Drapelul Roşu, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7718-7743)

1969-11-21 / nr. 7735

O­2 #' (Urmare din pag. 1) Al. Jebeleanu atmosfera însuflețită la cel dinții nu­măr al almanahului literar care, nu după mult timp, va apărea trimestrial și apoi, după cîțiva ani, lunar. „Se configura astfel o revistă capabilă să dinamizeze creația literară,­ să ofere scriitorilor o tribună activă de afir­mare. Avuserăm pînă atunci un ce­naclu, Flacăra, pagini speciale în zia­rele vremii, dar, după război, în anii de început ai construcției socialismu­lui, apariția revistei avea să se facă simțită în mod pozitiv în viața lite­rară a orașului“. Tânăra generație formată în anii de­ după eliberare, a adăugat Anghel Dumbrăveanu, a găsit într-adevăr în revistă un susținător prețios al elanu­rilor sale, numărul­­ debutanților de talent pe care i-a încurajat și promo­vat fiind într-adevăr remarcabil. Desi­gur, nu toți cei publicați în revistă s-au putut menține în viața literară, unii au abandonat, din vina lor ori a noastră, dar cei mai mulți au mers înainte, așa incit astăzi, după 186 de numere­­ apărute, se poate afirma că, în ciuda unor lipsuri care mai dăi­nuie — și pe care în primul rînd re­dactorii revistei le cunosc bine și sînt hotărîți să le elimine publicația literară timișoreană și-a dovedit utili­­­­tatea. Pînă acum, nici o revistă de cultură apărută la Timișoara ori în Banat, și­ au fost destule in trecut, dar cu apariție efemeră, n-a putut atinge un jubileu cum este acesta, de două decenii de necurmată apariție. Aceas­tă nouă­­ realitate în viața literară a orașului și a țării a fost posibilă și trebuie de aceea să fie strîns corelată cu condițiile social-politice, economice și culturale, de după eliberare, cu gri­ja permanentă pe care o poartă în ge­neral științei și culturii, și în mod special literaturii și artei, Partidul Co­munist Român, statul nostru socialist. Nu întîmplător, astăzi, la a XX-a ani­versare a publicației noastre literare, la Timișoara, s-a putut crea o Asocia­ție a scriitorilor care numără în rai­durile sale nu mai puțin de 40 de membri — români, germani, maghiari, sîrbi și de alte naționalități — din di­ferite generații. Apare de asemenea aici revista literară în limba sîrbă, Knijevni jivot. „Tînăra generație — a spus în continuare vorbitorul — ca­re s-a afirmat în anii circumscriși de apariția revistei Orizont, se dovedește dornică să ridice creația literară timi­șoreană pe noi trepte, să continue tot ce s-a făcut pozitiv, să-și aducă pro­pria contribuție la opera demnă de sti­mă și de respect a înaintașilor". La ora actuală, a arătat d-sa, se configu­rează existența chiar a unei școli de proză la Timișoara. Nu puține sunt faptele de cultură ce pot fi evocate în acest context și de care revista s-a dovedit demnă. La Timișoara, «rău conf. unniv. dr. Ștefan Munteanu, au apărut și în trecut re­viste al căror apoit se cere încă esti­mat sau re-estimat, între care Vterea­­ demnă de prețuirea noastră. „Mă gîndesc, de asemenea, că orice revistă trebuie să tindă să realizeze acea at­mosferă de creație, de încurajare a întregului potențial cultural, după mine ideal, pe care a izbutit-o redac­ția Vieții românești și care este ope­ra acelui mare animator și critic ce a fost G. Ibrâileanu. Nu vreau să mini­malizez ceea ce a făcut din Orizont­ul nostru, dar cred că putem să-i ce­rești eforturi mai marcate pentru a se depăși pe sine, pentru a impune o exigență sporită celor pe care-i pro­movează, pentru a ridica creația lite­rară și a o impune pe plan național Personalitatea revistei se va cristaliza mai net în măsura în care ea va reuși să aducă în concertul culturii noastre naționale specificul local păstrat de-a lungul veacurilor și conceput nu din­­tr-un unghi îngust regionalist, al unei literaturii dialectale, ci ca integrare in cultura noastră, a notelor specifice