Drapelul Roşu, noiembrie 1969 (Anul 25, nr. 7718-7743)
1969-11-21 / nr. 7735
O2 #' (Urmare din pag. 1) Al. Jebeleanu atmosfera însuflețită la cel dinții număr al almanahului literar care, nu după mult timp, va apărea trimestrial și apoi, după cîțiva ani, lunar. „Se configura astfel o revistă capabilă să dinamizeze creația literară, să ofere scriitorilor o tribună activă de afirmare. Avuserăm pînă atunci un cenaclu, Flacăra, pagini speciale în ziarele vremii, dar, după război, în anii de început ai construcției socialismului, apariția revistei avea să se facă simțită în mod pozitiv în viața literară a orașului“. Tânăra generație formată în anii de după eliberare, a adăugat Anghel Dumbrăveanu, a găsit într-adevăr în revistă un susținător prețios al elanurilor sale, numărul debutanților de talent pe care i-a încurajat și promovat fiind într-adevăr remarcabil. Desigur, nu toți cei publicați în revistă s-au putut menține în viața literară, unii au abandonat, din vina lor ori a noastră, dar cei mai mulți au mers înainte, așa incit astăzi, după 186 de numere apărute, se poate afirma că, în ciuda unor lipsuri care mai dăinuie — și pe care în primul rînd redactorii revistei le cunosc bine și sînt hotărîți să le elimine publicația literară timișoreană și-a dovedit utilitatea. Pînă acum, nici o revistă de cultură apărută la Timișoara ori în Banat, și au fost destule in trecut, dar cu apariție efemeră, n-a putut atinge un jubileu cum este acesta, de două decenii de necurmată apariție. Această nouă realitate în viața literară a orașului și a țării a fost posibilă și trebuie de aceea să fie strîns corelată cu condițiile social-politice, economice și culturale, de după eliberare, cu grija permanentă pe care o poartă în general științei și culturii, și în mod special literaturii și artei, Partidul Comunist Român, statul nostru socialist. Nu întîmplător, astăzi, la a XX-a aniversare a publicației noastre literare, la Timișoara, s-a putut crea o Asociație a scriitorilor care numără în raidurile sale nu mai puțin de 40 de membri — români, germani, maghiari, sîrbi și de alte naționalități — din diferite generații. Apare de asemenea aici revista literară în limba sîrbă, Knijevni jivot. „Tînăra generație — a spus în continuare vorbitorul — care s-a afirmat în anii circumscriși de apariția revistei Orizont, se dovedește dornică să ridice creația literară timișoreană pe noi trepte, să continue tot ce s-a făcut pozitiv, să-și aducă propria contribuție la opera demnă de stimă și de respect a înaintașilor". La ora actuală, a arătat d-sa, se configurează existența chiar a unei școli de proză la Timișoara. Nu puține sunt faptele de cultură ce pot fi evocate în acest context și de care revista s-a dovedit demnă. La Timișoara, «rău conf. unniv. dr. Ștefan Munteanu, au apărut și în trecut reviste al căror apoit se cere încă estimat sau re-estimat, între care Vterea demnă de prețuirea noastră. „Mă gîndesc, de asemenea, că orice revistă trebuie să tindă să realizeze acea atmosferă de creație, de încurajare a întregului potențial cultural, după mine ideal, pe care a izbutit-o redacția Vieții românești și care este opera acelui mare animator și critic ce a fost G. Ibrâileanu. Nu vreau să minimalizez ceea ce a făcut din Orizontul nostru, dar cred că putem să-i cerești eforturi mai marcate pentru a se depăși pe sine, pentru a impune o exigență sporită celor pe care-i promovează, pentru a ridica creația literară și a o impune pe plan național Personalitatea revistei se va cristaliza mai net în măsura în care ea va reuși să aducă în concertul culturii noastre naționale specificul local păstrat de-a lungul veacurilor și conceput nu dintr-un unghi îngust regionalist, al unei literaturii dialectale, ci ca integrare in cultura noastră, a notelor specifice de gîndire și