Epoca, aprilie 1929 (nr. 49-71)

1929-04-03 / nr. 49

we. 49 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No3. Reclame și inserții £e primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362­ ia miercuri a Ap­rilie 1929 FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE FILIPESCU ~ Director: Gr. N. FILIPESCU Tic. Scumpă tară, punerea mea de muncă și puterea mea le iubire. Nicolae filipescu m Complot al nepăsării D. ministru de interne se în­clină afabil în fața deputatului majoritar și nu-și putu stăpâni Un strigăt de plăcută surpriză: — D-ta aici ? Cu ce te pot servi ? Deputatul expuse situația tragică a județului său. — Domnule ministru, țăranii m­or de foame. Știu... •— Și am venit să vă propun... Deputatul majoritar își des­­­voltă propunerea. Era vorba despre un schimb de produse care ar fi înlesnit aproviziona­rea județului înfometat. Și tre­buia pentru aceasta intervenția guvernului. — Știi că ideea d-tale e mi­nunată ? încuviință, vesel, mi­nistrul. Așa să facem. L­ino pxâne. A doua zi. Deputatul majoritar, mati­nal, se înclină în fața minis­trului. Ministrul, ceva mai puțin în­cântat de­cât în ajun, dar tot încântat: » Cu ce te pot servi ? «-— Domnule ministru, am ve­ Jtt­t pentru chestia de eri... — Chestia de eri ? — Da, știți că în județul meu o lipsă mare și am supus apro­bării d-tră o propunere. — A, da ! Știu despre ce e ,vorba. Propunerea d-tale foarte bună , ai avut o idee mi­e­nunată. M’am gândit. Dar... .vino mâne. L­­ A doua zi. Ministrul încântat ca în ajun. Convorbirea aceiași : — Da, da, ai dreptate, pro­punerea d-tale este foarte bună. iVino­mâne. Deputatul majoritar n’a mai vorbit. Ideea minunată a ră­mas idee, și județul înfometat mai înfometat. întâmplarea s’a petrecut pe când ministru de interne era d. Duca. De ea ne-am adus a­­minte acum, când ni se rela­tează că în multe sate din ju­dețul Mehedinți țăranii mănân­că tărâțe cu sare, ori scormo­nesc pământul acoperit încă de zăpadă, pentru a aduna câteva rădăcini putrede. Pe vremuri asemenea întâm­plări erau de domeniul legen­dei. Ele ajungeau până la noi ca un ecou slab al mizeriei stepelor rusești uscate de se­cetă. Acolo distanțele și greu­tățile transportului învingeau și cea mai bine organizată o­­peră de ajutor. Cum s’au putut încetățeni și la noi astfel de grozăvii ? Când la strânsul porumbului s’a dat alarma și s’a precizat că va fi mare lipsă, guvernul d-lui Vintilă Brătianu a răspuns că „se face alarmism“ și a produs cifre cari dovedeau că avem o recoltă care întrece cu mult ne­voile consumului intern. Astfel s’au pierdut mai mult de două luni în polemici de pre­să producându-se mereu statis­tici cari demonstrau până la e­­vidență că acei cari agită spec­trul foamei fac o adevărată cri­mă, întrucât încearcă să ne pre­zinte drept o țară cu producție deficitară în chiar momentele când tratam împrumutul ex­tern ! Târziu a început să se recu­noască adevărul, dar numai parțial. Iar organizarea aprovi­zionării regiunilor înfometate, s’a făcut cu încetineli de mels. La plecarea guvernului Bră­tianu nu se făcuse aproape nici un pas înainte în această direc­ție, întreaga organizare, ca și fondurile votate, rămăseseră numai pe hârtie. Guvernul Maniu a fost ceva mai atent. Dar nu s’a procedat nici acum cu energia pe care o reclama suferința populației. Nu voim să formulăm jude­­­căți prea aspre. Dar când sunt bani pentru a se pregăti ser­bări fastuoase, când se plănu­­esc statui și se emit programe cari trebue să fericească