Drapelul Roşu, februarie 1971 (Anul 27, nr. 8102-8125)

1971-02-25 / nr. 8122

DRAPELUL ROSU-8.122 Cuvintarea tovarășului NICOLAE (Urmare din pag. 1) --- ---------------- ------------Irim teama cadrelor tehnice din între­prinderi. Aceasta a dus la slăbi­rea încadrării întreprinderilor cu personal de execuție și de condu­cere a producției, ceea ce a avut urmări negative în acest domeniu. N-aș putea să nu menționez, de asemenea, faptul că în organizarea unităților economice cu statut de centrală nu s-au aplicat pînă la capăt hotăririle de partid și de stat privind trimiterea spre pro­ducție a cadrelor din ministere. Fiecare minister a căutat să proce­deze în așa fel încit, pînă la urmă, toți oamenii, cu mici excepții, să rămină în București. Din toate așa-zisele reduceri de personal care s-au realizat în ce privește aparatul sută­ru au ministerelor, nici 10 la mers în unitățile de producție în provincie, deși știm cu toți că astăzi aproape 85 la sută din producția țării de acolo, nu în București, realizează Insist a­­supra acestor aspecte pentru că trebuie să le avem în vedere la definitivarea măsurilor pe­ care urmează sa le luăm în continuare în scopul asigurării cu cadre co­respunzătoare a unităților produc­tive. Pe­­ bună dreptate au arătat aici mai mulți tovarăși că s-a observat o oarecare încetineală in preluarea de către centrale a activităților pe care acestea trebuiau să le în­deplinească. Desigur, cauzele pot fi mai multe. Sîntem la început și, ca atare, a fost nevoie ca lucrurile să mai fie­ clarificate , dar se pare că a existat și o oarecare reținere, în primul rînd din partea centra­lelor. Acestea nu s-au dovedit des­tul de hotărîte în a prelua cit mai operativ atribuțiunile ce li s-au încredințat și a trece la realizarea tuturor sarcinilor ce le reveneau. Această reținere este legată, desi­gur, și de faptul că noua formă de organizare, implică o creștere serioasă a răspunderilor cadrelor respective ; am întîlnit cazuri cînd unii tovarăși aveau părerea că centralele nu trebuie să preia, to­tuși, pre multe atribuțiuni și sar­cini de la ministere. Au existat rețineri și la minis­tere — firește din alte motive. In parte, asemenea rețineri s-au năs­cut dintr-o oarecare neîncredere in posibilitățile noilor organisme eco­nomice de a soluționa corespunză­tor problemele conducerii și orga­nizării producției ; ele au pornit însă și dintr-o anumită teamă a aparatului central că dacă se vor trece prea multe atribuțiuni la cen­trale se va vedea că nu se justifică menținerea unui personal atît de numeros la ministere și că va fi necesar să se meargă mai ferm pe linia deplasării de sus în jos a ca­drelor și a forțelor noastre, a în­dreptării lor spre procesul de pro­ducție, acolo unde se hotărăște pînă la urmă buna calitate a produse­­lor. Cred însă că am ajuns acum în situația de a depăși aceste reți­neri. Consfătuirea de astăzi ne-a dat posibilitatea să clarificăm o se­rie de probleme în această privin­ță și va trebui să trecem cu hotă­­rire la realizarea, intr-un timp cit mai scurt și în condiții cit mai bu­ne, a sarcinilor puse de conducerea de partid și de stat în acest dome­niu. Aș dori să mă opresc, de aseme­nea, pe scurt, asupra unor proble­me mai importante care trebuie să stea in fața unităților economice cu statut de centrală, înainte de toate, doresc să subli­niez necesitatea ca aceste întreprin­deri cu­­ statut de centrală să asi­gure o integrare completă econo­­mico-financiară a unităților care s-au reunit în cadrul lor, să devină in mod real organisme de condu­cere a activității de producție, de bună gospodărire a mijloacelor ma­teriale și financiare. In acest sens, inseși legea și proiectul de statut pun în centrul preocupărilor aceas­tă latură a activității centralelor industriale. Pornind de aici este necesar să acționăm cu mai multă fermitate pentru profilarea și specializarea producției Aceasta, desigur, este valabil pentru toate unitățile noas­tre economice, ținind seama de spe­cificul și caracterul fiecărei activi­tăți. Doresc însă să mă restet în­deosebi la sectorul construcțiilor de mașini, unde această problemă este de o necesitate imediată. Pen­tru a realiza importantul program pe care acest sector îl are de în­deplinit în cadrul planului cincinal actual, și pentru a face ca ramura construcțiilor de mașini să realize­ze produse de înaltă tehnicitate atît pentru înzestrarea economiei naționale cu mașini și utilaje cu parametri de nivel mondial, cit și pentru realizarea prevederilor mari de export, este necesar să lichidăm cit mai repede fărîmițarea actuală din acest sector și să asigurăm o bună profilare și specializare producției. Nu mai este admisibil­a ca în fiecare din cele cîteva sute de unități ale industriei construc­țiilor de mașini să se facă de toate. Cu­ timp vom avea, de exemplu, in fiecare unitate, mai mare sau mai mică, sectoare calde și nu le vom concentra, cât timp nu vom