de simțire, de civilizație spirituală a oamenilor de la noi. Nu e poate momentul să stabilim de ce, dar nici colaborarea cadrelor universitare timișorene in paginile revistei nu se dovedește destul de asiduă, lucru regretabil, pentru că, în perioada interbelică, chiar fără existența unei universități, în condiții destul de vitrege, se reușeau adeseori lucruri care astăzi ar merita să fie mult extinse, în legătură cu studiul tradițiilor literar-artistice, al limbii, al culturii populare bănățene, față de care noi, toți, ne simțim datori . Cred că în această direcție, continuă ideea Ion Arieșanu, conducerea revistei, noi, cei 40 de membri ai Asociației, va trebui să conlucrăm cu perseverență, cu un efort maxim, pentru a crea marca acestei reviste, personalitatea ei definitivă. S-a spus că revista a impus ea însăși cîteva personalități, că a întreținut un climat fertil discuțiilor. Nimic de zis, de cele mai multe ori așa a fost. Dar ceea ce revista nu a reușit, a fost impunerea unei direcții nete, neechivoce, în planul valorilor literare. Se așteaptă încă de la noi, cei ce creăm la Timișoara, o literatură angajată trup și suflet în noile realități socialiste, o literatură a marilor momente istorice ale acestui timp îndrăzneț, în aceste privințe revista a rămas, cred eu, tributară. E, de aceea necesar — a spus în continuare vorbitorul — ca în climatul redacțional să existe sentimentul tonifiant al impunerii unor noi talente și mai ales, al impunerii unei literaturi de un umanism elevat și durabil“. La acest moment al discuției, Ion Marin Almăjan sugera redacției să se ocupe mai mult și cu un sentiment mai apropiat, cu înțelegere și răbdare, de tinerii creatori, arătînd că mulți dintre ei, printre care se enumeră și el, au reușit să publice mai ușor in alte reviste din țară decit in Orizont, fără să se bucure, din partea unor redactori, de sprijinul și solicitudinea pe care le așteaptă orice debutant. Din acest punct de vedere, criteriile promovării tineretului mi s-au părut de multe ori labile, ezitante sau nu totdeauna clare, — a încheiat el. — în promovarea tinerilor, a răspuns Alexandru Jebeleanu, revista noastră a avut un singur criteriu, cel valoric, în măsura în care am considerat că debutanții care ne aduc lucrări sînt talentați, i-am promovat Am căutat să-i impunem scriind despre ei, publicînd grupaje de poezii sau proză, popularizînd-le cărțile. N-aș putea spune însă că am făcut de ajuns". Redactorul șef al revistei sărbătorite a subliniat unele scăpări în acest sens, aparținând, redacției, dar și insuficientei receptivități a criticii la creația literară locală. „S-a vorbit aici despre școala de proză de la Timișoara, a continuat dînsul, dar termenul nu ne aparține. El a fost lansat de revistele Luceafărul și Ateneu. Critica literară timișoreană a făcut multe pentru revistă, dar a rămas și datoare. Gîndindu-mă bine, pot spune că, cel puțin in ultimii ani, criticii noștri au fost tributari unor mode lansate de confrații lor din Capitală, împlinim acum două decenii de la apariție. Preopinenții mei au încercat să definească profilul revistei, care se deosebește de al celorlalte publicații asemănătoare din țară Dacă mai sunt și obiecții atunci acestea nu pot fi attribuite numai redacției ci și altor împrejurări. Mă refer la condițiile geografice, istorice etc Criticul literar Cornel Ungureanu a insistat asupra tinereței revistei și a legăturii pe care aceasta o realizează cu tradiția. „Dacă între cele două războaie nu exista la Timișoara universitate, existau în schimb oameni care iubeau aceste locuri și scriau frumos despre oamenii și locurile noastre. Lor trebuie să le fim recunoscători pentru că s-au ostenit pentru cultura Banatului în 1944 a apărut, sub îngrijirea lui Virgil Birou, antologia „Poezia nouă bănățeană“, în care