Dobrogea Nouă, februarie 1970 (Anul 23, nr. 6676-6699)

1970-02-14 / nr. 6687

DOBROGEA NOUĂ nr. 6687 Pag. a 3-a I A - j • •. j wfP j w a . n X- # X n 4 tura Í i i n ( a »arta » i n v a ț ft n>|ă ft | O „MARE“ EXPOZIȚIE A CELOR MICI De curând, la Casa pio­nierilor din­ Constanța a fost deschisă Expoziția de desene a pionierilor din orașul Hîrșova. Ea cuprinde un număr în­semnat de lucrări ale e­­levilor din clasele V— VIII, selecționate cu gri­jă de către profesorii de desen Petre Roșea și Ion Turlacu, primul dintre ei fiind cunoscut citito­rilor noștri de la expo­ziția pictorilor amatori, la care a fost prezent cu cîteva lucrări. Expoziția dă prilejul vizitatorului să întrevadă, dincolo de stângăciile caracteristice virstei micilor artiști, înmugurirea unor talen­te ce-și­ vor găsi, în timp, căile spre afirmare și e­­chilibru. Interesantă ni se pare expoziția și prin prilejul pe care-1 oferă maturului de a pătrun­de intr-un univers pe care fiecare dintre noi l-am traversat, un uni­­vers­ copilărie, in care imaginația colindă slo­bodă, plăsmuind sincer și candid înfățișări mai mult sau mai puțin nai­ve, dar pline de farme­cul inegalabil al prime­lor încercări. . Și cum in închipuirea copiilor acestui sfîrșit de secol, misterioasele lumi îndepărtate au început să-și dispute întâietatea cu lumea tradițională a legendelor și basmelor, un loc important în ex­poziție este ocupat de desenele ce transpun pe hîrtie visele despre Cos­mos. Un Cosmos mișu­nând de ființe stranii și nave interplanetare. A­­mintim aici câteva: „Cosmos" a lui An­­te­­nia (clasa a VI-a B) sau un alt „Cosmos", aparți­nând elevei Duțulescu Constanța (clasa a I-a A), avînd în prim plan, alături de ciudații locui­tori ai unei planete în­depărtate, o „farfurie zburătoare“ purtînd solii pămînteni. Apoi, alături de acestea, multe desene incercînd să închipuie „Orașul meu in anul 2.000" cu ochii lui Mirea Merin (clasa a V-a B), Albulescu Eugen (clasa a VI-a A) sau Tramiadis Mircea. „Tradiționaliș­tii" dau, bineînțeles, re­plică cuvenită „avan­gardiștilor“, păstrînd în desenele lor eroi și ima­gini din povestirile, bas­mele și legendele așa de dragi copilăriei. E pre­zent aici Ionică din sa­tul Humulești lingă teiul cu pupăza buclucașă („Pupăza din tei“, desen de Angela Angh­ei, clasa a VI-a C), alături de e­­roii Mioriței („Miorița" — desen de Vasile Ma­rian, clasa a V-a B) și de palatele din basmele cu Feți­ Frumoși și zmei („Palatul din poveste" de Emilia Vrînceanu și „Basm“ de Rodica Voi­­nea, elevă în clasa a VI-a A). Nici vitejii daci, încleștați în luptă cu cohortele romane, n­-au fost uitați („Pagini de vitejie", aparținind lui Costel Spătaru, clasa a VI-a A). Lumea înconjurătoare apare în desene privită prin prisma micilor ar­tiști. Școala și evenimen­tele legate de ea, serbă­rile de la pomul de iar­nă: „La pomul de iarnă" de Spătaru Costel (clasa a VIII-a A) sau „Carna­val“ de Nina Ploeșteanu (clasa a VI-a A). Dar credem că cel mai bine reprezentat în ex­poziție este peisajul. Și nu intimplător cea mai frecventă temă abordată este cea legată, în special, de Dunăre sau baltă, copiii cău­tând și de multe ori reu­șind să prindă ceva din exoticul acestor peisaje. Spuneam nu întimplă­­tor, gândindu-ne la fap­tul că micii artiști s-au născut pe malul Dunării și e firesc ca marele fluviu, impunător și fa­miliar în același timp, să fie unul dintre su­biectele îndrăgite. Amin­tim aici doar cîteva lu­crări : „Pe Dunăre“ (Du­mitru Gioglovaji, clasa a VII-a B) sau „în bal­tă“ (Elena Piperea, cla­sa a VI-a C), aceasta