Epoca, ianuarie 1933 (nr. 1184-1206)
1933-01-01 / nr. 1184
I Hr. 1184 3 lei REOAGțfA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primesc În ad-orația ziarului și ia toate agențiile de publicitate Telefon. 362-10 Duminică 1 Ianuarie 1933 Ziar al partidului conservator. Fond în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU 22:lie, scumpă tara, puterea mea de munca $i puterea mea de iubire. Nicolae Impesco 1932 anul dezamăgirilor Anul politic 1932, sfârșește fără să provoace regrete căci rodul ia fost o serie de dezamăgiri datorite faptului că guvernul Iorga nu și-a înțeles menirea, înfățișat, ca un guvern în afară de partidele politice esențialmente de dreapta, restabilizator al ordinei, disciplinei și economiei, urmăritor al abuzurilor de tot felul, îndrumător spre asanarea moravurilor politice și îndulcirea rivalităților, atâtea dorințe arzătoare ce au făcut ca Restaurațiunea să fie însoțită de entuziasmul neîntrecut, a cărei amintire va rămânea neștearsa, ca un vis frumos, din cugetul celor cari au trăit acele clipe, guvernul Iorga a fost lipsit de energia necesară fără de care marile prefaceri nu se pot înfăptui și în loc de reacțiunea atât de mult așteptată contra politicianismului și demagogiei a căzut prada acestor două fermente în aplauzele partidului de opoziție. Urmarea a fost desvoltarea mai aprigă a politicianismului la care a contribuit uitarea făgăduielilor făcute în cursul campaniei electorale din primăvara anului 1931 și îmbrățișarea in cursul celor 10 linii de guvernare a legilor cu caracter excepțional printre care a culminat legea de asanare a datoriilor agricole care pe lângă că a nesocotit pricipiile constituționale asigurătoare ale dreptului de proprietate a distrus complect creditul și a demoralizat pe cei harnici și economi pentru a veni în ajutorul celor risipitori și necumpătați. . Neconstituționaliatea principiului micșorării creanțelor prin imputări făcute asupra capitalului împrumutat, ce stă la baza legei asanării datoriilor agricole, decisă de instanța supremă a înaltei Curți de Casație și Justiție nu a putut atrage cum ar fi fost firesc abrogarea legei, fiindcă majoritatea membrilor partidului politic la putere ca și celelalte partide politice, mereu preocupați de a se concura în făgăduieli amăgitoare, pentru cei gălăgioși nu le sunt îngăduite asemenea acte energice. S’a recurs la o măsură tranzitorie prin stabilirea unui moratoriu în cursul căruia să se avizeze la o modificare mai largă a legei de asanare a datoriilor agricole. Partidul conservator care dela primul moment și-a exprimat îngrijorarea asupra consecințelor acestei legi și a tendinței de a se recurge mereu la legiuiri excepționale în loc de a se reveni la principiile tradiționale ce au asigurat în trecut combaterea crizelor economice și financiare, nu a încetat să reacționeze contra propovăduitorilor de măsuri dezamăgitoare pentru cei harnici și economi. Acțiunea partidului conservator capătă aderenți pe zi ce trece, însăși guvernul actual pare a fi înțeles că nu se mai poate persevera în experiențe pe spinarea țarei și că o stăvilire în legiuiri revoluționare se impune azi. Să nădăjduim că era dezamăgirilor coboară spre apus și că anul 1933 va aduce cu încetarea haosului în care se zbate țara, reîntronarea mijloacelor tradiționale ce au asigurat in decursul veacurilor trecute buna gospodărie, ordinea și disciplina. Ar fi netăgăduit timpul. I. Glogoveanu Sorcova veselă Sorcova veselă,... spun în dimineața aceasta micii copilași, părinților și rudelor ca să îndrepte pașii norocului către căminurile lor. Anul de frământări, de sacrificii repetate pentru a înainta în viață, se închide. De pe calendar am rupt ultima filă. Ce va fi la anul? Iată întrebarea ce se naște ca să nu dea pace omului. Altă dată cel puțin în domeniul vieții publice puteai întrezări câțiva pași ai viitorului. Lumea unna normal pe calea apucată era de moși fiindcă știa că e cea bună. Ce va fi acum? Și totuși în dimineața aceași ? " " • Tita, glasul drăgălaș al micilor odrasle, destind frunți încruntate