Epoca, decembrie 1932 (nr. 1159-1183)
1932-12-01 / nr. 1159
D-le președinte, d-lor senatori. Deși prezența mea în mijlocul dvs. ar putea să pară paradoxală unora, dați-mi voe să Împing lipsa de modestie până a socoti că aceasta prezență, datorită sprijinului guvernului și amabilei pasivități a partidelor de opoziție, constitue un simptom îmbucurător. Desigur, d-lor, că această lipsă de modestie ar putea fi taxată de îndrăsneală, dacă mi-ași închipui o clipă că, facilitând intrarea mea în această adunare, ați înțeles să cinstiți talentul sau priceperea politică, îmi dau perfect de bine seama de motivele care v-au călăuzit în hotărârea dvs. Ați crezut, desigur, că o grupare politică, care pune unele principii — singura sa rațiune de a fi —mai presus de toate, care înlătură minciuna până și din manifestările sale electorale, are dreptul și dânsa să-și spună cuvântul într’o Adunare legiuitoare. Pornind de la aceste premize, nu mă simt nici micșorat, nici umilit. Sunt convins, d-lar că ați regreta gestul dvs. dacă m’ași crede obligat să tăinuesc o parte din gândul meu. Voi vorbi, deci, deschis, dar cu toată obiectivitatea pe care mi-o impune, nu un angajament luat față de unii sau de alții — angajement pe care nimeni nu mi l’a cerut și pe care nu la-și fi luat, de altminteri — ci sentimentul, unei situații externe și interne prea serioasă, ca să îngădue discuții pătimașe și polemici cu caracter agresiv, mă înșel, a votat o lege care autoriza pe toți debitorii în valută forte să plătească în termen de 20 de ani. Am nemulțumit deci altă categorie de creditori. Alte creanțe românești vândute pe cote ridicole, alt val de nemulțumire împotriva țării românești. In fine, c-lar nenumăratele declarații ale opoziției că nu va respecta angajamentele externe luate de guvern, au încoronat opera de discreditare a țării. Afacerile cu România, din momentul acela, au intrat într’o categorie, specială aceia a afacerilor speculative, riscul, traducându-se într’o primă, pe care o plătește contribuabilul român. Propaganda demoralizatoare iată atmosfera care apasă asupra noastră în momentul când prețurile au început să scadă. Dar acțiunea de discreditare externă s’a întins în țară. De trei ani și mai bine, tolerăm o propagandă demoralizatoare, care astăzi începe să-și producă efectele. „Totul pentru debitor’’ a fost lozinca multora din oamenii noștri politici. După propagandă, am trecut la instrucțiuni date Justiției, după instrucțiuni date Justiției, la legislația excepțională pe care o cunoașteți. Legile au fost votate în numele unui mare principiu de echitate socială. D-lor, eu accept acest principiu. Vă pun însă întrebarea: s’a ridicat cineva, îndată după răsboiu, când puteai să achiți prețul unui nogen cum arat pe datorie în 1914, cu echivalentul unei perechi de bocanci? Părerile mele despre conversiune, despre așa zisa conversiune, vă sunt prea bine cunoscute, ca să le desvolț pe larg aici. Se poate face o conversiune a domnilor, o conversiune în adevăratul sens al cuvântului, in sensul curat al lui, întărind creditul. O conversiune cere însă o pregătire materială și o pregătire morală. Vedeți ce s’a petrecut în Anglia în 1921. Anglia a trecut prin clipele poate cele mai grele prin cari a trecut vreodată. Regimul socialist, care cerceta problemele financiare prin prisma reformatorului, a trebuit să părăsească puterea în Septembrie 1931. Față de deficitul bugetar, față de exodul capitalurilor, față de tezaurizarea, față de urcarea prețului banului, și cârmuitorii englezi puteau foarte ușor să gândească, așa cum a gândit d. Argetoianu și să propună ca printr’o lege să se micșoreze dobânda pe care o plătea statul rentierilor, de la 5 la 3 jum. la sută. In modul acesta se umplea un gol bugetar de Eu n’am auzit nici un protest împotriva acestei inechități, și cu toate