Drapelul Roşu, iulie 1982 (Anul 38, nr. 11636-11662)

1982-07-01 / nr. 11636

m ANUL XXXIX NR. 11.636 m JOI, 1 IULIE 1982 » 4 PAGINI, 50 BANI Priorități în agricultură GRĂBIREA ÎNSĂMÎNȚĂRII CULTURILOR DUBLE, STRÎNGEREA ȘI DEPOZITAREA FURAJELOR. TRECEREA CU TOATE FORȚELE LA SECERIȘUL GRIULUI­ • Prin perfecționarea organiză­rii muncii, folosind fiecare ora bu­na de lucru, pînă la sfîrșitul săptă­­mînii trebuie încheiată însărbînța­­rea culturilor duble prevăzute du­pă orz • La finalizarea întreținerii cul­turilor sînt chemați sa participe toți locuitorii satelor, indiferent de locul de munca Pentru a asigura un surplus o dată cu încheierea re­coltării orzului, pe prim plan se situează intensifica­rea ritmului la însămînțarea culturilor duble pentru a crea premisele obținerii u­­nei producții bune la toam­nă. Analizînd, la­­ trustul I.A.S., stadiul acestei lucrări, reiese că la întreprinderile agricole de stat din județul nostru eliberatul terenului de paie s-a efectuat în pro­porție de numai 30 la sută, în timp ce culturile duble sunt insămințate doar pe 5.000 de ha din 30.000 ha prevăzute in plan. Decalajul mare, nejustifi­cat, între suprafețele recol­tate, eliberate de paie și ce­le insămînțate cu a doua cultură are la bază carențe­le în organizarea muncii și funcționarea necorespunză­toare a preselor de balotat. C­­ițea slabă a reparațiilor e. jäte. La I.A.S. Liebling, Voit­în­, Carani, Sînandrei, Peciu Nou sunt suprafețe mai mari cu terenuri elibe­rate de paie fiindcă presele de balotat au funcționat­­ v­­ie. In schimb, rămînerile în urmă de la Cenei, Iosifalău, Jamu Mare și altele sînt cauzate în mare parte de u­­tilaje defecte. Bunăoară, la I.A.S. Cenei funcționează doar zece piese de balotaj din 24, la Făget 7 din 23, iar la Lugoj nu lucrează 17, la Iosifalău — 11, Periam — 16, Dudeștii Vechi — 10, mai in ziua de 29 iunie Nu­e­­rau defecte, in unitățile (Conf. In pag. a II-a) de furaje pentru hrana animalelor, conducerile unităților agricole să organizeze echipe pentru strînge­­rea ierbii de pe marginea drumu­rilor, rambleelor de cale ferată și de pe diguri . învățînd din campania orzu­lui, să pregătim temeinic secerișul grîului, luînd măsuri speciale pen­tru adunatul producției din lanurile afectate de furtună v OAMENI AI MUNCII DIN AGRICULTURĂ! Folosiți fiecare oră bună de lucru pentru a grăbi însămînțarea culturilor duble și a crea astfel premisele obținerii unei noi recolte bu­ne la toamnă ! Prin strîngerea și depozitarea tuturor re­surselor de furaje din cîmp, precum și a ierbii de pe marginea drumurilor, a canalelor, de pe diguri și rambleele de cale ferata asigu­rau­ îmbunătățirea hranei animalelor și creș­terea producției de carne și lapte ! Nu lăsați ca buruienile să dijmuiască re­colta, participați cu toții la finalizarea între­ținerii culturilor ! ­ AZI, LA POSTURILE­­ DE RADIO­­ ȘI TELEVIZIUNE j î Cu prilejul vizitei de­­­­ lucru în județul Botoșani,­­ • a tovarășului­­ Ceaușescu, secretar Nicolae , ge­­­­­­neral al Partidului Co­­­­­­munist Român, președin­­­­­­tele Republicii Socialiste­­­­ România, astăzi va avea­­­­ loc în municipiul Boto­­ș­i sunt o adunare populară­­­­ pe care posturile de ra­­­­­­dio și televiziune o vor j I transmite direct în jurul J j orei 17:00. lucrările reuniunii grupei de lucru pentru coordonare tehnică din cadrul proiectului ..Autostrada trans­europeană Ilioni-Sint“ Miercuri, la Timișoara, în sala de conferințe a com­plexului „Continental", s-a deschis a 9-a reuniune a grupei de lucru pentru co­ordonare tehnică din cadrul proiectului Autostrăzii trans­europene Nord-Sud, proiect ce se desfășoară sub egida Organizației Națiunilor Unite — Comisia economică pen­tru Europa și Programul (C.E.E.