Epoca, martie 1930 (nr. 324-349)

1930-03-01 / nr. 324

No. 324 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, CALEA VICTORIEI No 33 Reclame și inserții Se primesc la ad­ trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telelei 362110 âSKT.în'ÎE NICOLM îI LIPESCU­ - Director : Gr. N. LUPESCU Sâmbătă 1 Martie 1930 letica drumarilor neființe, nu teorie politica De data aceasta sunt perfect de acord cu d. Nae Ionsecu. Doc­trina politică mă interesează mult mai puțin ca faptele, spe­­culațiunile teoretice mai puțin ca oamenii cu care conlucrez. Autoritatea unui om, perso­nalitatea sa, fără a vorbi de ge­niul său, pot schimba cu desă­vârșire fizionomia unei epoci. Să luăm un caz concret: Franța de astăzi. De starea să­nătății d-lui Poincaré depinde întreaga desfășurare a eveni­mentelor politice. Neputându­­se constitui cu actuala Cameră un guvern viabil cu excepția unei cârmuiri Poincaré, nu este exclus ca Franța să mear­gă spre dictatură dacă fostul președinte al Republicei rămâ­ne indisponibil. Poți să nu te ocupi de oa­meni, când un întreg sistem politic depinde la anumite mo­mente de calitățile lor? Cred că România nu va ieși din situația de astăzi fără sus­pendarea regimului parlamen­tar tocmai fiindcă ne lipsește omul în stare să strivească prin autoritatea sa. Camera. Pe mine mă interesează în­totdeauna mai mult ziua de astăzi decât ziua de mâine. In momentul de față mă preocupă ofensiva de demora­lizare a țării pornită de la Mos­cova. Degeaba clădești pe hâr­tie pentru viitor dacă ai riscul să fii distras în prezent. Țara va fi salvată de oa­meni, nu de teorii. Adevărata descentralizare administrati­vă: 72 de prefecți stăpâni pe județul lor, netulburați de po­­liticiani, nehărțuiți de agenți electorali Selecțiunea acestor „oameni” mă interesează nespus mai mult decât înserarea într-un program a electrificării căilor ferate. Cu cât înaintez în vârstă cu atât mă impresionează mai mult numărul de oameni care trăesc în programe și din pro­grame. In afară de noțiunea de a­­devăr, care are o valoare AB­SOLUTA, toate celelalte în po­litică sunt absolut relative pen­tru mine. Prefer pe Rege, regenții cât am un rege; regența, repu­blicei, cât am o regență. Nu mă pierd în formule abs­tracte. Instituțiile noastre constitu­ționale sunt simple convenții, ce n’au altă valoare decât a­­ceia pe care le-o dau oamenii chemați să le reprezinte. Când ne-am adunat la „Vlad Țepeș“ n’am înțeles să facem teorie politică, ci să realizăm ceva. Iată ce ne deosebește de toate asociațiile academice, pe zi ce trece mai numeroase și mai... inutile. GRIGORE FILIPESCU Din tot noianul de legi, cu care ne-a gratificat guvernul de astăzi, sigur că cea mai puțin studiată și care va trebui în întregime refă­cută este Legea Drumurilor. Această lege eșită din concep­­tiunile uneia din numeroasele co­misiuni de nepricepuți, însușită de un ministru, care sunt sigur că nici astăzi nu o cunoaște și nu o înțelege, votată de un parlament în care cea mai mare parte din membri sunt agramați și vântură rară, nu s-a aplicat Încă, din cauza alegerilor comunale, când contri­buabilul orășean, proprietar ur­ban și rural, ar ști ceea ce îl aș­teaptă, din aplicarea acestei legi, un vot nu ar mai da listelor gu­vernamentale. Din această cauză nu se aplică legea, nu se fac în­casări pe seama drumurilor, nu se angajează și nu se lucrează ni­mic. Cu o trăsătură de condei legea schimbă fără multă vorbă baza im­punerilor pentru drumuri și după ce le împarte în