Dobrogea Nouă, august 1968 (Anul 21, nr. 6210-6235)

1968-08-04 / nr. 6213

Anul XXI nr. 6213 Duminică, 4 august 1968 , 4 pagini, 30 bani SĂRBĂTOAREA ZILEI MARINEI Sărbătorim, prin tradiție, in prima duminică din august, Ziua marinei, prilej de cinstire a bărbăției navigatorilor, a hărniciei și iscusinței constructorilor de nave, a muncii scafandrilor. Lor li se alătură, intr-o singură sărbătoare, marinarii militari, strajă fără preget la hotarul patriei cu întinderile albastre. Le închinăm tuturor un fierbinte omagiu. Cargoul „Suceava", una dintre cele peste 30 de nave ale flotei noastre maritime comerciale, in portul de bază. Fiind r, rORORFA Punctul inițial al depărtărilor „.Gara maritimă. De la înălțimea etajului II, bazinul patrulater din imediata vecinătate, cu apa irizată de reflexe, se oferă privirii întreg, calm. Totul pare ordonat intr-o anumită geometrie a registrelor de culori, ca în tablourile lui Lascăr Vorel. Lipit de chei, „Emin Maru“ obturează, uriaș, peisajul. Ceva mai departe, brațul macaralei aduce la bordul cargoului „Livorno“ stive după stive de mărfuri. Inscripția cu litere de statul unui om „Hellenic Lines“ strălucește în soarele crud al verii. „Suceava" încarcă cherestea parfumată de tăriile rășinei lingă „Uzbekistan“, proaspăt venit cu turiști. Un megafon strigă răgușit peste peisajul încărcat de culoare: „Meine Damen und Herren...“. Portul trăiește, pulsează ca o inimă vie, multiplicată la scara giganticului, după legile umui univers misterios, nostalgie și energic in același timp. Sinteza sa principala poartă de osmoză a țării cu lumea, acolo unde cioburi sfinte atestă că veneau, acum două milenii și jumătate, trireme cu amfore pintecoase de lut sunător ca argintul, aducînd ulei de măslin in schimbul grînelor și al mierii, acolo de unde plecau în Evul de mijloc galioane către Genova și Veneția, de unde pleca „Ignatia Flavia“ în 1896 pe „linia orientală" spre Istanbul, în prima cursă regulată dincolo de apele noastre, urmată curînd de „Dobrogea“, „Iași", „Turnu Severin“, de pasagerele cu nume de rezonanță ancestrală: „Dacii", „împăratul Traian", „Carpați“. Acolo unde memoria apei este la fel de tare ca istoria, în relație neștirbită cu prezentul și cu semințele viitorului, Cele peste 100 de hectare ale bazinelor se întind departe, dincolo de masa silozurilor, pe kilometri și kilometri de cheiuri. In biroul de unde privim, e liniște. Cineva deschide fereastra și zgomotul portului inundă camera. Este un sunet prelung, de fond, pe care urechea, obișnuită, aproape că nu-l mai percepe, adus deseori la acută de șuieratul locomotivelor. Trec pe sub noi stive după stive de lingouri, lăzi cu etichete de export, trunchiuri de brad falnice precum cedrii Libanului, semănători colorate in verdele gros al uleiului, saci după saci, unii transparenți, cu granulație pulverulentă, conținînd azotați pentru hrana gliei, alții din pînză groasă, cenușie, acoperiți de inscripții — „Roumanie", „Roumanie"... Trece o pilotină sprintenă, de mărfurile stivuite se agață trîmbă de fum, repede sfișiată, într-o mișcare sigură și lină, de brațul galben al unui grui. De unde sintem, grămezile de produse par minuscule cvartaluri dispuse după legile rectangularității; ajuns între ele, ai intrat în labirint. Firul Ariadnei este, de data asta, cablul dublu, roșu și negru, care alimentează podurile rulante, imense patrupede, în stare să ia în brațe un vapor. Portul Constanța... La „Navroski“, lângă biroul economistului Bariu, atîrnă „Philips’ New Comercial Map of the World", cu jumătate de perete. Peste albastrul convențional al apelor, fire roșii marchează legătura Constanței cu Bordeaux, către care se îndreaptă acum „Oradea", cu cherestea și