acestea, la Ministerul de Justiție s’au perindat personalități distinse pentru care echitatea socială joacă un rol determinant astăzi. Ceva mai mult, în România nu s’a votat măcar o lege de impreviziune, lege care există în cele mai multe țări, a căror monedă s’a prăbușit. In definitiv, poate că bine s'a făcut să nu se voteze o asemenea lege, pentru că adesea ori leacurile sunt mai rele decât boala însăși. Domnilor, scriitorul și economistul francez, Șir,<fe fed zice că d. Poincaré a refăcut finanțele Franței pentru că le-a tratat în financiar, iar nu în reformator. O butadă a lui Pierre Mill cuprinde mult adevăr: „este bine să vorbești de reforme, este imprudent insă să te înfăptuești”. douăzeci de miliarde de lei, ceva mai mult decât va fi bugetul nostru pe exercițiul viitor. Nicio ezitare însă, domnilor, la guvernanții Marii Britanii. Ei știau că dobânda statului scăzută artificial va avea ca efect imediat scumpirea curentă a banului. Și atunci, domnilor, englezii au început prin a asana bugetul lor. Asanarea bugetară, a avut ca efect întoarcerea aurului, întoarcerea aurului, încetarea tezaurizării și în fine ostenirea banului. Numai atunci, domnilor, când toate aceste condițiuni au fost îndeplinite, guvernul englez, a votat legea conversiuni. O conversiune facultativă, dar o conversiune pe care 95 la sută din detentorii rentei au primit-o de bună voe. Unii din spirit de patriotism, alții pentru că nu găseau în Anglia plasament sigur mai avantajos decât acela pe care-l oferea statul. Iată domnilor, cum se pregătește o conversiune în țările occidentale, în țări ca Anglia sau Franța, rămâne garante față de Banca Națională pentru jumătate din valoarea portofoliului preluat de casa de lichidare. Dar, d-lar, omul face un sacrificiu, în schimbul unui folos real, palpabil, iar nu contra unei noui făgăduieli. Ni se va spune că banul este scump, deci că această casă de lichidare nu va putea face operații finaciare decât cu o dobândă ridicată. înainte de toate experiența a dovedit că îndată ce finanțele sunt asanate, dobânda scade. Dar socot că statul are datoria să înscrie în bugetul său o sumă, limitată de 299 milioane pe an pentru micșorarea acestei dobânzi. Astfel casa de lichidare ar putea să împrumute bani cu 5 lum. sau 9 la sută, cuprinzând și amortismentul, Jertfa d-lor, este fără îndoială mai mică pentru stat decât toate garanțiile pe care le-a dat d. Argetoianu. D. Argetoienu are un mare cusur. B-sa vorbește șî apoi gândește. Totdeauna la d-sa gândul urmează vorba, în loc s’o preintâmpine. Cum s’a pregătit conversiunea in Angia Discuția. Adressi Discursul rostit în ședința de el Senatului de d. Grigore Filipescu, șeful partidului conservator D. GRIGORE FILIPESCU șeful partidului conservator Nr. 11593 loi Joi 1 Decembrie 1932 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la aderația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon, 362-10 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul ISIS de MICOLAE FILIPESCU Tic, scumpieiia, plierea mea se mască și plierea mea iisiire. Himenipesca Partidul conservator și Coroana Domnule președinte, domnilor senatori, într’o monarhie constituțională, rolul poate de căpetenie al unui partid conservator este de a contribui la conservarea neștirbită a prestigiului Coroanei. Monarhia, pentru noi conservatorii, trebue să asigure continuitate și stabilitate. Luați exemplul unor țări republicane, ca Statele Unite. Veți vedea că un an și mai bine înainte de expirarea mandatului prezidențial, viața politică* r»mamî că lâncezește, nici o hotărîre importantă nu mai poate fi luată; toate rămâne în suspensiune, până după alegerea noului președinte. Partidele își menajează alegătorii, partidele fac demagogie și în fruntea acestor partide stă de o parte președintele în funcțiune și de cealaltă