Epoca, iulie 1929 (nr. 122-147)

1929-07-02 / nr. 122

^0^2^^ 3 LEI Lui»m»»]iü»mii»i—muj«» REDACȚIA $I ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALSA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad­orația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 362­1 ® FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE FiliPESCU­ - Director: Dr. FILIPESC!­Tic. Sciospă fara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire, Nicolae filipescu Ce-a însemnat Intrunirea de eri Nu suntem sceptici Dar în­­tr'o vreme când conștiințele le­­targizate nu se trezesc nici sub șfichiul celei mai crude biciuri, eram îndreptățiți să așteptăm cu emoție întrunirea de eri Nu vom face obișnuita numă­rătoare a întrunirilor de parti­de. Nu vom spune că zeci de mii de cetățeni se îmbulziau la ușile ,,Daciei“. Și nici nu vom descrie delirantul entuziasm al mulți­mii entuziaste care și-a purtat pe brațe oratorii. Dar vom spune că a fost o sală plină. Și nu o sală de agentură electorală, ci o sală de oameni, cari înțelegeau, cari simțeau. Mai mult decât atât, o sală de oameni cari schițau un gest de voință ! E numai un început și de în­ceputul acesta noi sântem mul­­țămiți. Știți voi cari ne uiți cu simpatie dar încă urmă­neîn­crezători, știți voi ce înseamnă întrunirea de ori în desfășurile vieții politice contemporane ? Pentru întâia oară, desprinși de cercul partidelor politice, un grup de oameni schițează un gest de independență. Pentru întâia oară se citează o miș­care împotriva acestor partide politice. Și miile de cetățeni cari au ascultat, cari au aprobat, cari au tresărit când se etalau cu sinceritate toate scăderile oribile ale paridelor politice, cari au a­­plaudat frenetic când li se în­fățișa posibilitatea artei cari au manifestat elocvent vieți, in­tenția de a voi și de a cuteza la rândul lor, •— aceste mii de oameni nu așteaptă decât să fie călăuzite pentru a rupe cu tre­cutul și pentru a pune umărul la salvarea țării lor. De azi înainte credem cu mai multă putere, întrunirea de ori ne-a oțelit. Vom merge înainte, vom merge până la capăt. Și vom învinge. „EPOCA“ agnim nom­it Povara partidului Constatarea că partidele noas­­tre politice și-au pierdut presti­giul d­e ală dată, nu întâlnește contraziceri. Din potrivă. Se aud voci de alarmă cari spun acestor partide că a sosiit vremea să se trezească și să se organizeze pe alte baze. Iar din acuzările pe cari și le aduc reciproc, se vede și mai clar că nu mai au dreptul să ceară încrederea țării. Situația aceasta ar putea să pa­ră totuși, paradoxală. Căci nu se poate nega că toate partidele noastre sânul lor oameni de politice au în merit, dis­­tinse personalități conducătoare, inidividualiăți în stare să soluțio­neze cele mai grele probleme. Nu vom spune că personalități­le de mare suprafață abundă în partidele noastre politice. Dimpo­trivă este evidentă sărăcia de oa­meni, mai ales în comparație cu trecutul apropiat. Dar atâți oame­nii de merit câți sânt în partidele noastre politice, ar fi fost suficien­ți pentru a nu se fi ajuns la fi­ti­ația de azi. Ei n’au putut însă lucra pen­tru că au avut totdeauna mâini­le­ legate...­Corsetul tiranic al par­tidului i-a înăbușit. Voințele s’au mlădiat, competințele au tranzac­­ționat și au ajuns la realizări po­trivnice primelor intenții. Toate realizările au trebuit să treacă, o­bliga­tor, prin sita intereselor par­tidului. Și atunci nu cei mai de merit au fost în­ primele locuri, ci totdeau­na cei cari aveau state electorale mai elocvente. Linia dreaptă a bu­nelor intenții s’a frânt și nimic de seamă nu s’a putut face. Individualitățile cele mai pu­termice s’au înecat în apa mocir­loasă a interesului electoral. Puți­ni au încercat să se zbată, să înoa­te , dar nămolul i-a tras la fund. S’au eclipsat pentru a întări for­ța