mărfuri generale, cu Göteborg, unde peste două săptămîni va sosi „Ploiești“ cu aproape 20.000 tone de păcură, cu îndepărtatul Hsin Kang, în rada căruia se află, sub descărcare „Dobrogea“. De la țărmul acesta de piatră cubică lungă care sforăie liniștit mineralierul de mare tonaj „Klavdia", cu prora dungată alb-albastru, a plecat în aprilie „Târgoviște“ către Pointe- Noire, apoi prin Apapa Sète- Piombino-Genova, înapoi spre Constanța, acoperind peste cincisprezece mii de mile, aproape 39,000 km. in graiul pedestru al uscatului. Și tot de aici a ridicat ancora „Suceava“, de 4.500 tone, punînd cap compas către America de Sud, în cea mai fructuoasă călătorie de cursă lungă, întrecînd de patru ori randamentul obișnuit. De locul acesta și-au legat munca și năzuințele navigatori de-o viață sau proaspeț stagiari, căpitani de cursă lungă ca Grigore Ciolac sau Liviu Negul, timonieri cum este Gh. Dobre, operatori de radio emisie-recepție, marinarul Vasile Ursu și alții, sute și sute. Nevăzute unde Mihai ALEXANDRESCU (Continuare în pag. a III-a) 1*. RACHETE IN LARG Misiunea a început de fapt o dată cu desprinderea de chei. Cum să vă spun, totul a fost deodată altfel, poate neobișnuit. Se întîmpla ca o strălucire aparte să reflecteze apele. Venea o depărtare către care navele se îndreptau cu viteză, o depărtare pe care navele o „tăiau“ treptat, cu lunecări maiestuoase pe crestele mici ale valurilor. Se înțelegea asta: era un „puls" deosebit care echipajele însuflețea Așteptarea aceea de săptămîni și luni de zile, de antrenamente și pregătiri, lua sfirșit acum, dar era încă o așteptare care așternea gravitate pe chipuri, vorbele devenind deodată de prisos. Intrau oamenii bordului in acțiune, concomitent toate posturile de luptă pregăteau lansarea. Fiecare gest avea o specificație a lui parcă, comenzile, pregătirile veneau cu o ordine care, în asemenea condiții, nu erau deloc întâmplătoare. Rachetele „așteptau“, o dată cu marinarii, momentul de start, clipa aceea de desprindere și zbor. Navele s-au apropiat de țintă. E un fel de liniște ca înaintea unei furtuni, o furtună pe care te-ai pregătit s-o învingi de multă vreme, liniște grea, sufocantă, ce presează cu îndărătnicie ultimul nerv. Atenție, concentrare. Oamenii se mai întreabă încă în gînd dacă n-au uitat ceva, ordinea lucrurilor, firescul, dacă o siguranță..., o lampă... Dar nu, acum nu mai e timp pentru aceste intime îndoieli individuale, ținta a fost „prinsă“, elementele de radiolocație confruntate. Se așteaptă numai comenzile decisive. O, aceste secunde care premerg lansarea, aceste secunde care se scurg încet, încet... Oamenii sînt emoționați, sînt secunde unice de tensiune cînd aștepți plecarea rachetei, cînd aștepți explozia, cînd aștepți rezultatul... Totul se întimplă dincolo de tine, dar atit de legat de propria-ți ființă ! Imagini care nu se pot reține decit fugitiv, gindul alunecă mereu cu cîteva clipe înainte. Și deodată... — Atac cu racheta! — Start! Nu, acum nu mai există incertitudini, toți marinarii știu că racheta va zbura spre țintă și va lovi in plin. Dar încă se mai așteaptă. Urmăritoarele secunde vor decisive, timpul cum trece de încet, cum... Și explozia, v. această explozie teribilă a rachetei, iutii ca de o mie de geamuri sparte, flăcările, apoi zgomotul în crescendo care se descarcă peste bucuria echipajelor, a acestor oameni care au pregătit lansarea, care au trăit-o aici, în aceste clipe. Simți instinctiv deasupra fulgerul de foc al rachetei, suspendat în aer și depărtare. ...Echipajele navelor primesc felicitări de la comandant, misiunea a fost îndeplinită cu succes. Acum, oamenii sunt mai puternici, mai siguri pe certitudinile lor. Și iarăși munca se va lua de la