Dobrogea Nouă, aprilie 1973 (Anul 26, nr. 7655-7679)

1973-04-01 / nr. 7655

PROLETARI DE TOATE ȚĂRILE, UNIȚI­VA 1 ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CONSTANȚA AL P.C.R.­­1 AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVI, nr. 7655 Duminică,­­1 aprilie 1973 4 pagini, 30 bani Azi, în pagina a IV-a Am încheiat cu succes trimestrul I. Să-l începem pe cel de-al ll-lea cu ritmuri si 1 ■v mai inalte de muncă! to li w ii­u­nu miiiiH Niue m­ilii minum ii­ mmm Cuvîntarea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși. Sărbătorim astăzi împlinirea a S0­p­e ani de la făurirea partidului politic al clasei noastre muncitoare — Partidul So­cial-Democrat al Muncitorilor din Româ­nia — care a constituit un moment de cea mai mare însemnătate pentru dezvol­tarea mișcării revoluționare din țara noastră, pentru evoluția națiunii noastre, pentru afirmarea independentă a Româ­niei. Aniversarea acestui eveniment me­morabil este sui prilej de evocare a bo­gatei istorii a mișcării noastre muncito­ Dragi tovarăși. Istoria mișcării muncitorești din Româ­nia este strîns legată de dezvoltarea ge­nerală economico-socială a societății noastre, de progresul forțelor de produc­ție și de schimbările petrecute in rela­țiile de producție ale țării. Se cunoaște că, în comparație cu alte țări din centrul și apusul Europei, dez­voltarea economică a țărilor române a fost mult timp frînată de o serie de factori istorici obiectivi. Feudalismul s-a menți­nut o perioadă mai îndelungată la noi, impiedicind lărgirea pieței interne, apa­riția relațiilor de producție Totodată, o influență profund capitaliste, negativă asupra evoluției economico-sociale a țării a avut-o dominația străină de sute de ani, pe care a fost nevoit s-o suporte po­porul român și care a secătuit avuția națională, a produs grele suferințe mase­lor largi muncitoare, a împiedicat dezvol­tarea forțelor de producție, mersul îna­inte pe calea progresului social și econo­mic. Abia către sfîrșitul secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea încep să apară, odată cu dezvoltarea activității manufacturiere și a industriei, relații de producție de tip capitalist. Acest proces devine mai evident către mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de­­terminînd și, totodată, dezvoltîndu-se, sub impulsul unor mari mișcări sociale, cum au fost revoluția din 1821, revoluția bur­­ghezo-democratică de la 1848—1849, uni­rea Principatelor Române in 1859, pro­clamarea independenței de stat a Româ­niei in 1877. Iau avînt în această perioadă îndeosebi industria extractivă, industria metalurgică și industria prelucrătoare. O trăsătură caracteristică a dezvoltării economiei Țărilor Românești în cea de-a doua parte a secolului trecut este pătrun­derea rapidă a capitalului străin, care acaparează ramuri principale ale indus­triei naționale. Penetrația capitalului străin — îndeosebi german, francez, bel­gian, englez — este facilitată de împru­muturile înrobitoare pe care le contrac­tează România în străinătate, de crește­rea datoriei statului față de marile bănci din Apus, de concesionarea resurselor na­turale ale țării trusturilor imperialiste. La sfîrșitul ultimului deceniu al secolu­lui trecut, din cele aproape 625 de între­prinderi ale marii industrii care își des­fășurau activitatea in Muntenia și Mol­dova, mai mult de jumătate erau ex­ploatate de capitaliștii străini. O situație asemănătoare exista și în Transilvania, unde capitalul străin era precumpănitor în industria construcțiilor de mașini, chi­mică, textilă, de celuloză și hîrtie, capita­lul autohton investit în societățile indus­triale pe acțiuni avînd o pondere de sub 10 la sută. Urmările penetrației capitalu­lui străin, ale exploatării bogățiilor țării de către trusturile occidentale au fost am­plificate de faptul că în acea perioadă, până la cucerirea independenței de stat în 1877, Țările Românești plăteau încă bir — în bani și în produse naturale — Imperiului Otoman. Ca rezultat al schimbărilor ce au avut loc în dezvoltarea forțelor de producție, in relațiile de producție — și care de­monstrează că la sfîrșitul secolului al XIX-lea România se afla in prima fază a ieșit­ a tradițiilor revoluționare, demo­cratice ale poporului român, ale