­O.N.U.) Națiunilor U­­nite pentru dezvoltare (P.N.U.D.). La lucrările reuniunii, or­ganizată de Ministerul Tran­sporturilor și Telecomuni­cațiilor — Direcția drumu­rilor — și Direcția drumuri și poduri Timișoara, parti­cipă reprezentanți ai Comi­siei economice pentru Euro­pe a O.N.U., Programului Națiunilor Unite pentru Dez­voltare și Biroului central al proiectului TEM, specia­liști din cele 10 state euro­pene care cooperează la con­strucția acestei internaționale, în magistrale lungime de peste 10.000 km — Aus­tria, Bulgaria, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Iugoslavia, Polonia, Turcia, Ungaria și România. La deschiderea au rostit alocuțiuni reuniunii Elena Pugna, vicepreședinte al Co­mitetului executiv al Con­siliului popular județean Ti­(Conf. in pag. a lll-a) • FORUMUL JUDE­ȚEAN AL PIONIERILOR ȘI-A ÎNCHEIAT LU­CRĂRILE. Ieri, la tabă­ra de la Chevereșu Ma­re, și-a încheiat activită­țile cea de-a X-a ediție a Forumului județean al pionierilor. Desfășurat în perioada 24-30 iunie, sub genericul „Creștem cu­tezători sub flamuri co­muniste“ și cuprinzînd o largă paletă de activități din care amintim infor­­mările-bilanț, referatele și dezbaterile pe domenii de acțiune, Intîlnirile cu activiști de partid, de st t șl U.T.C., cu reprezen­tanți ai Inspectoratului școlar județean, cu cadre didactice, vizitele la În­treprinderi și întîlnirile cu muncitori fruntași în întrecerea socialistă, ac­țiunile politico-educative, cultural-artistice și spor­tive model etc., a fost puternic și forumul însu­­flețitor marcat de ideile călăuzitoare formulate de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. de la începutul lunii iunie și la recentul Congres al educației po­­litice și culturii socia­liste. A DOUA NOI EDIFI­CII ȘCOLARE. La Lu­goj, în întimpinarea „Zi­lei învățătorului“, au fost inaugurate două noi edificii școlare. In noul cartier denumit Microra­­ionul 3 a fost dat in fo­losință edificiul generale nr. 2. Un școlit local cu adevărat de excepție este cel inaugurat recent în incinta afectată Spi­talului de neuropsihia­­trie infantilă, anume Școala generală nr. 14. Cronică timișeană Timișoara își întregește permanent zestrea obiectivelor urbanistice cu noi blocuri de locuințe pentru oamenii muncii. In clișeu : aspect din zona Circumvalațiunii. Tovarășului mun CEAUȘESCU­­”m­i-a fost înmînată s lat­ei distincție „Om al anului 1981” Tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Ro­mân, președintele Republi­cii Socialiste România, fost înmînată, miercuri, l­a 30 iunie, în cadrul unei solem­nități care a avut­­ loc în stațiunea Neptun, înalta dis­tincție „Om al anului 1981“. Prestigioasa distincție fost conferită de un juriu al a Adunării pentru Integrare Națională din India (N.I.A.) — organizație internațională pentru pacea mondială —­ pentru serviciile aduse ome­nirii și securității interna­ționale, pentru faptul de a fi creat un puternic curent în rândul conducătorilor lu­mii spre a da importanța cu­venită păcii și a salva uma­nitatea de dezastrul unei catastrofe nucleare. La solemnitate au partici­pat tovarăși din conducerea de partid și de stat. Erau prezenți membrii delegației Adunării pentru Națională din India. Integrare sosiți în România pentru a înmîna înalta distincție. Pentru a omagia persona­litatea președintelui Nicolae Ceaușescu și a releva sem­nificația înaltei distincții conferite, au luat cuvîntul Ramchandra Bharadwaj, de­putat în parlamentul indian, membru al Partidului Con­gresului Național (I), Tariq Shah, deputat în parlamen­tul indian, secretar general adjunct al Partidului Con­gresului Național (I), și prof. Raj Balder, președintele A­­dunării pentru Integrare Na­țională din India. In continuare prof. Raj Balder a înmînat tovarășu­lui Nicolae Ceaușescu Pla­cheta de argint reprezen­tând însemnul înaltei dis­tincții „Om al anului 1981“, precum și o statuetă sim­bolică. In cadrul solemnității a luat cuvîntul tovarășul Nicolae Ceaușescu, alocuțiu­nea fiind urmărită cu deose­bit