Drum Nou, decembrie 1969 (Anul 26, nr. 7749-7774)

1969-12-03 / nr. 7750

Pag. 2DRUM NOU TRĂSĂTURA ESENŢIALĂ - ASPIRAŢIA SPRE REZULTATE CALITATIV SUPERIOARE Înfăptuirea programului stabilit de cel de-al X-lea Congres al P.G.R. impune din partea organe­­lor şi organizaţiilor de partid spo­rirea capacităţii şi forţei de ac­ţiune, de conducere ştiinţifică, a tuturor domeniilor de activitate. Plenara comitetului de partid al uzinei „Tractorul“ cu activul, în cadrul căreia a fost prezentată da­rea de seamă anuală, pornind de la înţelegerea acestei necesităţi, s-a caracterizat printr-o înaltă ţinută comunistă, principialitate, exigenţă, spirit, critic constructiv, debarasat de tendinţele de automulţumire faţă de rezultatele obţinute. Darea de seamă a subliniat în­deplinirea §i depăşirea planului pe întreaga uzină la toţi indicatorii. In avans, s-au realizat de la în­ceputul anului pînă în prezent 420 tractoare* 165 motoare, precum şi piese de schimb în valoare de 3.000. 000 lei. La export au fost livrate produse însumînd peste 9.000. 000 lei. Planul anual de inves­tiţii a fost­ realizat pînă la 15 no­iembrie, noile obiective intrate în funcţiune atingînd parametrii pro­iectaţi. Referându-se în continuare la o serie de deficienţe care mai per­sistă în activitatea economică a uzinei, darea de seamă a semna­lat mai ales ritmicitatea necores­­punzătoare a producţiei. Faţă de această situaţie, comitetul de par­tid, biroul său, n-au, stăt în expec­tativă. A fost întreprinsă o ana­liză profundă a cauzelor care au determinat slaba ritmicitate a pro­ducţiei, stabilindu-se măsuri con­crete şi eficiente care să pună capăt acestui fenomen. Prin mo­bilizarea tuturor forţelor pentru înlăturarea acestei stări de fapt, s-a reuşit ca în noiembrie, bilanţul primelor două decade să­ consem­neze­ realizarea a 76,1 la sută din planul întregii luni. Un alt neajuns al producţiei, ca­re a făcut obiectul dezbaterilor în plenară, este procentul ridicat de rebut. El devorează anual din pre­ţul de cost al producţiei milioane de lei. În primele 10 luni care s-au scurs din acest an s-a depă­şit cu 6.000.000 lei valoarea rebu­tului din perioada corespunzătoare a anului trecut. Departe de a se împăca cu această situaţie,, comi­tetul de partid şi comitetul de di­recţie au analizat cauzele rebutu­lui exagerat, stabilind măsuri efi­ciente în vederea ameliorării a­­cestei stări de fapt. Din păcate, finalizarea măsurilor tehnice sta­bilite a fost slab urmărită de co­mitetul de direcţie. Din această cauză, în secţiile turnătoria de fontă şi forjă, respectarea disci­plinei tehnologice este lăsată la latitudinea fiecărui muncitor, iar întreţinerea utilajelor şi instala­ţiilor se face absolut la întîmplare, acestea constituind cauzele prin­cipale ale rebutului în secţiile a­­mintite, care deţin peste 50 la sută din ponderea rebutului pe întreaga uzină. Iată de ce plenara comitetului de partid a indicat co­mitetului de direcţie ca în cel mai scurt timp să asigure aplica­rea celor mai eficiente măsuri în secţiile respective. Analizînd cu competenţă, exi­genţă şi discernămînt atît realiză­rile cit şi deficienţele, participanţii la plenară nu au scăpat din ve­dere perspectiva anului viitor, ca­re este deosebit de i mobilizatoare atît din punct de vedere al volu­mului, cît şi al complexităţii. — In condiţiile anului viitor, cînd vom produce concomitent mai mult de zece tipuri şi varian­te de tractoare, asigurarea livrării ritmice, de către toate secţiile, a pieselor, subansamblelor şi