și desfac riduri adânc imprimate pe fețele în suferință. Fiindcă, poate va fi mai bine. Poate in anul ce se începe lumea va reveni la matcă și viața va deveni normală. Poate, poate, poate. Sorcova veselă... spun în dimineața aceasta cetățenii români guvernului sau guvernelor, căci cine știe câte vom avea în anul ce vine. Sorcova veselă... pentru ca în grămada problemelor cari ne copleșesc să găsească o soluție salvatoare. Dar mai ales să găsească în criza grozavă prin care trece țara, suficient curaj și stăpânire de sine pentru a învinge curentele otrăvitoare extremiste cari își croiesc drum prin această situație tulbure. Sorcova veselă, spun contribuabilii români ministrului de finanțe, pentru ca legiuirile financiare din anul nou să nu mai fie apăsătoare pentru ei. Și mai ales pentru ca contribuțiile ce merg la Stat să ajungă acolo și să folosească intereselor lui. In anul nou să înlăturăm, măcar un singur an, lăcomia noastră lăsând contribuțiilor liber drumul către buget iar nu în buzunarele particulare. Ce bine ar fi dacă un singur an, anul care vine s’ar păzi cu sfințenie vistieria și mai ales s’ar întrebuința gospodărește averea noastră. Un singur an și cât de mult am folosi. Sorcova veselă... spun fii, scumpei lor Patrii căreia îi urează din toată inima prosperitate și mărire. In anul ce vine dorim Țării să găsească cei mai buni din copiii Ei, cari să ocupe golul lăsat de oamenii mari și înțelepți, conducătorii de ori ai României Mari. In dimineața aceasta să despletim aceste gânduri și să le dorim cât mai curând împlinite. L. I. Vișart La mulți ani La mulți ani tuturora Și celor buni și celor răi. Celor buni pentru ca în ei ne este speranța. Celor răi pentru a deschide ochii și a se îndrepta. La mulți ani d-lui Argetoianu pentru a avea prilejul să constate cât de profund a greșit și timp să-și recunoască erorile și să spue convins: am păcătuit. Ce mare ar fi ceasul acela când oamenii noștri politici, în loc să caute eșiri tangențiale, ori să se încăpățâneze pe drumurile dezastrului, ar mărturisi deschis că s’au înșelat. Ion Brătianu întreba, într’o dispută parlamentară, dacă facem erori in conducerea micilor noastre gospodării, cum vreți să nu facem in complicata conducere a gospodăriei statului? Erorile sunt fatale. Dar și mai multă primejdie decât în este este în perseverarea pe drumul lor. Vorba cântecului, insă. ..ușor convingi pe un om cuminte, și mai ușor pe un om netot, pe un semidoct, nici un Părinte, nici zeii cerului nu-l pot”. Diletanții dublați de demagogi se lasă greu convinși. De aceea, încă odată, la mulți ani domnului Argetoianu. Timpul ruinai poate tămădui oribila maladie a încleștatei de bazele aventurii. La mulți ani și simpaticului domn Grigoriță Iunian. Il sperăm și pe d-sa... restabilit de crâncena locală care îl roade. Alt an, alt soare, alte nuanțări în viața politică. Poate că teoriile finaciare ale deputatului de Gorj nu vor fi fost decât inspirațiile unui anotimp vitreg, ori îndemnurile unei irascibilități care s’ar putea evapora. Ceea ce reclamau vremurile imperios ori, s’ar putea să nu mai reclama mâine. Il vedem pe d. Grigoiță lunian apărător fanatec al stabilizare!. 1933 va fi anul tuturor minunilor! La mulți ani și d-lui dr. Lupu, Pare că pe geana zilelor cari vin se profilează de pe acum o siluetă neînflaționistă și conservatoare. Generosul fecior de papă de la Arsura este, în fundul tradiționalist, sufletului său, respectuos de proprietate și de convenții. Ce om ar putea fi d-sa iară tirania electoralului.... La mulți ani tuturor încremeniților în formule tuturor teoreticianilor sterpe, democrați, tuturor politicianilor de stânga, tuturor revoluționari. La economiștilor mulți ani tuturor dominaților de interesele clientelei clubiste, tuturor nehotăriților din locurile de răspundere, tuturor înamoraților de dictonul divide et impera”. In curentul vijelios al instinctelor populare toate pietricelele colțuroase se vor șlefui. Și dacă 1933 nu va fi chiar anul minimilor pe cari le dorim, va fi în orice caz anul lămuririlor. Suntem la o margine de epocă și grâul se va alege de neghină. Pace sau război? —awt jitii» nn .