Drapelul Roşu, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 8078-8101)

1971-01-16 / nr. 8088

2 # Pe agenda de lucru a organizațiilor de partid ÎNDEPLINIREA HOT­ĂRÎRILOR Am poposit recent in citeva din unitățile complexului C.F.R. Timi­șoara cu imaginea încă proaspătă a discuțiilor purtate de delegații comuniștilor la conferința de ale­geri ținută nu cu mult timp în urmă. Se sublinia atunci că ve­ghind la siguranța circulației pe locomotivă sau in fața lumino­­schemei, reparînd vagoane sau instalații de semnalizare și cen­tralizare, verifici­nd starea căii sau la manevră, refracționînd linii ori trasînd trenurile in graficul de circulație, pe rampa de încărcare­­descârcare a mărfii sau nu munca de pregătire a viitorilor ceferiști, peste tot și în toate sectoarele de activitate se simte prezența vie a comuniștilor. In spiritul înaltei exigențe care îi caracterizează pe ceferiști au fost scoase însă la ivelă și acele minusuri care au diminuat reali­zările muncii lor. „Suntem­ comu­niști —­­spunea unul dintre parti­cipanții la dezbateri — și comuniș­tilor le stă bine să spună lucru­rilor pe nume. De ce să nu recu­noaștem că nu în toate perioadele am muncit bine ? Atit comitetul de­ partid, cit și birourile organiza­țiilor de bază, au manifestat for­malism in munca de educare membrilor de partid. Ne-am­ limi­a­tat in mare parte la prezentarea unor conferințe cu teme ,,general valabile“, dar neadaptate la speci­­­­ficul de muncă al unităților în care lucrăm. S-a greșit și atunci cînd la noi, la depou, de exemplu, s-a desființat rubrica satirică­­ a gaze­tei de perete, singura care stîrnea interes, deoarece munca de la om la om s-a desfășurat mai mult ocazional. Să ne mai mirăm atunci de ce s-au dat prea multe sanc­­țiuni administrative ? Firește, își au și acestea rolul lor educativ, dar ce e prea mult strică. Propun ca în viitor comitetul de partid să desfășoare o mai intensă și sus­ținută muncă de propagandă și nu vom mai fi puși în situația să vor­bim despre unele lipsuri. De ase­menea, comitetul de partid va tre­bui să țină o mai strînsă legătură cu conducerea Regionalei de căi ferate pentru a efectua o redistri­buire rațională a sarcinilor de producție între unități. Aceasta pentru faptul că există obiceiul ca orice reparație a locomtivelor Diesel-electrice, cu care Depoul din Timișoara a fost dotat în ul­timul timp, să se facă la Caran­sebeș, deoarece nu dispunem de piese de schimb". Multe asemenea propuneri au fost cuprinse in hotărîrea adoptată de conferință, unele vizînd nece­sitatea ca fiecare membru de partid, indiferent de funcția ce o deține, să participe sistematic la munca de organizație, să manifeste spirit de răspundere față de pro­pria activitate, ca și față de a celor din jur. —­ învățămintele trase din inter­vențiile comuniștilor la conferință au fost de mare preț pentru orga­nul nou ales — ne spune tovarășul Săbii Dihel, secretarul comitetului de partid de la Complexul C.F.R. Timișoara. Marea parte a propu­nerilor a constituit obiectul unei serioase analize în cadrul unei ședințe de birou și într-o plenară lărgită a comitetului de partid, la care au fost invitați secretarii or­ganizațiilor de bază, precum șefi de unități. In funcție de con­st cluziile desprinse, s-au stabilit sarcini concrete și imediate, măsu­rile pentru ce trebuie puse în aplicare înlăturarea neajunsurilor semnalate. Efectul acțiunilor se poate