Epoca, februarie 1930 (nr. 300-323)
1930-02-01 / nr. 300
No. 300 3 LEI REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No33 Reclame și inserții Se primesc la adorația ziarului și la toate agențiile de publicitate Teleim 362110 LâmbSrg 1 Februarie 1930 c FONDAT IN ANUL 188B DE NicoLA miPESCU - Director: Gr. n. miPCSCO Tic. Semn po lard, puterea mea de munca și puterea mea de iubire, Nicolae Pupescu Intre sate și orașe Sentimentalismul nostru național ne face să acordăm satelor o importanță cu mult mai mare decât orașelor. Satele sunt temelia statului nostru pentru că ele sunt locuite mai numai de români, in aceste sate se păstrează calitățile etnice ale neamului românesc, aci găsim toată comoara de simțire, de gândire, de gust artistic și literar al poporului nostru. Ce sunt orașele în schimb? Cu mici excepțiuni ele sunt copleșite de străini, nu prezintă nici decum caracterele etnice ale neamului. Locuitorii ei vorbesc limbă românească păsărească , o arta și literatura orașelor sunt o copie stângace a modelelor străine ; gust, bun simț, omenie nu se găsește la orașe ; acestea sunt calități cari se desvoltă numai în căsuța văruită și acoperită cu stuf sau șindrilă a săteanului. De aci o întreagă atitudine culturală și politică pe care am adoptat-o, conștient sau nu, și care dictează toate actele noastre. Este timpul să înceteze această maimuță reală rurală. Orașele sunt tot atât de românești ca și satele- In orașe pulsează viața în toată neliniștea ei; din orașe pornesc toate imitativele generoase; ele au fost acelea cari au ținut tot timpul aprinsă făclia naționalismului și tot ele au fost acelea cari au cerut războiul pentru întregirea neamului, iar sacrificiile orașelor și orășenilor au fost tot atât de mari și tot atât de dureroase ca și ale satelor și ale sătenilor. Dușmănie între sate și orașe nu există decât în mintea celor cari au citit câteva cărți pe cari nu le-au priceput sau în capul celor iluminați, cari își închipue că însușirile neamului stau în țari și în opinci. In realitate, între sate și orașe există o strânsă legătură. Populatiunea orașelor,se alimentează continuu din locuitorii satelor, cei mai bine înzestrați dintre săteni părăsesc satul și se așează la orașe unde ajung să ocupe sitenațiuni înalte în toate ramurile de activitate publică, și reușesc să dea orașelor o înfățișare din ce în ce mai românească în măsură ce timpul trece și ce puterea de românizare își poate manifesta efectele ei- Așadar, nu dușmănie ci colaborare, iată care trebue să fie lozinca noastră când vorbim de raporturile dintre sate și orașe" Nu se poate vorbi despre o viață înfloritoare a satelor dacă , orașele sunt sărăcite și lipsite de orice activitate culturală, socială sau economică. Dar dacă este așa, are oare un sens tot ceea ce facem dela război încoace? r Pornind de la constatarea, cu totul superficială, că numai satul este românesc, ne-am năpustit cu dragoste asupra lui și am sacrificat orașele. Toate legiuirile noastre dela război încoace au fost făcute pentru ca să favorizeze populațiunea rurală, deci și satele în deerimentul orașelor și orășenilor, începând cu reforma agrară , care trebuia să aducă înălțarea e i materială și culturală a săteainului, continuând cu reforma, electorală și cu toate legile fiscale, toate au avut de scop să asigure populațiunei rurale o sitituație cât mai priveligiată în 1 stat. Rezultatul îl vedem: satele sunt tot atât de nenorocite ca și orașele, mizeria este și acolo tot atât de mare ca și aci, nemulțumirea clocotește și în populația■nea rurală cu aceiași tărie ca și în aceea a orașelor. ’ Ca să ajungem la acest rezultat a trebuit să facem această politică nenorocită, iar roadele culese nu sunt suficiente ca să nu facă să înțelegem că este timpul să încetăm cu această nebunie a reformelor și că în locul lor avem nevoe și la sate și la orașe de o bună gospodărie ? Alegerile județene și comunale cari vor avea loc în curând, vor fi un minunat prilej