forțelor progresiste, patriotice, ale comuniștilor — de care sînt legate indisolubil toate ma­rile transformări petrecute in societatea românească modernă, toate victoriile ob­ținute pe calea revoluției proletare și a edificării cu succes a noii orinduiri so­ciale — orînduirea socialistă. (Aplauze puternice, prelungite), îngăduiți-mi să adresez, cu acest prilej," clasei muncitoare, țărănimii, intelectuali­tății, tuturor oamenilor muncii, fără deo­sebire de naționalitate, întregului popor, precum și vechilor militanți comuniști, dezvoltării capitaliste — se produ­c mo­dificări importante în structura de clasă, in raportul de forțe sociale și politice ale societății românești. Moșierimea, continuă să aibă o poziție economică care politică puternică, era clasa cea mai re­și acționară care se împotrivea oricăror re­forme cu caracter progresist, democratic. Clasa cea mai numeroasă a societății era țărănimea, crincea exploatată de moșieri și arendași, profund interesată în lichida­rea proprietății feudale, în realizarea re­formei agrare și a altor schimbări cu ca­racter democratic, care reprezenta o pu­ternică forță progresistă a țării. Paralel cu dezvoltarea industriei creștea tot mai mult rolul social și politic al burgheziei, care acționa pentru desfășurarea largă a activităților economice, comerciale și, im­plicit, pentru unele reforme democratice ce corespundeau cerințelor obiective ale dezvoltării societății noastre. Specificul desfășurării revoluției burgh­ezo-democra­­tice făcea totodată ca burghezia — ale că­rei interese de clasă o determinau să in­tensifice exploatarea maselor — să pac­tizeze in bună măsură pe plan politic cu moșierimea. Societatea românească cu­prindea, de asemenea, categorii de mij­loc — mici meseriași și negustori, — pre­cum și pătura intelectuală, interesată în dezvoltarea democratică a țării. Unul din procesele sociale cele mai im­portante care marchează evoluția socie­tății românești în această perioadă este dezvoltarea și intrarea fermă in arena vieții politice a tinerei clase a proletaria­tului industrial — forța cea mai înainta­tă a țării. Proletariatul devine tot mai mult purtătorul idealurilor celor mai re­voluționare ale maselor populare, expo­nentul aspirațiilor vitale ale popor muncitor spre dezvoltarea întregului patriei pe calea progresului, spre făurirea uni­tății naționale, cucerirea independenței de stat, spre o viață liberă și demnă. (Aplauze puternice, prelungite). Exploa­tarea nemiloasă a muncitorilor de către capitaliștii autohtoni, agravată de jaful trusturilor străine care acționau pentru transformarea României intr-o sursă de materii prime, de forță de muncă ieftină și de piață de desfacere a produselor lor, accentuează contradicțiile de clasă din sinul societății românești de atunci, im­pulsionează mișcarea muncitorească. In contextul dezvoltării generale economico­­sociale a țării, al schimbărilor care au loc în raportul de forțe politice, lupta prole­tariatului are drept scop principal elibe­rarea sa și a maselor muncitoare de ex­ploatare și asuprire, căpătând, totodată, și un caracter național, patriotic, prin a­­ceea că țintea la apărarea independenței și suveranității țării, la salvgardarea drep­tului sacru al poporului român de a se dezvolta de sine stătător. Sunt cunoscute puternicele acțiuni revoluționare organi­zate de proletariat în ultimele două de­cenii ale secolului trecut : greve și de­monstrații care aveau drept scop cuce­rirea unor drepturi economice, satisface­rea revendicării zilei de muncă de 8 ore, cucerirea dreptului de organizare. Impor­tante campanii politice au fost inițiate de clasa muncitoare, de militanții socia­liști pentru obținerea dreptului de vot universal și a altor libertăți democratice socialiști, revoluționari și democrați cele mai calde felicitări, precum și urarea de a ține mereu sus steagul socialismului și comunismului în România. (Aplauze pu­ternice, prelungite). Aniversind in mod sărbătoresc înfiin­țarea partidului politic de luptă al cla­sei muncitoare din România, aducem un fierbinte omagiu tuturor acelora care, ne­precupețind nimic, nici chiar viața, s-au ridicat împotriva exploatării și asupririi, pentru libertate și dreptate socială, pen­tru progresul națiunii