Epoca, noiembrie 1933 (nr. 1436-1461)
1933-11-01 / nr. 1436
Ar. 1436 3 Iei REBACțlA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primesc la ad trația ziarului și la toata agențiile de publicitate Telefon: 362-10 Miercuri 1 Noembrie 1933 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul 1835 de NICOLAE FILIPESCU Bun venit la Iași, Majestate, dar... 11 ...la Iași e bine să priviți mai de aproape și clădirile și oamenii, căci se pot trage multe învățăminte. E mai multă liniște la Iași , e mai aproape tăcerea morții de fiecare din noi și de aceea se poate mai beine judeca cu seriozitate. Priviți Majestate cu atenție un oraș mort, care a fost odată glorios în câmpul ideilor și pe terenul politic. Uitați-Vă la ruina lui materială și să știți că ea exprimă destul de credincios și ruina lui morală. In clipa când toți sfetnicii Majestății Voastre se vor sili din răsputeri să exagereze în bine grija lor pentru Iași, un profesor tânăr dela Universitatea a cărei activitate veți deschide-o Miercuri, vă atrage atenția că toți acești sfetnici își bat joc de orașul nostru și de toate amintirile istorice legate de el. Iașul este azi orașul clădirilor neisprăvite și al profesorilor călători. Facultatea de Medicină stă neisprăvită de aproape douăzeci de ani, Universitatea va rămâne în cărămidă cam tot atâta. Clinicele chirurgicale stau pe jumătate neterminate (deși nechibzuiții epitropi de mult au așezat pe perete placă de marmură săpată cu numele lor, în litere mari) . Școala normală de ffere abea la acoperiș a ajuns de doisprezece ani. Sala gotică de lângă Trei Erarhi, în bună tovărășie, are o vechime de ziduri nemântuite de un sfert de veac. Biserica Golia are păreții crăpați de sus și până jos; în unele locuri plouă în ea și ciorile sboară prin ferestrele sparte încoace și încolo. lașul se zice că este oraș cultural ;... a fost! Cea mai veche societate științifică din țară, care a împlinit o sută de ani de activitate (acea de Medici și Naturaliști), nu se mai poate întreține și,iubitorii lașului“ dela solemnități, au refuzat s’o ajute. După ce cu mare stăruință s’au obținut pentru clinicile Facultății de medicină 15 milioane pentru întreținere, sfetnicii Maiestății Voastre, în frunte cu d. Ioanițescu au tăiat suma asta din buget, făcând economii la Universitate și risipind bani pentru scopuri demagogice la Ministerul Muncii, Instituția Sfântului Spiridon, care era cea mai frumoasă operă socială a trecutului și sprijinul esențial al unei Facultăți întregi, a ajuns un cuib politic unde dictează cluburile, batjocorindu-se hrisoavele și dispozițiile legatarilor, lașul cultural nu are încă o bibliotecă de cercetări medicale așa ca pe această lătare noi suntem în patura mișcării științifice internaționale. Un raport pe care îl scrisesem pentru această problemă și pe care Facultatea de Medicină și Rectoratul îl înaintase acum trei ani Maiestății Voastre, s’a întors înapoi neajuns la destinație, ca fiind rău adresat!... Nici laboratoarele, nici institutele nu au mijloacele elementare de lucru; nici spațiul, nici materialul, nu corespunde numărului nostru de studenți, așa că în mare măsură suntem siliți să parodiem învățământul. Iașul se zice că este orașul personalităților intelectuale ; ...a fost ! Astăzi sunt treizeci și unul de profesori ai Universității cari locuesc în București sau aiurea și vin la catedră odată pe săptămână, ori la două săptămâni, ori chiar la o lună odată. Sunt în Iași numeroși profesori, chiar dintre aceia cari Vi se vira mai insistent sub priviri, cari sunt deputați ori senatori și fără a-și pune suplinitori la catedre ei sunt și la Parlament și la Facultate, când ici, când colo, nicăeri de vreo ispravă. Veți deschide cursurile, Majestate, Miercuri și vor fi toți : unul nu va lipsi, dar Joi sau cel mai târziu Vineri Universitatea va rămâne iar pustie și în urma trenului regal va alerga accelerat un tren mai lung spre