să impunem această schimbare în politica țarei noastre Să trimitem pe toți reformatorii și pe toți făuritorii de legi la muzeul de antichități și să facem tot posibilul ca rezultatul alegerilor să însemne condamnarea definitivă a acestei politici In această privință inițiativa, trebue să pornească tot de la orașe. Populațiunea orașelor a avut de suferit tot atât de mult dacă nu chiar mai mult de pe urma acestor reforme ca și satele. Două serii de legiuiri au lovit tusa în deosebi pe orășeni: cele electorale și cele fiscale. Prin cele dintâi voturile orășenilor, adică a populației celei mai bine pregătite politicește, au fost înecați în marea massă a voturilor rurale. Indicațiunile orașelor, în alegerile pentru parlament, nu mai pot eși în evidență din cauza numărului mare al voturilor sătești. Numai astfel se poate explica valul de demagogie care s'a revărsat peste această biată țară. Prin reformele fiscale populațiunea orașelor a ajuns să suporte toate impozitele, sătenii fiind scutiți de multe din "aeceste sarcini S’a ajuns astfel la acest rezultat paradoxal ca dintr’o populație de vreo 18 milijoane locuitori, cât există în România, numai vreo 4—5 milioane suporta toate aceste greutăți.Cum poate, în aceste condițiuni,să se desvolte comerțul, industria, cum poate să existe o viață intelectuală și culturală, poate, cu un cuvânt, să se cum dezvolte în aceste împrejurări !Viață orășenească înfloritoare.o . Din această pricină orașele stârjesc, se ruinează și se demoralizează, iar alăturea de ele și satele se ofilesc și rămân în sărăcie. Pentru ca să ieșim din cerc vițios trebue ca orașele acest să reacționeze. Aceasta o pot face cu prilejul alegerilor comunale. De data aceasta rezultatele nu vor putea fi alterate de voturile sătești. Prin urmare dacă corpul electoral orășenesc își va înțelege propriile sale interese, rezultatul acestor alegeri va însemna condamnarea definitivă a politicei urmate până acum și deci și a celor cari au practicat-o, adică partidele politice. Pentru ca acest rezultat să aibe această semnificație nu există nici un mijloc mai bun decât anularea voturilor. Iată de ce la viitoarele alegeri comunale, cuvântul de ordine va trebui să fie : Cetățeni, anulațivă voturile. BOTETELE ȘANU Vacanțele Parlamentului Parlamentul a luat vacanță până dupr A efectrea alegerilor colmunale. Sesiunea a început la 15 Ianuarie. S-a lucrat, deci 15 zile, și aceasta cu intermitențe. Era, prin urmare, neapărat necesară o vacanță de opt zile. Mai ales că, în timpul celor zece ședințe ținute, sa desfășurat o activitate prodigioasă... Am întreba care este motivul acestei vacanțe parlamentare, când guvernul anunță atâtea proecte și când ziua închiderii sesiunii bate la ușă ? Motivul alegerilor comunale ? In orice caz el nu poate fi legal invocat, căci nu se poate suspenda activitatea legiferantă a aleșilor națiunii pentru ca aceștia să poată pleca în județe în campanie electorală de partid. Parlamentul nu poate fi la dispoziția partidului. D. Maniu poate invoca, în favoarea sa, uzul , dar uzul partidelor oligarhice, ale căror metode au fost de atâtea ori și cu atâta strășnicie combătute. In ce ne privește, aplaudăm aceste vacanțe, [s. mânui făcânu-le cât mai dese, militează elocvent pentru teza noastră: inutilitatea Parlamentului. De fapt și d. Marciu trebue să aibă aceiași convingere. N’a dovedit-o, oare, când a luat parlamentarilor săi demisiile în alb ? Și de atâtea ori apoi când Camera s’a dovedit doar un complicat birou de înregistrare ? Dar d. Maniu nare curajul opiniilor sale. D-sa preferă metoda... acoperită : elosirea individualităților, vot fără discuție și vacanțe cât mai dese. In fapt Parlamentul nu există decât numeric, budgetar și teoretic. In forma care funcționează, cu controlul pe care îl exercită și cu vacanțele acestea oricând și pentru orice, el ar putea fi acceptat la rigoare și de organizația „Vlad Țepeș", minus, bineînțeles, grevarea budgetară a alegerilor și minuscota