erau prezenți C. Miu-Lerca, Pavel Bein, Al Jebeleanu, Petru Vintilă și alții. Poeziile sunt valabile și astăzi, acea vreme n-au fost primite deși nu cu aplauze și flori. Și, totuși, în pofida eforturilor ce s-au depus în Banatul nostru, n-a existat, ca în alte părți, o profesionalizare a scrisului. Revistei Orizont îi revenea această dificilă sarcină, îngreuiată atunci, la apariția ei, și de lipsa unor critici competenți, care să facă din armele lor o profesiune de credință". Intervenind în discuție, Ion Arieșanu a propus ca vorbitorul să se refere și la rolul criticii de la revista Orizont în impulsionarea și susținerea literaturii din această parte a țarii. „Critica, a răspuns C. Ungureanu, și-a făcut prin unele nume, datoria, cîteodată la modul cel mai onorabil Totuși, opinia ei, revista ar trebui să fie mai fermă în afirmații, în dezbateri, să se diferențieze de celelalte publicații. Sunt și eu de părere că a existat concepția că noi trebuie să mergem în urma celorlalți, fie că ei aparțin Bucureștiului, Clujului sau lașului Era normal, existau acolo tradiții ce nu existau aici. Cît privește problema promovării tinerilor, cred că este foarte bine că Orizont a făcut loc în paginile ei la cît mai mulți. Dintre atîtea nume, vor rămîne cîteva“. La opiniile lui C. Ungureanu, că revista ar trebui să fie mai incisivă, mai polemică, a aderat și Alexandru Jebeleanu. Arătînd că nu o dată a încercat să scrie despre revistă, Simion Dima releva reacțiile, nu totdeauna colegiale și firești, ale unor redactori la anumite remarce critice. „Niciodată nu m-am gîndit să scriu din interes personal, sau în afara dorinței sincere de a sălta revista. Mă întristează să citesc anumite recenzioare, care apar la București ori aiurea și care nu exprimă judecăți de valoare despre revistă, ci sunt doar urmarea unor supărări sau reacții nu tocmai onorabile, ale unor inși respinși de redacție. Pledez pentru o atitudine programatică, de afirmare mai plenară a forțelor pe care le avem. In privința profilului revistei, pornind de la numărul 9, cel de al 185-lea de la apariție, aș arăta că nu are nici o proză. S-a spus că au fost promovați prozatorii tineri. E adevărat, publicați au fost, dar promovați nu prea. Credem că, în acest sens, revista ar trebui să facă mai mult. Nu sunt de părere să optăm pentru regionalism, dar pentru localism creator, da. Revista trebuie să trăiască în primul rând prin condeiele proprii Dar să revin la criteriile de promovare a tinerilor. După părerea mea, sunt mulți cei care au rămas pe dinafară. Mie mi se pare că la secția de proză a revistei există încă un exclusivism al gusturilor. Parcă numai un anumit soi de proză convine. De ce se renunță la literatura obiectivă, realistă, puternic ancorată în social Ajunși la acest punct, Ion Aneșanu a cerut să se precizeze termenul de realism, demonetizat în concepția scriitorilor „moderni" El trebuie să fie luat în accepția unei literaturi a adevărului, a obiectivității, a omului și vieții. Să se vorbească, mai degrabă, despre umanism și antiumanism. — Consider că, pentru critica literară din Banat, revista Orizont a pus la dispoziție multe pagini, a replicat N Ținci, chiar mai multe decât pentru creația literară propriu-zisă. Totuși, nu putem vorbi de o poziție critici fermă. Dar nu fiindcă nu există critici profesioniști, ci pentru că actul critic urmează opera literară. Dacă pe plan local ar fi existat o operă de valoare, s-ar fi emis și păreri critice prestigioase. Cred că la Orizont s-a păcătuit uneori prin tonul apologetic. Paradoxal este faptul că acest ton nu privește creația locală, ci sunt ridicați în slăvi autori din afară, mulți cel puțin contestabili C. Ungureanu e ținut să sublinieze că valoarea revistei rezidă în promovarea unei mulțimi de tineri Dînsu consideră că tinerețea