Epoca, aprilie 1926 (Anul 43, nr. 51-67)

1926-04-01 / nr. 51

ANTf. XtTn — Un, SI In toată tara: 2 LIB IXEMPLfllUL ANUNCIURIs Be primesc la Administrația ziarului ți toate Agențiile de Publicitate BEMüHä și administrația B-tinl Biisabeta Ho. 20 ItaJ II Telefon 43/17 Sărutul__ Capitala e pe străzii Calea Vic­toriei este un talaz viu care se plesnește de toate vitrinele ilumi­nate, se spulberă in grupuri agi­tate la toate răspântiile. Toate fi­gurile sunt palide de o mare emo­ție colectivă. Sânt oameni cari nu-și mai pot stăpâni nervii, ges­ticulează și asvârlă nu știu ce vor­be fără șir spre cerul în care pal­pită o primăvară radioasă. Este a treia zi de așteptare de nerăbdare, ora cea mai încăr­și­cată de febră, pe care Bucureștea­­nul n’a mai cunoscut-o decât oda­tă, ziua de 15 August 1916 și imen­sa ei apăsare pe creek­ și pe i­­nimă. Pe toate barierele Intră trupe cu muniție de război in Capitală. Pâlcuri de ardeleni sumbri stră­bat mulțimea; in truocul edificiului Băncii Națiunii crucea cu cârlige scântee din toate becurile ei aprin­se și afișe, ca niște imenși fluturi albi scoboară legănându-se de la balcoane pe umerii mulțimii care a devenit compactă, neagră și miș­cătoare In fața Palatului Regal. Nicolae Iorga intră în curtea în care susură un etern avut imbe­cil Aclamațiile îi fac o suită cloco­titoare până în clipa când silueta sa subțire se pierde un dosul ușii de cristal. Din strada Caragiale, din cabine­tul de lucru al d-lui Alex. Constan­­tinescu, unde masca de bronz a lui Eugen șu Stătescu, mască luată pe patul de moarte, se odihnește lugu­bră pe passe-partorul ei de catifea roșie, din zece In zece minute por­nesc echipe volante cari umplu o­­rașul de svonurile cele mai cum­plit, mai baroce, mai vizibile, mai enorme- Sânt morți prost îngropat! cari răspândesc peste cetățî ciu­ma, holera, vărsatul negru.­Plutoane de jandarmi pedeștri ies pe rând din curtea Prefecturii de poliție pocnind caldarâmul cu bocanci­lor ghintuiți. Sus, in biblioteca regelui Carol, In care nimeni nu mai deschide o carte, nu departe de camera in ca­re cele din urmă ghiveciuri cu fiori depuse de bătrânele dame de onoare, s'au veștejit de mult in jurul patului pe care a murit Regi­na Elisabeta, Suveranul României­ Mari, cu glasul vibrant de o sacră emoțiune, amintește lui Nicolae Iorga marile ideatici Împărtășite, zilele de neuitat de la Iași când Moldova trosnea de ecoul tunuri­­lor de la Mărășești apoi panica și lașitatea și sumbrele batalioane ru­sești străbătând biata Capitală de război în procesiuni revoluționare.. Regele începe să plângă.­. Alte plutoane de jandarmi pe­­deștrii ies pe rând din Curtea Pre­fecturii de poliție. Regele mulțumește Scutierului Imuabil al Dinastiei pentru credin­ța și splendida sa iluzie care sutura deasupra dezastrului national ca o flamură tutelară... Deodată, mulțimea se dă in lă­turi... flucrând, duduind, cântând din clopotele lor armonioase și fă­când să clatine etajele, două pom­pe de incendiu se rostogolesc din­spre Sărindar... lanternele lor ro­șii par niște semnale sedițioase..­­trec dumind până la Capul Podu­lui apoi se Întorc, obsedante... pa­trulări de o nouă speță pe dinain­tea Locuinții Regilor.­Regele abia mai poate vorbi.... două lacrimi mari i se rostogolesc pe obraji- Partidul National... dis­ciplina și tradițiunea Partidului Na­tional... afecțiunea Noastră neclin­tită pentru Șeful său... Și Ferdinand I prinde in brațe pe Nicolae Iorga și-l sărută pe amând­doi obrajii-Nicolae Iorga scoboară treptele palatului plângând­■ ■ » » ■ ■ [UNK] ■ ' ALEXANDRU KIRIȚESCU * * * v">v Scormonind "murdăria Autorul. 