capăt, iarăși pregătirile la bord, iarăși lansările „oarbe“ în larg, exercițiile... Vor veni alte misiuni, ei știu asta, totul se învață pentru a stăpîni cu adevărat tehnica de luptă. Pentru că altfel nu se poate... Ion PANAIT Aceste 'Ați observat ?. Din orice direcție ați veni către străvechiul pămînt dintre Danubitt și Pontul Euxin, intrarea în acest teritoriu de vis o faceți pe sub arcadele unor monumentale porți. Încă de la pragul, ferestrele și porțile sale, pămîntul dobrogean ne întîmpină cu o monumentalitate de gazdă nu numai generoasă și ospitalieră, dar mai ales orgolioasă in ambiția sa de a se lăsa descoperită și cunoscută ca o comoară inestimabilă de superbe și nemuritoare frumuseți. Vii cu vaporul de la sud, pe la Ostrov, și ochii tăi alunecă peste vestigiile seculare deshumate la Păcuiul lui Soare, acest tezaur de istorie romană și bizantină viind parcă anume să te uluiască prin vechime și strălucire. Vii cu vaporul din largul Mării Negre și te întîmpină racla imensa care prefigurează de pe acum imaginea plina de vigoare a noului port maritim, față de care anticul „Tomis"“ cu clădirea sa cu mozaic pare a fi doar o grațioasă jucărie de copii Vii dinspre Fetești și intri stupefiat de emoție pe sub arcadele uriașului pod construit de Anghel Sa de Petru VINTILA ligny. și iar ești nevoit să remarci că în acest colț de țară intri numai pe sub bolta unor monumentale porți. Vii cu automobilul pe la punctul Giuirgeni — Vădu Oii și zărești de pe acum pilonii viitorului pod rutier și iar ești solicitat să repeți observația că ospitalierul pămînt dobrogean are mîndria de a-și primi călătorii cu o solemnitate căreia îi stau bine numai marile dimensiuni tehnice și superlativele sufletești. Cobori dinspre nord, dinspre împărăția de miracole a deltei și încă o dată pămîntul dobrogean ține să-ți dea un exemplu de monumentalitate gravă și entuziastă. Dar, in sfirșit, cobori cu,1 din cer pe pista betonată a aeroportului Kogălniceanu și încerci aceeași cuceritoare impresie de monumentalitate. Insay chiar și după ce ai trecut prin toate aceste porți triumfătoare și superbe, impresia de măreție se ține scai de valiza ta de turist sau de condeiul tău reportericesc, fiindcă in zona Cara-Suai să vezi unul din cele mai moderne și intens irigate pământuri din țară, fiindcă la Murfatlar, ai să vezi cele mai prestigioase pivnițe de nectar dionisiac din țară, fiindcă, în deltă ai să vezi cea mai mirifică împărăție de ape, stuf și pasări din lume, fiindcă pe litoral ai să descoperi un șirag mîndru de mărgăritare pe care chiar și cele mai mici gânduri din lume le consemnează la loc de frunte, cu litere de aur. Iată de ce mi-am înmuiat, in rindurile de față condeiul într-o cerneală de purpură. iată de ce am caligrafiat în acest colț de pagină, o carte poștală ilustrată de elogii și superlative. Nu cunosc un alt colț de pe pămînt care să le merite mai multe porți triumfale to »MWU IiliMiai lisei mm* ei uimii Cu prilejul Zilei Marinei, simbătă dimineața în sala de festivități a Comandamentului Marinei Militare din Mangalia a avut loc solemnitatea luminării unor ordine și medalii ale Republicii Socialiste România, conferite de Consiliul de Stat. Pentru contribuția adusă la întărirea capacității de apărare a patriei, un număr de 15 ofițeri și subofițeri au fost distinși cu Ordinul Steaua Republicii clasa a IV-a și clasa a V-a, iar 58 ofițeri, subofițeri și maiștri cu Medalia Virtutea ostășească clasa I și clasa a II-a. In numele Consiliului de Stat, al tovarășului Nicolae Ceaușescu personal, cei distinși au fost felicitați călduros de general-colonel Ion Ioniță, ministrul forțelor armate, care a înminat decorațiile. Au răspuns căpitan de rangul I Mihai