în sine reprezintă o valoare. Se poate vorbi despre tinerețe, dar nu de cea biologică, ci de aceea a spiritului. Prin opera sa scriitorul poate fi tînăr. C. Ungureanu s-a declarat de acord cu rectificarea lui Nicolae Tirici susținînd totodată că referirea sa viza necesitatea promovării tinerilor talentați. Cu privește creația literară, el susținea că aceasta este urmată de Critică, care trebuie să se nască singură. — O revistă literară trebuie să fie ca un organism cu tentacule bine orientate către fenomenul viu, literar, să publice ceea ce este mai valoros, spunea poetul Anghel Dumbrăveanu Totuși, revista nu este o antologie de lucrări. De aceea și paginile ei sunt inegale Alături de lucrări bune, apar și unele mediocre, cenușii. Sunt de părere însă că și acestea au darul să-l stimuleze pe scriitor. Noi am fost foarte deschiși tinerilor și am urmărit ca debutanții să fir susținuți l.a poezie, unde e mai ușor să susții un debut, am publicat grupaje, prezentări de tineri poeți Prozatorii sunt însă mai vitregiți de soartă, fiindcă sunt foarte mulți Este greu ca o revista să urmărească tot șantierul, în continuare. Simion Duna ridică problema posibilității editării revistei Orizont într-un alt format și cu o altă periodicitate Secretarul Asociației Scriitorilor din Timișoara a recunoscut că viața literară timișoreană crescîndă, și o dată cu ea abundînd și producțiile literare, revista nu mai poate face față solicitărilor Cînd Orizont apărea trimestrial, a mărturisit Anghel Dumbrăveanu, viața noastră literară era foarte redusă. O dată cu tipărirea lunară a ei, a apărut și o efervescență. In privința promovării criticii, a istoriei literare, trebuia să subliniez ei au crescut sau s-au Împlinit aici condee remarcabila. Totuși, nici în această privință erad că nu am făcut destul. Referindu-ne la numărul colaboratorilor, de la an la an mai mare, și la posibilitatea acestora de a realiza mai mult, Simion Dima pleda pentru încrederea pe care redacția și ceilalți oameni de litere și artă din Timișoara trebuie s-o manifeste față de critica literară. De asemenea, el se referea la necesitatea atragerii unui număr de mai mare de personalități din celelalte centre ale țării, care să scrie despre creația artistică și literară timișoreană. Nu mai puțin însemnate sînt, după părerea dînsului, controversele, schimburile de idei, chiar în paginile revistei, fie că ele vizează creații, personalități proprii, sau creații de prestigiu din alte orașe. Păcat că redacția a abandonat urtele inițiative ale sale, cum au fost „mesele rotunde“, ținute acum cîțiva ani. De asemenea s-a arătat că se poate vorbi despre unele note de provincialism la Timișoara, învederate în bună parte în lipsa de toleranță față de ideile altora, în neîncrederea cu care se răspunde fiecărei remarce critice. — în acest sens, a intervenit prozatorul Ion Arieșanu — nu este și nu ne poate fi indiferent cum va fi orientată, de către critică, în revistă, literatura unor talente reale. Nu ne este indiferent dacă ele trec nestingherite pe lângă niște imperative și cerințe ale epocii, dacă își fac drept țel artistic oglindirea unor momente de mare actualitate, în continuare prozatorul Mircea Șerbănescu a arătat că :.Punctul nevralgic al publicisticii noastre locale este tocmai absența unei personalități Avem cîțiva critici literari, dar pe care nu i-am antrenat în discutarea fenomenului literar, în efectuarea chiar a anumitor generalizări. S-a vorbit aici despre afirmare și promovare. Părerea mea este că sînt două probleme distincte Este adevărat că prozatorii sînt dezavantajați, fiindcă revista Orizont nu cere „o lucrare bună", ci „o lucrare scurtă" De asemenea sînt publicați, din cînd Î11 cînd, poeți cu cîte o poezioară, dar nu ne-am gîndit să prezentăm grupaje bine susținute, care să