Epoca, iulie 1929 (nr. 122-147)
1929-07-02 / nr. 122
^0^2^^ 3 LEI Lui»m»»]iü»mii»i—muj«» REDACȚIA $I ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALSA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon 3621 ® FONDAT IN ANUL 1885 DE NICOLAE FiliPESCU - Director: Dr. FILIPESC!Tic. Sciospă fara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire, Nicolae filipescu Ce-a însemnat Intrunirea de eri Nu suntem sceptici Dar într'o vreme când conștiințele letargizate nu se trezesc nici sub șfichiul celei mai crude biciuri, eram îndreptățiți să așteptăm cu emoție întrunirea de eri Nu vom face obișnuita numărătoare a întrunirilor de partide. Nu vom spune că zeci de mii de cetățeni se îmbulziau la ușile ,,Daciei“. Și nici nu vom descrie delirantul entuziasm al mulțimii entuziaste care și-a purtat pe brațe oratorii. Dar vom spune că a fost o sală plină. Și nu o sală de agentură electorală, ci o sală de oameni, cari înțelegeau, cari simțeau. Mai mult decât atât, o sală de oameni cari schițau un gest de voință ! E numai un început și de începutul acesta noi sântem mulțămiți. Știți voi cari ne uiți cu simpatie dar încă urmăneîncrezători, știți voi ce înseamnă întrunirea de ori în desfășurile vieții politice contemporane ? Pentru întâia oară, desprinși de cercul partidelor politice, un grup de oameni schițează un gest de independență. Pentru întâia oară se citează o mișcare împotriva acestor partide politice. Și miile de cetățeni cari au ascultat, cari au aprobat, cari au tresărit când se etalau cu sinceritate toate scăderile oribile ale paridelor politice, cari au aplaudat frenetic când li se înfățișa posibilitatea artei cari au manifestat elocvent vieți, intenția de a voi și de a cuteza la rândul lor, •— aceste mii de oameni nu așteaptă decât să fie călăuzite pentru a rupe cu trecutul și pentru a pune umărul la salvarea țării lor. De azi înainte credem cu mai multă putere, întrunirea de ori ne-a oțelit. Vom merge înainte, vom merge până la capăt. Și vom învinge. „EPOCA“ agnim nomit Povara partidului Constatarea că partidele noastre politice și-au pierdut prestigiul de ală dată, nu întâlnește contraziceri. Din potrivă. Se aud voci de alarmă cari spun acestor partide că a sosiit vremea să se trezească și să se organizeze pe alte baze. Iar din acuzările pe cari și le aduc reciproc, se vede și mai clar că nu mai au dreptul să ceară încrederea țării. Situația aceasta ar putea să pară totuși, paradoxală. Căci nu se poate nega că toate partidele noastre sânul lor oameni de politice au în merit, distinse personalități conducătoare, inidividualiăți în stare să soluționeze cele mai grele probleme. Nu vom spune că personalitățile de mare suprafață abundă în partidele noastre politice. Dimpotrivă este evidentă sărăcia de oameni, mai ales în comparație cu trecutul apropiat. Dar atâți oamenii de merit câți sânt în partidele noastre politice, ar fi fost suficienți pentru a nu se fi ajuns la fitiația de azi. Ei n’au putut însă lucra pentru că au avut totdeauna mâinile legate...Corsetul tiranic al partidului i-a înăbușit. Voințele s’au mlădiat, competințele au tranzacționat și au ajuns la realizări potrivnice primelor intenții. Toate realizările au trebuit să treacă, obligator, prin sita intereselor partidului. Și atunci nu cei mai de merit au fost în primele locuri, ci totdeauna cei cari aveau state electorale mai elocvente. Linia dreaptă a bunelor intenții s’a frânt și nimic de seamă nu s’a putut face. Individualitățile cele mai putermice s’au înecat în apa mocirloasă a interesului electoral. Puțini au încercat să se zbată, să înoate , dar nămolul i-a tras la fund. S’au eclipsat pentru a întări forța partidului, fără să observe că din scăderile acestea personale nu prea