diferite categorii, le dă : I) șoselele naționale în seama unei Case autonome ale cărei ve­nituri constă din enorme taxe pe toată gama de produse petrolifere, pe cauciucuri, pe automobile ,ca­mioane, taxa de 50 lei de vagon în­cărcat de cale ferată, etc., etc­, iar cărăușii cu vitele nu plătesc ni­­m­e. N­) celelalte șosele, județene, vi­­cinale și comunale rămân în ad­ministrația consiliilor județene, fondurile pentru această categorie se alimentează din diferite venitu­ri enunțate în art. 53 și tocmai la ultimul aliniat 1) din acest ar­ticol, se vorbește de cea mai im­portantă categorie de impuneri adică cotele adiționale care rămân să se fixeze în fiecare an de con­siliile județene. Sistemul plăței în natură pre­stația din vechea lege, bazată pe număr de brațe și de vite, este înlocuit cu plată în bani și atunci în locul celor 5 sile cu carul cari valorau 750 lei anual pe cari era obligat să le facă un țăran cu 2 vite, impunerea se face pe baza veni­tului. D. Garoflid într’un documentat articol din Argus, în urma unui raport ce a primit de la sindica­tul agricol Botoșani, care arată că consiliul județean din Botoșani, a fixat cota adițională la 7 la sută, face un calcul foarte sugestiv care dovedește până la evidentă bat­jocura Legei drumurilor.Un țăran proprietar a 3 Ha. de pământ evaluat în rolurile fiscu­lui la 1.800 lei venit anual, va plăti la Botoșani 126 lei anual, în loc de o muncă valorând 750 lei după vechea lege. Un proprietar de 1000 Ha evaluate la un venit de 6.000 lei va plăti prin urmare 4.200 lei în loc de 2.400 cât plă­tește astăzi și un proprietar de 250 Ha la un venit de 150­ 000 lei anual va plăti la Botoșani 10.500 lei în loc de 4.000 cât plătește astăzi. Că­răușii cu vitele cari utilizează cel mai mult toate drumurile, neavâd pământ ,nu vor plăti nimic. Dar să mergem mai departe, să vedem ce fonduri adună comuna după vechea lege și ce va încasa după cea nouă, admițând o co­mună de 500 tirani proprietari a 3 Ha fiecare, un proprietar mij­lociu cu 100 Ha. și unul mare cu 250 Ha făcând calculul după ve­chea lege, comuna avea un venit de 381600 lei, iar după noua 77.100 lei-Cum se chiamă această batjo­cură, domnule Halippa ? Dar ce să ne mai mirăm când un ast­fel de nenorocit ajunge ministru, nu avem decât ce merităm ! Să vă arăt acum, domnilor oră­șeni, ce vă așteaptă și pe d-voa­­stră după trecerea alegerilor co­munale, fiindcă până atunci di­plomația cusută cu ată albă a ace­stui guvern de ilustre mediocri­tăți a suspendat aplicarea legei. Tot acest faimos aliniat­­, bă­gat într’un mod așa de inocent la sfârșitul art. 58 autoriza siliul județean să perceapă con­ace­leași cote adiționale asupra tu­turor veniturilor elementare pre­văzute în legea pentru unificarea contribuțiunilor directe! iată deci un proprietar al unui imobil din București care îi aduce un venit de 200.000 lei anual, adică exact cât costă întreținerea automobilu­lui d-lui Halippa pe un an, plă­tind cu 7 la sută 14.000 lei nu­mai pentru drumurile județene; iată avocați, doctori, ingineri, ne­gustori etc., etc., tot ce mi­că,­ im­puși să plătească pentru ca țăra­nul nostru care din 360 zile nu lu­crează 180, să nu facă nici acele nenorocite de 5 zile cu carul! Ce vreți onorați contribuabili, așa cere democrația integrală, ea costă scump, scump de tot. Și iată cum actualul guvern văzând că nu avem șosele, nu a­­vem drumuri, dorește să ne adu­că și această binefacere. De ce nu avem drumuri ? Cine nu știe că sunt prea puțini care își făceau