constata în practică. În pre­zent se face o atentă revizie a lo­comotivelor ce ies și vin în stația Timișoara Nord, iar staționarea lor în capul trenurilor se încadrează în graficele de lucru. La revizia de vagoane există de-acum un cen­tru de preîncălzire a trenurilor de călători. Un alt aspect demn de reținut este acela că se constată o mai strînsa colaborare intre comitetul de partid de la complexul C.F.R. și comitetele de partid de la alte întreprinderi timișorene: „Electro­motor“, „Electrobanat“, „6 Mar­tie", „Victoria“ și altele. Ca ur­mare, vagoanele sosite în Timișoara-Est cu mărfuri și stația ma­terii prime pentru întreprinderea „Victoria“, bunăoară, sunt dirijate cu multă promptitudine și descăr­cate cu operativitate. Semnificativ în acest sens este și felul cum s-a rezoltat cazul din zilele de 30 și 31 decembrie anul trecut, cînd­­ se crease o aglomerare de vagoane cu materiale pentru întreprinderile „Electromotor“ și „Electrobanat“, deoarece acestea nu mai aveau posibilitatea să le primească. Se întrevedeau astfel serioase per­turbații.­in transportul feroviar pentru următoarele zile, iar unită­­țile beneficiare riscau să fie pena­lizate cu mari sume sub formă de locații. Prin intervenția energică a organizațiilor de partid, însă, co­lectivele de muncă, în frunte cu comuniștii, au fost prezente la datorie, prevenind o seamă de neajunsuri. Și în domeniul muncii de pro­pagandă s-au făcut pași serioși în sensul recomandărilor făcute in conferința de alegeri a organizației de partid. La învățămintul de partid, lecțiile și dezbaterile sunt mai mult ancorate în realitatea vie a sectoarelor de activitate. Te­mele au fost stabilite în cazul fie­cărui cerc, ținîndu-se cont de opi­niile exprimate de membri de partid și sunt axate pe cunoașterea și aprofundarea documentelor de partid, fără a se neglija aspectele cu caracter economic, specifice muncii feroviarilor. La gazetele de perete, de asemenea, au fost publicate articole mobilizatoare, cu adresă precisă la lipsurile con­statate in practica cotidiană, iar agitația vizuală la Ateliere de zonă, Depou etc. oglindește în mai mare măsură sarcinile ce revin ceferiștilor timișoreni în primul an al noului cincinal. Despre faptul că se merge pe un făgaș bun vorbesc rezultatele ob­ținute în zilele care s-au scurs pînă acum, ele înscriindu-se la limitele cifrelor de plan aferente, ele dovedind că organul de partid de la Complexul C.F.R. Timișoara este hotărît să îndrume și să con­troleze cu mai multă perseverență transpunerea în practică a sarcini­lor concrete ce revin organizațiilor de bază, întregului colectiv pentru obținerea unor rezultate pozitive în toate sectoarele de activitate și întimpinarea cu cinste a ani­versării semicentenarului partidu­lui. CONSTANTIN PETRE PAVEL POPOVICI A APARUT FAMILIA" NR. 12 »» Numărul 12 al revistei de cul­tură „Familia“ se impune citito­rului printr-o tematici bogată, prin varietate si stilul atractiv al materialului prezentat. Din con­ținutul recentului număr amin­tim : cronica sociologică de Tra­­ian Herseni, reportajul lui Virgil Lazăr, „Pionierat științific la Salonta", cronica literară sem­nată de Gheorghe Grigurcu, Gri­­gore Scarlat și Crăciun Bejan la cărțile lui I. Negoițescu (Eugen Lovinescu), Petru Popescu (Prins), Ion Brad (Orga de mesteceni), Darie Novăceanu­ (Tehnica um­brei). De asemenea, sunt parcurse cu un deosebit interes, mai ales de