ansam­­blelor la montaj-general este o condiţie fără de care planul nu se va putea realiza, arăta Dumitru Diaconescu, adjunctul secţiei axe şi pinioane. Iată de ce propun in­stituirea unui regulament care să prevadă aplicarea unor sancţiuni severe celor vinovaţi de întîrzie­­rea nejustificată a livrărilor la montaj. Adunări pentru dări de seamă în organizaţiile de partid Deosebit de interesantă a fost discuţia comunistului Iulian Caza­­cu, inginer şef cu concepţia, care a arătat printre altele. „Aproape că nu există ocazie să nu discu­tăm problema rebutului de la tur­nătorie. Cunoaştem că una din cauze este indisciplina tehnologică. Ce se ascunde în spatele ei ? Ni­mic altceva decît necunoaşterea procesului tehnologic, neinstruirea muncitorilor de către cei care sînt obligaţi să o facă. In atelierul de miezuri, rareori găseşti vreun maistru care, să supravegheze a­­plicarea tehnologiei. De şeful ate­lierului, nici vorbă. In cazul a­­cesta, să nu ne mai mirăm cînd, lucrîndu-se cu aceeaşi tehnologie, la blocul cilindrilor rebutul înre­gistrat este de zece ori mai mic decit la" chinoasă". Pătrunşi de aceeaşi grijă pen­tru realizarea în condiţii optime a sarcinilor de perspectivă, mai mulţi vorbitori, printre care Tra­­ian Oţelea, Ion Boţea, Virgil Nec­­şoiu, Toma Plugaru­, Vladimir Co­­vacevici, Alexandru Constanti­­nescu, Nicolae Costache şi alţii, s-au ocupat în cuvîntul lor de li­nele probleme de mare actualitate, cum ar fi : asigurarea intrării la timp în funcţiune a noii secţii de motoare de 40 C.P., asigurarea ca­lificării şi perfecţionării cunoştin­ţelor profesionale, tipizarea S.D.V.­­urilor, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru mai ales în secţiile calde, utilizarea cit mai raţională a fon­dului de timp. Insistînd asupra aspectelor im­portante ale producţiei, ing. Vasile Sechel, directorul general al uzi­nei, sublinia necesitatea instaură­rii unei discipline desăvîrşite în toate domeniile activităţii, utiliza­rea judicioasă a metalului şi elimi­narea reclamaţiilor ce implică re­medieri şi, implicit, cheltuieli su­plimentare. Apreciind activitatea desfăşurată de comitetul de partid, de comu­niştii din uzina „Tractorul“, tova­răşul Constantin Şuţu­, prim-secre­­tar al Comitetului municipal Bra­şov al P.C.R., în concluziile pe marginea lucrărilor plena­rei, a indicat o seamă de di­recţii spre care trebuie îndrep­tată în viitor atenţia. Este vorba îndeosebi de receptivitatea spori­tă pe care organizaţia de partid trebuie să o manifeste faţă de toa­te problemele activităţii economi­ce, folosirea mai raţională a for­ţei de muncă şi a fondului de timp, crearea tuturor condiţiilor pen­tru ca sporul de producţie prevăzut pentru anul viitor să fie realizat pe seama creşterii productivităţii muncii. Vorbitorul a recomandat, de asemenea, îmbunătăţirea stilu­lui de muncă al comitetului de di­­recţie şi informarea largă şi ope­rativă a salariaţilor cu toate hotă­­rîrile ce se iau în acest for. Orientând dezbaterile spre sar­cinile de perspectivă, stabilindu-le acestora un cadru precis, înseam­nă a angaja din plin capacitatea, forţa de mobilizare a organizaţiei de partid, influenţa sa, încrederea atingerii unor rezultate majore, superioare celor obţinute pînă în prezent. C. FOCIUC Dantelării sonore. f­oto : GH. BANUŢĂ i DIN VIATA CULTURALA Spectacolul maeştrilor „O scrisoare pierdută** în interpretarea Naţionalului bucureştean Cîţiva dintre maeştrii sce­nei româneşti : Sică Alexan­­drescu (regia), Costache An­­toniu, Radu