Epoca, mai 1935 (nr. 1878-1900)
1935-05-03 / nr. 1878
NO. IOÍÜ3 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, FALAGIU 1. ROMANI (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI), RECLAME și INSERȚII Se primase la adorația ziarului și la toat0 agențiile de publicitate Telefons 3.82-11 Vineri 3 Mai 1935 Ziar al partidului conservator. Fondat în anul 1888 de NIIOLAE FILIFISCH n Ut scnpft fara, plierea mea ne manca -i nuferea mea ac iubire. «scala ® finnesen Complicele Se povestește despre un individ împovorat de o vină, că întrebat asupra chipului cum să fie omorît, prin spânzurătoare sau cuțit, a răspuns că mai bine de loc. Cam așa ceva cu generalul Dumitrescu, întrebat ce are de spus privitor la acuzațiile ce s’au adus prin ordonanța definitivă, a răspuns că ar dori să vorbească după ceilalți inculpați. Consiliul respingându-i cererea, biata victimă a obiceiului pământului a spus că nici o pată penală nu-i întunecă conștiința și că totul este o înscenare. Această gingașă figură retorică venia însă cu oareșicare întârziere, după ce apărătorul său îl declarase „complice” iar pe colonelii Crivăț și Lețu „autori principali”. Fără tăgadă a fost un lapsus nenorocit al apărării, deoarece definiția cuvântului complice implică participarea la o faptă săvârșită de altul și ca atare, toată autoapărarea generalului, cerșind nevinovăția, cade. De altă parte, vina ce se aduce în sarcina acestor mânuitori de bani ai Statului fiind aceea de sustragere al acelui ban și de abuz de autoritate, neprihănitul fost șef al jandarmeriei este vinovat— după chiar mărturisirea apărătorului său — de complicitate. Și ne mai văităm de lipsă de sinceritate! Dar sus pomenitul general, din solda căruia s’a poprit acum o treime spre despăgubirea (?!) celor peste 10 milioane sustrase „manu militari”, și-a recetit memoriul auzit și la începutul desbaterilor procesului. Trebuie să fie deosebit de interesant luat în întregime, dar din puținul ce-l poți cunoaște din dările de seamă ale ziarelor, totuși se desprinde oglindirea unei cugetări care iese din firesc. Tălmăcirea unei asemenea judecăți nu se poate găsi decât în aceea că omul, deși ajuns, a rămas tot de rând cu minte de „parvenit” speriat. Pomenind despre legea contabilității publice, pe care cu o sfruntată nerușinare a călcat-o, zice că nu se pot îngădui descărcări de cheltueli prin ordine verbale și că subalternii săi nu trebuiau să execute ordine nelegale. Cât privește falsurile (deci ele există) n’are nici o răspundere, întrucât dânsul n’aprobă sinceritatea actelor ci legalitatea lor. Adaugă că s’a lucrat pentru dânsul în ateliere dar că soldații de la fermă au fost întrebuințați fără consimțământul său, de către subalterni!? Iar despre broșura prin care se aduceau insulte superiorilor, zice că este datorită penei avocatului său. Unei întrebări puse de comisarul regal special privitoare la procedarea întrebuințată pentru a lua bani prin căpitanul Negoescu de la colonelul Civăț, a răspuns că dădea ordin verbal să-i ia în contul său: „Care cont? — Din contul meu pe care-l achitam. — Erau banii d-tale? — Erau banii Statului. — Era legal aceasta? — Se mai făceau de acestea.” — Iar despre plata oamenilor cari au lucrat la fermă se fac socotelile acum, după 4 ani. Iată ce sunt nevoiți să asculte generalii cari alcătuiesc consiliul de război chiemat să judece pe acel nemernic care, cât timp se credea atotputernic, tăia și spânzura, iar astăzi, încolțit și vurit cu nasul în murdăria în care a înflorit nu are măcar cel din urmă gest de a-și mărturisi o parte de vină. Dimpotrivă, cu o josnicie nedemnă de un ofițer, aruncă această vină în sarcina tuturor celorlalți părtași la furtișag, fie ei conștienți sau nu, și-și ridică și putința de a i se da mila care cu atâta ușurință încolțește în sufletul românului. Un adânc