din urmă fiind o bună reu­șită; ochiul de apă al­bastru întunecat, purtînd nuferi roșii și galbeni și totul străjuit in fundal de un zid de trestii reu­șesc să prindă liniștea și farmecul unui colț din bălțile Dunării. Luînd-o înaintea constructorilor de la Hîrșova, imagina­ția elevei Rodica Voinea (clasa a VI-a A) a și le­gat malurile fluviului cu un pod trainic („Pod peste Dunăre"). Ne-a reținut, de ase­menea, atenția lucrarea elevului Andrei Cristea (clasa a VI-a E), intitu­lată „Peisaj­un verde", prin îndemînarea neaș­teptată cu care folosește diferitele tonuri de cu­lori: „Peisaj dobrogean" (Andrei Cristea, clasa a VI-a B) și „Moschee“ (Doina Florea, clasa a VII-a B) sunt două lu­crări ce încearcă (și reu­șesc) să oglindească ceva din caracteristicile peisa­jului dobrogean. Recu­noaștem în ele maniera de lucru a lui Petre Roș­ea și e normal ca micii discipoli să fie influen­țați de dascălul lor. Portretul este și el bi­ne reprezentat în lucră­rile elevilor din Hirșova. Menționăm aici lucrarea „Portret“ (Florea Doina, clasa a VII-a B), repre­zentând un cap de fată, neașteptat de viu și re­ușit (bineînțeles, am con­siderat că nu-i necesar să vorbim aici despre originalitate). De aseme­nea, mai menționăm și două lucrări la realiza­rea cărora s-a folosit o tehnică întru ci­fra apar­te, și anume lipirea unor fragmente de mărci poș­tale ce dau impresia u­­nui mozaic. („Portret" de Ion Postolea, clasa a V-a B, și un cap de ță­ran al lui George Ma­­reș, clasa a VII-a B). Mai sînt prezente și cîteva încercări de scul­ptură (aparținind elevu­lui Dumitru Gioglovan, clasa a VI-a B) destul de reușite dacă ne gin­­dim la virsta pe care o are autorul lor. Făcîndu-vă prezenta­rea numai a câtorva din lucrările expuse, sperăm că am reușit să dăm o oarecare imagine asu­pra expoziției. Costin GONSTANDACHE CARNET PLASTIC BREVIAR • Astăzi, pe scenele căminelor culturale, în cadrul Festivalului județean al cântecului și dansului — „Constanța ’70“, vor avea loc spectacolele „­Dialog pe aceeași scenă“, in care se vor întrece for­mațiile artistice ale căminelor din Seimeni — Mircea Vodă, Cerchezu — Comana, Dobromir — Ioan Cor­vin, Deleni — Adamclisi și Poarta Albă — Valul lui Traian. Mline vor continua intilnirile în­tre Horia — Topalu (a doua în­­tanire), Peștera — Castelu, Sa­raiu — pantelimon, Eforie — Se­chirghiol (a doua intUnire) și Er­manu — 23 August. Peste 35 de specialiști (maeștri coregrafi, actori, profesori) vor pleca în aceste centre, unde, im­­preună cu reprezentanți ai orga­nelor locale, vor alcătui juriile ce vor desemna formațiile câștigă­toare. • Duminică, 13 februarie, la se­diul Școlii populare de artă, Casa creației populare Constanța orga­nizează instruirea lunară a dirijo­rilor formațiilor muzicale din cu­prinsul județului. • La Casa de cultură din Man­galia, are loc astăzi pregătirea formațiilor artistice in vederea u­­nei deplasări in comuna 23 Au­gust, aceasta fiind o ultimă verifi­care înaintea confruntării cu for­mația artistică a Hirșovei, in ca­drul „Dialogului pe aceeași scenă“. Duminică, 15 februarie, progra­mul va începe cu acțiunea pionie­rească intitulată „Concursul iste­ților“, pe tema „Să ne cunoaștem orașul". Va avea loc, apoi, o seară cultural-distractivă, în cadrul că­reia va fi prezentată conferința „Pagini de istorie“ (comemorarea evenimentelor din 16 Februarie 1933). In continuare, formațiile artistice ale Casei de cultură vor oferi celor prezenți spectacolul „La rampa scenei, artiștii noștri“. Cinci minute despre rocile selenare Pe cîteva zile, la