Epoca, noiembrie 1932 (nr. 1133-1158)
1932-11-01 / nr. 1133
Mr. 1133 3 lei Marți 1 Noemmbrie 1932 REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚII BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI). RECLAME și IUSEIT. Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate . Telefon 5 362-10 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIFESCU Programul nostru După o perioadă de anarhie în idei, de desorientare desăvârșită a oamenilor noștri politici — chiar a celor mai simandicoși, cari au fost, sunt sau vor fi cârmuitorii țării — cu privire la problemele mari puse pe vremurile grele prin care trecem, și de lipsa totală de frână a imaginației, de chibzuință sănătoasă și de temeinicie în soluțiile disporate și din ce în ce mai desmățate propuse de oameni politici în numele lor sau al partidului din care fac ori făceau parte, s’ar părea că unele partide și unii oameni politici s’au desmeticit, că-și dau seamă de primejdia spre care alunecăm și încep a reacționa. S’ar părea că se face o triare in idei și o clasare a tendințelor. Ar fi de dorit însă ca reacțiunea celor, care iubindu-se de cruda realitate par a se fi cumințit, să nu fie numai un gest de oportunitate, o adaptare trecătoare la nevoile momentului, ci urmarea statornică a unor credințe adânci și a unei înțelegeri sănătoase a lucrurilor. Căci, sub guvernul Iorga, in vremea discuțiilor aprinse privitoare la conversiunea datoriilor agricole, și de atunci încoace până mai acum câteva zile, noi eram singuri de o parte și toți ceilalți erau de partea opusă. Lăsând la o parte potrivirea sau nepotrivirea între noi și alții în cutare punct, asupra căruia se poate să ne fi înșelat, — cu toată strădania noastră sinceră în căutarea soluției cele mai bune —, sau în cutare alt punct de program în care n’ar fi cu neputință să se fi strecurat o scăpare din vedere — cu toată curățenia frământărilor noastre sufletești la alcătuirea acestui program — era între concepția noastră și concepția celorlalți toți o deosebire esențială. Și caracteristic în această privință a fost strigătul de mirare cu care a fost întâmpinată de toate cercurile politice înființarea partidului conservator și apoi publicarea programului lui . Ce rost are un partid conservator în vremurile de adâncă prefacere în care trăim? Ce mai este de conservat azi, și cum se poate vorbi de conservare, când lumea întreagă se străduește să găsească o așezare socială fundamental nouă, — care să se potrivească cu ritmul nou al vieții, cea de până azi dovedindu-se a fi cauza însăși a crizei prin care trece lumea întreagă? Ce neînțelegere a concepției noastre, și ce superficială înțelegere a vieții! Ca și cum viața ar fi numai prefacere, nu și păstrare! Ca și cum în viață stările mereu deosebite, s’ar succeda fără nici o legătură! Ca și cum n’ar trebui să se întărească această legătură, acest fir al continuității, tocmai în vremurile de desechilibru, de rostogolire, și de transformări precipitate când e mai expus a se rupe! Ca și cum progresul n’ar rezulta din echilibrul dintre prefacere și păstrare! Suntem toți de acord, că războiul a dărâmat multe așezăminte învechite, multe alcătuiri sociale, care nu mai dăinuiau decât prin forța inerției, fără să se fi clădit de atunci altele. Suntem de acord, că trecem printr’un răstimp de adânc desechilibru și de radicală prefacere, și am fi nebuni dacă n’am recunoaște că e nevoie de o readaptare a alcătuirii sociale cu ritmul nou al vieții. De aici însă începe deosebirea fundamentală dintre noi și ceilalți, aceia cel puțin