de gîndire și de simțire, de civilizație spirituală a oamenilor de la noi. Nu e poate momentul să stabilim de ce, dar nici colaborarea cadrelor universitare timișorene in paginile revistei nu se dovedește destul de asiduă, lucru re­gretabil, pentru că, în perioada inter­belică, chiar fără existența unei uni­versități, în condiții destul de vitrege, se reușeau adeseori lucruri care astăzi ar merita să fie mult extinse, în legă­tură cu studiul tradițiilor literar-artis­tice, al limbii, al culturii populare bănățene, față de care noi, toți, ne simțim datori . Cred că în această direcție, con­tinuă ideea Ion Arieșanu, conducerea revistei, noi, cei 40 de membri ai Aso­ciației, va trebui să conlucrăm cu per­severență, cu un efort maxim, pentru a crea marca acestei reviste, persona­litatea ei definitivă. S-a spus că re­vista a impus ea însăși cîteva perso­nalități, că a întreținut un climat fer­til discuțiilor. Nimic de zis, de cele mai multe ori așa a fost. Dar ceea ce revista nu a reușit, a fost impunerea unei direcții nete, neechivoce, în pla­nul valorilor literare. Se așteaptă încă de la noi, cei ce creăm la Timișoara, o literatură angajată trup și suflet în noi­le realități socialiste, o literatură a ma­rilor momente istorice ale acestui timp îndrăzneț, în aceste privințe re­vista a rămas, cred eu, tributară. E, de aceea necesar —­ a spus în conti­nuare vorbitorul — ca în climatul re­dacțional să existe sentimentul toni­fiant al impunerii unor noi talente și mai ales, al impunerii unei literaturi de un umanism elevat și durabil“. La acest moment al discuției, Ion Marin Almăjan sugera redacției să se ocupe mai mult și cu un sentiment mai apropiat, cu înțelegere și răb­dare, de tinerii creatori, arătînd că mulți dintre ei, printre care se enu­­meră și el, au reușit să publice mai ușor in alte reviste din țară decit in Orizont, fără să se bucure, din par­tea unor redactori, de sprijinul și soli­citudinea pe care le așteaptă orice de­butant. Din acest punct de vedere, criteriile promovării tineretului mi s-au părut de multe ori labile, ezitan­te sau nu totdeauna clare, — a în­cheiat el. — în promovarea tinerilor, a răs­puns Alexandru Jebeleanu, revista noastră a avut un singur criteriu, cel valoric, în­­ măsura în care am consi­derat că debutanții care ne aduc lu­crări sînt talentați, i-am promovat Am căutat să-i impunem scriind des­pre ei, publicînd grupaje de poezii sau proză, popularizînd-le cărțile. N-aș putea spune însă că am făcut de a­­juns". Redactorul șef al revistei sărbători­te a subliniat unele scăpări în acest sens, aparținând, redacției, dar și insu­ficientei receptivități a criticii la crea­ția literară locală. „S-a vorbit aici despre școala de proză de la Timi­șoara, a continuat dînsul, dar terme­nul nu ne aparține. El a fost lansat de revistele Luceafărul și­ Ateneu. Cri­tica literară timișoreană a făcut mul­te pentru revistă, dar a rămas și da­toare. Gîndindu-mă bine, pot spune că, cel puțin in ultimii ani, criticii noștri au fost tributari unor mode lansate de confrații lor din Capitală, împlinim acum două decenii de la apariție. Preopinenții mei au încercat să definească profilul revistei, care se deosebește de al celorlalte publicații asemănătoare din țară Dacă mai sunt și obiecții atunci acestea nu pot fi attribuite numai redacției ci și al­tor împrejurări. Mă refer la condi­țiile geografice, istorice etc Criticul literar Cornel Ungureanu a insistat asupra tinereței revistei și a legăturii pe care aceasta o realizea­ză cu tradiția. „Dacă între cele două războaie nu exista la Timișoara uni­versitate, existau în schimb oameni care iubeau aceste locuri și scriau fru­mos despre oamenii și locuri­le noastre. Lor trebuie să le fim recunoscători pentru că s-au ostenit pentru cultura Banatului în 1944 a apărut, sub în­griji­­rea lui Virgil Birou, antologia „Poezia nouă