zilele de prestație, cine nu știe că nu aveai decât să vrei, fiindcă cu două găini, pichorul li­ber a ori­cărui sătean, bilețelul, sal­vator că și-a îndeplinit datoria, cine nu știe că conductorii teh­­­nici au și ei curțile pline de pă­sări și prestații gratis pentru ne­voile lor: cine nu știe că inginerii județului nu ies din biurouri, nu controlează nimic! Dar trebue să fii drept, nu pot scăpa ocaziunea de a arăta că în comuna mea Vintileanca, se lu­crează la o bucățică de șosea de 4 km. de 7 ani; prefectul liberal al d-rului Angelescu, această pacoste a județului Buzău, a întrebuințat zilele de prestație la construcția școlii din com. Vintileanca: școa­la veche era, dar frontispiciul era prea mic și nu s’ar fi putut scrie în litere suficient de mari, „Școa­la d-tor Angelescu“ ?! Iată, d'lor guvernanți de azi și de mâine, de ce nu avem șosele ; legea veche făcută de oamenii cu alte capete decât ale dv., era per­fectă, numai că nu se aplica din cauza oamenilor dv. de partid, pe cari îi scotea unii din pușcărie ca să-i bage în administrație și vice­versa. NICOLAE MAREȘ Sa făcut incepabul Justitia, pe care a târâit-o, cu chiu cu vai, 16 luni, o abandonea­­ză, în ghiarele democrației ardele­nești — cristalizată, din punct de vedere juridic, în câteva contoare sau trafice de notari publici. Este adevărat că d. Iunian cam tușea. Tușea, ori de câte ori se fă­ceau numirile în magistratură și mai ales avea o tuse convulsivă, care-l apuca instantaneu când era vorba de numirea unu „doctor în țură“. Idiosincrasia juristă de prove­niență vieneză sau din Budapesta a fost singura boală care i-a venit de hac. Ce este mai curios însă, este că se dă o altă explicație. De exemplu, se spune că d. Iu­­nian trage ponoasele unui proect de lege, care pretindea foștilor miniș­tri de justiție să nu mai pledeze cinci ani după funcționare. Adică, o veche boală descoperi­­tă de doi premergători, de fericiții Eugen Stătescu și Toma Stelian. Noi, cari cunoaștem adevărul, nu ne putem lăsa mistificați­ile apa­rențe sau de intrigile celor cari au pus să semneze menționatul proect. Iscăliturile regățenești din josul legei, pornită din inițiativă particu­lară zisă parlamentară, nu au da­rul să ne amăgească. D. Iunian știe tot atât de bine de unde-i vine lovitura. De aceia, demisiunea d-sale, ire­vocabilă pare-se, de rândul acesta, va fi urmată de un mare zămbălău. D. Mihalache liber azi, deoare­ce a terminat cu interminabilele d-sale scrisori către plugari, va avea timpul necesar să examineze situația colegului de la justiție și să-și reamintească de dictonul, joacă ursul prin vecini. Fără să fim prooroci sau să a­­vem pretențiuni de ordin Chiro­mantic, îndrăznim să articulăm că, dacă Sfântul Blaj a început să ma­cine, — și-a început cu cel mai de seamă, — apoi atunci măcinată va fi toată făina regățenilor. Demisia d-lui Iunian este una din cele trei mari satisfacții cerute de ardeleni la Cluj. A. C. „Sărbătoarea gră­n­elor“ in Italia Roma­ (Ceps).