ale căror concepții nu s’au schimbat. Ei pleacă, toți, de la credința că greutățile mari prin care trecem sunt o dovadă că omenirea întreagă și-a rătăcit drumul, a apucat pe o cale greșită și s’a desvoltat pe temelii false, așa că trebue să se schimbe dela rădăcină tot ce a fost; căci tot ce a fost și ce rămâne din ce a fost e rău, iar bun nu poate fi decât ceea ce e cu totul nou. Noi plecăm de la credința că istoria, care e desfășurarea vieței popoarelor nu e în linii largi, așa cum a plănuit-o la o epocă oarecare, vre-un om, oricât de mare prin situația sau prin genialitatea lui, sau chiar vre-un grup de oameni, ci e mereu potrivită cu o tendință primordială, cu o orientare inerentă firei, cu un impuls inițial. Viața unui popor e în prefacere perpetuă, dar nu această prefacere e ceva permanent, potrivit și cu zvâcnirea care e la izvorul vieții, oricând și oriunde se manifestă, și cu o tendință care e sădită în firea omenească, și cu ceea ce imprimă poporului caracterul său. Noi credem că fiecare fază a desvoltării unui popor e firească pentru vremea ei, și că o îndrumare în desvoltarea vieții care a dăinuit, care a dat roade și din care a rezultat un spor de civilizație, nu se poate să nu fi fost potrivită cu ceea ce e esențial în viața însăși, în firea omului și în rasa poporului. De aceea, pe când alții privesc în urmă cu ură și cu dușmănie, noi ne întoarcem către trecut cu înțelegere și cu interes, nu însă pentru a-1 continua mai departe așa cum a fost, dar nici pentru a înlătura, ca fiind rău tot ce a fost, numai pentru că a fost, ci pentru ca pătrunzând în tainițile lui, să prindem firul a ceeace este al vieții de oriunde, al ceea ce este al firii omenești de oricând, a ceea ce e a neamului nostru de când trăește el în colțul nostru de pământ, și să legăm de dânsul mai departe nouile forme de viață. Noi voim să clădim în viitor pe ceea ce a fost trainic în trecut, pe o temelie consacrată prin secole de viață, pe rezultatul evoluției firești. Noi voim să clădim după planul istoriei croit, din vecinicie, de viață însuși potrivit cu logica ei. Ei vor să clădească pe temelia închipuirii lor, după biet planul croit într’o bună zi de dânșii, potrivit cu puterea înțelegerii lor. Pe când noi încrezători în puterea răsbătătoare a vieții, în puterea de vindecare a firei omenești și în puterea de resistență a neamului nostru, înțelegem să ne mărginim a înlătura piedicele din calea poporului nostru în lupta pe care o duce in mod firesc ca orice organism viu pentru vindecarea lui, ei, voind să intervie direct în procesul acesta de restabilire, îi îngreuie adund mereu noi piedici. Ca să nu fim târâți în valurile a ceea ce se preface și trebue să treacă, noi ne sprijinim pe terenul sănătos a ceea ce trebue să rămâe spre a alcătui temelia unei noui stări de echilibru, pe când ei se aruncă în valurile trecătoare crezând că ajung mai repede la echilibrul închipuit de dânșii. Aceasta e deosebirea radicală între credința noastră conservatoare și credințele celorlalți. Vom căuta poate altădată să desprindem consecințele credinței noastre, care inlănțuindu-se treptat, alcătuesc scheletul programului nostru. N. MacSescu A doua scrisoare deschisă d-lui primar general al Capitalei Scumpe Domnule Dobrescu- Haussmann Foarte măgulit de propunerea ce mi-ai făcut alaltăieri pe bulevard , președintele comitetului edilitar al Capitalei. Hotărît, se știe scroafa în copac, dar, mi-i frică să nu cadă și să-și frângă gâtul, pentru că, afară că mă sperie titlul pompos, mă întreb ce o să am de făcut și la ce am