București, plin de savanții noștri migrați spre sud. De aceea deschiderea cursurilor pentru cei cari își mai fac datoria, nu va însemna nici azi cum n’a însemnat nici ori vreo bucurie. Atâta doar va fi o solemnitate deosebită prin prezența Maiestății Voastre. Pentru noi această deschidere e mai degrabă un moment de tristețe, fiindcă iar ne amintește începutul unor falsificări de rosturi și unor grave abateri de la datorie. Și de asta Majestate mi-am permis să scriu : Bun venit la Iași, dar... Priviți îndelung și atent clădirile și oamenii. Dr. Gr. T. Popa Profesor Universitar De ziua economiei Ideea de economie are în ea ceva Înduioșător. Este o prevenire pentru vremurile când nu vom mai putea munci, căci societatea e astfel alcătuită încât individul e lăsat vecinic la propria-i ajutorare. , Dar economia are o semnificație morală mult mai înaltă, aceea de a asigura nu numai existența și buna stare proprie de mai târziu, ci și pe a urmașilor. E un sacrificiu pe care ți-l pretinzi astăzi, adeseori foarte simțit și foarte dureros, în folosul altora. Economia este astfel expresia cea mai palpabilă a altruismului omenesc. A păstra, însemnează a păstra pentru mai târziu, a-ți croi de pe acum viitorul, cu privațiuni de moment, voind, prevăzând. Sub aparența formală a economiei materiale, se ascunde un serios fond moral. Simțul, sau instinctul economiei constitue una din acele însușiri care îl deosibește pe om de animal. Dacă adâncim lucrul mai bine și pășim din terenul material în acel strict moral, găsim că atât individul, cât și colectivitatea, nu sunt decât niște capitaluri acumulate, economisite. Fără strângerea de zi cu zi a tuturor cunoștințelor și învățămintelor curente, individul nu ar însemna, prin simpla lui expresie fizică sau sufletească, decât un sălbatec. La temelia culturii și a civilizației găsim economia în cea mai chintezentă expresiune a ei. Robinson, cu toată superioritatea lui asupra sălbaticilor, ar fi sfârșit prin a fi fost devorat de aceștia, dacă nu s’ar fi nimerit să scape din naufragiu o pușcă și câteva unelte agricole. Și uneltele, sau uzinele, mijloacele de producție sunt economie. Dacă fără această expresiune a economiei, Robinson ar fi căzut victima sălbaticilor, în schimb cu ea a transformat insula într’o țară civilizată. S’a încercat în Rusia sovietică distrugerea materială și sufletească a unui lung trecut de economie, de păstrare, de acumulare, în credința că prin capacitatea energetică umană și cu ajutorul bunurilor noțiunii se va putea contrar ca în miracole un viitor mult superior trecutului. In fond, desvoltarea economiei este triumful civilizației și al destinelor omului. Ce putem spune deci, cititorilor, cu ocazia sărbătorii economiei? Să strângă bani albi pentru zile negre, să economisească pentru a asigura o existență mai fericită urmașilor și pentru a consolida economia și propășirea națională? Oricât le-am da noi asemenea sfaturi, nu vom fi ascultați, atâta timp cât în jurul lor nu văd decât negațiuni ale economiei. Ceea ce putem face este să deplângem nebunia distrugerilor și să sperăm că vor înceta cât mai curând. I. Diaconescu Unde mergem? ---------------m---------------------- Partidele se agită, partidele amenință, toată lumea vrea puterea, dar nimeni nu se întreabă unde mergem. Țări ca Franța sau Anglia pot trăi o anumită perioadă de timp cu un buget desechilibrat. împrumutul umple golurile. Dar România? Experiența a făcut dovada că în condițiile de incertitudine în care trăim de câțiva ani, nici un buget nu poate fi echilibrat. Prin definție bugetarră poți face față greutăților economice prin care trece lumea, nu însă condițiilor din ce în ce mai vitrege create de o legislație nesănătoasă. Suntem convinși că chiar reducându-se actualul buget cu câteva miliarde, deficitul va rămâne acelaș. Banul circulând pe zi ce trece mai încet, fatal visteria statului se va umple din ce în ce mai