1.1. C. Brittan Stupoarea a fost generală,, pen­tru toti acei oameni de bună cre­dință, cari judecă pe semenii lor fizici după eul lor moral. Pentru cei cari cunosc insă obi­ceiurile politice întronate dela obârșia marei statui, pentru cei cari își dau seama morală a vremurilor de valoarea și­ a celor cari in ciuda cronicarului le ocârmuesc, și pentru cei cari au putut vedea atotputernicia intri­­găriei brătieniste constantinescian executată, — stupoare nu poa­­te fi Cine a trăit la adăpostul baio­netelor, la acelaș adăpost își va face până la capăt afacerile. De aceea, doară, s-a inventat teoria baionetelor inconștiente. Aceasta, a înțeles-o oricine văzut desfășurarea de forte mili­a­tare care a avut loc în noaptea de Luni spre Marti în Capitala țării. Nimic nu amenință liniștea publi­că, — țara liniștită credea că voin­ța el, afirmată în atâtea rânduri cu atâta tărie, va fi recunoscută, — avea atâtea motive s’o creadă, — și nici un nor nu plana pe ori­zontul politic în aparență normal. De ce atâtea trupe, — mai mul­te chiar decât ar fi trebuit pentru apărarea Capitalei împotriva unei invazii inamice? De ce atâta des­fășurare de forțe militare? De ce ?... Fiindcă,­ cine a trăit numai a­­părat de baionete, numai la acelaș adăpost își poate face până la ca­păt afacerile, mai cu seamă când și le face prin cei mai odioși in­terpuși. E vorba de guvernul Aver­sen, — e vorba de guvernul constituit din vechi transfugi și din trans­fugi de ultimă oră. Armatele la adăpostul cărora a putut fi pregătită înlocuirea de persoane și perpetuarea regimu­lui, nu puteau fi aduse într-o oră. Războiul și clipele grele ale lui au dovedit-o în­deajuns. Porcăria a fost pregătită evident, de multă vreme. Somnolența fiului stătutei s’a scuturat anume pentru aceasta, — și pentru aceasta casa ministru­lui cunoscut mai ales sub pseudo­nim s’a transformat și mai mult în cocină. Totul a fost pregătit cu minuțiozitate și din vreme. Zvonuri menite să distragă a­­tenția dela lucrăturile din întu­neric; punți ispititoare aruncate jges­te mocirla m­oare, de scâr­bă nimeni nu cuteza să se a­­mestece, dar în care altfel ori­cine ar fi putut vedea lucruri ca­racteristice pentru viața noastră politică de acum: manevre etaja­te, șantagii suprapuse, trișori pe toate tablourile și reaua credință speculată până la un maximum ne­bănuit de Machiavel, — totul a fost utilizat pentru ca... Pentru ca... la adăpostul baione­telor cuinteresarea comercializată să-și poată continua mai departe afacerile și dictatura sub firma Împrumutată de la transfugi vechi ori de ultimă oră, pentru ca <L I. I. G. Brătianu să dovedească oda­tă mai mult că, dacă nu domnește, guvernează. Șeful nu prea dea văzut al gu­vernului liberal, — șeful, care va fi foarte des văzut în culise, al guvernului nou, își pune satisfă­cut o nouă coroană pe fruntea-i păroasă și îngustă. Dar sunt atât de murdare flo­rile scoase din mocirlă în­cât d. Ionel Brătianu se va sufoca de du­hoarea propriei sale opera Baionetele adunate din toate un­ghiurile țării pentru a asigura succesul, au sfâșiat vălul sub ca­re se ascundea din vreme toată Ignominia. Au putut vedea astfel, până și cei mai bine intenționați câtă murdărie politică este și cine își hrănește existența politică din ea. Baionetele te pot apăra, dar nu