unu alt ofițer probe de culparitate, in cât ar vrea să-l vadă tn haine de „ocnaș", ca unul ce „nu merită să poarte uniforma de ofițer" ? Deși cu moravurile de azi, nimic nu mai e surprinzător; totuși morala care încolțește din bruma de adevăr ascunsă in dosul culiselor acestui proces, se ridică scandalizată Un auzul unei acuzări atât de grave și rămâne nedumertă când in urma sentinței va vedea că un ofițer care merită haina ocnașilor, continuă totuși a purta uniforma ofițerilor. Corb la corb... Dacian Specula După ce-au trecut sărbătorile, reîntrunit, spre bucuria cetățenilor, Comisiunea pentru unificarea măsurilor ce sunt de luat împotriva speculei. Fac parte din comisiune deputați câte un reprezentant al Camerei d comerț, Sfatului Negustoresc și armatei. Comisia vrea să unifice măsura t, ceea ce înseamnă că până acuma măsurile ce s'au luat, le-a luat fiecare după cum îl tăia capul. Dar de acuma nu mai merge așa. Noi știm ți publicul a luat cunoștință din ziare că s’au numit încă o astă toamnă inspectori, subinspectori și controlori, mai mulți militar decât civili, cari aveau drept decise combaterea speculei. Cum au combătut o, aceasta se vede din rezultatele practice, ea v microbul s’a întins, a făcut progrese mari. Principalul insă nu era specula, lefurile grase pe cari le-au incasa cei numiți în acesta sinecuri, toți, susținătorii regimului și ai ordinei publice. Că n'au făcut nimic pentru cetițeanul nevoiaș, aceasta o dovedeșc comisiunea care s'a întrunit eri la ministerul de interne, din care fac parte și cei cari au fost numiți Ii funcțiile de combatere. Mă rog, ce-ar fi putut spune aceștia . Nimic, fiindcă atâta timp cât au funcționat »1 au făcut nimic. Ei puteau cel mult să spună cum și au mâncat lefurile încasate. Atât și nimic mai mult. Dar totuși comisia s’a întrunit și publicul naiv așteaptă, căci de unde știi, poate, poate... Aceasta ne reamintește o cunoscută baladă, copilul flămând cere mamei lipsită ci totul, pâine. Ea-i spune , așteaptă dragul meu, că plugurile au început să are. Copilul cere iar și mama-i spune, așteaptă, grâul a'ncolțit Și tot așa până ce-i spune: „acuma dragul meu, se coace pâinea", dar copilul murise, căci nu mai putea aștepta. Cunosc guvernanții noștri această splendidă baladă pe care a tradus-o. poetul St. O. losif ? Cursul schimbului la Paris Paris. — Londra 73 ; New-York 16.75; Germania 23.25; Belgia Î95.25 ; Spania 218.50; Grecia 106.50; Olanda 530; Romank 21.75 ; Elveția 255.75 ; Viena 3JS,