Drapelul Roşu, mai 1970 (Anul 26, nr. 7870-7894)

1970-05-26 / nr. 7889

2 PENTRU CA INIMA ȚĂRII SĂ-ȘI DOBÎNDEASCĂ PULSUL NORMAL Duminică zi normală de lucru Convoaie spre zonele sinistrate (Urmari din pag. 1) — O­ricine ar fi poposit dumini­că la întreprinderea noastră — ne s pune tovarășul ing. Petrică Șer­­ban, inginerul șef al uzinei Cioca­nul de la Nădrag — ar fi văzut că, pe lingă colectivul secției laminoa­re, unde focul nu se stinge nicio­dată, munca era la cota cea mai fierbinte și la celelalte sectoare de activitate. Hotărîți să pună umărul la diminuarea enormelor pierderi înregistrate de economia țării, în urma calamităților care s-au abătut asupra majorității județelor, și dor­nici să contribuie la ajutorarea si­nistraților, salariații de la secțiile bunuri de consum, lanțuri, turnă­torii și atelierele auxiliare au transformat ziua de duminică in zi a solidarității umane, lucrând efectiv pentru realizarea planului și a angajamentelor suplimentare. Spusele interlocutorului nostru se redeveresc Întocmai prin cifre și fapte. La secția bunuri de consum, de exemplu, „băieții“ din echipa lui Emil Cimpeanu, muncitorii Ele­na Roșca, Remus Georgeoni și toți ceilalți au reușit să realizeze su­plimentar 70 mașini de gătit și 65 sobe cu renumita marcă „Vesta“, a căror valoare însumează 124.000 lei. Nu mai puțin bogat­e și bilanțul muncitorilor, tehnicienilor și func­ționarilor de la turnătorie, care, lucrând în schimburi prelungite, au realizat un contul angajamentului 13,5 tone utilaje de turnare, 13 to­ne piese din fontă și 5,1 tone tu­­eerie comercială, producție ce to­talizează 127.000 lei. La obținerea acestor frumoase rezultate și-au adus contribuția to­varășii Ioan Loghin, Ștefan Oprea, In­« Chelaru și alți turnători des­toinici. La rândul lor, sudorul Con­stantin Jujonescu, precum și Gheor­­ghe Pătru, Dimitrie Arnăutu și ceilalți muncitori de la fabrica de lanțuri au adăugat la producția suplimentară a uzinei 7,4 tone lan­țuri industriale. Potrivit specificului muncii lor neîntrerupte, laminatorii nu pot recurge la forma de întrajutorare a sinistraților prin schimburi pre­lungite sau lucrind în zilele de re­paus săptămîna. Totuși, fără să ră­­mînă în afara solidarității umane, manifestată cu atîta ardoare de în­tregul nostru popor, ei au găsit căile pentru integrare în acest efort, căci pe cit de simple, pe atît de eficace: amplificarea indicilor inten­sivi și extensivi de folosire a utila­jelor, gospodărirea judicioasă a me­talului. Ca urmare, numai în ziua de du­minică, laminatorii din echi­pele conduse de Iacob Vandra, Vic­tor Moldovan și Clemente Gabriel II, captorașii lui Carol Stoicani și celelalte formații de lucru care au muncit în ziua respectivă au reușit să dea, peste norma zilei, 23 tone de tablă laminată sub 4 milimetri grosime. Efortul unanim al muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor și func­ționarilor de la uzina Ciocanul Nă­drag, frumusețea morală a acestei harnice familii muncitorești apar și mai elocvent dacă, la cele re­latate mai sus, mai adăugăm și faptul că toți aceea care au sala­riul pină la 2.000 pe lună au hotărit să doneze, în fiecare lună, pînă la sfârșitul anului, valoarea unei zile din salariul personal, cei cu sala­riul intre 2.000—2.500 să dea va­loarea a două zile, iar cei cu sala­riul peste 2.500 lei să vină in spri­jinul sinistraților cu salariul pe o lună. Sub această formă, aportul metalurg­iștilor însumează aproape 1.000.000 lei în cursul acestui an. Mergînd