reuni forțele de specialiști și de cercetare și nu vom asigura o în­drumare unitară a acestor sectoa­re, nu vom lichida rebuturile. Și, se știe că rebuturile reprezintă u­­na din lipsurile mari ale acestui domeniu de activitate. Dacă vom menține actualul fel de a lucra, continuînd să fabricăm în zeci de unități motoare și subansamble și nu vom profila întreprinderi spe­ciale pe familii, pe grupe sau chiar pe produse specifice, nu vom avea producție bună, de serie, nu vom avea o eficiență economică cores­punzătoare. Se pare însă că această problemă nu este bine înțeleasă in întreaga ramură a construcțiilor de mașini. Cînd s-au creat centralele s-a avut de la început în vedere — și s-a trasat ca sarcină — ca unită­țile din acest sector să treacă ra­pid la specializare. Nu doresc să refer in mod concret la nici un fel de centrale, deși am vizitat in ultimele luni multe întreprinderi și am discutat cu mulți dintre dum­neavoastră. Trebuie să spun insă că ne mișcăm destul de încet în a­­ceastă privință, că există Încă re­țineri ; fiecare conducător de între­prindere vrea să dovedească că poate face mai bine în unitatea sa anumite piese sau subansamble și că nu este nevoie să aștepte să i se livreze o centrală sau alta spe­cializată în realizarea unor aseme­nea produse. Or, a continua în fe­lul acesta, înseamnă a lucra mește­șugărește ! Și nu se­­ poate merge așa mai departe ! Construcția de mașini trebuie să fie, prin excelen­ță, modern organizată din toate punctele de vedere. Specializarea în construcțiile de mașini constituie o necesitate de prim ordin, dacă vrem, intr-adevăr, să asigurăm pro­duselor noastre un nivel tehnic , ri­dicat, și competitivitate pe scară internațională. Nu mă mai refer la celelalte ra­muri pentru că problemele speciali­zării se pun in mod diferit, deși în această consfătuire unii tovarăși au vorbit despre felul în care se acționează în această privință în industria ușoară. Problema specia­lizării trebuie, intr-adevăr, să o tratăm in mod diferențiat, de la ramură la ramură. îndeosebi este necesar să acordăm, in această pri­vință, atenția principală construc­țiilor de mașini și, plecînd de aici, să realizăm tot ceea ce se impune pentru toate celelalte ramuri. In ce privește activitatea de cer­cetare și proiectare doresc să arăt că în acest domeniu am făcut pași însemnați înainte, am obținut serie de rezultate bune. In cincina­o­lul care a trecut am creat un mare număr de institute și centre de cercetare. In sectorul construcțiilor de mașini, unde în 1965 aveam doar două sau trei institute, am ajuns să avem astăzi 17 institute și cen­tre de cercetare. Consider că aces­ta este un lucru bun, așa cum a­­preciez ca pozitiv faptul că aceste institute și centre funcționează în­deosebi pe lingă unitățile produc­tive, la centrale, ceea ce asigură o strînsă legătură a activității de cercetare și proiectare cu produc­ția. Nu vreau să mă mai refer la lipsurile care sînt în­ acest dome­niu de activitate. Doresc insă să subliniez că va trebui să acordăm o atentie mai mare cercetării și proiectării, în special in ramura construcțiilor de mașini, unde in­troducerea noului este deosebit de rapidă. Se cunoaște că în această ramură, intr-un interval de 6—7 ani apar noi tehnologii, noi motoa­re și utilaje, noi mașini și, dacă nu ținem pasul, nu vom putea fi com­petitivi pe piața internațională, nu vom putea înzestra economia națio­nală cu tehnica modernă, avansată. De aceea este necesar să acordăm o mare atenție activității de cerce­tare din această ramură, introdu­cerii cât mai rapide în producție a rezultatelor ei. Aceasta este, desigur, valabil și pentru celelalte ramuri de activi­tate — pentru chimie, metalurgie, industria minieră, industria ușoară și­ alimentară, in raport cu specifi­cul și caracterul fiecăreia. Este clar, de exemplu, că dacă avem un institut minier-cărbune și exis­tă 3 centrale industriale ale cărbu­nelui nu va trebui să­­ înființăm pentru fiecare din ele câte un in­stitut. Desigur, o dată cu dezvol­tarea activității de cercetare in institute este necesar ca și in uni­tățile productive să sporească preo­cuparea pentru aplicarea rezul­tatelor cercetării, perfecționarea continuă a producției, introducerea noului. Trebuie să avem în vedere ne­cesitatea unei coordonări a cerce­tării științifice spre a nu risipi for­țele și a folosi mai bine atît ca­drele, cit și mijloacele tehnice, ma­teriale și financiare și a obține mai rapid soluționarea unor pro­bleme tehnico-științifice pe care le ridică dezvoltarea producției, pro­gresul general al întregii țări. De­­ltfel, acesta a fost scopul înfiin­țării, la timpul respectiv, a Consi­liului Național al Cercetării Știin­țifice. Problema coordonării cerce­tării pe ministere și chiar pe eco­nomie, pe întreaga țară, este deci o stringentă necesitate. Asigurînd această coordonare nu înseamnă că știrbim sau Împiedicăm in­­ vreun fel dezvoltarea activității