Epoca, ianuarie 1932 (nr. 881-904)
1932-01-03 / nr. 881
H 6*5/1 3 LEI 'A ȘI ADIIIMSIBAÎIA ■> CALEA VICTORIEI No33 ține și inserții ad-orația ziarului și ia toate file de publicitate ■ e fon 362110 Fondat in anul 188S de NICOLAE FIUPESCU iga sau partid ? din ce am creștrmat, din ce am m, nimic nu ne îm , 5; ca fi devenit sau să deved politic. «deplinim toate condițiile pentru aceasta ? a mergem până la fundul cestiriei și să o lămurim pe de-antregul. Văzând acum doi ani că partidele politice, cari au pus stăpânire pe Țară și o exploatează pe rând, ne duc la dezastru, am pornit lupta în contra lor. Și ca să nu putem fi asemănați nici pe departe cu dânsele și să înlăturăm orice posibilitate de confuzie pentru alții, — și poate fi de alunecare pentru noi înșine, — nu ne-am mulțumit să ne zicem „Ligă” în loc de partid, dar am mai hotărât să nu urmărim, nici chiar ca mijloc, puterea pe care partidele o urmăresc ca scop. Am hotărât prin urmare să luptăm pentru stârpirea politicianismului, fără a cere puterea pentru noi. Și fiindcă avem convingerea că partidele politice, care așa cum au ajuns a fi, sunt întruparea însăși a politicianismului, nu pot scoate țara din halul în care au adus-o tot ele, și în care a suprins-o criza mondială, am cerut, pentru timpurile anormale în care trăim și până ce partidele se vor asana, un guvern de personalități în afară de partide. N avem. L’am susținut până acum, și nădăjduim că-1 vom putea susține și de aci înainte. Prin urmare nu urmărim nici azi puterea. Dar nu o vom urmări nici o dată ? Ne-ar împedeca s’o acem vreun angajament luat cine am fi putut lua unea angajament ? Cât Nu , căci țara nu ceri angajamente. Ea cere • e invită de cei care o pu bine., Către partide încă mai puțin ;m avut și nu avem n față de dânsele. < noi înșine. Probleme încă. Ni se va e odată. Dar atunci vr : o problemă de tru noi. Să fim ! rezolvăm noi e de cuviință, amu pune. Să nu se afle politice. Nu că e o problemă a ure ne-o vom pune noi, noua, >i pentru că e o problemă de conștiință, și când e vorba de conștiință să ne ierte partidele. Și să fie sigure că problema nu ni se va pune decât atunci, când vom fi convinși că alții n’ar putea, sau n’ar voi, să facă mai bine decât noi, ceeace credem noi că trebue să se facă pentru țară. Dar ni se va putea pune. Și o vom rezolva poate în sens afirmativ. Prin urmare nu de aci, poate rezulta lipsa pentru gruparea noastră a unei condiții necesare, pentru ca ea să fi fost, sau să fi devenit, sau să devie de acum înainte partid politic. Ce altă condiție ar putea să ne lipească? Ne-am constituit în grupare într’un scop politic, asemenea vieții noastre publice. Era suficient, numai atât, ca să fim partid politic ? S ar putea zice poate eu: J.-poate că nu. S’ar putea zice că scopul e prea puțin corespunzător, că nu dă o orientare pentru toate problemele, care se pun statului nostru, și mai cu seamă că, fiind impus de împrejurările momentului, nu va da grupării un caracter de suficientă permanență. S’ar putea zice că o grupare nu poate să devină partid politic decât când ajunge a fi întruparea unei tendințe, care rezultând din dezvoltare a normală a înseși vieței politice este statornică, și pune pecetea ei asupra soluțiilor tuturor problemelor relative la cele obștești. Soluțiile pot să se schimbe după vreme dar direcția nu se schimbă, orientarea rămâne mereu aceiași. Gruparea noastră e o Ligă în contra politicianismului, care a luat proporții îngrijitoare din cauza unor împrejurări anormale. Dar acele împrejurări vor trece politicianismul va fi învins, partidele