atragă atenția asupra creatorului respectiv. în intervenția sa, Simion Dima opta pentru editarea la Timișoara, măcar anual, de redacție, a unui caiet de proză, care să releve mai pregnant posibilitățile existente și să ofere șansă creatorilor de a-și valorifica producțiile proprii. — Eu aș vrea să subliniez faptul că revista și-a făcut datoria, a spus ronf. dr. Ștefan Munteanu, publicînd o serie de tineri, dar ea nu poate să-i consacre pe aceștia, câtă vreme ei înșiși nu au puterea s-o facă. Rămîne ca fiecare debutant să meargă pe drumul său propriu. Cred că scriitorii și revista noastră nu trebuia să renunțe la caracterul ei specific, ca să nu-i zic regional, cu condiția ca acest caracter să se integreze în național. Toți scriitorii mari au fost deopotrivă regionali și naționali. Fiindcă ne găsim la un jubileu și Sadoveanu, mi se pare, spunea că vîrsta de 18—20 de ani nu este vîrstă, ci nemurire — eu aș vrea să-i doresc revistei să rămînă nemuritoare, prin tot ce are și prin ceea ce face. UN IMPERATIV. O revista a valorilor literare certe M. Șerbanescu A. Dumbrăveanu Șt. Munteanu mmm C. Ungureanu /. Arieșanu S. Dima N. Țirioi, M. Almaján Lirismul culorii Pictorul timișorean Ciprian Radovan expune de cîteva zile în Capitală, în sala Kalinderu, cîteva din cele mai reprezentative lucrări ale sale. Lucrările lui „creează aceea emoție a ambiguității pe care o dau de obicei muzica și poezia“, spunea D. Țepeneag și continua , mă aflu în fața unor ferestre deschise spre un univers necunoscut" .. Petru Comarnescu detecta „armonii inedite, îmbinări ingenioase de griuri, brunuri, roșuri“ adăugind: „ne-au emoționat picturile lui Ciprian Radovan, îndreptate spre abstracționism, dar păstrînd uneori atașe in realitate. E un gînditor care transfigurează poetic realitatea . .Criticul O. Barbosa se referea la „viziunea și minuția execuției, care amintesc pe aceea a miniaturaliștilor medievali, il fac ușor integrabil unei filiații tradiționale". Expoziția din Capitală îi relevă virtuțile de artizan, nereduse însă la un act pur, ci o ciudată și răscolitoare mișcare de linii deasupra unor volume, cînd certe, cînd ambigue. Mișcarea care pornește de la un nucleu, de la o fisură sau de la o formă cu sugestii ale realului ce înceată curgere de materie. Un punct, sau o linie inițială' devine în această melancolică și elegiacă dispersare subiect plastic. Tradiția la care se referă O. Barbosa e de natură spirituală. Un perfect echilibru al spațiului compozițional, siguranța gestului și ponderata lui desfășurare, așa cum îl simt și creatorii anonimi în operele lor, e izvorul liric al artei lui Ciprian Radovan. De altfel, elementele decorative populare, extrase de pe cojoacele și țesăturile bănățene, au stat inițial la baza unor lucrări ale artistului. Acestea însă, într-o fluidă metaforă, devin aburi. Forma s-a pierdut, topindu-se ; substanța a rămas însă aceeași. E o pictură care se autocontinuă. O lucrare derivă din alta, ca niște nuanțe ale stărilor afective. Gama cromatică se restrînge și ea încît în „Somnul cetății“ se limitează doar la brunuri și roșuri. Aluziile la clar-obscur, meșteșugul desăvîrșit și monumentalitatea formelor supte de înălțime, stalaotite întoarse din drum, demonstrează că avangardismul devine, prin perseverență, nobil clasicism. A ți însuși butada lui Picasso : „Eu lucrez ca natura", denotă înțelepciune. Că ne aflăm în fața creației unui artist cu un profil distinct o dovedesc și alte aprecieri stîrnite de ceea ce expune. A. Petringenaru referindu-se la lucrarea „Sărbătoarea albă" scria : „lucrarea e poetică, și ea atestă certul progres al timișoreanului Ciprian Radovan“. A. Dumbrăveanu vede în artist „nu un poet descriptiv al lumii reale, ci unul care năzuiește să înțeleagă afectiv sensul acestei lumi. El realizează o atmosferă