București se află expus un fragment din probele de rocă lunară aduse pe Pămint în iulie 1969 de membrii temerarei expediții selenare „Apollo­ 11“. Fragmentul de rocă lunară, spongios, de culoare ce­nușie, cu fine reflexe de diamant, are dimensiunile unui ou și cântărește circa 30 de grame. In holul sălii Dal­les, unde se află pentru o scurtă pe­rioadă acest „giuvaier științific“, am intilnit pe doctorul John A. O’Keefe, șef adjunct la Laboratorul de studii, planetare pentru fizica spațială de la Centrul ,,Goddard“ de zbor spațial, aparținând N.A.S.A. Cunoscutul om de știință, unul dintre principalii cerce­tători ai rocilor selenare, ne-a spus între altele: — Profit de acest prilej spre a-mi exprima plăcerea de a mă afla în România, țară care mă impresionea­ză nu numai pentru frumusețile sale, ci și prin faptul că ea este patria unor savanți de renume mondial, ale căror cercetări au contribuit în mod fundamental ch­iar la crea­rea posibilităților omului de a se a­­vînta în imensele spații interplaneta­re. Mă gândesc cu adine respect la profesorul Hermann Oberth, din Si­biu, considerat părintele rachetelor Apollo, primul om de știință care a dat consistență inginerească aici pe pământul României zborului spațial imaginat de alțți vizionari. — Ce importanță științifică au probele lunare, asemănătoare ce­lei prezentate la București ? — Astronauții Neil A. Armstrong și Edwin E. Aldrin au cules de pe Lună 33 kilograme de roci, sol și pulbere. Aceste eșantioane — prima materie adusă vreodată de oameni pe Pământ de pe un alt corp ceresc — sunt con­siderate ca fiind cel mai prețios ma­terial științific din istorie. Fragmente ale probelor au fost puse la dispozi­ția unui număr de 10S cercetători principali in Statele Unite și unui nu­măr de 36 specialiști in alte opt țări, savanți proeminenți în domeniul spe­cialităților respective. — Cum au decurs cercetările preliminare ? — După cum se știe, eșantioanele aduse de membrii echipajului „A­­pollo­ 11“ au fost colectate in patru etape, la cîteva minute după ce Arm­strong a pus piciorul pe Lună. Astro­nauții au notat și fotografiat poziția probelor și locurile unde au fost gă­site. Oamenii de știință sunt de părere că o asemenea documentare este atit de importantă pentru munca lor de cercetare, încit se va cere in cadrul viitoarelor misiuni ca astronauții să depună un efort special în această direcție. Savanții au primit si un alt gen de material lunar — „probe de carotaj“, extrase de sub suprafața lu­nară cu ajutorul unor instrumente de excavare speciale. Pe Pământ, eșan­tioanele au fost supuse unor expe­riențe de „timp critic", considerate necesare înainte ca probele să poată suferi modificări datorită timpului petrecut departe de Lună și a expu­nerii la atmosfera terestră. Totodată, 39 de specii de animale și plante au fost expuse influenței materiei sele­nare pentru a determina dacă aceasta conține microorganisme nocive. In cadrul testelor preliminare, fragmente de roci lunare au fost încălzite peste punctul lor de topire, înghețate pînă ce au devenit casante, ciocănite, în­tinse și presate pentru a se determi­na rezistența și flexibilitatea lor; au fost introduse în soluții chimice; au fost calibrate proprietățile lor de e­­misiune de radiații și proprietățile magnetice; a fost măsurată conducti­vitatea lor electrică și termică, au fost iradiate și au fost colectate ga­zele emanate.