izvorî până la urmă decât tocmai rezultatul contrar : slăbirea partidului. Priviți ce se petrece azi. Cine ar putea spune că d-niii Maniu și Mihalache nu sunt oameni bine intenționați ?. Cine ar putea spune că nu-și dau seamă amândoi de necesitățile imperioase ale vremii actuale ? Dar partidul îi leagă. Partidul nu-i lasă să se miște, nu le dă voe să arboreze măsurile eroice pe cari le reclamă o situație desperată. Pentru o simplă dactilografă suprimată activează zece parlamentari ori șefi de organizație. și ministrul trebue să capituleze. Nu poate rezista , ar trebui să fie zeu ca să reziste. Partidul îl domină și îl înfrânge. Cum să fie posibilă, atunci, bărbăția unor măsuri eroice de mare anvergură ? Cifre oficiale arată că avem un budget inutil încărcat. Guvernul o știe și o mărturisește. Și mai știe că tezaurul este gol, că nu sunt bani pentru plățile curente, și că nici nu vor fi. Credeți că n’ar vrea acest guvern să iasă din această situație ? Credeți că nu știe ce trebue să facă ? Vrea, o, cum vrea! Și știe, știe minunat de bine. Dar trebue să lovească partidul trebue să nemulțumească organizațiile. Și aceasta n’o poate face. E mai tare decât voința lui, e mai tare decât conștiința lui. Și lumea vede, a început să vadă. Vede limpede. Și de aceea nu mai poate avea nicio încredere și nicio speranță în partidele noastre politice. CARNETUL UNUI SPECTATOR Dandifi de drama mare Ne pregăteam să scrim zilele trecute un articol și să anunțăm cu bucurie că tâlharii au dispărut. Au dispărut adică tâlharii din păduri și de la drumul mare, căci, din păcate, isprăvile celor cari operează în fondurile publice, elegant, cu mănuși, fără riscuri, alimentează cotidian coloanele ziarelor, îndreptățind temeinicia alarmătei pe care o dăm într’una: — Domnilor guvernanți, se fură! Articolul nostru este acum ratat. Nu, din nefericire, tâlharii de la oraș au încă semeni vrednici în codru pe șosea și în bălți. Zilele trecute, în Ardeal, au fost opriți în drum, maltratați, legați de copaci și devalizați numeroși călători cari se duceau la o stațiune de vară și cari, la urma urmei, soarta de a fi jefuiți toțiar fi urmărit. Dacă nu le-ar fi golit bunarele tâlharii din pădure, ele, buzunarele, ar fi fost operate în orice caz de hotelierii și de birtașii stațiunii spre care se duceau. Interesant e însă că atacul banditesc din Ardeal a constituit un semnal pentru tâlharii din alte regiuni căci, în mai puțin de patruzeci și opt de ore de la săvârșirea acestuia, s-au produs alte patru, cinci atacuri în patru cinci puncte ale țării. Evident, e o simplă coincidență. Evident, concomitența jefuirilor nu ar putea să fie explicată decât prin concomitența deplasării orășenilor spre locurile de cură și repaoz. Dar este regretabil că autoritățile nu s’au trezit cu un ceas mai devreme pentru a lua măsuri de garantare a siguranței drumurilor, cam în fiecare an și cam în aceeaș epocă, oferă surprize evident neplăcute. OMUL CARE SPUNE immvzm&mmsm 0 „Bade“ de zile mari. Dar nici o rumoare. Lipsește cetățeanul turmentat; lipsește d. Cârpă’n nas din capul scării și nu se aude nici un bravooo prelung și cavernos. S’ar părea că suntem într'o sală de conferință. Numai însuflețirea care luminează chipurile schimbă aspectul. M’am amestecat în această mulțime, am urmărit-o, am pândit-o. Am vrut să văd dacă mâinile acelea cari se mișcau vioi, în aplauze lungi, erau în ritmul unor minți cari înțelegeau și al unor suflete cari vibrau. Am vrut să văd dacă în acea mulțime atentă și entuziastă, clocotia dorința unei schimbări. Am vrut să văd dacă se putea nădăjdui într’un curent sănătos și puternic. Și am plecat cu inima caldă de speranță. Nu, n’am auzit glasul profund de bas subliniind la pauze studiate: — Așa