să fiu bun? In fine, până atunci, să mă cobor cu d-ta din stratosfera în strada Ion Ghica, lângă palatul primăriei d-tale (casa Suțu) în fața spitalului Colței, în plin centru, la No. 3, pe casă scrie: Alex. A. Dimitrescu, licențiat în drept. Avocat, în poartă în stânga cum intri în colț este plin de excremente și în curte dacă cumva te aventurezi trebue să te ții iarăși de nas, cum îți recomandam pentru dosul Palatului Eforiei. In calitatea mea de viitor Președinte etc. etc. etc., încep activitatea prin a ordona să se ridice în grabă excrementele de acolo. Sunt sigur că, afară de locuitori și trecători, și Dobrescu și Haussmann mă vor aproba. General Casistacuzano N. B. Ce rău îmi pare, când voi fi Președinte n’o să mai pot scrie, fără nici o pretenție, articolașe ca acesta. Cu un plan subțire, mi-ai pus botniță. G. C. Pe șleau o parte din presă devine pe zi ce trece mai nervoasă. Propunem destulă grabă să jertfim drepturile noastre Moscovei. ș.Polonia — pretind acele »«are, sre-T făci?* cu» născut să se dezinteresează de soarta noastră“. Cures a fi aflat presa comunizantă existența unei asemenea note — admițând că această notă ar fi existat — este un mister. In ce ne nas credem privește, noi în existența ei. Să cântărești toate cu*viratele când e vorba de interesele tale, ea nu CMs îiva unul din ele să poată fi interpretat centra ta și să încurajezi partea adversă de îndată ce intră în joc interesele tovarășului tău, iată o acțiune pe care am socoti-o cel puțin lipsită de eleganță, dacă ar fi întreprinsă. Nădăjduim deci, că legația polonă va dezminți existența unui asemenea demers. Dacă vecinii noștri cred că alianța noastră mai are un interes pentru dânșii, sunt sporturi cari trestenesc împrăștiate, in caz contrariu, sunt formule mai fericite pentru a denunța o convenție ce nu mai convine. De câteva săptămâni circulă prea multe svonuri. Așa de pildă se spurce că unul din factorii determinanți ai politicei poloneze a declarat în străinătate că Basarabia începe să-l plictisească. Nu vrem să dăm crezare nici acelui swans. Dacă el ar conține totuși un grăunte de adevăr, am fi constrânși să răspundem vecinilor noștri: „Ga și Dauntzigul pe noi“. Acesta este cel puțin un limbaj clar și precis. Lîtvinoff poate să-și frece mâinile. Pactul de neagresiune cu și-a dat roadele Polonia înainte de a fi fost ratificat. GRIGORE FILIPESCU lila d. £ cronic Marconi Sa d. luxiian Din articolele prilejul împlinirii publicate cu a zece ani de activitate fascistă, desprindem următoarele declarații făcute de curând de d. Antonio Marconi, ministrul finanțelor italiene: „Iluziile inflaționiste, cari, deși, condamnate în mod evident de experiență, caută să iasă câteodată la suprafață, nu pot constitui o metodă rezolutivă a crizei italiene, care este legată de cauze de ordin internațional. Criza depinde de dezechilibrul mondial dintre producție și consumație, dintre prețul de cumpărare și prețul de cost. Acest adevăr este confirmat de faptul că, criza a lovit în mod tot atât de dureros și țările unde moneda a fost stabilizată la un nivel mai inferior și, mai ales, în țările unde ea a fost redusă la zero. Situația penibilă a debitorilor este un fenomen mondial și diminuarea beneficiilor la producători și comercianți va trebui rezolvită nu prin măsuri monetare în interior, ci ameliorând situația internațională, ameliorând condițiunile diverselor ramuri de producție și a claselor celor mai atinse de criză”. Așa a vorbit de Marconi. Dar ministrul italian ar fi vorbit desigur altfel dacă ar fi putut lua în prealabil