Dimineaţa, iunie 1935 (Anul 31, nr. 10211-10240)
1935-06-01 / nr. 10211
Anul 31 No. 10.211 FORMIDABILUL SUCCES1935 14 PAGINI £lle 11 Sâmbătă 1 Iunie 1935 CRISTIAN VASIE ia cea ntai frumoasă grădina Fondată în 1904 de CONST. MILLEN3 Lei 11 București, Str. Const. Mille (Sărindar) 5 7-9 11TELEF.: Direcţia şi Redacţia 3.84.30; Adiţia 3.63.83 Provincia 3. 10.4.31, Străinătatea 3.84.33 VIIOIU-SOSEA (lângă Arcul de Triumf) Consumaţiuni alesc. — Prețuri moderate •TaxiGO 1—2, Tramvai 3 Rezultatul întrevederilor dela Geneva După cum s’a putut vedea din reportagiile noastre, sesiunea Consiliului dela Geneva a fost și de astă dată prilejul unor întrevederi diplomatice foarte importante. Se spera chiar că pe urma negocierilor de acolo să se poată ajunge însfârşit la o clarificare a situaţiei internaţionale, mai ales în ce priveşte situaţia din Europa centrală şi din bazinul dunărean, astfel încât să se deschidă calea unor aranjamente definitive şi rodnice pentru pacea stabilă în această regiune a Europei. Negocierile au fost ţinute însă pe loc de cele trei mari manifestări de ordin politic internaţional, cari s’au produs intenţionat tocmai în momentul, în care oamenii de stat conducători de pe continentul nostru se aflau întruniţi la Geneva. Cancelarul Hitler, în declaraţiunile sale, a contribuit la agravarea neliniştei şi a tensiunei europene. Manevrele sale pentru slăbirea frontului de colaborare intimă între Franţa şi Anglia au avut prilejul să impue guvernului englez noi rezerve, pentru ca opinia publică, îndrumată favorabil Germaniei, de către ziarele cele mai mari din Anglia, să nu-i poată imputa tendinţe duşmănoase faţă de Germania, atâta vreme cât ar mai putea să existe, fie şi numai umbra unei speranţe de a putea recâştiga Berlinul în sistemul de colaborare a statelor europene pentru pace şi progres. Iar declaraţiile amabile adresate d-lui Mussolini de către cancelarul Hitler, într’un moment în care Italia se găsea în conflict cu Anglia şi cu Franţa pe chestiunea Abisiniei, au avut ca efect răspunsul imediat al dictatorului italian, în sensul că nu va convoca o conferinţă a ţărilor dunărene decât cu aprobarea Germaniei şi cu participarea ei. Mergând şi mai departe, d. Mussolini a precizat că va căuta colaborarea Rerbubii,la toate fa pregătitoare ale Vorhaniţei de la Roma. In realitate nici declaraţiile de la Berlin, nici răspunsul afabil de la Roma şi nici discursul blajin ca Formă al lordului Baldwin nu schimbă însă fondul situaţiei. Rămâne şi pentru viitor o problemă de cea mai mare importanţă pentru Italia garantarea efectivă a independenţei austriace. împiedecarea Anschluss-ului rămâne pentru Italia o problemă permanentă, întrucât niciodată şi în nicio împrejurare vecinătatea directă cu Germania şi concurenţa acesteia, economică şi mai ales politică, în Marea Adriatică, nu poate conveni unor interese aproape vitale ale Italiei. Din aceste motive realipirea eventuală a Austriei de Germania, la care cancelarul Hitler n’a renunţat nici măcar prin vorbe, n’ar însemna pentru Franţa decât o uşoară sporire a potenţialului de război şi o avansare a Germaniei politiceşte către inima basinului dunărean. Pentru Italia însă ar însemna crearea unei situaţiuni din cele mai primejdioase. In asemenea condiţiuni, chiar în momentele de cochetărie între Roma şi Berlin, nu poate fi vorba serios de o schimbare a politicei externe italiene, care să ducă, din nou, la o apropiere între Italia şi Germania în domeniul politicei europene. Rămân deci în picioare, în cadrul realei puternic, alianţa militară între Franţa şi Rusia sovietelor, iar de altă parte imperativul precis al împrejurărilor speciale din basinul dunărean, care impune Italiei continuarea colaborărei cu Franţa, şi deci cu Mica înţelegere în vederea unei stabilizări definitive a situaţiei. Ceea ce înseamnă că esenţa problemelor, a căror rezolvire urma să înceapă în chip logic cu ocazia întrevederilor de la Geneva, a fost amânată pentru la toamnă, tocmai pentru ca să se lase timp şi să se aşeze pulberea ridicată de