bănățeană“, în care erau pre­zenți C. Miu-Lerca, Pavel Bein, Al Jebeleanu, Petru Vintilă și alții. Poe­ziile sunt valabile și astăzi, acea vreme n-au fost primite deși nu cu a­plauze și flori. Și, totuși, în pofida e­­forturilor ce s-au depus în Banatul nostru, n-a existat, ca în alte părți, o profesionalizare a scrisului. Revistei Orizont îi revenea această dificilă sarcină, îngreuiată atunci, la apariția ei, și de lipsa unor critici competenți, care să facă din armele lor o profe­siune de credință". Intervenind în discuție, Ion Arie­șanu a propus ca vorbitorul să se re­­fere și la rolul criticii de la revista Orizont în impulsionarea și susține­rea literaturii din această parte a ța­rii. „Critica, a răspuns C. Ungureanu, și-a făcut prin unele nume, datoria, cîteodată la modul cel mai onorabil Totuși, opinia ei, revista ar trebui­­ să fie mai fermă în afirmații, în dezba­teri, să se diferențieze de celelalte pu­blicații. Sunt și eu de părere că a exis­tat concepția că noi trebuie să mergem în urma celorlalți, fie că ei aparțin Bucureștiului, Clujului sau lașului Era normal, existau acolo tradiții ce nu existau aici. Cît privește problema promovării tinerilor, cred că este foarte bine că Orizont a făcut loc în paginile ei la cît mai mulți. Dintre atîtea nume, vor rămîn­e cîteva“. La opiniile lui C. Ungureanu, că re­vista ar trebui să fie mai incisivă, mai polemică, a aderat­ și Alexandru Jebe­leanu. Arătînd că nu o dată a încercat să scrie despre revistă, Simion Dima re­leva­ reacțiile, nu totdeauna colegiale și firești, ale unor­­ redactori la anu­mite remarce critice. „Niciodată nu m-am gîndit să scriu din interes per­sonal, sau în afara dorinței sincere de a sălta revista. Mă întristează să citesc anumite recenzioare, care apar la Bu­curești ori aiurea și care nu exprimă judecăți de valoare despre revistă, ci sunt doar urmarea unor­­ supărări sau reacții nu tocmai onorabile, ale unor inși respinși de redacție. Pledez pen­tru o atitudine programatică, de afir­mare mai plenară a forțelor pe care le avem. In privința profilului revis­tei, pornind de la numărul 9, cel de al 1­85-lea de la apariție, aș arăta că nu are nici o proză. S-a spus că au fost promovați prozatorii tineri. E adevă­rat, publicați au fost, dar promovați nu prea. Credem că, în acest sens, re­vista ar trebui să facă mai mult. Nu sunt de părere să optăm pentru regio­nalism, dar pentru localism creator, da. Revista trebuie să trăiască în primul rând prin condeiele proprii Dar să revin la criteriile­ de promovare a tinerilor. După părerea mea, sunt mulți cei care au rămas pe dinafară. Mie mi se pare că la secția de proză a revistei există încă un exclusivism al gusturilor. Parcă numai un anumit soi de proză convine. De ce se renun­ță la literatura obiectivă, realistă, pu­ternic ancorată în social Ajunși la acest punct, Ion Aneșanu a cerut să se precizeze termenul de realism,­­ demonetizat în concepția scriitorilor „moderni" El trebuie să fie luat în accepția unei literaturi a adevărului, a obiectivității, a omului și vieții. Să se vorbească, mai degrabă, despre umanism și antiumanism. — Consider că, pentru critica lite­rară din Banat, revista Orizont a pus la dispoziție multe pagini, a replicat N Țin­ci, chiar mai multe decât pentru creația literară propriu-zisă. Totuși, nu putem vorbi de o poziție critici fermă. Dar nu fiindcă nu există cri­tici profesioniști, ci pentru că actul critic urmează opera literară. Dacă pe plan local ar fi existat o operă de va­loare, s-ar fi­­ emis și păreri critice prestigioase. Cred că la Orizont s-a pă­cătuit uneori prin tonul apologetic. Pa­radoxal este faptul că acest ton nu privește­ creația locală, ci sunt ridicați în slăvi autori din afară, mulți cel puțin contestabili C. Ungureanu e ținut să sublinieze că valoarea revistei rezidă în promo­varea unei mulțimi de tineri Dînsu­ consideră