Epoca, august 1930 (nr. 449-475)
1930-08-01 / nr. 449
No. 449 3 LEI REDACȚIA $1 ADMINISTRAI IA BUCUREȘTI, MLEA VICTORIEI No 33 Reclame $1 inserții Se primesc ln ad trația ziarului 91 la teste agesțiile de publicitate telefon 38211 o üfeIS&Sc NICOLAE KLIPESCU -Boredor, fir N. nuPESCU Vineri 1 August 1930 lie, scriipd țara, puterea mea de marcă și puterea mea de iubire. Nicolae filipescu O prăpaste imaginară UCCA( Bărbii Știrbei) N’au trecut doua luni de când mi-am atras o violentă diatribă a d-rului Lupu pentru că mi-am îngăduit să vorbesc despre festivitățile de la Buftea cu prilejul inaugurarea liceului Barbu Știrbey. La această ceremonie a participat întreaga francmasonerie democrată începând cu d-sa și sfârșind cu d. Ioanițescu și Trancu-Iași. Toate partidele au ținut să fie reprezentate la această serbare a culturii românești. In scrisoarea sa d-rul Lupu nu mi-a menajat nici ironii, nici cruzimi. Vicepreședintele „Ligei împotriva camerei“ după ce s’a întins asupra dezinteresării Prințului Barbu, mi-a aruncat o săgeată otrăvită, zicând : „Când vei face și d-tn asemenea opere sociale le voi luaț gura cu acelaș entuziasm“. Recunosc că m’am simțit strivit de superioritatea filantropică a Prințului Știrbey, neîndrăznind să mai crâcnesc, când aratăeri m’am pomenit cu o delegație de locuitori de la Buftea. Mă întreb și acum] pentru ce au venit la mine. Iată în orice caz cuprinsul doleanțelor lor. Timp de cinci ani liceul s’a folosit de un mic local în sat pentru care Prințul Știrbey a avut generozitatea să nu ceară chirie. După al șaselea an d-s- a donat, fără să facă însă un act autentic, un teren de două pogoane pentru clădirea liceului. Tot odată președintele „Reșiței” din tantiemele pe care le încasa, vărsa o sumă anuală de 30.000 (treizeci de mii lei) pentru întreținerea liceului care astăzi sa urcă la un milion opt sute de mii (1.800.000). Iată pentru că s’au ținut discursuri la Buftea, iată pentru ea s’au umplut coloanele ziarelor noastre cu actele de mărinimie ale Prințului Știrbey. Bieții oameni îmi spuneau cu lăcrămile în ochi: „Banii pentru întreținerea liceului trebue să-i găsim singuri. Numele instituțicnii noastre a devenit o pacoste. Iar câte ori cerem ceva pentru liceul nostru, adresa noastru r ța .runcată la coș, de îndată ce se vede ștampila cu numele generosului nostru proprietar. Nu știm ce să mai facem. Vă rog interveniii să se schimbe numele liceului nostru.“ încă odată habar n’am, de ce a venit la mine delegația locuitorilor de la Buftea. Deoarece însă ei au făcut acest demers la „Epoca“, mă simt dator să semnalez cazul d-lui ministru al instrucțiunii publice. Poate că, cu o vorbă bună din partea d rului Lupu, cu o interpelare a d-lui Ioanițescu și cu o simpatică Intervenție a d-lui Trancu-Iași, să se rezolve și această problemă. Iată-mă sprijinind interesele Liceului „Barbu Știrbey”. GRIGORE FILIPESCU Din tot ce publică apărătorii democrației integrale, de aproape un an, de cănd și cei mai miopi au început să întrevadă falimentul partidelor politice, o concluzie se afirmă, uneori categoric formulată, de cele mai multe ori înscrisă între rânduri, prăpastia dintre dictatură și democrație. In prealabil democrații integrali pornesc de la o formula, simplă și categorică: „viitorul, progresul și prosperitatea omenirii sunt posibile numai și numai prin democrație“. Indicerea care se desprinde din aceste două constatări nu trebue căutată prea departe. Ea aduce imperativul îndreptățirii partidelor politice. Dar democrații integrali nu contestă, nu pot contesta scăderile acestor partide. Ei le recunosc chiar, meschine, înrăite, venale, și nu odată le-au combătut categoric, chiar de când se află la cârmă crama partidelor și a democrației, partidul național-țărănesc. Și atunci, țelul neputând fi altul decât progresul și prosperitatea, și acestea neputându-se obține decât prin democrație, se strecoară o soluție cu oarecari pretenții de noutate: nu înlăturarea partidelor politice, ci îndreptarea lor. Aici e nevoe de o precizare.] Formula „partide politice" în concepția democrat-integrală, e circumscrisă. Partidele politice sunt, în general, anti-democrate și înclinate spre dominare despotică. „N’am avut oare dictatura repausatului Ionel Brătianu ?