discursurile dela Berlin şi dela Roma şi cari au întunecat pentru moment orizontul diplomatic al Europei. Mica înţelegere va contribui în orice caz la clarificarea situaţiei, prin hotărârile ce se vor aduce în conferinţa statutară, convocată în Iugoslavia pentru ziua de 20 iunie. Iată tabloul situaţiei internaţionale după negocierile de la Geneva, un tablou care neîngăduind pesimismul, cere totuşi conducătorilor politicei europene eforturi noui, pentru ca să se ajungă la o soluție definitivă în opera de organizare a păcii. * Liviu P. Nasta Problemele economice — La şedinţa de azi mai rămas de făcut?... — Să ne înţelegem a delegaţiei economice, am ajuns să înţeleg toate problemele.» Acu ce ne-a şi între noi... Lupta în jurul francului Guvernul francez adversar al devalorizării„Chestiss*a deplinslor puteri.Eşirhe de aur.Măsurile de salvare — De la corespondentul nostru din Paris — Guvernul a luat definitiv poziţie. El a depus azi după amiază (28 Mai) proectul de lege prin care cere ca, până la 31 Decembrie 1935, să i se acorde depline puteri „pentru a putea lua toate dispoziţiunile de natură să realizeze asanarea finanţelor publice, reluarea activităţii economice, apărarea creditului public şi menţinerea monetei“. După cum se vede, un program monstru. Dar cum îndreptăţeşte guvernul cererea ? Argumentele se găsesc în expunerea de motive a proectului. Ministrul de finanţe, d. Germain-Martin, în discursul ţinut azi la Cameră, a dat apoi câteva lămuriri suplimentare. Vom rezuma atât unele cât şi celelalte. Bugetul. Cifra deficitului de la 1930—31 până la sfârşitul lui 1934 este de 27.617 milioane. La aceasta trebue să se adauge deficitele căilor ferate şi creditele militare extrabugetare. Expunerea de motive nu dă cifra acestor deficite şi credite, dar spune: „In vremea chiar când se înregistrau deficitele bugetului ordinar, s-au adoptat programe considerabile de cheltueli excepţionale, finanţate şi ele prin împrumuturi“. Rezultatul: o creştere enormă a datoriei publice şi a dobânzilor. Mai bine de 3 miliarde noui au trebuit să fie înscrise în buget pentru serviciul acestor datorii. HEMORAGIA AURULUI. DEVALORIZAREA Numai in interval de trei zile: 24, 25 si 27 Mai, stocul metalic al Băncii Franţei a scăzut cu 3 miliarde. In ziua de 27 Mai s-a pierdut aur în valoare de 1.160 milioane. „Dacă voim să punem capăt acestei hemoragii a aurului, explică Expunerea de motive, trebue să ne gândim la remedii de natură să liniştească deplin opinia publică. Pentru aceasta trebue să ne preocupăm nu numai de aspectul technic al situaţiei, ci şi de cel psichologic“. In discurs, d. Germain-Martin a spus că nu s-a bucurat niciodată de afluxul de aur în Franţa. „Când Capitalurile vin pentru motive de siguranţă sau din dorinţă de speculaţie, există totdeauna temerea că, o zi sau alta, vor evada — ceea ce, tocmai se întâmplă azi“. ‘ Dar de ce aceste eşiri de aur? Dece panica? Fiindcă, a arătat d. Germain-Martin în discurs, din pricina deficitului care se menţine şi sporeşte mereu, publicul a început să piarză încrederea şi să se teamă de devalorizare. Urmarea pentru Tezaur (a eşirilor de aur) este că se caută franci (pentru a se specula contra francului, nota noastră), că se cer credite pentru cumpărarea de franci pe termen, că disponibilităţile se răresc pe piaţă. Trebue deci, să se facă tot ce este posibil pentru a se opri eşirile de aur şi specula în contra francului cum şi panica pe chestiunea devalorizării. Atât prin expunerea de motive cât şi prin discurs, guvernul declară că se va opune devalorizării din toate puterile. „Cum să nu ne dăm seama, scrie Expunerea, că devalorizarea va duce la o sărăcire generală? In Franţa sunt 20 de milioane de depunători la cassete de economii, 7 milioane de purtători de rente şi obligaţiuni şi 8 milioane de oameni cari figurează în asigurările sociale. Aceasta, fără să mai vorbim de cei al căror salariu şi a căror pensiune constitue singurul mijloc de existenţă“. Afară de aceasta „devalorizarea n’ar rezolvi problemea bugetară“. Criza din Franţa: D. Germain