te poți ascunde după ele. © poaltei Violând tradiția sa, ca pe o Cons­tituție oarecare, 1,Monitorul Oficial• a apărut și aseară intr'um număr ,,bis pentru a publica lista noului guvern A fost necesară această grabă. Da­că o lăsa pe azi, noul guvern apărea cu data de 1 Aprilie. * Gazeta d-lor Brătianu a și înce­put să laude guvernul generalului A­verescu. Ce? Vor să-l răstoarne chiar de acum ? Ferește Doamne pe general măcar de prieteni. * Lista noului guvern reprezintă rezultatul unui adevărat târg. Pe listă este și d. Manoilescu. Dar nu numai din cauza aceasta lista e­ un veritabil târg de mostra. V. NINOS 4 PAGINI Chipul in care a fost soluționată criza de guvern face încă odată dovada deplină că România a fost trecută formal în stă­pânirea familiei Brătianu și că destinele tarei acesteia au fost abandonate în mâinile unei abjecte camarile. Instalarea la cârma Statului a epavei politice compromise și venate de sub șefia generalului Averescu, constitue permaneti­­zarea sub forma celei mai odioase și mai lașe ipocrizii a dicta­tei brătieniste. Tot jocul așa ziselor forme constituționale din ultimele zile, n’a fost de­cât o sinistră farsă și o mizerabilă înscenare, pen­tru a se distrage atențiunea opiniei publice și a întregei lumi de bună credință, de la ceia ce se ticluia cu o persistență cinică de multă vreme în ascuns. Dovada că cei ce pregăteau în umbră lovitura aveau con­știința deplină că comit o ticăloșie, e lagărul militar în care, de teama exploziei indignărei maselor cetățenești, a fost prefăcută în ultima săptămâni Capitala. E pentru prima oară în analele politice ale țărei acesteia, când un guvern nou se duce sa depună jurământul, sub protecția cordoanelor de trupe și păzit de douăsprezece regimente. Faptul acesta con­stitui cea mai elocventă mărturie a modului brutal în care au fost călcate cu bună șt­iință în picioare toate indicat­unile țărei, pentru ca printr-o mizerabilă manevră de surprindere, dictatura guvernulu­i Brătianu să fie prelungită prin dictatura slugilor de casă ale aceuiași guvern. Dela 1922 România nu trăește politicește de­cât din lovituri de Stat, ocrotite cu forța baionetelor, numai pentru ca cea mai coruptă și mai odioasă dintre dictaturi să nu scape prada din mâini. Regimul constituțional nu este de­cât o sinistră minciună, iar legile nu sunt de­cât abuzul și jaful organizat. Anomalia alarmantă a situației actuale, care pune în pericol existența și viitorul neamului acesta, nu poate fi suprimată de­cât prin mobilizarea a tot ce există ca rezervă morală și ener­gie cinstită în această țară. Lupta întreprinsă de „Epoca“ își găsește, credem, acum întreaga ei legitimare în lirele­ cele mai îndoeinice și alarma prevestitoare pe care am dat-o incontinuu de două luni încoace, își are în mm lovitură de ori cea mai deplină confirmare. Abia acum opinia publică desmeticită va putea să vadă cât de mare era dreptatea noastră, când punând degetul pe rană desvăluiam tot cancerul infect, care roade cu o stăruință totala, temeliile Statului român. Convinși că servim cauza cea mare, vom urma cu hotărâre lupta noastă înainte. După cum nu ne-am temut de urgia stă­pânilor, nu ne vom teme de teroarea slugilor. Aruncând Întregul nostru dispreț asupra acestei rușini de guvern, care nu este de­cât o docilă și inconștientă unealtă în mâinile aceluiași despot din fruntea regimului de oli și aceleiași abjecte camarile, vom merge înainte, cu curajul pe care ni-l dă