dispreț este singurul simțimând ce poate să se nască față de acest om care a înspăimântat pe subalterni și jignit cu voință pe camarazii neslugarnici. Dureros răsunet trebuie să aibă în sufletul judecătorilor sgomotul ce-l face tulburarea mocirlei fraudelor de la jandarmerie. Mai dureros trebuie să fie pentru dânșii simțimântul de a vedea cât de jos poate să se scoboare un militar ajuns sus pe nedrept și prins de amețeala înălțimii. Din ședința de Sâmbătă a ieșit că generalul Dumitrescu se socotește nevinovat iar apărătorul lui îi mărturisește complice. Frumoasă armonie într’o scârboasă discriminare! Emanoil Hațjî Mosco In jurul alegerilor din Cehoslovacia Cel mai mare și cel mai puternic partid din Cehoslovacia e partidul republican al agricultorilor și plugarilor cehoslovaci. Partidul acesta a obținut cu prilejul ultimelor alegeri (1929), pe țară, un număr de 1.105.498 voturi, adică 28 la sută din voturile date, începuturile acestui partid le găsim înainte de războiu, în vechea Austrie. In 1896 s’au pus bazele, cu prilejul unui congres ținut la Praga, unui partid politic „Partidul ceh agrarian”, cu un program propriu politic, social, economic și cultural. Partidul era reprezentat în consiliul de la Viena de 5 deputați, al căror număr e crescut, după alegerile de la 1911, la 37. Cu aceste numere începe activitatea partidului agrarian înainte de războiu. In Slovacia începuturile de acest fel au fost mult mai grele decât în Bohemia. Grofii maghiari se opuneau oricăror mișcări în acest fel. Totuși, o mișcare a fost și acolo și ea se leagă strâns de personalitatea d-lui Hodja, actualul ministru de agricultură, care în 1905 a fost ales în parlamentul maghiar unde a colaborat alături de Românii din Transilvania și de reprezentanții Iugoslavilor. In timpul războiului, agricultorul ceh sub conducerea partidului din care făcea parte, a rezistat opreliștei habsburgice. Genialul conducător și organizator al partidului a fost Antonin Srebla, mort anul trecut, care a știut să dea partidului său tăria și forța politică necesară. Șvehla a fost președintele Comitetului Național și era considerat ca sufletul și inima mișcării naționale a celor rămași în țară, cari mai apoi au isbucnit in revoluția de la 20 octombrie 1918. Partidul agrarian a avut o mare răspundere în organizarea și lupta pentru independența statului cehoslovac. Măreția acestor fapte nu le înțelege cel care nu-și dă seama că poporul ceh a fost educat în sensul de a nega autoritatea de la Viena. In plus, poporul ceh n’a avut, putința să învețe a guverna, care în esență înseamnă a te guverna pe tine. Către această înțelegere și putință de conducere, poporul ceh a fost condus de partidul agrarian, care la 1919 și-a completat programul și l-a revizuit adăugând la titulatura de până acum formula nouei situații de republican. Pentru acesta care până, acum era un partid al unei clase determinate, își schimbă poziția devenind un partid de apărare al statului. A fuzionat apoi cu partidul național al plugarilor din Slovacia și la primele alegeri a obținut 41 mandate în Cameră și 19 în Senat. Proporțiile acetui partid le arată foarte bine cifrele următoare, în alegerile din 1920 a obținut 845.663 voturi, în 1925 a obținut 970.940 voturi iar în 1929 nu mai puțin decât 1.105.498 voturi. Numărul mandatelor a crescut la 46. In 1922 partidul s’a’ revizuit din nou, spre a se găsi continuul de acord cu necesitățile vremii și Antonian Șvehla a format atunci primul său guvern de coaliție. In 1925 Șvehla formează din nou cabinetul, ia cu un an mai târziu, după o scurtă perioadă în care a guvernat un guvern de funcționari, Șvehla pentru a treia oară formează guvernul. La acesta din urmă luau parte și germanii, pentru prima oară. A fost o mare faptă politică din partea lui Șvehla că a reușit să atragă la cârma țării