«mmm... Pășim într’un an nou cu speranța că împrejurările teribile de astăzi de vor schimba în bine, dar și cu teama dezlănțuirii unui nou război, care, dacă fatalitatea îl va aduce, va fi egal cu o năruire a civilizației de aiastăzi. Suferințele și neînțelegerile acumulate în ultimii patru ani, ca efect al depresiunii economice, au creat în multe părți globului, dar mai cuosebit Europa centre nevralgice, o culoare de turnirări polil Vom menționa printre tensiunea germano-poli cea italo-iugoslavă. Fără a exagera pericolul ce-l prezintă acestea, nu înțelegem insă nici să alunecăm prea ușor asupra lor. Să ne oprim deci un moment in fața acestor centre nevralgice și să le scrutăm mai de aproape. Experiența marelui războiu dintre 1914 și 1918» a dovedit până la ultima evidență, că popoarele lumii și mai ales ale Europei, sunt legate prin nenumărate fire, astfel că scânteia războiului ar aprinde întreg globul, sau cea mai mare parte a lui. Tensiunea germano-poloneză sau italo-iugoslavă nu privește numai aceste popoare, ci pe toate. Neînțelegerile dintre germani și polonezi, sau dintre italieni și iugoslavi, nu ne interesează din punctul de vedere al unui eventual război germano-polonez, italo-iugoslav, ci din punctul de vedere al războiului mondial. Iar eventuala începere a ostilităților dintre aceste popoare, ne interesează din punctul de vedere al începerii ostilităților generale. In mod special, dacă ar fi să fie război, tensiunea germanopolonă și italo-iugoslavă, ne interesează numai pentru a ști unde, in care punct al globului ar fi să înceapă focul. Tocmai acesta este și faptul cel mai important, din punctul de vedere al teamei de război. Singura chestiune care trebue să preocup, pe iubitorii păcii, in aceste mmente tulburi este numai locul și momentul scânteii. Acestea lovesc înconjurate, potolite. Chestiune, care se pune este dacă stabilul guvern italian și instabilele guverne germane, cari alimentază tendințele agresive, suntstule de conștiente a-și ia seama că astăzi. Oricând, socoteala potrivește cu cea mai dau ele soconoui teritorii, a■ vechi, nu rezolvă nimic Li*,, roblemele naționale. Că dificultățile umanității de astăzi nu sunt de natură geografică, sau etnică, ci de natură economică, mai precis de organizare economică. Sunt — și vor fi — guvernele din Roma și Berlin conștinte de aceste lucruri, sau nu ? Această întrebare este miezul problemei păcii pentru moment. Părerea noastră — și credem că a mai tuturor cunoscătorilor, iubitori de pace — este că numitele guverne sunt conștiente. Dacă părerea noastră se va dovedi îndreptățită, va fi pace. Pacea insa are și ea nevoe de o oarecare organizare. Nu este suficient să credem în ea, ci trebue s-o consolidăm tot mai mult, să-i purtăm o grijă de fiecare clipă. Iată că grija păcii o poartă toate celelalte guverne, cari nu au un amestec direct în neînțelegerile germano-poloneze și italo-iugoslave. La cea mai mică adiere a vântului războinic, cabinetele europene și cele de peste mări și țări, intră intri o activitate febrilă. Iar în ultimul timp, stăruințele pentru începerea unei dezarmări generale și pentru controlul armamentelor, devin tot mai repetate. Conferințele de dezarmare ocupă, în ultimul timp, aproape toate zilele anului. Altă încredințare că vom avea pace și mai departe în Europa, ne-o dă atitudinea foarte hotărită a Statelor Unite americane, cea mai formidabilă putere de război maritimă de pe glob, de a se ajunge odată la dezarmarea tuturor. Pacea are deci infinit mai multe șanse, decât războiul. Pacea nu are însă absolut toate șansele. Pentru această rezervă, măcar de o sutime, sau numai de o miime, vigilența guvernelor nu trebue să dezarmeze nici o iar această vigilență, nu tie* bue să tindă numai de a preveni surprizele pentru țara respectivă, ci și de a preveni surprizele pentru întreaga omenire. Din punctul de vedere al prevedirii războiului orice guvern național are astăzi și o parte de răspundere internațională, stă deci într-o