Epoca, ianuarie 1935 (nr. 1781-1804)
1935-01-03 / nr. 1781
Í •«»*! m a No. 1781 3 lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PAfSAGIUEs ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME ȘI INSERȚII Se primesc la ad trația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefon: 3,82-11 WI.7» Joi 3 ianurie 1935 Ziar al partidului conservator. - Fendt in anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Tainele viitorului nu pot fi descifrate, dar se poate prevedea că anul care începe nu va fi lipsit de dificultăți și de momente de cumpănă. Pe acestea nimeni nu le poate înlătura. Dar prevederea și cumințenia pot face repercusiunile lor mai puțin dureroase. După cum un organism solid rezistă maladiei, o țară condusă cu înțelepciune, bucurându-se de o liniște internă întreagă și având o armată bine pregătită, înfruntă fără zbucium încercările fatale a căror prevenire evadează din cadrul posibilităților noastre. Problemele cari se pun conducătorilor noștri la acest început de an sunt numeroase și grele, dar nu insolubile. Aici nu mai este vorba de ceea ce nu se poate opri. E un domeniu în care priceperea și cumințenia ne pot scuti de multe suferințe în prezent, și pot deschide perspective de viitor mult mai trandafirii. Ar trebui să se instaureze, în primul rând, o atmosferă de mai redusă ură, o atmosferă mai puțin canibală în viața politică. Deosebirile de concepții nu implică necesitatea distrugerii adversarului politic. Ar trebui mai ales, deși au trecut atâția ani de la unire, să nu uităm că opera de consolidare românească este încă în curs, și să evităm, în discordiile noastre politice, încercările cari ar putea da impresie unor disensiuni provinciale. Pentru a se ajunge la o reală destindere politică un prim pas se impune: desființarea cenzurei, însuși d. Dinu Brătianu a vădit, în numeroase rânduri, și inutilitatea și vexațiunile ei, și d. Tătărăscu ar trebui să-și amintiască la fiecare pas că guvernele cari nu pot trăi fără apărarea cenzurii, dovedesc și slăbiciune și dezorientare. Deci, dar de anul nou țării in așteptare: suprimarea cenzurii. A trăit destul blânda țară Anastasia și e acum aproape veterană. Ar fi timp s’o lăsăm să doarmă liniștită. Eternizarea cenzurii înseamnă eternizarea unei atmosfere de neliniște și de oprimare. Cui folosește să se știe că în România ordinea ar fi primejduită fără permanentizarea măsurilor excepționale, încerce d. Tătărăscu să ne asculte, și va constata imediat, și pentru d-sa, și pentru guvernul pe care-l prezidează, o despovărare. A doua problemă de soluționat fără întârziere este cea a înzestrării armatei. Impunerile pentru cele două milioane cari vor fi destinate armatei, reclamă o examinare de mare atenție. Și pentru aceste impuneri, și pentru programul înzestrării, ar trebui consensul tuturor oamenilor de răspundere. Pășim la o operă de durată și trebue să i se asigure în primul rând continuitatea, și în mijloacele de realizare a sumelor necesare și în întrebuințarea acestor sume. Și poate că, pornind de aici, se va ajunge mai ușor la încetățenirea unei atmosfere de mai puțin canibalism politic. mmmmmmmmmumsamariam Guvernul tuturor gafelor In vremurile pe cari le trăim este greu să cârmuești o țară. Guvernele se macină pretutindeni cu o repeziciune necunoscută înainte de război. Franța schimbă trei ministere într-un an. In Anglia cârmuitorii sunt puși în minoritate la toate alegerile parțiale după șase luni. Situația economică și financiară este atât de grea încât oamenii cei mai capabili sunt învinși de împrejurări. Bineînțeles însă că nicăeri cârmuitorii nu-și pun întrebarea: Ce prostii să facem ca situația să se îngreuieze? Și totuși când zic că nicieri oamenii nu-și pun bețe în roate din sadism, sunt poate imprudent. Există pe pământ o țară unde miniștrii fac tot ce le stă în putință pentru a-și greutăți. Această țară se crea numește România. Cazul guvernului Tătărescu este unic în această privință. D. Guță Tătărescu