greu. Consecința fatală a acestei stări de lucruri este inflația. Când n’ai cu, ce umple golurile, creditul ne mai existând, inevitabil ești constrâns să recurgi la presa de tipărit bilete. Alt mijloc nu s’a gasit până astăzi. Ce fac conducătorii noștri pentru a înlătura ceastă soluție pe care ne califică ei însăși de catastofală. Pregătesc nouă proecte de conversiune. Conversiune la conversiune. Din șase în șase luni „lichidează trecutul”. De Sfântul Gheorghe și de Sfântul Dumitru se trece buretele peste trecut, iar de Sfântul Mihai se amnistiază sustragerile de sub sechestru. Suntem în plină efervescență din nou. Nouă proecte de conversiune apar la orizont. Cu toate că nimeni nu este executat se simte nevoia unor nouă măsuri legislative. Alegerile generale se apropie. Candidatul vrea să poată spune debitorului că i-a asigurat soarta pentru mai târziu. De ce să fie omul îngrijorat? Trebue să știe de pe acum că peste doi, trei sau cinci ani, când expiră moratoriul categoriei sale el va putea dormi liniștit. Nimeni nu-și dă seama de nebunia în care trăim, dar toți vor să vină la putere. Privesc și mă întreb: După ce nu va mai rămâne nimic de convertit, după ce leul va fi ajuns la zero ce se va întâmpla? Cu ce se vor mai ocupa politicianii noștri, ce va mai rămâne de făcut în această țară? GRIGORE FILIPESCU intre creditori și debitori Mișcarea creditorilor de diferite nuanțe pentru închegarea unui front comun, întru apărarea intereselor lor în particular și ale creditului în general, a stârnit rumoare în rândurile noliciste. In întrunirea de Duminică a Gărzii apărării proprietății, d. Antonescu a deschis focul contra frontului creditorilor, proferând amenințări. Iată cea mai bună dovadă că dacă marii debitori, cari au fost în acelaș timp și mari risipitori și administratori dezordonați, șiau încurat până acum caii după plac, s’a datorit numai pasivității creditorilor. Noi le vom spune că dacă și de data aceasta, în ceasul al doisprezecelea, mișcarea începută nu se va afirma cu toată vigoarea, dacă se va opri la jumătatea drumului și se va intimida de amenințările demagogiei și ale celor interesați, se va ajunge ca debitorii să ceară nu numai ștergerea datoriilor, ci și confiscarea averilor ce le-au mai rămas creditorilor. Căci lăcomia nu are nimic comun cu logica. In adevăr, nimeni nu poate contesta că la baza agitațiilor conversioniste ar fi numai nevoia de ajustare a creanțelor, în urma efectelor crizei, sau numai speculațiile demagogice. Principalul aliment al acestor agitații este lăcomia debitorilor, care, cum se dovedește în Cazul d-lui Antonescu este fără margini. Dacă creditorii nu pășesc energic la apărarea intereselor lor, se vor trezi într’o zi că d. Nolică înființează o gardă a lichidării proprietăților debitorilor de cheltuelile făcute la întrunirile și congresele conversioniste. Pentru că au întârziat atât de mult cu organizarea și afirmarea frontului lor comun, creditorii trebue să acționeze acum foarte repede, având pe o parte a câștiga timpul pierdut, iar pe altă parte a rezista atacurilor conversioniștilor, ce se vor intensifica. Federația creditorilor va trebui să constitue în cel mai scurt timp organizații in toată țara, grupând pe bancheri,i acționari și deponenți, cu hotârîrea de a lupta cu toate mijloacele legale pentru apărarea drepturilor lor. Una din principalele datorii a organizațiilor de creditori va fi de a ajuta justiția la executări. La încercările debitorilor de a nu se lăsa executați de organele justiției, creditorii trebue să secondeze aceste organe pentru ca hotărîrile să poată fi aplicate. Pasivitatea de până astăzi și lamentațiile platonice ale creditorilor, în privința concstranței și îndrăsnelii debitorilor de a opri execuțiile silite, trebue să facă loc actelor energice, cari să dea putință autorităților de a-și afirma puterea. In ziua când debitorii vor băga de seamă că nu mai sunt de capul