noastre, pregătind ziua luminoasă de astăzi a patriei socia­liste, independente și înfloritoare, indispensabile desfășurării luptei de cla­­să împotriva burgheziei și moșierim­ii. Muncitorimea a găsit de la început un aliat puternic in țărănime — clasa care a dus secole de-a rindul lupta pentru păs­trarea ființei noastre naționale, pentru neatârnarea țării — și care, în noile con­diții, se afirmă viguros, alături de mun­citorime, ca o importantă forță revoluțio­nară. Sunt ilustrative în acest sens marile răscoale țărănești de la 1888, care au pro­vocat panică in rîndurile stăpinitorilor vremii, și intervenția singeroasă a forțe­lor represive. Aceste răscoale au consti­tuit, totodată, o pildă vie de colaborare strinsă și fraternitate între țărănime și mișcarea muncitorească ce s-a ridicat în apărarea răsculaților, a victimelor opre­siunii burghezo-moșier­ești. In această perioadă, in Țările Româ­nești se afirma o puternică pleiadă de intelectuali progresiști animați de ideile înaintate ale timpului și care își consacră cu abnegație energia slujirii poporului, dezvoltării culturii intereselor înfăptuirii idealurilor de progres militante, social, libertate și neatârnare a patriei, cuceririi unor largi drepturi și libertăți democra­tice pentru masele muncitoare. O caracteristică esențială a mișcării muncitorești din țara noastră o constituie faptul că, incă din stadiul de început al existenței lui, proletariatul și-a pus pro­blema organizării ca clasă, ințelegind că aceasta este o condiție hotărîtoare pen­tru desfășurarea cu succes a luptei politice împotriva claselor exploatatoare, pentru realizarea țelurilor sale revoluționare, pentru eliberarea socială a tuturor celor ce muncesc. Chiar in prima jumătate a veacului trecut au apărut și s-au dezvol­tat forme de organizare muncitorească, cum sunt asociațiile profesionale de în­trajutorare — organizații ce-și propu­neau la început revendicări cu caracter economic și care, ulterior, se dezvoltă pe baza principiilor politice de clasă. Aceste organizații se consolidează și se înmul­țesc, jucind un rol tot mai important in lupta maselor muncitoare. Un moment deosebit de important in dezvoltarea pro­cesului de organizare a proletariatului este înființarea, în 1872, deci cu mai bine de 10­1 de ani in urmă, a Asociației ge­nerale a tuturor lucrătorilor din România care-și propunea, pentru prima dată în istoria noastră, unirea muncitorilor din întreaga țară. Acest eveniment marchează începutul organizării de clasă pe scară națională a proletariatului român. Odată cu dezvoltarea și intensificarea organizării clasei muncitoare au apărut și au început să se propage tot mai larg în țara noastră ideile socialiste. De altfel, incă socialismul utopic pătrunsese in Ță­rile Române, ciștigînd adepți în rindul unor intelectuali preocupați de găsirea unor căi noi de dezvoltare a societății, și care s-a concretizat in forme originale cum a fost, de pildă, falansterul de la Scăieni — Prahova, creat în 1835 din ini­țiativa lui Teodor Diamant. Revoluția burghezo-democratică de la 1848. contactele stabilite cu mișcarea re­voluționară din Occident au înlesnit de timpuriu cunoașterea programului Inter­naționalei întemeiate de Marx și Engels care a avut o puternică influență asupra dezvoltării luptei revoluționare din Ro­mânia. In 1869, la Timișoara, ia ființă o secție a Internaționalei muncitorești, care înscrie intre preocupările sale de bază răspindirea ideilor marxiste. Cercurile so­cialiste constituite apoi la București, Iași și în alte orașe, la începutul deceniului al VIII-lea al veacului trecut, au desfășu­rat o largă activitate propagandistică, e­­ditînd o seamă de publicații ca : „Socia­lismul“, „Contemporanul“, „Dacia viitoa­re“, „Emanciparea“, „Revista socială“, „Drepturile omului“ și altele, prin inter­mediul cărora socialismul științific este larg răspindit în rindul proletariatului, al maselor muncitoare, precum și al unor cercuri de intelectuali progresiști. Ideile de bază ale întemeietorilor so­cialismului științific, Marx și Engels, au pătruns in România în mod nemijlocit, prin publicarea în limba română a unor lucrări ca „Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință“, „Originea familiei, a proprietății private și a