forța morală și conștiința cauzei drepte pe care o servim. Încrezători In izbânda finală nu cerem su­netelor curate și lumea pătrunse cu adevăr de dragostea de țară de­cât să ne sprijine și sa ne urmeze. Personalitatea șefului noului guvern Ca în basmele cu cari babele și moașele ne obroceau naivitatea fra­gedă a copilăriei, pe hornul consti­tuției a pătruns ori barza aducând României Mari un prunc și poporu­lui un... frate. Generalul Averescu așa a venit la putere. Nu s’a născut guvernul său, cum se nasc guvernele și pe­­acolo pe unde se nasc, ci... l-a a­­dus barza ’n cioc, împăturit în­ scutice albe cusute cu ață neagră.­­La gâtul noului născut atârna amu­leta veșnicului noroc, un porc mic, cu ochii învățătuiți în osânză, cu ciucuri la urechi și cu picioarele scurte. O VECHE REINCARNARE Dacă accepțiunea modernă a vie­ței nu mai cuprinde și reîncarna­rea, fetusul de azi e totuși produsul unui fenomen de această natură. Străbătând istoria politică con­timporană a poporului român, rein­carnarea sub diverse aspecte prodului liberal e foarte frecventă. a Când liberal, când marghilomanist, când complotist alături de tovul­lie Moscovici când antiliberal pe­­o listă, cu comunistul Cristescu, când dușman de moarte al comunis­mului, ca un geambaș care-șî face loc cu coatele prin oborul încărcat de gură cască, pentru a dovedi cumpărătorilor că mărțoaga lui e harmăsar, așa s’a strecurat prin viața politică a tăreî șeful actualul guvern. Când în jurul lui au rămas să se deslănțuiască numai dispre­țul și violul și-a alcătuit un stat ma­jor din transfugii tuturor partidelor cu principii, strângându-i la sân cu promisiuni grase de gheliruri Ma­re maestru în escamotarea victo­riilor altora, a dat țării ororile inu­tile, pentru a sătura de pământ pe țăranii dela 1907; alături de Mără­șești și-a creiat un Mărăști, iar ge­neralul Iliescu-Turtucaia i-a oferit o Flămânda. A stors până la ultima picătură orice energie , s’a dat toată, pen­tru a-șî consolida soclul dorinței mereu nesecate în sufletul majoru­lui de la 77, de a fi cu orice preț al dulatul poporului acestuia bun și bând. SALVATORUL DIN PRAGUL FALIMENTULUI Trebuia să depună registrele po­litice, la tribunalul rațiunei In ziua când a fost pescuit, din rigola po­pularității, de ultima dintre rușinile politicianismului nostru, durdulia făptură a fostului ministru de do­menii. Ii trebuia acestuia un sitar pe moșia în care semânase abu­zuri, ilegalități, jafuri. Mitul îi era omul pe plac, fiindcă singur el îl putea garanta recolta. Târgul vi a fost greu. Eri, jitarul intra stăpân pe do­meniul râmat și semănat de libe­rali, iar pe hornul constituției pă­trundea barza aducând în cioc un făt nou. Căci nu s’a născut guvernul cum se nasc și pe unde se nasc de obi­­ceiu noii născuți ci a fost —da, da s’o știți, — adus de barză ’n cioc i I Cw JM 1 AWu­lfl Inn în străinătate: 4 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURII ce primesc la administrația ziarului și toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA B.dal Elisabeth Ho. 20 Etaj H Telefon 43/17 Statele Unite ULTIMUL TRIUMF. ale Europei! Briand, Luther, Chamberlain, ne-au tălmăcit pe rând strania În­tâmplare de la Geneva, uluiți de Întorsătura ei neprevăzută. Ori­ce s’ar bănui nici Ligea Na­țiunilor nu-l putea folosi o Aduna­re sterilă, nici călăuzelor sale nu i se poate aduce Învinuirea de-a fi periclitat voluntar acordurile de la Locarno, azi singurul reazăm al păcei