lor, vor reveni la vechile sentimente de supunere în fața legilor și de debitori cinstiți. Numai atunci se va mai putea vorbi de o înțelegere echitabilă intre debitori și creditori, care să vină și în ajutorul primilor, dar care nici să nu despuce pe secunzii. Și numai pe această cale, a rezistenții la rezistență și a reacțiunii la acțiune, se mai poate nădăjdui refacerea moralității creditului, complect distrusă azi, nu numai prin temeritatea debitorilor și speculațiile demagogice, dar și prin pasivitatea și poltroneria creditorilor. Numai acțiunea hotărîtă a creditorilor mai poate restabili echilibrul moral, fără de care nu poate exista credit și nici viață economică normală. Creditorii, în acțiunea pornită, nu au de apărat, deci, numai niște interese limitate, ci însăși principiul echilibrului economic și social național. . Și întrucât moralitatea și autoritatea sunt atât de decăzute azi, numai lupta dârză a creditorilor mai poate fi salvatoare. i. Podul peste Dunăre iar este vorba de pod. Alexandru Periețeanu, aci, explicat și chiorilor să înțeleagă a că, economicește nu numai că nu este nevoie, dar, este păgubitor. Eu, am explicat și explic, tot aci, că strategicește iarăși nu este de loc nevoie. Un pod de vase este totdeauna preferabil; îl faci când vrei și unde vrei și nu costă aproape nimic. Un pod de fer sau un zid când se strică este greu de refăcut. Unul de vase, îl bombardezi azi și îl refaci mâine. Țigănești, Turnu Severin, sau în altă parte, nu sunt decât considerente și interese locale, iar, insistența cu care se urmărește această formidabilă cheltuială de prisos, devine suspectă și nu o înțeleg decât pentru crearea a noi comisioane, sporturi și afaceri veroase. General Cantacuzino Manifestație maghiară la Sofia SOFIA, 30 (Rador). Agenția telegrafică bulgară comunică. Uniunea corurilor ungare cari se află în vizită la Sofia, a dat aseară pe o piață publică un concert popular. Concertul a fost viu aplaudat de o numeroasă asistență. După concert coriștii unguri au părăsit Sofia, plecând la Budapesta. In gară au fost salutați de însărcinatul cu afaceri al Bulgariei la Budapesta și de un numeros public. Ut scumpa tara, puterea mea de munca si puterea loi de iubire. Nicolae nii pc MS Aviația Marii Britanii Industria aeronautică britanică a luat de câtva timp, un avânt fermi- Actualmente 24 de națiuni dabu. străine se folosesc de aparate englezești. La un concurs aviatic organizat de Belgia, la care au luat parte și aparate englezești, acestea au reușit primele. Mulțumită acestui fapt, Belgienii, au comandat avioane în Anglia în valoare de 60 milioane franci belgieni. Seriozitatea construcțiilor engleze s'au impus pretutindeni. Fără să caute a acapara cât mai multe recorduri, ea deține recordurile cele mai grele: în aer, pe uscat și pe apă. Câștigând definitiv Cupa Schneider care este una din cele mai periculoase competițiuni, Anglia, s’a ridicat în ochii tuturor națiunilor cu o tehnică superioară. Preciziunea de construcție a materialului, le permite de al garanta pe mult timp. Sunt renumite în lumea întreagă automobilele Rolls-Royce, garantate pe 5 ani. Este un curaj ce nu mulți îl au de a garanta un produs care nu știi în ce condițiuni va fi întrebuințat. Aici este în joc renumele unei fabrici a cărei reclamă este tocmai această garanție. De la început englezii au acordat prioritate vitezei. Acesta este criteriul progresului realizat de aviație. In acest domeniu nu este destul a avea un excelent motor si o celulă mediocră, sau, o celulă de o extreexcelența de fabricare a unui motor mediocr.. Trebue să ai o celulă de primul ordin și un motor de primul ordin. La o celulă nu este destull finețea, ea mai cere și un material de construcție excelent. La excelența de abricare a unui motor ia parte nu numai excelența de fabricare a motorului însuși, ci și modul fericit de adaptare al elicei. Fără îndoială, aparatele cele mai