contact cu d. Grigoriță Iunian, cel mai mare financiar al vremurilor noastre! Căci dacă dintre acești doi oameni politici, d. Antonio Marconi și d. Grigoriță Iunian, greșește cineva, apoi acela este cu siguranță ministrul italian... Ar aglomera însă zadarnic argumentele celor mai versați oameni de finanțe și declarațiile celor mai de autoritate oameni politici. D. Iunian va rămâne la inflaționismul său și va continua să agite pe această temă, pentru că așa a apucat și pentru că nimeni nu-1 oprește. Noi credem că, în fond, d. Iuman se vrea oprit. Guvernul punând capăt agitațiilor inflaționiste ar răspunde unei dorinți intime a răzvrătitului de la Tg.Jiu care se rușinează să se declare. De ce n’o face? D. Maniu este omul hotărârilor încete, dar nu este omul lipsei de hotărâre. GEIGOHE IUNIAN Aniversarea decenală a fascismului Fascismul italian a împlinit zilele acestea 10 ani de existență. El este mândru de trecutul lui, de infăpturile celor 10 ani, cari se văd în Italia la tot pasul, pe toate tărâmurile: economic, social, politic, cultural și moral. înfăptuiri de natură materială au fost realizate, în cursul celor 10 ani și aiurea, ba în unele țâri, realizările sunt superioare celor din Italia. Două lucruri insă a realizat fascismul mai bine ca oriunde: prestigiul statului și disciplina socială. Defetismul social și politic, cunoscut pe aceste vremuri cumplite pretutindeni, în Italia este cu desăvârșire necunoscut. Ar fi o mare greșală să atribum aceasta dictaturii, adică silniciei. Dictatura a cedat în Italia, locul ei, disciplinei sociale. Fascismul, nu s’a mulțumit să extirpeze numai cauzele formale de agitații, partidele și facțiunile, vecinie concurente, și întrucâtva anarhice prin însuși rostul lor; el a știut să creeze după aceea un nou ideal social și moral, prin condițiile de ordine, de siguranță și de egalitate pentru toți în fața legilor. Statul fascist nu are preferințe pentru anumite categorii sociale și nu oprimă indivizii, el îi proteguește egal pe toți și ține o cumpănă dreaptă intre ei. Singurul lucru ce le interzice, este să nu facă agitații, deopotrivă de zadarnice și de păgubitoare colectivității naționale. Regimul fascist a săvârșit minunea de a ralia înfăptuirilor lui, întâi consimțământul și al elementelor conservatoare, și al celor de mijloc și al celor revoluționare, apoi entuziasmul lor. Iată ceea ce nu se cunoaște nicieri aiurea, ceea ce este propriu numai Italiei fasciste. Și trebue să ținem seamă că lucrul acesta s-a realizat in țara anarhismului clasic. Unității politice a Italiei, desăvârșită prin ultimul război, d. Mussolini i-a adăugat unitatea sufletească, adică ceea ce îi lipsea în cel mai înalt grad. „Fasci di Combattimento“, organizația , de obârșie a fascismului, creată de d. Mussolini la 23 Martie 1919, avea ca scop revalorizarea a tot ceea ce este național și exploatarea morală a victoriei. Ducele a rămas credincios și până astăzi acestei lozinci. Corporatismul poate fi o experiență bună sau rea, el poate fi desființat și înlocuit cu altceva; dacă nevoia o va cere , ceea ce-l interesează pe d. Mussolini mai presus de orice este însă unitatea sufletească a poporului italian, o unitate de fond, iar nu numai de formă, pentru a cărei realizare toate mijloacele sunt bune, dacă duc la scop. Italia l-a înțeles și îl urmează fără șovăire și fără murmur. Așa se face că astăzi, Italia este singura țară fără greve, fără demonstrații, fără atentate, cu un cuvânt fără primejdioase probleme sociale. Dacă vremurile vor cere un pas către dreapta, sau unul