Beligan, Gr. Va­­siliu Birlic, Al. Giugaru, Ion Finteşteanu, Marcel Anghe­­lescu, Carmen Stănescu, Con­stantin­­Barbulescu, Dem. Ră­­dulescu, şi-au dat întîlnire în­­tr-un spectacol care, deşi ju­cat de sute de ori, rămîne la fel de proaspăt şi de tonifiant ca-n seara premierei : „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale. Evenimentul are semnificaţii multiple : este vorba în primul rînd de con­ferirea unui caracter de per­manenţă — pe scena primului teatru de proză al ţării — re­pertoriului naţional, al cărui cap de afiş nu se putea să fie altceva decît această capo­doperă a genului. Este vorba de căutarea, fără ostentaţie, şi cu o pioasă slujire a ade­vărului, a unor noi şi noi fa­ţete ale lucrării care, de fie­care dată, ne dezvăluie fru­museţe, construcţie dramati­că ireproşabilă, un umanism vibrant, total. Faptul că la realizarea spectacolului şi-au adus o egală contribuţie pres­tigioase personalităţi ale vie­ţii noastre teatrale este un nou argument în favoarea ideii că un actor şi un regizor adevărat găsesc întotdeauna o deplină satisfacţie în a pre­zenta publicului diamante de artă, că respectîndu-şi profe­sia, se înnobilează şi mai mult făcînd să răsune în sufletul şi­­ inima noastră ceea ce înain­taşii şi contemporanii au creat şi creează mai de preţ. Este aproape de prisos să încercăm o cronică a specta­colului cu „O scrisoare pier­dută" prezentată de Naţiona­lul bucureştean pe scena Tea­trului dramatic din Braşov, cu această distribuţie de elită. E de prisos, pentru că o cronică presupune înrtr-o oarecare mă­sură o trecere în revistă, o a­­preciere pro sau contra ; ort spectacolul Naţionalului a în­semnat înainte de toate un recital Caragiale,, compus prin recitalurile lui Costache Antoniu, Radu Beligan, Gr. Vasiliu Birlic, Al. Giugaru, Ion Finteşteanu, Carmen Stănes­cu, Dem. Rădulescu, Constan­tin Bărbulescu­, înseamnă o montare de un mare rafina­ment şi savoare, cu un echili­bru clasic împletit cu o struc­turală dinamică interioară. Spectacolul impune opţiunea totală, fascinează în ansam­blu şi în amănunt, provoacă participarea directă şi nereţi­nută a spectatorului. Publicul braşovean, deose­bit de sensibil şi receptiv la arta de bună calitate, şi-a ma­nifestat cu promptitudine — prin entuziaste aplauze la scenă deschisă — satisfacţia de a vedea un spectacol Ca­ragiale, ce s-a bucurat de cea mai elevată interpretare. CARMEN TUDORA Abonaţi-vă la Săptămîna braşoveană supliment de informare cultural-sportivă şi cetăţenească al ziarului „Drum nou“ INTERVIU CU UN... CĂMIN CULTURAL Oricît o să ni se pară de ciu­daţi am reuşit mai zilele trecute să „smulg“ un interviu căminului cultural din Viştea de Sus. Iată discuţia pe care am avut-o : — Mai întîi aş dori să te în­treb cine îţi este mai marele şi pe unde l-aş putea găsi? — Am auzit de la oameni că s-ar numi Ion Birsan. Nu ştiu cu ce l-oi fi supărat, dar nu l-am mai văzut de-un veac pe-aici. — Observ că iarna a coborit de pe crestele Făgăraşilor. Eşti pre­gătit să-ţi primeşti cum se cu­­vine sătenii ? — Că a coborît iarna la uşa mea văd, dar că sînt pregătit să-m­i primesc omeneşte sătenii, ba. Lemne se zice că am, dar cu ce să le transform in cenușă, n-am. Iată colo în colț există o sobă faină, dar cam de multișor nu are burlan — Cu mobilierul văd că stai mai bine. Nu prea ai de ce te plînge. — Eu nu mă pling. Scaunele însă au de ce plînge. Nu vezi ce praf s-a așezat pe ele? Parcă ar fi stat un an in curtea fabricii de cure­ni. — Dar cu băncile acelea ce e ? Găzduiești