Drum Nou, septembrie 1970 (Anul 27, nr. 7977-8002)

1970-09-19 / nr. 7993

Pag. 2 Sesiuni sine die sau „tactica“ eludam legii Există, în Legea de organizare şi funcţionare a consiliilor popu­lare, un articol (nr. 23) prin care se trasează ca obligație consiliilor populare din mediul rural de a se întruni în sesiuni la un interval de două luni de zile. Legiuitorul, cînd a stabilit aceste termene, a pornit, desi­gur, de la nişte cerinţe ale acti­vităţii consiliilor populare. în­trebarea este : se respectă a­­ceastă prevedere de către cei chemaţi să o materializeze ? Răs­punsul, în marea majoritate a cazurilor, este afirmativ, dez­baterile din sesiuni, hotărîrile a­­doptate, dovedindu-şi utilitatea şi eficienţa în rezolvarea unui complex de probleme de compe­tenţa consiliilor populare. Spu­neam, „în marea majoritate“, de­oarece în unele ______________ situaţii sesiunile se am­înă sine die, pe motive mai mult sau mai pu­ţin întemeiate. ... Consiliul popular al comu­nei Lisa. Ultima sesiune a aces­tui consiliu a avut loc în 31 martie a. c. După această dată, acalmie, motivată însă de secre­tarul comitetului executiv, tov. Gh. Grecu, prin „foarte multe treburi, campaniile agricole etc., etc." şi în plus nişte „dispoziţii" de la nu ştiu care „organe su­perioare" de a nu ţine sesiuni­le. Să fim serioşi! Nu putem cre­de că un „organ superior“ să fi dat o astfel de dispoziţie contra­ră legii. O amînare, poate. Dar nu sine die, cum o practică to­varăşii de la Lisa, căutînd să-şi ascundă lipsa de preocupare du­pă nişte „paravane“ care nu a­­parţin — în ultimă instanţă — decît propriei nepăsări. Şi la Bod ni s-a prezentat şi situaţie similară, doar cu mici deosebiri. Aici, ultima sesiune a­­vusese loc în martie. Ulterior s-a pus problema convocării al­teia în iulie, drept care s-a şi emis decizia nr. 41 (din 10 iulie). Un mic amănunt însă, secreta­rul comitetului executiv comu­nal, tov. Aurel Panga, a încurcat numărul sesiunilor, convocînd deputaţii pentru cea de-a VIII-a sesiune, cînd, de fapt, în ordine, era numai a şaptea. Normal, la data respectivă (24 iulie) trebuia să fie a opta sesiune, însă una a fost „sărită“. Se mai întîmplă, deh, cu „atîtea treburi pe cap“ ... Exemplul ni se pare tipic pen­tru un anume stil de muncă, pe care l-am dori înlăturat din activitatea consiliilor populare. După „paravanele“ nepăsării se ascund şi alte practici, vizând rodul şedinţelor de comitet exe­şi sesiunilor , deciziile şi hotărîrile. Să fim­ mai expliciţi. Există, tot pe cale legal stabilită, obligaţia ca în termen de cinci zile de la adoptarea lor, deci­ziile şi hotărîrile să fie trimise pentru verificare (din punct de vedere al legalităţii şi utilităţii) consiliului popular judeţean. Secretarii comitetelor executive din Ungra şi Racoş de exemplu, n-au mai trimis documentele spre verificare din aprilie, iar cei din Beclean şi Budila o fac mereu cu întîrziere. Se învocă, desigur, de cei în cauză sume­denie de motive. Problema tre­buie privită însă din alt unghi: există o obligaţie în acest sens, să se respecte ! Altfel se creează portiţe (şi exemple se­­ pot enu­mera destule) pentru apariţia u­______________nor decizii şi ho­tărîri ce conţin prevederi nelegale, insuficient funda­mentate sau, prac­­tic, inutile. De multe ori, în adoptarea ho­­tărîrilor şi deciziilor, formalis­mul îşi pune amprentele, acestea rămînînd mult timp după şedinţe sau sesiuni sub formă de