și colaboratorii săi găsesc se vede că lucrurile merg prea ușor. De aceia născocesc obstacole. Actualul carinet a avut norocul să fie susținut de un ziar mare, de un ziar rar» Nu s’a atâmpărat popapână nu s’a certat cu dânsul. D. Inculeț a ce îi scot „Universul”. ^ Prima dovada de simț politic. D. Tătărescu, tânăr prim ministru care a ii un an și jumătate nu ava la activul său decât un semi portofoliu mucegăit, are nescut să numere printre miniștrii săi pe d. Titulescu. Ia lo să-l țină îndată d. Tătărescu îl provoacă. Primul ministru vrea să-și creeze o situa ie în străinătate, o situație care să eclipseze pe aceia a d-lui Titulescu. In conseciță călătorește. Călătoriile formează tineretul. La una din aceste călătorii trenul deraia* și d. Titulescu se scobea? dintr’însul nevătămat pe Ccui primul ministru iese ce puțin amețit din accidenta din luna Octombrie. Trece paste o lună fără bucluc . D. Tiieanu însă veghează. Hai să ne atingem de societatea de telefoane. Acolo e rost de reclamă mare. De mult nu s’a mai vorbit de străini. Și d. T'teanu operează și operează în așa fel încât prefer să nu fiu astăzi subsecretar de stat la interne. Evenimentele se precipită. Vine rândul ministrului de război. Oare d-sa să rămână mai prejos ca d. Titeanu. D. general Anghelescu are trei galoane de comandant de corp de armată. In fine, anul se termină cu exhibițiumea Iamandi, care face față. Eram să zic lată rău, o Guvernul nu știe cum să mai iasă și din acest ultim bucluc. Privind guvernul avem impresia de a fi la circ. Acolo însă e un singur August, căruia nu vreau să-i zic pe nume din cauza cenzurii. August a fost și un împărat roman. Pentru a fi mai reverențios voi lăsa de o parte comparația cu Sidoli și voi spune pur și simplu, că ceea ce se petrece îmi reamintește o piesă de teatru: „Acel ce primește palme”. GFLIGORE FILIPESCU Reorganizarea poliției germane Din Germania se răspândește știri din timp în timp ce o serie de conducători politici sunt arestați, lucru ce nu poate fi ușor controlat. Fapte, însă că guvernul de la Berlin pentru a face față luptelor politice interne organizează de zor forța executivă, poliția. Mai întâi au fost bine organizate secțiile S. A. cărora le-a urmat secțiile S. S. și acum s'a trecut la reorganizarea poliției de stat. Guvernul german intenționează ca din poliția de stat să facă un instrument al puterii sale. După Institutul din Weimar, fiecare provincie germană a vut poliția ei separtă, care încă înainte de venirea hitleriștilor la putere căzuse sub raza de influență a acestora. Se știe de altfel că șeful secțiilor S. S., Himmler, făcuse planul unor noui formațiuni polițienești al căror număr să se ridice la 100.000 oameni. S-a opus însă Goering și Maistrul de Interne Frick, care se sprijineau pe poliția prusacă. In afară de Prusia Himmler a creiat o poliție de ajutor din secțiile S S. Numărul oamenilor se ridică la 80.000. După evenimentele din 30 iunie a. c. cei doi miniștri s’au întors din nou contra secțiilor lui Himmler. A intervenit apoi o lege prin care se hotărește ca toate secțiile de poliție aflate pe teritoriil Germaniei să fie subordonate Minsterului de Interne. Poliția germană are patru organizații cu uniformă și trei civili. Poliția regională e adăpostită în cazărmi și înumără 100.000 oameni, politia de siguranța din orașe numără 60.000 oameni, jandarmeria și poliția obișnuită 40.000 oameni iar vânătorii de câmp sunt în număr de 40.000. In afară de acestea tot Ministerului de Interne mai aparțin și următoarele secții civile: poliția civilă executivă, poltia de admnistrație și în fine politia secretă în fruntea căreia se află Himmler. In rândurile jandarmeriei și poliției obișnuite s’au primit până acum 20.000 dintre foștii membri ai secțiilor S. A. și S. S. In practică acest lucru înseamnă recunoașterea oficială a acestei forme de poliție executivă. Și în felul acesta Germni se pregătește, pentru orice eventualitate. Președintele Roosevelt nu va sprijini rezoluția Pope? WASHINGTON, /. (Rodor). — Din cercurile guvernamentale se anunță, că nu e probabil ca d. Roosevelt, președintele Statelor Unite, să sprijine rezoluția d-lui Pope, senator democrat de Idaho, prin care acesta cere intrarea Statelor Unite în Societatea Națiunilor, întrucât de sa este actualmente ocupat, înainte de toate, de politica internă a confederației. 