“ Altceva e partidul naționalțărănesc. Cu totul altceva! Prin urmare, scurt: îndreptarea partidului național-țărănesc. ” Aceasta este soluția care ni se prezintă. Cam trasă de păr soluție, cam mizeră, cam lamentabilă, dar aceasta este. Hai să zicem! Dar am dori să știm în ce fel ar putea veni această îndreptare. Cum ar putea deveni mâine mai bun decât azi parlamentul ? Cum ar putea fi modificate concepțiile și sistemele acestui parlament, cu atâta severitate, dar cu atâta dreptate înfierate chiar de ziarele democrației integrale ? Și oamenii cari ne cârmuesc azi și cari au făcut atât de numeroase și de mari erori (vezi ziarele democrației integrale), cum ar putea ajunge să nu repete și mâine aceleași erori și poate chiar să facă altele și mai mari, câtă vreme vor dăinui cauzele cari le-au provocat ? Va dispare mâine electorală ? Va înceta clientela mâine de a mai fi criteriu de selecțiune posibilitatea de a căruța spre București cât mai multă țărănime ? Teoretic s’ar putea. Dar atunci dispărând cauzele principale cari au dus la gravele erori ale guvernului Maniu, intrăm de-a dreptul în sistemul combătut cu înverșunare de democrații integrali, în sistemul preconizat de noi. Dar, în sfârșit, între democrație, singurul sistem brevetat fericitor, și dictatură, există în adevăr, o prăpastie ? Dacă democrație înseamnă numai respectarea câtorva formule, — da. Dar dacă democrație înseamnă guvernare pentru îndreptățirea tuturor, și deci și pentru a celor mulți, dacă democrație înseamnă extirparea abuzurilor și a furtișagurilor; dacă democrație înseamnă o barieră hotărîtă între patrimoniul public și interesul personal; dacă democrație înseamnă legalitate dincolo de cadrul unor principii generale; de că democrație înseamnă fiecare om la locul meritelor și al competinței sale, — dacă democrație înseamnă toate acestea atunci nu vedem prăpastia dintre ea și dictatură. Dimpotrivă, pretindem că regimul pentru care milităm va fi de o democrație excesivă. Și-atunci ?, A, cele câteva formule generale, de dragul cărora trebue să ne înmormântăm ? Ei bine, și acestea n’ar fi înlăturate, odată cu partidele cari și-au bătut joc de ele păstrându-le, decât parțial și temporar. După ce țara va fi fost salvată le vom întrona iar, cu mare pompă, și le vom respecta în vecii vecilor, cu o pietate convinsă . HEW 1ș ti. I . Plantațiile și gradinele publice din Capitală Când primarii au creiat piețele de la răscruci, și fondurile de pe bulevarde, nu s’au gândit că într’un curând destul de apropiat, idealul nostru național se va înfăptui și Bucureștiul va deveni Capitala Romaniei Mari, ca să le dea și proporțiile, ce un asemenea viitor ar fi cerut. Nu s’a gândit poate, nici că pe aceste ronduri, se vor așeza statui monumentale. Dar în această pvință, marii vinovați sunt, atât comitetele de inițiativă și organizare cu sculptorii respectivi, cât și primarii de pe timpuri, și urmașii lor, cari n’au amenajat „amplasamentul“ în conformitate, atunci când lucrul era cu putință. Asupra acestora însă voi reveni. Ceea ce denotă lipsa de o judecata mai serioasa, și lipsa cotata un bun gust, este, că piețe — și încă din cele mai importante — de curând create, sunt o adevărată caricatură ; și lucrul e cu atât mai curios și mai trist, cu cât primarii noștri, și bună parte din edili, cunosc capitalele mari din Europa, și totuși n’au prins nimic și n’au adus nimic. Să luăm de ex. Piața Senatului. Se știe ce intervenție dârză, au făcut cetățenii, ca să nu se strice persptetiva din Calea Victoriei, spre acea piață, primăria a expus atunci planul ce avea proectat, și ne vorbea de squarul ce va înfrumuseța acea piață, ca să ne convingem că e mai bună concepția sa. Cetățenii dârji, n’au cedat, și bine au făcut , construcția ce urma să se clădească în Calea Victoriei, a fost oprită ; și credem