candidatul, care râvnește să-i ia locul. Ați văzut, domnilor, destăinuirile președintelui Hoover în chestiunea dolarului — destăinuiri cari au lovit atât de brutal în interesele financiare ale Statelor Unite. Președintele Hoover, în speranța unei realegeri, căuta să-și justifice politica sa. Nimic din toate acestea într-o monarhie constituțională. Capul statului nu este obligat să facă asemenea declarațiuni pentru a-și păstra tronul. Ceva mai mult, istoria dovedește că acei suverani, cari au alergat mai puțin după popularitate, sunt tocmai acei cari au cucerit în modul cel mai desăvârșit sufletul poporului. Partizani ai ideii monarhice, credem totuși, domnilor, că bărbații politici nu au numai dreptul, dar și datoria să atragă atențiunea Suveranului asupra actelor ce se fac în numele Său, acte care ar putea să întunece gloria Dinastiei. Astfel, credem, noi conservatorii că servim mai cinstit pe Rege, decât îl servesc acei ce îi folosesc numele în interesul lor, sau în interesul partidului lor. In acest spirit, domnilor, vă propun să complectăm o omisiune — probabil o eroare de tipar, — adresând sentimentele noastre de devotament Coroanei. Politica financiară și monetara a României Domnilor senatori, ajung acum la acea parte a Adresei care se ocupă de politica financiară și monetară a României, înainte însă de a intra în acest subiect, cred folositor să aruncăm o scurtă privire asupra trecutului, care ne va face să pricepem mai bine Prezentul. După răsboiul domnilor, România, ca și toate țările eșite din conflagrația mondială, s’a aflat în fața a două mari probleme financiare externe: problema datoriilor de la stat la stat și problema datoriilor de la stat la particular. Prima a fost rezolvită după metoda celorlalte țări, nu mă voiu ocupa deci de dânsa. A doua, după nenorocitul sistem, pe care îl preconizează unii bărbați politici, pentru lichidarea datoriilor interne. Bonurile de Tezaur România se afla deci după încheerea armistițiului în fața unui însemnat stoc de bonuri de tezaur, emise unele cu, altele fără socoteală. Ce am făcut? După ce am încercat să punem oarecare ordine în aceste bonuri — căci unele nu aveau nici măcar cotorul — am tărăgănit, am șicanat, am dat impresiunea că nu vom plăti, sau că vom plăti foarte târziu. Departe de mine domnilor, gândul de a susține că aceste bonuri de tezaur puteau fi lichidate în 1920. Cred totuși că dacă ne-am fi adresat la momentul acela guvernelor statelor unde fuseseră emise aceste bonuri de tezaur căutând înțelegere, propunerile noastre ar fi fost foarte bine primite, nu din spirit de filantropie față de țara Românească, ci pentru că acele guverne aveau un interes deosebit să ocrotească industriile și comerțul lor. Puteam deci să consolidăm bonurile de tezaur în 1920. Nu am făcut acest lucru. Am așteptat. Detentorii, obosiți, au început să le vândă și le-au vândut pe o cotă care varia între 5 și 15 la sută din valoarea lor nominală. Cine a cumpărat aceste bonuri de tezaur? Un consorțiu englez în fruntea cărui statir Basile Zaharoff le-a achiziționat treptat pe acea cotă de nimic, de care pomeneam. In 1922, când România a incercat să facă întâia sa operațiune financiară pe piețele streine, ni s’a cerut să lichidăm trecutul și atunci ne-am iubit de consorțiul lui Sir Basiie Zaharoff cu care am intrat în vorbă și cu care am încheiat împrumutul de consolidare, înțelegerea s’a făcut deci, dar sute de detentori, au fost indispuși, detentori cari nu s’au jenat să facă țării o reputațiune în legătură cu pagubele suferite de ei. Pe când Franța, domnilor, de îndată ce a văzut că nu poate să lege soarta datoriilor sale de răsboiu de reparațiile germane, nu a avut altă idee decât să obțină de la guvernul american făgăduială că Statele Unite nu vor mobiliza datoria sa de răsboiu, ceea ce ar fi distrus orice nădejde