că tinerețea în sine repre­zintă o valoare. Se poate vorbi despre tinerețe, dar nu de cea biologică, ci de aceea a spiritului. Prin opera sa scriitorul poate fi tînăr. C. Ungureanu s-a declarat de acord cu rectificarea lui Nicolae Tirici sus­­ținînd totodată că referirea sa viza necesitatea promovării tinerilor talen­tați. Cu­ privește creația literară, el susținea că aceasta este urmată de Critică, care trebuie să se nască sin­gură. — O revistă literară trebuie să fie ca un organism cu tentacule bine o­­rientate către fenomenul viu, literar, să publice ceea ce este mai valoros, spunea poetul Anghel Dumbrăveanu Totuși, revista nu este o antologie de lucrări. De aceea și paginile ei sunt inegale Alături de lucrări bune, apar și unele mediocre, cenușii. Sunt de părere însă că și acestea au darul să-l stimuleze pe scriitor. Noi am­ fost foarte deschiși tinerilor și am urmă­rit ca debutanții să fir susținuți l.a poezie, unde e mai ușor să susții un debut, am publicat grupaje, prezen­tări de tineri poeți Prozatorii sunt însă mai vitregiți de soartă, fiindcă sunt foarte mulți Este greu ca o re­vista să urmărească tot șantierul, în continuare. Simion Duna ridică problema posibilității editării revistei Orizont într-un alt format și cu o al­tă periodicitate Secretarul Asociației Scriitorilor din Timișoara a recunos­cut că viața literară timișoreană cres­­cîndă, și o dată cu ea abundînd și producțiile literare, revista nu mai poate face față solicitărilor Cînd Orizont apărea trimestrial, a mărturisit Anghel Dumbrăveanu, via­ța noastră literară era foarte redusă. O dată cu tipărirea lunară a ei, a a­­părut și o efervescență. In privința promovării criticii, a istoriei literare, trebuia să subliniez ei au crescut sau s-au Împlinit aici condee remarcabila. Totuși, nici în această privință erad că nu am făcut destul. Referindu-ne la numărul colabora­torilor, de la an la an mai mare, și la posibilitatea acestora de a realiza mai mult, Simion Dima pleda pentru în­crederea pe care redacția și ceilalți oameni de litere și artă din Timișoa­ra trebuie s-o manifeste față de criti­ca literară. De asemenea, el se referea la necesitatea atragerii unui număr de mai mare de personalități din ce­lelalte centre ale țării, care să scrie despre creația artistică și literară timi­șoreană. Nu mai puțin însemnate sînt, după părerea dînsului, controversele, schimburile de idei, chiar în paginile revistei, fie că ele vizează creații, personalități proprii, sau creații de prestigiu din alte orașe. Păcat că redacția a abandonat urtele inițiative ale sale, cum au fost „mesele rotun­de“, ținute acum cîțiva ani. De ase­menea s-a arătat că se poate vorbi despre unele note de provincialism la Timișoara, învederate în bună parte în lipsa de toleranță față de ideile al­tora, în neîncrederea cu care se răs­punde fiecărei remarce critice. —­ în acest sens, a intervenit pro­zatorul Ion Arieșanu — nu este și nu ne poate fi indiferent cum va­ fi orien­tată, de către critică, în revistă, lite­ratura unor talente reale. Nu ne este­ indiferent dacă ele trec nestingherite pe lângă niște imperative și cerințe ale epocii, dacă își fac drept țel artis­tic oglindirea unor momente de mare actualitate, în continuare prozatorul Mircea Șerbănescu a arătat că :.Punctul ne­vralgic al publicisticii noastre locale este tocmai absența unei personali­tăți Avem cîțiva critici literari, dar pe care nu i-am antrenat în discuta­rea fenomenului literar, în efectuarea chiar a anumitor generalizări. S-a vorbit aici despre afirmare și promo­vare. Părerea mea este că sînt două probleme distincte Este adevărat că prozatorii sînt dezavantajați, fiindcă revista Orizont nu cere „o lucrare bună", ci „o lucrare scurtă" De ase­menea sînt publicați, din cînd Î11 cînd, poeți cu cîte o poezioară, dar nu n­e-am gîndit să prezentăm grupa­­je bine susținute, care să