pe traseul muncii neîn­trerupte, am poposit duminică și la Uzina de reparații din Timișoara. Aici, ca peste tot, de altfel, am gă­sit aceeași activitate asiduă, pen­tru sporirea producției. Ne-are con­vins de acest lucru străbătînd, în­soțiți de tovarășul Ioan Fărcașu, se­cretarul comitetului sindicatului, toate sectoarele productive ale u­­zinei. Am văzut astfel muncind cu srig și dăruire echipa lui Nicolae Dra­­gomir, de la „prototipuri“, pe cei 100 de muncitori din schimbul mai­strului Toma Tîlvan și pe cei din schimbul maistrului Teofil Mihăl­­ceanu, precum și pe lăcătușii Ște­fan Mezei, Imre Lakatos, pe for­jorul Arsa Răgoi și mulți alții care au hotărit să nu aibă odihnă pînă cînd nu vor îndeplini cele 7,5 mi­lioane lei producție marfă, 850.000 lei economii la prețul de cost, 2,4 milioane lei și 160 tone economii de metal, cu­ s-au angajat să dea peste plan pentru a contribui la vindecarea rănilor țării cu un ceas mai devreme. In acest scop, chiar în acea zi, valoarea producției su­plimentare realizate totalizează 320.000 lei. Dintre multitudinea de fapte demne de reținut la Uzina timișo­reană de reparații, una ni s-a pă­rut deosebit de semnificativă. E vorba de propunerea venită din partea lăcătușului Vasile Stoian, care a fost formulată, și însușită unanim, astfel: „Toți salariații să renunțe la o zi din concediul de odihnă pentru zonele calamitate“. Formularea pare a fi lapidară, dar, dincolo de această aparență, se creează un fond suplimentar de cir­ca 500 zile om-muncă, care spune mult, care înseamnă eforturi în plus pentru ca economia națională, imensele valori materiale, create cu atîta trudă, să fie refăcute, pen­tru ca viața economică și socială să-și reia cursul ei normal. De pe plaiurile timișene, ca din în­treaga țară de altfel, continuă să pornească la drum impresionante co­loane de autocamioane, ducînd cu ele mărturiile puternicei solidarități, ale ajutorului cu adevărat frățesc, acor­dat la nevoie. La plecare, ca și pe întregul traseu, aceste caravane ale umanității sunt salutate cu un res­pect deosebit, pornit din ceea ce es­te mai curat, mai înălțător în sufle­tul și simțirea noastră. In cursul zilelor de sîmbătă și du­minică au pornit spre Dej, Tîrgu Mu­reș și Alba Iulia camioane care au transportat peste 75.000 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și alte bunuri de care oamenii greu loviți, rămași fără adăposturi, au absolută nevoie în aceste momente. Intre șo­ferii care au format convoiul de du­minică se aflau și tovarășii Ion Ha­mer și Isaia Morodan, ambii de la întreprinderea de construcții și re­parații Timișoara. Primul abia ajun­sese acasă după o cu­rsă de lungă du­rată. Cel de-al doilea fusese așteptat cu nerăbdare timp de câteva zile de­oarece interesele serviciului îl puseseră în imposibilitatea de a-și vedea so­ția, copiii. Cînd au aflat despre ce era vorba, nici unul, nici celălalt nu a mai ținut seamă de oboseală, de familie. Mai presus de toate era mi­siunea încredințată. Ca ei au gîndit și au acționat mulți alți șoferi înco­ronați în caravanele frăției, ale soli­darității umane. Tovarășul Pantilie Martin, de la Inspecția comercială de stat a mu­nicipiului Timișoara, care a însoțit primul convoi de camioane, purtînd bunuri destinate municipiului Dej, s-a înapoiat ieri din cursă. L-am rugat să ne împărtășească gîndurile și im­presiile sale. — Emoțiile m-au însoțit tot tim­pul călătoriei. Când am ajuns la Dej și am văzut eu altă nerăbdare eram așteptați de sute de oameni