de cerce­tare care se desfășoară jos, in in­stitute și unități productive. Pornind de la rolul important pe care îl are cercetarea științifică în creația de bunuri materiale, în per­fecționarea producției și a întregii noastre activități, va trebui să a­­cordăm în permanență o atenție deo­sebită acestui sector; este necesar să ne preocupăm de organizarea institu­telor și centrelor de cercetare acolo unde ele sunt cel mai necesare pen­tru a asigura introducerea rapidă a noului în producție, fără însă a merge la uniformizare. Să ținem seama în această privință­­ de spe­cificul fiecărei ramuri și să asigu­răm o coordonare cât mai unitară a activității, fără ca aceasta să în­semne neapărat o centralizare a muncii de cercetare. S-a vorbit aici despre calitatea produselor. Cred că pentru noi toți este clar că, dacă vrem să pătrundem cu mărfurile noastre pe piața internațională, dacă dorim să dezvoltăm economia națională la nivelul tehnicii mondiale tebuie să acordăm o atenție deosebită problemei calității în­tregii noastre a­c­t­i­v­i­t­ă­ț­i. Nu vreau să dau nici un exemplu în această privință, dar consider că această problemă trebuie să stea permanent in atenția tuturor cen­tralelor, a tuturor unităților noas­tre de producție. Pînă la urmă, ca­litatea nu o hotărăște controlul de calitate, ci activitatea practică, concretă a fiecărui muncitor, mais­tru, inginer, a tuturor acelora care lucrează nemijlocit in procesul de producție. Este necesar să luăm a­­semenea măsuri nicit să facem ca din unitățile noastre să nu mai iasă în nici un fel produse necorespun­zătoare. Numai cînd vom reuși ca aceasta să devină o cauză generală a întregului colectiv, atunci vom realiza în mod corespunzător pro­blema calității. O altă latură importantă a acti­vității centralelor noastre este asi­gurarea desfacerii produselor." Am mai spus și cu alt prilej că proce­sul de producție se termină numai o dată cu vînzarea produsului, fie în țară, fie în străinătate, cu înca­sarea contravalorii lui și deci cu crearea condițiilor pentru reluarea ciclului de producție. Noi conside­răm că problema desfacerii produ­selor trebuie rezolvată pe centra­lă. Din acest punct de vedere este necesar ca unitățile din cadrul cen­tralelor să fie întrucîtva degrevate de asemenea sarcini, fără însă a considera că ele nu trebuie să se mai preocupe deloc de felul cum se vinde produsul lor pe piață. Dar cel care trebuie să realizeze des­facerea producției este centrala ; ea trebuie să realizeze vînzarea, atît în țară, cit și în străinătate... mai discutat această problemă Am la consfătuirea privind activitatea de comerț exterior și nu doresc să insist asupra ei. t In cadrul consfătuirii sra vorbit mult de problema aprovizionării tehnico-materiale. Această proble­mă constituie, de asemenea, o sar­cină importantă ce revine, centra­lelor, care trebuie să realizeze a­­provizionarea tehnico-materială tuturor unităților de producție din­­ cadrul lor. In legătură cu această problemă s-au făcut aici multe pro­puneri juste, în special pentru îm­bunătățirea proiectului de lege care se pregătește, pentru ridicarea ro­lului și răspunderii departamentu­lui aprovizionării din cadrul C.S.P. în asigurarea bunei aprovizionări tehnico-materiale. Desigur, în domeniul aprovizionă­rii tehnico-materiale se pun multe probleme. O bună aprovizionare în­cepe în primul rînd cu o planifica­re corespunzătoare. După cum se știe, noi am realizat și chiar am depășit, an de an, planul de pro­ducție. Aceasta înseamnă că, pînă la urmă, am avut o balanță bună de materii prime și materiale. A­­vem stabilite norme de consum, dispunem de stocuri de materiale, atît pentru producție, cit și de re­zervă. Unele stocuri sînt corespun­zătoare, altele, se spune, că sînt încă mici , dar totuși sunt. Există norme precise care stau la baza stabilirii programului de activitate din unitățile de producție. Atunci de unde, intervin totuși unele nea­junsuri în aprovizionarea tehnico­­materială a procesului de produc­ție ? După părerea mea, lipsurile în domeniul­ bunei aprovizionări tehnico-materiale rezidă în primul rînd în nerespectarea contractelor, nu nelivrarea la timp de către uni­tățile producătoare a materialelor, subansamblelor sau a produselor contractate cu alte întreprinderi. Deși n-aș fi vrut să dau nici un exemplu, doresc totuși să arăt că centrala de vagoane a întîmpinat mari greutăți în realizarea sarci­nilor de plan datorită faptului că alte întreprinderi, cu care avea contracte de cooperare, nu s-au li­vrat la timp boghiurile necesare. Asemenea situații am întîlnit și în legătură cu alte produse. Or, nu­mai asigurînd livrarea promptă, fără întîrziere a produselor con­tractate vom contribui la buna or­ganizare și desfășurare a produc­ției . Deci problema este de a in­troduce ordine în planificarea noas­tră, de a asigura executarea la timp a comenzilor contractate. Eu înțeleg că am putea avea greutăți — și cite o dată avem — cu produsele care întîrzie să ne vină din import, deși nici în această privință n-ar trebui să întîmpinâm dificultăți pentru că noi tot am alocat și alocăm banii necesari pentru importuri. Cîte­­odată, însă aceste importuri ne costă mai scump pentru că nu le contractăm la timp. Deci problema principală care se pune în legătură cu desfășurarea susținută, ritmică a procesului de producție, cu buna aprovizionare tehnico-materială este realizarea unei planificări judicioase, intro­ducerea unei ordini desăvîrșite in livrările de produse dintre Între­prinderi. Consider că în această privință, departamentului aprovi­zionării­ din C.S.P., ca și ministere­lor le revin încă sarcini mari, pînă cînd centralele vor prelua bine toate atribuțiile cazuri cînd chiar ce le au. Avem între unitățile din cadrul aceleiași centrale, de­­pinzînd deci de același director de centrală, nu se realizează la timp livrările diferitelor materiale sau subansamble. De aceea, consider că această problemă trebuie să preocupe în mod deosebit centrale­le , să fie luate măsuri hotărîte pentru a pune ordine în această privință, deoarece de aceasta de­pinde desfășurarea normală a acti­vității de producție și, in bună măsură calitatea propriu-zisă a produselor. In atribuțiile unităților cu statut de centrală, un loc important îl va avea întocmirea planului de producție. Cînd s-a trecut la orga­nizarea centralelor s-a pornit de la considerentul că ele trebuie să fie de fapt titularul de plan — asi­­gurind, firește, ca fiecare între­prindere componentă să participe și să-și spună părerea la stabilirea sarcinilor de plan ce-i revin. Cen­trala este unitatea cu care lucrează planificarea, ministerul, finanțele și toate organismele noastre econo­mice ! Pornind de aici trebuie sâ stabilim atît mijloacele, cit și or­­ganizarea corespunzătoare, pentru ca centralele să cunoască bine ca­pacitățile de producție pe care le au și, în concordanță cu ele, cu sarcinile generale puse de partid și guvern, să-și întocmească planul. In legătură cu aceasta doresc să mă refer în continuare la problema indicatorilor de plan. Desigur, pot fi mai mulți sau mai puțini indi­catori , pentru oricine însă care va conduce producția, pentru orice conducător de centrală, cu­noașterea unui număr foarte mare de indicatori este o necesitate. Fie că vom cuprinde sau nu acești indicatori în planul de stat, cen­trala nu se va putea lipsi de ei, fiindu-i absolut necesari pentru a asigura o conducere științifică și cu bune rezultate a activității e­­conomice. Poate oare cineva să nu cunoască ce produce și pentru cine, ce sortimente realizează, atît in unități fizice, cit și valoric ? Poa­te cineva să nu prevadă de unde și cum se aprovizionează, ce mate­riale ii sînt necesare pentru sorti­mentele pe care le produce ? Poa­te cineva să nu stabilească cu cine va coopera spre a realiza pro­dusul respectiv? Poate să nu știe cu ce număr de muncitori va rea­liza planul, cîți ingineri îi trebuie in proiectare, cîți în cercetare și în producție ? Care conducător de centrală se poate angaja realmente să­ conducă activitatea economică fără să cunoască acești indicatori de bază ? Cu toții cunoaștem că forța ho­­tărîtoare în producție este omul , îndeplinirea planului depinde într-o măsură decisivă de felul cum asigurăm și formăm cadrele necesare. Se știe că pentru a pre­găti un inginer este nevoie de 5 ani de zile. Necesarul de cadre trebuie deci cunoscut și prevăzut cu mult înainte, spre a ști unde să formăm aceste cadre, ce să facem in acest scop. De asemenea, ca să pregătim muncitori calificați tre­buie să știm dinainte cîți ne tre­buie, ce școli dezvoltăm pentru a­­ceasta. Deci problema stabilirii de indicatori preciși în legătură cu asigurarea și folosirea forței de muncă nu este o simplă formali­tate, ci reprezintă o­­ necesitate stringentă pentru o conducere efi­cientă a economiei . Aș putea, desigur, să mă refer și la alți indicatori. Ne gîndim­ ca, intr-adevăr, în planul central să avem mai puțini indicatori, dar nu vom scuti cu nimic centralele să aibă un număr foarte mare de astfel de indicatori. Nu putem con­duce economia, activitatea de con­strucție socialistă, lăsînd ca fiecare unitate să procedeze cum dorește în acest domeniu hotărîtor. Noi construim în mod planificat — și trebuie să asigurăm o repartiție cit mai judicioasă a forței de mun­că în diferitele sectoare de activi­tate. Totodată, trebuie să veghem la folosirea rațională a acestor forțe, să creăm condiții de lucru pentru toți oamenii muncii. In acest spirit trebuie privită problema asigurării și formării cadrelor — nu ca un indicator în plus sau în minus. Firește, unii ar putea spune că aceasta înseamnă evidență mai multă. Ca tovarăși ! De aceea ne și preocupăm să introducem un sistem cit mai modern de evidență. Folosim mașini de calcul , spre a putea ca, intr-adevăr, simplificînd munca oamenilor, să realizăm