de revizuire a convențiunilor Mellon Beranger, căci nu poți să fi dispui opinia publică a unui întreg continent, — noi am ridicat împotriva noastră lumea economică a trei țări mari din Europa, — pentru ce? Pentru a asigura un strălucit beneficiu consorțiului lui Sir Basil Zaharoff. Modul domnilor, cum a fost rezolvată chestiunea bonurilor de tezaur, oglindește întreaga politică financiară a României față de străinătate de la răsboiu încoace. Legea datoriilor in valuta forte După bonurile de tezaur venit legea datoriilor în valută forte. Vă reamintiți că Parlamentul (în 1923 dacă nu Cum s’a procedat la noi La noi, cum am pregătit conversiunea? Am tolerat o propagandă subersivă la sate. Am umflat apoi volumul datoriilor agricole. In fiecare săptămână cifra se mărea. Ajunsesem să anunțăm în străinătate că România are între șaptezeci și optzeci de miliarde de lei datorii agricole. Un financiar strein ne-a răspuns: dacă aceasta este cifra reală a datorilor dvs. agricole, atunci sunteți o țară pierdută. Nu mai veniți să ne cereți sprijinul. Domnilor, țin să precizez un lucru: suntem absolut convinși noi conservatorii, că există o problemă a datoriilor care cere o soluțiune. Noi credem însă că întîi trebue să procedăm la asanare și apoi la conversiune. Anul trecut d. Alexandru Periețeanu, a remis în numele nostru d-lui ministru de finanțe Argetoianu un proiect de conversiune facultativă, dar cu atâtea avantagii pentru porțile care o acceptau, încât suntem convinși că 90 la sută ar fi urmat exemplul dat de Anglia. Credeți, domnilor, că dacă în loc de a anunța în fiecare Duminică că moneta noastră se va prăbuși și că această prăbușire este o fericire, că dacă am pune ordine în finanțele noastre, ajungând la o înțelegere onorabilă cu Liga Națiunilor, nu vom găsi 100 milioane aur care ne trebue pentru a finanța conversiunea? 100 milioane franci aur reprezintă 3 miliarde și un sfert de Ioi, plus un miliard și jumătate care există la Creditul Ipotecar. Cu această sumă de patru miliarde și jumătate se pot asana cel puțin 10 miliarde, cifra la care ajunge legea Mironescu. S’ar creia o instituție, o casă de lichidare a datoriilor. Această casă de lichidare ar oferi împrumuturi cu precădere acelor debitori cari ar aduce o declarație din partea creditorilor lor că renunță la 50 la sută din datorie. Concomitent cu această operațiune directă, s-ar putea lichida, prin aceiași instituție un întreg portofoliu agricol înghețat de la bănci, transmițându-1 cu girul ei Băncii Naționale. Băncile ar Cele dans metehne: restabilizarea și Mafia Și acuma, d-lor, viu la cele două metehne noui: restabilizarea și inflația. D. Iunian, d-lor, vrea să fixeze un nou curs leului. Țin să vă reamintesc că leul a fost stabilizat la a treizeci și treia parte din valoarea sa înainte de război Cred că este bine sa accentuez acest lucru. Dar, d-lor, este un fenomen general: că de îndată ce o țară trece prin dificultăți financiare, lumea are impresia că moneda a fost stabilizată la un curs prea ridicat. D. Poincaré, în Franța, fost învinuit — în momentul a stabilizării — că fixează cursul francului la un nivel care nu corespunde cu bogățiile, cu prestigiul și cu autoritatea țârii. Astăzi, foarte mulți oameni simpli acuză pe d. Poincaré de a fi stabilizat la un curs prea ridicat. In alegerile trecute, partizanii d-lui Tardieu au făcut o eroare de psihologie, pe care o mărturisește însuși d. Tardieu — în rândurile pe care le voi citi. Partizanii d-lui Tardieu au spus alegătorilor: Dacă triumfă cartelul stângei, francul, dela 20 centime aur, va ajunge la 5. Propaganda aceasta a făcut, efectul contrar: mulți alegători dela sate, în special, care nu aveau intenția să voteze pe d. Herriot, au votat pentru cartelul stângei, pentru că socoteau că, astfel, vor vinde produsele lor pe un preț de