Dreptatea, ianuarie 1931 (Anul 5, nr. 971-994)

1931-01-01 / nr. 971

IN STRĂINĂTATE DUBLU BJBiiOIECA/ASTRA' S I B I U ADUI 1 HO. 971 G doi 1 ianuarie 1831 PJ ioiNI pii Guvernul este notării să aplice oricărui turburător măsurile cele mai riguroase pentru garantarea siguranței statului. N T a INVITATOM, PREOȚI $1 SĂTENI Un M ..........................750 6 luni 375 3 luni.............................200 REDACŢIA "SI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI. Str. R. Poincara 8, Etaj TELEFON Direcţia 178/11 Redacţia 313/54 Ad-fia 138/60 ANUNŢURI COMERCIALE 8 primesc direct la Ad-fia ziarului şi la toate agenţiile de pi discitare din ţară 3 LU D. senator G. ŞtGfiRESCU, nemai putând consacra timpul necesar direcţiunii ziarului nostru, conducerea partidului s’a văzut nevoită să primească cu părere de rău dimisiunea sa stăruitor repetată, astă vară, mulţumindu-i pentru preţioasa sa colaborare la opera partidului naţional-ţărănesc. Cu începere de la 1 ianuarie 1931, diPGCtîlinGG ziarului „Dreptatea“ a fGSt încredinţată colaboratorului nostru d. petre Giorineanu. rât pe calea nouei experienţe. El îşi alegea drept şef o personalitate marcantă, cu state de serviciu în slujba treburilor publice cu merite incontestabile în politica internă a partidului şi... un om politic crescut la şcoala lui I. I. C. Brătianu. Că faţă de d. I. G. Duca ar fi mai mult decât temerar să se pronunţe judecata hotărâtoare asupra însuşirilor sale de om de stat sau numai chiar de om politic, sau asupra talentului său de conducător de oameni, aceasta este sigur. Partidul liberal, însă, îi deschide un larg credit şi din aceasta nici adversarii nu-i vor face o vină. D. I. G. Duca este aşteptat de partid şi chiar de opinia publică să facă dovezile sale, cari se lasă a fi întrevăzute din antecedentele sale în viaţa publică. Şi unele din aceste antecedente au fost desigur precumpănitoare în hotărârea luată de partid de a-i încredinţa conducerea, tocmai în această epocă de rupere complectă cu tradiţiile şi obiceiurile politice ale trecutului. Partidul liberal vrea să se înoiască. Dacă d. I. G. Duca nu poate fi considerat ca un om nou — ar fi nedrept să fie astfel categorisit — d-sa are cel puţin marele avantaj de a nu fi refractar nevoilor imperioase de împrospătare de metode şi sisteme politice pe care partidul liberal începuse să le resimtă chiar dinaintea prăbuşitei vechei sale constituţii. Ritmul politic nou, impus vieţei publice în România de partidul naţional-ţărănesc, ritm care aducea adieri aproape revoluţionare în îmbâcsită atmosferă politică, creată după război de guvernările liberale. Prin proclamarea dlui I. G. Duca la preşedinţie, partidul liberal apucă hotărât pe calea unei experienţe noi. Să nu ne lăsăm înşelaţi de înduioşător de naiva şiretenie a d-lui Dinu Brătianu care a reeditat banala istorioară cu mareşalul de Saxa, povestindu-ne despre beţişorul lăsat să crească pe îndelete în raniţa de soldat a d-lui Duca până ce, alaltăeri, reprezentantul oficial al familiei Brătianu se învrednicea să facă din el bastonul de mareşal pe care îl oferea noului şef. D. Dinu Brătianu a ţinut să aducă blagoslovenia familiei la această ungere. Aceasta nu schimbă, însă, întru nimic caracteristica politică a actului de proclamare de Duminica trecută, căci partidul nu aştepta această consacrare. După aproape şaizeci de ani de viaţă politică, partidul naţional-liberal, forţat de împrejurări haine şi ascultând de îndemnul vremurilor noui, rupe făţiş şi definitiv cu vechea tradiţie, se lapădă de vechea juruială, încetează de a mai sluji sub hramul brătienist — perimat. Aceasta este experienţa nouă pe care o începe azi partidul liberal. Nu mai sunt cu putinţă, astăzi, apropieri sau comparaţii din trecutul acestui partid. Fondat de Ion Brătianu