fieca­re sat cu biblioteca lui, nu este cel puțin ciudat să avem regi­uni în care mizeria să ajungă la îndobitocirea tărâțelor cu sare și a rădăcinilor putrede scormonite sub zăpadă Actualul ministru de interne nu are vreme. Știm, este ocupat cu diverse concursuri de fru­­museță- Dar ceilalți miniștri ? Suntem prinși în ițele unui i­­mens complot al nepăsării, îm­pletim inconștient pe viișorul putred, mărgele și fluturi. Și nu­ăgăm de seamă că zdreanță pe care o acoperim astfel este însăși ființa noastră națională. X. „Acțiunea Română“ u­n eveniment răspândește as­tăzi în clasele sociale sentimentul solidarității și disciplinei naționale: „Acțiunea Română“. Ea caută să înainteze fără a se înșela, înceata sensibilitate a po­porului român. Această mișcare cu caracter național, va fi ținta a­­vansată a opiniei publice și inter­preta spontană a necesității națio­nale. Inițiativa acestei „Acțiuni“ este înțeleasă de o mare majoritate, probă ecoul care l’a avut. Insă teama de noi combinații, de imix­tiuni și mai ales teama lipsei de rezistență face pe unii să dubi­eze, să ezite în fața noii mișcări. O declarăm categoric: Nul Noi nu suntem produsul nici unui partid; suntem născuți din vlaga țării. Dra­­belul nostru nu reprezintă nici un scrup de ambițioși, nici o clasă so­cială. „Uțiunea Română“ îmbrăți­șează toată reorganizarea Pentru mărirea și ridicarea ei.țării . In forma aceasta se află termenul unei puteri care tre­­bue să secondeze. Triumful nostru va fi marea renaștere a spiritului Român după deslănțuirea atâtor­­ nemernicii pe capul nostru. „Ac­­­țiunea Română“ va fi simbolul pa­triei care tinde să o facă prosperă, preapta și mândră. , Autorul ei este țara. Noi nu am făcut decât să scormonim și să găsim în ea forța dinamică. Ea va arăta inventarul bogățiilor ce ni le-a lăsat prin legare trecutul nos­tru istoric și va materializa suve­­birile palide ale forțelor noastre huribunde. Căci patria nu este for­mată numai din pământul pe care­­ trăim, dar și din umbrele strămo­șilor care continuă să trăiască în noi și să conducă destinele noas­tre.­­ ■ „Acțiunea Română“ nu se va in­spira din teorii ambițioase, ci din realitatea trăitoare a țării. Va in­troduce respectul, orgoliul latin, originalitatea, și sacrificiul pentru­­ o idee în Țara românească.­­ Să știm că mișcarea noastră este irezistibilă, fiind o necesitate chi­­rurgicala, și o trebuință imperativă. Impulsiunea sufletelor tinere va fi de partea noastră. Acești pioni ai oricărei prefaceri sociale și poli­tice, plini de ardoare, sinceri visă­tori și romantici, vor aduce cu ei, credința și curățenia lor. Nimeni nu ne va împiedeca să desfășurăm drapelul nostru de concepție ima­culată, căci sufletele pângărite și vândute infernului vor fugi de în­gerii cerului. Dacă mersul nostru va fi împedicat, vom merge mai încet, dar vom merge! Cu curajul nostru vom câștiga unitatea spiri­tuală a țării noastre, așa precum cei 800.000 de eroi au câștigat uni­tatea geografică. Emoția colectivă se simte căci nu se poate să existe suflet de ro­mân care să nu vibreze la ideea nobilă și curată pentru care atâtea popoare s’au sacrificat: marea idee. Căci, decât să murim în țara românească de mizerie și foamete, să murim pentru o idee. E mai înălțător ! Mai nobil, cred. THEO MARTINESCU-ASAU Noua organizare a ministerelor iugoslave Belgrad, 2 (Rador) — Regele a semnat ori decretul de lege privitor la noua organizare Statului. In virtutea noui legi, a sunt suprimate patru ministe­re, anume