cumva și vre-o clasă de școlari ? — Da'de­ unde. M-au transfor­mat într-un fel de talcioc. Tot ce e vechi in sat este depozitat aici. Uite colo lingă sobă o stivă de saci de ciment.. — Observ pe perete o bucată de pinză albă. Pentru ce au ar­ă­­tat-o aici ? — S-au gîndit să facă din ea un ecran pentru film. Dar cum nu au găsit în tot satul patru scînduri pentru ramă, au pus-o așa, ca pe un ţol. -r- Spectatorii de film îți mai calcă din cînd în cînd pragul ? — Mai întîi, nu cunosc terme­nul „spectatori“. Chiriaşul meu, operatorul sătesc Boantă Emil, folose­şte termenul de „clienţi“. Asta poate pentru că e şi vînză­­tor la magazin. Mai vine şi ei­te-un sătean, dar cînd îl văd mă apucă rîsul. Să-i vezi înfofoliţi în cojoace de parcă ar fi explo­ratori polari. Gurile rele vorbesc că cei de la întreprinderea cine­matografică vor să mute apara­tul în alt sat­ unde vor găsi un director mai omenos. Atunci să vezi ce linişte voi avea! — Dar de pereţi cred că n-ai ce zice. Sunt pavoazaţi din bel­şug. — Citeşte mai cu atenţie. De exemplu: „Cetăţeni nu plecaţi fără ochi de pisică la car“ ; din­colo e un altul pu­s de pom­pieri, dincolo o placă cu semnele de circulaţie. Dacă vedeţi vre-un fotomontaj să vorbească de cul­tură, ti­măninc. — Care a fost raţionamentul că le-au pus aici ? — Unul destul de firesc. Cei de la miliţie şi pompieri au zis în gîndul lor „hai să le punem la cămin că e locul cel mai um­blat din sat“. Ce bine-ar fi să fie așa ! - Ce planuri de viitor ai ? — E o întrebare cu tîlc. Nu risc să-ți răspund. Poate vă in­formează mai bine directorul că­minului cultural de la „centru“. Aud însă că nici pe la el trebu­rile nu-s mai oalele. Sau vă pos­taţi în autogara oraşului Victoria. Stăpînul meu soseşte zilnic acolo după ce termină orele. E nave­tist. - Mulţam fain pentru relată­rile tale. Ai să mă ierţi că nu mai rămîn, dar nu am fost pre­caut să împrumut şi eu vreun cojoc din sat. Happpoluu! G. SAVIN Văzut de pe şosea, cartierul To­­han-blocuri, sau „6 Martie“, cu­m îl mai­­spun zărn­eştenii, pare un adevărat mim-oraş modern, într-o continuă dezvoltare. In blocurile multicolore înşiruite de-a lungul aleilor prelinse pînă sub streaşină dealului, înconjurate de parcuri şi rondouri de flori, trăiesc peste şase mii de oameni. Sîn­t tonice elemente de civilizaţie, aceste co­loane de beton şi sticlă ţîşnite din pămîntul desţelenit mai ieri, măr­turiile perene ale unei vieţi mai bune aşternute pe aceste melea­guri. Pătrunzînd, însă, mai adine în inima cartierului, îţi vine auto­mat în minte o întrebare : Răspund oare toţi cetăţenii de aici, aşa cum se cuvine acestor condiţii de civi­lizaţie puse la dispoziţie ? Sau altfel spus, comportamentul civic al acestora se situează intr-adevăr la nivelul comportamentului cita­din ? Prima imagine, devenită pe par­curs obsesivă, este aceea a hîr­­tiilor aruncate peste tot. Ziare mototolite, resturi de ambalaj, pungi de toate culorile zac pe trotuare, prin părculeţe, pe sub ferestre. Am aflat cu surprindere că unii procedează ca pe vremuri în vechile oraşe spaniole lipsite de orice sistem de canalizare, aruncînd, pur şi simplu, resturile de alimente şi gunoaiele pe fe­reastră- ziua în amiaza mare. Nu demult, Iancu Ciurar, anga­jat al consiliului popular, făcea curăţenie în faţa blocului nr. 10, cînd s-a pomenit dintr-o dată cu ceva vîscos încolăcit în jurul gî­­tului. Uitîndu-se mai bine, a văzut că este vorba de niște resturi de pasăre. Un alt salariat a scăpat ca prin minune de a fi „pictat“ de o