rămași fără casă, fără masă, fără așternut, aceste emoții mă cutremurau. Am predat cit s-a putut de repede cele 1.130 cămăși bărbătești, 419 cămăși de copii, cele 1000 articole de len­jerie etc., ți tot atit de repede m-am străduit să ajung in Timișoara pen­tru ca un alt convoi să fie pregătit pentru sinistrați. Văzind la fața lo­cului cele petrecute, urmările dezas­truoase ale calamității, nu pot decis să indemn ca ajutoarele pregătite si fie expediate urgent, deoarece sunt aș­teptate de oameni greu loviți de furia apelor. In timp ce noi camioane și vagoa­ne de tren sunt încărcate și pornesc spre zonele sinistrate, la centrele de colectare sosesc alte și alte obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, veselă etc. Inimile cetățenilor timișeni, ale în­tregii națiuni, bat în aceste momente la unison. Ajutoarele pentru sinistrați sporesc zi de zi. In acest fel greu­tățile sunt învinse mai ușor. La cen­trul de colectare nr. 1 din Timișoara, între zecile de cetățeni am întîlnit ieri dimineață și pe tovarășul Ion Cîrnu, angajat civil la o unitate mi­litară. Venise aici împreună cu fiica sa, Doina, tehniciană la U.M.T., pen­tru a aduce mai multe lucruri. Din cele predate am reținut: un pardesiu de femei, aproape nou, un costum, o rochie, o fustă, 3 cămăși, o vestă bărbătească, o basma și multe alte asemenea articole pe care le-a dăruit din toată inima pentru ajutorarea fa­miliilor sinistrate. Dovada de pre­dare, purtînd nr. 128, confirma par­ticiparea directă la marea solidarita­te umană. La un alt centru de colectare o mamă, al cărei copil a făcut de-acum primii pași, a adus căruciorul, în perfectă stare, pentru a ajunge la o familie care a­duce lipsa. Lângă că­rucior se aflau două perne, un cear­șaf și alte articole de așternut. Căl­dura pe care vor simți-o cei care vor folosi acest așternut se degajă, fireș­te, din marea căldură a donatorilor, a poporului român, a întregii noas­tre națiuni strins unită, în momentul cînd aceste rînduri sînt tipărite, din reședința județului, vor porni la drum alte camioane și caravane ale umanității, ale solidari­tății frățești. I. ULARU Maria Popa, una dintre muncitoarele de la Fabrica de ciorapi pen­tru care ziua de duminică a fost o zi normală de muncă. Destinația: localitățile calamitate In zilele acestea, de puternică afirmare a solidarității cu popu­lația județelor sinistrate, colec­tivul Fabricii de ciorapi din Timișoara a inițiat o acțiune va­loroasă. Au fost produse aici, prin recondiționare de rebuturi și economii de materii prime, 8 200 perechi de ciorapi, în va­loare de circa 60.000 lei care au și fost trimise gratuit prin inter­mediul organizațiilor obștești populației greu încercate. Ciora­pii au fost executați în timpul liber al muncitorilor. Totodată, conducerea între­prinderii a propus I.CJt.T.I. Tg. Mureș recondiționarea gra­tuită a 15.000 perechi ciorapi, degradați în urma inundațiilor. Oltea Muțiu, Mihai Gafița, Eleo­nora Birăescu, sunt cițiva profesori de al căror nume am auzit, încă o dată, ieri, de la un oaspete venit in redacție. I-am intîlnit la puțină vre­me după aceea, la o oră de curs. E­­rau acolo împreună cu colegii lor, profesorii de limba română din oraș discutind despre normele noi de pre­dare și verificare a cunoștințelor ele­vilor. Acestea sunt obligațiile lor de zi cu zi, I-am căutat insă, pentru că deveniseră, in ultimele zile, eroii al­tor fapte, ai unor datorii împlinite la cel mai inalt grad al simțirii ome­nești , al ajutorării confratelui, omu­lui