­­ Din inițiativa șe­­fului guvernului italian se va organi­za în ziua de 12 Aprilie o „sărbătoare a gr­ânelor". Vor fi sărbătorite stră­­duințele prospere ale guvernului în direcția ridicării agriculturii italiene și în special succesele obținute de campania grâului Demosul francez — • »»»------------­ Cabinetul Chautemps a trăit cât durează trandafirii, spațiul unei dimineți... Când, sătul de a fi un simplu o­­pozant, președintele parlamentar al radical-socialiștilor a deschis fo­cul contra guvernului, prin devo­­tatul său Antérior, el nu și-a în­chipuit desigur că va fi atât de bine servit de evenimente. Gutura­iul londonez al lui Tardieu și iu­bita vocațiune medicală la minis­trului de finanțe („je crévé­­ ali­ées“), i-au înlesnit peste orice aș­teptare operațiunile sale de ședin­ță, la care bătrânul vulpoi Briand ad­ucea, din culise, sprijinul său, prin intermediul porumbielului favorit Loucheur. S'au scuturat noul fracuri, s’au luat noui fotografii surâzătoare toate — s’au pus în funcție perii noui de către profesioniștii periei democrate: guvernul Chantemps se instalase! Și deja, din ecourile presei de tiraj, se putea­ conchide că, acolo unde n’a reușit Tardieu, va izbuti noul premier, mai răbdător și mai abil ca precedentul Dar iată că n’a fost așa. Câteva voturi ale grupului Fran­klin-Bouillon și un vot răsleț al nu știu cărui independent, au pro­vocat o nouă hecatombă ministe­rială, căci Franța a ajuns ca pe vremea radicalului Combes când decidea un vot­ de majoritate. Cine vine mâine ? Se reîntoarce Tardieu? Presa de dreapta o speră. O crede și presa germană. Dar n’o vrea ju­mătatea Camerii. Aicea stă difi­cultatea-André Taraiet:­^ e vizuit ? Este posibil, dar inelegant. Lărgit spre stâng? Singurul calcul. Dar câte riscuri! Sacrificarea, în prim loc, a lui Maginot: Franța din nou descoperită în afară. Tardieu cu radicali ? Voi-vor aceștia, după ziua de ieri ? Voi-va el însuși, după ce i-a trântit ? O orientare spre dreapta ? Imposibilă cu actuala Cameră, în care, dacă mergi spre dreapta, pierzi pe radicali, dacă mergi spre stânga pierzi puzderia grupulețelor republicane mode­rate. Atunci ? Un cabinet de prestigiu. Iată, de pildă, Poincaré! E o soluție tran­zitorie : o nouă criză în perspec­tivă peste o zi sau peste­ o lună­ ,! dacă francul ar mai putea scădea, dacă la frontiere ar apărea din nou uranii, — ar reveni desigur Poincaré, și ar rămâne , dar azi? Azi, va avea puterea în Camera franceză omul care va ști cel mai bine să se mențină în echilibru pe sfoara pe care i-o ține d­e­ un capăt Maginot și Léon Blum de altul. Orin­v­e a­­r fi z­i Tardier, Bri­and sau Daladier, un lucru este cert: anume că își va pierde um­breluța și va aluneca pe sfoară ca și cei cinci de până acum. Li se va repeta reprezentanția până în ziua când papa Doumer­­gue va vrea să instaleze în fața eternului Bouisson, alți anonimi, de dreapta sau de stânga, dar cari vor putea să știe dacă sunt roșii sau tricolori. Radu Budișteanu i Paris.­­ Ziarul „La Popu­­laire” publică fotografia con­telui Bethlen sub titlul: „Un oaspe indezirabil la Paris“. Lângă fotografia primului mi­nistru actual al Ungariei, zia­rul adaugă: Parizienii au bu­­curia de a primi vizita Conte­lui bancnotelor false franceze și al mitralierelor de la St. Got­thard“. Reziliații unei d­emocrafii|Bn ® aspacHg*■?" $2 DilAlsArc, In 6 ® fle ani Defectuozitatea regimului demo­­­cratic, a cărui esență este Parlamen­­tul și sufragiul universal, n’a încetat să fie criticată, până în zilele de as­tăzi, când faptele pun în evidență rezultatele. Sistemul parlamntar de importa­­­țiune Anglo-Saxonă nu poate da a­­celaș rezultat la toate popoarele și în special la cele latine care sunt in contradicție flagrantă cu tempera­mentul anglo-saxonic Nu putem adopta metodele Engle­zilor cum nu ne putem împăca cu mentalitatea și manifestările lor. Englezul a fost întotdeauna gentil, homme, distins și comerciant, iscu­sit, lord și democrat, imperialist și pacifist și sunt atâtea însușiri pe care nu