Dobrogea Nouă, iulie 1970 (Anul 23, nr. 6802-6828)

1970-07-01 / nr. 6802

A Pag. a 2*a UNITĂȚI ALE COOPERAȚIEI DE CONSUM la poluri diametral opuse Zicala „Omul sfințește locul“ este aplicabilă in toate domeniile de activitate. Dar ea este vitală pentru bunul mers al comer­țului, unde, în afară de calitatea mărfurilor, rolul determinant îl joacă solicitudinea cu care vinzătorul vine in întîmpinarea cerințelor și exigențelor consumatorilor. Acest adevăr poate fi ilustrat in toată profunzimea lui și prin activitatea cooperative­lor de consum din județul nostru, activitate care are ca scop buna deservire și aprovizionare a oamenilor muncii de la sate, cu toate produsele ce le sunt trebuincioase. Cum se explică faptul că două unități cooperatiste — cea din Negru Vodă și cea din Topraisar — aflate la o distanță de nu­mai cîțiva kilometri una de alta, beneficiind de condiții asemă­nătoare de desfacere a produselor, se află la poluri diametral opuse în ceea ce privește capacitatea lor de a-și îndeplini rolul de reprezentante ale comerțului civilizat la sate ? Intrând în marele și elegantul magazin universal din Negru Vodă, orice cetățean remarcă bogăția și varietatea de produse care-i stau la dispoziție. Este o dovadă de necontestat a solici­tudinii și spiritului gospodăresc care caracterizează munca co­lectivului de aici, de la vinzător și pînă la președintele coope­rativei de consum din comună. — Ne străduim ca fiecare cumpărător să plece satisfăcut din magazinul nostru — ne spune tovarășul Dumitru Mărgărit, pre­ședintele cooperativei de consum. Pentru ca strădania noastră să fie încununată de succes, cetățenii trebuie să găsească în rafturi ceea ce caută. Pentru aceasta avem datoria să cunoaș­tem „pulsul“ cerințelor. Așa cum pe un medic bătaia pulsului poate să-1 ajute in elu­cidarea diagnosticului, tot așa pentru colectivul cooperativei, studiul cererii de consum a populației presupune investigație atentă, reacții imediate la sugestiile cumpărătorilor, atitudine civilizată față de aceștia și firește, dar nu în ultimă instanță, dragoste față de meserie. Sunt calități absolut indispensabile e­­fectuării unui comerț corespunzător pretențiilor actuale, calități ce caracterizează în bună măsură pe reprezentanții cooperati­vei din Negru Vodă, care își bazează deducțiile cu privire la necesitățile de consum ale populației, pe studii, observații a­­tente, multilaterale, siude și cum au loc aceste observații ? Dis­cuția purtată cu interlocutorul amintit ne-a pus în temă. Mai întii gestionarii studiază în permanență, cu spirit de răspundere, fondul lor de marfă in comparație cu ultimele propuneri ale cetățenilor. Zi de zi sunt sintetizate sugestiile oamenilor, iar pe baza acestora se întocmesc tablouri de comenzi. Săptămînal. In urma unei ședințe colective se alcătuiesc note de comandă. Ma­rea calitate a acestor note este că ele exprimă cerințele reale ale populației, încercînd să diminueze urmările unei deficiențe de ordin organizatoric, și anume lipsa merceologilor, la depozite merg personal gestionarii. Perseverenți, în cazul cînd nu desco­peră un articol, aceștia aprovizionează unitățile cooperativei cu ceva asemănător. Nu găsesc zefir, sau altceva asemănător, nu găsesc sunet, sau barchet ș.a.m.d. Procedîndu-se astfel, este lesne de înțeles de ce cooperativa a reușit ca pe trimestrul I, in loc de 4.910.000 lei, cu­ avea plan, să realizeze 5.817.000 lei, iar pe trimestrul II să-și realizeze planul cu aproape o săptămână mai devreme ! Experiența acestor cooperatori merită un studiu mai aprofundat din partea întregii rețele cooperatiste