o evidență bună și la timp. Fără o asemenea evidență nu se poate conduce economia ! Fiecare din conducătorii de centrală va trebui să introducă o disciplină de fier în această privință. Eu rog pe con­ducătorii centralelor să înțeleagă că trebuie să acorde o atenție deo­sebită tuturor problemelor care țin de o bună planificare , să nu caute să fugă de ele sub motiv că „o să le rezolve alții“. S-au ridicat aici și unele proble­me financiare , nu aș dori să in­sist prea mult asupra lor. Noi pornim de la faptul că centrala trebuie să răspundă de întreaga activitate unităților in economico-financiară a subordine. Legătura între buget, bancă și unitățile de producție este centrala; ea trebuie să aibă o evidență generală a be­neficiilor și să le verse la buget, indiferent unde se realizează aces­te beneficii. Centrala trebuie să cu­noască și să urmărească indicatorii financiari, să știe cum se realizează beneficiile și ceilalți indici de către toate unitățile din cadrul său ; ea centralizează rezultatele obținute în realizarea acestor in­dicatori și din dispoziția ei se fac toate repartițiile, stabilindu-se atît ceea ce rămîne la întreprinderi și centrală, cit și ceea ce se varsă la buget în conformitate cu pre­vederile legii. Va trebui să examinăm o serie de propuneri care s-au făcut aici privind lăsarea unor fonduri la dispoziția centralelor,­ dar proce­­dînd la o redistribuire a acestora și asigurînd supra folosirii un control unitar a­­și cheltuirii lor, tocmai spre a întări rolul și atri­buțiunile acestor unități in condu­cerea activității economice. De altfel, în ce privește investi­țiile, în afară de anumite cazuri, cea mai mare parte se fac prin centrală. Este adevărat c­ă aceasta implică anumite obligații, dar nu vom renunța niciodată la acest sistem și nici la controlul respectiv Centralele au astăzi dreptul să avizeze investiții pînă la 30 de mi­lioane, desigur, în conformitate cu legile în vigoare. Dar poate oare cineva, atunci cînd realizează o lucrare de investiții, să renunțe la întocmirea unui proiect sau să nu supună proiectul respectiv spre a­­vizare și control ? Nimeni nu poate pretinde acest lucru ! Altceva este insă de a simplifica, eventual, u­­nele faze de realizare a investiției cum de altfel, au făcut unele cen­trale care și-au elaborat proiectul, și au executat, in cadrul planului general, lucrările respective, fără să mai apeleze la proiectanți și chiar la constructori din afară. Considerăm că aceasta este o prac­tică bună pe care am recoman­dat-o și o recomandăm. Am cons­tatat că aceste centrale au execu­tat o serie de lucrări mari cu a­­proape 50 la sută mai ieftin decât dacă le-ar fi realizat prin între­prinderile specializate ale Minis­terului Construcțiilor Industriale, care in general lucrează bine, dar foarte scump. Deci, asemenea atri­buții și sarcini rămân la centrale — și trebuie să le întărim In con­formitate cu legile și cu normele generale care guvernează economia noastră. Pe drept cuvînt cîțiva tovarăși au ridicat aici problema unei mai bune cooperări directe între unită­țile cu statut de centrală. însăși legea contractelor prevede o co­operare strînsă și o legătură per­manentă între centrale — atît din cadrul aceluiași minister, ct și dintre centralele aparținind unor ministere diferite — pentru a sta­bili împreună cum să rezolve anu­mite probleme, inclusiv cum pot coopera la realizarea unor obiec­tive economice. O sarcină importantă a centrale­lor industriale este asigurarea pre­gătirii cadrelor și a reciclării aces­tora. De altfel, in legea supusă dis­cuțiilor privind reciclarea cadrelor se prevede în mod expres această obligație a centralelor. Este de înțeles că centralele trebuie să se preocupe atît de formarea munci­torilor calificați, de promovarea lor în producție, cit și de asigura­rea necesarului de cadre cu studii medii și superioare. Desigur, toate acestea trebuie să se facă în con­formitate cu normele generale. In consfătuirea noastră s-au făcut cî­teva propuneri în legătură cu­ unele derogări de la legile în vigoare pri­vind promovarea în diferite funcții. Această problemă este destul de serioasă și ea trebuie tratată­ ca atare. Să avem în vedere că legile noastre­­ privind stagiile în produc­ție sunt unice pentru toată econo­mia ; a admite derogări de la ele ar însemna sâ nu soluționăm In mod corespunzător această proble­mă, să creăm posibilități ca în une­le cazuri promovările să nu se facă în conformitate cu nevoile econo­miei și să se dea naștere la abu­zuri și favoritisme în această pri­vință. Există, intr-adevăr, o problemă pe care noi o analizăm și va tre­bui s-o soluționăm în mod cores­punzător — aceea a promovării de maiștri din rînd­ul muncitorilor de înaltă calificare. In general, trimi­tem în școlile de maiștri tineri de 18 ani și, la 21 de ani, după ce absolvă cursurile respective, le este greu să conducă producția, pentru că n-au avut înainte