proiect, nedefinitivate. Un exemplu, elocvent în această direcţie, ni-i oferă deciziile nr. 14, 17 şi 19 a­­doptate în şedinţele­ comitetului executiv al Consiliului popular comunal Budila, din lunile apri­lie, mai şi iunie, precum şi ho­­tărîrea adoptată în sesiunea din mai a aceluiaşi consiliu popular. Firesc, îţi pui întrebarea : din moment ce aceste documente nu sînt nici măcar definitivate, cum se mai urmăreşte materializarea, finalizarea prevederilor pe care le conţin ? Nu vă face impresia, tovarăşi secretari, că ne învîr­­tim într-un cerc vicios ? Că a­­ceste veritabile „paravane“ nu pot rezista la nesfîrşit ? întrebările sînt valabile şi pen­tru acei care uită să mai treacă prin comunele de care răspund, să participe tot sesiunile sau şedin­ţele care au loc (atunci cînd au), să dea unele îndrumări şi să se mai uite prin deciziile şi hotărî­rile adoptate la nivelul consiliu­lui popular local. Adevărat, în atenţia consiliilor populare co­munale trebuie să stea, în primul rînd, realizarea sarcinilor din economia locală. Credem însă că analiza­ periodică (în sesiuni şi şedinţe de comitet executiv) a modului cum se realizează a­­cest­e sarcini — şi a altora, bine­înţeles, luarea unor măsuri a­­decvate într-un asemenea ca­dru, nu ar fi inutile, ci dimpotri­vă — eficiente. Ce părere aveţi? Aşteptăm un răspuns. Dar nu de după „paravan“. L. MUNTEAN­U cutie Din activitatea consiliilor populare Noua piaţă din Săcele După cum ne informează co­respondentul nostru Eugen Co­­măniţă, la Săcele se apropie de sfîrşit lucrările de amena­jare a noii pieţe, situată în centrul oraşului (pe strada M. Eminescu). Aici, s-au construit mese acoperite pentru desfa­cerea produselor agricole ale C.A.P. şi a altor producători agricoli. Tot aici, s-au amena­jat şi magazii pentru păstra­rea produselor agricole. Pe lin­gă unităţile I.L-F. vor funcţio­na şi unităţi alimentare şi pentru desfacerea produselor lactate. O dată cu darea în fo­losinţă a noii pieţe se rezolvă o veche doleanţă a săcelenilor, construirea unei pieţe care va asigura o mai bună aprovizio­nare cu legume, fructe, zarza­vaturi. ________11 ♦ In vitrinele librăriilor Lucreţia Oprean — Minuturi ali­mentare şi alte reţete culinare. M. St. Botez, N. P. Mirescu Axonometria Automatică — Metrologie •— Calculatoare DRUM NOU DIN VIATA CULTURALA♦ în premieră. Carnavalul cetăţii din Rupea Multiseculara ceta­te din oraşul Rupea, cu zidurile sale înne­grite de scurgerea vremii, va cunoaşte mîine un moment u­­nic în istoria sa. Li­niştea în care doarme bătrîna cetate îşi va rupe zăgazurile, ce­­dînd locul unei erup­ţii de viaţă, voioşie, cîntec şi joc. Cetatea care domi­nă urbea va adăposti un original carnaval, care reînvie crîmpeie din viaţa sa trepidan­tă de odinioară. Ini­ţiativa aparţine ca­sei de cultură din lo­calitate, instituţie ca­re nu o dată ne-a prilejuit manifestări inedite şi impresio­nante. Carnavalul propriu­­zis al cetăţii înce­pe astă-seară cînd străzile oraşului din Rupea vor cunoaşte un freamăt deosebit. Intr-o autentică de­monstraţie de epocă, vor răscoli oraşul că­lăreţi în costume ca­re erau la modă cu secole în urmă, măşti, purtători de torţe ca­re reînvie timpurile Cînd tîrgul de sub ce­tate nu era luminat de becuri electrice şi tuburi fluorescente. Mîine, duminică, într-un alai sărbăto­­resc va fi luată cu... asalt, cetatea de sus. Dar cei ce se vor a­­vînta spre cetate, în­­tr-o multicoloră