pentru însușirea și generalizarea acelor metode pozitive, care au con­curat la obținerea unor rezultate superioare în muncă, cu atit mai mult cu cit în unele comune, dezinteresul, neseriozitatea iși fac loc și activitatea de deservire. La cooperativa din Topraisar există o totală desconsiderare a caietelor de studiere a cererii de consum. Tovarășul Bechir - Nuri, gestionarul raionului de metalo-chimice, pentru a nu măr­turisi starea acestui caiet Încearcă să ne facă să credem că l-a luat acasă „chiar aseară“. De ce ? Oare lectura acestui caiet în orele de răgaz să fie chiar atât de odihnitoare ? La etajul cooperativei din Topraisar, la raionul de mercerie și parfumerie, gestionara Sultana Tima notează în caiet, în virtutea inerției. Nu există o deplină concordanță — așa cum de altfel este normal — intre cerințele cumpărătorilor și no­tele de comandă. Deși susține că are datoria să facă note de comandă săptăminal, s-au scurs 20 de zile între două comenzi. Neglijența, anu spune chiar indiferența față de meserie a ges­tionarei, face să lipsească de mai multă vreme o serie de ar­ticole elementare, ca centimetri de croitorie și biberoane, și al­tele. Că tovarășul Vasile Oprescu, președintele cooperativei din co­muna Topraisar nu iși pune la Inimă situația deloc roză, ne-o dovedesc și neregulile găsite la magazinul universal sătesc din Amzacea. Gestionarul Ștefan Militant ne mărturisește că în caietul de studiere a cererii de consum n-a mai scris de mult. Este aceasta o reflectare a preocupărilor sale. Evidente și prin totala neglijență ce domnea un magazin. Vopseaua era lungă detergenți și mobilă, perdelele, peste covoare, iar ziarele erau „puse cu furca“. Constatările de mai sus arată clar că U.J.C.C. are datoria de a lua măsuri eficace pentru a se asigura în cel mai scurt timp ridicarea activității de deservire în toată rețeaua cooperației de consum la nivelul actualelor cerințe ale satului. M. DUMITRU IMPORTANT­ O.C.L. „METALMHIWI CONSTANȚA recrutează candidați pentru Școala profesională comercială, curs de zi, cu durata de 2 ani, pentru meseria de VINZATORI AR­TICOLE METALO-CHIMICE. Condiții: — virata pînă la 18 ani Împliniți pină la 31 decem­brie 1970 ; — studii: școala generală de 8 ani; — domiciliul in raza municipiului Constanța. ÎNSCRIERILE se fac la sediul întreprinderii din Constanța, str. Griviței nr. 18, biroul personal, pînă la data de 5 iulie 19Î0. DIRECȚIUNEA La Crucea au înflorit de două ori trandafirii. Foto: V. LAZARESCU Școala profesională de mecanici agricoli — Nazarcea aduce la cunoștința celor interesați că in anul școlar 1970/1971 va funcționa cu următoarele specialități : 1. ȘCOALA DE MAIȘTRI MECANICI AGRICOLI, cu du­rata de 1 an ; 2. ȘCOALA PROFESIONALA-ELECTRICIENI ÎNTREȚI­NERE ȘI REPARAȚII, cu durata de 3 ani ; 3. ȘCOALA PROFESIONALA MECANICI AGRICOLI, cu durata de 3 ani. înscrierile se fac pînă la data de 6 iulie a.c. pentru școlile profesionale (electricieni și mecanici agricoli) și în perioada 1—31 august a.c. pentru școala de maiștri mecanici agricoli. Actele necesare la înscriere sînt: certificat de naștere (ori­ginal și copie), certificat de absolvirea școlii generale­­ (original sau adeverință de promovare a clasei a VIII-a), buletin de ana­liza sîngelui și examen radiologic pulmonar (efectuate cu cel mult 3 luni înainte de concurs), fișa copilului de la 0—15 ani sau certificat medical eliberat de circumscripția medico-sanitară la care candidatul este luat în evidență, recomandarea (pentru mecanici agricoli) de la I.M.A. și I.A.S. din județul Constanța. Concursul de admitere va avea loc între 