e! Și nici n’am văzut comandăndu-se din capul dorăriilor ropotele aplauzelor. Dar am văzut o lumină nouă pe fețele ascultătorilor. Și am surprins în ochii lor o credință nouă. Cu atenție re culeasă asculta toată lumea. Și vorbele oratorilor picurau ca o revărsare de nădejde. Tabloul sumbru al partidelor politice se desfășura, luminos, întreg, enervant. Și ca un val de alinare se așterneau apoi perspectivele vieții viitoare. In lumina care radia pe chipuri se citia, dar, o întrebare: — Se poate, debi, și altfel ?. Întrunirea de eri e un semn. Lumea înțelege a vrea. Lumea simte că nu se mai poate cum a fost, că trebue să fie altfel, că va fi altfel. A murit scepticismul, și o încredere nouă își face loc, o încredere senină și puternică din care vor răsări și leacurile maladiei de azi, și oamenii victoriei de mâine. Mulțimea se vrea condusă spre alte limanuri. Discursul d-Lui Gica ore N. Filipescu DOMNILOR, Urăsc vorba, disprețuiesc vorbăria. Și totuși mă simt dator astăzi să vă spun câteva cuvinte. Când s’a hotărât această întrunire mulți s’au arătat nedumeriți. Ei se întrebau dacă n’ar fi mai bine s’o amânăm pentru la toamnă, se întrebau dacă va veni lume. Acestora le-am răspuns : „Lasă să nu vie nimeni, dacă nu mai există nici o vlagă în această țară, dacă durerile ce sau abătut asupra ei n’au produs o scântee, dacă toate nedreptățile care au lovit’o n’au trezit un sentiment de revoltă. Este bine să fim lămuriți, înainte de a păși mai departe. Nu vrem să vă mințim pe dv, dar totodată nu înțelegem să ne mințim pe noi înșine. . Ne veți întreba, domnilor, ce suntem și ce vrem. Vă voi spune înainte de toate ce nu suntem.. Nu suntem partid politic și nu ințelegem să ne metamorfozăm în partid. Un partid politic are clientela sa pe care o târăște după sine și de care trebue să țină seamă. Ori o veche experiență ne-a dovedit : „că cei mai aprigi susținători ai partidelor sunt aproape întotdeauna cei mai proști slujitori ai Statului. (Aplauze). De aceea să vină alături de noi acel ce are credința, dar, să nu aștepte absolut nimic. Datoria către țară nu așteaptă răsplată. Nefiind partid politic nu avem program ca grupările politice in care inșiră reforme peste reforme. Legile, sunt bune, domnilor, cu o singură condiție : să fie aplicate și aplicate cinstit. Dar ne veți întreba ce vrem ? Vrem două lucruri, dar se vrem bine. Să se muncească in țara aceasta și să se respecte banul public. De alte reforme nu e nevoe deocamdată. Pământul trebue să fie muncit pentru a asigura țărei o balanță comercială favorabilă. Iar banul trebue să treacă direct din buzunarul contribuabilului în visteria Statului. In ziua în care România va înceta de a mai fi, țara bacșișului, așa cum era înainte de războiu Turcia, capitalul străin va trece din nou granițele noastre, trântind dobânzile abuzive care astăzi ucid orice inițiativă economică. Pentru a ajunge la acest țel, nici o măsură nu este destul de drastică. Țăranul, și mă adresez fără sfială țăranilor aoi prezenți care nu-și muncește p* gorul îl va pierde și lotul său va trece asupra altuia mai harnic, iar funcționarul care jefuește statul va fi trimis la ocnă. Puțin ne pasă dacă aceste măsuri cari se impun nu sunt tocmai conforme cu litera Consituției. La vremuri grele măsuri excepționale. Cu aceste norme simpliste, domnilor, care nu pomenesc nici de reforma bacalaureatului, nici de desființarea clasei VIII, nici de electrificarea căilor ferate, țara poate fi salvată. Știu că sarcina noastră nu va fi ușoară. Partidele politice cari astăzi se sfâșie, mâine se vor coaliza împotriva noastră. Cu atât mai bine va fi o situație clară. Două lumi se vor ciocni. Aceea care reprezintă trecutul care-și apără privilegiul de a exploata mai departe această țară și o lume nouă ca citită s’o lecuiască de boala politic!»