Martin, ministrul Franţei, vorbind la tribuna Camerei, in chestia apărării francului Programul Aceasta fiind situaţia, ce este de făcut? Vrem să echilibrăm bugetul, răspunde Expunerea de motive, dar nu avem de gând să ne ocupăm numai de buget. Chestiunea bugetară „trebue integrată într’o sumă de măsuri destinate să imprime o viaţă nouă economiei generale a ţării“. Măsurile acestea nu se cunosc încă. Expunerea face doar aluzie la unele din cele cari se proectează. Cităm: „In domeniul internaţional, guvernul este hotărît să facă toate sforţările pentru a favoriza stabilizarea monetei şi a colabora în acelaş timp prin propuneri constructive la lărgirea comerţului internaţional. STABILIZARE PRIN MIJLOACE INTERNAŢIONALE D. Flaudin reia desigur în această chestiune, ideia d-lui Roosevelt. Acesta, ce-i dreptul, a desminţit zvonul că ar voi să convoace o conferinţă monetară universală, al cărei scop urma să fie stabilizarea. Dar dacă Franţa ar lua o iniţiativă în domeniul acesta, Statele Unite — poate şi Anglia — ar accepta să discute. PROPUNERI CONSTRUCTIVE PENTRU LĂRGIREA COMERŢULUI INTERNAŢIONAL Aceasta nu poate să însemneze decât înlăturarea tarifelor vamale prohibitive şi înlăturarea contingentelor. Dar este lumea pregătităpentru o astfel de politică? Se ştie guvernului că d-lui Flandin nu-i plac contingentele. Nu se ştie, însă, daca aceasta ajunge pentru a se putea obţine măcar încetul cu încetul, dispariţia contingentării. In orice caz, guvernul francez, graţie deplinelor puteri, vrea să obţie echilibrul bugetar prin două mijloace: întâi, prin reduceri şi al doilea prin reluarea activităţii economice, aceasta din urmă trebuind în caz de succes, să furnizeze statului venituri abundente. Mai rămâne o chestiune: cea a Tezaurului şi a cauzelor cari au făcut ca guvernul, foarte optimist (în ce priveşte situaţia financiară) la începutul lui Mai curent, să vadă toate planurile lui răsturnate de panica izbucnită numaidecât după alegeri. D. Germain Martin s’a ocupat, în discursul lui, de această chestiune. Vom vorbi și noi de dânsa într’o corespondentă viitoare. .. Inima lui Piisudski la Wilna VARŞOVIA, 29 (Rador).— La 31 Mai va sosi la Wilna urna în care se află inima mareşalului Piisudski. Urna va fi depusă temporar la biserica „Ostrabrama”, după care va fi inhumată la un loc cu cenuşa mamei mareşalului. Ceremonia de la 31 Mai va avea loc în prezenţa familiei și va avea un caracter intim. Puternic uragan in Banat Pagube de câteva milioane In partea de nord-vest a Banatului s’a ablăut ori un puternic uragan însoţit de grindină, producând stricăciuni şi mari pagube mai ales în comunele Varias, Chefter, Perias, Barateaz, etc. Multe case au fost descoperite, semănături pe întinderi mari distruse, numeroşi pomi fructiferi nimiciţi şi scoşi din rădăcină. Panica produsă în lumea pădurilor şi a câmpiilor a fost de nedescris. Numeroşi ţărani care lucrau afară pe câmp s-au ales cu răni de pe urma grindinei care a fost de mărimea caiselor. Multe din ferestrele locuinţelor au fost sparte. Deasemenea numeroşi fazani, epuri de casă şi alte animale mici au fost omorîte. Până acum, pagubele se cifrează la mai multe milioane. Viile din Prahova bătute de grindină din noapte s-a deslănţuit asupra regiunei viticole „Dealul Sfârc“ din Prahova o rupere de nouri însoţită de grindină. In unele părţi grindina a fost de mărimea oului de porumbel, producând însemnate stricăciuni podgoriilor din această parte a judeţului. Au fost distruse viile din Valea Uriei, Valea Largă, Valea Călugărească şi Valea Mantei. In unele părţi butucii au fost rupţi cu struguri cu tot, iar mai multe crame care erau acoperite cu şindrilă au fost sfărâmate. Pagubele numai în regiunea Văii Călugăreşti se cifrează la câteva milioane de lei. Grindina deasemenea a bătut însemnat şi în regiunea Scăieni. Uragan in Ungaria 17 PERSOANE RĂNITE DE TRĂSNET In Ungaria şi anume în regiunea Keskemet a bântuit ori un uragan de proporţii mari. Peste şaizeci de mii de geamuri au fost sparte de grindină, care a căzut în cantităţi