strachină de ciorbă aruncată la întîmplare­, de un lo­catar, al aceluiași imobil. Citito­rului, care cuprins de indignare se va fi întrebînd, pe bună drep­tate : „Cum de e posibil aşa ceva?" îi vom răspunde, deocamdată, re­petînd replica bătrînului Zaharia Trahanache : „Ai puţintică răb­dare!", acesta este mimat începu­tul. într-o interesantă colecţie de fotografii aflată la consiliul popu­lar al oraşului am văzut un mă­nunchi de imagini strict autentice, demne de obiectivul aparatului de filmat al unui regizor supra­realist, într-o fereastră, atîrnat de un cirligi un miel întreg proaspăt tăiat ; de la un bloc la altul sînt întinse sfori încărcate de rufe puse la uscat; la balcoane plăpumi, perne, cearşafuri, de parcă ar fi zestrea pusă la vedere a unei fete ce vrea să se mărite repede etc., etc. Continuînd plimbarea prin car­tier am fost martorii unui spec­tacol de-a dreptul incredibil. Gă­ini, curci, gîşte şi bibilici pripo­nite cu sfori de pomişori sau garduri vii, ciugulesc liniştite iarba din zonele verzi şi de ce n-am reaminti-o, resturile de ali­mente împrăştiate cu dărnicie de cetăţeni, cu atîta dărnicie incit cei însărcinaţi cu curăţenia nici n-au terminat bine treaba întrun loc c­ă sînt nevoiţi să reia totul de la capăt. Curat perpetuum mo­bile, nu alta. în fața blocului N, un cîrd de rațe măcăie ghiftuite sub ferestre privite cu duioșie de o gospodină. — Ale cui sînt, maică, ratele astea ?­­— Nu­­ știu, bată-le sfîntu. De unde să știu, că doar n-or fi ale mele. Făcîndu-ne că îi dăm creza­re, ne-am îndepărtat și ascun­­zîndu-ne după un bloc ne-am ui­tat să vedem ce se va întîmpla. Exact ce presupusesem. Femeia a coborît iute din apartament şi ochind un răţoi de toată frumuse­ţea, l-a minat spre scara bloocului. Curînd a dispărut înăuntru. Am parcurs imediat acelaşi traseu şi la demisol am văzut-o pe inter­locutoarea noastră de adineaori deschizînd uşa unui cotet. Am rugat-o să ne spună numele. A refuzat. Am aflat , că era soţia lui Constantin Pîrvan. în clipa urmă­toare am fost interpelaţi de Spa­­si­a Coţofană : „Veniţi, vă rog, la scara noastră ! Nu mai e de trăit aici. Raţele lui Florea Dinescu (Bloc N, ap. 9) ne fac viaţa de ne­­suportat. Stau uneori în faţa uşi­lor, murdăresc treptele, iar mi­rosul degajat de coteţul din piv­niţă unde gunoiul clisos este gros de-o palmă, face aerul irespirabil“. Dar nu numai păsările domes­tice îşi dispută florile şi iarba din zonele verzi ale cartierului. Există şi consumatori mai serioşi. Iată ce ne relatează tovarăşul Constan­tin Soare, şeful serviciului buge­­tar-productiv de pe lingă consiliul popular orăşenesc: „într-o zi am­ găsit 14 oi păscînd în mijlocul cartierului. Am reuşit să prind una dintre ele, cu gînd să dau de urma proprietarului şi să i se a­­plice o amendă. Ca din pămînt au apărut însă fraţii Ion şi Nicolae Fioca, angajaţi ai uzinei „6 Mar­tie“, şi m-au luat la bătaie. Am zăcut o săptămînă în spital“. Se cuvine aic­i o precizare: fraţii Fioca sunt membri de partid. In­admisibilele lor fapte constituind infracţiunii încriminate de lege, ei urmează să fie discutaţi în organi­zaţiile de partid ale uzinei şi de­feriţi justiţiei. Penibila întîmplare de mai sus nu e însă singimil caz cînd braconierii patrupezi inva­dează cartierul, pustiind cu lăco­mie munca migăloasă şi­ costisi­toare a edililor. într-o zi a fost găsit un porc în faţa complexului comercial, o vacă a lui Ştefan Crăciun s-a specializat în de­vastarea containerelor de gunoi, iar apariţia oilor lui Gheorghe Cherescu