22 LI CLUJ, OJ ANUL NOU Au fost eli la Cluj două manifestări politice cari se cer înregistrate. Prima, numeroși fruntași național-țărăniști» s’au întrunit în redacția ziarului „România Nouă”. S’a expediat d-lui Iuliu Maniu următoarea telegramă: „In ziua de Sft. Vasile, în pragul noului an, gândurile și întreaga noastră credință se îndreaptă cu o nețărmuită dragoste spre dvs. Dotat cu o neînfricată dârzenie morală și în a cărui eroică atitudine a demnității românești, noi vedem singurul drum de urmat pentru neamul întreg. Odată cu cele mai calde urări de anul nou, ne exprimăm ferma convingere că bunele dvs. intențiuni vor restabili în sânul neamului, în timpul cel mai scurt, ordinea politică și morală râvnită de toată lumea”. In acelaș timp avea loc la clubul național-țărănesc din Cluj o adunare. In discursul pe care la ținut cu acest prilej, d. Vaida a spus că toate partidele urmăresc acelaș scop și că nu sânt între ele decât deosebiri de tactică. In ce privește raporturile sale cu d. Maniu, d. Vaida a declarat: „In raporturile noastre personale, eu păstrez aceeaș prietenie lui Iuliu Maniu și nu mă îndoiesc că și el nutrește aceleași sentimente pentru mine. Deosebirea de păreri, între d-sa și mine, nu există decât în funcție de interpretare și aplicarea hotărârilor date de conducerea partidului. Nu este nevoie să mai stăruiască nimeni pentru împăcarea noastră. Noi suntem împăcați. Fostul prim ministru adăugat: „Nu-l poate însă nimeni împiedica pe Iulius Maniu de a proceda cum cred câ-i bine. Asta însă este situat acelor membri ai partidului jonal-întânesc cari bâlbâie prin cafenele și prin aeacții, zicând și „maniști”, calea gloriei. Toți dorim întărirea ideii monarhice, toți voim să sprijinim pe rege și să-l ajutăm în făurirea destinelor noastre istorice. Unii într’un fel, noi în altfel. Cine are dreptate urmează să stabilească istoria”. •MO Au fost viu comentate aceste V -J*: *» ? ’.-1. T7I restabilesc un adevăr care nu se potrivesc deloc unor anumite șoapte ale unor interesați, foarte adesea pornind chiar din cercurile așa zise „vaidiste”. D. Vaida privește exact acțiunea d-lui Maniu, sub singurul unghiu sub care poate fi înfățișată consolidare românească în jurul unei dinastii întărite. Deosebirea este numai în metode. Și cine le-a preconizat pe cele mai nimerite, se va vedea, cum a spus d. Vaida. Filosofia momentului este să nu deschidem răni cari nu pot fi vindecate. * D. VAIDA-VOEVOD Noi cu toții suntem monarhici. Toți dorim ca M. S. Regele Carol al II-lea să poată duce tara pe Scrisoare deschisă d-lui director al Cenzurii publicat în ziarul „Epoca” de la 30 Decembrie 1934 ,cu prilejul împlinirii unui an de la asasinarea în gara Sinaia primului ministru de atunci l a G. Duca. I. GLOGOVEANU In „Epoca’' din 22 Decembrie denunțam publicului și românești, scandalurile autorităților provocate de un adversar hotărât al ordinei și al moralei, „Uniunea Studenților Români din Franța”. Spuneam că această Uniune e formată din pegra românească din Paris, de indivizi cu bogat cazier judiciar ce sub titlul pompos de studenți ascund adevăratele ocupații de minare a ordinei și siguranței statului nostru. Clica aceasta de indivizi certați cu morala publică își inaugura existența cu o avalanșă de insulte la adresa României și cu un întreg sistem de compromiteri ce anihila complectamente eforturile de propagandă românească în Franța. Actele lor produseră un revirment de opinii și impresii detestabile în cercurile franceze. Lucrând în nunumele studenților români de aici, Uniunea se preta la cele mai josnice întreprinderi pentru