politice se vor reface. Ce va deveni atunci Liga Vlad Țepeș ? Va dispare din lipsă de scop, sau se va preface în partid pentru a urmări alt scop mai statornic și mai cuprinzător. Dar scopul unui partid politic nu se născocește, el trebue să corespundă unei nevoi obștești care există, și pe care nu o satisface nici o altă formație politică ; să reprezinte o tendință reală pe care nu o reprezintă deja un alt partid. Nimic nu împiedică prin urmare, ca în momentul în care-și va fi îndeplinit scopul, sau chiar în plină luptă contra politicianismului, Liga Vlad Țepeș să devie sau să fi devenit deja prin forța împrejurărilor întruparea unei tendințe reale în viața noastră politică, care să nu fie deja reprezentată prin nici un alt organism politic , și să se transforme astfel din Ligă în Partid Politic. Cu o condiție însă ca între acea tendință permanentă și între scopul trecător pe care-l urmărește, ca Ligă, să nu fie nici o incompatibilitate. Ea să fie chiar o apropiere firească. Dar dacă nevoia datorită împrejurărilor actuale de a distruge politicianismul n’ar fi decât forma trecătoare, pe care o ia, pentru vremurile de azi, o tendință mult mai statornică și cu rădăcini înfipte mult mai adânc în viața noastră ? Dacă o asemenea tendință după ce va fi fost înăbușită vremelnic în clocotul unei ere de adâncă prefacere ar reapare mai stăpânitoare decât oricând ? N’ar fi firesc ca Liga Vlad Țepeș să se prefacă sau să să se fi prefăcut deja prin chiar forța împrejurărilor, din Ligă în Partid ? ‘'’’’istă în realitate această terță ? Și în acest caz care e ea?ici își are locul răspunsul la tredare celor pe care i-a lăsat edumeriți sau nemulțumiți declarația făcută de Grigore Filipescu la Congresul nostru din Noembrie, că suntem un partid conservator. Și aci e în definitiv miezul chestiunei. Răspunsul s‘a dat și în parlament și în „Epoca“. Voi spune totuși și eu într’un număr viitor care e credința mea în această privință. N. Miclescu -xox însemnări „DREPTATEA” scrie: „m’ei duce anul ce-aduce ceasul” — și socotește că anul 1932 are 8784 de ceasuri. Opt mii de ceasuri sunt destul de multe, în adevăr... Dar chiar dacă ar fi, nu opt mii, ci optsprezece mii de ceasuri, nici unul dintre ele nu va aduce un guvern național-țărănesc. * IN INTERVIEVET, sau din „Viitorul” d. Duca spune : „Credința noastră adâncă este ca o îmbunătățire a situației nu poate veni decât dela stricta aplicațiune a regimului constituțional prin jocul normal al guvernăriei de partide”. Firește, d. Duca nu poate vorbi altfel. Dar acelaș „joc normal“ al partidelor ne-a dus unde suntem. Ceeace, iarăși, d. Duca nu poate vedea. * AZI DIMINEAȚA circula la Capșa cea dintâi știre de la d. Argetoianu : — D Mussolini a oferit ministrului nostru de finanțe o sută milioane de lire.D. Argetoianu, mulțumind, a refuzat totuși : — România n’are nevoe de bani ! U. -XOX Deficitul bugetului englez Londra, 1 (Rador). — încasările fiscale în cursul primelor 9 luni ale anului 1931, la 31 Decembrie se ridică la 594 milioane 541.581 lire sterline, iar cheltuelile se ridică la 598 milioane 294.484 lire. Defictul depășește cu 23 milioane 152.416 lire , deficitul din perioada corespunzătoare din anul 1930. Deficitul mare din ultimile trei trimestre ale anului 1931 însă, este normal în sistemul fiscal englez, și întrucât trei pătrimi din taxele pe venit urmează să se încaseze în cursul trimestrului următor, ultimul din anul fiscal englez, situația fiscală trebue privită cu optimism. - De vorbă cu Sovietele O informație apărută in „Cuvântul“ ne face cunoscut că indiferent de pactul de