ridicată a diurnelor. D. Maniu ar putea deveni, cu încetul un excelent propagandid al organizației: „Vlad I ”f. Să strigăm urat Am fost adesea învinuit de o reverență față de palat, pentru că mi-am permis să spun ceia ce foarte mulți gândesc« Crescut în atmosfera republicană de la Geneva — fără a fi republican în România — îmi dau seamă că brutalitatea cuvintelor mele trebue să fi jignit adânc, ipocrizia anturajului de la Cotroceni. Nu mă adresez acestui anturaj, ci însăși Principesei Ileana, care mă va pricepe fără îndoială mai bine ca acei ce o înconjoară. Cunosc sentimentele românești ale Domniței, de aceea îndrăznesc să-i fac o respectuoasă rugăminte. Guvernul a fost sezisat de o cerere de cincizeci de milioane pentru zestrea viitoarei contese de Hochberg. Guvernul este în căutarea acestor bani. Casa statului e goală, birurile intră greu cu toate ordinele date perceptorilor de a executa fără cruțare. Până la urmă, strângând șurubul, se vor găsi banii. Guvernele cele mai democratice sunt fără milă pentru popor, când e vorba să satisfacă o dorință regală. Cum nu-mi fac nici o iluzie asupra tăriei de caracter a bărbaților noștri politici, care de sigur că au și spus da, când în mod hotărit, dar respectuos trebuiau să răspundă un, rog fierbinte pe Principesa Ileana să refuze această danie. Un asemenea gest prețuiește mai mult decât toate bogățiile de pe pământ. De ce să nu aibă și poporul acesta mângâierea unui gest de generozitate, reamintind, chiar în mod palid dezinteresat Regelui Ferdinand când a declarat război Germaniei. Nu e vorba să se ascundă ordonanțarea banilor, sau să-i dea guvernul din fondurile secrete. Poate că astfel sfidarea ar fi mai puțin brutală, dar suferința nenorociților obligați să adune suma tot atât de mare. Mi s-a istorisit că intrând zilele trecute cu logodnicul său într’o cantină muncitorească, Principesa Ileana, a fost revoltată de faptul că lucrătorii cu gândul la necazurile lor, au uitat să strige ura. Mi s-a afirmat chiar, că Principesa le-a făcut observații. Domniță, ai mărinimia să refuzi zestrea cerută Statului, și toată țara de la un capăt la altul va striga ora 1 GRIGORE FILIPESCU. Alegerile Boala democrației, pe care învățatul francez Charles Benoist a botezat-o „electorita“, s’a abătut din nou asupra sărmanilor noștri politiciani. In fata monstrului electoral, ceii din umbră, și-au pierdut capul, de alinelea. Un fel de tremurici, deliram tremens, i-a buimăcit, și nu-și mai dau seama de ce o fac. Chiar dacă, cândva, au avut vre-o urmă de bun simț, o umbră de judecată sau stăpânire de sine, de data aceasta le-au pierdut pe toate. Simțul, real știlor, al proporției și al raporturilor, s’a anihilat și nu e de mirare dacă toate actele lor sunt dezordonate și lipsite de orice logicii. E natural. Boala este extrem de gravă înaintată. A devenit cronică. In această fază, supra-acută, un diagnostician bun nu-și mai face nici o iluzie. In spasmele agoniei nu mai cugeti, și, agonie, însemnează sfârșit. Se apropie încă o scadentă. De data aceasta alegerile vor avea să decidă : 1) Cui se mai cuvine onoarea de a prăda și batjocori țara; 2) Care tabără politică, din cele cari au pricinuit dezastrul, va fi în stare să-l desăvârșească; și 3) Dacă poporul român, blând și mare, e hotărît să meargă la tăere, dobitocește, sau mai are puterea să se împotrivească călăilor lui. Acestea sunt cele trei probleme pe cari, mintea și sufletul românesc, în clipele triste de azi, sunt chemate să le deslege. Prea multe suferințe îndurate, prea multe necazuri, prea dureroase experiențe, și prea multă și chinuitoare răbdare pentru ca mintea și sufletul să nu fie înălțate și lămurite. Noi, aceștia cu credință nestrămutată în Vlad Țepeș, avem și credința nestrămutată că neamul nostru își va spune cuvântul hotărîtor — și va protesta, deocamdată, împotriva partidelor politice, împotriva hoțiilor și nelegiuirilor, umilându’și votul — iar mai târziu, îi va lua pe toți la goană, așa cum se