şi colaboratorii săi, a fost întărit, crescut şi consolidat de acesta. După moartea lui, am avut două interregnuri, acela de scurtă durată al lui Dumitru Brătianu şi apoi acela mai lung, sfârşit aproape în mod năpraznic, al lui Dimitrie Sturdza, căruia îi urma cea ce s’ar putea numi începuse mai de mult să aibă reperîn concepţia marei familii politice regnul legitim al lui I. I. C. Brătianu. Acesta desăvârşea opera de partid a părintelui său, contribuind la superfetaţia lui bolnăvicioasă, din punct de vedere constituţional şi parlamentar, ascunzând în ea chiar gemenele acelei degenerescenţe a partidului ce se desvolta vertiginos sub conducerea celui de al IlI-lea şi ultim reprezintant al legitimismului brătienist. De astădată, este sigur, în concepţia chiar a celor mai habotnici legiimig', nu mai poate fi vorba de untu interregn pentru pregătirea la efia partidului a vreunui nou delfin. Partidul național-liberal, conducăorii lui cei mai pricepători ai vrejurilor noi, cei cari se pun la union cu chemările lor, cei ce nu s'au înstrăinat de masele partidului sau ari sau apropiat de ele în ultimul mp, şi-au dat seama de anacroniziul înscăunărilor de drept divin ii generis la conducere. Şi aceasta , atât mai mult cu cât nu se mai pate invoca, în favoarea unei atari transmisiuni de puteri, nici măcar izestrarea excepţională sau expeenţa în arta atât de grea a conduitei treburilor publice a vreunui ndidat cu „drept de sezinâ“ sau Icar cu simplu „drept“ de moşiere... Redus şi la această ananghe şi mai ales ascultând de impulsurile noi ale vieţei noastre publice, partidul liberal pare că porneştehotăcusiuni în învechitul organism liberal. Şi desigur nu d. I. G. Duca a fost ultimul care să perceapă ecourile acestor repercusiuni, ecouri sub care cl-sa nu putea însă reacţiona în trecutele conjuncturi politice interne ale partidului său. Printre cei cari proclamase ca şef pe d. Duca, sunt unii cari apreciau sau suprapreţuiau fondurile sale însuşiri de om public; sunt alţii cari se supuneau ineluctabilului; iar ceilalţi, cari par să fie cei mai mulţi, sunt cei ce văd în d. Duca pe omul care va înlezni prin o fină pricepere a noilor întorsături politice reintrarea partidului liberal în ritmul vieţii noastre publice, din care se izolase. Ce rezervă viitorul iluziunilor sau năzuinţelor d-lui Duca, ce consecinţe va putea trage partidul liberal din străduinţele sale şi ce învăţături va putea trage acest partid din experienţa cea nouă pe care o începe ? Cine ar putea-o spune ? Este îmbucurător pentru nădejdea de însănătoşire a vieţii noastre politice, că partidul liberal a afirmat voinţa sa, să devină un organism politic viu şi conscient, să nu mai fie o masă informă în mâinile unui şef autoritar şi absorbant. Că va reuşi în aceste aspiraţiuni ale sale, graţie alegerei făcute în persoana d-lui Duca, sau că va trebui să continue experienţa începută, aceasta nu mai are importanţă, esenţialul este că partidul liberal este hotărât, după toate aparenţele, să o ducă până la capăt. Bugetul in cadrul crizei economice ****«w» | Discursul la buget al d-lui ministru de finanţe Mihai Popovici este o luminoasă prezentare a problemei finanţelor noastre publice în cadrul general al crizei mondiale şi a repercusiunilor ei asupra economiei româneşti. Aceasta era şi singura cale pentru risipirea nedumeririlor şi mai cu seamă pentru înlăturarea acuzaţiilor nedrepte privind structura bugetului pe 1931, îndeletnicirea acelora cari critică bugetul în afară de orice considerente impuse de criza generală a economiei româneşti se aseamănă cu practica acelora cari trunchiază o frază pentru ca să poată lovi în adversar. Bugetul pe 1931 ca de altfel întreaga politică bugetară a guvernului naţional-ţărănesc trebue să fie judecat numai in cadrul