că reușita ceti milor este definitivă. Dar această piață, care ar putea să devină una din cele mai frumoase, are un aspect ridicol. Priviți capul de pod, când coborîți din Calea Victoriei, cât de urât se prezintă , el trebue neapărat mutat mai în sus, acoperindu-se Dâmbovița până dincolo de teatrul Bulandra, dând astfel și acces direct în piață, și străzilor din fața acestui teatru, și străzii Ilfov. De partea cealaltă, Dâmbovița trebue acoperită până la podul Rahovei. In felul acesta strada Danielopol ar debușa direct în piața prelungită, și vom scăpa odată de cotiturile de astăzi, atât de fără rost, și atât de periculoase pentru pietoni, dând și o lesnicioasă scurgere circulației atât de deasă în această parte. Squarul, eviderat, se va întinde până în strada Danielopol. La capătul opus, se vor desființa străzile și parastrăzile, cu mormintele de lângă ele, transformând totul în squar, formând bineînțeles un trup cu squarul mărit. Tramvaiul va trece, fie pe partea cealaltă a Dâmboviței, fie lungind piața despre cheiul stâng, și printr-o curbă insensibilă permisă de noua dispoziție, ar trece diincolo spre a-și urma traseul. Vehiculele celelalte ar circula ușor pe mărginile și pe la capetele largi ale Squarului, căci squarurile se ocolesc, nu se tac spre a trece prin ele vehiculele. In felul acesta, squarul ar ocupa o suprafață bunicică, și se va putea planta pe el și ceva conifere, cari suportă tăerea (taxus, etc.) sau buxus, ș. a. ; partea carosabilă n’ar mai lăsa nimic de dorit, iar întreg aspectul, ar fi european, frumos și civilizat; întreaga lucrare ar costa mai multă bunăvoință, decât greutăți materiale, căci pentru aceasta s-ar putea desființa o drone de sinecuriști pe de o parte, și repartiza cheltuelile pe doi ani d. ex. Oamenii de bine, să reflecteze asupra acestei propuneri și să împingă cu stăruință spre înfăptuirea ei. PLUGARUL : A vorbit Doni ligi! Acum câteva zile d-l Vidrighin a vorbit reprezentanților presei. A vorbit și a râs în acelaș timp. De o veselie îngrijorătoare d-sa și-a manifestat bucuria pentru rezultatele pe cari le da licitațiile la C. F. R. A arătat cum totul se cumpăra la C. F. R. prin licitație: traverse, cărbunii, săbeți, lemne de foc, uleiuri,... Cum totul se recepționează în regulă pe bază de carte de sarcini... vechi» Ce economii se fac, anulându-se câte o licitație ținută între ofertanți cartelați, și ținându-se apoi alta, cu aceiași licitanți și cari — minune — reduc prețurile în urmă. Ba mai mult. Dacă prețul licitații nu e conform prevederilor (!), atunci se recurge chiar la buna învoială și în felul acesta se fac noui economii... Ei bată-te să te bată, domnule Vidrighin. Nu știm de ce, dar veselia d-tale face impresia unui banchet într'un cimitir. Când a venit în capul căilor ferate, noi am fost aproape singurii cari n’am făcut cor cu toți ceilalți cari ziceau că ai o leafă prea mare. Nu că n’ar fi așa, dar am admirat curajul d-tale de a lăsa să se știe că ai câteva milioane de lei pe an. Și în special am combătut ipocrizia acelora cari vroiau să arate că alții n’au avut astfel de lefuri. ț Am admirat deci curajul d-tale de a fi în formă cu milioanele I încasate, nu ca ceilalți cari încă,sau ca și d-ta tot milioane, dar] fără să lase să fie trecute în scriptele cerereului. Mai ales n’am făcut cor cu ceilalți gândindu-ne că poate ai să schimbi ceva acolo. Azi o afirmăm cu aceiași siguranță : N’ai schimbat nimic ! Când este vorba de aprovizionări de materiale, nu „prevederile“, nu „licitanți cartelați“, nu acelaș „Serviciu de economat“ de care faci atâta caz, vor ușura calea ferată de atâtea miliarde plătite în vânt Cercetează mai deaproape. Vin vești că se cumpără mașini-scule cari apoi se trec la depozit, nefiind necesare. Vin vești că s'au cumpărat cărbuni de dinamo-uri pentru mai multe secole! E drept că în felul acesta, „prevederile" dotale în materie de aprovizionări capătă puterea unei adevărate doctrine ! N’ai schimbat nimic. Doar pe ici pe colo câteva persoane, cu altele. Cadrul și obiceiurile au