­ ­~ Care sunt primele rezultate ale activității de cercetare a roci­lor lunare ? — După primele cercetări, asidue, neîntrerupte, oamenii de știință au fost în unanimitate de părere că nu există nici „virusuri lunare“, nici „boli lunare“. N-am găsit nici un in­diciu al unei creșteri bacteriene, sau de altă natură. Nu am găsit, puur și simplu, vreo formă de viață pe Lună. Experiențe menite să depisteze fosile, care ar dovedi că a existat viață în­­tr-o fază mai timpurie in evoluția Lunii, au fost negative și au întărit teoria că Armstrong și Aldrin au fost primele ființe care au atins Luna in cele 1,5 miliarde de ani ai existenței ei. O descoperire surprinzătoare s-a ivit in legătură cu un test efectuat în vederea determinării virstei aproxi­mative a rocilor. In cadrul acestui test, cunoscut sub denumirea de „da­tare potasiu-argon“, savanții au ana­lizat măsura în care potasiul radio­activ din roci s-a descompus în ga­zul Inert argon. O asemenea descom­punere este un proces natural, care începe o dată cu formarea rocii și se menține în tot cursul existenței ei. Rezultatul surprinzător al testului: vechimea — 3,5 pina la 3 miliarde de ani. Se speră insă, a încheiat omul de știință american, că in cadrul vii­toarelor misiuni Apollo vor fi aduse pe Pămint și roci de aproape aceeași virstă cu Luna. — După această expoziție, „pre­mieră“ selenară in București, aș­teptăm la sfirșitul lunii februarie și vizita echipajului navei „Apollo­ 13“ — Charles Conrad, Richard Gordon și Allan Bean. Care a fost contribuția lor la eforturile oame­nilor de știință in dezvăluirea tai­nelor Lunii ? — Rezultatele tuturor expedițiilor Apollo au făcut posibil ca omenirea să capete o nouă imagine a Lunii, deschizind un nou capitol, fără pre­cedent. In domeniul științei. — Și ce va urma ? — Pînă acum, astronauții au explo­rat regiunile joase ale Lunii. Atenția ar urma să se concentreze asupra re­giunilor înalte, care sunt asemănătoa­re cu cele de pe Pământ. Cine știe ! Poate că, studiindu-le, vom găsi răs­punsuri și asupra unor fenomene geologice pămintene. Gh. BRĂTESCU, redactor la Agerpres Noutăți de ultimă oră de la Brașov „CERBUL DE AUR“ - IN FEBRA PREGĂTIRILOR Ca și la primele două ediții, in orașul de la poalele Tîmpei vor fi prezenți, in acest înce­put de primăvară, reprezen­tanți ai majorității lor de televiziune din studiouri­Europa la care se vor adăuga un bu­chet de mari vedete prezente „hors contours". Ieri s-a stabilit programul fes­tivalului și concursului, pe ca­re considerăm că nu este lipsit de interes să-l facem cunoscut și publicului constănțean. Marți, 3 martie, ora 20 — des­chiderea oficială a concursului și festivalului, prezentarea con­curenților și a membrilor juriu­lui internațional. Prima parte a serii-concurs. Partea a doua — recital „hors concours" — Connie Franțis (S.U.A.). Miercuri, 4 martie, ora 20 — concurs și microrecital prezen­tat de Luminița Dobrescu, câști­­gatoarea „Cerbului de aur“ la cea de-a doua ediție a festiva­lului. In partea a doua vor cîn­­ta Josephine Baker și Memphis Slim, reprezentanți de frunte ai middle-jazz-ului de peste ocean. Joi, 5 martie, ora 20 — con­curs. Partea a doua — recital Bogdana Karadoceva (Bulgaria) și Nicoletta (Franța). Vineri, 6 martie, ora 20 — concurs. Partea a doua — re­cital Ewa Demarczyk (Polonia) și Marie Laf­oret (Franța). Sîmbătă, 7 martie, întregul program este consacrat recita­lurilor „hors concours" susți­nute de Eva Pilarova (Ceho­slovacia), Mihaela Mihai și Claude Naugara. In acest timp juriul internațional va delibera asupra stabilirii laureaților con­cursului. Duminică, 8 martie, ora 20 — decernarea premiilor și concer­tul laureaților. Recital prezen­tat de Raphael — vocea de