atragă a­­tenția asupra creatorului respectiv. în intervenția sa, Simion Dima op­ta pentru editarea la Timișoara, mă­car anual, de redacție, a unui caiet de proză, care să releve mai­ pregnant posibilitățile existente și să ofere șan­să creatorilor de a-și valorifica pro­ducțiile proprii. — Eu aș vrea să subliniez faptul că revista și-a făcut datoria, a spus ronf. dr. Ștefan Munteanu, publicînd o serie de tineri, dar ea nu poate să-i consacre pe aceștia, câtă vreme ei în­șiși nu au puterea s-o facă. Rămîne ca fiecare debutant să meargă pe drumul său propriu. Cred că scriito­rii și revista noastră nu trebuia să renunțe la caracterul ei specific, ca să nu-i zic regional, cu condiția ca acest caracter să se integreze în na­țional. Toți scriitorii mari au fost deopotrivă regionali și naționali. Fi­indcă ne găsim la un jubileu și Sa­­doveanu, mi se pare, spunea că vîrs­­ta de 18­—20 de ani nu este vîrstă, ci nemurire — eu aș vrea să-i doresc revistei să rămînă nemuritoare, prin tot ce are și prin ceea ce face. UN IMPERATIV. O revista a valorilor literare certe M. Șerbanescu A. Dumbrăveanu Șt. Munteanu mmm C. Ungureanu /. Arieșanu S. Dima N. Țirioi­­, M. Almaján Lirismul culorii Pictorul timișorean Ciprian Rado­van expune de cîteva zile în Capitală, în sala Kalinderu, cîteva din cele mai reprezentative lucrări ale sale. Lucră­rile lui „creează aceea emoție a ambi­guității pe care o dau de obicei mu­zica și poezia“, spunea D. Țepeneag și continua , mă aflu în fața unor fe­restre deschise spre un univers necu­noscut" .. Petru Comarnescu de­tecta „armonii­­ inedite, îmbinări ingenioase de griuri, brunuri, ro­­șuri“ adăugind: „ne-au emoțio­nat picturile lui Ciprian Rado­van, îndreptate spre abstracțio­nism, dar păstrînd uneori atașe in rea­litate. E un gînditor care transfigurea­ză poetic realitatea . .Criticul O. Barbosa se referea la „viziunea și mi­nuția execuției, care amintesc pe aceea a miniaturaliștilor medievali, il fac ușor integrabil unei filiații tradi­ționale". Expoziția din Capitală îi relevă vir­tuțile de artizan, nereduse însă la un act pur, ci o ciudată și răscolitoare mișcare de linii deasupra unor volu­me, cînd certe, cînd ambigue. Mișca­rea care pornește de la un nucleu, de la o fisură sau de la o formă cu su­gestii ale realului c­e înceată curgere de materie. Un punct, sau o linie ini­țială' devine în această melancolică și elegiacă dispersare subiect plastic. Tradiția la care se referă O. Barbo­sa e de natură spirituală. Un perfect echilibru al spațiului compozițional, siguranța gestului și ponderata lui desfășurare, așa cum îl simt și creato­rii anonimi în operele lor, e izvorul liric al artei lui Ciprian Radovan. De altfel, elementele decorative populare, extrase de pe cojoacele și țesăturile bănățene, au stat inițial la baza unor lucrări ale artistului. Acestea însă, în­­tr-o fluidă metaforă, devin aburi. Forma s-a pierdut, topindu-se ; sub­stanța a rămas însă aceeași. E o pic­tură care se autocontinuă. O lucrare derivă din alta, ca niște nuanțe ale stărilor afective. Gama cromatică se restrînge și ea încît în „Somnul ce­tății“ se limitează doar la brunuri și roșuri. Aluziile la clar-obscur, mește­șugul desăvîrșit și monumentalitatea formelor supte de înălțime, stalaotite întoarse din drum, demonstrează că avangardismul devine, prin perseve­rență, nobil clasicism. A­ ți însuși bu­tada lui Picasso : „Eu lucrez ca na­tura", denotă înțelepciune. Că ne aflăm în fața creației unui artist cu un profil distinct o dovedesc și alte aprecieri stîrnite de ceea ce expune. A. Petringenaru referindu-se la lu­crarea „Sărbătoarea albă" scria : „lu­crarea e poetică, și ea atestă certul progres al timișoreanului Ciprian Ra­dovan“. A. Dumbrăveanu vede în ar­tist „nu un poet descriptiv al lumii reale, ci unul care năzuiește să înțe­­­leagă afectiv sensul acestei lumi. El realizează o atmosferă