partidului, fără să observe că din scăderile acestea personale nu prea izvorî până la urmă de­cât tocmai rezultatul contrar : slă­birea partidului. Priviți ce se petrece azi. Cine ar putea spune că d-niii Maniu și Mihalache nu sunt oameni bine intenționați ?. Cine ar putea spu­ne că nu-și dau seamă amândoi de necesitățile imperioase ale vre­mii actuale ? Dar partidul îi leagă. Partidul nu-i lasă să se miște, nu le dă voe să arboreze măsurile eroice pe cari le reclamă o situație des­perată. Pentru o simplă dactilo­grafă suprimată activează zece parlamentari ori șefi de organiza­ție. și ministrul trebue să capitu­leze. Nu poate rezista , ar trebui să fie zeu ca să reziste. Partidul îl domină și îl înfrânge. Cum să fie posibilă, atunci, bărbăția unor măsuri eroice de mare anvergură ? Cifre oficiale arată că avem un budget inutil încărcat. Guvernul o știe și o mărturisește. Și mai știe că tezaurul este gol, că nu sunt bani pentru plățile curente, și că nici nu vor fi. Credeți că n’ar­ vrea acest gu­­ve­rn să iasă din această situa­ție ? Credeți că nu știe ce trebue să facă ? Vrea, o, cum vrea! Și știe, știe minunat de bine. Dar trebue să lovească partidul trebue să nemulțumească organi­zațiile. Și aceasta n’o poate face. E mai tare de­cât voința lui, e mai tare de­cât conștiința lui. Și lumea vede, a început să va­dă. Vede limpede. Și de aceea nu mai poate avea nicio încredere și nicio speranță în partidele noas­tre politice. CARNETUL UNUI SPECTATOR Dandifi de drama­ mare Ne pregăteam să scrim zilele tre­cute un articol și să anunțăm cu bu­­curie că tâlharii au dispărut. Au dispărut adică tâlharii din păduri și de la drumul mare, căci, din pă­cate, isprăvile celor cari operează în fondurile publice, elegant, cu mă­nuși, fără riscuri, alimentează co­tidian coloanele ziarelor, îndreptă­țind temeinicia alarmătei pe care o dăm într’una: — Domnilor guvernanți, se fură! Articolul nostru este acum ratat. Nu, din nefericire, tâlharii de la oraș au încă semeni vrednici în codru pe șosea și în bălți. Zilele trecute, în Ardeal, au fost opriți în drum, maltratați, legați de copaci și devalizați numeroși călători cari se duceau la o stațiune de vară și cari, la urma urmei, soarta de a fi jefuiți toț­iar fi urmărit. Dacă nu le-ar fi golit b­­unarele tâlharii din pădure, ele, buzunarele, ar fi fost operate în orice caz de hotelierii și de birtașii stațiunii spre care se du­ceau. Interesant e însă că atacul bandi­tesc din Ardeal a constituit un sem­nal pentru tâlharii din alte regiuni căci, în mai puțin de patruzeci și opt de­ ore de la săvârșirea acestuia, s-au produs alte patru, cinci ata­curi în patru cinci puncte ale țării. Evident, e o simplă coincidență. Evident, concomitența jefuirilor nu ar putea să fie explicată decât prin concomitența deplasării orășenilor spre locurile de cură și repaoz. Dar este regretabil că autoritățile nu s’au trezit cu un ceas mai de­vreme pen­tru a lua măsuri de garantare a si­guranței drumurilor, cam­ în fiecare an și cam în aceeaș epocă, oferă surprize evident neplăcute. OMUL CARE SPUNE immvzm&mmsm 0 „Bade“ de zile mari. Dar nici o rumoare. Lipsește cetățeanul tur­mentat; lipsește d. Cârpă’n nas din capul scării și nu se aude nici un bravooo prelung și cavernos. S’ar părea că suntem într'o sală de conferință. Numai însuflețirea care luminează chipurile schimbă aspectul. M’am amestecat în această mul­țime, am urmărit-o, am pândit-o. Am vrut să văd dacă mâinile a­­celea cari se mișcau vioi, în aplau­ze lungi, erau în ritmul unor minți cari înțelegeau și al unor suflete cari vibrau. Am vrut să văd dacă în acea mulțime atentă și entuziastă, clo­­cotia dorința unei schimbări. Am vrut să văd dacă se putea nădăj­dui într’un curent sănătos și pu­ternic. Și am plecat cu inima caldă de speranță. Nu, n’am auzit glasul profund