neagresiune, guvernul nostru nu va relua raporturi diplomatice cu Sovietele până ce Moscova nu va recunoaște frontiera de astăzi a Basarabiei. încă odată ne punem întrebarea : Ce fel de pact de neagresiune semnăm noi, cu granițe nedefinite ? Ni se va răspunde că am mai iscălit un asemenea act acum trei ani de zile, fără ca Sovietele să fi granița Nistrului. recunoscut Lucrurile nu stau tocmai așa. Pactul Litvinoff este un pact comun, iar nu o convenție româno-sovietică ca aceea pe care suntem poftiți s’o semnăm astăzi. Al doilea, fără ca Sovietele să ne fi recunoscut Basarabia in 1929, ele n’au făcut declarați formale de nerecunoaștere in pline negocieri așa cum a făcut Litvinoff in toamna trecută in mod public, comisarul poporului însărcinat cu afacerile externe ale Rusiei, ținut să înștiințeze Franța că a semnând un pact de neagresiune cu dânsa, nu înțelege să-l întindă aliaților ei din răsăritul Europei. Litvinoff a fost și mai precis în ce privește România, declara... că Rusia nu recunoaște anualele noastre granițe. De aci hotărîrea de a se întocmi iate diferite. Pricep,m interesul Franței de a ser ia convenția parafată de un Berthelot și în August. Faea nu prezintă »uri. Dar păcii Moscova treefectul aiurea: Roma. francez vrea să cu guvernul iu cu o Germaî totdeauna ...obește și în nu Dorgariță de S decât r tui ince bue sala Beri; © HVI stea di germannie, car presia mele R Față francez prancit« In Fi puternic toate a care or neagrei insuficii.« balansa rezultând Acțiun deci spitala Dac nul ne ia Par să sem tat,es mentei foarte alta, guvernul > politică de 5s- mietică. insă există o lnie publică și ele indirecte pe rea pactului de c-ar aduce, par , pentru a contraajunsurile morale dintr’însula României trebuia îndrepte spre Car, prima zi guvern fi arătat clar ce ne împiedica n asemenea tratcabil că argutie ar fi tras o cumpănă. Opinia publică se arată atât de rece față de negocierile franco-sovietice, încât un ziar care pe zi ce trece se impune mai mult la Paris, „Je suis partout“, și care în numărul din 2 Decembrie a consacrat zece paginielațiilor dintre Franța și Soviete nu ezită să scrie că „tot ce se face astăzi la Varșovia și la București, are ca scop să ușureze sarcina guvernului francez față de opoziție“. Semnarea convențiilor polono-sovietice și româno-so”!»ce ar permite guvernului frarecez Su arate opinii publice că i s’a forțat mâna la Varșovia și la București. S’a pierdut mult timp până acum. Nu destul însă ca să se știe că nu înțelegem să jucăm acest rol. In lipsa unui ministru de externe — căci astăzi acțiunea noastră diplomatică este condusă nu de un bărbat de stat ca în 1920, ci de un conștiincios funcționar de carieră — presa română are datoria să spună acest lucru răspicat. Un pact cu Sovietele de neagresiune în condițiunile de astăzi poate să fie impus, cum se impune o pace umilitoare unui învins, nu însă acceptat de bună voe. GRIGORE FILIPESCU Perspecti budgetare lux uo omportanță de necontestat, bugetul general al statului, prezintă una, care poate fi considerată de căpătâi . El hrănește, în mod direct, 500.000 de cetățeni. Dacă socotim că aceștia sunt, în medie, capi de familie cu cel puțin trei membri,ajungem la rezultatul că din budgetul statului își trag existenta 3/8 din populația orășenească a întregii țări. Acest milion și jumătate de suflete formează scheletul statului și al societății românești. Pe scheletul acesta, care asigură granițele, care păstrează ordinea, care formează viitoarele generații, care administrează bunurile naționale și care împarte dreptatea celor ce au