statului“, „Ma­nifestul Comunist“, „Capitalul" și altele, la puțin timp după apariția lor. In felul acesta, militanții socialiști, partea înain­tată a proletariatului român, au putut v­eni în contact direct cu gândirea cea mai avansată a epocii, cu teoria socialismului științific." In cadrul procesului de unire a mișcării muncitorești cu socialismul științific s-a pus la ordinea zilei, cu tot mai multă acuitate, problema făuririi partidului po­litic al clasei muncitoare, încă din anii 1885—1886, in presa socialistă a vremii a început să se vorbească tot mai frecvent despre necesitatea creării unui „partid muncitoresc“, a unui „partid socialist“, a „partidului marxist al muncitorimii“. Un moment deosebit de important în evolu­ția politică spre realizarea acestui țel al clasei noastre muncitoare l-a reprezentat publicarea, de către C. Dobrogeanu-Ghe­­rea, în anul 1886, a lucrării „Ce vor so­cialiștii români ?“, în care era susținută și argumentată temeinic necesitatea or­ganizării partidului politic al proletaria­tului. Totodată, se sublinia, ca obiectiv politic fundamental al acestui partid, lup­ta revoluționară pentru cucerirea puterii in stat și instaurarea dictaturii proletaria­tului. „Poporul, proletariatul — scria Constantin Dobrogeanu-Gherea — ajun­­gind la putere, după revoluția socială proletară, va întrebuința dictatura de clasă ca mijloc pentru a-și întări domnia, pentru a organiza formele de viață ale societății socialiste“. După cum se vede, socialiștii români și-au pus încă de la în­ceput în mod just drept cerință obiectivă a trecerii la făurirea orînduirii socialiste problema instaurării puterii clasei mun­­citoare, a exercitării dictaturii proletaria­tului ca formă de dominație împotriva claselor exploatatoare, a tuturor forțelor ostile societății eliberate de exploatare ca o condiție a făuririi socialismului. (A­­plauze puternice, prelungite). Această concepție privitoare la modul de reali­zare a transformării revoluționare a so­cietății și-a pus cu putere amprenta încă de la început asupra întregii lupte re­voluționare a proletariatului din România și a partidului său politic. Lucrarea la care m-am referit poate fi considerată pe drept cuvint primul program al mișcării revoluționare, marxiste din țara tră. Luînd cunoștință de conținutul noas­tău, Friedrich Engels scria socialiștilor ro­mâni : „Cu mare plăcere am văzut că socialiștii din România primesc în pro­gramul lor principiile de căpetenie ale teoriei care a izbutit a aduna intr-un mă­nunchi de luptători mai pe toți socialiștii din Europa și America — e vorba de teoria prietenului meu, răposatul Karl Marx“. De altfel, după cum se cunoaște, Marx și Engels au acordat o atenție deo­sebită studierii istoriei României, dezvol­tării ei economico-sociale, evoluției miș­cării muncitorești revoluționare din țara noastră, întemeindu-și unele concluzii și teze teoretice și pe cunoașterea realității societății românești din perioada respec­tivă. Clasicii marxismului au privit în­totdeauna cu simpatie lupta eroică desfă­șurată de poporul român pentru elibera­rea națională și socială, pentru unirea în­­tr-un singur stat național, pentru scutu­rarea jugului asupririi și dominației străine. Ca pe întreg teritoriul țării, ia amploa­re și mișcarea muncitorească din Tran­silvania. O expresie elocventă a spiritului politic revoluționar a­ proletariatului din această provincie este făurirea in 189!­ a organizațiilor Partidului Social-Demo­crat din Transilvania. In această epocă se intensifică legăturile dintre socialiștii români de pe ambele versante ale Car­­patilor, se creează legături tot mai strinse intre proletariatul din Muntenia, Moldova și Transilvania. Mișcarea muncitorească ce se dezvoltă concomitent in toate pro­vinciile românești își propune ca unul din țelurile importante ale programului ei revoluționar realizarea unității națio­nale a poporului nostru. Socialiștii scriau în revista cu un nume deosebit de semni­ficativ — „Dacia viitoare“ : „Nu vom a­­vea o zi, un ceas de odihnă pe cât timp un frate de-al nostru va geme­ni lanțu­rile sclaviei și vom lupta necurmat, aș­­teptind cu nerăbdare și credință în viitor fericita zi cind, minum­ mină, vom putea striga liberi și împreună : „Trăiască Ro­mânia“. (Aplauze