și minoritatea germană. Partidele germane au renunțat la lupta contra statului cehoslovac și au primit colaborarea care durează și azi. O boală aprope incurabilă îl forțează însă pe Șvehla să demisioneze la 1 Februarie 1929 și locul său a fost ocupat de d. Udrial, membru al partidului care în Octombrie 1932 a fost înlocuit de d. Malupetr, actualul prim-ministru, deasemeni membru în partidul republican agrarian. Astfel că din 1922 cârma țării se află în mâinile partidului ,acestuia care a reprezentat în guvern prin primul-ministru și alți trei miniștri: armatei, agriculturii și interne. Raporturile partidului republican față de statul cehoslovac, au fost caracterizate foarte bine de către răposatul Svehla într-un discurs ținut la buget. Atunci fostul organizator al partidului a spus că e rușine să treacă în opoziție. Din această declarație se vede că partidul republican se simte îndrituit să țină mai departe cârma statului și se consideră purtătorul ideilor conducătoare ale statului cehoslovac. E singurul partid politic care de la înființarea Republicii nu a stat nici o zi în opoziție. In schimb, la putere fiind, și-a luat întotdeauna răspunderea faptelor sale și clipelor grele prin care a trecut statul cehoslovac. T- H 5^1" MBBI Politica drumurilor Spuneam și în numerele trecute că după atâtea grave erori îngrămădite în anii din urmă, e de sperat altă rânduire în pregătirea apărării noastre naționale. Am așteptat întețirea zbuciumului european pentru a înțelege, dar nici acum n’ar fi prea târziu fără obișnuitele înclinări în fața poruncilor politicianiste. Nația vrea să se știe apărată și consimte toate sacrificiile pentru această organizare. Rămâne numai să voiască conducătorii și să nu uite nici un moment că aici n’au ce căuta nici politica de partid, nici interesele lăturalnice. Realizările în continuare, după planul fixat, indiferent de guvernele cari s’ar perinda, ne vor depărta de situația de inferioritate in care ne fixasem cu o ciudată nepăsare. Nădăjduim că nu vom mai uita ce-am uitat până acum destul de des, că o nație trebue să adauge garanției tratatelor în vigoare, propria ei forță organizată. Pășind cu pași mai hotărâți pe această cale de asigurare, e de stăruit asupra unui punct mereu neluat ji se?.»nă: drumurile noastre. N’avem drumuri. Povestea e veche și nu odată s’a sunat trâmbița de alarmă. Deceniile au trecut însă și nu s’a făcut i această direcție nimic, sau aproape nimic. Fără drumuri bune, de la un capăt la altul al țării ,nu este posibilă celeritatea de mișcare reclamată de tactica militară modernă. Problema nu implică nici dificultăți valutare, nici acorduri internaționale, nici genialitatea conducerii. E numai e o problemă de gospodărie atentă și onestă. Putem avea drumuri bune și fără învestiri de capitaluri enorme. Ar ajunge prefecții gospodari pentru cari licitația de șosele și recepția lucrărilor să îmbrace solemnitatea unei rugăciuni. Mai clar, să nu se mai risipească, să nu se mai facă în politica drumurilor politica partizanilor de căpătuit. Cerem, știm, o întreagă revoluție. Dar altfel nu vom avea drumuri, nicio dată și ceasul încercărilor ne va găsi într’o tragică situație de inferioritate. Aviația noastră — Câteva constatări — Mărturisesc că demisia d-lui Radu Irimescu, subsecretar al aerului, nu m‘a mirat. Nu m-a mirat, pentru că așteptam ca domnia sa să facă acest gest de mult, încă din toamna anului trecut. Având cinstea să discut cu dânsul despre aviație și, mai ales, despre programul său de înzestrare, mi-a arătat ce a putut să realizeze și mi-a expus toate greutățile de cari se izbea în dorința sa de a ridica aviația noastră. Pentru mine, ca și pentru cei mai mulți cari au putut apropia și, deci, cunoaște pe d. Irimescu, fostul subsecretar al aerului e un om dintr'o bucată, energic și foarte hotărât. De