..~nulul, Se spune domnilor, cân’avem un om. Din atâtea dureri, omul se va naște. In Italia când a început mișcarea de regenerare, foarte puțini știau cine e Mussolini. Dacă ar fi spus atunci unui concetățean al său că Mussolini va deveni odată dictator ți-ar fi poftit de râs in obraz. Cu toate acestea mișcarea s a înD. HENRIC OTETELIȘANU deschide întrunirea la orele 11, propunând ca președinte pe d. Alex. Periețeanu, fost subsecretar de stat. D. PERIEȚEANU, aclamat de asistență, mulțumește pentru onoarea care i se face și dă cuvântul d-lui Grigore Filipescu. Asistenta aclamă puternic.. Discursul d-lui Grigore Filipescu a fost des întrerupt de aplauze calde, ca și discursurile celorlalți oratori. (Le notăm la început, în bloc, pentru a nu fi nevoiți să întrerupem prea des expunerea oratorilor, cu mențiunea lor, chegat pentru că răspundea unei nevoi inexorabile iar țara a pus in fruntea ei pe cel mai vrednic. Deacea, domnilor, politicianii noștri să fie pe pace, țara își va alege omul fără asentimentul și Indicația lor. Piedicile le vom înlătura cu singura condiția să nu admitem nici transacțiune. Am ales o cale dreaptă o pe care vrem să mergem până la capăt. Nu e posibil domnilor ca adevărul să nu triumfe până la urma urmelor. Torentul de azi se va transforma mâine intr’un râu puternic, poimâine într’un fluviu furios care va dărâma toate zăgazurile politicianismului. Cu Dumnezeu înainte Spre altă viață politică Marea întrunire de la Dacia Mii de cetățeni au ascultat ori cuvântul de veștejire a partidelor politice și au aderat la programul ligii VLAD ȚEPEȘ Aspecte Discursul d-lui Constantin Sturdza Süntem, domnilor, în preajma unei catastrofe! De acest adevăr, sunteți toți convinși căci altfel nu ați fi venit aci atât de mulți! Că mergem cu pași grăbiți spre o perie sigură o știm cu toții. Ceea ce însă nu vrem să știm și ceea ce se feresc să spun acei ce o știu de teamă să-și piardă popularitatea câștigată pe taraba licitațiunilor electorale, să-și zdruncine situațiunea politică dobândită prin acea popularitate și să le scape foloasele trase din situațiunea lor politică, este cauza care ne duce la peste ! Boala de care suferim, și de care vom muri dacă nu avem bărbăția să o lecuim din vreme, este DEMOCRAȚIA INTEGRALA cu tot alaiul ei de incapacități de incompetiții, de pofte, de ambiții de lupte zadarnice de partid în cari se macină principiile de moralitate, se uzează energiile și să destramă conștiințele celor mai buni . Microbul care ne roade măduva și care conrupe încetul cu încetul sângele curat și sănătos moștenit dela strămoșii noștri, este POLITICIANISMUL, urmare fatală, roadă de neînlăturat a Democrației Integrale ! Care sunt cerințele democrației din a căror cauză s’a ajuns la starea de azi ? In primul rând : Egalitatea dintre oameni. Democrația nu suferă inegalitățile artificiale ca nobilime, privilegii, averi și moșteniri ; ea nu poate îngădui nici inegalitățile naturale și nu îndură oameni mai deștepți, mai harnici, mai inimoși, mai destoinici, mai patrioți decât alți. Pe cele dintâi le-a distrus, pe cei din urmă i-a înăbușit prin înlăturarea lor sistematică de la treburile obștești. DOMNIA MEDIOCRITĂȚII In locul aristocrației, adică, după sensul etimologic, autoritatea celor mai buni, democrația a întronat domnia mulțimei, a mediocrităței și a incompetinței, egalizând în jos, ca amintitul care și-ar închipui că-și îmbunătățește lanul de grâu retezând toate spicele înalte pentru a le egaliza cu mulțimea spicelor mărunte ! In al doilea rând, democrația integrală vrea să facă totul prin ea însăși, închipuindu-și că aleșii ei sunt atotștiutori și atot competenți prin simplul fapt că