Cultele, Ministerul pentru reforma agrară, Minis­terul Sănătății Publice și Mi­nisterul Poștelor. Afacerile de resortul ministerelor suprimate au trecut, în ordinea mai sus notată, la Justiție, Agricultură, Prevederile Sociale și Lucrări Publice. Legea intră în vigoare ime­diat, neacordându-se nici un termen pentru lichidarea man­­screlor suprimate- Legăturile sufletești nesocotesc dis­tanțele. De aceea d. D. R. Ioanițescu la București și d. Mironescu la Paris, vorbesc la fel. Acești doi oameni, pe cari ai fi fost dispus să-i crezi de mentalitate și de ideologie deosebită, au puternice puncte de contact și vi­brează de aceleași speranțe. D. Mironescu a declarat presei pa­­riziene că guvernul Maniu va trebui să fie un guvern de lungă durată, pentru a putea realiza făgăduelile fă­cute. D. D. R. Ioanițescu a fost și mai categoric, d-sa a fixat, cu modes­tie, la... opt ani durata guvernului Maniu. Seriozitatea și preciziunea au fost totdeauna apanajul elocventului sub­secretar de stat de la interne și de aceea d-sa n’a pregetat să sprijine pe argumentul operei realizate în tre­cut pronosticul guvernării de opt ani. Bilanțul d-lui D. R. Ioanițescu este și mai interesant de­cât cel prece­dent al oficiosului d-lui Maniu. Gu­vernul Maniu n’a realizat, cum scria „Dreptatea“ numai... ridicarea cen­zurii și alegerile „libere“. El mai dat o mare realizare, pacea ne-a cu Rusia. In acest punct este necesar un scurt citat din luminoasele preciziuni ale titularului celui de-al doilea stra­tontin de la interne. D. D. R. fixează elocvent pe răbojul istoriei contem­porane: „Vom avea pace cu Rusia, pentru că guvernul a făcut un legământ după care nici România nici Rusia nu se vor mai ataca cu armele. Dacă există vre-o neînțelegere ea se va judeca la un mare tribunal interna­țional la Geneva, unde s’a judecat și am avut câștig de cauză în procesul cu optanții unguri- Deci război cu Ru­sia nu va mai fi“. lată-ne, deci, asigurați pentru e­­ternitate la granița răsăriteană. D. D. R. Ioanițescu nu se încurcă cu ju­mătăți de măsuri, ori cu succese discu­tabile. D-sa ia taurul de coarne și de­cretează senin, pentru veacul veacu­rilor: război cu Rusia nu va mai fi! Fantoma Rusiei bolșevice, și a ori­cărei Rusii, a fost ștearsă de la gra­nița răsăriteană. Nu numai că Basa­rabia nu ne va mai fi nici­o­dată dis­putată, dar granița de la răsărit este o graniță de pace eternă, dându-se astfel nu numai României siguranța integrității ei naționale pentru o pe­rioadă care se perde în noaptea vre­murilor, dar garantându-se și pacea europeană până azi mereu neliniștită de spectrul sovietic. Cu asemenea realizări,­­ pe cele­lalte din lunga listă a d-lui Ioanițes­cu, nu le mai cităm, — firește că gu­vernul Maniu are drept să se mân­drească, să-și clameze activul celor cinci luni de guvernare și să cânte perspectiva unei cârmuiri de opt ani (Cel puțin). Și pentru că omul care a putut face ceea ce alții încercaseră zadarnic î­­naintea sa, merită o eclatantă răspla­tă, propunem ca la cea dintâi schim­bare în ministerul Maniu, să se dea portofoliul externelor d-lui D. R. Ioa­nițescu. Secretul izbânzii a stat totdeauna în justa repartiție a valorilor: fiecare la locul său. V. B. 0 more izbânda Suntem asigurați de granița de răsărit! O declarație senzaționala lin caz strania Universul“ răspunde întrebă­rilor noastre, declarând că inter­­viewul pe care l-a publicat acum câte­va zile cu d. Casiu Maniu, este autentic. Declarațiile publi­cate sunt exacte și