interes și satisfacție. Membrii delegației țării pentru Integrare Adta­ca­țională din India, toți cei prezenți la solemnitate au felicitat cu căldură pe tova­rășul Nicolae Ceaușescu pentru înalta distincție con­ferită. Aleasă prețuire oamenilor școlii Ieri s-a sărbătorit „Ziua învățătorului", prilej de a se marca — intr-un cadru festiv, emoționant — rodul efortului constructiv, plin de dăruire depus de toți oa­menii școlii pentru instruirea și educarea tineretului, pen­tru formarea acestuia In spi­ritul dragostei față de pa­trie și partid, al respectu­lui pentru muncă. In sala „Capitol" unde a avut loc adunarea cadrelor didactice din învățâmintul preșcolar, general, gimna­zial, liceal și din învățămân­tul superior din Timișoara, erau de față, alături de slujitorii școlii, fanți ai organelor reprezen­tudețene și municipale de partid și de stat, ai Ministerului E­­ducației și Invățămîntului, invitați din întreprinderile patronatoare. După momen­tul solemn, de mare vibra­ție, al intonării Imnului de Stat al Republicii Socialiste România, adunarea a fost deschisă de tovarășul Vasile Bolog, inspector general al Inspectoratului școlar jude­țean Timiș. Reliefind strădania de con­tinuă perfecționare și perfecționare a muncii auto­­ca­drelor didactice din județul Timiș, vorbitorul a eviden­țiat împlinirile pe tărâmul instruirii și educației în anul de învățămînt 1981-1982, ex­­primînd, totodată, hotărîrea nestrămutată a tuturor oa­menilor școlii timișene ca în spiritul înaltelor exigențe formulate de Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1-2 iunie și la Congresul al II-lea al educației politice și cul­turii socialiste să acționeze pentru creșterea continuă a calității actului de invăță­­mînt, pentru sporirea efi­cienței muncii didactice. Salutul Ministerului Nartei și Invățămîntului adu­și al Uniunii Sindicatelor din învățămînt, Știință și tură, adresat cadrelor mar­di­dactice timișene cu prilejul „Zilei învățătorului“ a fost prezentat de tovarășa Rada Mocanu­, adjunct al minis­trului educației și învăță­mântului. Tovarășul stantin Potîngă, secretar Con­al Comitetului județean Timiș al P.C.R., vicepreședinte al Comitetului executiv al Consiliului popular județean Timiș, președintele Consi­liului județean al educației și invățămîntului a transmis participanților la cuvîntul de salut a­ adunare Birou­lui Comitetului județean de partid și al Consiliului popular județean Timiș. In cadrul adunării fes­tive au mai luat cuvîntul tovarășii Constantin președintele consiliului Popa, rec­torilor din centrul univer­sitar Timișoara, profesorii Marta Je­u, Barbara Bor­chert, eleva Carmen Valaste. (Cont. în pag. a f­-a) LA MINA DAROVA Recepționarea planului înclinat nr. 2201 La mina Darova, din ca­drul întreprinderii de pros­pecțiuni și explorări geolo­gice „Banatul“ — Caran­sebeș, a avut loc, ieri, re­­cepționarea nat nr. 2201, planului înd­r­reptat stratul care a inter­de cărbune (lignit) cu o grosime de 1,5 m. Acest plan înclinat, cu o lungime totală de 129 m, permite accesul personalului muncitor și transportul ma­terialelor și utilajelor în subteran în vederea pregă­tirii și delimitării panoului experimental, din care se vor extrage, în viitor, circa 10.000 tone lignit. Deși con­dițiile de lucru au fost din­tre cele mai grele din în­tregul bazin carbonifer lu­gojean — formațiunile geo­logice străbătute au fost formate din nisipuri acvi­­fere, prezentînd frecvente erupții —­ minerii din Da­rova, mobilizați de organele și organizațiile de partid, au depus și depun în continua­re eforturi susținute, fiind, in permanență, hotărîți să-și sporească contribuția dezvoltarea bazei, de mate­la­rii prime și energetice a țâ­rii. S-a evidențiat în mod cu totul deosebit, brigada condusă de comunistul Ion furtună și șefii de schimb Constantin Alexandru, Du­mitru Zaharia și Ioan Spo­rea.

Next