De­sigur ele sunt o formulă de pace Îndepărtată de visul lui Foch din acea dimineață posomorâtă din 11 Noembrie 1918. De atunci — după cinci ani de frământări—data de 11 a Influențat Încă odată des­tinele Franței In Mai 1924, când alegerile generale au determinat atitudinea ei de la Locarno. In politică nu se poate da Înapoi. Reactiunile s’au dovedit Intodeau­­na deșarte. Chiar fascismul, stăvila­rul uriaș ridicat In fața duiosului revoluționar, a fost viabil numai pentru că a găsit noi formule, căi nestrăbătute pentru a-și executa voința. In Franța curentul Împotrivit Lo­calnismului nu este destul de pu­ternic pentru a putea revendica— prin ifluenta-i ocultă — amânarea întrărei Germaniei in Ligă. Reac­­tiunea din dreapta, cu tot terenul câștigat, nu a primenit încă formu­lele care dau credinței forța de a se transpune in fapte. Majoritatea populației dorește revenirea normal. Trăește sub esențiala pre­ia ocupare a datoriilor de război. Socotește zilele guvernului. Calcu­lează riscurile unul viitor guvern Caillaux. Chiar dacă se dizolvă Parlamentul, alegerile nu se vor face pa tema acordurilor de la Lo­carno. Buna credință a acelor ce le-au ratificat rămâne deci de­plină. Anglia este la una din răspân­tiile cele mai grave din câte a cu­noscut in perculoasa ei soartă de țară Industrială. Nici de acolo nu se poate crede în încercări oculte de a zădărnici în ultima oră acordu­rile . Au fost numeroase glasuri discordante în corul britanic care a celebrat ficțiunea „spiritului de la Locarno". Nimeni totuși nu a criti­cat litera sa. Numai maniacii ar putea suspecta eci buna credință a unui secretar de Stat pentru că n’a parvenit a lichida o gravă chestiune de politică externă. Mai cu seamă când, în fața cabinetului, se pune deslegarea unei probleme interne vitală, cum este pentru Anglia, problema cărbunilor. O co­­misie specială a lucrat până acum la găsirea unei formule pentru a face viabilă Industria esențială ca­re de la 1 Aprilie nu va mai fi spri­jinită de subvenția guvernamen­tală. Rezultatul anchetei sale, cin­stit și metodic prezentată, și pri­mită cu bună-voință de patroni ca și de sindicate. Înseamnă, pentru toți, sacrificii atât de mari, încât va provoca turburări adânci in e­­conomia Statului . Ce guvern n’ar fi dorit, in timpul negocierilor pe­nibile ce se anunță, să nu aibă mâi­nile libere în străinătate. Falimentul de la Geneva nu poate deci fi atribuit intrigilor britanice. Mai puțin încă Germaniei, încer­cări de intimidare au existat în jurul atribuitei locului Poloniei, dar și acestea timorate. Germania știe cât de favorabil i-a fost Locarno. Poate la Geneva a priceput și mai bine cât sî poate fi de folos pre­zența sa activă în Ligă. Italia cunoaște înainte de Lo­carno, primejdia Germaniei întă­rite. Nouă venită în expansiunea colonială, puterea mediteraneană, își poate cu greu valorifica drep­turile. Totuși reînvierea politicei coloniale a Reichului nu constitue pentru ea o surpriză, căci nimeni nu poate socoti că Germania se va mulțumi cu paralizia actuală. Forțele tuturor s’ar uta încercând să i-o impună: vitalitatea națiuni­­lor nu se poate orienta decât spre propășire. In cadrul ierarhiei mon­diale a forțelor. In Europa deci Interesul nu era de a distruge ceia ce s’a realizat la Locarno — implicit la Versailles — nici de a pune în chestiune proble­matica pace actuală in sensul unor compromisuri și mai problema­tice. Aceasta mai cu seamă că acor­durile, penibil