de sugestii lirice, prin rememorarea obiectelor dispunerea lor în ordinea aparent lipsisită de logică a visului“. Cred că, însuși artistul în această definiție a picturii, ca o poetică incantație se caută și se explică pe sine în catalogul actualei expoziții : „Pictura, un vis pentru vis, un dans unic, o mișcare perpetuă. Surprinderea eternului din lucruri, dar și a efemerului, a acelui impalpabil și nedefinit fior al cristalizărilor și disparițiilor de forme, răsfrînte din ea“. AUREL GH ARDELEANU DRAPELUL ROȘU—7.735 Văd și spun Viteză... facultativă Cetățenii care călătoresc cu tramvaiul 5 sînt nemulțumiți că, de cîtva timp, in urma înființării stațiilor facultative intre „Parc“ și „Agronomie“, la distante prea mici, se creează întîrzieri în parcurgerea traseului. Credem că ele nu sînt necesare, mai ales că cei mai mulți folosesc stațiile fixe. Cetățenii ne-au scris despre această nemulțumire, pe care o facem cunoscută conducerii I.T.T., exprimîndu-ne convingerea că nu va fi considerată și ea tot. .. facultati- Necazul și urmările lui Profir Zamfir din Lugoj, un om de vîrstă înaintată, a fost cuprins ca din senin de gelozie, intrînd la bănuială că, soția sa, cu care a conviețuit o viață întreagă, i-ar fi infidelă. Ca să scape de gînduri, s-a pus să și se înece în alcool. . Dar, spre surprinderea sa, în loc să uite, mai tare se înverșuna. Și, uite așa, i-a venit ideea năstrușnică să se răzbune pe neamurile nevestei. înarmat cu un pumnal, a mers la locuința cumnatului său, unde a spart geamurile și, dacă nu era împiedicat în ultimul moment de cetățeni, cine știe ? . . . Atunci, gelosul s-a întors să mai ia puțină „tărie" la bufet, după care a început să lovească, să amenințe și să înjure pe oricine-i ieșea în cale. Intervenția lucrătorilor de miliție a avut ca urmare privarea de libertate a lui Profir Zamfir. v Urmează ca instanța de judecată să pronunțe cît timp e necesar pentru a-i trece necazurile. Focul a izbucnit din simplă neglijență La Spitalul C.F.R. din Timișoara a izbucnit, un incendiu, care a pus în pericol atît viața celor ce se găseau internați pentru vindecare, cît și construcția spitalului Focul a fost provocat din neglijența doctoriței Delia Bancov, care a „uitat“ un radiator electric conectat la priză. Supraîncălzindu-se radiatorul a produs incendiul, care amenința să se extindă cu repeziciune. Intervenția promptă s-a localizat insă.. Astfel de neglijențe pot avea ,urmări grave. Atenție, deci, la folosirea aparatelor electrice de uz casnic. Cu barca pe... stradă Strada Stuparilor. O stradă lungă, ce se întinde in diagonală de la Gara de Est pînă către Pădurea Verde Oameni gospodari, cetățenii de aici, mobilizați de comitetul de stradă, au lucrat voluntar la transportul și așezatul dalelor de beton și la alte acțiuni menite să dea acestei părți de oraș un aspect cît mai plăcut. Dar, strădania lor nu a fost coroborată și cu alte măsuri de ordin edilitar. Traficul rutier intens a făcut ca puțina piatră de pe mijlocul străzii să se afunde în noroi. Astfel au apărut și nenumărate băltoace. De vrei acum să traversezi strada, trebuie să încalci cisme de cauciuc, sau să apelezi la barcagii de pe Bega. Sau, poate tovarășii de la secția de gospodărie comunală a municipiului s-au gîndit la o altă soluție ? Dacă da, atunci s-o pună cît mai repede in aplicare. Maratonul școlarilor din Beregsăul Mare „Păi să vedeți dv., dacă am văzut că școlarii mei mititei nu au priceperea să vă scrie o epistolă, eu, învățătorul lor, am îndrăznit să pun mina pe foc Și să mă jeluiesc, încă din anul trecut, de cum au venit ploile și zăpezile, copiii lucrătorilor de la I.A.S., (complexul de îngrășare a porcilor) au fost nevoiți, în ciuda tuturor apelurilor pe care noi le-am făcut, să străbată pe jos distanța de acasă și pînă la școală (circa 