oarecare măsură și în slujba intereselor universale. Pacea generală este asigurată în măsura în care guvernele naționale sunt conștiente de această părticică de menire universală. Și se pare că toate guvernele naționale sunt conștiente. I. fitt 20» Gripa a luat proporții în Anglia LONDRA, 30. (Rader) — Rapoartele din diferite pasri ale țării confirmă faptul ca epidemia de gripă a luat proporții considerabile, deși boala nu a luat forme atât de primejdioase ca în timpul epidemiei de acum trei ani. In cursul ultimei săptămâni au fost înregistrate 30 cazuri mortale. In Birmingham, peste I QQO funcționari din diferite servicii publice, sunt reținuți in casă de gripă. 4932 a fost, economicește vorbind, anul tuturor planurilor închipuibile și neînchipuibile. In toate colțurile lumii au apărut arhitecți economici și sociali, cari mai de cari mai fantaști. Ni se serveau în fiecare zi cel puțin un elicsir de fericire mondială. Toți acești arhitecți nu se întrebau decât ce ar trebui să se facă și nici unul ce este posibil. Umanitatea aceasta vastă și capricioasă, geografia terestră, împărțirea politică a lumii, fauna și flora, nu erau pentru arhitecții noștri decât un material de construcție insensibil, și maniabil ca materia neînsuflețită, cu care poți construi după plac. Ni s’a înfățișat de pildă planul următor: doctorii economiei să se adune undeva, să studieze structura aparatului mondial de producție și să hotărască: din 1000 de fabrici de textile să fie pur și simplu distruse 300 cari sunt în surplus, iar de aci încolo să nu se mai construiască o asemenea fabrică. Să se închidă atâtea mine de fier, atâtea de cărbuni, să se suprime atâtea alte fabrici chimice, forestiere, sau metalurgice, să fie opriți agricultorii de a însămânța atâtea milioane de hectare și așa mai departe. In țara noastră s’a dezbătut îndelung planul statului țărănesc închis. Ni se recomanda să închidem frontierele și să ne satisfacem prin noi înșine. Să închidem frontierele țârii, a cărei industrie nu este de ajuns de dezvoltată, dar despre care se spune că este parazit ard, că ni-a dezvoltat numai la adăpostul tarifelor vamale protecționiste; să încurajem prin urmare mai departea dezvoltare a acestei industrii „parazitare” și să interzicem agricultorilor de a mai produce peste nevoile interne, silindu-i să-și desfacă produsele numai pe piața națională, sporind astfel oferta și doborînd și mai mult prețurile agricole. Și sa botezăm acest sistem economico-social — în care posibilitățile de dezvoltare ale celor 14 milioane de țărani sunt înnăbușite, iar cele ale industriei „parazitare”, trase de păr — stat țărănesc. Absurditatea acestor planuri nu a fost întrecută decât de iresponsabilitatea autorilor. In timp ce teoreticienii elaborau, în eprubetele lor intelectuale, fericirea omenirii, guvernele, sub presiunea demagogiei și a claselor interesate, luau măsuri după măsuri,prin cari reușesc să izoleze țările respective și să reducă câmpul muncii internaționale, ceea ce în ultima analiză nu însemna decât pauperizarea generală. Problemele sociale și economice, în loc să se împuțineze, se înmulțeau, astfel că spre finele anului 1932 țările de pe întregul glob începură să recunoască adevărul că pe calea izolării nu reușesc decât sâ se înăbușe toate, fără deosebire. Concluzia logică a acestei recunoașteri nu poate fi decât calea înapoi, refacerea economiei capitaliste internaționale, prin suprimarea barierelor economice de tot felul prin reducerea intervenționismelor, de stat, prin desfundarea căilor de respirație economică, pe canalul cărora să circule mărfurile, serviciile și creditele. , Și această concluzie nu a rămas închisă în creerele în cari a încolțit, ci a eșit la lumină. Ea a fost formulată amănunțit și public de inițiatorii conferinței economice mondiale, la care se va dezbate: 1) problema conturilor de războiu, dar nu în accepțiunea lor politică sau juridică, ci în cea economică; vărsămintele de aur fără compensație economică sunt o nenorocire generală, un factor de dăinuire și de agravare a crizei; 