nevoe de ea, se altoește restul societății, nu mai puțin necesară întregului, dar care are adeseori interese ce vin în antagonism cu interesele statului, oblăduitorul prezentului și viitorului social. O descurajare a acelor ce formează scheletul statului, însemnează începutul disoluției sociale. Dar cum se poate menține neatins moralul lor, dacă fiecare semestru le aduce noui cimiiri de venituri? Negreșit, nu cu fraze înflorite, ci cu măsuri efective și, mai ales, drepte: 1) satisfacerea morală a lor prin urmărirea tuturor surșorilor avutului public și 2) prin plata regulată a salariilor și pensiilor, dacă nu se poate în întregime, a unui procent, mai redus, dar regulat și tuturor celor îndreptățiți. Cum răspunde guvernul acestor postulate de dreptate și de liniște socială ? Toți beneficiarii regimurilor politice trecute sunt lăsați să-și consume în liniște agonisirea strânsă pe vremea când aveau puterea. Din contră, li se dă primă de încurajare, căci se garantează prin lege secretul și anonimatul depunerilor bancare, reducândule și impozitul asupra acestor depuneri. Este de la sine înțeles că acei ce păstrează anonimatul bogăției, au motive inevitabile s’o facă. Tocmai aceștia sunt gangsterii de ori ai banului și interesului public. . In acelaș timp, cumularzii bugetivori continuă să cumuleze nesupărați de nimeni. Totodată, armata și magistratura primește salariile întregi, la zi, pe când alte categorii de funcționari și pensionari sunt neplătiți de 2, 3, 4, 5, 6, 7 luni, sau chiar mai de mult. Cum este cu putință o asemenea politică, care subminează ordinea publică? Căci, apropos de ultimul punct, nu poate exista funcționar sau pensionar care să păstreze resentimente statului ce trece printr-o criză financiară temporară, dacă știe ca toți cei egal îndreptățiți cu el sufăr la fel. Dar când notarul, învățătorul, preotul și ofițerul au primit, leafa până la 31 Decembrie, iar el nu a primit-o nici până la Septembrie r sufletească Partea i StJrft.. .Nevoința lui idreptățită. interesantă este ca persona v și pensionarii cari nu și-au primit drepturile complecte pe 1931, vor fi achitați pentru restante, din bugetul extraordinar, adică în cea mai mare parte cu bonuri de ale Casei de amortizare. Căci, acest așa- zis budget extraordinar nu este deloc un budget, neavând venituri. Iată cum este alcătuit: CHELTUELI i) restante din 1931, la personal, lei 1.800.000.000; 2) restante din 1931, la material, lei 6.000.000 000; 3) investiții noi, necesare (armata), lei 3.400.000.000. Total lei 11.200.000.000. VENITURI: Subvenția budgetului ordinar pe 1923, care i se va vărsa după ce se vor realiza integral sumele necesare plății datoriei publice, personalului, pensionarilor și materialelor prevăzute pentru 1932. Lei 500.000.000. Această subvenție este condiționată de atâta dacă, încât o putem accepta ca certitudine negativă, Lei 10.700.000.000 din lichidarea bunurilor supușilor foști inamici, din cupoanele și rentele perimate; din, rămășițe din amenzi neîncasate; din urmărirea delapidatorilor; din dobinzile de întârziere ale debitelor restante; din impozitele restante, din cari primele 200 milioane ce se vor încasa au fost prevăzute in bugetul ordinar, adică singurul post mai sigur îi este răpit bugetului extraordinar. Toate aceste venituri sunt, pentru 9/10 imaginare, însăși intitularea lor nu lasă loc pentru speranțe. In consecință, drepturile rămășițelor ale personalului activ și pensionarilor pe 1931, precum și ale furnizorilor de materiale, precum și inzestrarea armateii a materiale necesare, vor fi lichidate, în cea