de bas subliniind la pauze studiate: — Așa e! Și nici n’am văzut comandăn­­du-se din capul­­ dorăriilor ropo­tele aplauzelor. Dar am văzut o lumină nouă pe fețele ascultătorilor. Și am sur­prins în ochii lor o credință nouă. Cu atenție re culeasă asculta toată lumea. Și vorbele oratori­lor picurau ca o revărsare de nă­dejde. Tabloul sumbru al partide­lor politice se desfășura, luminos, întreg, enervant. Și ca un val de alinare se așterneau apoi perspec­tivele vieții viitoare. In lumina ca­re radia pe chipuri se citia, dar, o întrebare: — Se poate, debi, și altfel ?. Întrunirea de eri e un semn. Lumea înțelege a vrea. Lumea simte că nu se mai poate cum a fost, că trebue să fie altfel, că va fi altfel. A murit scepticismul, și o încredere nouă își face loc, o în­credere senină și puternică din care vor răsări și leacurile mala­­diei de azi, și oamenii victoriei de mâine. Mulțimea se vrea condusă spre alte limanuri. Discursul d-Lui Gica ore N. Filipescu DOMNILOR, Urăsc vorba, disprețuiesc vorbă­ria. Și totuși mă simt dator astăzi să vă spun câteva cuvinte. Când s’a ho­tărât această întrunire mulți s’au arătat nedumeriți. Ei se întrebau dacă n’ar fi mai bine s’o amânăm pentru la toamnă, se întrebau dacă va veni lume. Acestora le-am răs­puns : „Lasă să nu vie nimeni, da­că nu mai există nici o vlagă în a­­ceastă țară, dacă durerile ce sau a­­bătut asupra ei n’au produs o scân­­tee, dacă toate nedreptățile care au lovit’o n’au trezit un sentiment de revoltă. Este bine să fim lămuriți, înainte de a păși mai departe. Nu vrem să vă mințim pe dv, dar tot­odată nu înțelegem să ne mințim pe noi înșine. . Ne veți întreba, domnilor, ce sun­tem și ce vrem. Vă voi spune îna­inte de toate ce nu suntem.. Nu suntem partid politic și nu ințele­­­gem să ne metamorfozăm în par­tid. Un partid politic are clientela sa pe care o târăște după sine și de care trebue să țină seamă. Ori o ve­che e­xperiență ne-a dovedit : „că cei mai aprigi susținători ai partide­lor sunt aproape în­totdeauna cei mai proști slujitori ai Statului. (A­­plauze). De aceea să vină alături de noi acel ce are credința, dar, să nu aș­tepte absolut nimic. Datoria către țară nu așteaptă răsplată. Nefiind partid politic nu avem program ca grupările politice in care inșiră re­forme peste reforme. Legile, sunt bune, domnilor, cu o singură con­diție : să fie aplicate și aplicate cin­stit. Dar ne veți întreba ce vrem ? Vrem două lucruri, dar se vrem bine. Să se muncească in țara acea­sta și să se respecte banul public. De alte reforme nu e nevoe deocam­dată. Pământul trebue să fie muncit pen­tru a asigura țărei o balanță comer­cială favorabilă. Iar banul trebue să treacă direct din buzunarul con­tribuabilului în visteria Statului. In ziua în care România va înceta de a mai fi, țara bacșișului, așa cum era înainte de războiu Turcia, capitalul străin va trece din nou granițele noastre, trântind dobân­zile abuzive care astăzi ucid orice i­­nițiativă economică. Pentru a ajun­ge la acest țel, nici o măsură nu este destul de drastică. Țăranul, și mă adresez fără sfială țăranilor aoi prezenți care nu-și muncește p* gorul îl va pierde și lotul său va trece asupra altuia mai harnic, iar funcționarul care jefuește statul va fi trimis la ocnă. Puțin ne pasă da­că aceste măsuri cari se impun nu sunt tocmai conforme cu litera Con­­situției. La vremuri grele măsuri excepționale. Cu aceste norme sim­pliste, domnilor, care nu pomenesc nici de reforma bacalaureatului, nici de desființarea clasei VIII, nici de el­ectrificarea căilor ferate, țara poate fi salvată. Știu că sarcina noastră nu va fi ușoară. Partidele politice cari astăzi se sfâșie, mâine se vor coaliza împotriva noastră. Cu atât mai bine va fi o situație clară. Două lumi se vor ciocni. Aceea care reprezintă trecutul care-și apără privilegiul de a ex­ploata mai departe această țară și o lume nouă ca citită s’o lecuiască de boala politic­­!»