aceea când i-am văzut indignarea că nu este destul de ajutat pentru a-și realiza programul său, pentru o cât mai bogată înzestrare a aviației, l-am întrebat de ce nu părăsește înaltul post ce deținea. Mi-a răspuns răspicat: „Voiu demisiona, fi sigur. Dar, de data aceasta, definitiv“. S-a ținut de cuvânt, și, puti, ctteii un IOU oUCSC-cretar al aviației. D. Caramfil se bucură de faima unui bun organizator și gospodar. Mă întreb, însă, dacă faptul de a nu fi pregătit în materia aviatică, îl va face să lase urme bune și trainice la ministerul ce va conduce. Să nu se uite că subsecretariatul aerului a fost o grea piatră de încercare pentru toți cei cari au trecut pe acolo; singur d. Radu Irimescu a putut să se menție mai mult și să impue, oarecum, câte ceva din programul său. Nu e un secret pentru nimeni că n'avem nici aparate destule, nici aviatori destul de exersați. Bugetul aviației noastre e prea redus față de cel care ar trebui să fie.Pentru a putea socoti aviația noastră în stare să răspundă marei ei cerinți în timp de război, trebuie să aibă: 1) organizarea, bazată pe unități reale, nu fictive; 2) dotațiune, atât de front, cât și în adâncime. Să mă explic. D. Radu Irimescu are marele merit de a fi dotat aviația cu un bun număr de avioane, dar, din păcate, această dotație e numai de front, adică privește eșaloanele volante. Despre eșaloanele rulante — camioane cu hangare demontabile, camioane mecanice, camioane cu telegrafie fără fir, etc., etc., nimeni nu s-a ocupat, așa că din acest punct de vedere totul este de început și de făcut. Iar, cine are, cât de cât, puțină inițiere în treburile aviatice, știe că eșaloanele volante nu pot face mare treabă, ba din potrivă sunt expuse cu totul unei nimiciri sigure, dacă nu merg mână în mână cu eșaloanele rulante. 3) Antrenament. Iacă o chestiune pentru care nu se mai poate invoca circumstanțe atenuante. Dacă până mai eri se putea spune că benzina costă sume enorme, azi, când ministerul aerului și-o poate procura cu 2—3 lei kilogramul, întrucât nu mai plătește taxele acelea enorme pe cari le încasa ministerul Finanțelor—Doamne ce mai politică financiară! —, posibilitatea de antrenament crește cu toată diferența enormă realizată de subsecretariatul aerului la capitolul combustibil. Trebuie, însă ca antrenamentul aviatorilor să nu se mai facă pe aparatele de război, ci pe aparate speciale de antrenament, ca în toate țările cari au o aviație, — o aviație,în adevăratul înțeles al cuvântului. Făcând antrenamentul pe aparatele de război, se consumă o foarte mare cantitate de benzină și ulei și apoi, ceeace e mai interesant, se uzează aparatele, micșorând, deci posibilitățile noastre de înarmare a viatica In ultimul timp, au fost comandate una sută aparate de antrenament „Flet”, dintre care vreo șaptezeci la I. A. R. așa se face peste tot. Aviatorii se antrenazează pe aparate speciale de antrenament, pentru a avea obișnuința aerului, și numai, din când în când, se urcă și pe aparatele de război. Tot secretul antrenamentului este obișnuința, aparatele între ele nu prezintă diferențe mari cari să necesite antrenamente speciale și numai cu un anume tip de avion. 4) Pregătirea sufletească. Dacă o latură a pregătirii aviatorilor noștri, de care nimeni nu se ocupă. Dacă o aviație trebuie să fie bine dotată și aviatorii bine antrenați, tot atât de necesare ca aviatorii să aibă și o cât mai aleasă pregătire și îmbărbătare sufletească. E necesar ca aviatorii să găsească, la cei în drept, o adâncă înțelegere a nevoilor lor; și existe o ambianță sufletească de la șef la inferior și de la inferior la șef, de așa natură, încât diferența de grad să se facă simțită prin coardele inline și prin conștiința datoriei, nu prin rigoarea disciplinei militare. Aviatorii, prin pericolul care-i pândește la fiecare moment, trebuie să fie uniți sufletește în fața morții. Gândiți-vă la comandorul Bănciulescu care, deși rămas invalid în urma unui accident, totuși, a continuat să dea aviației toată priceperea și toată puterea lui de muncă. Ba,’ i-a dat mai mult, și-a jertfit viața pentru ey. ■ Era un entuziast și așa sunt toți aviatorii, de aceea entuziasmul lor ca și puterea lor de sacrificiu trebuesc, sustimut.pryg t.f .. Mai puține cancanuri și mai multă camaraderie. Mai puțină invidie mai multă dreptate și deosebită solicitudine. 