rămas aceleași. Chiar dacă d-ta nu o recunoști, o recunosc însă alții mai mari ca d-ta o recunosc guvernanții, cand în curând îți vor lua din mână toate aprovizionările. In privința aceasta îți aducem la cunoștință că Oficiul Central de Licitații a început publicarea unei sinistre statistici. Nu știm unde se va opri, dar ceea ce se arată acolo ne umple de groază. In curând guvernul va dispune ca toate regiile autonome să-și facă aprovizionările și recepțiile de materiale prin Oficiul Central de Licitații din Ministerul de Finanțe și pe bază, de caete de sarcini întocmite de Oficiul de Raționalizare și Normalizări din Ministerul de Industrie și Comerț, caetee de sarcini moderne întocmite cu consultarea tuturor competințelor țării. Degeaba cauți, domnule Vidrighin, să arăți diferite articole din legi și regulamente cari te-ar scăpa pe d-ta, Oficul Central de Licitații. Ți se va da ocazia foarte curând să schimbi și d-ta ceva în administrația căilor ferate. E drept că meritul d-tale pe acest teren nu are să fie prea mare, dar măsura corespunde întru totul ,și așteptărilor noastre, ale contribuabililor, și intențiilor legiuitorului. GBCET însemnări ASIGURĂRI. — „Dreptatea“ ne asigură: „Guvernul are suficientă forță și autoritate pentru a domina situația”. A dauteree... * NIMIC! Tot „Dreptatea“ întreabă: — Ce’ați făcut guvernele liberale? Și răspunde, categoric: — Nimic _ absolut nimic. Adevărat Și trist. Dar și mai trist este ca și sub guvernul național-țărănesc nimicul e în continuare. ILUZIL — Și totuși acelaș ziar afirmă că „în ultimele evenimente vina guvernului Maniu este iluzorie“. Ceea ce ar însemna că persoanele cari compun guvernul Maniu, cu d_sa în frunte, nu sunt decât niște... Ruzid! Altfel nu se poate tălmăci afirmația oficiosului național-țărănesc. THERMIDOR & C-nie D bătăile pierdută Partidele în general, și o anumită presă, in special, se luptă de moarte, să dovedească opiniei publice că moartea civilă care le-a pecetluit viața ar putea fi înlăturată. S’ar putea, spun ele, prin nouă încercări, sub forme și nomenclaturi diferite, să se continue sistemul, care oricât ar fi el de iițiat și pătimaș, tot este mai bun și preferabil NECUNOSCUTULUI ce va să vie. In fine o luptă pe viață și pe moarte din care pomenitele partide și cu anumitele gazete vor, cu anasâna, să ne convingă și ce este mai curios chiar să le iubim. Această dragoste cu denșila care, ferește, nu are la bază decât „interesul nostru“ și „fericirea scumpei noastre țărișoare”, ni se toarnă zilnic, pe beregată, printr’o pâlnie anumită care nu ne mai permite nici să răsuflăm. Disperarea celor de mai sus? vine de acolo, ca, atât noi, cât și factorul răspunzător într’un atare caz — un guvern în afară de partide, ne-am compromite și s’ar aduce o grea lovitură, ghiciți cui? Statului român? Nu! Coroanei? Nu! Economiei noastre, independenței noastre, românismului sau intereselor vitale ale neamului nostru? Nu! Democrației, domnilor—Sărmanei democrații. Ea, și numai drăguța de ea, se află în mare primejdie , mai ales acum când este atât de plăpândă, abia eșită din fașe. Natural că un guvern, fără clientelă politică și fără interese de întreținerea unei anumite popularități, va fi un dușman de moarte, democrației întronate la noi. Pentru că un asemenea guvern n’ar avea nevoie de serviciile atâtor nechemați și netrebnici și nici de cortegiul lor de armate electorale, înfometate și mai disperate decât bestiile prinse în fiare. N’ar avea nevoie nici de prefecții de azi, nici de senatori și deputații ce-i avem și nici de puzderia lor de rude și de agenți cari se oploșesc pe budgetul statului mai rău decât un roiu de lăcuste. Și, foarte sigur, n’ar avea nevoie nici de cei cari azi susțin cauza partidelor și în special a democrației. In timpul unei atari guvernări să fie siguri și șefii partidelor și reprezentanții unor gazete că pe străzile Chișinăului nu vor mai trece ca și pe străzile Cernăuților, ale Galaților sau ale Bălților ARMATELE DEMOCRATICE cu pancarde pe care să stea scris trăiască