către virtualii candidați examenele de admitere in facul­ta­tăți, articolele lui Ovidiu­ Cotruș „Funcțiile mitice ale poeziei“ și Eugen Luca „Sadoveanu — scrii­tor necunoscut“. Spațiu deosebit de amplu se acordă in revistă creației grupajele literare. Relevăm astfel de poezie semnate de Horváth Imre, Ilie Purcaru, Ște­fan Roll, Vasile Latiș, Viorel Hor­­ți alții. Atit povestirea lui Nicolae Velea „Vedere din tram­vai“, cit și notele de drum „Tra­veling suedez“ de 1. Igiroșeanu, atelierul de creație unde sunt pu­blicate poezii aparținind unor ti­neri aspiranți la gloria literară, pagina lui Henri de traduceri din poezia Michau­x, din poeți canadieni de limbă engleză între­gesc profilul mai mult decit con­sistent al revistei orădene. auto Timișoara UZINA DE REPARAȚII AUTO TIMIȘOARA, str. Circuit­­­valațiunii, nr. 2-4, ANGAJEAZĂ : — INGINER in specialitatea sudură — MECANICI AUTO — TINICHIGII AUTO — LĂCĂTUȘI — ELECTRICIENI — 15 MUNCITORI NECALIFICAȚI, pentru calificare in meseria de tinichigiu auto Condiții de angajare, conform H.C.M. 914 1968. Informații suplimentare, la biroul personal al uzinei, zilnic intre orele 1î—12.­­Î.190 a’ Angajări la Uzina de reparații pe scene și ecrane SIMBATA, 16 IANUARIE □ Teatrul „Matei Miklo" , RATA SĂLBATICA (15 și 19,30); r~i Teatrul German de stat : DIENER ZWEITER HERREN (Slugă la doi stăpini) (19,30). CINEMATOGRAFE­ ­ Modern : SECHESTRU DE PERSOANA (13, 14,45, 16,30) ; □ Arta : DE ȘAPTE ORI ȘAPTE (9, 11, 14,30, 16,45, 19, 21): □ Parc : CĂPITANUL FLO­RIAN (10, 14, 17. 20) . I—I Studio : PARIA (II, 15, 17. 19, 21) . C3 Melodia : PAN WOLDY­­JOWSKY seriile I și a II-a (11, 14, 17, 20) . □ Victoria : ARGOMAN SU­­PERDIABOLICUL (10, 14, 16. 18, 20) . □ M­uncitoresc Fratelia : PI­CIOARE LUNGI. DEGETE LUNGI (15. 17, 19) : □ Steaua roșie Mehala : MISTERIOSUL X DIN COS­MOS (17, 19) ; și CELEBRUL 702 (15) ; I—I MUNcitoresc F­r­e­i­d­o­r­f : GHICI. CINE VINE LA CINA? (ÎL 19). LUGOJ □ 23 August : VÂNĂTOAREA DE VRĂJITOARE : □ Victoria : MAYERLING. JIMBOLIA □ Flacăra : ULTIMUL MO­HICAN : □ 30 Decembrie : TAINA LEULUI. CETA □ Parc : SENTINȚA. BUZIAȘ 1—1 Dinamo : „Z". SÎNNICOLAUL MARE □ Arta : DRAGOSTE ȘI VI­TEZA. □ [UNK]_L­m SIMBATA, 16 IANUARIE Vreme în curs de încălzire, cu cerul variabil, mai mult noros către sfîrșitul zilei. Vor cădea precipitații slabe sub formă de ninsoare și lapoviță ce se va transforma in ploaie. Tempera­tura în ușoară Creștere noaptea va fi cuprinsă între minus 9 și minus 5 grade, iar ziua între 0 și plus 5 grade. Dimineața și seara ceață locală. PENTRU 17 și 18 IANUARIE Vreme schimbătoare, cu cerul mai mult noros și cu precipita­ții sub formă de lapoviță și ploaie. PENTRU REGIUNEA DE MUNTE Vreme schimbătoare cu cerul noros și cu precipitații sub for­mă de ninsoare. Materii prime indigene pentru fabricarea hîrtiei Specialiști de la Institutul de cercetări și proiectări pentru celuloză și hîrtie din București au studiat posibilitatea utilizării în fabricarea hîrtiei a unor ma­terii prime indigene, avanta­joase din punct de vedere eco­nomic. Astfel, s-a stabilit că bentonita de Răzoare poate fi folosită, în acest sens, cu rezultate bune, ea avînd proprietăți compara­bile cu cele ale materialelor fo­losite, în mod curent, la fabri­carea hîrtiei, între care caoli­­nul. Hîrtia obținută prin utili­zarea bentonitei de Răzoare se caracterizează printr-o netezi­me superioară, o îmbunătățire a luciului și a gradului de alb. SIMBATA, 16 17,00 Deschiderea emisiunii. Emisiune în limba germană. 