textuil contro­lat. Prin urmare nu ne aflăm în fața unei farse. Prrin urmare scrântelile debi­tate cu angelică seninătate sunt în adevăr declarațiile d-lui Cas­sius Maniu, profesor la univer­sitatea din Cluj și frate al d-lui prim-ministru Iuliu Maniu. Dar atunci omul acesta, care trebue să indrumeze nouile ge­nerații, și să le cultive, are cel puțin două doage lipsă. Ce haz imens trebue să fie la prelegerile sale de la Cluj și cum să-și pe­treacă studenții și de bietul domn Cassius Maniu și de autoritatea școlară superioară care îngădue să fie batjocorită astfel o catedră universitară. Iluminați ca d. Cassius Maniu sunt­­ mulți și noi suntem destul de benigni pentru a-i lăsa să se miște liber sub lumina sfântului soare, încurajându-i cu zâmbetul nostru compătimitor. Dar la uni­versitate, nu. Nu putem deschide porțile caselor de sănătate pen­tru a da locuri pe amvonul pre­dicii universitare tuturor pensio­narilor lor. D. Cassius Maniu poet ilumi­nat, Cântăreț al imperatorului Traian și emul al divului Magni­­ficientius n’are ce căuta, nu mai are ce căuta la universitatea din Cluj. Tolerarea sa mai departe înseamnă o insultă adusă și in­stituției, și tineretului și corpu­lui profesoral. Ori poate d. Cassius Maniu va fi menținut pentru­ că este frate cu d. prim-ministru Iuliu Ma­niu? Intreb­ăm, și ne place să cre­dem că nu va trebui să întrebăm de două ori. In forai concursurilor de frumușețe Suntem asaltați de scrisori de protest împotriva concursurilor de frumusețe. Argument hotărâ­tor: cazul relatat de ziare cu o domnișoară care a fost ademenită chiar de către directorul revistei care a organizat concursul de fru­musețe. Firește că acest caz este trist. Trist în toate aspectele lui. Dar câtă vreme oricine poate fi direc­tor de revistă, nu trebue să se tra­gă concluzii prea deprimante. După cum nu trebue să întriste­ze prea mult faptul că acest concurs de frumusețe a fost pre­zidat de d. ministru de interne Vaida-Voevod. După cum d. Con­stantin este întâmplător directo­rul unei reviste ilustrate, tot în­tâmplător este și d. Vaida minis­tru de interne. " Concursuri de frumusețe se țin în toate țările. In America se ține câte unul în fiecare an. Și nimeni nu s’a gândit să ridice proteste îm­­potrivă, întreg poporul urmărește cu viu interes aceste concursuri, și alaiul pe care l am avut anul acesta la București se repetă aco­lo în fiecare an. In proporții ame­ricane, firește, cu o publicitate i­­m­ensă a concursului și cu o recla­mă fantastică în jurul reginei fru­museții. Acolo nimeni nu s’a gân­dit să spue că ar fi ceva imoral în aceste concursuri de frumusețe. Nu concursurile de frumusețe sunt deci vinovate că se întâmplă ce s’a întâmplat, ci atmosfera mo­rală de la noi. Privească oricine atent în jurul său, și va vedea că în toate di­rec­­țiile este acelaș lucru-Că se face negoț cu aceste con­cursuri? Firește. Dar și acest amănunt intră în moravurile noastre. E o maladie generală. I. c. 0 barbarie Marea fabrică de pălării PICA întrebuințează numeroase lucră­toare, plătite cu salarii modeste și realizează beneficii însemnate. Dar pe măsură ce beneficiile cresc, crește și setea de câștig a patronilor fabricei. In Sâmbăta Paștelui, numeroase lucrătoare ale magazinului „Pica“ au fost ținute la lucru până la ORELE ZECE SEARA, pe motiv că sunt comenzi urgente. Pentru aceste ore suplimentare lucrate în noaptea Paștelui, lucră­toarele nu au primit nici o plată su­plimentară. De altfel, la această fabrică ACESTA e sistemul. Pe