dificultăţilor excepţionale care au trebuit să se învinse. De la începutul acţiunii sale pentru asanarea finanţelor publice, guvernul naţional-ţărănesc, conştient de termenii reali ai problemei noastre bugetare, a rupt cu tradiţia politicei echilibrului contabil, şi de simplă aparenţă, a bugetului, pentru ca să introducă norme riguroase pentru echilibrarea efectivă a veniturilor şi cheltueliior Statului. Mulţumită acestei politici, guvernul naţional-ţărănesc a reuşit sin Staţiei sociale de a ţării, după bugetul dezastruos din 1928, primul buget efectiv echilibrat. Aceeaş metodă a fost urmată cu îndărătnicie şi în cursul exerciţiului bugetar 1930, deşi urmările crizei mondiale au răsturnat complet iminente bazele de evaluare aleacestui buget. Cine putea prevedea în toamna anului 1929, când ţara se angajase temeinic, pe baza nouii ordine economice, a moneteii stabilizate şi a unei recolte excepţionale, că marile puteri capitaliste vor trece brusc deja o prosperitate opulentă la un marasm economic fără precedent, cu repercusiuni adânci asupra economiei mondiale? In această situaţie excepţională a trebuit să fie abordată întocmirea bugetului pe 1931. Sarcina a fost dusă la capăt în condiţiuni cari satisfac cele mai riguroase prescripţiuni ale tehnicei bugetare şi care impacă, in măsura omeneşte posibilă, toate interesele atinse de bugetul Statului. Ar fi de prisos să se nege realitatea că bugetul pe 1931 este un buget de sacricii grele, un buget de adaptare a cheltuielilor Statului la bugetul de venituri scăzute al naţiunii. Problema care se punea guvernului in care a fost deslegată mulţumior era ca această adaptare să se aca fără a se aduce stingheriri funcţiunilor vitale ale Statului şi fără să se creeze noul dificultăţi activităţii ecotomice şi zultat s’a piftit cooperării stra tamentelor cu ai spiritului de au dat dovadă de toate categoreducându-se cheltuelile de material la strictul indispensabil funcţionarii normale a ruaturii de Stat şi îndeplinirii tuturor obligaţiunilor sale contractuale iar de altă parte, obţinându-se din partea salariaţilor publici sacrificiul temporar corespunzător cotei de comprimare a cheltuelilor de personal, s'a putut întocmi un buget echilibrat, fără să se recurgă la sporirea sarcineilor fiscale. Dimpotrivă, odată cu bugetul a fost întocmit un program întreg de degrevări în favoarea agriculturii pentru ca astfel să se înlesnească acesteia ridicarea puterii de concurenţă pe pieţele strâine Totdeodată, guvernul a inaugurat o acţiune metodică pentru scăderea preţurilor la produsele industriale, pentru a le adapta la nivelul preţurilor produselor agricole. Cu alte cuvinte, bugetul comprimat e numai o anticipare contabilă asupra unei adaptări generale a economiei româneşti la situaţia creată de scăderea preţului cerealelor şi de criza mondială. Toate acestea au fost expuse cu multă claritate de d. ministru de finanţe şi ele au găsit aprobarea deplină a Parlamentului. Aşa s’a putut realiza la vreme tratarea ţării cu un buget temeinic at pe realitatile economice acmenit înlesnească continentă a operei de afară și economică a Luni s’a făcut recensământul in toată tara. Această vastă operaţie, executată de o comisiune prezidată de d- prof. D- Gusti, — director fiind d. dr. Sabin Mânuită, — s’a bucurat de toată atenţia d-lui ministru Hatiegan-Recensămîntul, de data aceasta, a fost făcut pe baze ştiinţifice — după o prealabilă pregătire tehnică şi morală. In conferinţele pregătitoare, d. Gusti a fixat principiile: sinceritate şi obiectivitate — principii care fuseseră nesocotite la alte recensăminte. In urma propagandei făcute prin presă, film, conferinţe, afişe, expoziţie, etc, — conducătorii operaţiilor de recensămint au făcut o probă practică pe teren, recenzării căpătind astfel toate