pa­radă a portului popu­lar românesc, săsesc şi maghiar, vor veni aici ca să oficieze o serbare populară a înfrăţirii, a bucuriei de a trăi într-o ţară liberă. Fanfarele din Rupea, Homorod, Criţ, Buneşti, Dacia , cu tradiţii vechi şi ele, vor răscoli înălţimile cu concertele lor. Ju­nii din Şcheii Braşo­vului, oaspeţi ai car­navalului, vor incin­ta pe localnici nu nu­mai prin celebrele lor costume, cobor­îte din îndepărtata istorie, dar şi cu ritualurile lor unice. Sus, pe culme, în­tre străvechile ziduri vor răsuna cîntecele fermecătoare ale gru­pului vocal folcloric al Casei de cultură, strigăturile şi jocuri­le dăişorenilor, căro­ra anii socialismului le-au dat mai multă strălucire decît vea­curile trecute. Carnavalul, în pri­ma sa ediţie, va fi deci o manifestare cu profundă rezonanţă patriotică, o acţiune de masă, autentică, în care localnicii şi oaspeţii vor descifra crîmpeie ale dragos­tei omului faţă de pămîntul străbun, fa­ţă de frumuseţile na­turii, faţă de vestigii­le trecutului nostru. A. SOCACIU Sinteze documentare în aceste zile, Biroul teritorial de in­formare şi documentare tehnică pune la dispoziţia colectivelor de muncitori, ingi­neri şi tehnicieni din întreprinderi şi in­stituţii, noi sinteze documentare care dez­bat o problematică variată şi interesantă. Spicuim cîteva dintre ele : „Probleme actuale de combatere a i­­nundaţiilor" — reprezintă o sinteză a ma­terialului documentar de specialitate apă­rut în ultimii ani în ţară şi în străinătate, privind aspectele distructive ale apei în general, precum şi unele probleme, so­luţii sau exemple privind combaterea a­­cestor efecte. Lucrarea, apărută în două volume, conţine şi o bogată bibliografie a studiilor care au stat la baza elaboră­rii prezentei sinteze. „Optimizarea volumului de producţie pe secţii" — dezbate o problemă a cărei re­zolvare este în funcţie de un număr mai mic sau mai mare de factori, în raport cu natura, structura şi complexitatea activi­tăţii desfăşurate. S-a urmărit în această sinteză documentară — pe baza unui bogat material bibliografic, român şi străin — să se prezinte o analiză a factorilor care determină şi influenţează volumul optim al producţiei în secţii, şi să se dea so­luţii, prin exemple practice, de modul în care trebuie rezolvată această problemă. Prezentarea bazată pe cercetarea ope­raţională s-a făcut la un nivel accesibil inginerilor şi personalului tehnic de spe­cialitate din întreprinderi. „Utilizarea apei în industrie" — este o sinteză a materialului documentar apărut în ultimii ani, privind unele probleme, so­luţii sau exemple în special în domeniul alimentării, canalizării şi utilizării apei în industrie. în cadrul lucrării se mai tratea­ză modul de găsire a surselor importante de apă, alimentarea cu apă în industrie etc. Mih ' ' ' D­espre George Iznescuf /­/////////•­­ Prezent la toate ediţiile Festi­valului şi Concursului George Enescu, compozitorul de origine română, Marcel Mihalovici, a fost prietenul celor mai iluştri repre­zentanţi ai artei contemporane româneşti : Constantin Brâncuşi şi George Enescu. Laureat al Premiului de compo­ziţie creat de Enescu, Marcel Mihalovici a avut deseori ocazia să lucreze sub îndrumarea marelui creator, relaţiile apropiate trans­­formîndu-se de-a lungul anilor într-o frumoasă prietenie, permi­­ţîndu-i o bogată şi profundă cu­noaştere a creaţiei enesciene. Bun cunoscător şi al evoluţiei şcolii muzicale