rapide, hidroavioanele cupei Schneider, nu au fost dintre cele mai fine. Enormele flotoare opuneau aerului o rezistență de 22 la sută. Necesitatea de hobane solide care să susție celula și aripile ce erau supuse la eforturi anormale, a obligat pe constructori să sacrifice fineța în probjul rezistenței de ansamblu. Nu pui . spune că. arau complect lipi.t ..e fineța. •Finieța era făcută în măsura siguranței maxime. In rezumat, recordul de viteză este căutarea randamentului maxim. In cursele de viteză automobilistice nu se caută numai îmbunătățirea motorului de explozie, ci și a rulmenților, suspensiei, caroseriei, cauciucurilor direcției, etc. Acelaș lucru este și în aviație. Fiecare kilometru câștigat implică încă un pas favorabil în tehnica aviatică. Viteza și înălțimea sunt problemele care preocupă în cel mai înalt grad aviația britanică. Dacă acum avioanele caută sborul la mică înălțime unde aerul este dens și elicea se înfige cu furie, va veni timpul când se va utiliza înălțimea aerului rarefiat, unde avioanele vor merge cu viteze fantastice. Cercetările stratosferice au confirmat acest lucru. Iată de ce englezii caută perfecțiunea în compresoare și aparate de oxigen. Iată cum ne descrie aviația britanică ziaristul francez Jean le Boucher, trimis, special al unei reviste de specialitate: Ni s’a permis să vizităm centrul de aviație militară de la Andover. Aici am asistat la sborul unei escadrile de avioane Hawker-Hart. Aparatul de bombardament Hart, este unul din tipurile cele mai reușite ale aviației britanice. Este un biplan de 500 HP, având o viteză aproximativă de 280 km. pe oră.Englezii nu dau niciodată dimensiunile și caracteristicele exacte ale avioanelor lor). După constatări personale, cred că aparatul Hart ridică numai sub aripi 500 kgf. bombe. Mai trebue adăugat și cantitatea de bombe ce o poate duce sub fuselaj. Aparatul mai este echipat și cu cameră fotografică, T.S.F., mitralieră pentru pilot și observator, etc. Este după cum se vede un execelent avion de bombardament de zi. După demonstrațiile care le-am văzut, pot spune că aparatul Hart, este cel mai rapid avion de bombardament din lume. La această primă impresie personală se mai adaugă multe altele. Hobanele sunt admirabil profilate și legate între ele pentru a evita vibrațiile și rezistența la înaintare. Se constată o construcție foarte fină, dar foarte solidă în acelaș timp. Mai observ apoi, confortul de care se bucură aceste aparate. Pilotul este bine așezat. Scaunul este reglabil. Mitraliera se poate reînarma prin ajutorul unui levier foarte ușor manevrat. Distanța între postul de pilotaj și al observatorului, este foarte mică, putând comunica cu ușurință. Punerea în mișcare a motorului, se face cu ajutorul unei manivele ce pune în mișcare un sistem de aer comprimat. Privind aparatul de T. S. F.a constat că chestiunea greutății nu a stat la baza construcției. Aparaul de T. S. F. este relativ greu, însă nu este fragil și merge nu se împiedică. Acest fapt scoate în evidență felul construției britanice. In partea a doua a acestui articol d. Jeanne Boucher ne va conduce în uzinele de motoare Napier, în uzinele Handley Page, și alte centre mai importante în construcția aparatelor englezești. Remus Ionescu D. Herriot despre moartea lui Painleve PARIS, 30 (Radorf — „L’Ere Nouvelle“ publică un mesagiu al d-lui Herriot trimes de la Giens, unde președintele partidului radical-socialist își petrece convalescența. ,,Aici, Intr’un loc favorabil, reflecției, scrie d. Herriot, simt in mod cu totul deosebit cruzimea acestei pierderi. Durerea mea este in primul rând aceia a unui prieten legat de multă vreme de Painleve prin comunitatea de origină și gusturi. N admiram și mă înclinam în față acestei superiorități de spirit care făcea din el un maestru în știința sa, și da o autoritate atât de originală aprecierilor sale asupra literilor sau artelor. ..Era o inteligență ciclică capabilă