necunoscut, aflat la o distanță de sute sau mii de kilometri in zbatere cu forțele apelor. De la profesori pină la elevii cei mai mici se depun eforturi in fața cărora rămi­ profund emoționat. In­terlocutorii îmi relatează, succint ci­­teva dintre acestea. — Întruniți intr-o­ ședință fulger a consiliului pedagogic, ne mărturi­sea profesoara Oltea Muțiu, secretara organizației de bază de la Liceul nr. 10 din Timișoara, profesorii au hotă­­rit să cedeze salariul lor pe o lună in sprijinul celor sinistrați. In inter­natul școlii s-au asigurat locuri pen­tru 40 de copii veniți din localitățile lovite de calamitate. — „Din inițiativa organizațiilor U.T.C. — ne comunică coordonatorul acestora, profesorul Gafița — elevii s-au intîlnit, pe clase in ședințe ful­ger, unde au stabilit să adune pen­tru colegii lor din județele sinistra­te rechizite și uniforme școlare, Îm­brăcămintea ce o păstrau ca o amin­tire din anii copilăriei. Mai multe su­te de elevi, din clasele a IX-a, a X-a și a Xl-a, aflăm de la el, au cerut să fie trimiși, în vacanța de vară, in tabere de muncă patriotică. Cadrele didactice împreună cu elevii au cerut să fie trimiși in întreprinderile din oraș, să lucreze timp de o lună, aco­lo unde este nevoie de sprijinul lor. Fapte, gesturi de cele mai diverse, dar toate au semnificația unui pro­fund umanism. Prof. Eleonora Birăescu și-a expri­mat dorința de a lua spre educare o fetiță. Nu s-a putut. A cumpărat in schimb, de la magazin, două rochițe, un fular și un batic pe care le-a dă­ruit, alături de alte lucruri personale. La toate acestea a mai adăugat, pe C.E.C.-ul contului 2.000 banii pe care i­ strinsese pentru o excursie prin țară — sum­a de 1.000 lei. Poate că toate lucrurile oferite de cei mici și de cei mari in aceste zile nu înseamnă prea mult in compara­ție cu ceea ce s-a pierdut. Dar ges­turile de care vorbeam sunt cele mai oneste gesturi ale dascălului . . . . .. Emoțiile te încearcă aproape zguduitor cind intri în sala de sport a Liceului nr. 3 Aici sunt strinse o­­biectele donate de diferite școli din oraș. Uneori se stă aici la rind. Saci, pungi, pachete și baloturi uriașe, ti­­xite pină la refuz cu îmbrăcăminte, așteaptă să ia drumurile terestre și aeriene ce duc spre localitățile care, pină mai ieri, erau gazde primitoare pentru elevii și profesorii excursio­niști. Deasupra lor, notele de inven­tariere, scrise caligrafic de o mină de dascăl, dezvăluie taina darurilor la care visează acolo copii de toate virs­­tele ■ cămășuțe pentru bebeluși, bluze cu mineci lungi, cu mined scurte, tri­couri, pijamale, uniforme pentru gră­dinițe, pantofi pentru toate numerele. Multe din darurile aduse sunt nom­­­ouțe ; altele sunt cele cu care au venit, donatorii lor la școală. Profesorii Rozalia Andru, Walter Schel, Ileana Cernescu, Traian Mi­ron, Maria Voișan, Doina Robescu, Maria Paciureanu, Nina Radu sunt câțiva profesori de la Liceul nr. 10 care au venit cu brațele încărcate cu­ pulovere, pardesiuri, paltoane, costume, rochii, lenjerie de corp și de pat. Toate, vorbesc de căldura sufletească, de priceperea cu care oamenii știu să-și întindă mina in asemenea clipe gre­le De la o altă școală, cea specială ajutătoare din Timișoara, ne-au par­venit la redacție vești asemănătoare: patru cadre didactice, Vasile Jebelea­­nu, Maria Burza, Nina Popa și Ma­ria Popescu au subscris pe lista de contribuții salariul lor pe întreaga lună. Profesoara Maria Popa s­a mai angajat să practice, acolo unde va fi nevoie, timp de o