din strada Stadionu­lui seamănă cu invazia unui roi de termite. Tov. Ion Bălău, secre­tarul consiliului popular, ne-a re­latat în legătură cu acest Cherest cu o întîmplare plină de haz : „Zilele trecute i-am sechestrat lin berbec ce păştea în faţa policlinicii. îl ţinem în garaj pînă va plăti a­­menda, spre necazul şoferului care­­trebuie mereu să se ferească de coarnele nărăvaşului animal. Cul­mea e că proprietarul vine mereu şi ne roagă să-i dăm berbecul ofe­­rin­du-se să ne aducă altul în schimbul acestuia, care-i de rasă. După expirarea termenului îl vom preda la industria cărnii şi va scăpa şoferul de neplăceri. Tot aici, la consiliul popular, am aflat că unii cetăţeni demontează uşile blocurilor pentru a tăia por­cii pe ele, iar acolo unde aceste uşi au dispărut (!!) folosesc, pur şi simplu, cada din camera de baie. Vorba aceea: „Fă-te frate... cu porcul pînă se-nfundă conduc­tele“. Şi ştiţi cum reacţionează du­pă aceea ? încep să reclame în dreapta şi-n stingă proferînd in­jurii şi ameninţări. Alţii strică ten­cuiala şi instalaţiile sanitare, de­teriorează uşile şi geamurile. Iată cîteva nume : Ilie Polecra, (Blocul S, ap. 18), Staicu Ion (bloc R, ap. 12, Sc. B), Vlada Gherghiceanu (bloc M, ap. 2) şi alţii. — Cum s-a ajuns pînă aici ? Ce trebuie făcut pentru a lichida a­­cest vandalism, pentru a ridica mentalitatea şi conduita unora din locatarii cartierului „6 Martie" la înălţimea condiţiilor materiale de care beneficiază ? Am adresat a­­ceastă întrebare tovarăşului dr. Octavian Deac, deputat în circum­scripţia electorală nr. 49. — Murdăria, fie că e în casă ori în afara ei, aduce după sine bolite şi toate neplăcerile posibile. Faptul că unele gospodine lucrează nu te scuteşte pe celelalte de a întreţine şi de a contribui efectiv la curăţenia cartierului. Cred că populaţia este insufi­cient educată în spiritul exigen­ţelor unei vieţi civilizate. Apoi, locatarii din cele două blocuri pentru tineret ale uzinei „6 Mar­tie“, joacă fotbal pe spaţiile verzi, rup pomii din simplă „distracţie“, cintă la miezul nopţii pe străzi. Trebuie acţionat mai ferm in di­recţia educaţiei civice. Este nece­sar să se practice cu mai multă consecvenţă amendarea vinovaţi­lor. Angrenarea organelor sani­tare este adesea sporadică. Cu cîteva excepţii , Ion Hanganu, Du­mitru Săpîrţan, Maria Cercel, Ion Olteanu, cetăţenii sînt su­rzi la chemările noastre, nu participă la acţiunile de militate publică. Fără contribuţia cetăţeanului, fără mobilizarea sa conştientă la ample acţiuni de salubritate, de salubri­tate morală în primul rînd, nu vom realiza mare lucru. Economia redactării materialu­lui n-a permis reporterului să con­semneze și alte fapte, să utilizeze și alte argumente. Concluzia este însă clară, în ciuda eforturilor fă­cute de stat, a fondurilor alocate (numai în anul 1970 se vor con­strui încă 80 de apartamente în acest cartier, se va îmbunătăţi a­­limentarea cu apă, se vor ame­naja locuri de joacă pentru copii, vor fi aşezate bănci in parcuri, vor fi plantaţi zeci de mii de pomi­, conduita lamentabilă a ui­nora din beneficiarii acestor efor­turi considerabile situează cartie­rul Tohan-blocuri sub condiţia comportamentului citadin. Afir­maţia e gravă şi ar putea fi interpretată ca o provocare la duel, ca o aruncare de mănuşă. Asumîndu-şi toată răspunderea, autorul articolului de faţă ar fi bucuros să afle că mănuşa arun­cată în cartierul „6 Martie" a fost ridicată. VICTOR-ȘTEFAN POPESCU P. S. : Săptămîna viitoare ! Pe urmele „Cronicilor" publicate. Astăzi in obiectiv: cartierul Tohan-blocuri din Zărnești Nr 7750 Miniaturi U.T.A.