cuvine, cu toroipanul. Căci răbdarea își are marginile ei și suferința și mrerg pe ale ei. Partidul care guvernează, și cele din opoziție, cari aleargă după putere, s’au pornit iar la întrecere. In goana lor desperată nu mai țin seama de nimic, nu văd, nu aud, nu cruță nimic. Dau buzna peste tot, îmbrâncesc tot, răstoarnă tot. Ce-i pasă guvernului că nemulțumirile clocotesc, că locuitorii tarei sunt apăsați de nevoi asupritoare, că spiritele sunt neliniștite. Ce-i pasă că mizeria și nesiguranța, birurile grele, amărăciunea și nemulțumirea provocată de unii și de alții, de sus și mai de jos, sunt stări morbide și primejdioase. Și ce-i pasă d-lui Maniu, acest pontif al îngâmfărei democratice, pacifist à-rebours, iscoditor al armatei defensive ,— că spiritul vrăjmaș, încuibărit la noi și veșnic la pândă, a eșit din vizuină și forfotește în Basarabia, fără teamă, ca la el acasă. Și ce-i pasă dacă veninul și balele comuniste pătrund în sufletele slabe sau slăbite de mizerie și stropesc obrazul țării. Și ce-i pasă dacă armata roșie din apele negre, înzestrată cu un crucișător și un dreadnought mai mult, rânjesc cu hohote privindu-ne, sau că flota ofensivei aeriană dela Odesa ar putea să ne înroșească cerul albastru, într’o bună zi, când poate, din păcătoșenia noastră, vom plăti un tribut îmbelșugat de sânge pământului desrobit. Nu, d-le Maniu, nu suntem alarmiști !... Vedem și simțim realități pe cari d-ta nu le vezi și nu le simți. Beția popularității și dragostea democrației, așa zili, cum o înțelegi d-ta, te stăpânesc într’atâta încât nu mai vezi ce se petrece în țară și n’ai avea nici timpul să iei măsurile de îndreptare, așa, și cum îți impune datoria. Ești liniștit. N’ai nici o grijă. Firește. In Basarabia te reprezintă însuși geniul orator al ordinei administrative. Ce vreți mai mare garanție!... Noi însă îl numim pe nume: Trădătorul Stere. Dar e păcat să vă mâhnim și să vă tulburăm, tocmai acuma, când aveți preocupări atât de mari și atât de istovitoare. Aveți dreptate. Perioada electorală e un eveniment atât de mare, atât de însemnat, atât de covârșitor, încât, toată activitatea unui popor în afară de ceremonia sacrosanctă a cultului electoral, încetează. Chiar drepturile naturale, de apărare, de conservare, de dreptate, dispar. Justiția, cea dintâi, se dă la fund. Reprezentantul ei, domnul ministru Grigore Iunian, devenit celebru prin anteproectul său de apărare contra onoarei — sau, dacă nu mă înșel, „pentru apărarea onoarei“ — (d. Maniu, invidios, și-a atribuit și d-sae, pe drept sau pe nedrept, o parte din lauri) a luat măsuri din vreme ca timp de o luna și mai bine, cât vor tine alegerile, Justitia să-și zăvorească porțile și să amuțească. Sublimă inspirație. S’au găsit, totuși, nesocotiți, sa protesteze. Baroul Prahova e cel dintâiu. Păcat!... N’au priceput că gestul a creat o formulă lapidară, o axiomă care consacră definitiva celebritate a geniului ministerial dealungul veacurilor electorale : — In alegeri dreptatea nu cuvântă !... TOMA METAXA Contra-propagandă In urma raportului precis, înaintat de către Marele Stat Major, înalta Regență a cerut d-lui Maniu să ia măsurile cele mai severe cu privire la campania comunistă din Basarabia. Raportul arată că emisarii Sovietelor au reușit, nestânjeniți, să-și execute programul, aproape în Întregime, reușind să atragă de partea lor, în afarfi de clasele muncitoare, și populația rurală. Față de adversitatea naturei, care ani de-a rândul a bântuit cu cea mai cumplită secetă provincia de peste Prut, și de vitregia administrației noastre, recunoaștem că nu le-a fost comuniștilor greu să câștige de partea lor poporul atât de greu încercat. Unde mai punem, pe de asupra, atitudinea și crezul guvernului într’una și neprihănită democrație împinsă până la un fel de concurență neloială făcută tovarășilor moscoviți. O serie de împrejurări nenorocite cari au contribuit să otrăvească și să pervertească până și pe cei mai pașnici și vrednici