a deslănțui în opinia publică franceză curente defavorabile bunei noastre reputații.Un exemplu. In primele luni ale anului 1934, mase de studenți nemulțumiți de soartă, în speță comuniști și anarhiști, manifestară ostil in fața Legației noastre, producând chiar scandaluri in incinta ei. D. Consul Popadov fu obligat să intervină de nenumărate ori și numai in baza atitudinei sale demne se evitară agresiuni și spargeri de geamuri. In astfel de împrejurări rue Bremontier era barată de agenții de poliție, iar strigătele și huiduelile acestor „studenți” atrăgeau curioșii din Avenue Wagram și din străzile învecinate. Ce impresie putea să-și facă publicul francez de noi când vedea pe agenții noștri diplomatici asediați de cei ce cu emfază se numesc reprezentanții românismului in Franța? Ridicolul acestor manifestații avu dărui de a declanșa crude ironii din parte francezilor.’E prima dată când la Paris studenții unui stat străin manifestează ostilitatea lor sub ferestrele legației acelui stat. Și e cu atât mai rușinos cu cât acești studenți fură de naționalitate română. In fața acestor acte de rebeliune ușor își putea face un cetățean francez o idee mai mult sau mai puțin falsă de situația internă a statului nostru. Uniunea Studenților Români din Franța, nemulțumită de rezultatele nefaste ale acestei campanii, schimbă complectamente tactica de până atunci. Comitetul, după o matură cchibzuire inaugura un gen de luptă. Intr’o dimineață, portarul Legației, avu o surpriză nu tocmai plăcută. Zidurile palatului din rue Bremontier erau văpsite cu roșu. Anticiparea regimului preconizat de studentul Paul Theodorescu în ședința din 7 Decembrie la Café Voltaire. Cercetările poliției n’au dat rezultatele dorite. Nu e mai puțin adevărat, însă că Uniunea e autorul moral. Văzând că Legația nu poate da Domnule Director, Cu onoare vă rog să binevoiți a dispune lămurirea, celor cari scriu la ziare, printr’un comunicat, dacă pe lângă persoanele fizice și juridice asupra cărora este interzis a se face aprecieri de vreun fel, potrivit cu comunicatele date până azi de serviciul cenzurat, sa adăugat și Asociația sau Grupul „Garda de fer”? Această lămurire este necesară, în urma cenzurării aprecierilor ce le-am făcut asupra grupărei „Garda de fer” în articolul „După un an” curs revendicărilor absurde, comitetul convocă o adunare generală pentru seara de 7 Decembrie. In această ședință se decise trimiterea unei delegații de studenți la Rectorul Universității din Paris, la Decanii Facultăților respective și la Ministerul Educației Naționale. Ce scop avea trimiterea acestei delegații la autoritățile franceze? Se cerea nici mai mult nici mai puțin decât intervenția acestora pe lângă guvernul nostru pentru a se acorda studenților români din Franța și din celelate țări. — Pașapoarte gratuite. — Suprimarea formalităților de la Banca Națională pentru trimiterea banilor. — Suprimarea taxelor, stagiului și examenelor cerut la echivalarea diplomelor obținute în străinătate. — Gratuitatea matriculării, traducerilor și legalizărilor de acte la consulate. — Reduceri pe C. F. — Burse pentru studenții săraci din străinătate. — Clădirea unui pavilion românesc la Cité Universitaire (Paris). — Repatrierea pratuită și fără condițiuni a studenților din străinătate. — Abolirea serviciului militar și a pregătirei preregmentare. — Abolirea ideologiei fasciste incompatibilă cu tendințele (comuniste) tineretului universitar român din străinătate, etc. etc... Delegația fu primită de către autoritățile școlare și ministeriale cu către carea curtoazie (sűrtem din Franța). Tezele susținute de membrii delegației făcură o impresie penibilă. Cu toate acestea promisiuni de intervenții în România fără făcute și delegații Uniunei Studenților Români din Franța se felicitară încă o dată de succesul insultei aduse României prin intervenția aceasta impertinentă. ■A se cere ingerința autorităților franceze în afacerile interne ale României este de a