totdeodată de abstracție transcedentală și de o umanitate impresionantă. A fost cel mai înflăcărat și cel mai clar văzător dintre francezi. Ar fi trebuit să-l fi văzut în ceasurile negre ale războiului, ar fi trebuit să-l fi văzut luând hotărâri decisive. Ar fi trebuit să fi lucrat cu el în consiliile de guvern, pentru a ști respectul și gratitudinea pe care i le datoresc toți francezii fără deosebire de opinii. Va rămâne in istoria Republicei o personalitate cu totul expresivă și prin ansamblul calităților sale, fără îndoială de neinlocuit. Regret mult că nu pot personal să iau parte la salutul ultim dat ilustrului nostru prieten“. D. HERRIOT Vânători și popasuri moldovenești Prin meleaguri de G. C. LECCA Moș Gheorghe Pușcașu era omul la care țineam mai mult, aceasta din pricină, că el cel dintâi îmi pusese pușca în mână și cu el împreună învățasem meșteșugul vânătoriei. Aceasta făcu să se lege între noi o adevărată și mare prietenie, cu toate că el era om în vârstă ca de cincizeci de ani și cu un copilan din între 17—18 ani. Odată eșiți pe poarta curții cu puștile în spate, a noastră era toată împărăția care nu se întindea înaintea ochilor. Glumeț și poznaș din fire, cum se cade vânătorului să fie, mă învățase toate drăciile. Datorită lui îmi pierdusem acea timiditate bolnăvicioasă de care eram cuprins la vârsta aceia și tot lui îi datoram încrederea și îndrăzneala ce simțeam acum în mine, firească oricărei tinereți sănătoase. Mai alte cuvinte devenisem și eu la fel cu băetanii din sat de vârsta mea. Nu era nevastă sau fată care să fi trecut pe lângă noi, fără ca moș Gheorghe să nu le spună câte o poznă, la care ele de obicei răspundeau: „Ai noroc că ești cu cuconașu, hodorogule! Altfel ț’am răspunde noi ’mnetale!” Tatăl meu, pe vremea aceia, ținea în arendă o moșie de câmp, Bunenii, pe valea Jijiei, destinată numai pentru pășunatul vitelor pe care le avea în plus la celelalte moșii. Numai pământ gol cât vedeau cu ochii, fără conac pe el, fără absolut nici o așezare, dar care producea o minunată pășune, și nici măcar o brazdă de arătură pe toată moșia. De jur împrejur locuri pustii, cu sate rare și sărăcăcioase. Prin urmare un rai pentru prăsilă vânatului și în acelaș timp pentru vânător. Dela moșia unde se aflau părinții și până acolo, erau cam vreo patru ceasuri bune de drum , cu trăsura. •Intr’o zi, pe la mijlocul lui Octombrie, când cam tânjeau acasă de urat, primesc poruncă de la tata să mă duc să văd ce face vitele de pe acea moșie și în acelaș timp să le fac numărătoarea, având grijă să observ bine pe șoldul fiecăreia semnul cu care erau înfierate. Pentru aceasta, îmi puse la dispoziție o cabrioletă veche cu trei cai poate mai bătrâni ca mine, dar bine ținuți. Și ca vizitiu îmi dăduse un om mult mai tânăr decât moș Gheorghe, dar un drac și un mehenghiu fără pereche, și ca tovarăș de drum îmi îngăduise să-l iau însăși pe moș Gheorghe. Dacă mi-ar fi dăruit averea de pe lume, nu ași fi fost atât de fericit. Cu dus cu venit mi-ar fi trebuit două zile, dar eu am găsit mijlocul să stau patru, așa numai pentru plăcerea hoinărelii și a libertăței. , Era mult până la ziuă, când trăsura a eșit pe poarta curței, pe un întuneric de cerneală. Vasile vizitiul nu putea suferi felinarele aprinse la trăsură, căci spunea că mai bine vede prin întuneric fără ele. Și așa chiar era; și ci și moș Gheorghe, unde eu nu puteam distinge nimic, ei vedeau foarte bine. Mai târziu, tot hoinărind cu ei nopțile, începusem și eu a mă deprinde să văd destul de bine prin întuneric Deabia, deabia, prinsese a se arăta despre răsărit geana de ziuă, când noi trecusem de bariera Botoșanilor și apucasem șleahul „Saulei”. Pe dreapta și pe stânga drumului se întindeau fără sfârșit numai locuri pustii, moșii imense cu podișuri minunate pentru arături. Măcăitul și vâjâitul puternic de aripi al unui cârd de rațe sălbatice, ce treceau în sbor pe deasupra capetelor