motivul comenzilor urgente, lucrătoarele sunt reținute mereu peste orele re­glementare, DAR FARA PLATA. Bietele fete tac, de teamă să nu-și piardă locul. Dar autoritățile che­mate să controleze magazinele și fabricile, ce păzesc ? Multă vreme vor mai lăsa ele să dăinuiască a­ i această barbarie v CARNETUL UNUI SPECTATOR Răstignire Și biruință ,i ! Oprește-te, stimate domn, înainte de­ a intra la bodegă pentru cumpă­răturile reclamate de sărbători și pen­tru aperitivul necesar pipotei d-tale; oprește-te la chioșcul acesta care s'a îmbrăcat în straie colorate ca o doam­nă bătrână în carnaval. Au apărut ziarele și revistele cu pagini multe și cu poze simbolice, cu literatura de circumstanță. Mântuitorul lumii e răstignit încă odată de confrații desenatori și de camarazii noștri întru literatură, cari în prealabil l-au înfățișat cu crucea grea în spinare și cari după aceea îl zugrăvesc eliberat din moarte, în dru­mul către cer. Stimate domn, ești poate mai noro­cos în viață decât noi sau, poate, dim­potrivă. Mai fericit sau mai nefericit. Mai bun sau mai al dracului. Dar a­­vem certitudinea că în zilele acestea de primăvară plăpândă și sfioasă, în zilele acestea de sărbătoare tăgăduită de unii și recunoscută de alții, un ceas de reculegere tot vei gusta. Ți-l dorim, domnul meu, după bă­­tălia­ pe care o vei fi angajat la masă cu mielul pascal și cu ouăle roșii, cu vinul care și el simbolizează sângele sfânt și cu toate celelalte lucruri cari constituesc voluptatea stomacului. Detașează-te o oră de cele pămân­tești și rămâi cu omenin d-tale sim­plă și curată, plăpândă și sfioasă ca ghiocelul alb din paharul așezat pe un colț de etajeră. Poate că literatura aceasta din zi­lele de Paști, croită după calapodul tuturor inteligențelor și al tuturor sensibilităților va fi izbutit să aducă o umbră­­ ie calmă poezie în ochii d­ sale, sau poate că belșugul ospățu­lui pascali punând plumb în stomac, va da sufletului prilejul să-și schițeze eliberarea. N’am dori atunci, stimate demn, decât să izbutești a da vieții exact va­loarea ei. Să înțelegi că ea nu-i nici eternă, dar nici zădărnicie. Vezi d-ta, în timpul din urmă a dat strechea prin oameni. Gazetele au anunțat co­tidian crime și sinucideri pasionale. S'a omorît o fată de cincisprezece ani pe care cavalerul cu șapcă de li­ceu n'o mai iubea. S'a omorît un sep­tuagenar pentru că sexagenara îl pă­răsise. O cucoană în vârstă a făcut și ea o borobeață iar un adolescent a făcut de asemeni o prostie. Domnul meu, persoanele acestea merită de două ori compătimirea noastră: întâi pentru necazurile cari le-au determinat la hotărîri funeste și apoi pentru ignorarea unei elemen­tare filozofii. . j­ ! Toate trec, exceptând moartea. Ea e stânca încremenită. Viața este un râu care ocolește obstacolul sau trece peste el. Și viața poate fi gustată și viața e frumoasă dacă ne gândim permanent că alții ar putea să fie nu­mai fericiți ca noi, — dar mai nefe­riciți­­­­ț­i ș i In fiecare din noi e un Christ răs­tignit. Și în fiecare din noi se cuvine să fie un Christ biruitor. * > OMUL CARE SPUNE Cu trenul, în clasa IlI-a Intr’un vagon de clasa III, s‘au urcat dela București, mai mulți cetățeni, cari voiau să prăznuiască Paștele într’­­un sat oarecare. La stația de coborâre, unde trenul nu stă, decât un minut, pa­sagerii au dat buzna spre ușa de eșire pentru a se coborî din tren. Ușa vagonului era spartă desigur încă cu câteva săptămâni de zile mai înain­te. In clipa când pasagerii a forțat-o, s-a