lună, o veche pro­fesiune a sa, aceea de felcer, și să doneze, dacă va fi cazul și singe. Alții, intre care Mihai Văleanu și-au exprimat dorința de-a merge intr-un județ sinistrat să lucreze pe o perioa­dă de o lună in orice muncă• Ade­vărate revărsări de căldură sufleteas­că, de profundă solidaritate umană,, măsurată cu atîta exactitate in aceste zile dramatice de însăși viata noastră. A. MAGURA GESTURI DE PROFUNDĂ SOLIDARITATE DRAPELUL ROȘU—7.889 Alarma de la miezul nopții D­­upă multe zile și n­opți de luptă eroică pentru stăvi­lirea puternicelor infiltra­ții, apele Mureșului au în­ceput să scadă, visa foarte lent. Marile viituri, in­­dreptindu-se vijelios spre locul de văr­sare in Tisa, au trecut hotarul Cena­­dului. Dar, cu toate că nivelul apei a scăzut, oamenii n-au părăsit postu­rile, aflându-se permanent la datorie. La indicațiile și cu sprijinul nemijlo­cit al Comandamentului județean de prevenire și combatere a inundațiilor, echipe de civili, de militari și de membri ai gărzilor patriotice patrulea­ză continuu pe dig, urmăresc even­tualele noi infiltrații, înmuierea și a­­lunecarea taluzelor. Pe lângă felinare, s-au procurat și lanterne puternice cu care se pot vedea cele mai mici fi­suri din dig și interveni operativ pentru bararea lor. Ploile căzute în ultima vreme, deși nu de proporția și in cantitățile ca­re au dus la marile dezastre, ne fac să mai trăim încă dramaticele mo­mente ale bătăliei cu inundațiile. Re­zervele de saci umpluți cu pămint, lo­­pețile, cazmalele, sereperele și buldo­zerele, staționează pe diguri in locu­rile socotite periculoase pentru a pu­tea fi folosite la nevoie. ... In noaptea de 23 spre 24 m­ai, imediat după miezul nopții, s-a dat, peste tot, alarma. Comandamentul lo­cal a fost înștiințat că la kilometrul 16 din țara vecină, Republica Popu­lară Ungară, digul de pe part­ea stin­gă a Mureșului e in pericol, ceea ce însemna inundarea iminentă a unor întinse suprafețe și a localităților Be­­ba Veche, Dudeștii Vechi și altele din județul nostru. La Cenad întregul schimb de noap­te format din peste 2.000 de cetățeni, șoferii autoamfibiilor, cei de pe ca­mioane și tractoriștii au sărit toți ca unul fiind gata să înfrunte cu băr­băție și curaj Mureșul in revărsare. Inginerul Viorel Aron, șeful fermei a X-a și comandant al gărzii patrio­tice a mobilizat, pe lângă oamenii in haină ostășească, pe care ii are in subordine, și pe mecanizatori.­­ Ploaia căzută cu intermitență nu permitea trecerea prin noroi și ajun­­gerea rapidă la dig decit cu tractorul. D­e aceea, s-a hotărit ca o parte din tractoare, cu bite două remorci de cite fiecare, să plece la dig pentru trans­portul sacilor cu pămint, iar o altă parte să stea la dispoziția comanda­mentului pentru ca, atunci cînd este cazul, să se treacă de urgență la eva­cuarea bunurilor — ne-a declarat to­varășul Petru Obradov, secretarul co­mitetului comunal de partid. Spre norocul nostru, presupusa rupturi in dig nu s-a produs. El a fost străpuns doăr de puternice infiltrații care, prin eforturi mari au putut fi oprite — a completat dinsul. . . 