instrucţiile necesare. După această pregătire, — atit a organelor de execuţie, cit şi a opiniei publice, nedeprinsă cu astfel de lucruri, şi înclinată să se alarmeze pe temeri fiscale, — recensămintul s’a desfăşurat în condiţii satisfăcătoare. însuşi Regele, complectind cu mina Sa foaia de recensămint, a fost primul cetăţean al ţării care a dat exemplu de felul serios cum trebue de îndeplinit această obligaţie. [■ : Din declaraţiile d-lui dr Mamud, la recensămint au răspuns aproape toţi cetăţenii — cu rare excepţii, şi nu din partea oamenilor simpli-, ci tocmai a personalităţilor care se consideră mai presus de orice rindueli. In urma stringerii declaraţiile, va urma o operă -- nu uşoară ■ de sistematizare şi de calcul. iar rezultatul total se va cunoaşte mai tirziu. Cu chipul acesta România va eşi din rindul ţărilor fără recensământ ■ Noi avem numai recensămintul asupra Vechiului Regat, din 1912. De cel încercat subt d- Oct. Goga în 1925 nici nu se poate vorbi (Dealtfel .rezultatele“ — scoase din ordin poliţist şi şovin — nici n- au putut fi date publicităţii). Rămăsesen ultima ţară din Europa fără recensămint după război şi. La diferite colfe străine, noi nu puteam deschide gura. Deaceia ne am şi hotărit să nu mai luăm parte la congresele, unde ar fi putut veni vorba despre recensămint şi statistici. Dar lipsa recensămîntului nu numai ne punea într’o situaţie de ofensatoare inferioritate în cercurile internationale■ Această lipsă avea repercusiuni asupra întregii gospodării a noastre. Nu se poate face administraţie, legi nu se pot alcătui temeinic, nici o operă socială, şcolară, sanitară, de ordin cultural, etc, nu-i posibilă fără numărătoarea exacta a cetăţenilor — după anumite categorii Totuşi recensămîntul — ca toată importanţa lui — a avut mulţi adversari. Se punea pe primul plan chestia economiilor■ Şi desigur subt acelaşi motiv recensămintul a fost amînat de atîtea pi păgubind înmiit pe ie. igust, al economiilor coma'j^mg — ne-a făcut să suportăm şi^lipsa recensămîntului, care se potriveşte cu o gospodărie primitivă fără măcar un inventar sumar, dar care nu mai cadrează cu necesităţile unui stat modern. Haosul în care a Plutit Rominia după războiu, făcea ca recensămintul să nu fie socotit indispensabil.. Primul gest de punere în ordinea gospodăriei noastre a fost reforma contabilităţii şi instituirea controlului, iar acum s’a realizat recensămintul — mai important însă decit reforma de mai sus, totul bazindu-se pe numărul populaţiei. După atitea guvernări haotice, în care primau menţinerea la putere, hărţuirea opoziţiei, etc, — regimul naţional-ţărănesc a avut răgazul să treacă la refacerea gospodăriei. Şi printre operile de seamă săvîrşite subt noul regim este şi recensămîntul, pentru reuşita căruia şi-a dat toată silinţa domnul ministru Haţiegan , ajutat de priceperea, cultura şi puterea de muncă a d-lui Gusti, precum şi de solidele cunoştinţe de specialitate ale d-lui dr. Manuilă. Cum însă un recensămint nu-i destul, fiind nevoe de mai multe recensăminte repetate la intervale egale de timp pentru a lămuri problemele la ordinea zilei, socotim actualul recensămint ca un bun început și ca un exemplu, care trebue de urmat. MS. I nvaismamul primar D. D. Sachelarescu, fost inspector general şcolar, îşi sdruncină liniştea d-sale de pensionar, criticând cu patimă, în coloanele gazetei politice „Liberalul“ No. 307 din 14 Decembrie a. c., opera înfăptuită la Ministerul Instrucţiunei de către d-l ministru N. Costăchescu. Se preamăreşte însă opera fostului ministru, d-l Dr. C. Angelescu, care a sprijinit cursurile de adulţi, plătindu-le mai ca temei acolo unde nu se făceau, care a întărit propaganda culturală cu sume însemnate pentru programul pe hârtie, care a înfiinţat cursul complimentar cu programa apropiată