le putem înțelege, dar a­­dapta. ne Parlamentarismul englez va rămâ­pentru Europa, o înverșunată dezbatere, până la găsirea unei nor­­mule noi și proprii. Franța care a fost prima impună­toare a acestei combinații venită din Albion, își vede azi rezultatul. UN TIMP DE 60 DE ANI DE REGIM DEMOCRATIC A SCHIMBAT 82 DE MINISTERE. Ceea ce face o medie de UN MINISTER LA FIECARE NOUA LUNI. Nouă cabinete S’au succedat sub președinția lui Mac-Mahon, 12 sub a lui Grévy, 10 sub a lui Carnot, 6 sub a lui Félix Faure, 4 sub Leuchet, 9 sub Fallières, 12 sub Poincaré. In timpul celor șapte luni de preșidenție a lui Deschanel numai Millerand a fost la pune­e, dar acesta a văzut trecând cinci ministere în timp de 4 ani. In sfârșit de Doumergue a ajuns la al 11-lea minister. Combinațiile ministeriale care au trăit mai mult sunt ale lui Waldeck Rousseau (3 ani fără 19 zile), a lui Poincaré, a lui Clemenceau, Combes Moine­­­au (de Ministerele cele mai efemere fost al generalului Rochebouet la 23 la 24 Noembrie). Vin apoi ca­binetul Francois Marsai (2 zile), Ri­bot (3 zile), Fallières (19 zile). Rămâne să reflectăm. TH. M. ASAU mmmmum Este știut de toți că în țara asta frumoasă, bântu e o boală cumpli­tă, sărăcia de bani, — că pentru tămăduirea acestei boale au fost propuse tot felul de leacuri și că de pe urna acestor leacuri, ne-am ales cu vorbe și fără bani! Credința mea este că boala a­­ceasta s‘a născut și s‘a încuibat din cauză că suntem nepricepuți, ege­­ști, vanitoși, buni de gură și de lucru. Un exemplu : agricultu­ra, această frumoasă sursă de bo­găție a țării noastre, singura care ar fi în măsură să ne dea viață, a fost lăsată în voia Domnului și a copiilor ! Avem un minister al agricultu­rii, academii agricole, ferme con­­silierate și camere agricole, sub­­inspectori, inspectori și inspectori generali agricoli, șefi de regiuni a­­gricole etc., foarte bine că-i avem, dar plugarul nostru nu cunoaște agricultura- Și este natural să nu o cunoască fiindcă nu i-a tălmăcit-o nimeni și, din ce cunoaște, negli­jează ca să facă politică. Aceasta ia fost tălmăcită prea mult! Nu odată am avut ocazia să văd lucrări de câmp executate numai de copii și nu odată acești copii își părăseau plugurile ca să fugă­rească un epure câte trei hotare ! Și acum , n’ar fi oare nemerit ca țara noastră să mai fie bote­zată și Olanda orientului ? Minunată idee ,dar plugarul no­stru își hrănește vitele cu paie și­­ coceni, pe islazuri cresc ciulini și s­mărăcini, porcii și păsările se hră­nesc cum pot, ar­iile ies din iarnă năpârlite. Nu cultivă lucerna, nici fructe și nici legume, ogoarele sunt pârloage, nu are vite de lapte dar are o haită de câini, porcii și oile dorm în casă, iar prăteniile prin copaci. Și tot o idee minunată ar fi în­jghebarea creditului agricol standardizarea, dar plugarul no­­­­stru nu-și îngrașe pământul, nu el lecționează sămânța, nu o samănă la timp, nu face rotația sămănătu­­rilor, nu privește, nu zărește și nu întoarce miriștea după secerat. Nu păstrează umezeala pământului : ară deasupra, nu fac ogor de toam­nă, ogorăște primăvara și atunci anci pământul este plin de apă, nu grăpează, nu tăvălugește și când în lanurile de porumb pământul prinde coaje, — din cauza secetei, — nu mai prășește. Toate aceste defecte, care pro­duc un dezastru în agricultură și deci în avuția țării, nu vor putea fi tămăduite cu credite agricole și nici cu standardizarea ; se vor tă­mădui, atunci când toți dregătorii noștri, debarasați de patimile po­litice, se