practica ne­cesară ca muncitori. Va trebui să revedem această lege, să recrutăm pentru școlile de maiștri oameni cu practică în producție, să organizăm a pregătirea lor corespunzătoare spre căpăta cunoștințele necesare de organizatori și conducători ai pro­ducției. Desigur, acolo unde se va ivi necesitatea, și de la caz la caz, va trebui să admitem ca unii mun­­­citori de înaltă calificare să poată fi promovați maiștri, urmînd ca în­tre timp să frecventeze cursurile respective, pe care le avem de altfel organizate în toate întreprinderile. Aici se ridică și alte aspecte — le­gate de­­ salarizare, de cointeresa­re, — pe care însă le vom analiza în mod special spre a soluționa cu­ mai bine această problemă. Este adevărat, noi am stabilit o oarecare corelație în ce privește salariul ta­rifar, dar nu este încă suficient de bine rezolvată problema legării mai strînse a veniturilor maistrului de rezultatele obținute de secția sau atelierul de producție pe care aces­ta îl conduce. Va trebui să studiem această problemă și să o soluțio­năm în mod corespunzător. Dar, pornind de aici, nu putem extinde aceste derogări la ingineri, la cercetători și așa mai departe, decit în limitele și în cazurile pre­văzute în lege pentru categoriile respective. Astăzi există totuși un număr suficient de cadre cu studii superioare și medii și n-am putea spune că nu avem posibilitatea să acoperim toate sectoarele cu oa­meni avînd stagiul corespunzător. Desigur, sunt și unele mici excepții cînd, de la caz la caz, se dau apro­bările necesare. In general,­­ însă, sîntem astăzi în situația să putem spune că nu este necesar să ape­lăm la derogări de la prevederile legii pentru a acoperi nevoile de cadre ale unor sectoare. In continuare doresc să atrag a­­tenția asupra unei probleme pe care o consider deosebit de impor­tantă. Este vorba de preocuparea pe care trebuie s-o manifeste con­ducerile centralelor față de proble­mele sociale, de îmbunătățirea con­dițiilor de muncă și de viață ale oamenilor muncii. Desigur, sunt or­ganizații care au mare rol in a­­ceastă privință , dar și centralele, conducerile lor vor trebui să ur­mărească îndeaproape cu prevede­rile privind realizarea creșterii ve­niturilor, îmbunătățirea condițiilor de lucru și măsurile pentru a asi­gura aceste condiții, precum și alte prevederi de ordin social să se rea­lizeze cit mai bine. Avem în ve­dere ca, in acest cincinal, să ajun­gem, de la 27.000 de locuri în­ ereșe, ci­ avem astăzi, la 80— 100.000 ; aceasta va ajuta la rezol­varea în condițiuni bune a acestei probleme. Va crește numărul de că­mine pentru copii, vom construi, de asemenea, un număr însemnat de locuri în cămine pentru tineret. Se prevede a se organiza cantine­ corespunzătoare, în raport cu ne­cesitățile și cerințele oamenilor muncii. Avem un șir de prevederi în legătură cu rezolvarea altor pro­bleme de interes social — la care m-ai fi mai referit. In ce privește locuințele, cunoașteți că se prevede construirea a 500.000 de apartamen­te, dar probabil că această cifră va fi depășită ; încă de acum am su­plimentat cu 15.000 de apartamente planul de construcții de locuințe în Capitală. Dacă ne­ vom ocupa se­rios de realizarea la timp a tuturor acestor prevederi, vom obține pro­grese însemnate în soluționarea multora din­­ problemele în care mai întîmpinăm astăzi unele greu­tăți. Firește nu se poate spune că în 5 ani vom rezolva total proble­ma locuințelor, deoarece cerințele în acest domeniu cresc, oamenii care stau astăzi Intr-o casă mai modestă, mîine vor neapărat să se mu­te In alta mai mare — acesta este un lucru firesc , va trece încă mult pînă cind vom putea spune că am asigurat un fond de locuin­țe care să satisfacă toate cerințele așa cum dorește fiecare. Dar pre­vederile pe care le avem în această privință trebuie urmărite și reali­zate în bune condițiuni. Consider că trebuie să ținem sea­ma de o serie de propuneri formu­late aici privind atribuirea fondu­rilor și mijloacelor materiale cen­tralelor pentru a realiza asemenea prevederi cu caracter social — lo­cuințe, creșe, cantine, cămine — asigurînd în felul acesta o legătură mai strînsă a salariaților cu între­prinderea respectivă. Așa cum am spus și la adunarea salariaților de la „23 August“, vom distribui și lo­cuințele prin întreprinderi, vom face ca, prin dezvoltarea rețelei de creșe, de cămine și prin alte mă­suri cu caracter social, salariații să se simtă mai strîns atașați de în­treprinderea Unde lucrează. Deci a­­cesta va fi un factor care va întări propriu-zis rolul întreprinderilor, legătura lor cu masele de oameni ai muncii. Din acest punct de vede­re consider că este bine să reve­dem și să lărgim atribuțiile cen­tralelor și întreprinderilor. Nu am vorbit despre ministere pentru că despre ele am mai discu­tat și în alte împrejurări. Este în­să clar că, o dată cu lărgirea atri­buțiilor centralelor și întreprinde­rilor economice, se modifică și