18,10 Publicitate. 18,15 Bună sea­ra, fete ! Bună seara, băieți ! 19,15 Publicitate. 19,20 1.001 de seri — emisiune pentru cei mici. 19,30 Telejurnalul de sea­ră. 20,00 Tele-enciclopedia. 20,50 IANUARIE Formații și soliști de muzică populară. 21,10 Film serial­e „Incoruptibilii“ — Povestea ban­dei lui Wally Legenza. 22,00 Te­lejurnalul de noapte. 22,10 Cam­pionatele înregistrare europene de săniuțe, de la trist (Aus­tria). 22,30 Gala schițelor lui I. L. Caragiale. Vitrine cu cărți „Organizații de masă legale și ilegale create, conduse sau influențate de P. C. R.” Cartea politică s-a îmbogățit cu o nouă apariție — „Organizații de masă legale și ilegale create, con­duse sau influențate de P.C.R.," apărută prin grija unui colectiv de autori din cadrul Institutului de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă Comitetul Central al partidului. Lucrarea pune în lu­mină­ o parte din vasta activitate desfășurată de forțele progresiste din România între cele două răz­boaie mondiale. Apariția ei este cu atît mai salutară cu cit acum, în preajma apropiatei aniversări a semicentenarului partidului, co­muniștii, toți oamenii muncii din țara noastră sînt dornici să cu­noască cît mai bine trecutul de luptă al partidului, felul în care a reușit să conducă la victorie lup­ta maselor populare împotriva re­gimului burghezo-moșieresc, pen­tru drepturi și libertăți democra­tice, pentru o viață nouă, prospe­ră. Lectura celor 18 studii pe care le cuprinde volumul, i, concepute ca micromonografii ale unor or­ganizații de masă ne ajută să în­țelegem cum a reușit partidul co­muniștilor, aflat timp de două de­cenii în bezna ilegalității, să cap­teze energiile revoluționare ale maselor, să înlăture treptat insu­ficiențele, greutățile de tot felul, venite din interior și din afară, să ducă revoluția înainte pînă la vic­torie. Acoperind un anumit gol care s-a făcut simțit în literatura de specialitate, studiile înmănun­cheate în volum subliniază, în mod convingător, rolul partidului in or­ganizarea și conducerea luptei d­e­ organizații de masă legale și ilegale ș­i muncitoare, a țărănimii și in­­telectualității, a altor categorii so­ciale pentru apărarea intereselor lor vitale, pentru drepturi și liber­tăți democratice, împotriva ex­ploatării și asupririi capitaliste și moșierești, pentru apărarea inte­grității teritoriale, a independen­ței și suveranității naționale, pen­tru socialism. Din șirul organizațiilor de masă create în anii 1921—1944, volumul I enumera : Ajutorul roșu (1924— —1940), Blocul muncitoresc-țără­­nesc (1925—1933), Comitetul de a­­jutorare de pe lângă Sindicatele unitare (1925—1930), Ajutorul mun­citoresc român (1927—1933), Comi­tetul pentru amnistie (1928—1929), Comitetele pentru apărarea și a­­jutorarea ceferiștilor (1933—1934), Frontul plugarilor (1933—1953), „Liga muncii" (1933—1934), Comi­tetul antirăzboinic (1933—1934), Co­mitetul național antifascist (1933— —1934) etc. Concomitent cu înțe­legerea rolului pe care l-a avut fiecare din aceste organizații, mo­dul în care au fost conduse și în­drumate de activiști ai partidului trimiși să lucreze în rîndul lor, cititorul ia cunoștință din conținu­tul cărții despre ziarele și reviste­le prin intermediul cărora orga­nizațiile de­ masă duceau lupta pentru înfruntarea concepțiilor și curentelor