Aron, căpitan de rangul III Ion Raicu și colonel Teodor Baciu, care au mulțumit pentru înaltele distincții acordate. La solemnitate au luat parte general locotenent Ion Coman, adjunct al ministrului forțelor armate, secretar al Consiliului Politic Superior, viceamiralul Grigore Marteș, comandantul Marinei Militare, și alți ofițeri superiori. Adunările generale ale salariaților O analiză economică temeinică, multilaterală Nu putem spune că la întreprinderea metalurgică „Energia" din Constanța nu s-au ținut până acum consfătuiri de produci țle eficiente sau ședințe de analiză a activității productive. Adunarea reprezentanților celor peste 1.000 de salariați ținută aici vineri după-amiază a constituit însă o temeinică analiză economică. De ce ? Pentru că prin problemele abordate, atit în informarea prezentată de ing. Constantin Bracher, președintele comitetului de direcție cit și in discuțiile purtate, adunarea generală a avut caracterul unei laborioase ședințe de lucru, de analiză a activității desfășurate de Întregul colectiv de muncă pentru înfăptuirea sarcinilor de plan pe primul semestru și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru obținerea unor rezultate economice superioare și în a doua jumătate a anului. Rezultatele economice, rezervele interne existente în cadrul întreprinderii și nefolosite, precum și deficiențele manifestate în activitatea productivă au fost reliefate obiectiv, fără nici o reținere. Din informare, s-a desprins faptul că, în primul semestru, la producția globală, s-a înregistrat o depășire de 4.697.000 lei, iar la producția marfă vândută și încasată, de 5.581.000 lei. Muncitorii, inginerii și tehnicienii întreprinderii au produs și livrat peste plan diverșilor beneficiari, 70 de mașini de tîmplărie, 860 tone de confecții și timpufrie metalice, 27 tone piese turnate din fontă și 92 tone de furtunuri de cauciuc. Depășirile de plan au fost obținute în special pe seama productivității muncii, care în această perioadă a crescut cu peste 10 la sută față de sarcina planificată, contribuind și la realizarea unor economii suplimentare la prețul de cost in valoare de 195.000 lei. Trecind in revistă aceste rezultate, informarea prezentată a scos in evidență și unele neajunsuri care stau in calea ridicării eficienței întregii activități economice a întreprinderii. Din cauza nepregătirii temeinice a fabricației, nerecepționării corespunzătoare a materialelor și materiei prime, a nepriceperii și comodității unor salariați, în primul semestru pierderile prin rebuturi s-au ridicat la valoarea de peste 50.000 lei. S-a apreciat, de asemenea, că pentru împrumuturile restante, care continuă să se mențină la un nivel ridicat, s-au plătit dobînzi penalizatoare, că din lipsa unei evidențe stricte in aprovizionarea cu materiale, s-au creat stocuri supranormative in valoare de peste 1 milion lei, că suprafețele și capacitățile de producție nu sunt folosite rațional. Toate acestea au dus, in final, la sporirea și nu la reducerea cheltuielilor neeconomicoase de producție. „La succesele noastre se puteau adăuga realizări mult mai substanțiale, arăta în cuvântul său tovarășul DRAGO Ș COSMOLESCU, șeful serviciului contabilitate — dacă în activitatea întreprinderii n-ar fi neglijată problema Geuoet KAIALI (Continuare în pag. a II-a) Manifestările din Constanța cu prilejul Zilei marinei Faleza Cazinoului și portul Tomis • parada ambarcațiunilor; • demonstrații cu navomodele; • întreceri de înot; • jocuri marinărești; • demonstrații cu acvaplane ; • școndrul cu purcelul ; • prinderea rațelor; • întreceri de ambarcațiuni cu rame; • sărituri sportive și acrobatice de la trambulină; • demonstrații cu scafandri; • demonstrația ambarcațiunilor cu vele; • Manifestări cultural-artistice prezentate de Casa ofițerilor din Constanța. Intrarea liberă. Accesul în port va fi permis începînd de la ora 8,30 pe la poarta nr. 1. 