vor hotărî să lucreze cu toată dragostea și cu toată ener­gia la organizarea și controlul muncilor agricole* M. FLORESCU Secara-Teleorm­ân Se fie, Scumpă­­ară, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire Nicolae Impeset inra­stra mum Industrializarea agriculturei este o necesitate imperioasă. Ea repre­zintă economie de timp și de brațe. Dar, prin introducerea mașinilor a­gricole, brațele economisite de la munca ogorului, negăsind alt plasa­­ment, provoacă fenomenul sociar pe care îl cunoaștem, șomajul, cu corolarele ei, emigrarea și munca națională. S’a căutat o soluționare a pro­blemei șomajului în ocrotirea mun­cii naționale, amenințată de inva­zia muncitorilor străini. Și, cum a­­ceastă chestiune nu a fost sincer și deplin lămurită, merită încă preo­cuparea. Ceea ce vom face­ într’un articol viitor. Ocrotirea națională nu a fost în măsură să plaseze surplusul de bra­țe, care crește zilnic. A intervenit atunci ideia emigrării, A unei emi­grări condiționate și temporare. Dar nici această idee nu este o soluție viabilă, având un caracter restrâns, determinat. De aci, problema devine brutală. Soluțiunea care mai rămâne este asigurarea contra șomajului. Oame­nii cari muncesc, cari au de lucru, prin creația contribuției lor, prin Stat, să ajute pe cei fără ocupație. Să-i ajute un benevol, ci impus prin lege, să fie asigurat de acest aju­tor. E brutală chestiunea, și la pro­priu și la figurat, pentru că pune în luptă instinctul de conservare al speței cu instinctul de conservare individuală. Ajutorarea muncitori­mii fără de lucru necesită noui im­puneri în sarcina celor ce, cu chiri cu vai, sunt puși la adăpost de foa­me. Această luptă capătă caracte­real, în lupta de clasă. Foamea e un rău sfătuitor, iar sărăcia este mama tuturor relelor. Plasament sigur și conform cu aspirațiile neamului, pentru brațele înlăturate de mașini de la munca câmpului, iată preocuparea pe care trebue să o aibă adevăratul om de stat. Nesoluționarea la timp a a­­cestei probleme poate fi fatală și actualei stări de lucruri și intere­selor naționale. Pentru că, în mod fatal, ea va duce la ciocniri arma­te, cari, oricum s’ar termina, voi reprezenta pierdere de vieți, ceea ce din punct de vedere uman este condamnabil, iar din punct de ve­dere național periculos. Iar pentru muncitorii cari pot fi plasați, să se institue sistemul asi­gurărilor sociale, dacă nu ca înfăp­tuire pornită din convingere și înțe­legere a chestiunilor muncitorești, cel puțin ca mijloc de prevedere so­­cială. G. BEZA Dacă vrei să scapi de biruri, anulezi votul ! Ța­ra va înțelege atunci că nu vrei să votezi cu hoții. Daca vrei să scapi țara de hoți, umileaza-ți votul. Soriți pe votul vostru ca nu gaj­ți pe i i-l dați pentru pun* li Mn» în in­ Ridicarea Repunerilor Dragă­i­­imit­o, Te.am căutat aseară, la madam Taifas, unde credeam să oii la rande­va așa pă neașteptate. Tu știi soro, că la tine‘n domicil nu pot să mă prezant, ca să nu devie căzu la un vizavi, cu­ al tău, care l-a antrenat pe Matache că mă concubi­­nez cu locotenentu­l brișim de la st­ri­­dență. Să­ fie rușine porcu și măgaru dă berbatulu care chiar dacă aflase cem pașilea trebuia să ramâie motamo. Dar ți-ai găsit ca un mitocan și un speriat ca al tău, să știe să se com­plete co damă. Nici măcar atâta ain învățat idiotu, ca femeie nu să maltratează nici c'o floare dar s’o pui în dilemă cu bărm baiu iei. Iată acum dragă I­imița dă ce fi am scris. Mi-a spus căpitanu Jurubiță tot dăla stridență, șefu lu jorj­ ăla cu car­ ne­am, dusără, știi, atunci, in sea­­ra aia, la Tănase, la Flora și puncte puncte. Mi-a spus soro să’mi ridic numera.