mai mare parte cu bonuri de ale Casei de amortizare. Iată deci că în 1932 vom avea două categorii de personal: una plătită cu numerar numai pe 6-7- 8-9-10-11 luni, iar pentru restul de luni plătită cu asignate de ale Casei de amortizare. Este sănătos? Nu va fi ordinea socială amenințată de această stare de lucruri ? Dacă realizările lui 1932 vor fi sub prevederi (și sunt motive s’o bănuim) și dacă se va continua aceeași metodă, adică de a plăti curent o parte din personal și de a amâna sine din altă parte, cei din a doua categorie, cari vor ști că munca lor ar putea fi plătită mereu cu asignate, vor forma un serios contingent de nemulțumiți, gata oricând să cadă victime instigației. In plus, sporul continu al datoriei publice minează, încet și sigur, stabilitatea leului. Nu credem însă că ar exista un singur funcționar care, în mijlocul suferinței generale, să fie nemulțumit că primește numai 40 SLU 30 de procente din drepturile lui lunare, daca știe ca toți funcționarii primesc la fel. Ne pare foarte curios că cele de mai sus nu au format obiect de atenție pentru guvern. Credem însă că până în cele din urmă aceste observații se vor impune, fiind isvorîte din logica cea mai presantă a vremurilor prin care trecem. La toate acestea am mai avea de adăugat că degringolada generală a prețurilor, care se va accentua tot mai mult în 1932, dată fiind tendința renivelării standardului prețurilor la un curs egal cu cel al produselor agricole ( din nivelul din 1926/7), va aduce degringolada veniturilor particulare și, implicit, a încasărilor bugetare, exprimate în valută stabilă. Guvernului ii incumbă o nouă revizuire a bugetului de cheltueli, la capitolele pe cari le poate comanda singur, adică fără consimțimântul altor părți. Aceste capitole sunt: personalul, pensiile și materialul, adică întreținerea materialului existent și noi investiții. Dar, cu măsura de a satisface numai o parte din consumatorii acestor capitole, spre nemulțumirea altei părți, după cum se arată mai sus, operația va fi foarte dificilă și o provocatoare de tulburări, cu atât mai mult cu cât partidele politice nu așteaptă decât motive de agitație. bil Dacă însă guvernul ar fi echitala distribuirea drepturilor personalului, ar putea privi de sus orice campanie opoziționistă și ar putea prepara terenul moral pentru suportarea noilor reduceri, fără prea mare agitație din partea celor interesați. Cele expuse mai sus sunt expresia celei mai pure sincerități și obiectivități. Expunerea aceasta nu țintește să facă opoziție guvernului, ci să semnaleze lacunele administrației bugetare, în interesul liniștei sociale, în aceste vremuri de agitație generală. In acelaș timp dorim ca funcționarii și pensionarii cari își fac tot felul de iluzii, să ia cunoștință de realități și să se acomodeze lor, oricât de dureroasă ar fi aceasta acomodare. Este pentru ei mult mai sănătos să se deprindă cu asprimea trecătoare a timpului, decât să plece urechea la agitațiile demagogice ale partidelor. I. Diaconescu -x.lrtx- Starea d-lui Henderson Londra, 31 (Rador). — D. Arthur Henderson va fi supus azi unui examen la raze X, urmând a se hotărî dacă este necesară o intervenție chirurgicală. Fiul d-lui Henderson a declarat că bolnavul a petrecut noaptea în mod satisfăcător și ea moralul îi este excelent ' La Rio de Janeiro Un român sosit de curând din Brazilia, ne aduce un exemplar din ziarul „Globo” care apare la Rio de Janeiro și în care sub titlul „O exploatare sălbatecă” se relatează tragedia unui grup de imigranți români. „Globo” spune că într’o dimineață se afla pe peronul