24 mai dimineața. Nu exagerăm are loc cind spunem că și după a­­ceastă noapte de veghe oamenii, că­liți in lupta cu furia dezlănțuită a naturii, erau prezenți la datorie aș­te­ptînd noi ordine. Dragostea de pă­­mîntul patriei, de holdele lui mă­noase, spiritul de solidaritate umană, i-au călit, i-au sudat, i-au indirjit și mai mult in muncă. Nu puțini sint acei care, făcind din noapte zi, au și uitat mersul calendarului. Ovidiu Pop, Ion Nicoli, Ion Socol, primarul comunei și alții erau preocupați in acea di­mineață mohorită de rezolvarea unor stringente probleme de ordin sanitar. Infiltrațiile prin dig au umplut atit fintînile cu apă potabilă ale localni­cilor, cit și unele grădini. Ele au pă­truns chiar și in case. La „Cucovăț" și „Satul Nou“ au fost trimise pu­ternice motopompe. Pentru a preintim­­pina îmbolnăvirea populației s-a ho­tărit aprovizionarea cu apă direct de la Timișoara, tn acest scop patru cis­terne transportă zilnic apă de băut pentru cetăzeni. La rândul său, to­varășul Costa Vlasch­i, președintele cooperativei de consum, s-a preocupat și se preocupă și in continuare de buna aprovizionare a centrelor de desfacere cu apă minerală și alte pro­duse de strictă necesitate. . . . Ziua de duminică a fost o zi de muncă asiduă și pentru tehnicianul Ionel Crăciun și inginerul H. Vodis­­lav de la O.F.F.G.A.I.F. La sesizarea tovarășului Ion Marienuț, președinte­le cooperativei agricole de producție „Mureșul“, ei, împreună cu primarul și alți membri ai comandamentului lo­cal s-au deplasat in zona gării la sa­lariile de legume in care apa din in­filtrații a ajuns la 30 cm periclitind­­ alte 2,50 hectare de roșii de sub polietilenă și unele suprafețe de legu­me plantate direct în cimp. Studierea pericolului la fața locului a condus la hotărîrea de a se trece imediat la săparea unui șanț in jurul salariilor prin care să se scurgă apa. . . . După cum se vede, pe frontul Cenaclului lupta încă n-a încetat. Ea se desfășoară pe multiple planuri și are aceeași menire: de a rezista pe­ricolului unor noi viituri pe Mare și de a preintimpina epidemiile, de a salva culturile și alte bunuri de cala­mitățile naturii. . . R, BUR3 (Urmare din pag. I)­ mentarea cu energie nu se întreru­pe, la punerea la pămint, scade doar tensiunea așa incit s-a dat ordin de deconectare a u­­nor consumatori astfel ca stația să nu sufere. După un timp insă, in care clipele păreau ore, pompele și-au încetinit mersul, apoi s-au oprit cu totul; n-intim­pin ir A nici o opreliște, apele au invadat țevi­le incepind să inunde canalul de­fl­er­sol. De la punctul de comandă Lovrin, s-a dispus supravegherea unei porțiuni secționate, de 6 km. Echipe de electricieni au fost tri­mise imediat si depisteze avariile. Furtuna continua cu putere neim­­blinzită, stupii, amplasați pe Ungă canale, in mijlocul holdelor, depar­te de drumuri cu­ de­cit practica­bile, trebuiau cercetați unul du­pă altul. Liniarii ba înotau in a­­pă, ba se înfundau în noroaie. Pri­ma fază a luptei a durat 1,50 ore cind, la stilpul 242, au fost des­coperite două izolatoare distruse prin carbonizare. In porțiunea de 6 km nu mai era avarie, dar li­nia Lovrin— Cenad continua să fie scoasă din uz așa incit s-a dispus alimentarea stației de pompare pe o rută ocolită. La ora 21:10, pompele s-au pus din nou in mișcare, dar nu era timp pentru relaxare. Prima vic­torie trebuia consolidată prin re­punerea liniei directe de alimen­­ ta înaltă tensiune tare a stației. Munca a continuat pină la ora 3 dimineața cind și ultimele izolatoare străpunse au fost schimbate. Electricienii Ioan Cofereanu, Nicolae Jung, Andrei Kovács, Milota Giurger, Ioan Wolf și alții au depus o muncă tenace, excepțională Interlocutorul meu, cu merite deosebite, și-a încheiat relatarea După extinderea liniei, s-au adu­nat și electricienii. Treaba insă nu era terminată. Una­ din liniile noi trebuia racordată la un grup elec­trogen, imposibil