2) problema suprimării treptate a barierelor vamale, pentru a se restabili intensitatea schimburilor internaționale, aducând cu ele renașterea producției și scăderea șomajului; 3) concentrarea capitalurilor lichide, astăzi inactive, pentru a se începe o serie de lucrări de mare anvergură, cari pe o parte să procure de lucru masselor muncitoare, pe de alta să sporească echipamentul și confortul mondial, iar pe altă parte să asigure capitalurilor lâncezânde de azi o rentabilitate; 4) procurarea unui fond internațional de susținere a valutelor naționale, dezechilibrate prin eventualul deficit de export al țărilor respective, înhămate la această operă de colaborare internaționala —■ toți in folosul tuturor — popoarele își vor regăsi echilibrul moral și nu se vor mai gândi la tulburări și la războae, cari nu au adus niciodată folos unei țări, dar cari au adus pagubă tuturor. inU suntem Tamre ata' etur cred că se face primăvară cu o floare, dar nu suntem nici sceptici de profesie. Știm că problemele enunțate mai sus nu vor putea fi soluționate la o singură conferință, știm însă că ele vor fi neapărat soluționate și cât de curând, poate chiar în cursul anului 1933. Această convingere se întemeiază pe spiritul de înțelepciune, de înțelegere și de colaborare ce se manifestă tot mai des în ultimul timp. Parlamentul francez nu a dat in chestia datoriilor de război către America, un vot de ruptură: Germania ferită de mareșalul Hindenburg de a încăpea pe mâna extremistului Hitler, nu se rearmează cu voință de unul singur, sub generalul Schleicher ci vine la Geneva la masa verde. Statele Unite nu iau măsuri de represalii contra țarilor cari au refuzat să-i plătească datoriile fără discuție, ci consimt să stea de vorbă, iar in România, guvernul d-lui Maniu nu-și poate lua cu inima ușoară răspunderea de a rupe tratativele cu Geneva. Teama aceasta de ruptură, care este generală, e ceea ce numim noi mintea românului cea de pe urmă. Ea este chezășia că din discuție în discuție, problemele internaționale se vor lămuri și punctele de vedere antagoniste se vor apropia, pentru ca la sfârșit colaborarea internațională să se reînchege, spre binele tuturor. 1932 a fost anul planurilor teoretice absurde și al conferințelor economice internaționale, la care, fiecare membru nu avea în vedere decât interesele țării pe care o reprezenta^ 1933 va fi anul în care va triumfa liberul schimb și în care se va reface economia liberă mondială. Iar dacă el nu va fi de ajuns pentru realizarea acestei opere grandioase, dar și laborioase, împreună cu 1934 va fi de ajuns. Pentru prima oară, de la izbucnirea depresiunii mondiale, avem certitudinea la acest ianuarie că intrăm într’un an 1 izbăvitor. Să fie cu noroc __________ D. 1932 - anul planurilor absurde 1933 - anul începutului izbăvirii Pe prag... Cum? Vrei să eși, sau să intri? Vrei să scrii despre anul care s’a scurs, sau despre cel ce vine? Iată un subiect cu dilemă. Oricare dintre noi se gândește la finele lui Decembrie la acest subiect. Odinioară el nu constituia o dilemă. Anul trecut, adică anul aflat pe sfârșite, fusese odinioară mai bun, sau mai puțin bun. Nu fusese însă foarte rău, nici măcar numai rău. Iar anul viitor, adică cel ce bâtea la poartă existenței, trebuia să fie, în cel mai rău caz, mediocru. In nici un caz el nu se anunța dezolant, ca acum. Despre subiectul „pe prag”, odinioarră se putea vorbi pe gama de la entuziasm la răceală. Azi nu se mai poate vorbi decât pe gama de la amărciune la desperare. Prin urmare, fie că ne alegem pe bătrânul ce apune, fie pe copilul ce bate la poarta vieții, eziarea noastră e egală. Ar fi, poate, mai bine să tratăm dilema cu neluare in seamă. Iată o logică salutară... De data aceasta Insă, logica vine în conflict cu viața. Poți să nu ei in samă ziua de mâine; dar indiferent de filozofia ta, ea vine și trebue să-i faci față. Poți insă să treci cu vederea ziua de ori, căci nu te vei mai Întâlni cu ea. Clipele au calitatea de a nu se repeta... Suntem obligați deci să vorbim de ziua de mâine, de anul ce-și cere dreptul să