către stânga, d. Mussolini îi va face cu curaj, urmat de întreaga națiune, fără nici o notă discordantă." Iată ceva, cu care nu se poate lăuda nici o altă țară. In asemenea condițiuni, privind cu mândrie înapoi, fascismul poate fi sigur și de ziua de mâine. Este ceva foarte folositor de învățat din experiența de 10 ani fascismului italian, mai ales pentru a noi, cari, imitând formele democratico-egalitare apusene, am rămas tot la vechiul fond oriental. D. fie, scumpa tara, pilota mea ie manca și puterea mea ie iubire. Mae firpsca lina economiei Să fie trași la răspundere cerii spiritului de economie Astăzi este sărbătoarea economiei, organizată de oficialitate. Pentru a stimula spiritul de economie al cetățenilor, mai ales al celor mărunți, ni se dă ca exemplu minunile sou-ului pus zilnic la pușculiță și apoi la casa de economii, de francezul mijlociu, din care s’au strâns sutele de miliarde, pe cari s’a clădit apoi prestigiul și puterea statului francez, în afară și înlăuntru. Exemplul este bine ales, dar nu pe deplin convingător, dacă nu ni se arată și cum s'a purtat Statul francez față de economiile cetățenilor. Făcut-a el confiscări de capitaluri mobiliare, sau inflație premeditată? Imprumutatu-s’a el de unde a putut, cât a putut și cum a putut, pentru ca la un moment dat, din cauza neorânduelii financiare să ajungă în insolvență și să le spună creditorilor, n’am de unde să vă plătesc sumele împrumutate, lăsați-mă in pace? A rostit cineva în Franța, teoria că averile mobiliare nu sunt garantate de constituție ca și cele imobiliare? Cerut a cineva inflația, pentru ca peste noapte, cetățenii economi să fie deposedați în favoarea celor risipitori? Nu, statul francez nu a făcut nimic din toate acestea. Din contră ,a luat, de câte ori nevoia a cerut-o, măsura de a proteja pe cei economi. Dacă oficialitatea franceză ar fi procedat, față de economiile particularilor, așa cum se procedează la noi de un an încoace, așa cum a procedat d. Argetoianu și cum ar proceda, dacă ar fi la putere, d-nii Iunian și dr. Lupu, atunci Franța cea respectată și temută azi în toată lumea, ar avea o situație asemănătoare României. Bugetul public nu i s-ar solda cu 15 la sută deficit, ci cu 60 la sută, ca al nostru. Franța ar alerga după ajutoare străine, supunându-se controlului Ligii Națiunilor ca noi; francul ar oscila în bătaia vântului; traiul s-ar scumpi fără nici o cauză logică; ogoarele i-ar rămâne pârloage și economiile cetățenilor particulari ar alerga după tot felul de plasamente nefirești, pentru a scăpa de urmările deprimante ale unei legiuiri de aventură. In fine, Statul francez, și, odată cu el, întreaga națiune, ar fi la doi pași de anarhia monetara, economică și socială, cum este statul român. Iată de ce credem că numai exemplul faimosului gologan, economisiți de francezul de mijloc, nu este convingător pentru noi, astăzi. In manifestațiile publice ce avea loc pentru dezvoltarea spiritului național de economie, trebue să se arate mai ales toate greșelile făcute de statul nostru, toate atentatele comise de el contra economiilor particulare. Și, recunoscându-se greșelile trecutului, să se ia angajamente de cumințenie pentru viitor. In special, în aceste momente, să se repete replica d-lui Mironescu, — dată d-lui Iunian, de pe banca ministerială, că vom apăra stabilizarea leului așa cum ne apărăm granițele. Căci, cum poți cere și devalorizarea banului, și economii, în acelaș timp? De ce să se economisească iei, astăzi, când peste câteva luni ei ar putea valora pe sfert, sau a zecea parte? nu