de tractat pe te­renul desfundat. Inginerul Gra­­țian Covaci, care ceruse in mod expres să fie trimis pe șantier, ți­nu un consult. S-au făcut calcule și aprecieri și s-a ajuns la conclu­zia că linia cu pricina poate fi cuplată la grupul de la kilometrul 3. Doar legătura mai trebuia fă­cută ... Era ora 22, cind, după 16 ore de la intrarea in schimb a echi­pei, treaba fu terminată. Mă ui­tam la oameni, cu o șubă peste pelerină, cu un par in mină. Va­sile Pisanca părea că descinde dintr-o epopee legendară. Dorin Tripa, mereu primul la datorie, își înnoda degajat fularul de mătase. Toți erau mulțumiți­ pe dig ca niște nestemate, s-au aprins lu­minile, contribuția de azi a echi­pei la marea luptă pentru stăvili­rea apei. La ora 24 noapte, pe baza or­dinului Comandamentului s-a sta­bilit i­luminarea ultimei porțiuni de­ dig. La apelul inginerului Covaci, echipa maistrului Călin a răspuns ca un singur om rămânem pe loc. Azi, duminică, 24 mai, lu­crăm ca intr-o zi obișnuită In concertele Filarmonicii din Poznan (R.P. Polonă) IMPRESIONANTĂ ȚINUTĂ ARTISTICĂ La obișnuita oră de concert, in sa­la­­ Modernă, s-au aranjat simbătă seara la pupitru, stingheriți de spa­țiul restrins pentru masiva lor for­mație — orchestra simfonică a Fi­larmonicii de stat din Poznan. Este vizita de răspuns a concertelor Filar­monicii „Banatul" in Polonia, care a facilitat, așa cum arăta in salutul a­­dresat oaspeților, maestrul Ioan Ro­mana, „o vehiculare ideatică, o cu­noaștere bilaterală de valori și oa­meni, cimentarea legăturilor de prie­tenie intre cele două popoare“ Programul oferit a fost variat și pe multiple planuri, concepute pe di­fuzarea cit mai largă a muzicii polo­neze. Aceste „Zile ale muzicii polo­neze“ au cuprins numai in Timișoa­ra două concerte simfonice diferite, un concert al „Cameraliștilor din Poz­nan“, destinat suflătorilor, și un con­cert al Ansamblului de percuție. Din varietatea acestui program am desprins cu precădere literatura mu­zicală poloneză: Concertul pentru Or­chestră de Witold Lutoslawski, Con­certul pentru vioară al lui Karol Szy­manowski, două Capodopere ale ge­nului, realizate la o ținută excelen­tă. Ne-a cucerit, de asemenea, in­terpretarea dată celebrei Daphnie și Chloe a lui Ravel. Dirijorul Zdzislaw Szostak, o cu­noștință mai veche a noastră, despre care am mai scris, a realizat aici niște culminații sonore excepționale. Aceasta pentru că, deși erau la un nivel aproape de paroxismul intensi­tății orchestrale maxime, sonoritățile nu au devenit niciodată stridente, dure, ei și-au păstrat rotunjimea, no­blețea sunetului. Formația este de un nivel superior, de o valoare recunoscută: este un co­lectiv artistic emerit. In afara im­presiei de bogăție sonoră, dată de numărul sporit al orchestranților, am gustat din plin și ceea ce însemnea­ză, de pildă, un solo de trompetă e­­xecutată de un artist al acestui in­strument, ce înseamnă acordaj im­pecabil, amploare omogenă la cvar­tetul de trombon sau cam. Toți su­­flătorii de alamă ne-au lăsat această impresie excelentă. Foarte bine au sunat și viorile: lăudabilă acuratețea la pasagii — pi­nă și la buclucașele flagielete — un ton frumos, cald. Mii inegal au evo­luat suflătorii de lemn, alături de zborul sagace al flautului prim, cla­rinetul ne-a apărut inferior, cel pu­țin ca intonație in replicile solistice din Simfonia nr. 39 de Mozart. Dintre soliști ne vom mărgini să cităm pe talentatul violonist Krzysz­tof Jadowicz și pe soprana Zdzislawa Don­at, care ne-a oferit o mare