gării Pedro II, un grup de o sută imigranți de origină română, zdrențuiți și flămânzi, cari au venit cu trenul de la Rio-San-Paulo. Românii erem toți din Basarabia județul Tighina, de unde au plecat acum câțiva ani atrași de mirajul bogățiilor din America de Sud. In chiar dimineața sosirii, uinul din grupul de imigranți anume Nicolae Orlovschi, voind să treacă peste linia ferată a fost surprins de tren și omorît. Grupul acesta a venit în Capitala Braziliei, pentru a cere protecția autorităților de acolo împotriva exploatatorilor lor care nu vor să țină seamă de drepturile lor stabilite în angajamente. Lucrau cu toții la construcția șoselii de la Sama Graz la Rio San Paulo. Antreprenorul, un oarecare P. Alvarengo îi supune la o muncă de sclavi fără să le plătească și fără măcar să-i întrețină. Toate sumele ce se plăteau de statul Brazilian pentru construcția acestei șosele, intrau în buzunarul exploatatorului Alvarengo. După ce s-a săturat de bani, Alvarengo a trecut lucrarea pe seama unui alt exploatator nemilos doctorul Duran. Nici acesta nu avea alt tratament pentru nenorociții țărani din Basarabia. După câteva luni de muncă și chin, în care timp și-au mâncat toate economiile aduse de acasă, țăranii au pornit spre Capitala Braziliei, rupți și scobiți de suferințe lăsând la San Paulo în voia soartei soțiile și copii. Ziarul brazilian, terminând reportajul acesta tragic, roagă guvernul să intervină în favoarea țăranilor din România. Tragedia, cum bine o uaimțivziarul „Globo”, nu este desigur singura în Brazilia. Sunt atâtea suflete nenorocite cari se zbat în mizerie și cari nu pot găsi ajutor de nicăeri. Nici să se întoarcă în țară n’au posibilitate fiindcă călătoria costă o sumă importantă. Oamenii aceștia trebuee firește ajutați atât cât este posibil și rolul legației noastre este destul de însemnat. Cu prilejul discuției budgetului externelor, un deputat a cerut suprimarea legației din Rio de Janeiro. In momentul când se petrec asemenea tragedii cu țăranii noștri destul de numeroși acolo, suprimarea legației ar fi răpirea celui din urmă sprijin. Sunt, atâtea alte legații cari există de mulți ani, numai din ambiția unui om și cari în aceste momente de mizerie s’ar cuveni cu prisosință să fie suprimate. Legația de la Rio de Janeiro ar fi dintr’un sentiment de conștiința românească, cea din urma pe care s’o desființăm. L. I. Vișan -xox un ini in Australia — Păduri în lăcări - Melbourne, 31 Dec. — In Australia domnesc cele mai puternice călduri înregistrate în ultimii 70 ani. La Adelaide termometrul arăta am 49,S grade la umbră. In fabrici lucrători cad cu duiumul loviți de insolație. In grădina zoologică din acest oraș animalele sunt încontinuu stropite cu apă. Depozitele de petrol sunt deasemenea în topite cu apă, și se La țară au fur duri și mii de p sunt ocupați cu numai cu îngrădirea lor. Austria iese dintr’un an critic. Țara a fost bântuită de evenimente aproape catastrofale — fără a mai socoti și efectele generale ale crizei economice mondiale — și a trebuită facă efortări neobicinuite pentru a birui, în parte, urmările acestor lovituri. In general a și izbutit. Austria intră în anul 1932 în condiții mai bune de cum se credea mai acum câteva luni. Doar i-au amenințat existența, în anul ce s’a scurs, primejdii a căror gravitate opinia publică mondială aproape că nu cunoaște până acum și a fost nevoe de sforțări deosebite și multă dibăcie pentru preîntâmpinarea lor. Populația austriacă a păstrat liniște și chibzuință în acest an de criză, cel mai greu de la existența republicii, iar guvernul a arătat