de aceea a cursului inferior de liceu pentru a creea noi pretendenţi la slujbele statului, care a aplicat obligativitatea — prin organele sale — celor din opoziţie... In sfârşit se vorbeşte cu elogii mai ales de ofensiva construcţiiimii lor, faimoasele construcţii (din pământ!) pentru care, şi statul şi iniţiativa particulară a cheltuit miliarde şi astăzi sunt dărăpănate. Ca nişte uriaşe schelete de maimuţe stau ele prin sate şi cu durere arată trecătorilor până unde poate merge răutatea oamenilor şi ura politică“..Aşa se exprimă d-l Sachelarescu despre aceste construcţii, care sunt o pildă vie de risipă a banului public. Azi toată lumea s’a convins — afară doar de fostul inspector general — că în locul celor o sută şi ceva de localuri din pământ, câte s’au făcut numai in judeţul Iaşi, dacă se făceau măcar 40—50 din zid, atunci într’adevăr s’ar putea vorbi de o operă a construcţiilor, care ar face cinste tuturor. Cu banii cheltuiţi şi mai ales cu acei risipiţi se putea face. Ideea şcoalelor din pământ (vălătuci, etc.), va rămânea de pomint ca mai toată politica aceea mai trâmbiţată: „prin noi înşine“. Dar acolo unde dă dovadă de multă răutate, sau neştiinţă, ceea ce e tot atât de grav pentru d-sa, care a fost o viaţă întreagă organ de control, este pasajul in care se ocupă de recensământ. D-sa arată după „Opinia“, că sunt înscrişi în recensământ 41.723 copii, din care s-au înscris în şcoli numai 21 457, afirmând câ‘ au rămas pe dinafară 20.266. învăţătorii îşi amintesc de cuvântarea tipică a fostului inspector care în toate ocaziunile repeta aceleaşi date statistice, cu siguranţă nereale, stabilind procentul analfabeţilor pe provincii, apoi pe ţara întreagă, ajungând la concluzia, că România a rămas o pată neagră pe harta Europei, în ceea ce priveşte ştiinţa de carte. Pe baza acestor concepţii birocratice, s’a început faimoasa ofensivă a construcţiilor, apoi înmulţirea şcolilor normale şi crearea ■£* cât mai multe posturi — mai ales pentru partizani — în toată ţara. Rezultatul se vede: peste o mie de normalişti fără posturi în ţară, iar pentru posturile existente, în judeţul Iaşi, de abia câte 40 elevi din cei înscrişi pentru fiecare învăţător. Şi localurile de şcoli... nişte schelete ..uriaşe de maimuţe — vorba fostului inspector! Iată rezultatul politicii şcolare de la răsboiu încoace. Iat să venim la chestia recensămrntului, căci e interesant. D-l Sachelarescu conchide: „Din datele ce preced rezultă: 1) că aproximativjumătate (20.266) din numărul copiilor supuşi obligativităţii n’au putut fi înscrişi în şcoli; 2) că numai 35,68 la sută din ei (14.890) au uizat regulat cursurile şi 3) că 64,32 ha sută, adică 26 833 copii sunt anual lăsaţi pe dinafară de şcoală, pentru, a mai spori numărul analfabeţilor şi aşa îngrozitor de mare la noi. Şi cum e la Iaşi aşa e pretutinde’ nea, dacă nu cumva, şi mai rău...cât aşa“„. D-l Sachelar ’n nu se complace în aceea de a lua cifre la întâmplare şi a stabili raporturi, mai ceva decât toţi matematicienii, fără a se osteni ca să pătrundă mai întâi realitatea. Să restabilim adevărul, ca să ştie şi fostul inspector. Mai intâi totalul de 41 459 copii, nu 41.723 cam din greşală apăruse în „Opinia“, însumează următoarele categorii de elevi: dela 5—7 ani, dela 7—12 ani şi dela 12—18 ani, cu următoarele rubrici: a) în cele patru clase elementare; b) în ultimele clase ale cursului primar; c) obligaţi a urma şcoli de ucenici; d) la şcoli secundare; e) retraşi de la şcoli secundare înainte de a face 3 clase şi f) cursul de adulţi cu „ştiutori de carte, cari nu au absolvit“ şi „neştiutori de carte“. Acum se poate vedea clar ce rubrici ne interesează: rubrica „dela 7—12 ani“, „în ultimele clase ale cursului primar“, „adulţi neştiutori de carte“ şi în oarecare măsură, chiar adulţii ştiutori de carte. Ei, bine, dela 7—12 ani sunt înscrişi în recensământ, pentru toate şcoalele din judeţ, afară de oraş, 20.383 elevi (10.421 b.