4 kilometri). In acest an, situația se repetă. Cînd de numai 6—7 ani înfruntă noroaiele și frigul, sînt expuși pericolelor de a fi accidentați de mașini numai pentru că tovarășii din consiliul de administrație al Complexului amintit au urechile și inimile înfundate. De altfel, dezinteresul cu care este tratat procesul de învățămînt la Beregsăul Mare se ilustrează și prin faptul că deși ni s-a repartizat pentru laboratorul școlar (și cînd te gîndești că ne-am străduit să alcătuim și un mic muzeu școlar !), o odăiță in clădirea fostului sfat popular, ne-a fost luată înapoi. Degeaba am insistat pe lingă Consiliul popular al comunei Săicălaz. Vedeți, de aceea am îndrăznit să apelez la sprijinul dv. pentru a ne da o mină de ajutor“. Am răspuns cu promptitudine „jelaniei“ învățătorului Nicolae Dudulea pentru că ni s-a părut nejustificat și condamnabil dezinteresul cu care consiliul de administrație al I.A.S. din Beregsăul Mare și consiliul popular comunal privesc soarta școlarilor de aici. Cine are urechi de auzit, să audă ! Un act de crasă imoralitate - Făcând curse prin județul Vâlcea, șoferul Simion Chioreanu de la Autobaza T.A. Făget a cunoscut pe U.E., mamă a unei fete de 1; ani, care se interesa despre posibilitatea înscrierii fiicei sale la școala profesională textilă din Lugoj. Cu ocazia cursei următoare, șoferul a trecut pe la domiciliul lui A.E. și le-a transportat pe ea și pe fată pînă la Lugoj. După ce au ajuns la destinație, pe înserate, folosind unele pretexte, Simion Chioreanu a luat în cabină pe U.E., a transportat-o la margina orașului, a violat-o și a lăsat-o singură în pădure, la o distanță de 12 km, iar el s-a întors în oraș, a poftit-o în cabină pe minoră și a transportat-o spre pădure, în același scop. Noroc cl a trecut un alt șofer pe acolo și a reușit să împiedice fapta. Sesizată imediat, miliția a luat măsuri de urmărire și prindere împotriva huliganului. In dimineața zilei următoare, el a fost arestat. In cursul anchetei, s-a constatat că a condus și sub influența alcoolului. Acum, donjuanul de la volan își ispășește pedeapsa. Afaceri necinstite Speculant notoriu, Ioan Potye din Timișoara s-a îndeletnicit multă vreme cu traficul de mașini. A intrat în relații cu Fidel Hellmer din München, proprietarul unui magazin de valorificare mașinilor vechi, aducînd în țară a nu mai puțin de 18 autoturisme. Le-a vîndut pe toate, la prețuri mari, obținînd venituri fabuloase. Apoi s-a profilat și pe alte produse obținute cu ajutorul lui Jacob Magyar, asistent medical la Policlinica nr. 1. Acesta i-a înlesnit procurarea a 70 fiole de morfină, picturi, timbre etc. In acest fel, importante sume de bani și valori artistice au trecut fraudulos peste hotarele țării. Pentru faptele comise ei au fost arestați urmând să-și primească pedeapsa, indisciplină cu urmări grave La începutul acestei luni, Grupul profesional „Electromotor" la s-a petrecut un fapt tragic, care trebuie să atragă atenția educatorilor de aici. Elevul Ștefan Czink a întîrziat în oraș și a ajuns la internat după ora 22. Vrînd să ascundă fapta sa de indisciplină nu a intrat, normal, pe ușă. A vrut să se folosească de scara pentru pompieri aflată în apropierea cantinei. Cînd a ajuns la etajul, II, unde era dormitorul, a alunecat și a căzut. Intervențiile medicale au fost tardive și ineficiente. Tragicul accident ,trebuie să atragă luarea aminte asupra întăririi muncii educative în școală. Rubrică realizată de NICOLAE PÎRVU, R. VASILIEVICI, BOGDANI BOLDUR, ION BADIU și GRIGORE STINGĂ Viteză excesivă in curbă pe un drum cu mizgă. Șoferul acționează brusc Irina și derapează. Este scos mort din vehiculul grav avariat. Cu toată această toamnă prelungită, timpul nefavorabil a făcut deja primele victime. Dar oare ar reuși dacă conducătorii auto ar circula cu prudență ? 1