aur a Spaniei, cîntărețul suprasoli­citat în lumea hispano-ameri­­cană, cel mai bine plătit la Buenos­ Aires și Madrid. Tot ieri, s-a aflat la Brașov cu re­gret că, la această ediție, nu vor mai participa Enrico Ma­rias, algerianul in vîrstă de 31 de ani, care a cucerit Parisul doar cu o ghitară, și Richard Antony, cîntărețul cu 10 mili­oane de discuri. Cu­ despre alte amănunte din culisele festiva­lului și concursului internațio­nal „Cerbul de aur“ Brașov 1970 — într-o corespondență viitoare. Dumitru RUJAN, redacția ziarului „Drum nou“ — Brașov minmn mm de G. STOLNICI Când veți avea vreodată vreme, să priviți balconul acela... agățat de cer. De acolo, cineva a aruncat o piatră. Materia muabilă a prins a-i face foc, rostogolindu-și sîngele invizibil in năvalnice dealuri concentrice care se pierd fără formă către marginea spațiului. Piatra a căzut undeva. Curioșii au alergat s-o vadă­­, dar ea, speriată, a dispărut, transformindu-se într-o secundă. Oamenii au însemnat locul, așezînd o tăbliță cu inscripția: atenție! pe-aici ca de timp. (din „Viața românească“ nr. 1) RĂCITE CU MOTOARE IONICE O știre de presă, laconică, a­­nunța că a fost lansat un sa­telit de tip „Sert". Lansarea s-a făcut cu ajutorul unei ra­chete cu motor ionic. Intr-o e­­pocă în care omul a pășit pe suprafața Selenei, mulți ar fi tentați să nu dea importanță unei știri de genul celei de mai sus. Cu toate acestea, ea pre­zintă tui interes deosebit. Nu prin faptul că menționează lan­sarea unui nou ____________ satelit, ci prin aceea că pentru aceasta a fost folosită o ra­chetă cu motor ionic. In ultimii 13 ani, lumea a a­­sistat la uriașul salt făcut în domeniul cuceririi spațiului cosmic. Alături de dezvoltarea tehnicii și tehnologiei de fabri­care a cabinelor spațiale și a rachetelor purtătoare, un rol important, în această perioadă, l-a jucat punerea la punct a motoarelor capabile să trans­porte oameni și aparataj din­colo de granița gravitației te­restre. Cu toate acestea, potri­vit afirmațiilor unor savanți reputați, nu vor putea fi făcuți pași importanți în domeniul cuceririi Universului pînă cînd nu va fi construit un motor care să folosească o cantitate cit mai mică de combustibil. Și aceasta pentru că sporirea can­tității de combustibil în re­zervoarele rachetei purtătoa­re duce, implicit, la sporirea dificultăților de ordin tehnic privitoare la realizarea lansării și a revenirii pe Terra. In plus, o rachetă de genul celor folo­site până în prezent este mult prea costisitoare pentru a pu­tea fi folosită în călătorii inter­planetare. Nu puțini sunt acei care își pun deja întrebări în legătură cu economicitatea zbo­rurilor spațiale de pînă acum. Se pare că o soluție a acestei probleme ar putea să o consti­tuie rachetele purtătoare echi­pate cu motoare ionice. Capa­bile să dezvolte energii de mul­te ori mai mari decât cele echi­pate cu motoa­re acționate cu combustibili „cla­sici“, rachetele cu motoare io­nice prezintă, deocamdată, dezavantajul de a nu putea funcționa decit în condițiile vidului cosmic. La recentele plasări pe orbită cu ajutorul unor astfel de rachete s-a recurs la un artificiu tehnic — pentru străbaterea atmosfe­rei au fost folosite rachete de tipul „Atlas-Agena“, iar după aceea au fost puse în funcțiune rachetele cu motor ionic. Suc­cesele înregistrate îi îndreptă­țesc pe creatorii acestora să creadă in reușita punerii lor în exploatare pe scară largă. A­­lătur­i de avantajele energe­tice pe care le prezintă față de rachetele purtătoare „clasice", noul tip de rachete se dovedește a