înfăptuite, au totuși meritul de a fi înțelese în sensul european, de a fi stabilite între eu­ropeni, cu considerații strict conti­nentale, eliberate de nebuloasele pericole ce se înfățișau altă dată în culise, sub forma de observatori sau consilieri americani de tot felul . Atitudinea Braziliei se datorește deci unei inițiative proprii. Ea se explică prin situația specială a acestui stat. Va putea America de sud să tră­iască prin propriile sale forțe, sau va fi tributară a prea puternicei sale vecine de la Nord? Iată dilema Americii de Sud. Cât privște legăturile sale cu Liga Națiunilor, ea știe că un pri­lej desăvârșit de remaniere a Con­siliului, nu se mai poate ivi decât la o eventuală Intrare a Statelor­ Unite sau a Rusiei — prima hipo­­teză înlăturând cu desăvârșire re­vendicările ulterioare ale Americii de Sud. E' firească deci, dorința acesteia de a-și asigura din timp un loc permanent, profitând de o primă și bună ocazie ca cea de acum. Bra­zilia a representat exclusiv în ulti­mul timp America de Sud în Ligă, încearcă de a beneficia de superio­ritatea câștigată, înainte ca Argen­tina să revină asupra abținerei e­­nigmatice de până acum. Brazilia e azi răspântia raselor emigrante. In special japonezii și italienii în­­făptuesc acolo un ciudat proces de asimilare cu rasele amestecate ale noului continent latin. Apropierea stabilită la Geneva între reprezen­tanții acestor state — legate de lanțurile de fer ale intereselor eco­nomice — ușurează delicatul pro­ces de asimilare.­­ Dar în fața Americei de Sud, din momentul întrărei Germaniei in Ligă, se ridică o Îngrijitoare pers­pectivă , aceea de a deveni tere­nul de expansiune a formidabilei vitalități teutone. Colonii! Colonii ! Colonii! Iată strigătul puterilor europene, înăbușite de sporirea populației și de supraproducție, Germania reintrând in rândurile puterilor libere, forțat își redobân­dește drepturile. De acum a trebuit să i se promită administrarea unor mandate coloniale. In dauna ou!? Anglia e hotărâtă a nu ceda întru nimic teritoriile dintre Cap și Cai­ro, sau costisitoarele mandate a­­siatice prin cari își asigură încă un timp liniștea Indiei și calea spre petrolul Asiei. Franța vede în coloniile sale și în teritoriile supuse mandatului său, forța prin care contează în rândurile puterilor ce dețin soarta lumea. Italia, absentă de la împărțirea pradei de război — datorit echi­pei de la Caporetto și politicianis­mului de atunci — azi îmboldită spre perspective noui, nu înțelege să abdice dela nici un drept, ne­ cum să împartă aceia ce are. America de Sud a întrezărit In­vitația mută ce se adresa Germa­­niei, în lipsa unor colonii, iată te­­ritoriul ideal de expansiune. De­sigur Brazilia ar avea de câș­tigat punând in valoare bogățiile sale nesfârșite sub controlul ger­­man. Dar e natural ca în Forul mondial de la Geneva să vrea să figureze ca o egală, apărătoare a intereselor ei, nu ca un gaj cedat de spiritul de conservare al state­lor europene. In acest h­aos, în această inter­dependență totală, In acest inter­­naționalism forțat, cât de compli­cată este stabilirea așa ziselor „State Unite" ale Europei! Și totuși e singura formulă pen­tru a scăpa de apăsarea Statelor­ Unite ale Americei, pentru a mi mai face din Europa însângerată și secătuită jucăria politîcianilor de acolo. Dar formulă care nu poate fi pricepută decât pe planul mon­­dal și aplicată numai prin perfec­­ționarea Legei Națiunilor. X. Y. Z. à

Next