patru ori mai mare. Iată domnilor, ce spune d. Tardieu pentru a explica înfrângerea sa în alegeri: „Elemente ale micii burghezii au fost seduse de perspectiva scăderii francului, evocată ca un avertisment de oratorii guvernamentali, în cazul unui nou guvern de cartel”. „Când afacerile merg greu, lumea se gândește, în lipsă de cunoștință, la leacurile ușoare, printre cari imflațiunea este cea mai curentă. Pentru a fi vorbit dintr’o curată preocupare, adevărul, de pericolul monetar care a însoțit totdeauna intrarea socialiștilor în sfaturile cârmuirii, am recrutat partidelor de stânga, voturi rău informate, care au contribuit la isbânda lor”. Așadar, domnilor nu de Herriot, nici măcar d. Leon Blum n’au cerut voturi pe baza unui program de inflație, ci voturile le-au venit de pe urma afirmațiunii dreptei, că un guvern de cartel va aduce prăbușirea menetei. Deosebirea dintre Franța și România este că acolo devalorizarea menetei a fost prezentată de oameni politici ca o calamitate națională, iar nu ca o fericire, ceea ce se întâmplă la noi. Să admitem totuși, domnilor, că leul a fost stabilizat la un curs prea ridicat. întrebarea pe care ne-o punem e următoarea: este posibil, da sau nu, să-i fixăm un alt curs? Noi răspundem, hotărît, nu. O restabilizare cere anumite condițiuni favorabile — condițiuni economice și condițiuni bugetare anumite — când se vorbește de o restabilzare, adică de o nouă stabilizare, deci toate aceste condițiuni favorabile lipsesc. D. Iunian a vorbit, dacă nu mă înșel, de restabilizarea din Belgia. Eroarea domnilor, în Belgia s’a făcut o singură stabilizare. Este adevărat că guvernul Jar,, par — dacă nu mă înșel — a încercat să mențină cursul francului belgian la 198 lira sterlină. A fost o simplă încercare de stabilizare de fapt, dar cursul acesta, după câteva luni s’a prăbușit, iar stabilizarea s’a făcut de către d. Franqui, ministrul de finanțe, la cursul de 175, lira sterlină. Avem a face deci cu o singură stabilizare, iar nu cu două cum încearcă să prezinte lucrurile unii oameni politici. Pentru noi domnilor, o restabiizare în care toate condițiunile sunt deficitare, o stabilizare după care toată lumea va aștepta pe noul roman ca, să preconizeze o re-restabilizare, este o imposibilitate materială. Ca și ar fi consecințele unei restabilizări? Dar să admitem, prin absurd și această posibilitate. Cari pot fi consecințele unei restabilizări? Leul pe jumătate însemnează fără îndoială un budget îndoit. Mă întreb dacă va fi mai ușor perceptorului să încaseze birurile, când pe foile lui va sta scrisă o sa Alături de restabilizatori, există infrațoniștii. D. dr. Lupu socotește că nu sunt bani destui pe piață. Deci în ciuda tuturor convențiunilor, d-sa ne recomandă să tipărim alte bilete. D. dr. Lupu a avut ocazie să vadă că sporirea emisiunii, chiar în cadrul convențiunii de stabilizare, nu înseamnă fatal mărirea circulației fiduciare. Anul trecut aveam în primele luni 20 de miliarde bilete emisiune; anul acesta nu suntem departe de 30 de miliarde. Și cu toate aceste va susține cineva că astăzi se găsesc bani mai ușor, că circulam lă bani mai mulți ca anul trecut? Banii, domnilor, se ascund. Nesiguranța plasamentelor are ca efect sigur tezaurizarea,pe nesiguranța valorii monezii, exodul capitalului. Leul nu sa prăbușit complect după răsboiu, pentru că se mai găseau oameni cari aveau încredere într’usul. Dacă România renunță astăzi la etalonul aur unde va fi frâna. In străinătate? In țară? Unde? D. Argetoianu pretinde că nu este inflaționist. Am aci, domnilor, un manifest al unuia din dintre prietenii sale, care zice: „Ca să ridice prețul vitelor și bucatelor și astfel să întărească legea conversiunii, guvernul trecut pregătea inflația. Bancherii străini și bancherii români au adus in tară pe francezul Rist, care a făcut un raport