fi preferabil chiar și celor ac­ționate de energia nucleară. Iată de ce nu puțini sunt a­­ceia care apreciază că racheta cu motor ionic are multiple șanse de a deveni partea mo­trice a viitoarelor vehicule spa­țiale. E. I. ȘTIINȚA- TEHNICA Tinera violonistă Silvia Marcovici, pe scena muzicală constănțeană Viața muzicală constănțeană cunoaște miine un eveniment major marcat de prezența vio­lonistei Silvia Marcovici, per­sonalitate artistică in plină for­mare, recent laureată a presti­giosului concurs „Marguerite Long — Jaques Thibaud“, de­ținătoare a „Premiului special al prințului de Monaco". Tine­ra solistă, in virstă de 17 ani, dar cunoscută de-acum în ca­pitalele europene ale muzicii, este elevă în clasa a XI-a a Lice­ului de muzică nr. 2 din Bucu­rești. Ea și-a început studiile cu regretatul profesor G. Avakian, care i-a remarcat calitățile ex­cepționale, seriozitatea în pre­gătire și talentul său neobiș­nuit, cu ocazia unui festival republican al școlilor și insti­tutelor de artă (în 1952, cînd S.M. avea doar 10 ani...). Ulte­rior, devine eleva cunoscutului violonist Ștefan Gheorghiu, completîndu-și repertoriul, da­torită capacității sale de asimi­lare, cu sonate și concerte ale celor mai mari compozitori cla­sici și moderni, români și stră­ini, pregătindu-se asiduu pen­tru o carieră artistică care nu întîrzie să se prefigureze, între­prinde turnee in Franța, Olan­da, R.F.G., Austria, Belgia, Ita­lia, Portugalia, R.D.G., consem­nate în totalitate elogios de către critica de specialitate. Criticul muzical al marelui co­tidian francez „Le Figaro“, J. Clarendon, scria : „Silvia Mar­covici exprimă cu atât de mul­tă delicatețe un sentiment foar­te personal și ardent ce cap­tează inima". Ziarul danez „Haga Tage Blat“ consemnează: „Ascultînd-o (n.n. pe Silvia Marcovici), putem să afirmăm că vioara nu mai prezintă pen­tru ea nici un secret... Ea este un muzician de concert, tot atât cit este și un interpret de muzică de cameră, citită pe corzile sensibile fără nici o ezitare ; pentru ea accentul di­namic rămîne un accent dina­mic, iar un „forte" rămîne un „forte" dealterat cu nimic“... La sfîrșitul­­ anului 1969 pă­trunde pentru prima dată sub cupola Ateneului, acolo unde marele muzician George Enescu a dat viață Rapsodiilor ce au înconjurat lumea. Netimorată de „prezența" apăsătoare a marilor săi înaintași, Silvia Marcovici interpretează o piesă muzicală melodioasă de mare cantabilitate, predispunînd la virtuți violonistice. Simfonia spaniolă pentru vioară și or­chestră de E. Lalo, atrăgîndu-și aprecierea și admirația unani­mă, făcând să se vorbească des­pre „amplitudinea sunetului viorii sale", despre „tehnica strălucită“ și „sensibilitatea sa artistică excepțională". Programul conține piese de mare atractivitate : Haendel — Suită din muzica apelor ; Bizet — Colțul copiilor ; Ceaikovski — Concertul pentru vioară și orchestră ; Him­perdink — U­­vertura la opera „Hansel și Gretel“ ; Respignj — Păsările. C. ILEANU NOTE DE LECTORAi,Baconsky: MERIDIANE In afara preocupărilor sale ca poet, Baconsky se arată un pasionat cititor al literaturii mondiale, pe care a căutat s-o facă cunoscută și marelui pu­blic, familiarizîndu-l sau infor­­mindu-l asupra unor poeți sau scriitori mai puțin cunoscuți la noi. Actul lui Baconsky este meritoriu, pentru că notele sau însemnările sale, mai largi sau mai restrînse, nu sunt rigide și didactice, pedante și pretențioa­se, cum le redactează adesea unii critici și eseiști, ci, ele sunt vii și foarte colorate. Au o va­loare deosebită și pentru că pornesc