ro­lul pe care îl au astăzi ministerele. Ele vor trebui să renunțe la o se­rie de practici din trecut — cînd se ocupau de rezolvarea tuturor pro­blemelor — să lase o mare parte din aceste probleme în răspunde­rea noilor organisme economice. In schimb, ministerele trebuie să a­­corde mai multă atenție probleme­lor conducerii generale, rezolvării lor unitare pentru toate sectoarele de care se ocupă. In felul acesta ele vor putea, într-adevăr, să aibă o privire de perspectivă, să acorde mai multă atenție problemelor in­troducerii noului, organizării uni­tare a cercetării și soluționării pro­blemelor generale ale conducerii ramurilor respective. In concepția despre care am vor­bit pînă acum, crește foarte mult atribuțiile centralelor și întreprin­derilor. Nu aș dori­­ însă, să rămină cineva cu impresia că, luînd aceste măsuri, va trebui, în vreun fel, să­­ nu mai asigurăm în continuare con­ducerea unitară, centrală a întregii activități economice. Nu este de conceput conducerea economiei in­tr-un stat socialist fără o îndruma­re unitară, fără a avea o privire de ansamblu . In acest sens, crește deosebit de mult rolul Comitetului de Stat al Planificării, al Ministe­rului de Finanțe, al organelor de sinteză în general. Desigur, ele nu vor trebui să intre într-un șir de probleme mărunte , dar a asigu­ra o bună­ orientare și planificare a dezvoltării armonioase a tuturor ramurilor și sectoarelor de activi­tate — aceasta constituie o proble­mă esențială pentru progresul în­tregii economii naționale. Este, de asemenea, necesar să acționăm cu mai multă fermitate pentru simplificarea statisticii, , evidenței și, în general, pentru mai a buna organizare a informaticii. — asemenea măsuri sunt esențiale pentru a asigura o conducere ope­rativă, pentru rezolvarea în bune, condițiuni a tuturor sarcinilor ce stau in fata unităților economice. In cadrul consfătuirii s-au ridi­cat și unele probleme in legătură cu transporturile. Îmbunătățirea activității în transporturi trebuie să constituie o preocupare serioasă, deoarece este anormal ca, din pri­cina unor­ neajunsuri din acest sec­tor, să creăm greutăți activității economice. Se știe că în această ramură există o dotare destul de satisfăcătoare și ar trebui deci să a­­vem un transport bine organizat. Totuși, capacitățile de transport ioi sunt utilizate cum trebuie, se pier­de încă mult timp ; în general, nu putem spune că transporturile au acționat cum trebuie pentru a asi­gura o bună aprovizionare și la timp a activității economice. In ce privește proiectele de legi dezbătute, în consfătuire, sunt de acord cu majoritatea propunerilor care s-au făcut in legătură cu ele. Statutul ar trebui să fie un statut­­tip, pentru că el nu poate să dea soluții și să fie aplicat unitar de toate unitățile , acest statut trebu­ie să oglindească cîteva prevederi generale, obligatorii, urmînd ca, pe baza lor, fiecare să-și adopte un regulament sau un statut pro­priu. Intr-adevăr, poate că unifica­rea acestor prevederi intr-o singu­ră lege ar fi binevenită. In ce privește legea privind apro­vizionarea tehnico-materială, cred că sunt justificată propunerile care s-au făcut în legătură cu îmbunătă­țirea ei. Să prezentăm această lege o dată cu Legea planificării, care va trebui să fie gata în acest an, tn general, sunt de acord că va tre­bui să elaborăm legile în așa fel nicit să nu mai fie nevoie de in­strucțiuni sau de hotărîri pentru aplicarea lor. De altfel am mai subliniat a­­ceastă problemă și în alte împre­jurări. Legea însăși să constituie cadrul după care să se conducă fiecare în activitatea sa ! Este necesar ca, pe baza discuții­lor din aceste­­ zile, să trecem la măsuri pentru îmbunătățirea acti­vității noastre. Trebuie să acțio­năm cu mai multă răspundere in luarea măsurilor, să asigurăm o mai mare stabilitate in organiza­rea activității de producție din în­treprinderi. Să ținem seama de schimbul de experiență pe care l-am făcut în cadrul acestor dis­cuții și să acționăm în mod cores­punzător pentru îmbunătățirea în continuare a stilului și metodelor noastre de lucru. Trebuie să obți­nem o ridicare generală a nivelului de conducere al întregii activități, să facem ca toți conducătorii de centrale și de unități, toți activiștii din economie să acorde mai multă atenție îmbogățirii cunoștințelor lor profesionale, însușirii metode­lor moderne de conducere spre a putea astfel să-și îndeplinească in cele mai bune condiții sarcinile deosebit de mari ce le revin. Datorită caracterului special al consfătuirii noastre din aceste două zile, în cadrul ei am vorbit mai puțin despre problemele prac­tice ale activității de producție în 1971. Nu aș dori să se înțeleagă însă prin aceasta că întorcîndu-ne acasă trebuie să ne ocupăm numai de problemele de organizare și să uităm esențialul — asigurarea rea­lizării planului de producție. Vă sunt cunoscute prevederile noului plan cincinal 1971—1975, întrucît le-am