6 și 13 iulie a.c. și va consta din probe scrise și orale la limba română și matema­tică, din materia claselor V—VIII. Informații suplimentare se pot obține de la secretariatul școlii, zilnic, între orele 8 și 16 și la telefon 17 Ovidiu. NOU! NOU ! NOU! Combinatul textil Constanta — TOMISTEX­­ DESCHIDE IN CURÎND MAGAZINUL DE PREZENTARE ȘI DESFACERE A STOFELOR DIN PRODUCȚIE PROPRIE Unitatea va funcționa In cadrul combinatului, din b-dul Aurel Vlaicu nr. 1, autobuz 7, stația Integrată de lună. Întreprinderea mecanici de utilaje Medgidia RECRUTEAZĂ CANDIDAȚI absolvenți ai școlii generale, avînd vîrsta pînă la 1n ani împli­niți în cursul anului 1970, pentru CONCURSUL DE ADMITERE ÎN ȘCOALA PROFESIONALA, la următoarele meserii : — strungari; — turnători ; — forjori. înscrierile se fac pînă la S iulie 1910, la întreprindere. Concursul de admitere va avea loc intre 6—14 iulie 1910, la sediul școlii și constă din următoarele probe : — limba română — scris și oral; — matematică — scris și oral. Informații suplimentare, la serviciul personal. DOBROGEA NOUA nr. 6802 LM. „ENERGIA“ CONSTANȚA ORGANIZEAZĂ cursuri de calificare prin uce­nicie la locul de muncă, meseriile de strungari și turnă­vi­tori, admiterea făcindu-se prin concurs. Se primesc tineri absolvenți a 8 clase elementare, in vîrstă pînă la 18 ani. Pentru înscriere sînt necesa­re următoarele acte : — cerere de înscriere ; — certificat de naștere, în original și copie; — certificat de absolvire a școlii generale (în original); — fișa copilului de la 0—13 ani, sau certificat medical; — buletin de analiza sîngelui și rezultatul examenului radio­logic, efectuate cu cel mult 3 luni înainte de concurs. Examenul se va susține la limba română și matematică, scris și oral, incepand cu ziua de 6 iulie a.c. Relații suplimentare, la tele­fon 2.43.01 — birou] personal. COMBINATUL TEXTIL I.P.M.C. CONSTANTA CONSTANTA Șoseaua Filimon Sirbu nr. 131 ANGAJEAZA: ANGAJEAZĂ DE URGENTA — lăcătuși mecanici; — artificier pentru cariera — un modelar in lemn ca­ Sibioara­­­tegoria a V-a; — mecanici concasor, cariera ...... , . Sibioara; — un tinichigiu categoria a II_a. — muncitori necalificați . — tehnicieni constructori. — un forjor tratamentist, ca­ „ . ... Relații suplimentare, la te­tegoria a V-a. sefon 1.00.70 — biroul personal. CONSILIUL POPULAR AL JUDEȚULUI CONSTANȚA COMITETUL EXECUTIV Lista de preturi din 30. VI. 1970 la decizia nr. 358/1970 Produsul U­M Preț Preț Prețurile intră în vigoare, la cumpărare, pe 1. VII. 1910, ora 0, la vînzare, pe 2. VII. 1970, ora 0. Se abrogă prețurile la roșii cu primă de export, varză extra, ci­reșe pietroase extra, efectiv plafon cumpărare amănuntul Cartofi timpurii cal. I kg 1 1,6 ° cal. II „ 0,75 1,20 Castraveți salată Extra „ 1,95 3,20 cal. I „ 1,50 2,25 cal. II „ 1,15­3 Castraveți cu primă Extra „ 2,35 3,60 de export cal. I „ 1,90 2,70 Fasole verde fideluță și grasa „ * 1 Fasole verde alte soiuri ,­ 1,10 2,10 Roșii Extra „ 1,65 6,50 cal. I „ 1 5,50 cal. II „ 3 3,60 sub stas „ 2 3 Varză albă cal. I „ 0,50 0,85 cal. II „ 0,35 0,65 Cireșe nepietroase cal. I „ 2 3,50 cal. II „ 1,50 2,50 Cireșe pietroase alte soiuri cal. I „ 2,50 1,50 cal. II „ 1,90 3,50 preambalate in coșuleț material plastic cal. I ., — 5 Vișine Extra „ 3,90 6 cal. I „ 3­4,75 cal. II „ 2,25 3,60 MIERCURI, 1 IULIE PROGRAMUL I 13,00 Radiojurnal. 13,10 Avan­premieră cotidiană. 13,22 Cînte­­cele mării. 13,45 Prelucrări de folclor. 14,00 Caleidoscop muzical. 14,40 Publicitate­ radio. 14,50 Cân­tă Florica Sofian. 15,00 Duma și Constantin Serial radiofonic pentru tinerii ascultători. 