ideologice reacționare, pentru antrenarea oamenilor mun­cii de la orașe și sate la lupta de­mocratică . Parcurgînd cele peste 500 de pagini ale volumului con­stau­ cu satisfacție că multe din­­ acțiunile inițiate de organizațiile respective s-au desfășurat pe pla­iurile bănățene : la Timișoara, Re­șița, Arad, Lugoj și în alte locali­tăți. Aici, ca și în alte părți ale țării, activitatea organizațiilor de masă s-a făcut simțită din plin in cadrul luptei generale pe care a desfășurat-o Partidul Comunist Român în perioada dintre cele do­uă războaie mondiale. Aceste ac­țiuni au dus la întărirea unității și combativității clasei muncitoa­re, a influenței ei în viața politică și socială a țării. Volumul I — „Organizații de masă legale și ilegale create, con­duse sau influențate de P.C.R.“, a­­supra căruia ne-am oprit, ca și volumul II, care se află în curs de apariție, și care va prezenta orga­nizațiile de masă create după anul 1933, cuprind un bogat material documentar care stă la dispoziția lectorilor, propagandiștilor, cursan­ților de la învățământul de partid, a tuturor celor interesați să cu­noască trecutul de luptă al parti­dului — conducător iubit al po­porului pe drumul vieții sale noi. I. ULARU • PE URMELE ARTICOLELOR PUBLICATE Avertisment De la Uzina „Azur" Timișoara ne-a fost trimis un răspuns la an­cheta „Strict secret cu fișetul des­chis“, („Drapelul roșu", din 26 no­iembrie 1970). Vă informăm că am prelucrat de mai multe ori cu șefii de servicii hotărîrile privind păs­trarea secretului de­­ stat. Șeful ser­­viciului „desfacere". Radu Pîrșan a fost sancționat cu „avertisment“ pentru faptul că în birou s-a găsit sertarul deschis in care se afla do­sarul cu documente „Strict secret" Semnează ing. Neculai Ionescu, di­rector. Confort plăcut publicului călător La nota critică „Contrar promi­siunilor", apărută in „Drapelul roșu" din 12 dec. 1970, conducerea Regionalei de căi ferate Timișoara a trimis redacției un răspuns in care, printre altele, se spuse : „In sezonul de vară, pe linia Buziaș- Buziaș Băi, au circulat trei vagoa­ne de clasa a II-a, care aveau sur­să proprie de iluminat cu genera­toare de curent electric și baterii de acumulatoare. O dată cu înce­perea sezonului rece însă, acestea n-au mai corespuns, deoarece nu se puteau încălzi, în stația Buziaș singurul mijloc de remorcare a a­­cestor vagoane fiind o locomotivă Diesel, fără agregat pentru produ­cerea aburului. Datorită acestui fapt, au fost retrase și s-a transfe­rat, în locul lor, un vagon remor­că de automotor pe patru osii, a­­cesta fiind singurul pe Regionala C.F.R. Timișoara dotat cu instala­ție proprie de iluminat și de în­călzit. In felul acesta inconvenien­tele semnalate au fost rezolvate. Datorită însă distanței scurte par­cursă de acest tren, generatorul de curent electric de la va­gon nu reușește să alimen­teze instalația, becurile fiind alimentate numai de la bateria de acumulatoare. Pentru acest mo­tiv s-a dat dispoziție ca, cel puțin de două ori pe săptămînă, un elec­trician de la revizia de vagoane din Lugoj să verifice starea iluminatu­­lui, luînd măsuri de remediere cînd este cazul. In ce privește curățenia in va­gonul respectiv, aceasta trebuie menținută și de către călători, deoarece tum­ulul nu permite ca să se facă curățenie decit de două ori d ia 24 ore și numai în stația Buziaș-Băi, unde vagonul are o staționare mai mare. Menținerea curățeniei s-ar