energie și tenacitate în urmărirea obiectivelor sale. Bilanțul pe 1931 este astfel, cu toate pierderile mari, nu prea nefavorabil, iar scrutarea viitorului nu pare lipsită cu totul de speranțe, chiar dacă vor mai fi de înlăturat dificultăți mari. Conducătorul afacerilor publice austriace, cancelarul Karl Buresell și Mgr. Seipel al cărui cuvânt are ecou internațional, au făcut interesante declarații asupra situației din Austria și asupra perspectivelor republicii în viitorul apropiat. Cancelarul Buresch publică un articol, în care începe prin a arăta că ar fi încă prematur să vorbească public despre anumite primejdii, cari au amenințat țara în anul expirat. Prăbușirea băncii Kreditanstalt a dat foc la temeri că întreaga economie a Austriei se va prăbuși. Bugetul însuși părea primejduit de repercusiunile crizei economice generale, iar criza de încredere, ce apărea pe piața financiară internațională, amenința să se întindă și asupra Austriei. Mulți se îndoiau că Austria va fi destul de tare să birue aceste dificultăți de întreut fel. După înlăturarea unora, din greutăți, el a izbutit să se echilibreze bugetul și să se reconstruiască din temelii Kreditanstaltul. Prin intervenția în gestiunea acestei bănci, statul n’a avut totuși niciodată intenția de a socializa economia austriacă, după cum accentuiază cancelarul. Dimpotrivă, d. Buresch susține principiu că gestiunea temneiară de stat nu are bază sigură, dacă nu se poate rezema pe o economie privată activă. Că s’a izbutit să se aducă bugetul iar în ordine, să se găsească o formulă pozitivă pentru rezolvarea chestiunii băncii Kreditanstalt și, prin toate acestea, să se înlăture primejdia unei deprecieri a valutei, aceasta se datorește redeșteptării simțului pentru interesele statului la cetățeanul austriac, în cea mai grea perioadă, conștiinței că toți atârnă unul de altul. Cu mult înainte de apariția socialismului național, punctul esențial din programul creștinilor sociali din Austria era folosul obștesc înaintea folosului personal. De aceea acest partid, departe de orice demagogie, a știut să servească numai interesul statului și în anul catastrofal 1931, ca întotdeauna. Meritul lui cel mai principal este că, în toiul crizei comune, s’a întărit in Austria spiritul de solidaritate, izbutindu-se să se ducă la bun sfârșit misiunile cele mai grele. Austria — încheie d. Buresch — a făcut totul pentru a regăsi încrederea și e de nădăjduit că valoarea ei politică și economică, iar se va consolida în străinătate. Mgr. Seipel spune că Austria face parte, de la pierderea războiului și de când sufere consecințele lui, din țările sărace și bolnave, a căror întreagă speranța e în viitor. In anul ce s’a scurs, nenorocirile au nmierit-o cu lovituri de măciucă. După eșuarea speranțelor de a intra într’un teritoriu economic mai mare, a urmat o depresiune generală. După prăbușirea Krechtanstaltului era cât pe aci să urmeze și prăbușirea unei mari părți din industria Austriei. E drept că, prin intervenția sa, statul a împiedicat un eveniment de extremă gravitate, dar și-a luat asupră și o răspundere mai mare decât putea duce pe tărâmul parlamentar. Cu toate acestea, s-a putut rezista anului catastrofal. Obosită dar tot a venit Austria până la ieslea mântuitorului, la cere au ajuns, numai obosiți, și alți pelerini, popoare mai mult sau mai puțin bântuite din Europa. Austria trebue să-și restabilească acum încredera înăuntru și în afară, drumul în această direcție , restabilirea onoarei statului. Dr. G ' Cronica externă Austria la sfârșitul anului — Dela corespondentul nostru —