româneşti în ulti­mele decenii, l-am întîlnit pe Mar­cel Mihalovici la audiţiile orga­nizate de Uniunea Compozitorilor, unde a avut o remarcabilă contri­buţie la prezentarea lucrărilor audiate. Am profitat de această întîlnire pentru a-l ruga să ne dezvăluie aspecte mai puţin cunoscute ale personalităţii enes­ciene. „Spre deosebire de talentul teatral îndeobşte cunoscut, ne-a spus oaspetele festivalului, foarte puţini dintre admiratorii marelui compozitor ştiu că George Enescu era şi un admirabil desenator. Pa­sionat de posibilităţile c­rochiului de a imortaliza o mişcare sau ex­presie, Enescu ar fi fost fericit să poată desena cît mai mult. Teribil de dotat şi în acest domeniu, el avea o adevărată predilecţie, pen­tru desenele groteşti, în genul lui Breughel, pe care le colora foarte puternic. Şi, dacă desenele lui m-au impresionat întodeauna prin spiritualitatea lor, ceea ce m-a uimit cel mai mult a fost extra­ordinara răbdare cu care le crea. Caracteristică personalităţii enes­ciene, răbdarea lui nelimitată stă­tea şi la baza creaţiei lui muzicale. Am mai subliniat cu diferite oca­zii faptul că George Enescu era capabil să reflecteze ani întregi la aceeaşi lucrare pînă cînd fie­care detaliu era şlefuit atingînd­ perfecţiunea. îmi amintesc de o mărturisire făcută cu ani în ur­mă: „Am scris Sonata a doua în­tr-o jumătate de zi, dar am gîn­­dit-o timp de 14 ani". De aceea manuscrisele lui, foarte frumos scrise, sînt pline de ştersături. El însuşi considera că guma şi lama sínt doi­ră din principalele lui in­strumente. Ştergînd aşa de mult uneori ajungea să găurească pa­gina. Atunci lipea în locul respec­tiv o bucată mică de hîrtie şi com­pleta portativul şi textul muzical. Pentru a vă putea convinge de cele spuse, am să vă povestesc o mică întîmplare. Cu ani în urmă, în t timpul şederii în Anglia, locu­iam foarte aproape de şcoala un­­de-şi ţinea cursul nescu, într-una din zile el mi-a spus: „Trebuie să lucrăm. în artă nu este odihnă" şi luîndu-mă de mină m-a dus la şcoală şi m-a încuiat într-o clasă obligîndu-mă că lucrez. Am rămas închis trei ore, în care timp l-am auzit repetînd acelaşi acord. Ştiind că în curînd trebuia să vină maşina care să ne ducă în oraş, m-am dus la uşa lui şi i-am strigat: Vrei să mergem­­pe dos ! Cînd eram pe punctul de a pierde răbdarea s-a deschis uşa şi m-a întrebat: cîte măsuri ai scris­? 27, i-am răspuns eu timid. Şi Dumnea­voastră ? Una singură". Gemma ZIMNELLU-DONEA QIOVICI — Nu-i departe ziua cînd o să merg și eu la şcoală ca surioara mea cea mare... Foto : M. CREANGĂ (Urmare din pag. 1) Problemele se nasc în producţie. Talentele, cu excepţia celor ieşite din comun, se evidenţiază destul de greu. Cine poate măsura cu pre­cizie aportul unui ingi­ner, cine poate garan­ta evoluţia lui ulterioa­ră ? După ce ai pro­movat pe cineva şi îţi dai seama că n-a co­respuns aşteptărilor e greu să-l retrogradezi. Unii în care n-ai încre­dere la început se do­vedesc a fi excepţio­nali. Surprinşi oarecum de aceste opinii şi vrînd să aflăm dacă ele sînt împărtăşite şi de alte cadre din conducerea uzinei, am adresat ace­leaşi întrebări directo­rului tehnic al întreprin­derii, ing. IOAN PERSU. — Există în uzina noastră mai mulţi oa­meni pe care la nevoie i-aş putea recomanda cu toată căldura drept succesori la postul pe care-1 deţin. In ceea ce priveşte tinerii ingineri, mărturisesc cu regret că nu sunt prea entuzias­mat de