de sub pana unui poet. Citind portretele creionate de Baconsky, se vădește încă oda­tă că poeții sau scriitorii sunt aceia care înțeleg și descifrea­ză admirabil, până în cele mai subtile ascunzișuri, opera unui creator. Cititorul rămîne, în ce­le mai dese situații, alături cu realitatea creatorului, cu a­­cel CE, care scapă aproape tu­turor. Numai un poet poate să-l înțeleagă, intru totul, pe alt poet. Volumul de care ne ocupăm nu este inedit, dar acest fapt nu-i scade valoarea. In paginile lui, Baconsky a grupat cele do­uă volume apărute în 1963 și 1965, Poeți și poezie și Meridi­ane, la care a adăugat o suită de eseuri și portrete inedite, inclusiv o Schiță de fenomeno­logie poetică. Cele două cărți amintite sunt epuizate de mult și ca atare se simțea nevoia u­­nui volum, în care ele să fie reunite și din nou prezentate publicului doritor să afle din pana unui om de litere și cu o vastă cultură care este pei­sajul literar de pe glob. Meridiane, volumul in discu­ție, este mai mult decit o carte de portrete literare și de ana­lize rafinate, este o istorie a literaturii mondiale concepută sub forma unor portrete și schi­țe de figuri literare. Nu știu dacă autorul s-a gândit la acest fapt, dar, fie că a făcut-o deli­berat sau nu, cartea s-a înche­gat ca atare, fiind o minunată istorie vie și colorată, agreabil scrisă, a peisajului literar mon­dial. Cartea este arhitecturală pe trei părți. In prima parte, au­torul se ocupă de problemele poeziei. Ea se deschide cu un eseu, Schiță de fenomenologie poetică, care poate să fie socotit și studiu, dată fiind finețea și adîncimea cu care este tratat. Autorul coboară în procesul de creație lirică, căutind să defi­nească ce este poezia și mai a­­les să-i stabilească funcțiunea și finalitatea. Eseul este scris destul de cursiv; înțeleg prin aceasta că este accesibil chiar neavizaților, fără îndoială că el poate să facă obiectul unui studiu anume, care este absent în literatura noastră. Valoarea acestui eseu despre poezie este îndoită pentru că autorul este poet și ca atare ceea ce spune sunt fapte trăite și simțite, aduse chiar din laboratorul de creație al poetului. Tot in această parte, Bacon­­­sky înfățișează pe Beat genera­tion din Statele Unite, pe care îl prezintă obiectiv. Acestui por­tret ii urmează Actualități spa­niole, un articol extrem de in­teresant pentru că publicul nos­tru cunoaște vag literatura con­temporană spaniolă. De valoa­re egală, poate chiar sporită, sunt: Poezia contemporană ja­poneză, însemnări daneze ca și Poezia modernă a Finlandei. In fiecare din aceste articole, ci­titorul găsește informații lite­rare extrem de prețioase, vari­ate și bogate, mai ales că se înfățișează peisaje și aspecte literare aproape necunoscute. Partea a doua a cărții are un titlu complet adecvat conținu­tului Portrete contemporane. Seria acestor portrete se deschi­de cu Georg Trakl, poetul aus­triac care este în același timp și părintele expresionismului german în lirică. Ii urmează Franz Kafka și Constantin Ka­­vafis, poet grec, socotit astăzi ca unul din marii lirici contempo­rani. Seria portretelor de lite­rați se continuă cu Antonio Machade, Albert Camus, Euge­nio Montale, Umberto Saba, Jorge Luis Borges, Fernando Pessoa, César Vallejo, Tomasi di Lampedusa și Carl Sand­burg. Partea a treia a cărții. Profi­luri și schițe, este de fapt, în mare măsură, o urmare a gale­riei de portrete făcute mai sus. William Faulkner este cel care deschide suita, ea­, fiind închisă de un fel de necrolog, închinat lui Nazim Hikmet. Rodica ZANK

Next