de sugestii li­rice, prin rememorarea obiectelor dispunerea lor în ordinea aparent lip­si­sită de logică a visului“. Cred că, în­suși artistul în această definiție a pic­turii, ca o poetică incantație se­ caută și se explică pe sine în catalogul ac­tualei expoziții : „Pictura, un vis pen­tru vis, un dans unic, o mișcare per­petuă. Surprinderea eternului din lucruri, dar și a efemerului, a acelui impalpabil și nedefinit fior al cristali­zărilor și disparițiilor de forme, răs­­frînte din ea“. AUREL GH ARDELEANU DRAPELUL ROȘU—7.735 Văd și spun Viteză... facultativă Cetățenii care călătoresc cu tramvaiul 5 sînt nemulțumiți că, de cîtva timp, in urma înființării stațiilor facultative intre „Parc“ și „Agronomie“, la distante prea mici, se­ creează întîrzieri în par­curgerea traseului. Credem că ele nu sînt necesare, mai ales că cei mai mulți folosesc stațiile fixe. Cetățenii ne-au scris despre aceas­tă­­ nemulțumire, pe care o facem cunoscută conducerii I.T.T., e­xpri­­mîndu-ne convingerea că nu va fi considerată și ea tot. .. facultati- Necazul și urmările lui Profir Zamfir din Lugoj, un om de vîrstă înaintată, a fost cuprins ca din senin de gelozie, intrînd la bănuială că, soția sa, cu care a conviețuit o viață întreagă, i-ar fi infidelă. Ca să scape de­ gînduri, s-a pus să și se înece în alcool. . Dar, spre surprinderea sa, în loc să uite, mai tare se înverșuna. Și, uite așa, i-a venit ideea năstrușni­că să se răzbune pe neamurile ne­vestei. înarmat cu un­­ pumnal, a mers la locuința cumnatului său, unde a spart geamurile și, dacă nu era împiedicat în ultimul moment de cetățeni, cine știe ? . . . Atunci, gelosul s-a întors să mai ia puțină „tărie" la bufet, după care a în­ceput să lovească, să amenințe și să înjure pe oricine-i ieșea în cale. Intervenția lucrătorilor de mili­ție a avut ca urmare privarea de libertate a lui Profir Zamfir. v Ur­mează ca instanța de­ judecată să pronunțe cît timp e necesar pentru a-i trece necazurile. Focul a izbucnit din simplă neglijență La Spitalul C.F.R. din Timișoa­ra a izbucnit, un incendiu, care a pus în pericol atît viața celor ce se găseau internați pentru vinde­care, cît și construcția spitalului Focul a fost provocat din neglijen­ța doctoriței Delia Bancov, care a „uitat“ un radiator electric conec­tat la priză. Supraîncălzindu-se ra­diatorul a produs incendiul, care amenința să se­ extindă cu repezi­ciune. Intervenția promptă s-a lo­calizat insă.. Astfel de­­ neglijențe pot avea ,urmări grave. Atenție, deci,­ la­­ folosirea aparatelor elec­trice de uz casnic. Cu barca pe... stradă Strada Stuparilor. O stradă lun­gă, ce se întinde in diagonală de la Gara de Est pînă către Pădurea Verde­ Oameni gospodari, cetățe­nii de aici, mobilizați de comitetul de stradă, au lucrat voluntar la transportul și așezatul dalelor de beton și la alte acțiuni menite să dea acestei părți de oraș un aspect cît mai plăcut. Dar, strădania lor nu a fost coroborată și cu alte mă­suri de ordin edilitar. Traficul ru­tier intens a făcut ca puțina piatră de pe mijlocul străzii să se afunde în noroi. Astfel au apărut și ne­numărate băltoace. De vrei acum să traversezi stra­da, trebuie să încalci cisme de cau­ciuc, sau să apelezi la barcagii de pe Bega. Sau, poate tovarășii de la secția de gospodărie comunală a municipiului s-au gîndit la o altă soluție ? Dacă da, atunci s-o pu­nă cît mai repede in aplicare. Maratonul școlarilor din Beregsăul Mare „Păi să vedeți dv., dacă am vă­zut că școlarii mei mititei nu au priceperea să vă scrie o epistolă, eu, învățătorul lor, am îndrăznit să pun mina pe foc Și să mă je­luiesc, încă din anul trecut, de cum au venit ploile și zăpezile, copiii lucrătorilor de la I.A.S., (complexul de îngrășare a porcilor) au fost nevoiți, în ciuda tuturor apelurilor pe care noi le-am făcut, să străba­tă pe jos distanța de acasă și pînă la școală (circa 