înțepenit în așa fel încât a fost im­posibil să o deschidă. Pasagerii au alergat atunci la cea­laltă eșire a vagonului, crezând că vor putea coborî pe acolo. Dar și ușa aceasta era înțepenită zdravăn. Orice sforțare era de prisos, căci trenul se pusese în mișcare. Pasagerii ghinioniști au fost siliți să mai meargă până la stația următoare, când după sforțările depuse în timpul mersului trenului s-a putut deschide una din ușile vagonului. Interesant nu-i așa? Moartea lui Ion Gorun (Alei. I. Moș) O notița de gazetă ne-a vestit în Sâmbăta Paștelui, că, în sana­toriul d-lui dr. Danielopol de la Spitalul „Filantropia", a încetat in viață cunoscutul scriitor Ion Gorun. Ion Gorun, era o puternică indi­vidualitate artistică. Și-a început activitatea la „Tri­buna“ din Sibiu, unde se mulțu­mea să semneze, cu inițialele nu­melui. In regat, a colaborat la revista „Viața" (1894—95) a lui Vlahuță și dr. Urechia. Intemeindu-se la 2 Decembrie 1901 revista literară „Semănăto­rul" sub conducerea poeților Vla­huță și Coșbuc, Ion Gorun a pu­blicat aici puternice bucăți de pro­ză și numeroase articole de pole­mică. In 1901, Gorun dă la lumină un volum de poezii „Câteva versuri", la 1902 un volum de schițe și nuve­le „Alb și Negru". Iar în anul 1905 două scrieri: „Robinson în țara ro­mânească" și volumul de schițe „Taina a șeasea". In tot ce a scris limba lui Go­run, e de o mare bogăție. Alături de marii meșteri ai lim­bi românești, Gorun, trebue soco­tit printre făuritorii pricepuți ai limbii noastre literare. Ion Gorun, a fost și ziarist, scris la mai multe ziare din capi­­­tală, în special la „Epoca alături de I. L. Caragiale, Gr. Ventura, Archibald, C. și I. Bacalbașa, Gh. Pariu, etc. Ion Gorun, a fost unul dintre principalii întemeetori ai „Sindi­catului ziariștilor“ din București. „Epoca" trimite familiei greu în­cercate condoleanțele ei. Găseas­că în regretul nostru unanim și în unanima prețuire a marelui ar­tist care s'a stins, o slabă mân­­gâere. C. G. Circulația in Capitală Am fost totdeauna convinși că cir­culația înseamnă viață; că o avere este cu atât mai de valoare cu cât creiază în jurul ei o circulație mai intensă de bunuri; că prin urmare nebunurile abundă acolo unde nu e circulație. Dar și acolo unde este circulație mare, atât de mare încât e vecină cu anarhia — de nu o în­trece chiar — ea nu mai este o ca­litate, căci are efectele necirculației, adică ale morței. Plimbați-vă în Ca­pitala țării românești numai o zi și veți rămâne îngroziți de ce se poate vedea. Nu se poate spune că nu e circulație intensă în București. Din contra e foarte intensă și din nefe­ricire cu aspecte și rezultate frvnrte triste. Departe de a constitui o valorifi­care de bunuri, circulația în Bucu­rești este o goană a sărăciei după pâi­nea de a doua zi, nu după pâinea cea de toate zilele cum glăsite Scrip­tura ; această circulație întrece în de­zordine și în lipsă de inițiativă și de înțelegere a lucrurilor orice închi­puire. Să le luăm la rând. Pe calea Victoriei s-a reglementat circulația într'un singur sens. Dar unde e prevăzută și în ce țară se tolerează goana aceasta a morții „In sens unic“, pe care o reprezintă întrecerea zilnică de mașini pe ca­lea Victoriei ? Nu cunoaștem decât un singur agent al ordinei publice care intervine și mai temperează această goană a morții . Acela care e la întretăierea căii Victoriei cu bulevardul Academiei. Restul sunt inexistenți, afară de un caraghios care este la capul căii Grivița și care are un talent