sovietele — trăiască libertatea și libertatea cu L mare. Cu un asemenea guvern fiecare om va trece la munca și la meșteșugul lui după puterea și priceperea lui — nu cum se întâmplă azi sub fericita și blagoslovita egidă a democrației integrale. Vai! și ce greu va fi, când fiecare va trebui să spue pe față din ce trăește și mai cu seamă cât muncește ca să aibă dreptul la traiul ce-l duce. Ca prin minune orașele nu vor mai fi democrate, liceele și Universitățile nu vor mai fi nici ele, iar slujbele statului vor fi slujbe nu sinecure și nu pepiniere de trântori și bugetivori. Democratul, când nu va mai putea să fie senator, deputat sau ministru, se va apuca de muncă sau va eși la drumul mare, dar se va alege ghina din grâu și țara va nefi scăpată. Da, și țara nu poate să fie salvată decât prin moartea și distrugerea definitivă a DEMOCRAȚIEI DE AZI care nu are de a face nici pe departe cu democrația reală a țărilor civilizate. A. C. Nu există mai mare sceptic și adversar al inovațiilor pe terenul științific ca omul de știință. De la această inexorabilă lege nu a scăpat nici d-nul Enric Oteteleșanu cunoscutul director al Institutului meteorologic și unul dintre cei mai distinși fiziciani ai noștri, pentru care de altfel am o deosebită considerație încă de pe când eram împreună pe băncile Universității. Țin să răspund la punctul de întrebare al precedentului d-sale articol intitulat „Ploaie artificială“?, precum și obiecțiunilor aduse de d-sa. Intr’adevăr într’o mică broșură apărută de curând declar ca substanțele radioactive expuse la soare pot provoca ploaie. Susțin aceasta pe baza unor numeroase observații făcute în Franța pe când studiam la Observatoarele din Meudon și Paris efectul radiațiilor solare în radioactivitate. Pot spune că nu eu am căutat fenomenul acesta ci el a venit să mă găsească, și în așa fel încât adesea eram împiedecată în cercetări prin lipsa de soare curând după expunerea substanțelor radioactive la razele sale. Foarte adesea mi s’a întâmplat să plouă brusc și anormal în timpul acelor experiențe. Concomitent cu acestea ceream în ziare ploi mari în diferite localități, adesea ploi torențiale pretutindeni. Desigur faptul pare extraordinar, și de aceea chiar multa vreme nu am îndrăznit a-l divulga. In Franța în cursul celor 5 ani de cercetări comunicasem aceasta savantului H. Deslandres directorul Observatorului Paris sub auspiciile căruia din lucram. La noi o țară cu climă secetoasă am putut foarte bine să pun fenomenul în evidență la București în cursul lunilor Aprilie, Mai și chiar Iunie, făcând experiențe cu martori. Câte o dată fenomenul se produce în câteva ore, altă dată e mult mai greu a-1 obține — dar până în 3 zile l-am obținut până acum întotdeauna. Mai mult decât atât. Am anunțat cu câte 10 și 15 zile înainte perioade de ploi mari în țară, când fixasem data experiențelor mele. Și toate s-au realizat. Faptele sunt controlabile. Caracterul acestor ploi e în general foarte violent și ele se propagau pe întinderi mari. In iulie, la București, în adevăr din cauza căldurei, experiențele au devenit mai dificile, totuși dau rezultate. Concomitent cu datele experiențelor sunt ploi violente în țară și au fost și câteva furtuni în Capitală. Aci sunt de acord cu d-nul Oteteleșanu — condițiile ambiante au mare influență, dar asta nu înseamnă că fenomenul semnalat de mine nu e adevărat. Condițiile fiind defavorabile, nourii ce se formează pleacă spre a cădea aiurea și cu mare violență totdeauna. Acest ultim fapt m’a și oprit adesea în lucru. D-nul Oteteleșanu se raportă la diferite legi de specialitate, ce trebuesc știute spre a prevedea ploaia — dar aceste legi sunt insuficiente, ele dauă câte o dată greș necunoscându-se cauza primordială a ploii. Probă de aceasta este că Institutul Meteorologic nu a prezis nici măcar în ajun plrile torențiale provocate de experiențele în chestie, pe care eu le anunțasem cu 10 și 15 zile înainte. Cred că așa, stând faptul, nu poate fi vorba de coincidențe. Multe se desfășură în societate și în