ei. Majoritatea lor consideră că avînd o diplomă în buzunar au dreptul să cîştige bani mulţi cu efort mi­nim. In consecinţă, se dau în vînt după mun­cile uşoare. Sînt mulţi maiştri sau tehnicieni care-i pot înlocui şi în­că cu rezultate supe­rioare. — De cînd lucraţi în această uzină v-aţi ocu­pat în mod special de cineva, puteţi conside­ra pe vreunul din ingi­nerii uzinei ca fiind ele­vul dumneavoastră ? — Am îndrumat mulţi oameni, i-am familiari­zat cu tehnica, i-am a­­jutat să cunoască uti­lajele, dar nu pot spu­ne că m-am ocupat de cineva. Aşadar, o bună parte din tinerii ingineri sînt priviţi cu neîncredere de specialiştii mai vîrst­­nici. Afirmaţia, ca şi faptul de a fi reprodus întocmai opinii „nedi­­plomatice" nu trebuie să sperie pe nimeni. Un adevăr neplăcut, dar spus cu voce tare, e de o mie de ori mai util decît orice răspuns e­­vaziv, oricît de abil ar fi formulat. Dar, înainte de a vedea ce părere are „altera pars" se im­pun consideraţii. Cu ex­cepţia unor cazuri des­tul de rare cînd oame­nii au trecut prin facul­tate cu chiu cu val şi au obţinut o diplomă fără acoperire, tinerii absolvenţi ai institute­lor tehnice vin la locu­rile de muncă avînd un apreciabil bagaj de cu­noştinţe. Unii, mai în­treprinzători, învăţaţi de timpuriu cu munca, se zbat, caută să se afir­me şi izbutesc. Alţii, poate tot atît de dotaţi, dar mai inerţi, nede­­prinşi cu greutăţile, ne­solicitaţi cu insistenţă, nu găsesc singuri căile de afirmare şi rămîn undeva în anonimat. Primii ani de muncă ar trebui să joace rolul capital de depistare a vocaţiei, adesea neafir­­mate în perioada stu­denţiei. Practic, în anii de stagiatură funcţia formativă a corpului di­dactic din facultăţi se transferă asupra spe­cialiştilor mai vîrstnici de la locul de muncă. Aceştia au menirea de a planta cunoştinţele şi deprinderile dobîndite de tineri pe parcursul studenţiei în solul fer­til al producţiei. Să ve­dem cum stau lucrurile la Uzina de tractoare. Opiniile tinerilor ingi­neri le-am aflat prin in­termediul unui chestio­nar al cărui conţinut împreună cu răspunsu­rile date de o parte din cei anchetaţi le repro­ducem mai jos : 1. Care este idealul profesional al dumneavoastră ? 2. Aveţi în preajma dum­neavoastră o persona­litate profesională dem­nă de urmat ? 3. Există cineva care se ocupă de dumneavoastră ? 4. Vă iubiţi profesia ? Dar locul de muncă ? Da­că vi s-ar oferi in altă parte un salariu mai mare aţi părăsi uzina? 5. Cum aţi fost primit cînd v-aţi prezentat pentru prima oară la locul de muncă. Iată acum cîteva răs­punsuri : D. I. 28 ani :­­1. Să ajung un bun in­giner, să-mi lărgesc o­­rizontul profesional. 2. Da. 3. Nu. 4. Da, Nu, Da. 5. Bine). C. M. 27 ani : (1. Să devin un bun meseriaş, să cu­nosc bine tehnica. 2. Da. 3. Nu. 4. Da, Nu, Da. 5. Mulţumitor). R. D. 30 ani: (1. Să cunosc cele mai noi descoperiri teh­nice, să pot aplica toa­te aceste cunoştinţe în practică. 2. Da. 3. Nu. 4. Da. Da. Da. 5. Foar­te bine). 1. 1. 26 ani : (1. Să fim­ în stare să gă­sesc rapid soluţiile la orice chestiune de or­din tehnic pe care aş fi chemat să o rezolv. 2. Nu cred. 3. Nu. 4. Da. Nu. Da. 5. Am fost pri­mit cu amabilitate). S. B. 29 ani : (1. Să fiu un bun specialist. 2. Probabil. 3. Nu mi-am dat seama. 4. Da. Mi-e indiferent. Da. 5. N-am fost primit rău, poate cu puţină răceală). C. M. 30 ani :­­1. Să fiu un bun inginer, să cunosc procesul de­­ producţie. 2. Da. 3. Da. 4. Da. Da. Tot ce-i posibil. 