..~­­nulul, Se spu­ne domnilor, câ­n’avem un om. Din atâtea dureri, omul se va naște. In Italia când a început mișcarea de regenerare, foarte puțini știau cine e Mussolini. Dacă ar fi spus atunci unui con­cetățean al său că Mussolini va deveni odată dictator ți-ar fi poftit de râs in obraz. Cu toate acestea mișcarea s­ a în­D. HENRIC OTETELIȘANU des­chide întrunirea la orele 11, propu­nând ca președinte pe d. Alex. Pe­­riețeanu, fost subsecretar de stat. D. PERIEȚEANU, aclamat de a­­sistență, mulțumește pentru onoa­rea care i se face și dă cuvântul d-lui Grigore Filipescu. Asistenta aclamă puternic.. Dis­cursul d-lui Grigore Filipescu a fost des întrerupt de aplauze calde, ca și discursurile celorlalți oratori. (Le­ notăm la început, în bloc, pen­tru a nu fi nevoiți să întrerupem­ prea des expunerea oratorilor, cu mențiunea lor­, chegat pentru că răspundea unei nevoi inexorabile iar țara a pus in fruntea ei pe cel mai vrednic. De­­acea, domnilor, politicianii noștri să fie pe pace, țara își va alege omul fără asentim­entul și Indicația lor. Piedicile le vom înlătura cu singura condiția să nu admitem nici transacțiune. Am ales o cale dreaptă o pe care vrem să mergem până la capăt. Nu e posibil domnilor ca adevă­rul să nu triumfe până la urma ur­melor. Torentul de azi se va trans­forma mâine intr’un râu puternic, poimâine într’un fluviu furios care va dărâma toate zăgazurile politi­cianismului. Cu Dumnezeu înainte Spre altă viață politică Marea întrunire de la Dacia Mii de cetățeni au ascultat ori cuvântul de veștejire a partidelor politice și au aderat la programul ligii VLAD ȚEPEȘ Aspecte Discursul d-lui Constantin Sturdza Süntem, domnilor, în preajma unei catastrofe! De acest adevăr, sunteți toți convinși căci alt­fel nu ați fi ve­nit aci atât de mulți! Că mergem cu pași grăbiți spre o perie sigură o știm cu toții. Ceea ce însă nu vrem să știm și ceea ce se feresc s­ă spun acei ce o știu de teamă să-și piardă populari­tatea câștigată pe taraba licitațiuni­­lor electorale, să-și zdruncine situa­­țiunea politică dobândită prin acea popularitate și să le scape foloasele trase din situațiunea lor politică, este cauza care ne duce la peste ! Boala de care suferim, și de care vom muri dacă nu avem bărbăția să o lecuim din vreme, este DEMOCRA­ȚIA INTEGRALA cu tot alaiul ei de incapacități de incompetiții, de pof­te, de ambiții de lupte zadarnice de partid în cari se macină principiile de moralitate, se uzează energiile și să destramă conștiințele celor mai buni . Microbul care ne roade măduva și care conrupe încetul cu încetul sân­gele curat și sănătos moștenit dela strămoșii noștri, este POLITICIA­NISMUL, urmare fatală, roadă de ne­înlăturat a Democrației Integrale ! Care sunt cerințele democrației din a căror cauză s’a ajuns la starea de azi ? In primul rând : Egalitatea dintre oameni. Democrația nu suferă inega­litățile artificiale ca nobilime, privi­legii, averi și moșteniri ; ea nu poate îngădui nici inegalitățile naturale și nu îndură oameni mai deștepți, mai harnici, mai inimoși, mai destoinici, mai patrioți de­cât alți. Pe cele dintâi le-a distrus, pe cei din urmă i-a înăbușit prin înlăturarea lor sistematică de la treburile obștești. DOMNIA MEDIOCRITĂȚII In locul aristocrației, adică, după sensul etimologic, autoritatea celor mai buni, democrația a întronat dom­nia mulțimei, a mediocrităței și a in­­competinței, egalizând în jos, ca amin­­titul care și-ar închipui că-și îmbună­tățește lanul de grâu retezând toate spicele înalte pentru a le egaliza cu mulțimea spicelor mărunte ! In al doilea rând, democrația inte­grală vrea să facă totul prin ea în­săși, închipuindu-și că aleșii ei sunt a­tot­știutori și a­tot competenți prin