satis­facție prin limpezimea vocii sale, tehnica de cint, capacitatea de a emi­te, pină in cele mai dificile acute, sunete timbrate de o netăgăduită fru­musețe. Deși a cintat nu de mult pe scena operei in rolul­ „Gildei“, ma­niera in care a interpretat aria de concert, cele din ..Flautul fermecat“ sau „Răpirea din Serai“ de Mozart nu fac să m­enim a o reasculta pe parcursul unui spectacol integral în stagiunea viitoare. O manifestare prestigioasă,­­care a afirmat convingător nivelul înaltei clase al unei formații — pe care tra­diția existentă in orașul lui Wieniaw­­ski, dragostea concetățenilor­ lor pen­tru muzică — a obligat-o să-și creeze ținuta prin care in aceste zile ne­-a impresionat. DORU MURGU Concert dedicat ajutorării sinistraților Membrii orchestrei Filarmo­nicii de stat din Poznan, R.P. Polonă, colectiv artistic emerit, aflat în turneu în orașul nostru, dorind să contribuie la ajuto­rarea populației județelor greu atinse de furia apelor, oferă astăzi, ora iul in sala Liceului de muzică, un concert simfo­nic extraordinar; figurează Mazurka In program din opera „Halka“ de Moriuszko, Concer­tul în Re major pentru vioară și orchestră de Beethoven, arii din operele „Răpirea din Serai“, „Don Juan“, „Flautul fermecat“ de Mozart, Simfonia a V-a de Șostakovici. Dirijează Zdzislaw Szostak. Dintre soliști își aduc contribuția Krzysztof Jakowicz, vioară și Zdzislawa Donat, so­prană. Biletele se găsesc la ca­ Seria Filarmonicii de stat „Ba­natul“. m CONTUL 1000 La sediul Băncii Na­ționale a R.S.R., sucursala ju­dețeană Timiș, un om se infor­mează unde se poate depune va­lută. Era Vasile Balint, de la Vama din Stamora Moravița, care o­­feri funcționarului lire Italiene și ruble. — Mi le-a imminat d-na Ze­­novia Baroni din Italia, care a fost în vizită în țară. înainte de a trece granița, domnia sa, mi s-a adresat mie : — „Am văzut dezastrul care s-a abătut asupra poporului de care sunt legată prin indestruc­tibile fire. Sunt originară din România. Vă rog din suflet și predați dr. acești bani. Funcționarul de la Bancă , înscris în contul 1.000 peste 10.000 lire italiene, 18 ruble și 725 lei. Arhitectul Hans Gross din R.F a Germaniei, a trecut pe la sediul O.N.T. Filiala Timi­șoara. S-a oferit și el să vină la ajutorul sinistraților. — Vreau să donez și eu LOCK de lei — a spus arhitectul. Nu ești o sumă mare. O predau în con­tul populației sinistrate. Am ră­mas profund îndurerat de pro­porțiile acestor calamități. Cînd cetățeanul olandez Jo­hannes Timmers, delegat la în­treprinderea Romagricola din țară, a aflat despre modalită­țile de sprijinire în valută a si­nistraților ajunși la grea cum­pănă, fără adăpost, a dorit ș el să doneze 300 de guldeni în contul 1.000. — Am îndrăgit acest popor harnic și bun la suflet. Noi olandezii, n-am uitat de dărni­cia dovedită de români cînd O­­landa a trecut la rindul ei prin dezastrele unei inundații. Și alți turiști străini au cerut O.N.T.-ului, să facă Oficiul Filiala Timișoara de înscriere a unor sume donate de ei în con­tul 1.000. Aurel Aurel din Fran­ța, originar din România, a tri­mis 150 lei pentru contul res­pectiv. Hans Maltern din R.F. t Germaniei a ținut și el să dea ultimele sale 20 de mărci, care i-au mai rămas înainte de a părăsi țara. Din partea scupri­­nei populare a comunei Vîrșeț provincia Voivodina, din R.F.S Iugoslavia, ne-a fost întinsă o prietenească mină de ajutor. Un camion plin de donații în ali­mente și dulciuri, pentru sinis­trați, s-a îndreptat spre Lipova,

Next