+9.962 fete). In ultimele clase ale cursului primar sunt înscrişi în recensământ 5.125 elevi (2814 b.+2.311 f.). Ambele rubrici însumează un total de 25.508 elevi. Din aceste rubrici de recensământ, din care se recrutează elevii din cursul primar, se constată că în judeţul Iaşi, — fără oraş — pe acest an şcolar sunt înscrişi în şcoalele primare 21.457 elevi. (10.978 b.+10.479 f.) Au rămas deci neînscrişi în şcoli 4.051 elevi, dintre care unii sunt bolnavi, iar alţii nu încap în şcoală. Lipsa de localuri se resimte încă în multe părţi şi această criză trebue să ne preocupe în fiecare an. Cursul complementar se prezintă astfel, după recensământ, 4.460 elevi ştiutori de carte, care n’au absolvit cursul primar şi 1 396 elevi neştiutori de carte. Această ultimă rubrică e alimentată din cei 4.051 elevi neînscrişi în şcoală şi Citiţi continuarea la p3*)- 2-*. Sunt ziare care au motivele lor de a nu privi cu simpatie nici opera înfăptuită de guvernul actual nici sforţările eroice pe care acest guvern le face spre a găsi soluţiunile cele mai bune pentru gravele probleme stârnite de criza economică mondială. Dar atitudinea acestor ziare, le priveşte. Vremea când opiniile ziarelor sufereau cenzura guvernelor liberale, e, slavă Domnului, apusă Dar nu despre atitudinea politică a acestor ziare e vorba, ci de modul incorect, în înţelesul profesional, cum înţeleg să ducă lupta împotriva guvernului. Un ziar de opoziţie trebue să critice actele guvernului, chiar atunci când aceste acte sunt de o utilitate publică recunoscută, pentru că asta e misiunea, ca să spunem astfel, a unui ziar de opoziţie. Dar de la simpla critică, până la ceea ce cu o îndărătnicie inconştientă face „Universul“ e o deosebire imensă. Acest ziar liberal şi-a făcut o tristă specialitate din procedeul lipsit de onestitate de a inventa în fiecare zi „comploturi comuniste“ răspândite în tot cuprinsul ţării. Acum câteva săptămâni „Universul“ publică un reportaj intitulat cu literele cele mai impozante din tipografie „Marile dezordini comuniste de la Chişinău“. Am remarcat chiar atunci că numai titlul era atât de alarmant. Textul reportajului era din fericire mult mai liniştitor, ceea ce scotea în evidenţă ridicolul corespondentului descoperitor de „comploturi“. »Marile dezordini“, acest titlu de un senzaţional înspăimântător, evoca pentru oricine viziunea sumbră a străzilor transformate în teatru de jirovil’i ■ şarje de cavalerie şi doamne fereşte, chiar niscaiva morţi- Când colo „Universul“ informa pe acelaş ton alarmant, că nişte comunişti s’au adunat în grădina publică, dar sosind gardiştii (nu jandarmii, nu cavaleria, nu artileria!!) ci numai gardiştii, vreo 6 comunişti au fost arestaţi în cea mai desăvârşită ordine şi duşi la poliţie. Iată la ce se reduceau „marile dezordini“ ale marelui ziar de mică publicitate Am subliniat atunci ridicolul acestui procedeu, stăruind asupra lipsei de seriozitate a unui ziar care crede că astăzi pot prinde toate invenţiile de prost gust. Din fericire, publica cetitor, cu spiritul său de discernământ ştie să deosebească aceste baliverne şi să le primească aşa cum sunt nişte inepţii„Universul“ însă recidivează. Acum două zile fantezia vulgară a „Universului“ s’a manifestat iarăş. Un nou „complot“ s’a nazant, aşa din senin, organului liberal. In Basarabia sar fi pregătit „revoluţia"! Puţin lipsea ca revoluţia să izbucnească! Ba, sunt chiar unii primari de comune, cari fac paria din odiosul „complot“! Şi toate aceste tâmpenii, toate aceste invenţiuni prosteşti numai spre a încheia cu o ridicolă învinuire adusă guvernului că nar veghea suficient pentru păstrarea ordinei! Lăsând