simplul fapt că sunt aleși de dânsa. In fine dmocrația integrală, care ca și aleșii ei să aibă aceleași sentimente și aceleași pasiuni ca și dânsa, ea nu le permite nici independență, nici personalitate și ii silește să facă în mod aproape mecanic tot ceea ce ar face ea însăși. Alesul democrației nu poate să fie nici cel mai cinstit, nici cel mai pa­triot, nici cel mai competent, el nu trebue să fie nici cel mai influent, nici cel mai avut și nici acel cu un mai mare prestigiu prin talentele și cunoștințele sale deosebite, pentru că toate aceste însușiri sunt potrivnice principiului egalității. Alesul demo­crației nu poate fi nici mai destoinic nici mai energic și nici mai indepen­dent pentru că atunci ar guverna el iar nu democrația sub numele lui ! Alesul națiunei nu trebui să aibă voință. Pentru ca el să capete încre­derea poporului și să-și poată croi o soartă politică, ajunge să aibă sau să faci. ..ă u.e aceleași pasiuni ca mul­­țimea și să știe să exprime aceste pa­siuni mai călduros de­cât alții. Și astfel democrația integrală dă naștere politicianismului, adică omu­lui nul ca personalitate, mediocru ca învățătură, îngânător al sentimentelor și pasiunelor generale, lipsit de ori­ce competință și de orice voință pro­prie și care, neavând altă meserie de­cât politica ar muri de foame dacă i-ar lipsi cariera politică. Democrația a dat naștere politicia­nului pentru că are nevoe de el. Ea de altfel nu are nevoe de­cât de dânsul căci nu poate răbda la trebu­rile obștești de­cât pe politiciani. Politicianul la rândul său nu poate trăi de­cât prin democrație și luptă din răsputeri pentru a o menține ori­cât de dezastruoasă ar fi ea pentru concetățenii săi și pentru țara sa. NU SE MAI POATE AȘTEPTA Popoarele cele mai strălucite sub conducerea celor mai buni au decăzut încetul cu încetul și s'au stins de în­dată ce au căzut pradă democrației și politicianilor. Cele mai multe, îmbătate de farme­cul vorbelor sforăitoare și teoriilor ademenitoare sub care se ascunde otrava demagogică, ca și fumătorul de opiu amețit de sucul dătător de vi­suri și distrugător de energii nu au mai putut reacționa și au pierit sau sunt pe cale de a pieri. Puține au avut norocul ca Italia, Serbia și Polonia să găsească omul cu voința de fier, cu mintea sănătoasă cu cura­jul răspunderei care să măture din­­tr-o dată și taraba electorală și șlea­­h­ta de politiciani ce se desfătau pe ea. La noi acest om nu s'a arătat încă și nu se vede apropiată arătarea lui. Este oare aceasta un­­motiv pentru a asista nepăsători și trândavi la rui­narea țârei, la delapidarea banului public și la nimicirea avutului privat de către o mână de politicieni incon­­știent, fără a încerca măcar o stăvi­lire a răului și o îndreptare ? Unii spun : Lăsați lucrurile să mear­ga, căci accelerarea însăși a proce­sului de decadență în care a intrat democrația va grăbi renașterea. Teoria e falsă pentru că accelerarea procesului de decadență duce Demo­crația la excesele în cari se svârco­­lește azi Rusia Sovietică. Alții își pun încă nădejdea în dis­pariția unui partid . Nădejde iluzo­rie căci, în democrație, partidele sunt aduse la putere de mase și masele nu înlocuesc un partid prin altul pentru că el este mai bun sau pentru că a­­cei cari-l compun sunt mai destoinici, mai cinstiți și mai competenți, ci pentru că, pe taraba electorală, el a știut cu mai mare dibăcie să lingu­șească pasiunile mulțimei, pentru că a făgăduit mai mult politicienilor de jos și agenților electorali, pentru că a supralicitat cu mai mare nerușina­re peste licitațiile rușinoase ale par­tidelor precedente! UN NOU PARTID ? Nouil part­id, departe de a adu­ce leacul, va înrăutăți starea de lucruri a­tât de dezastroasă și ne va apropia mai mu­lt de prăpas­tie ! Această dureroasă experiență am făcut-o la fiecare