sunt aleși de dânsa. In fine dmocrația integrală, care ca și aleșii ei să aibă aceleași sentimente și aceleași pasiuni ca și dânsa, ea nu le permite nici independență, nici personalitate și ii silește să facă în mod aproape mecanic tot ceea ce ar face ea însăși. Alesul democrației nu poate să fie nici cel mai cinstit, nici cel mai patriot, nici cel mai competent, el nu trebue să fie nici cel mai influent, nici cel mai avut și nici acel cu un mai mare prestigiu prin talentele și cunoștințele sale deosebite, pentru că toate aceste însușiri sunt potrivnice principiului egalității. Alesul democrației nu poate fi nici mai destoinic nici mai energic și nici mai independent pentru că atunci ar guverna el iar nu democrația sub numele lui ! Alesul națiunei nu trebui să aibă voință. Pentru ca el să capete încrederea poporului și să-și poată croi o soartă politică, ajunge să aibă sau să faci. ..ă u.e aceleași pasiuni ca mulțimea și să știe să exprime aceste pasiuni mai călduros decât alții. Și astfel democrația integrală dă naștere politicianismului, adică omului nul ca personalitate, mediocru ca învățătură, îngânător al sentimentelor și pasiunelor generale, lipsit de orice competință și de orice voință proprie și care, neavând altă meserie decât politica ar muri de foame dacă i-ar lipsi cariera politică. Democrația a dat naștere politicianului pentru că are nevoe de el. Ea de altfel nu are nevoe decât de dânsul căci nu poate răbda la treburile obștești decât pe politiciani. Politicianul la rândul său nu poate trăi decât prin democrație și luptă din răsputeri pentru a o menține oricât de dezastruoasă ar fi ea pentru concetățenii săi și pentru țara sa. NU SE MAI POATE AȘTEPTA Popoarele cele mai strălucite sub conducerea celor mai buni au decăzut încetul cu încetul și s'au stins de îndată ce au căzut pradă democrației și politicianilor. Cele mai multe, îmbătate de farmecul vorbelor sforăitoare și teoriilor ademenitoare sub care se ascunde otrava demagogică, ca și fumătorul de opiu amețit de sucul dătător de visuri și distrugător de energii nu au mai putut reacționa și au pierit sau sunt pe cale de a pieri. Puține au avut norocul ca Italia, Serbia și Polonia să găsească omul cu voința de fier, cu mintea sănătoasă cu curajul răspunderei care să măture dintr-o dată și taraba electorală și șleahta de politiciani ce se desfătau pe ea. La noi acest om nu s'a arătat încă și nu se vede apropiată arătarea lui. Este oare aceasta unmotiv pentru a asista nepăsători și trândavi la ruinarea țârei, la delapidarea banului public și la nimicirea avutului privat de către o mână de politicieni inconștient, fără a încerca măcar o stăvilire a răului și o îndreptare ? Unii spun : Lăsați lucrurile să mearga, căci accelerarea însăși a procesului de decadență în care a intrat democrația va grăbi renașterea. Teoria e falsă pentru că accelerarea procesului de decadență duce Democrația la excesele în cari se svârcolește azi Rusia Sovietică. Alții își pun încă nădejdea în dispariția unui partid . Nădejde iluzorie căci, în democrație, partidele sunt aduse la putere de mase și masele nu înlocuesc un partid prin altul pentru că el este mai bun sau pentru că acei cari-l compun sunt mai destoinici, mai cinstiți și mai competenți, ci pentru că, pe taraba electorală, el a știut cu mai mare dibăcie să lingușească pasiunile mulțimei, pentru că a făgăduit mai mult politicienilor de jos și agenților electorali, pentru că a supralicitat cu mai mare nerușinare peste licitațiile rușinoase ale partidelor precedente! UN NOU PARTID ? Nouil partid, departe de a aduce leacul, va înrăutăți starea de lucruri atât de dezastroasă și ne va apropia mai mult de prăpastie ! Această dureroasă experiență am făcut-o la fiecare