ne însoțească pe cărarea vieții 365 de zile. Deocamdată, puiul se ascunde intr’o coajă opacă, din care nu a scos decât vârful ciocului. Va fi, el, negru, alb, sau porumbac? Dar de ce vrem negreșit să știm cum va fi puiul? La ce ne-ar folosi? Nu ne-am pus, oare, aceleași întrebări, exact acuma un an? Și dacă, la 31 Decembrie 1931, viața trăită de noi în cursul lui 1932, ar fi defilat prin fața noastră în toate amănuntele ei, nu ar fi fost mai rău? Nu ne-am fi îngrozit și nu și-ar fi făcut sama, poate, mulți dintre noi? Dacă ursitorile ne-ar deșira in față, în momentul nașterii, întregul fir al vieții ce ne așteaptă, nu am renunța oare, până la unul, să-l mai deșirăm și noi odată? Căci dacă omul urăște ceva pe lume, este repetirea. Și dacă viața devine adeseori nesuferită, este tocmai pentru că e monotonă. Monotonă, adică la fel, adică cunoscută, prea cunoscută... Iar dacă omul iubește ceva pe lume, este noutatea. Și dacă viața ta exaltă și te entuziasmează adeseori, este pentru că știe să se Împrospăteze, să-ți ofere aspecte .și idei nou- necunoscute, surprinzătoare, animatoare. Necunoscutul, iată cel mai bun atribut al unei vieți adevărate și pline. Iată singurul ei drept de a ne poseda. Dar necunoscutul nu este totdeauna plăcut, ba chiar de cele mai multe ori este neplăcut. Plăcut și neplăcut..., ce filozofie naivă! Dacă un adevăr ar exista raiul lui Mahomed, cu inepuizabilii lui munți de pilaf, cu păsările lui vecinie ciripitoare, cu verdeața lui etern fragedă și moale, cu izvoarele lui de apururi cristaline și murmurătoare, cu aerul lui in veci aromit și aromitor—vecinie! — și dacă îngerul de la poartă te-ar răpi pe tine, muritorule, și te-ar ține un an în acest rai, desigur nu ai mai dori să te întorci in el nici la moarte. Plăcutul este ademenitor numai când urmează neplăcutului. A dori odihna somnului după oboseala trudei de peste zi. Dar gândul de a dormi bunăoară 48 de ore fără întrerupere, te îngrozește. După opt ore de somn, somnul devine un chin și dorul de trudă o plăcere. Viața nu poate fi înțeleasă fără această alternanță a plăcutului și a neplăcutului, a odihnei și a oboselii. Dar dozarea plăcutului și a neplăcutului joacă un rol mare, veți exclama dvs. Dacă clipele plăcute sunt prea rare și prea scurte și cele neplăcute prea dese și prea lungi, viața devine nesuferită. Trebue să fie un echilibru între plăcere și durere... Câtă ignoranță se ascunde în această cugetare, logică la prima vedere! Oscar Wilde ne arată în „De profundis” cât de mulțumit se simțea între cei patru pereți ai celulei ispășirii, după ce petrecuse o viață dintre cele mai „plăcute” in libertatea cea mai nețărmurită. In sine, viața nu este nici plăcută, nici neplăcută; viața nu este nimic, iar omul, individul este totul. In exact aceleași condițiuni de viață, un individ se simte fericit, iar alături de el, altul se simte nenorocit. Atâta timp cât omul nu moare literalmente de foame și nu suferă de frig sau de boală, nu-i este îngăduit să fie nenorocit. Dacă totuși este, atunci nu viața, sau mediul social este de vină, ci el și numai el. Ați auzit de prințul care căuta un fericit ca să-i ia cămașa. Dar fericitul, odată găsit, s’a dovedit a nu avea nici măcar cămașă. Parabola este a lui Tolstoi. Ce fel de an va fi 1933, ce suferinți grozave ne mai așteaptă dealungul lui? Ei bine, oricât de vitreg va fi noul an, pentru suferințele ce ne așteaptă, nu pe el trebue să-l învinuim, ci numai pe noi, numai lăcomia noastră materială. In măsura în care vom ști să fim fericiți chiar și fără cămașă, 1933 va fi lui an bun, ca cei de odinioară. Pe pragul noului an nu putem ura cititorilor noștri, atât individual, cât și laolaltă, decât înțelepciune, și Fiți înțelepți, prin moderație lipsă de lăcomie și anul ce vine va fi cel mai bun din viața voastră, chiar dacă va fi rău pentru alții. Io Diaconescu »4 Ploi to entiaro in Italia ROMA, 30 (Radoi). In ultimele zile, au căzut în sudul Italiei ploi torențiale ca în timpul verei. La Neapole, mai multe străzi sunt inundate, iar apa a pătruns în numeroase locuinte .4