noastre, îmi reaminti că la draapta noastră, nu tocmai departe, se află pe moșia „Unțenilor” un iaz mare cu mult vânat. „Caută un drum ușor și fă la dreapta” spun eu vizitiului „și vezi să mă scoți la coada iazului”. Un foc care lucra viu în noapte și care ni se părea că, ar fi departe cine știe unde, dar care în realitate era chiar pe malul iazului, ne făcu să ne îndreptăm spre el. Când ne-am apropiat mai bine am putut distinge la lumina lui, mai mulți cai legați împrejurul unei căruțe și vreo trei oameni, care se vede stingheriți de sosirea noastră peste ei pe neașteptate, se grăbiau strașnic să înăbușe focul și să înhame cât mai repede caii. In adevăr, că n’au trecut două minute și i-am văzut depărtându-se in goana mare, apucând deadreptul peste câmp. „Araa cu conașul exista mare lucru să nu hie Stângaciu, îmi șopti moș Gheorghe. Cine știe di undi vini el cu caii di furat și si duci să-i mărite la iarmaroc în târg”. Acest Stângaciu era un vestit hoț de vite, pe care autoritățile, cu toată strădania lor, nu putuseră pune încă mâna, parcă ar fi fost vrăjit. Ne-am oprit drept în locul unde sălășluiseră ei. Prin negura de aburi ce eșeau cu grămada din baltă, ziua cu greu cauta să-și facă foc. Jocul sborului de rațe ce trecea pe sus se auzia vâjâind în toate direcțiile, dar nu se puteau distinge. Repede, ca și moș Gheorghe ne-am prins locurile de pândă, și nu mult după aceasta, când începu a se lumina de ziuă, urmară și împușcăturile. Intre timp însă, prindeam auzi răsunând peste apă, sgomontul obișnuit, rar și încet, a unei luntre atinse de drugul cu care o conducea omul. „Mâncăm astăzi pește cuconașule”, spune moș Gheorghe dela locul unde era. „Ce pește moș Gheorghe?” îl întreb eu. „Apui Vasilici faci? nu cotrobăești el vintilili acu?”—„Bătu-l-ar cel de sus!” fac cu cam supurat „Pe semne că vrea cu tot dinadinsul să mă vâre la bucluc !”. — „N’ai muta nici o grijă din partea asta, aistai Dracu! știe el să se descurce, înainte de a o vide eu, he hei!el a și deosăghit luntrea pescarului ascunsă în papură ceva mai încolo de unde m-am oprit noi”. Nu trecu prea mult și de unde ne aflam, iată că vedem pe malul opus al iazului, un om cu o pușcă în spate ținând tot o fugă. Era pescarul. Un șuerat scurt sfredelitor al lui moș Gheorghe 1l făcu atent pe Vasile care i-a și făcut semn cu mâna că l’a văzut și el. In câteva minute noi am fost cu toții la trăsură. Intr’o clipă a deșertat peștele prins într’un sac și dând bici cailor am plecat și noi în goană ca și Stângaciu. Pe când pescarul în altă barcă, pe care se vede că o avea trasă la celălalt mal, venea vâslind din toate puterile spre noi cu chip să ne prindă și mânios peste măsură ne înjura și striga: Ia stați hoților să vă arăt cu vouă cum se fură peștele! _ E, hei! strigă tu cât ai vrea, îmi ziceam eu în gând— noi eram acum departe... Moșia Unțenilor, după cât îmi aduc aminte, avea pe atunci cam vreo opt kim. lungime, așa că aveam unde alege locuri bune de vânătoare. Ca atare unde bănuiam un loc mai propice, opream trăsura și începeam a vâna. Și tot mergând așa din loc în loc, cam ceva înaintea amiezii, am dat lângă o margine de drum peste o căsuță izolată în câmp mai mult un soi de bordei, pe care o bănuiam a fi locuită de vreun om al moșiei. Am spus vizitiului să ne aștepte acolo pentru ora prânzului, pe când eu cu moș Gheorghe, ne-am dus să mai cercetăm un loc rămas cu popușoi netăeți din apropiere. După un timp, făcându-ni-se foarte bine, ne-am îndreptat spre bordeiul acela cu chip să îmbucăm ceva din merindele pe care le aveam la trăsură. Dar pe lângă aceste merinde și pentru toată întâmplarea în valiza de la spatele trăsurei, se găsea: un ceaunaș pentru făcut mămăligă, un tăbulioc cu făină de popușoi, un burduf cu brânză de oi, sare, ceapă, usturoi și o sticlă cu oțet, pe care de obicei le punea moș Gheorghe acolo când făceam un drum mai lung . ..lasă să nu trebuiască”, spunea el. *