natură după anumite legi, totul părând într’o ordine perfectă, dar adesea o lovitură neprevăzută sguduie totul. In știință experiența vorbește mai tare ca orice lege, îmi aduc aminte că acum câțiva ani la Observatorul de pe Pic du Midi (3000 m. alt) în Pirinei am primit epitetul de „sorcieră” de la Directorul și personalul meteorologic al observatorului, când în urma câtorva expuneri de substanțe la soare am voit să fug repede la vale fiindu-mi frică de furtună. Era absolut contrar indicațiilor meteorologice — și cu toate acestea a plouat tare și foare curând. Domnul Oteteleșanu mai vorbește și de forțe enorme ce ar necesita deslănțuirea fenomenelor în chestiune, dar d-sa uită că nu există forțe mai enorme ca acelea puse în joc prin desintegrarea radioactivă, precum nu există forță mai eficace pe pământ ca aceia a soarelui. „ De altfel din fericire, nu toți savanții sunt sceptici ca d-nul Oteteleșanu-Am primit scrisori foarte încurajatoare din partea unor cunoscuți savanți străini, iar în Olanda profesorul Veraart în momentul de față face experiențe de provocarea ploii artificiale prin metode analoage. Chestiunea e deci deschisă și nimic nu o va mai putea opri. Adevărul iese, întotdeauna la lumină. Dacă d-nul Oteteleșanu ar fi vruit o colaborare cu Institutul Meteorologic ar fi fost foarte utilă spre a pune acest fenomen în folosul agriculturii. D-sa ar fi în măsură să indice localitățile secetoase precum și punctele unde loviturile ar fi putut de fi date mai ușor. Un proverb francez zice —,,Il n’est jamais trop tard pour bien faire“ și poate cu timpul și d-nul Oteteleșanu se va convinge de adevăr și va privi lucrul cu mai multă bunăvoință, cum părea dispus în primul moment când am vorbit împreună despre aceasta. ștefania MARACINEANU Discuții științifice Ploaie artificiala Sărbătorirea Mareșalilor In cursul lunei Septembrie, va fi sărbătorit, pe câmpul luptelor dela Mărăști, d-1 general Averescu pentru ridicarea sa la demnitatea de mareșal. Mareșalatul fiind o demnitate exclusiv militară și neprivind numai pe d-1 general Averescu, specuaxi cu numai mai btitorirei d-sale fără d-l mareșal Prezan, ia un caracter personal. Nimeni ni are de făcut diferențe între dânșii, întrucât doi sunt ai țării, amândoi amânau dreptul la acelaș sentiment de dragoste și recunoștință pentru priceperea și curajul cu cari au condus împreună oștile la izbândă. Faptul ca s’a ades ca loc al festivității, Mărăștii, nu poate fi o piedică și pentru d-lui mareșal Prezan, omagierea întrucât d-sa, în calitate de șef al marelui cartier general a dat directiva luptelor și a conlucrat deci la toate victoriile anului 1917. Se anunță însă că partidul poporului va profita de această ocazie pentru a oferi d-lui mareșal Averescu un buzdugan. E fără doar și poate un gest ce înduioșează, un omagiu din cele mai prețioase, dar credem că, prin participarea partidului, solemnitatea va pierde din semnificația ei. Intr’adevăr ce rost vor avea oamenii politici la Mărăști ? Oricât de valoroase ar fi căpeteniile partidului poporului — și sunt — domniile lor n’au jucat în timpul războiului un rol politic de mâna întâi. A ! ca foști ofițeri combatanți in armata a II-a, oa,u va, admiratori ai generalului Dixopiurescu, prea bine , numai îmi Avez are teamă că nu se va vrea să se uite, nici chiar pentru o zi, calitatea de om politic. Dar d-l mareșal Averescu o fi dânsul mulțumit de paiiuci,paiea, partidului la o festivitate căreia treime să i se păstreze un caracter pur milităresc ? Pentru înlăturarea legendei ce s’ar putea creea în urma sărbătoririi unuia singur dintre mareșali și pentru a răspunde sentimentului țării întregi cred că armata trebue să ia inițiativa sărbătoririi cu fastul cuvenit ambilor mareșali, dându-se festialității adevăratul caracter național și militar. Ne adresăm în primul rând domnilor generali senatori de drept și d-lui ministru de război și îi rugăm să gândească la timpul ce a trecut de când M. S. Regele a acordat înaltul său omagiu celor doi bravi generali. GEORGE BUDIȘTER IJ