4 kilometri). In acest an, situația se repetă. Cînd­ de numai 6—7 ani înfruntă no­roaiele și frigul, sînt expuși peri­colelor de a fi accidentați de ma­șini numai pentru că tovarășii din consiliul de administrație al Com­plexului amintit au urechile și ini­mile înfundate. De altfel, dezinte­resul cu care este tratat procesul de învățămînt la Beregsăul Mare se ilustrează și prin faptul că deși ni s-a repartizat pentru laboratorul școlar (și cînd te gîndești că ne-am străduit să alcătuim și un mic mu­zeu școlar !), o odăiță in clădirea fostului sfat popular, ne-a fost luată înapoi. Degeaba am insistat pe lingă Consiliul popular al co­munei Săicălaz. Vedeți, de aceea am îndrăznit să apelez la sprijinul dv. pentru a ne da o mină de a­­jutor“. Am răspuns cu promptitudine „jelaniei“ învățătorului Nicolae Dudulea pentru că ni s-a părut ne­justificat și condamnabil dezinte­resul cu care consiliul de adminis­trație al I.A.S. din Beregsăul Mare și consiliul popular comunal pri­vesc soarta școlarilor de aici. Cine are urechi de auzit, să audă ! Un act de crasă imoralitate - Făcând curse prin județul Vâlcea, șoferul Simion Chioreanu de la Autobaza T.A. Făget a cunoscut pe U.E., mamă a unei fete de 1; ani, care se interesa despre posibi­litatea înscrierii fiicei sale la școa­la profesională textilă din Lugoj. Cu ocazia cursei următoare, șofe­rul a trecut pe la domiciliul lui A.E. și le-a­ transportat pe ea și pe fată pînă la Lugoj. După ce au ajuns la destinație, pe înserate, folosind unele pretex­te, Simion Chioreanu a luat în ca­bină pe U.E., a transportat-o la margina orașului, a violat-o și a lăsat-o singură în pădure, la o dis­tanță de 12 km, iar el s-a întors în oraș, a poftit-o în cabină pe minoră și a transportat-o spre pă­dure, în același scop. Noroc cl a trecut un alt șofer pe acolo și a reușit să împiedice fapta. Sesizată imediat, miliția a luat măsuri de­ urmărire și prindere îm­potriva huliganului. In dimi­neața zilei următoare, el a fost arestat. In cursul anchetei, s-a constatat că a condus și sub in­fluența alcoolului. Acum, don­juanul de la volan își ispășește pe­deapsa. Afaceri necinstite Speculant notoriu, Ioan Potye din Timișoara s-a îndeletnicit multă vreme cu traficul de mașini. A intrat­ în relații cu Fidel Hel­lmer din München, proprietarul unui magazin de valorificare mașinilor vechi, aducînd în țară a nu mai puțin de 18 autoturisme. Le-a vîndut pe toate, la prețuri mari, obținînd venituri fabuloase. Apoi s-a profilat și pe alte­­­ pro­duse obținute cu ajutorul lui Ja­­cob Magyar, asistent medical la Policlinica nr. 1. Acesta i-a înles­nit procurarea a 70 fiole de mor­fină, picturi, timbre etc. In acest fel, importante sume de bani și valori artistice au trecut fraudulos peste hotarele țării. Pentru faptele comise ei au fost arestați urmând să-și primească pedeapsa, indisciplină cu urmări grave La începutul acestei luni, Grupul profesional „Electromotor" la s-a petrecut un fapt tragic, care trebuie să atragă atenția educato­rilor de aici. Elevul Ștefan Czink a întîrziat în oraș și a ajuns la in­ternat după ora 22. Vrînd să as­cundă fapta sa de indisciplină nu a intrat, normal, pe ușă. A vrut să se folosească de scara pentru pompieri aflată în apropierea can­tinei. Cînd a ajuns la etajul, II, unde era dormitorul, a alunecat și a căzut. Intervențiile medicale au fost tardive și ineficiente. Tragicul accident ,trebuie să atragă luarea aminte asupra întăririi muncii e­­ducative în școală. Rubrică realizată de NICOLAE PÎRVU, R. VASI­LIEVICI, BOGDANI BOL­­DUR, ION BADIU și GRI­­GORE STINGĂ Viteză excesivă in curbă pe un drum cu mizgă. Șoferul ac­ționează brusc Irina și derapează. Este scos mort din vehiculul grav avariat. Cu toată această toamnă prelungită, timpul ne­favorabil a făcut deja primele victime. Dar oare ar reuși dacă conducătorii auto ar circula cu prudență ? 1

Next