99 Soția avea doar liceul la bază“... Cristina D. ne ia părtași la drama pe care o trăiește astăzi, despărțită de soțul ei după o conviețuire de aproape nouă ani. Cazul nu este ceea ce se numește tipic, dar nici singular și merită atenția cuvenita. Tineri, cei doi, s-au cunoscut în împrejurări ușor voalate romantic, la un bal de sâmbătă seară, s-au plăcut și după cîtva timp ofițerul stării civile a consfințit legătura lor maritală. Povestea, ca orice poveste de dragoste împlinită, se putea opri aici, mai ales că existența comună a celor doi se împărțea geometric între serviciu — ea era planificatoare, iar el tehnician la aceeași întreprindere — și liceul seral pe care amîndoi îl frecventau în clase diferite — ca în ultimul an, el în clasa a X-a. Terminind liceul și avînd între timp un urmaș, cei doi au găsit de cuviință ca soțul să plece mai departe la facultate, răminînd ca greul căsniciei să fie purtat de umerii Cristinei. La prima vedere, faptul nu mi se pare gratuit, experiența dovedind că autoritatea intelectuală (înțelegînd cea profesională) și morală a soțului este în directă legătură cu trăinicia familiei. „După ce voi termina cu facultatea, va fi rindul tău să înveți4i s-a angajat soțul atunci. Ca-ntr-un film, cam melodramatic, au început să treacă anii, crodind puțin cîte puțin din ceea ce era baza morală și spirituală a căsătoriei. „La început, ne scrie corespondența noastră, am crezut că felul în care se purta soțul meu se datora oboselii sale. Nu-i era, cred și acum, atît de ușor să învețe la zi, să facă față onorabil examenelor, alături de colegii lui abia ieșiți de pe băncile liceului de zi. Mai târziu, însă, mi-am dat seama că nu e vorba de așa ceva, ei de o distanță pe care o punea între noi. Credeam că nervilor li se datorează apostrofările brutale cu care eram tratată ori,de oîtce ori îmi manifestam o părere sau alta despre lucruri aparent lipsite de importanță, dar mi-am dat mai tîrziu seama că între noi se punea o distanță. Conștiința că între noi diferența de pregătire se accentua îmi paraliza orice eforturi spre lectură, spre preocupări care să îmbogățească într-un fel sau altul cultura generală pe care o acumulasem în liceu și pe care, datorită greutăților căsniciei, ce lăsasem, mărturisesc, baltă“. Ne vom opri aici din transcrierea acestei scrisori, care ilustrează o teză des susținută de etoienii preocupați de legăturile subterane, mai puțin evidente, care asigură trăinicia legăturilor maritale, de o teză, din nefericire, deseori nesocotită de cei implicați în aceste legături. Intr-o demonstrație circumscrisă acestei probleme cazul limită este absolut necesar, ca o finalitate nefericită la care duce mobilitatea comportamentului familial. Un asemenea caz limită ne oferă povestea de dragoste amintită, aflată acum în pragul disoluției legăturii maritale. Simplist, întrebarea care s-ar pune ar fi astfel formulată : o iubire poate fi ratată prin diferența de pregătire profesională, spirituală, intelectuală etc., care se stabilește între timp între cei doi parteneri? Așa luînd lucrurile, cititorul nostru ne-ar putea întâmpina cu un stop caragialesc : „Moft, com’le“. Dar sunt mofturi și „mofturi“. Depășind spațiul idilic, căsătoria apelează la alte valori, la alți elemenți, substituienți chiar pentru elanul erotic care a fost principalul mobil al primului pas în doi. Legăturile devin astfel plurale, rețeaua de interese de VARACHELIAN comune polivalente, textura capătă o dinamică continuă. Timpul operează schimbări în morfologia