la o Parte ridicolul acestui procedeu, însemnând numai incorectitudinea acestui ziar ţaţa de cetitorii săi cărora le serveşte cele mai sfruntate minciuni drept fapte petrecute — trebue să subliniem cu toată indignarea laturea profund anti-patriotică, făţişări acestor campanii incuiminată aştiente. In nici o ţară din lume, un ziar fie şi de limita imorală a „Universului“, n’ar găsi îndrăzneala de-a anunţa întâmplări alarmante care n’au avut loc, fără a atrage asupra sa tot dispreţul public -trirte sancţiunile legale. ^ Ministerul de interne a dat in judecată „Universul“ si fiţuicare după-masă a d-lui Tancred Constaminescu, spre a se pune capta acestui sistem pe cât de neonistt pe-atât de criminal ■ Astăzi când tara are nevoe mă mult decât oricând de linişte, un ziar ce se pretinde românesc nu se dă înlături de-a duce o campanie alarmantă, stârnind astfel în opinia publică o atmosferă de panică și lăsând astfel să se creadă în străinătate că în România ar exista vreo mișcare comunistă- Dacă este o țară în care propaganda comunistă a o înfrângere complectă, fiind Întâmpinată de ostilitatea naturală a tuturor claselor şi categoriilor sociale, apoi această ţară este România. Or, organul liberal al d-lui Popescu şi al „Creditului Industrial“, prin articole de agitaţie caută să creeze în cercurile străine impresia că România este primejduită de „comploturi“ — ceea ce a îndemnat pe domnul ministru al Franţei să ceaită guvernului informaţiuni “ Fireşte că veştile sensaţionate ale „Universului“ au căpătat, cum era firesc, desminţirea autorizată a ministerului de Interne. Dar, cele mai severe sancţiuni sunt aşteptate de opinia publică împotriva acţiunii criminale a organului de mică publicitate îşi inchipue că o asemenea 5 Răul pe care-l provoacă inepţiile „Universului“ e mai mare decât svârcolirile neputincioase ale câtorva rătăciţi, în afară de societate, oricum şi-ar zice — comunişti sau altfel. Mareşalul Joffre Radiogramele anunţă că mareşalul Joffre s’ar afla in ultimele sale momente. O ediţie ultimă a unei gazete pariziene vestea încă Sâmbătă că bătrânul soldat nu va putea ieşi victorios din lupta inegală cu huţele tenebroase ale morţii. Personalitatea istorică a lui Joffre străluceşte în fruntea unuia din cele mai glorioase capitole ale războiului mondial. Bătălia de la Marna, organizată şi comandată de Joffre nu e numai o excepţională faptă de arme, o magnifică manifestare eroică a virtuţilor militare ale Franţei. Joffre a binemeritat de la patria lui, dar Maria n’a mântuit numai Parisul şi Franţa ci însăş libertăţile lumii ameninţate de cizmele lui Wilhelm al-lea cotropitorul. De aceea Joffre s’a situat in istoria Europei printre apărâtorii civilizaţiei în momentul cel mai primejdios al existenţii acestei civilizaţii. Jofloff sintetiza geniul militar francez, limpede simplu, elastic, fără aceea înţepeneală rigidă a strategiei germane. ,,Papa Joffre’ cum îl numeau soldaţii, se bizuia pe o dragoste profundă a trupelor istorită din acea încredere în şef, care e pivotul adevăratei discipline. Bătrânul soldat nu preţuia o trupă care merge în foc numai pertru că aşa scrie regulamentul şi aşa sună ordinul. El ştia că secretul victoriei e în acel suflu moral care mişcă o armată ca ur- resort şi-o întăreşte în faţa morţii. Când Joffre a biruit la Mama, cea mai formidabilă şi mai complicată maşină de război, — armata germană năpustită asupra Parisului — un suspin de uşurare a ieşit din pieptul Europei ameninţate. Ştirile mai noi lasă să se întrevadă speranţe : spre locuria tuturor, bătrânul militar rezistă vicorios asalturilor morţii. Victoriile armatelor Franţei au înlesnit drumul nostru istoric spre realizarea integrităţii naţionale. România înteagă se va bucura de aceste ştiri, cari lasă să se minjească speranţe.