puternice). Primii pași importanți în direcția or­ganizării politice a proletariatului au fost înființarea in 1887 la București, Iași și în alte orașe din țară a cercurilor mun­citorești, transformată apoi în cluburi muncitorești, cu un număr însemnat de membri. Acestea și-au propus ca prin­cipal obiectiv pregătirea Congresului so­cialist ce avea să statueze înființarea partidului politic muncitoresc. Evoluția economică, social-politică și ideologică a societății românești oferea condițiile cre­ării acestui partid. Așa cum arăta socia­listul Constantin Miile mic-unj articol in­titulat „Congresul nostru“, „Mișcarea so­cialistă din România devenise, după di­ferite tribuiri, pur marxistă, atit din punctul de vedere al teoriei, cit și din punctul de vedere al practicii“. Lucrările Congresului, care au avut loc la București, în zilele de 31 mar­tie — 3 aprilie 1893, salutate cu entu­ziasm și urmărite cu profund interes de muncitorimea din întreaga țară, au sta­tuat înființarea partidului politic mar­xist al clasei muncitoare — Partidul So­cial-Democrat al Muncitorilor din Ro­mânia (Aplauze puternice) Acest eveni­ment a intrat în istoria noastră ca mo­ment de excepțională însemnătate pen­tru destinele luptei revoluționare a pro­letariatului și a maselor muncitoare, ca momentul ce marchează înfăptuirea or­ganizării politice a clasei muncitoare pe scară națională. (Vii și puternice apla­uze). Partidul clasei muncitoare din Ro­mânia înființat în anul 1893, pe baza principiilor socialismului științific, a te­oriei de clasă a lui Marx și Engels, și-a asumat din prima clipă misiunea isto­rică de a conduce lupta revoluționară pentru cucerirea puterii politice de că­tre proletariat și celelalte mase munci­toare de la orașe și sate, pentru trans­formarea socialistă a societății româ­nești. Anul 1893 este anul nașterii deta­șamentului revoluționar, de avangardă, al clasei muncitoare din România. Iată de ce putem spune cu deplin temei că a­­devăratele începuturi ale Partidului Co­munist Român — care continuă cele mai înalte tradiții de luptă ale poporului și își are rădăcinile împlintate adtinc in mișcarea muncitorească, socialistă, din a doua jumătate a secolului trecut — coincid cu începutul activității partidu­lui muncitoresc călăuzit de teoria revo­luționară marxistă, creat cu 8 decenii in urmă. (Aplauze puternice, prelungite). . Făurirea partidului clasei muncitoare a marcat o etapă nouă în desfășurarea procesului revoluționar din țara noastră, în dezvoltarea luptelor sociale. Stat ma­jor marxist al proletariatului, el s-a si­tuat în fruntea maselor populare în bă­tăliile împotriva exploatării și asupri­rii, pentru o viață mai bună, pentru li­bertate socială și națională. Nașterea partidului revoluționar al clasei munci­toare, ca și întreaga sa­ dezvoltare ul­terioară au fost rezultatul evoluției e­­­conomico-sociale și politice a țării noas­tre, expresia cerințelor mersului înainte al societății românești pe calea progre­sului social. Partidul s-a format din rîn­durile proletariatului și s-a ridicat la luptă pentru eliberarea clasei sale, a maselor muncitoare, exprimînd în mo­dul cel mai fidel interesele și aspira­țiile cele mai înaintate ale națiunii noas­tre. El s-a dezvoltat o dată cu crista­lizarea și maturizarea conștiinței de cla­să a proletariatului, cu transformarea muncitorimii dintr-o clasă in sine intr-o clasă pentru sine — cum spunea Marx. Istoria de 80 de ani a partidului poli­tic al muncitorimii românești demon­strează, o dată în plus, că numai atunci cînd detașamentul revoluționar al prole­tariatului pornește în activitatea sa de la realitățile concrete, social-istorice, a­­le poporului in mijlocul căruia activează și ține seama de cerințele, interesele și aspirațiile acestuia, poate juca un rol e­­sențial în lupta împotriva exploatării și asupririi, își poate îndeplini cu succes misiunea istorică in înfăptuirea revolu­ției proletare,­­ transformarea revolu­ționară a societății pe calea socialismu­lui și comunismul)», (Aplauze, puternice). Istoria, viața, factele demonstrează că formarea partidului muncitorilor a fost rezultatul evoluției nostru, al dezvoltării dorice a poporului artelor și relați­ilor de producție și al ascuțirii contra­dicțiilor