putea face foarte ușor, întrucit distanța care o par­curge garnitura este de numai 2 km în timp de 10 minute. În ce ne privește, vom lua măsuri și în continuare pentru a asigura un confort cît mai plăcut publicului călător pe respectiva linie de cale ferată". Combustibil asigurat în „Drapelul roșu" din 20 decem­brie 1970 a apărut o notă critică intitulată „Frig în magazine" in urma căreia cooperativa de con­sum din Jimbolia ne răspunde „Dintr-o greșeală a funcționarului care se ocupă de problemele admi­nistrative nu au fost puse pe tabel două unități de pîine și anume cea din sectorul „Ceramica“ și una din centrul orașului. Pentru acest fapt, tovarășa Ileana Martinescu a fost sancționată cu mustrare. Acum toate magazinele își au combusti­bilul asigurat pentru tot cursul iernii". Semnează tovarășul Gheor­­ghe Mihai, președinte. Și totuși, nu s-a făcut lumină în legătură cu nota critică „Fil­me luminoase cu . .. lipsuri", pu­blicată in ziarul „Drapelul roșu", nr. 8069 din 23 decembrie 1970 — se spune in răspunsul trimis redac­ției de către conducerea Centrului de librării din Timișoara — prin care este criticată librăria G. Coș­­­buc din str. Ștefan cel Mare, pen­tru că firma este parțial luminată să comunicăm următoarele : „A­ceastă firmă în valoare de 38.000 lei, confecționată la București, fost deteriorată de o echipă de lu­­­crători ai I.L.L.T. care au execu­tat reparații parțiale la imobilul în care si­ găsește librăria. Avem o corespondență „voluminoasă" cu I.L.L., care s-a soldat cu interven­ții făcute la I.R.U.C. Timișoara în­că de acum șase luni. Am vrea să se rețină că atunci cînd Centrul de librării Timișoara a hotărît să in­vestească bani în firme luminoase a făcut-o și cu gîndul de a înfrumu­seța orașul. Păcat însă că lucrători de la alte întreprinderi, cum este I.L.L. bunăoară, nu țin seamă de intențiile și eforturile noastre. Cu toate acestea vrem să plătim re­paratul firmei, dar nu avem cui deoarece I.R.U.C. Timișoara, după cum se vede, ne neglijează. Avem comandă depusă pentru reparatul firmelor pe raza municipiului Ti­mișoara, dar toate insistențele, chemările repetate ale noastre s-au soldat cu amînări. Sperăm, totuși, că nota critică din ziar a fost re­ceptată și de cei care se ocupă cu întreținerea tehnică a firmelor lu­minoase și vor acționa în consecin­ță". Este o speranță la care subscriem și noi și pe care o dorim soluțio­nată ci­ mai curînd ! Sancțiuni După ce fi apărut articolul „Zi­dul indiferenței“, T.A.P.S. Timi­șoara ne-a comunicat măsurile luate împotriva celor vinovați Astfel responsabilul Roman Miev și bucătăresei« Iuliana Pop, Eliza Tomni au fost amendate cu cite 500 lei. Bufetiera Georgeta Marincu, cu 50 lei, iar barmanului Tranda­fir Mihai, pentru lipsa la gramaj și alte abateri de la regulile gene­rale de comerț, i s-a desfăcut con­tractul de muncă. DRAPELUL ROȘU-S.088 .44,­’- - • iTj,. rvfcfcftt*.­ :l3tXn-T1. contraste cotidiene: Cum folosim benzina ? O faptă cu totul neobișnuită care a avut loc în Satchinez a­­trage luarea aminte asupra mo­dului cum folosim benzina. In­­tr-una din zilele trecute, Francisc Vichente a vrut să facă focul in sobă cu benzină. Focul s-a aprins cu putere, iar coșul casei a ex­plodat in timp ce flăcările au cuprins acoperișul. Văzînd peri­colul, stăpînul casei și-a chemat soția și au­ urcat in pod încer­­cind să stingă incendiul. Dar a­coperișul s-a prăbușit peste ei și s-a carbonizat. Atenție deci , nu vă jucați cu benzina ! Fără părinți La cei 13 ani pe care-i are, Viorica Szabó (Timișoara, str. 12 Aprilie nr. 7) se vede nevoită să ne pună o întrebare cu totul ne­obișnuită : „Unde să mă adresez pentru a primi ajutorul de care am nevoie ?