­ru dă la băngi c'au întratără toate cu concordatu în faliment dă când cu stabilizarea crizei. Nu vezi tu, banga lu Crisoveloni pă dunc, a lui Blanc are evaziune fisca­lă iar Banga românească și-a pericli­tat denizu la lichidare în cont curent cu activi ei. Ce să-ți mai spui soro, dă Banga națională care s'a izmenit la un mu­rator mai rău ca alea particulere așa că nu mai poate rumânii să fie garan­­tat cu depunerea lui. Dute dragă și-ți scoate banii cât mai repede — dăle dracului dă Bangi că le-a venit și lor sfârșitu, nu vezi tu că nu mai au nici o lăscae și nu mai împrumută pă nimeni? Ba că e scadență, că e morator, ci e bilanț, că lichidează, că e bursă, că e criză și rămâi buzată și pă dru­muri. Tu nu vezi că și franțuzut ăla Ristea s'a dus și el când a văzut cum sfutorisesc bani la noi? Du-te și tu mâine la Bangă — mâ­in- dă dimineață și pretandă formal. Să fii cu aer semanfiș și să-i bagi în categoric până te lichidează, pă tej, ghea. Să-i ei tambur batan adică cum e la pricepție cu toba și să nu cedezi la o propunere, care să te atingă la capital, până n‘ai numeram pă mas, peșini. Nu te jena cu hoții care a ruinat ărt, lumea și­ a umplut Bucureștii dă di­rectori dă bângi. Dacă vezi că te amână ia pe Ca­­lipsoaica, pe Lixăndrina, pe Iancule­­sca și vin și eu Sora să le arătăm noi, cât este de mare cauza noastră și că nu mai permitem să ni-o speculeze alții. Dacă scoți banii vino la mine c'am găsit pe Gigi­știi tu, tânărul cu ches­­tia tranșantă. A spus că ni-i plasează el gratis cu dobândă mare și cu poli­­ță în regulă. La revedere și te sărut, FROSA V9 informatorii In comisia pentru minorități care s’a întrunit la Bruxelles, d-na Bak­ker a produs un raport de defăi­mare a României. D-na Bakker făcuse o anchetă largă în țările cu minorități și cu­­lesese personal informații, la fața jocului. Lucrurile rele pe cari le-a spus d-na Bakker despre noi aveau deci aspectele autenticității. Delegatul român a avut, prin ur­mare, o sarcină destul de grea când s’a ridicat pentru a dovedi că afirmațiile anchetatoarei sunt ine­xacte. A izbutit însă, să facă a­­ceastă dovadă. A izbutit complect căci până la urmă însăși d-na Bak­ker, care crezuse că a prezentat un raport obiectiv, a cerut să-și ate­nueze raportul și a indicat catego­­­ric sursa informațiilor sale. Trei parlamentari „români“ o informa­seră: d. deputat maghiar Wilier, d. deputat sas Brandsch și d. senator maghiar Iacobffy. Nu vom mai observa că acest mod de „a ancheta“, cu ascultarea unei singure părți, este foarte ciu­dat. D-na Bekker ar fi fost obli­gată să se informeze și dincolo at cadrele lumii minoritare. Mai interesantă pentru noi este ceea ce se desprinde din raportul d-nei Bakker: cunoașterea exactă a celor cu cari conviețuim. Noi nu pretindem minoritarilor să nu lupte pentru drepturile lor. Și nu cerem ca o condiție a considerației și s loialității noastre, renunțări din partea lor la ceea ce constitue drep­turile minoritare, reale ori chiar închipuite. Am putea scuza chiar intervenția în străinătate oricât de inelegante ar fi aspectele ei.­ Dar informația inexactă și pro­paganda prin ea nu poate fi scu­zată. Asemenea acte dezonorează și însoțim pe autorii lor în rându­rile dușmanilor noștri. Și e bine să ne cunoaștem. D. «99 Cetățenii care își anu­lează votul, își respectă averea** Cetățeanul cinstit își a­«ÎBJ

Next