Nu este adevărat că românul este strângător. Risipitori sunt, la noi, numai aceia cari câștigă fără muncă, în special paraziții bugetului public. Românul de mijloc este un excelent strângător, el leagă gologariu cu șapte noduri. Țăranul român este tot atât de aprig econom. Să ne reamintim numai nemăsurata lui dorință de a fi proprietar de pământ, pentru a cărei realizare își rupe de la gură ultima bucată. Românii sunt un popor tot atât de strângător, cât și francezii. Ei sunt însă guvernați de elemente străine intereselor și idealurilor lor. Sărbătoarea economiei trebue să fie la noi mustrarea întregii națiuni, adresată guvernanților, risipitori ai banului public și batjocoritori ai muncii fără preget a poporului, pe care o nimicesc cu un articol de lege, plămădit între două chefuri. Să creeze statul condiții de siguranță, de stabilitate, de ordine, să garanteze respectul angajamentelor liber consimțite și, mai ales, să dea întâi el exemplul economiilor. Căci poporul nu trebue să fie îndemnat să facă economii, le face și fără îndemn de sus. El cere însă să nu le facă zadarnic, să nu-i fie sfeterisite peste noapte prin fantezii argetoianiste, radianiste și iunianiste. Cel mai bun îndemn la economii, în timpul de față, la noi, nu poate fi decât tragerea la răspunderea celor ce au distrus economiile de până aci și spiritul de economie în viitor. Altă manifestație nu ar fi necesară, cu ocazia sărbătorii economiei. Și nici nu ar folosi la nimic, dacă corbii economiilor vor fi lăsați liberi, să ruineze ceea ce a mai rămas în picioare, din spiritul de economisire al poporului. I, O poveste cu medici în Iașii copilăriei mele, mai înbătrânit și mai pustiu decât oricând, în cetatea avânturilor culturale, a d-lui Demostene Botez, a băsărabencelor exotice și neexotizante, a lui Eminescu, a trotuarelor cu văi și munți, cu pajiști și mocirle, în patriarhala urbe a d-lui A. C. Cuza, care nu-și vrea construcții să despice cerul, nici aglomerații de mulțimi pestrițe, nici sgomote să-ți încurce digestia și care din toate cuceririle tehnice ale ultimului deceniu nu se poate lăuda decât cu cele trei prăvălii de mezeluri ale cernăuțeanului Podsudek și cu o sucursală a ratatei cafenele „Corso”, — în Iașii visurilor și al mândriei românești, am auzit următoarea poveste : — Am pătimit de o boală grea. Intrată în convalescență medicul mi-a recomandat scurte plimbări. Trebuia să mă redeprind încet, încet, cu mișcarea, după o nemișcare de câteva luni, cât stătusem țintuită în pat. „Cum însă sunt funcționară la căile ferate și concediul îmi expirase, am cerut o prelungire și, conform regulamentului, am primit vizita unui medic ceferist. Mi s’a acordat o nouă învoire de două săptămâni. Nu se putea altfel ,căci eram slabă de păream mai mult umbră decât femee. „După trei zile, ascultând sfatul medicului meu curant, am eșit să fac câteva sute de pași în stradă, și... — Ați leșinat, desigur. — Da de unde... M’am întâlnit cu d. medic ceferist. — Cel cu prelungirea concediului? — El... Și mi-a poruncit să mă întorc îndată acasă. Nu m’am întors, și a doua zi chiar am avut rezultatul acestei cutezanțe: mi s’a suspendat concediul. — Și ce-ai făcut? — Ce puteam face? M’am dus la birou. — Așa umbră cum erai? — Da, așa cum eram. Altfel riscam să mi se dea un concediu nelimitat. Consecințele? Privește-le și d-ta... Nu m’am mai putut întreba și sunt și azi bolnavă. Mi-am odihnit mai îndelung privirea pe fața povestitoarei. Erau, în adevăr, în cutele ușoare pe cari mai mult necazurile decât vârsta începuse să le încrețiască, semnele