schimbare de regim, de la răsboi încoace! Este absurd să ne mai închipuim o îndreptare prin ivirea unui nou partid și este criminal ca la adăpostul acestei închipuiri, sa așteptăm cu brațele încrucișate sosirea unui Messia care nu vrea să vină! Nu este decât un singur leac : trezirea conștiinței cetățenești, lepădarea de visurile deșarte cu care ne-au momit atâta vreme, și intrarea în mintea tuturor celor conștienți că elementul conservator și tradițional este tot atât de necesar existenței unui popor ca elementul democratic, că o națiune civiliată nu poate trăi decât ocârmuită de acei ce posedă compdința technică, intelectuală morală necesară pentru a guverși na și că, cu orice preț, cu orice sacrificii chiar lementrebi mărginit principiul sacrosanct al suveranităței naționale și chiar de ar trebui să sufere teoria demagogică a egalităței integrale, trebuesc aduși la cârma Statului oameni destoinici, capabili, cinstiți și dezinteresați cari din cauza însăși dezineresării lor, stau azi, decparate, neputându-și călca convingerile pentru a linguși pasiunile mulțimei ! LA O PARTE POLITICIANISMUL Pentru a încerca această trezire a conștiinței ne-am adunat azi aci. Fiecare dintre noi trebue să înțeleagă că față de dezastrul ce se pregătește , acei sănătoși la minte și cu durere de țară numai dreptul să rămână nepăsători au și că trebue să-și unească și să-și concentreze voința pentru a alunga politicianismul din viața publică și a aduce la cârma Statului o inteligență și o voință centrală care singură va fi în stare a ne salva de catastrofă Numai prin acest concurs de voințe a unui mare număr de cetățeni vom putea sili democrația ori să abdice ori să scoată din sânul său, cârmuitorul sau cârmuitorii cari știind sa vrea și având curajul să-și asume răspunderile vor putea readuce țara la starea de înflorire pe care o merită, și pe care a avut-o. Noi nu vă cerem onoruri, nici sufragii, nici puterea și nici nu vă făgăduim nimic ! Vă cerem numai să vă dați socoteală de tragedia momentului, să vă reculegeți și să vă îmbărbătați și încetând a vă socoti drept nimic după cum ne-am socotit cu toții până acum, încetând de crede că totul se poate face prin a toți fără ca nimeni să contribue la ceva și ca colectivitatea poate face totul fără ca acei cari o compun să aibă vreo voință, să vă adunați energiile pentru ca ele strânse laolaltă să formeze un nucleu de energie socială din care poate ne va veni mântuirea- UN GRUP, LA PLECARE Discursul d-lui Maras Când deschide cineva abecedarul din clasa I-a primară, găsește de silabisit următoarea frasă: minciuna e începutul tuturor viețiilor“. Guvernele noastre după răsboiu au trăit numai pe minciuni, șefi de guverne afirmând că au avut bugete cu escedente și permițându-și să cheltuiască ascendente imaginare, minciună mândra lozincă „prin noi înșinealtă minciună care ne-a adus controlul strein la Banca Națională. Până și acest controlor a fost mințit! Din cele trei condițiuni principale ale împrumutului, plata datoriilor interne ale statului, echilibrarea bugetului , și învestiri în lucrări ieductive, căci una nu s’a respectat ! Consecințele minciunei: promiscuitate pe spinarea acționarilor între oamenii politici și mănoasele consilii de administrație ! majoritatea funcționarilor fură ! La finanțe nu e zi să nu se descopere o nouă hoție, mandate încasate de câteva ori, fraude la aproape toate administrațiile financiare ! La domenii, am avut în mână raportul comisiunei care a anchetat direcția cadastrului: s’au cheltuit 656 milioane și nu avem nimic! Toate măsurătorile moșiilor expropriate sunt în vânt! Dacă s’ar așeza aceste moșii una lângă alta pe hotarele lor comune, am ajunge cu moșiile din Ilfov în Buzău! (urmare în pagina IV-a)