15,30 Compozitorul saptamînii — Ben­jamin Britten. 16,00 Radiojurnal. Buletin meteo-rutier. 16,20 Din în­registrările taragotistului Luță Ioviță. 16,30 Consultație juridică. 16,40 Selecțiuni din operetele lui Rodgers. 17,05 Antena tineretului. 17,30 Muzică populară. 17,55 Trans­misiuni sportive. 20,05 Tableta de seară de Constantin Ciopraga. 20,10 — 365 de cîntece. 20,20 Ar­gheziană. 20,25 Zece melodii pre­ferate. 21,00 Istoria ideilor. 21,20 Cîntă Luminița Dobrescu. 21,30 Moment poetic. 21,35 Solistul serii — Don Backy. 22,00 Radiojurnal. Buletin meteorologic. 22,20 Sport. 22,30 Pentru magnetofonul dum­neavoastră. 23,00 Concert de mu­zică ușoară. 0,03—5,00 Estrada nocturnă. PROGRAMUL II 13,30 Unda veselă. 14,03 Doine și jocuri. 14,30 Muzică ușoară de Aurel Giroveanu. 14,55 Știința la zi. 15,00 Pagini din opere. 15,30 Cîntă Elda Viler — muzică u­­șoară. 15,40 Publicitate­ radio. 16,00 Radiojurnal. Buletin meteo-rutier. 16,20 Actualitatea muzicală. 16,55 Sfatul medicului. 17,00 Iubire, bi­belou de porțelan — muzică u­­șoară. 17,35 Lecturi paralele. 18,00 Concert de muzică populară. 18,30 Curs de limba germană. 18,50 Re­citaluri: Alfredo Campoli, Nicolai Gedda, Radu Aldulescu, Lily Las­­kine, Edith Piaff. 19,30 Meridiane lirice. 19,50 Noapte bună, copii. Povestea „Rîul tinereții“. 20,00 Melodii de compozitori români pe versuri de Mihai Beniuc. 20,15 Teatru radiofonic. Dansul milioa­nelor de Victor Eftimiu. 21,20 Discuri rare. 22,00 Jazz. 22,20 Pa­ralele lirice. 23,05 Lucrări simfo­nice. JOI, î IULIE PROGRAMUL I 5,05—6,00 Muzica dimineții. 6,05—9,30 Muzică și actualități. 9,30 Odă limbii române. 10,10 Curs de limba rusă. 10,30 Melodii dedi­cate tinereții. 11,05 Arii din ope­rete. 11,15 Din țările socialiste. 11,30 Piese pentru lăută. 11,45 Sfatul medicului. 11,50 Cotele a­­pelor Dunării. 12,00 Recital de o­­peră — Maria Voloșescu. 12,15 Orchestra Bella Sanders. 12,25 Știința la zi. 12,30 întîlnire cu me­lodia populară și interpretul pre­ferat. PROGRAMUL NI 6,00 Program muzical de dimi­neață. 7,00 Radiojurnal. Buletin meteo-rutier. 7,10 Program mu­zical de dimineață. 8,10 Tot îna­inte. 8,25 Mari interpreți — Mstis­lav Rostropovici. 9,00 Un virtuos al naiului — Fânică Luca. 9,10 Curs de limba rusă. 9,30 Madri­gale de Claude le Jeune. 9,45 Fragmente din opera „Bărbierul din Sevilla“ de Paisiello. 10,15 Radioexpediție pionierească. 11,20 Muzică ușoară. 11,40 Selecțiuni din operetele lui Millöcker. 12,03 Avanpremieră cotidiană. 12,15 Concert de print. TELEVIZIUNE în jurul orei 9:45 : Transmisie, de la Aeroportul Internațional O­­topeni, a plecării Șahinșahului Iranului — Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, care la invi­tația tovarășului Nicolae Ceaușes­­cu, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Ro­mânia, a făcut o vizită oficială în țara noastră; 18,00: Deschiderea emisiunii de după-amiază; 18,05: Universal-șotron — emisiune en­ciclopedică pentru cei mici. Lite­ra „R“; 13,30: Cabinetul economic TV; 19,20: 1001 de seri — emisiu­ne pentru cei mici; 19,30: Tele­jurnalul de seară; 20,00: Muzică populară; 20,15: Telecinemateca; 21,40: Ora editorului; 22,10: Gala marilor interpreți români; 22,35: Desene animate; 22,45: „Imagini din Canada“ — film documentar; 23,00: Telejurnalul de noapte; 23,15: închiderea emisiunii. CINEMA „Republica — MISTERIOSUL ” DIN COSMOS (orele: 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — 18,15 — 20,30); Grădina „Victoria" — CÎND LUNA TRECE DIN PESTE CO­LINE (ora : 20,30); „Popular“ — 7 ZILE DE RĂGAZ (orele: 9 — 11,15 — 13,30 — 16 — 18,15 — 20,30); „Progresul" — AL 8-LEA (orele : 9,15 — 