sentimentelor, simpatiilor reciproc împărtășite și orice dezacord riscă să fie un hiatus în corespondențele spirituale stabilite, un divorț virtual între cei doi soți. Moftul nu mai e astfel moft, căci admulîtul mai mult profesional, intelectual etc., exigențele, nu întotdeauna confundabile cu vanitatea, cresc — și față de cine altcineva în primul rînd dacă nu față de partener (ă) ? Dar să fim bine înțeleși : bădărănia e nescuzabilă oriunde și cu atît mai puțin în viața de familie. Ajungînd cu demonstrația aici, bunul simț exclude totuși ruptura, despărțirea partenerilor, căci diferențele care se alcătuiesc și se realcătuiesc lu procesul evolutiv al sentimentelor pot fi (și sunt !) cei mai buni stimulenți ai autodepășirii cuplului marital. Cu o singură condiție, însă , ca nici unul dintre cei doi să nu calce alături. Stimulentul, care ar fi putut fi, devine nociv, traumatizează pe celălalt, lasă răni care, vindecabile chiar, devin sechele capabile de recidivă. Ajungem, după această înlănțuire cam abstractă, la finalul scrisorii care a făcut obiectul discuției noastre: „Intr-o bună zi, am aflat că soțul meu s-a încurcat cu o colegă ee facultate. De atunci, viața noastră în doi a devenit insuportabilă. Nu mă mai scoate niciodată din „incultă“, „necioplită“, „specialistă la eratiță“ etc.“ Da, viața comună a celor doi a fost ratată. Din vina cui, credeți ? Vă așteptăm cu opiniile dv. : Convorbiri particulare CORNUL DE . De obicei, se înțelege una Cornul de aur numai golful acesta de un albastru intens cu ochii fetelor nordice, această meandră a Bosforului care a făcut din Bizanțul de odinioară un adevărat nod comercial al lumii de răsărit. Dar apele se amestecă și astăzi atît de pregnant și s-au amestecat întotdeauna la fel în viața oamenilor de pe cele două maluri ale uriașei autostrăzi fluide care desparte și leagă în același timp Europa și Asia, incit totul, de la arhitectura construcțiilor și pînâ la forfota străzilor poartă pecetea acestui loc de favoare pe care i l-a consacrat orașului așezarea la cheie a unui drum comercial prosper și intens. Așadar,alunecăm pe apele golfului, prin marea forfotă de hidrobuze, de pasagere și de caie-găuri spre Yolcu Salom, gara maritimă a Istambulului. Trei mari pancarte își scînteiază de departe, în limbile franceză, engleză și germană, salutul de bun venit. Orașul ne cheamă în chip irezis ÎNSEMNĂRI DE CĂLĂTORIE tibil, dar trebuie să ne alcătuim mai întâi un itinerar cât mai economicos. Fiindcă, așa cum îl recomandă ghidurile, dar mai sties așa cum ni se arătase nouă, încă înainte de a-l atinge, Istanbulul nu poate fi cunoscut în întregime atît de ușor. Vestigiile a douăsprezece civilizații: hîtită, phrigyană, lydiană, eariană, lyeiană, urartiană, ciliciană, greacă, romană, byzantină, turco-seleucidă și turco-otomană se întrepătrund la tot pasul, alături de zgîrie-norii, de magistratele invadate de automobile și de parcurile cu foșnet mătăsos ale orașului modern, într-o halucinantă dezordine arhitectonică, din care rezidă însuși farmecul său. Poposim la obiectivul cel mai apropiat de port: muzeul Dolmabace (grădina plină), construit în 1853, pe timpul domniei sultanului Abdulmecit. Porțile și grădinile sale superbe ornează aidoma unui uriaș colier policrom, grumazul azuriu al Bosforului. Trei sute cincizeci de camere împodobite cu picturi ale artiștilor turcă și străini, reprezintă, fiecare în parte, prin porțelanurile sau obiectele din metale rare ,pe care le adăpostesc, Prin covoarele de valori inestimabile, câte o filă din istoria atît de zbuciumată a imperiului turc. In marea cameră de oaspeți, spânzură deasupra creștetelor im enorm candelabre de cristal, care Șerban GHEORGHIU (Continuare tu pașa a TV-a)