5. Mul­ţumitor). Cu mici variaţii ne­semnificative, răspunsu­rile cuprinse în cele 40 de chestionare distri­buite printre tinerii in­gineri ai uzinei sunt a­­semănătoare. Se obser­vă că în general, idea­lul lor profesional este destul de­ bine contu­rat, iar de specialitatea lor sunt ataşaţi afec­tiv. Uşurinţa cu care ar accepta să se mute la altă întreprindere unde ar avea şanse să primească un salariu mai mare se explică numai parţial prin do­rinţa de a-şi spori ve­niturile băneşti. Un mo­tiv, care acţionează cu egală intensitate asupra atitudinii faţă de uzi­nă îl constituie nemul­ţumirea faţă de locurile de muncă unde au fost repartizaţi. Criteriul principal în repartiza­rea locurilor de muncă îl reprezintă, desigur, necesităţile uzinei, dar nu trebuie neglijate nici preferinţele şi aptitu­dinile. Eficienţa maxi­mă se obţine armoni­­zînd interesele între­prinderii cu personali­tatea fiecăruia. Primirea cordială de care s-au bucurat la primul contact cu între­prinderea dovedeşte bunele intenţii existen­te, dar simpla bună­voinţă nu rezolvă lu­crurile. Răspunsurile la cea de-a treia întrebare explică lipsa de devo­tament faţă de între­prinderi şi dezvăluie „Causa causarum" a preferinţei lor pentru „anonimatul cenuşiu." Lipsind cineva care să se ocupe de ei în mod special, deşi aproape toţi recunosc în preaj­mă personalităţi pro­fesionale, nefiind încre­dinţaţi unor specialişti mai în vîrstă pentru a-i îndruma şi sprijini să-şi găsească un drum pro­priu, o mare parte din ei au început să se bla­zeze. Se ştie că insa­tisfacţiile morale ale muncii alterează idealu­rile profesionale şi de­­preciază cunoştinţele, în­tr-un cuvînt, descalifi­că. O dată cu trecerea timpului omul ajunge să se împace cu pro­pria lui condiţie. A­­tunci intervine plafona­rea şi omul se transfor­mă într-un robot. Din fericire majoritatea co­­vîrşitoare a tinerilor de care vorbim nu au a­­juns în acest stadiu. O dovedeşte însăşi nemul­ţumirea lor. Şi unde e­­xistă nemulţumire există şi speranţă. Dar, tre­buie să fie ajutaţi. Fiecare are o persona­litate specifică, o anu­mită organizare a ca­racterului, o anumită mobilitate a gîndirii şi acţiunii. Cunoscîndu-i bine le poţi indica sec­torul sau domeniul în care au cele mai mul­te şanse de a se reali­za. Dar aceste preocu­pări, chiar­ dacă nu lipsesc întru totul la u­­zina amintită, nu au o succesiune şi o rază de acţiune în stare să va­lorifice pregătirea şi posibilităţile, tuturor, în sprijinul acestui punct de vedere aducem evo­luţia unui element ex­cepţional în care con­ducerea uzinei îşi pune mari speranţe. Este vorba de inginerul CONSTANTIN DAVID care la 28 de ani a fost promovat deja în func­ţia de adjunct de şef de sector . „Venind în uzină am fost repartizat la secţia axe şi pinioa­­ne al cărei specific l-am aprofundat. Lucrînd a­­poi la serviciul meca­nic şef şi la serviciul tehnologic cunoştinţele mele privind chestiunile producţiei s-au apro­fundat. Nu s-a ocupat nimeni de mine la în­ceput, aşa că trebuia să fac eu primul pas. Mi-au venit nişte idei care s-au materializat în cîteva inovaţii. Vă­­zînd că sînt preocupat de cercetări care inte­resau uzina, mai mulţi specialişti, printre care tov. Iulian Cazacu, m-au ajutat, mi-au creat con­diţii de afirmare". Deci tînărul trebuie să facă „primul pas". Abia după ce atrage atenţia asupra lui, după ce ob­ţine anumite rezultate, intră în raza vizuală a celor