“. Tatăl ei, a pără­sit-o de mai mulți ani și nu lu­crează , părăsită și de mama sa, Éva Szabó, fetița a rămas în în­grijirea bunicii, o femeie bolnavă, care are greutăți în întreținerea nepoatei sale. De vreo cîțiva ani, situația este binecunoscută de autoritatea tutelară de pe lingă Consiliul popular municipal; pî­nă acum insă, situația nu a fost soluționată favorabil. Autoritatea tutelară din cadrul Consiliului popular municipal trebuie să in­tervină urgent . Viorica are ne­voie de sprijin și-l poate primi cu... autoritate ! Fără ..bon“ Unul dintre apartamentele din imobilul de pe str. Karl Marx nr. 6 Timișoara a rămas liber prin plecarea definitivă a locatarilor. Normal și legal, repartizarea lui urma să se facă de către S.G.L. Iată că, locuința este ocupată, in mod abuziv de către medicul ve­terinar Mircea Rusu și soția sa, Aurora, farmacistă la Spitalul C.F.R. După ce intră în aparta­ment, se adresează S.G.L. care, evident, refuză aprobarea. La noiembrie 1970, aceeași locuință­­ este repartizată, de o comisie, unei familii cu copii. Dar Mircea Rusu stă tare pe poziție. Din nou cereri, reclamații, audiențe per­­tru obținerea unor aprobări care, evident, nu pot fi date ! Consiliul popular municipal să intervină! Fiindcă au prelungit programul Organele de miliție au găsit mai mulți șefi și barmani de la restaurante și bufete care au pre­lungit programul de funcționare peste ora legală de închidere. Au făcut-o pe răspunderea lor, dar i-a costat scump (amenzi de 50— 600 lei), fiecare fiind sancționat contravențional conform Decretu­lui 153/1970. Printre ei se află Lucreția Lakatos, (cafe-bar „U­­nion“), Elisabeta Kereș, (bufetul „Orăștie“). O dată cu ei au mai fost găsiți și chefliii care au re­fuzat să părăsească localurile du­pă orele legale de închidere : Mi­­cloș Imre, (Aleea Ialomița nr. 7), Nicolae Bogdan, angajat la Gru­pul 1 construcții, Spiru Bune­scu, angajat la Fabrica de mănuși, Ioan Bratu (str. Revoluției nr. 32).­ În semn de atenție și pentru unii și pentru alții , orarul e fă­cut pentru a fi respectat! Semnale critice fără răspuns Pare cel puțin paradoxal mo­dul­­ în care unele întreprinderi, instituții și alte organizații de sta­t „recepționează““ semnalele critice inserate în coloanele zia­rului nostru. Deși obligativitatea este binecunoscută, întîlnim încă exemple care ne... surprind. Ne vom referi numai la cîteva des­prinse din „agenda“ lunii decem­brie . La 1 decembrie 1970 a apă­rut nota critică „I.L.L.T. și re­parațiile“ iar peste 20 de zile foiletonul „Take, tanke fără... Cadir". Deși au trecut atîtea zi­le, nici pînă acum I.L.L.T. nu ne-a răspuns. Nici T.A.P.L. nu ne-a comunicat măsurile luate ca urmare a publicării notei „Din nou uscături“ (Drapelul roșu, 5 decembrie 1970). Cu toate că :«­i apărut cu o lună în urmă, arti­colul intitulat „Care este eficien­ța economică a plantațiilor de pomi și vie“ nu a generat nici un răspuns. La cooperativa agricolă de producție din Lățunaș nu­­ a fost citit ? Exemplele ar putea continua. Trimitem pentru toți unul și același semnal — evident, tot critic î Rubrică redactată de : NICOLAE PIRVU și I. NICOARA

Next