proclama in fața Franței anarhia birocratică și despotismul din țara noastră, este de a se cere intervenția străinătății în problemele noastre de ordin general, este de a se cere introducerea unei tutele străine în țară la noi. Prin gestul acesta Uniunea Studenților Români din Franța declară în mod solemn război României, țară incapabilă de a-și conduce singură destinele. Iată deci la ce metode recurg acești indivizi pentru a necreta o atmosferă insuportabilă in occident. Cine sunt acești români membri ai Uniunei Studenților Români din Franța? In Epoca din 22 Decembrie dădusem numele celor trei agitatori principali. Public astăzi numele acoliților, animatorilor și agenților de legătură a Uniunei: Theiler René Alfons, student în medicină, originar din Constanța, își făcu apariția la Caen ca secretar de Continuare în pag. Scrisori din Paris „Uniunea studențlor români din Franța“ factor de dezordine și de dezagregare socială fie DAN TEOPORESCU f Audiența d-lui Beck la Regele Gustav STOCKHOLM, (Ra. ,r). — D. Beck, ministrul Afalierilor Străine al Poloniei, a fost primit azi la amiază în audiență de Regele Gustav. J. lit scampatura, psterea mea de manca $1 puterea mea de iubire. Nicetoe Impescu Amintirile d-lui Maniu „Curentul” publică in numărul său de anul nou, câteva amintiri ale d-lui Iuliu Maniu. Iată un fragment din această interesantă pagină de istorie a vieții românești ardelene: Primii pași pe care d. Iuliu Maniu i-a făcut în viața publică a românilor din Ardeal coincid cu renunțarea la tactica pasivității politice, hotărîte în 1881. In 1906, d. Maniu împreună cu d-nii Vlad și Vaida intră în Parlamentul din Budapesta. Acolo desfășoară o bogată activitate, pentru promovarea revendicărilor românești. Intre altele ține un discurs in discuția legii pentru reforma armatei maghiare. A fost acuzat d. Maniu că, prin acest discurs, s'a dovedit mai atașat statului maghiar, decât ideii unității românești. La această acuzație d. Maniu n’a răspuns: O replică complectă și inedită o vom găsi în rândurile de mai jos, în cari fostul prim ministru, face un istoric al luptelor politice din Ardeal, in preajma și după intrarea d-sale în Parlamentul din Budapesta. ..In 1881 începe <i. Maniu acest nou capitol al amintirilor d-sale — Conferința națională română din Sibiu hotărăște pasivitatea politică și nu participarea la lucrările parlamentului din Budapesta. Această atitudine s’a adoptat pentru a se protesta împotriva uiuiei Transilvaniei cu Ungaria și pentru că abuzurile electorale erau atât de grozave, încât intrarea în Parlament era aproape o imposibilitate. S’a făcut, totuși o excepțiune admițându-se ca românii din Banat să se prezinte, în 1884, la alegeri. N’a putut însă pătrunde decât generalul Doda, la Caransebeș. Samavolniciile electorale au fost atât de mari, încât generalul Doda, în semn de protest, și-a depus mandatul. „Încă din 1896, împreună cu A Vțad și V [UNK] M<în VnpvA/1 ■ început o mișcare pentru renunțarea la tactica pasivității politice. „In 1896 când mi-am luat doctoratul, colegii mei români, sârbi și slovaci, m’au sărbătorit printr’un banchet. Am ținut atunci un discurs în care am arătat de ce trebue să se treacă la activism. Mișcarea aceasta a avut ca urmare alegerea lui Aurel Vlad, deputat de Dobra și pe urmă decretarea oficială a tacticei activiste în conferința națională, ținută în 1905 la Sibiu. „Intrarea în activitate a fost înlesnită mult de faptul că guvernul maghiar — sub presiunea opiniei publice maghiare — a dat o ordonanță în sensul căreia puteau să-i exercite dreptul de vot și acei alegători cari nu-și achitau impozitul până la 31 Decembrie. „In 1905, la primele alegeri, Vaida și cu mine am fost trântiți. Au intrat în Parlament numai Aurel Vlad, Șt. Cicio Pop, Mihai Suciu și Damian. In 1906 am intrat și eu și Vaida, în total am fost aleși 14 deputați români. La Budapesta, dintr’un început, am pus bazele unui club parlamentar al naționalităților, cu participarea deputaților