dezbătut în mai multe rînduri împreună cu între­prinderile, cu centralele și minis­terele, cu activul de partid și de stat. Planul cincinal pune sarcini deosebite în ce privește dezvolta­rea în ritm înalt a producției în toate ramurile, îmbunătățirea ca­lității produselor, ridicarea cali­tativă a tuturor laturilor activi­tății economice. Aceste sarcini, iz­­vorîte din necesitatea de a asigura progresul multilateral al întregii societăți, sînt pe deplin realizabile, îndeplinirea lor cere mobilizarea intensă a energiilor și capacită­ților creatoare ale întregului po­por, o muncă intensă și susținută în toate sectoarele de activitate. Realizarea tuturor sarcinilor tra­sate de Congresul al X-lea al par­tidului va apropia și mai mult țara noastră de statele cu economia dezvoltată, va crea noi condiții pentru creșterea în continuare a veniturilor tuturor oamenilor mun­cii de la orașe și sate, a salariului real, a cheltuielilor social-culturale, pentru ridicarea generală a nive­lului de trai al poporului — țelul suprem al întregii politici a parti­dului și statului nostru. Anul 1971 este­ hotărîtor pentru îndeplinirea întregului cincinal.. Rezultatele obținute în primele două luni din acest an — in in­dustrie, în construcții și in cele­lalte ramuri — ne îndreptățesc să apreciem că planul pe 1971 a fost pregătit în condiții bune, că am pășit cu succes Sîntem încredințați în noul cincinal, că centralele industriale, toate unitățile din e­­conomie vor dezvolta aceste suc­cese, vor munci neobosit pentru înfăptuirea tuturor obiectivelor și sarcinilor prevăzute în noul plan cincinal. Tot ceea ce am discutat în consfătuire, problemele pe care le-am abordat, trebuie să ne ajute să asigurăm îndeplinirea în cele mai bune condițiuni a sarcinilor, de producție. Eu rog pe toți tova­rășii să ia măsurile necesare pen­tru a face ca planul pe acest an să fie îndeplinit în cele mai bune în întregime și asigurăm realizarea condițiuni. Să investițiilor planificate și darea în folosință la termen a tuturor capacităților — și, în această privință, cu cât vom putea să devansăm mai multe ca­pacități, cu atît va fi mai bine din toate punctele de vedere. Să reali­zăm, de asemenea, prevederile pri­vind exportul, care trebuie să constituie o sarcină esențială pentru toate unitățile de producție. In acest context, doresc,să subli­niez încă o dată rolul deosebit de important pe care îl au organele sindicale în soluționarea tuturor problemelor care s-au ridicat aici. Sindicatele trebuie să ia parte mai activă la întreaga muncă de Îm­bunătățire a activității generale a centralelor industriale și unităților economice, la realizarea în condiții optime a tuturor sarcinilor de plan pe acest an. Totodată doresc să relev și cu a­­cest prilej rolul însemnat ce re­vine în această privință comitete­lor județene și organizațiilor de partid. Cred că nu trebuie să mai repet că este necesar ca secretarul de partid să participe, cu toate drepturile și obligațiile, în comite­tul de direcție, deci să-și asume și răspunderea pentru hotăririle care se iau. Autoritatea lui va depinde de felul cum va munci , trebuie, însă, să-i fie clar fiecăruia că au­toritatea se cîștigă nu stînd în afa­ra problemelor, ca observator, ci numai pătrunzînd în miezul lor, acționînd pentru rezolvarea cores­punzătoare a acestora și unind în­ acest scop toate forțele întreprin­derii, ale comuniștilor și oamenilor, muncii. Dacă nu va face acest lu­cru, nu va avea autoritate în între­­­prindere și, în consecință, va tre­bui, probabil, ca organizația de bază să-și aleagă ca secretar un tovarăș care realmente este în stare să con­ducă această activitate. Așa cum, de altfel, se va întîmpla cu oricine, inclusiv, cu directorul care nu va lucra bine și își va pierde autori­tatea. Și, după cum am spus mai înainte, această autoritate se cre­ează și se păstrează acționînd hotă­­rît pentru soluționarea corespun­zătoare a diferitelor probleme care se ridică în activitatea întreprin­derii respective. Numai atunci vom avea buni secretari de partid, buni directori, cadre bune, cu autorita­te­­ (Aplauze prelungite). In încheiere, doresc să-mi exprim convingerea că lucrările consfătuirii au contribuit la o mai bună înțele­gere a rolului și sarcinilor noilor organisme economice, că pe baza lor se vor lua măsuri concrete pen­tru îmbunătățirea activității în toa­te sectoarele­ economiei. Iată de ce doresc să urez tuturor celor pre­zenți aici, conducerilor tuturor în­treprinderilor și unităților cu sta­tut de centrală, precum și salaria­ților lor noi succese în realizarea sarcinilor puse de Congresul al X- lea al partidului pentru dezvoltarea economică și socială a patriei, pen­tru perfecționarea producției de bunuri materiale și spirituale, pen­tru creșterea nivelului de bunăsta­re și civilizație a întregului nostru popor. Vă doresc tuturor multă sănătate și fericire ! (Aplauze puternice, pre­lungite).

Next