special să în­curce lumea. Pe bulevarde, pe străzi circulate,­­ sergenții de oraș ca să scape mai ușor, se urcă pe trotuar lăsând totul la inițiativa fie­căruia. Acei cari din când în când mai schițează câte un gest, îl fac cu efecte direct con­trare scopului. Spre exemplu aceștia sunt astfel educați încât dacă în­dreaptă bastonul de cauciuc spre d-ta înseamnă să mergi către el! Concentrarea liniilor de tramvai este de natură pur și simplu scan­daloasă. Doamne ferește să se rupă o roată de car la podul peste Dâm­­bovița din fața tribunalului ! Eu cred că 50% din circulația de tram­­vaie a Bucureștilor și o bună parte din cea totală se întrerupe. In acel punct, unde la fiecare 2 secunde trece un vehicul nu e niciun agent de circulație ! Străzile sunt atât de strâmte încât dacă edilii Capitalei nu au putința să exproprieze blocu­rile de case vechi de pe străzile Smârdan, Carol, etc., din punctul mai sus amintit, și să lărgească astfel putința de circulație, e neapă­rată nevoie să caute altă soluție și­­ să scape Capitala de această­ rușine. Domnule general Nicoleanu, tri­miteți subalternii dv. să constate activitatea agenților de circulație. Cum această activitate e ca și nulă, băgați­i în școli să învețe cum se face circulația într'un oraș mare. Să învețe să aibă autoritate. Suntem informați că orice amen­dă ce se cere prin serv. circulației domnilor automobiliști, se șterge și se anulează numai printr’un simplu telefon. ,Mai mult încă. Cunoaștem cazul unui domn care a călcat un cetățean, și care cu ajutorul națio­nalului ,,sperț" (sau „comision“ cum i se zice azi) n’a avut nici o supă­­­rare din această cauză. Dispuneți să se schimbe stațiile de automobile și trăsuri din locu­­rile prea circulate. Spre ex. de pe b-dul Academiei, Elisabeta, etc. Gă­siți străzi liniștite pentru aceasta, cum s'a găsit atr. Franklin de exemplu. In străinătate sunt mijloace au­tomate de reglementare a circula­ției, încercați introducerea câtorva sisteme de acestea eficace. Și mai ales fiindcă sunteți și în consiliul comunal, scăpați Capitala de rușinea din str. Lipscani, Carol, Smâr­dan, etc. J GHECET D. GENERAL NICOLEANU Moartea ambasado­­rului american Myron H­erich Paris, 2 Aprilie (Rador).­­ Ambasadorul american Myron Herrick s-a stins din viață pe ne­simțite, în timp ce stătea de vor­­bă cu prietenii ce veniseră să-l viziteze. Presa franceză îi consacră nu­­meroase articole, subliniind sen­timentele franco­file ale eminenț [UNK]­tului diplomat-Presa americană deasemenea publică articole deosebit de elo­gioase. Cercurile oficiale din Washington au aflat cu profun­dă emoție știrea morții lui Myron Herrick, socotit ca cel mai stră­lucit intre toți ambasadorii pe cari i-au avut Statele­ Unite în Franța.­ ­ Paris 1 (Rador).­­ Ambasado­rul Statelor Unite la Paris, Myr­­ron Herrick, a încetat din viață după o criză de cord. Era bolnav de mai multă vre­me și la funeraliile mareșalului Foch, cu toată împotrivirea me­dicilor, a ținut să asiste. A doua zi, a fost nevoit să rămână în pat. Medicii care l-au examinat au stabilit că starea e extrem de gravă. Era la ora 5 d. a. a suferit o criză extrem de acută, apoi și-a dat sufletul lui. Membrii guvernului și nume­rose personalități au venit să prezinte imediat condoleanțe. Myron Herrick era comandor al Legiuirii de Onoare și doctor ho­noris causa al Universității din Paris. Ziarele consacră tregi amintirii sale, coloane în­constatând că dispare unul din cei mai pre­­țioși amici ai Franței.

Next