sârbi și slovaci. Necesitatea istorică ce sta la bazele Micei înțelegeri concepute de Take Ionescu, se găsește la baza Micei Ințele^primâno-sârbo-slovacă realizate din timp în timp la Budapesta, în epoca dominației maghiare. DISCURSUL DIN 1909 Ungurii au vroit, mult timp, să desnaționalizeze pe români cu ajutorul școlii. Dar s’au convins că acest lucru este imposibil. Pentru că nu poți desnaționaliza un popor prin învățătură forțată. Cel mai puternic instrument de închegare a culturii și a simțului național este armata. Maghiarii au înțeles acest lucru. De aceia tendința tuturor guvernelor maghiare a fost ca să introducă in armata austro-ungară , pentru teritoriile maghiare, limba maghiară ca liniă de comandă și de serviciu. In armata austro-ungară, limba oficială de comandă și serviciu era limba germană. Limba cu totul inofensivă, pentru noi românii. In urma agitațiilor maghiare cari au durat zeci de ani și cari au culminat în 1909, împăratul Frantz Josef cedase, admițând ca limba maghiară să fie utilizată în regimentele din teritoriile maghiare. Era evidentă primejdia ce se ascundea pentru români, în dosul acestei concesiuni. De aceia deputații români m’au desemnat pe pine să iau cuvântul în Parlamentul din Budapesta» împotriva acestei concesiuni a împăratului. Era de prevăzut indignarea opiniei publice maghiare și a Parlamentului din Budapesta. Pentru că era un act de o nemaipomenită, îndrăzneață, ca, de la tribuna Parlamentului maghiar, sa vorbești împotriva limbii maghiare și a unei concesiuni, căpătată, cu atâtea stăruinți și după o atât, de lungă agitație, de către poporul maghiar. Cele prevăzute s’au întâmplat. Când parlamentarii maghiari au văzut despre ce e vorba, au provocat un scandal formidabil. Am fost permanent întrerupt, apostrofat și acoperit de injurii maghiari au năvălit Deputații asupra mea, vrând să mă suprime. Am scăpat cu mare greutate, fiind apărat de deputații români și slovaci. Chemat la ordine în repetate rânduri, președinte!’ mi-a retras în cele din " Urma cu vaMuri' deoarece nu voiam să renunț la expunerea punctului de vedere românesc. Un important deputat maghiar, Kmetty, profesor de drept constituțional la Universitatea din Budapesta, răspunzând la discursul meu, de la tribuna parlamentară, spus că „acest discurs constia te o evidentă trădare de Patrie și cât dacă ar mai exista dreptul deputaților de a veni la ședințe înarmați, oratorul ar trebui omorât imediat”. Gazetele „Pesti Hírlap” și „Budapesti Hírlap” au publicat violente articole împotriva mea. Intr’unul între altele se spune: „Maniu a luat cuvântul în contra limbei maghiare pe care o vorbește atât de frumos și s’a ridicat împotriva drepturilor imprescriptibile ale națiunei maghiare, făcându-se prin aceasta vinovat de trădare”. Dar în urma acestui discurs și al marelui scandal pe care l-a provocat, Arhiducele Francisc Ferdinand a convins Pe împăratul Frantz Josef să retragă concesiunea pe care o acordase poporului maghiar, iar guvernul maghiar, prezidat de Wekerle, a trebuit să demisioneze. „Este adevărat că în acest discurs am susținut ideia monarhiei austro-ungare dar nu trebue uitat că politica pe care o făceam noi la Budapesta era politica ce se făcea și la București. In acel timp, toți bărbații politici din Vechiul regat erau partizani ai Triplei Alianțe și ai monarhiei austro ungare. Aprobau cu toții politica Regelui Carol care încheiase tratatul de alianță cu Literile Centrale, îndreptat împotriva Rusiei. Atunci, obiectivul era: întâi Basarabia și pe urmă Ardealul”. «-- ' ' —■«■ [UNK]' ' — D. IULIU MANIU fti Ciocnire intre revoluționari spanioli și garda civilă MADRID, 1 (Rador). Ziarele anunță din Oviedo că un grup al gărzii civile in vreme ce patrula prin munții Quitos a întâlnit un grup de revoluționari refugiați încă din timpul revoluției din Octombrie. Intre forțele legale și revoluționari s’au încins un viu schimb de focuri de armă, în cursul căruia doi revoluționari au fost uciși. r