11,30 — 13,45 — 16 — 18,15 — 20,30); „23 August — A TRAI PENTRU A TRAI (orele : 14,30 — 16,30 — 18,30 — 20,30); „Tineretului“ — ÎN ÎMPĂRĂȚIA LEULUI DE ARGINT (orele: 14,30 — 16,30 — 18,30 — 20,30); „Bulevard“ — LA NORD PRIN NORD EST (orele: 15 — 17,30 — 20). VREMEA Pentru următoarele trei zile, vreme frumoasă la început, iar spre sfirșitul intervalului se va răci ușor. Vor cădea averse de ploaie. Cerul va fi parțial noros. Vîntul va sufla potrivit din nord și nord-est. Temperatura aerului întii staționară, apoi în scădere, fiind cuprinsa noaptea între 14 și 18 grade, iar ziua între 23 și 26 de grade. Marea slab ondulată. U înduri pestrițe Salvalac La complexul comercial din Tomis I, a fost construit de mai multă vreme un ba­zin, în care, ar fi trebuit să fie apă. Dar, nu e. In el gă­sești, în schimb, gunoaie, resturi de mincare etc. Ală­turi, însă, o gură de canal înfundată, a dat naștere u­­nui adevărat lac de acumu­lare. Zilele trecute, în acest lac, a căzut un copil și cum gura de canal este și desco­perită, băiatul s-a acciden­tat grav și a scăpat de înec numai datorită intervenției unui vânzător de la magazin. N-am înțeles însă, ce se in­tenționează să se facă cu a­­ceste două bazine. Probabil că unul, cu timpul, va fi transformat in platformă de gunoi, iar celălalt, într-o cursă pentru prins copii. Nu credem că este cazul să se­­ facă asemenea metamorfoze,­­ mai ales că cei de la LG.O. nu au de gândi să treacă nici­odată pe acolo și, deci, tot copiii cartierului ar cădea în ea. Barem să se instituie o echipă de salvalac în apro­piere ! Bucătarul fript Un turist și-a instalat cor­tul la Mamaia. Fună aici toa­te bune. Dar cum omul a ți­nut să-și transforme mica locuință și în bucătărie a pus la un loc spirtul cu lam­pa de gătit aprinsă. Acest lucru a provocat explozia bi­donului cu spirt. Cortul a luat foc, iar „bucătarul“, îm­preună cu soția, s-au ars destul de zdravăn. Au fost transportați de urgență la spital. O fi cortul încăpător, dar nici așa claie peste gră­madă, adică bidoane de spirt Ungă lampa de gătit, nu prea merge. Dovadă... accidentul. Iuțeala de mină Gestionara de la unitatea 147 din Eforie Sud a lăsat citeva minute chioșcul sin­gur. Banii, bineînțeles, erau în sertar. Cind s-a întors, a constatat că îi dispăruseră 1.000 de lei. Noroc că acestei neglijențe i s-a opus miliția care, în câteva ore, a desco­perit hoțul in persoana mi­norei Nae Elena din Tuzla. Poate că pe viitor gestionara va trage învățămintele cuve­nite. Pe ei cine-i... vizează? Deși, în nenumărate rîn­­duri, li s-au atras atenția celor de la serviciul adminis­trativ al T.C.L. că mai sînt încă muncitori la dormitoare cazați fără vize de flotant, totuși nu se ia nici o mă­sură. Acest lucru este confir­mat și de un recent (al câte­lea!?) sondaj făcut la dor­mitoarele T.C.L. Au fost gă­site 64 de persoane în nere­gulă, aplicindu-se amenzi care totalizează peste 3.000 de lei. Mai rău este că gospo­darii dormitoarelor string buletinele și... uită să se mai ducă la miliție pentru viză. Fe aceștia, ca și pe cei care primesc locatari fără viză, nu-i vizează nimeni din con­ducerea Trustului? Ar fi ca­zul. mica amiciTAiE VÎNZARI VLND, urgent, Volkswagen tip 1968 parcat azi ora 16, str. Plevnei Constanța. (325) VLND Skoda 1000 M.B., perfectă stare. Telefon 1.28.04, Constanța, după orele 18.00. (327) I.C.LP.P. Constanța str. Caraiman­ nr. 2 ANGAJEAZĂ DE URGENȚA " — 19 primitori — predători produse petrolifere ; — 9 lăcătuși; ^ 4 operatori ; — 3 electricieni. Salarizare», conform S­.C.M. 914/1968. Informații la telefon 2.43.20, serviciul personal. <

Next