schimbare de regim, de la răsboi încoace! Este absurd să ne mai închipuim o îndreptare prin ivirea unui nou partid și este criminal ca la adă­postul acestei închipuiri, sa aștep­tăm cu brațele încrucișate sosirea unui Messia care nu vrea să vină! Nu este de­cât un singur leac : trezirea conștiinței cetățenești, le­pădarea de visurile deșarte cu care ne-au momit atâta vreme, și intrarea în mintea tuturor celor conștienți că elementul conserva­tor și tradițional e­ste tot atât de necesar existenței unui popor ca elementul democratic, că o națiu­ne civiliată nu poate trăi de­cât ocârmuită de acei ce posedă com­­p­dința tech­nică, intelectuală morală necesară pentru a guver­și na și că, cu orice preț, cu orice sa­crificii chiar lementrebi mărgi­nit principiul sacrosanct al suvera­nităței naționale și chiar de ar tre­bui să sufere teoria demagogică a egalităței integrale, trebuesc a­­du­și la cârma Statului oameni des­toinici, capabili, cinstiți și dezin­teresați­ cari din cauza însăși dezineresării lor, stau azi, decpar­a­te, neputându-și călca convingeri­le pentru a linguși pasiunile mul­țimei ! LA O PARTE POLITICIANISMUL Pentru a încerca această trezi­re a conștiinței ne-am adunat azi aci. Fiecare dintre noi­ trebue să în­țeleagă că față de dezastrul ce se pregătește , acei sănătoși la minte și cu durere de țară nu­mai dreptul să rămână nepăsători au și că trebue să-și unească și să-și concentreze voința pentru a alun­ga politicianismul din viața pu­blică și a aduce la cârma Statului o inteligență și o voință centrală care singură va fi în stare a ne salva de catastrofă­ Numai prin acest concurs de voințe a unui mare număr de ce­tățeni vom putea sili democrația ori să abdice ori să scoată din sânul său, cârmuitorul sau câr­­muitorii cari știind sa vrea și a­­vând curajul să-și asume răspun­derile vor putea readuce țara la starea de înflorire pe care o meri­tă, și pe care a avut-o. Noi nu vă cerem onoruri, nici sufragii, nici puterea și nici nu vă făgăduim nimic ! Vă cerem numai să vă dați so­coteală de tragedia momentului, să vă reculegeți și să vă îmbărbă­tați și încetând a vă socoti drept nimic după cum ne-am socotit cu toții până acum, încetând de crede că totul se poate face prin a toți fără ca nimeni să contribue la ceva și ca colectivitatea poate fa­ce totul fără ca acei cari o com­pun să aibă vre­o voință, să vă adunați energiile pentru ca ele strânse laolaltă să formeze un nu­cleu de energie socială din care poate ne va veni mântuirea- UN GRUP, LA PLECARE Discursul d-lui Maras Când deschide cineva abeceda­rul din clasa I-a primară, găsește de silabisit următoarea frasă: minciuna e începutul tuturor vie­țiilor“. Guvernele noastre după răsboiu au trăit numai pe minciuni, șefi de guverne afirmând că au avut bugete cu escedente și permițân­­du-și să cheltuiască ascendente imaginare, minciună­­ mândra lo­zincă „prin noi înșinealtă min­ciună care ne-a adus controlul strein la Banca Națională. Până și acest controlor a fost mințit! Din cele­­ trei condițiuni principale ale împrumutului, plata datoriilor interne ale statului, echilibrarea bugetului , și învestiri în lucrări i­eductive, căci una nu s’a res­pectat ! Consecințele minciunei: promis­cuitate pe spinarea acționarilor între oamenii politici și mănoase­le consilii de administrație ! ma­joritatea funcționarilor­ fură ! La finanțe nu e zi să nu se descopere o nouă hoție, mandate încasate de câteva ori, fraude la aproape toa­te administrațiile financiare ! La domenii, am avut în mână rapor­tul com­isiunei care a anchetat di­recția cadastrului: s’au cheltuit 656 milioane și nu avem nimic! Toate măsurătorile moșiilor ex­propriate sunt în vânt! Dacă s’ar așeza aceste moșii una lângă alta pe hotarele lor comune, am ajun­ge cu moșiile din Ilfov în Buzău! (urmare în pagina IV-a)

Next