enorme. S’a calculat că pe fiecare metru pătrat greutatea pietrei căzute a fost de 42 kgr. Recolta a suferit mari pagube. Deasemenea în timpul uraganului 17 persoane au fost rănite de trăsnet. w—pap—ai ii......mm lapţ—arg Procesul dramei pasionale dela Londra Depoziţiile din ziua a doua a desbaterilor LONDRA. — Crima pasională, care se judecă înaintea Curţii cu Juri din Londra capătă proporţii neaşteptate de senzaţional. Publicul ascultă cu religiozitate desfăşurarea desbateririlor, care sunt de un dramatism fără seamăn. D-na Rattenbury care, la început, fusese destul de generoasă, pentru a afirma că ea şi-a lovit, soţul , lovituri de măciuca, fiinca acesta], plictisit de viaţă, voia să moară, a revenit asupra declaraţiilor sale. Tânărul Stoner, pe de altă parte, se recunoaşte el vinovat. Singura lumină adusă în cursul procesului a fost depoziţia d-nei de companie, miss Riggs, care a arătat că tânărul amant era furios cănd surprindea în „flagrant delict“ pe iubita lui cu soţul acesteia. Este ascultat dr. William O’Donnel, care fusese la căpătâiul victimei in seara crimei. Medicul povestește că d-na Rattenbury era beată în momentul când el a sosit la vilă, să dea primele ajutoare rănitului. Tânărul șofer stătea în salon. Pe parchet se vedeau dâre largi desânge. D-na Rattenbury se întreba cu o candoare forţată cine l-a putut răni atât de grav pe soţul ei. Tânăra femeie caută, în orice caz, să se salveze, împreună cu tânărul său amant vinovat.*• Interogată de un inspector de poliţie, ea a răspuns că tentativa de omor ar fi fost săvârşită de fiul soţului ei, în vârstă de 38 de ani. Mai departe doctorul arată că d-na Rattenburg i se plânsese, în câteva rânduri, ca unui confident, de faptul că tânărul şi frumosul ei amant ia stupefiante. CASCADA DE MINCIUNI Mărturiile numeroşilor detectivi, cari au Întreprins primele cercetări, desvălue feluritele versiuni pe care d-na Rattenbury le-a dat asupra dramei. Reiese că toate declaraţiile acuzatei reprezintă o adevărată cascadă de minciuni. După ce a declarat că asasinul este însuşi fiul soţului ei din prima căsătorie, d-na Rattenbury s-a acuzat pe sine. Inspectorul de poliţie Carter povesteşte, cu multă precizie, această scenă trucată a unei mărturisiri fanteziste. Aşezată pe sofa, foarte calmă şi flegmatică, d-na Rettenburg şi-a dictat astfel confesiunea: „Jucam cărţi cu soţul meu, când acesta mi-a cerut să-l omor. El mi-a spus: „N’ai să ai curajul să faci lucrul acesta”. Atunci am luat măciuca, pe care o aveam în salon şi l-am lovit. Dacă aş fi avut un revolver la îndemână, aş fi tras”. „In timp ce d-na Rottenburg făcea această declaraţie, şoferul Stoner s’a mulţumit să declare că rolul lui a fost de a veni in grabă la strigătele stăpânei şi de a ajuta să transporte in dormitor corpul soţului rănit. Frumosul şofer a fost arestat abia după o săptămână de la săvârşirea crimei. Intre timp, el a încasat câteva cecuri în numele stăpânei sale. La sfârşitul acestei a doua şedinţe, cu episoade atât de dramatice şi picante în acelaş timp, d-na Ratenburg şi prietenul său sunt atât de calmi, încât toată lumea se întreabă din ce aluat sunt făcuţi. In tot timpul dezbaterilor n’au spus nici o vorbă. De altfel, de acum înainte ei nu vor mai vorbi, decât dacă vor simţi nevoia să fie audiaţi ca martori. D-na Rattenburg şi Stener se despart la eşirea din Palatul Justiţiei, după ce au schimbat o lungă privire de dragoste şi speranţă. Un nou cutremur în Formosa TOKIO, 30 (Radar).— %în puternic cutremur s’a înregistrat ori în provinciile Taiciu și Sinciu, din insula Formosa. După știrile de până acum se pare că nu sunt victime. Traversarea canalului Mânecii cu autemeiu! LONDRA, 30. (Rador). — Germanul Jacob Bang a reușit să traverseze Canalul Mânecei, între Calais și Douvres, în 10 ore și 20 de minute, folosindu-se de un automobil plutitor. - —p——-- . .... Companys, preşedintele statelor generale şi unul din promotorii revoluţiei din Catalonia, după gratiile celulei închisorii dinn Madrid. Procesul lui trebue să înceapă zilele a acestea. »