suferință. — Ai încercat, desigur, după aceea, să ai o explicație. Ce-a spus de medic ceferist? — Ce să spun... Că dacă mă plimb pe stradă, ce fel de bolnavă sunt? Decât să mă plimb, mai bine să vin la slujbă. — Simplu și clar! — Am încercat să mai revin. M’am plâns celor mai mari, am cerut să fiu reexaminată. Dar nimeni n’a avut timp să mă asculte, și... — Și? — Și-așa. Doamna funcționară ceferistă tăcu, resemnată. Era, probabil, dintre cele cari nu cunosc nici binefacerile influențelor simandicoase, nici înrâuririle indulgențelor feminine. O nebună gonind după dreptate, o idealistă, o eșancă de plămădială veche, așa cum erau toate pe vremuri și cum mai sunt și azi încă, multe. — Sunt mulți medici la serviciul d-tră, doamnă? — Vreo doisprezece. Câte unul de fiecare specialitate și un medic șef. Un vânt rece sufla dinspre dealurile Birnovei. Frunze galbene se scuturau cu foșnete triste. Vorbirăm despre altele. O profesoară de curs primar se plângea că directorul ei o persecută pentru că nevastă-sa se sfădise cu mama unei eleve pentru care cuvântătoarea intervenise odată la o scutire de taxe, — ori cum aga ceva. Și pe urmă, prin nu știu ce legătură de idei : — Cinci luni n’am primit nici un ban din leafă. In clipa următoare se vorbia despre cataif cu frișcă, despre bridge și despre d. Argetoianu. Eșenii sunt anticonversioniști. Mai ales esencele. Conservația putea deveni agreabilă. Dar gândul medicului ceferist cu suspendarea concediului, mă persecuta. Mi se părea nefirească nepăsarea aceasta în fața suferinței, mai ales în Iașii sufletelor blajine și înțelegătoare. Un medic! — O să ningă, zise cineva. — îmi place grozav omătul, complectă o fetiță blondă, bătând vesel din palme, începuse o ploae repede rece. Picuri mari băteau în geași mari. — Ce-ar fi dacă am face ploacă de foc? — propuse gazda. Doamna ceferistă cu concediul suspendat, se zgribuli lângă sobă de par’că ar fi început să-i simtă căldura. Se plângea de dureri ascuțite în coaste. C. Blefoea Reveniri misterioase Se anunță că unul dintre indezirabilii trimeși peste graniță acum două săptămâni, tripotorul Joseph Sclta, s’a reîntors în țară. Chestia aceasta devine foarte interesantă. Se știe că o legiune întreagă de măsluitori de cărți năvălise la noi. Acești păduchi îngrășați din exploatarea diverselor cariote bucureștene și balneare au venit în conflict cu frații lor de meserie din țară, căci avem, slavă Domnului, și noi destui exploatatori de tripouri. Caniotarzii naționali s’au înmulțit în ultima vreme și au devenit o forță. In lupta care s’a dat, d. Letta și tovarășii săi Rossi, Bloch, Domenico, Gerard, etc., au fost înfrânți și nevoiți să plece spre meleagurile lor. Măsură dreaptă, indiferent în urma căror intervenții a fost luată. De ce-ar fi fost tolerați la noi toți acești posesori de bogate caziere, puși sub supraveghere în propria lor patrie. Nu li se putea atribui nici măcar titlu de tehnicieni specialiști, căci, am spus-o și mai sus, avem produsele noastre naționale experte în materie. Dar ploșnițele s’au refugiat la Rusciuk și de acolo au început operațiile intervenționiste pentru anularea hotărârii de expulzare. Și iată că unul dintre ei, d. Joseph Setta a izbutit. Iar ceilalți, probabil, așteaptă să le vie rândul. Ce s’a petrecut? Cum a devenit indezirabilul expulzat dizirabil? Mister. Dar ni se pare că d. ministru de interne ar trebui să se intereseze de aproape de toată chestia aceasta. Se operează peste capul d-lui ministru Mihalache și se operează urât. -—---------------------—~ — ------------—«—