in care a cerut înlăturarea guvernului penru că a făcut legea conversiunii și pentru că voia să facă inflația care era azi acum domnilor, încheerea Pentru noi conservatori nu există alte leacuri decât acelea pe care le folosește restul omenirei leacuri, care au dat rezultate favorabile, rezultate satisfăcătoare în toate celelalte țări. Nu există, domnilor, finanțe de dreapta sau de stânga; există finanțe ordonate și finanțe falimentare. (Aplauze). Cum zice, d. Lautier, în L’homme libre „Nu vremi nici leul grâu pentru oameni cari mănâncă mămăligă, nici leul vin pentru acei ce beau numai bere, nici leul automobil, pentru pietoni. Trăim pe pământ, iar nu într’o planetă încă invizibilă, în vremuri de prosperitate, veniturile se potriveau cheltuelilor, în momente de restriște, trebue să potrivim cheltuelile, venitului. Deci,a fostdijet echilibrat, rrsssîedă stabilă, respectul angajamentelor1" (Aplauze), mă îndoită. Pentru a obține o ușurare budgetara, ar trebui să comitem o adevărată păcăleală. Ar trebui să plătim pe funcționari, pe pensionari, pe rentieri de bani depreciați, menținând actualele cifre. Aceasta domnilor, ar echivala cu o nouă curbă de sacrificiu. Inutil deci să aruncăm țara în asemenea dificultăți monetare ca să aplicăm o nouă curbă de sacrificii asupra funcționarilor. Acei oameni politici care cred că această curbă este o soluțiune, să aibă curajul s’o spumă. Dar domnilor, avantagii pe care d. Iunian le atribue devalorizării, sunt multe mai puțin însemnate decât acelea pe care d-sa crede mai prudent să nu le sublinieze. Devalorizarea leului, însemnează un singur lucru: neplata datoriilor, proape gata . Domnilor, vreau și admit c f d. Argetoianu nu a fost în cu rent, cu acest manifest al prietinilor d-sale. Bar alunei socot cu d. Argetoianu este inflaționist ca ace personaj a lui Mailére care fă rea proză fără să-și dea seama Toată politica domnului Argetoianu ducea la inflație. Nu ni lipsește astăzi instrumenta ele plată ci siguranța tranzacțiilor. Se comite o eroare, o gravi eroare când se spune inflații conversiunii; inflația este consecința matematică a conversiunii. Avem, domnilor, astaz o balanță comercială favorabilă. în 1931 am avut un solt favorabil de 6 miliarde. Fân., la sfârșitul lui Octombrie 193; exportasem mărfuri de 11 miliarde 799.809.909 centri 3.269.909.980 import. Nu exiști deci la noi o boală organică ci în Ungaria și în Austria. In Mai am fost constrâns să ne angajăm pe calea neplăcută și periculoasă a controlului devizelor fiindcă anul tre crat au evadat circa 6 miliard 209099900. Anul acesta an ieși aproape 2 miliarde prin bursa neagră. Oare poate să fie altfel Este de mirat, când îi fiecar Duminică bărbații noștri politici se duc la sate ca să anunț că moneta noastră se va prăbuși, că se găsesc oameni car caută să pună la adăpost pra ținui cât le-a mai rămas? Conversiunea duce la inflație și inflația la valul de scumpete pe care-l resimțim astăzi ultima verigă a lanțului. Iată singura politică care poate să reînvie Încrederea și prin încredere prosperitatea. Dar toate acestea domnilor sunt numai rețeta bunului simț Ca să seduci lumea, trebue rețete de vrăjitoare. Experiența franceză din 1928, experiența engleză din anul trecut, dovedesc că încrederea revine mai iute decât își închipue lumea. Să avem deci grije să facem această experiență integrală, așa cum au făcut-o alții, iar nu pe jumătate așa cum am încercat-o noi. Vom sfârși domnilor prin nistrul finanțelor ar Lmpăracuvintele baronului Louis mitului Napoleon, la consiliul de stat. Când împăratul propunea să nu se respecte unele angajamente oneroase mentru finanțele țării, baronul i-a spus: „o țară care vrea să aibă credit, trebue să plătească până și prostiile pe care le-a făcut, (Aplauze prelungite). Ce ar însemna inflația Prin încredere la prosperitate