cetățeni. Dar, nenorocirea s'a Întâmplat. Basarabia este vătămată și nimeni, nici guvernul, nu mai are azi curajul să tăgăduiască realitatea cea mai evidentă. Faptul care ne înspăimântă, grozăvia cea mare, nu rezidă însă atât în lucrul în sine cât în nenorocirea că guvernul este incapabil să stăvilească și să reprime acțiunea comunistă. Primul ministru, chemat de Regență, pus in fața dovezilor care nu-i mai permiteau nici explicațiunile stereotipe, nici tradiționala anchetă cu nelipsita persoană de Încredere, a convocat un consiliu de miniștri în care s’a luat suprema hotărîre. Ei bine, democrația română, sub părinteasca oblăduire a părintelui ei necontestat a hotărît că, față de crima făptuită de comuniști, să se instituiască O CONTRA PROPAGANDA. Fără calificative, fără cuvinte grele, judece orice bun romăn ce însemnează și unde ne poate duce Inconștiența unui guvern care nu se poate convinge de catastrofa ce ne amenință. Pentru d, Maniu, Sovietele sunt un basm, comunismul un cântec, iar opera lor distrugătoare, desfășurată metodic în Basarabia, o armă, un leitmotiv pentru opoziție care ține să-i facă dificultăți. Nenorocirea cea mare este că guvernul, neputincios să ia măsurile severe cerute, nu pricepe sa treaca mâna unui om hotărît, capabil să stârpească comunismul din patria d-lui Stere. Și ce ușor ar fi acum când nașa rabla este un directorat și se găsesc destui români energici și buni patrioți cari s’o tămăduiască. Păcat însă că elementele capabile nu pot avea binecuvântarea Blajului și certificatul deputatului de Soroca. RIM Grav atâtentic aviație In Franța PILOTUL A FOST UCIS Paris, 30 (Rador). Din Chateaurous se anunță că un avion militar de vânătoare a căzut în timpul unui sbor. Pilotul a fost făcut bucăți. Dacă vrei să scapi țara de hoți, anulează-ți votul. ¥ Cetățeanul cinstit își anulează votul ca să nu fie rămas cu jefuitorii Dece se schimbi regimul In Spania Ziarete de anocraffice din întreaga trcotaduita seacă, avida și dură. Nu contestăm intențiille frumoase ale d-lui de Rivera, nici sacri fimte safe pentru binele general al Spaniei. Dar dictatorul Spaniei a luat libertatea Spaniei ne dând nimic în schimb. Mussolinii luiau libertatea Italiei și -i dat în schimb entuziasmul. I-a luat meapinajma, dar ia lăsat inima să bioită, nu se poate o operauție fără durere, când palistenitul vrea să fie salvat. O dictatură ca și o democrațiiie fără bază mistică nu e posibilă. De aceea dictatura din Iugoslavia poate avea foarte bine acelaș sfârșit. Când însă fascismul va trece în forte istoriei, va chema cu forțe magnetice trecutul glorios al lui Mussolini, așa precum Franța își rechema Napoleoniul. Un popor nu se guvernează decât conducând pasiunile lui, Europă, au scos un strigăt de bucurie văzând cum dmotartumiile pentru care se ridicaseră atâția apologii, au încăput prima lor cascadă. Fără nici o amartiză profundă, ziarele franceze se mărignesc a înfiera și a dovedi în mod palpabil» că după căderea dictațiuneii lui Primo de Rivera va sosi și sucombarea dictaturilor din Iugoslavia, Italia, etc. Romaine însă în ziarul ,,La Libérté" un articol al ilustrului scriitor d. Baiinoille care, cu o finețe psihologică rară și cu un obiectivism și o imparțialitate de istoric, amartizează încluderea dictaturii spaniole. „D. de Rivera, dictator ali bunului public, buni jandarm îm contra anarhiei» lichidator al afacerilor marocane» iubitor de progres sociali, nu a zguduit din apatia sa poporul spaniol. A avut în contra a d-saile întreaga elită a armatei și universităților, a industrialilor și a caipistalâșilor. Prăbușiirea pesetei este una din cauzele retragerii sale. In fond Directoriul s’a născut tot așa cum și moare. Fără entuziasm și fără ură și, mai ales, fără doctrină și fără ideologie. Tocmai de aceea seamănă așa de puțin cu fascismul". Și iartă deci adevărata cauză: dictatura spaniolă n’a fost clădită pe entuziasm, n’a avut mit și un mit, nici o bază mistică. A fost o TH. M. ASAU. Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul. Țara va înțelege atunci ca nu vrei să votezi cu hoții. Cetățenii care îți anulează votul, își respectă averea. In plin dezastru La Căile Ferate se petrec lucruri mai slabă rezistență, fantastice, din care nu reese altceva decât teama zilei de mâine. Comisiunea, însărcinată cu așa zisele măsuri de pază, a depus un raport dureros de trist. Concluzia la care s’a oprit nu-i altceva decât o rușine pentru țara noastră. De azi înainte nu se mai garantează circulația pe liniile principale dacă nu se institue un corp special de pază. In Basarabia comuniștii se lăfăiesc mai liberi decât în raiul lui Lenin, iar guvernul, în înalta lui înțelepciune, s’a hotărît să-i contracareze prin propagandă. In vechiul regat, țăranii pălmuesc miniștri și fugăresc perceptorii, nu mai ascultă de nici un soi de autoritate și nu mai dau nici un interes dispozițiunilor luate. In Ardeal, în Banat și în Bucovina, toată viața zace la pământ sub privirile galeșe ale partizanilor politici cari se trudesc să inventeze nouă sisteme de amăgiri democratice prin făgădueli inedite. Pretutindeni o luptă din care nu se poate desprinde decât o harababură care descurajează din ce în ce mai mult. Asistăm la un proces de descompunere sigură fără să încercăm ce. Nu există ramură de activitate care să nu fie lovită de moarte și, mai ales, care să mai încerce o ieșire. S’ar părea că se apropie o cometă, un cataclism terestru care, pentru un moment, ne-a luat orice simțire și orice putere de acțiune. Și când te gândești că fenomenul nu-i decât tot ce poate să fie mai firesc... Cinne-l cunoaște pe d. Maniu, cine îl are în față și-l drămuește, cine a cunoscut în omul acesta dubiul, amânarea, nesiguranța, acela desigur nu se mai poate îndoi de unde vin lâncezeala, inacțiunea și teama. Oare, Kemal Pașa, Mussolini, n’au dat nimic din viața și din măreția lor statelor respective ? Pentru cine i-a văzut la lucru, atât in viața lor particulară cât și publică, aspectul țărilor cari au avut fericirea să-i aibă este o icoană vie a sufletelor celor doi bărbați pe cari și istoria și civilizația îi va răsplăti. Puneți-i acum și pe d. Maniu alături, și deslușiți-vă de ce în România e lipsă, neîncredere, teamă și, mai presus de toate, un imens... spuneți-i și dv. cum vreți. MIR. Tot în jurul modificam calendarului am Nici nu am apucat să ni suim bine pe d. R. Ioanițescu în calendar că iartă străsneM lui Dumnezeu a și venit să dărâme vițelul de aur, iaoW că_raia ne închinam, pedepsindu-ie astfel pentru, impietatea noastră Căci părăsând credința noastră cea dreaptă întru Domnul, ne..am lăsat amăgiți de ricîemâe celui necurat Și dând crezare cuvitateâior sale prin care se proclama Molul mulțimii, prins a- i ridica agitare și azi imnuri. Dar când rătăcirea noastră a mers până acolo , încât să nu trecem oficial în rândul sfinților, înlocuind prin el pe cuviosul Efraim, în aceia clipă mânia Domnului a coborât asura noastră... El a trimis fulgerul său în persoana unui sătean din Clejanii, care a despuiat idolul de aureola popularității. Admonestarea pe care sfântul D. R. a primitbo îl va face demn de treptele ierahiei umane, îl face apt pamtru funcția de ministru plin. Căci în politică martirajul se răsplătește. Dar din înălțimea sferelor albastre, dL a căzut pentru totdeauna Eu tunsul nu mai am curaj sări: susțin.. camdîn dartina ce-i propusesem în calendar. Mi e teamă că viguorsuil Dmmirtrache din Qejani mă va trăsni și pe mine, nu numai pe idolul meu, ■I ■ • . G. B. in Grecia armia se sigita Atena, 30 (Danub). Cercurile militare sunt din nou agitate din cauza polemicelor dintre șefii armatei. După seria de articole resunătoare ale generalului Masorikis, șeful de stat major a apărut azi un articol senzațional al generalului Kazensotiotis cu privire la aprovizionare. Ca răspuns ministrul de război a dat acestuia din urmă 15 zile de arest pedeapsă. Evenimentele sunt viu comentate de opinia publică care este din nou agitată.