de clasă din Rommânia acelei pe­­rioade, rezultatul cornii­l­or obiective create în viața societății­­ noastre. In programul său, Parts­ul Social_De­­mocrat al Muncitorilor 0„ România înscria țelul final al luptei .rasei mun­­citoare — „desființarea relații^ pro­ ducție capitaliste“, „întemeieri societă­ții socialiste“ — și, totodată, S .y.j|ea o serie de revendicări imediate, (de pildă: garantarea dreptului de sefinire și organizare, votul universal, invăță­­mîntul gratuit și altele. Subliniifi r0]ui istoric al clasei muncitoare, prigramul definea drept sarcină centrală a parti­­dului „de a organiza proletariatul,­­ a organiza poporul muncitor“ în lupa re­­voluționară. Trebuie spus că, atit în e[ar­borarea programului, cit și în activiatea de traducere în viață a prevederilor ., socialiștii români au ținut seama, de to_­alitațiie concrete ale societății noastre din acea epocă, de cerințele specifice a­­le dezvoltării istorice a României. Anton Bacalbașa arăta in ziarul socialist „Mun­ca“, că la elaborarea sarcinilor și o­­biectivelor programului partidului „soci­aliștii români au avut în vedere con­dițiile speciale ale țării în care trăiesc“, iar Dobrogeanu-Gherea afirma : „Șco­lari ai socialismului, membri ai marii fa­milii socialiste europene, noi știm că fe­lul­ activității noastre atîrnă de condițiile reale ale țării noastre și mai ales de­ cele economico-sociale. Așadar, să analizăm condițiile de trai ale țării noastre cum urmează din pozițiunea poporului mun­citor, din relațiile de clasă, din cultura noastră, din temeliile economice“. De alt­fel, socialiștii români afirmaseră această poziție încă in 1891, în raportul prezentat la Congresul Internaționalei a II-a de la Bruxelles. In raport se spunea : „Din punct de vedere al tacticii, socialismul român trebuie să aibă armele sale pro­prii, condițiile economice și cîmpul e­­conomic pe care va trebui să lucreze fiindu-i proprii“. Sau menționînd că țe­lul tuturor socialiștilor este „stabilirea unei societăți solidare și armonioase, a unei societăți în care toate uneltele de muncă vor fi socializate“, raportul sub­linia că în ce privește „mijloacele prin care s-ar ajunge la acest scop, fiecare va întrebuința pe acelea cerute de con­dițiile specifice ale țării sale“. Ancorat în realitățile social-politice ale țării, partidul muncitorilor din Ro­mânia și-a spus cuvîntul față de toate marile probleme care frămîntau socie­tatea românească din acea vreme, luind poziție și preconizînd soluții in confor­mitate cu interesele de clasă, cu aspira­țiile revoluționare ale proletariatului. Astfel, socialiștii români abordează în mod aprofundat problema agrar-țărăneas­­că, de o deosebită acuitate pentru socie­tatea acelei vremi, militînd pentru în­făptuirea reformei agrare, pentru li­chidarea formelor de exploatare feudale la sate, pentru împămîntenirea țărani­lor și organizarea pe baze noi a muncii acestora, pentru introducerea unor mij­loace de lucru avansate în agricultură. In același timp, pornind de la analiza științifică a stării de înapoiere economi­că a țării, de la rămînerea în urmă a forțelor de producție, socialiștii subli­niau importanța deosebită a dezvoltării intense a unei industrii naționale noi, ca o condiție atit pentru progresul ge­neral al societății, cit și pentru crește­rea rîndurilor proletariatului, pentru amplificarea luptei revoluționare a aces­tuia, pentru crearea premiselor în ve­derea trecerii, în per­spectivă, la edifi­carea societății socialiste. Acestea erau probleme esențiale pentru existența cla­sei muncitoare și a țărănimii — cele două forțe sociale de bază, cărora le revenea sarcina ca, în strânsă alianță, să acțio­neze pentru transformarea revoluționară a societății. Socialiștii români acordau, de aseme­nea, o atenție deosebită asigurării con­dițiilor pentru dezvoltarea instrucției pu­blice, pentru ridicarea nivelului de cul­tură și civilizație al maselor populare, pentru formarea unei intelectualități pro­venite din popor și legată de acesta — parte componentă a luptei generale pen­(Continuare în pag. a 11-a) începuturile organizării clasei muncitoare, ale răspîndirii marxismului în România, crearea partidului politic revoluționar al proletariatului cu opt decenii în urmă v.4

Next