ce sunt chemaţi să-l lanseze pe orbita competenţei. Chiar Cer­cul tinerilor ingineri e­­xistent — o admirabilă iniţiativă — este alcătuit din oameni care au realizat deja ceva, care şi-au manifestat într-un fel capacitatea. Cu alte cuvinte, selecţia este spontană, nu se reali­zează pe baza unor cri­terii ştiinţifice. Permite afirmarea unor perso­nalităţi, dar împiedică elevarea unor aptitu­dini sau capacităţi la­tente. Este o selecţie pasivă, neeconomică. Dacă vom avea cadre suficiente de specialişti de înaltă clasă vom importa utilaje mai pu­ţine. Or, importul de u­­tilaje înseamnă tocmai import de inteligenţă. Evident, oamenii sînt foarte diferiţi şi nu toţi cei angajaţi în marea cursă a vieţii vor ajun­ge primii. Este firesc. Anormal este însă ca plutonul să rămînă prea mult în urma celui care a evadat din mijlocul său. Şi asta pentru că pe măsură ce goana ştafetelor prin vîrste continuă, bagajul lor sporește mereu. Este ne­voie deci de un număr din ce în ce mai mare de alergători de perfor­manță. N.R. Partea a doua a articolului va apare în ziarul nostru de miercuri. RESPONSABILITATEA SCHIMBULUI DE ȘTAFETĂ 1 Nr. 7993 RELUAREA ,,COLOCVII­LOR BRAŞOVENE" Casa Armatei din Braşov a găzduit aseară festivitatea de redeschidere a „stagiunii” „Co­locviilor braşovene", manifesta­re artistică devenită tradiţiona­lă. Şi nici că se putea alege o temă mai inspirată ca cea pe care au rezervat-o organizatorii pentru prima ediţie a „Colocvii­lor" din acest nou an de acti­vitate : „Cîntăm partidul şi ţa­ra". Manifestarea a avut în ea ceva sărbătoresc, cald. La cre­area acestei atmosfere de ele­vaţie artistică au contribuit în egală măsură scriitorii Gherghi­­nescu Vania, Ion Lupu, Iv. Marti­novich Darie Magheru, Dan Tăr­­chilă, Nicolae Tăutu şi Şte­fan Stătescu — care au de­lectat auditoriul cu frumoase creaţii literare — cît şi corul Teatrului muzical care ne-a ofe­rit un repertoriu divers şi bine ales, alcătuit din piese de Gh. Şoima, Norbert Petri, Constantin Catrina, fiind selectate şi cîteva reuşite ale compozitorilor M. Andreiesi şi Constantin Romaş­­canu. EXPOZIŢIE DE ARTA PLASTICĂ LA PALATUL CULTURII La Palatul culturii din Braşov s-a deschis o expoziţie care reuneşte lucrările de grafică, pictură, sculptură şi goblenuri semnate de Mircea Popescu, Marieta Şerban, Iacob Mirza şi Eugenia Roşu. Expoziţia va fi deschisă pînă în ziua de 30 sep­tembrie şi poate fi vizitată zil­nic între orele 10-13, 17-20,30. EXPOZIŢIE ION GHEORGHIU - ION PACEA - MIHAI RUSU LA BRAŞOV în cadrul manifestărilor de ar­tă organizate de revista „AS­­TRA" sub egida „ÎNTÎLNIRILE ASTREI", duminică, 20 septem­brie, orele 12, va avea loc în sala ARTA (Piaţa 23 August), vernisajul expoziţiei pictorilor bu­­cureşteni Ion Gheorghiu,­­ Ion Pacea şi Mihai Rusu. Criticul Mi­h­ai Nadin va face prezentarea expoziţiei şi a artiştilor. Expoziţia va fi deschisă pînă la 3 octombrie, zilnic între orele 11-18 (lunea închis). DEZBATERI CU CARACTER ISTORIC ŞI GEOGRAFIC Programul de manifestări al Casei de cultură din Predeal este bogat şi în subiecte care vizează monumentele istorice şi ale naturii din patria noastră, cit şi aspecte inedite din peisa­jul altor regiuni ale globului. Du­minică, oamenii aflaţi la odih­nă vor audia un antrenant iti­nerar, cu tema „Vestigiile isto­rice ale Moldovei", datorat pro­fesoarei Rodica Pătrunjel, care îşi susţine tema prin proiecţii de diafilme în culori. 1

Next