­­ In preziua întîlnirii cu „stegarii" au avut o mică aniver- I sare, sărbătorită cu ... apă minera-­­ lă : antrenorul Valentin Stănescu , împlinea 47 de ani. Pentru citito-­­ rii noştri am reţinut cîteva date i interesante dirn biografia sa. Ca ju- 1 cător, debutează la „Olimpia" Bu- I­cureşti. intre anii 1941 şi 1943 joa-­­ că la „Malaxa" Tohan, apoi 4 ani l­­a „Sportul studenţesc". După un­­ an la „Carmen”, se transferă la Rapid Bucureşti, unde activează pi-­­ nă la sfirşitul carierei de sportiv.­­ A fost portar al naţionalei intre­­ anii 1945 şi 1951, opărind cuforiie . României in 12 meciuri internaţiona-­­­­e. Ca antrenor, primele succese le­­ are in anul 1959 la Tîrgovişte. Cu­­ I o formaţie modestă din divizia „C”­­ a reuşit o performanţă spectaculoa- f să: in 3 ani a condus-o din victo-­­ rie in victorie pină in divizia 1 A. in anul 1963 se reîntoarce la Rapid, de data, aceasta ca an­trenor. in cei 5 ani cît a stat la­­ cîrma echipei din Giuleşti a cîşti-­­ gat o dată campionatul, de 3 ori I a ocupat jocul secund, iar în com- I petiţiile internaţionale a cucerit­­ două cupe balcanice şi o dată­­ campionatul european feroviar.­­ Şi la Braşov priceperea şi expe-­­ rienţa antrenorului Valentin Stă-­­ nescu şi-au spus cuvîntul, intr-un sin- l gur an realizind cu noii săi elevi , un substanţial salt calitativ, la mulţi ani, „nea Tinele !" Mul- V te succese in continuare şi mulţi­­ ani la Steagul roşu ... „ Şi duminică echipa de tineret-re­­zerve a „stegarilor" a anticipat, n­u­­ numai victoria, dar şi scorul me-­­ ciului celor „mari". Cum veritabi­­l la coincidenţă s-a repetat aproape­­ cu exactitate de-a lungul întregului­­ campionat, bine ar fi ca la Plo­­ieşti, în deschidere, „tineretul" să­­ anticipeze tot o victorie a primei­­ formaţii. Totuşi, dacă vor pierde­­ cei „mici", să sperăm că nu-i o­ i­bligaitoriu pentru cei „mari" să le­­ urmeze pilda ..­­ * 1 în întîlnirea feminină de baschet­e cu Progresul Bucureşti, Octavia Si­­­mon, capitana echipei Voinţa, su- l parată că a fost bruscată de o­­ adversară, i-a ... ars o palmă. An-­­ trenorul Gh. Roșu a scos-o imediat­­ pe banca rezervelor. „Lasă, nea­m­irul", a replicat Octavia. într-ade­­l Gică, doar nu m-a văzut arbi­­ta. într-ade­­văr ! Arbitrul era cu spatele în a­­cel moment. Erau însă „cu fața" cîteva zeci de spectatori ... După 3 etape de invincibilitate,­­ timp în care au primit un singur­­ gol, tractoriştii au înclinat steagul­­ în ultimul joc, la Codlea. Presim- f ţind, probabil, jucătorii de la Ol­­­­tul Sf. Gheorghe au făcut totul în­­ meciul de la Braşov cu Carpaţi să i se apropie cît mai mult de lider.­­ Dar ultimele 30 de secunde le-au­­ fost fatale : o centrare reluată cu­­ capul de Zaikos II în plasă, a pe- • cetluit victoria brașovenilor. Din I „cearta" indirectă a celor două ? fruntaşe a csștigat ... Chimia Făgă­­­ raș, care a urcat pe locul secund­­ în clasament departajată de lider­i doar prin golaveraj.­­ * 1 Steagul roşu a reuşit, în sfîrşit,­­ să-şi echilibreze golaverajul : 13-23. 1 Performanţa era aşteptată încă din­­ prima etapă cînd braşovenii învin-­­ seseră Farul cu 3-0. Slăbiciunea­­ apărării lor poate fi dovedită şi ,* prin faptul că doar 3 echipe (Cri- 1 ştii, A.S.A. Tg. Mureş şi Dinamo­­ Bacău) au la „pasiv" mai multe­­ goluri decît „stegarii", (ultimele­­ două fiind îngenuncheate însă de­­ Steaua într-un singur meci : 1-10 ! şi 0-8 !).­­ DUMITRU RUJAN ^

Next