5) Personalul mecanic e foarte puțin numeros, de aceia și timpul lung, ca în toate greutățile, până la repararea unui avion, un timp de război, când fiecare eșalon volant trebuie să fie urmat de un eșalon rulant, cu camioane mecanice t. f. fir, etc. nu se poate face nimic serios, dacă echipele de mecanici nu sunt specializate și nu au experiență. Sunt deranjamente sau chiar reparații cari se pot face repede, — dacă n'are cine se face, aparatul rămâne fără întrebuințare, și timpul va mai contribui la mărirea stricăciunilor. Am expus până aci, câteva puncte programatice din organizarea aviației. Intr’un articol viitor mă voiu ocupa de putința de înzestrare a aviației prin mijloace românești și cu materie primă dela noi din țară. Vom evidenția întrebarea pe care cei mai mulți și-o pun: pentru ce nu se dau comenzi mai mari de avioane uzinelor din țară, încurajandu-se ’ iaustria romaneasca,' și se trec sute de milioane peste graniță?" George Budișteanu t In țara Operetei Crasna^Huși Ora 4 dimineața, iarnă, întuneric, frig. Pe culoar se aude vocea somnolentă a conductorului: Crasna domnilor, un minut, călătorii pentru Huși coboară, Crasna! In lipsa hamalului, îți târâi bagajele cum poți, cam la vreo sută de metri și te așezi într’un vagon așteptând să se producă evenimentul. El depinde de gradul de presiune al aburului și această presiune de gerul ambiant. Acul manometric ține loc de minutar. Dacă cumva ai început să dormitezi într’un colț» o comoțiune puternică la cap și o mușcătură a limbii care spânzura prin gura întredeschisă, este semnul că mașina într’o opinteală disperată a mișcat din loc șirul de vagoane, hotărâtă cu orice preț să străbată cei treizeci de kilometri până la Huși. Nu trece o sesiune parlamentară, sub orice guvern ne-am găsi, fără ca infailibil, o voce să nu se audă în Cameră sau Senat, punând întrebare d-lui ministru de resort, dacă are de gând să se ocupe de linia aceasta ferată. Au trecut 30 de ani, 30 de sesiuni, și au vorbit cel puțin treizeci de deputați, iar pe linia aceasta circulă aceleași vagonete minuscule. Rezistența acestei rețele la toate eforturile puse de a o moderniza ,trebue căutată în ceia ce vom numi caracterul ei electoral, de adevărată platformă electorală. In ajun de alegeri generale iată cum se exprimă foaia opoziției locale: „Iubiți alegători! „Partidul la putere, prin reprezentanții săi în localitate v au făgăduit lărgirea liniei.„ V’ați convins astăzi că v’au înșelat, după cum era de așteptat. Dar ceia ce n’au făcut acești nemernici meniți să dispară în curând, ne luăm angajamentul să-l realizăm noi» pentru binele comerțului și al prosperității generale. In această privință va putem chiar spune că avem asigurări formale de la șeful nostru. La urne așadar, cu încredere, pentru iubitul nostru șef! ’ In 1929 când miliardele dansau într’un sabat infernal la brațul național-țărăniștilor, când ne mai având ce face cu ele au băugat așa, deodată, 100 de milioane, în marea instituție numită „Educația Poporului”, despre care altădată vom scrie, nu se găseau 30-40 de milioane pentru normalizarea acestei linii. Nu suntem atunci, în drept să credem că în contra nenorocitei linii este un complot politico-electoral? Cunosc oameni politici din alte județe care ne invidiază. De ce n’avem și noi așa ceva în județul nostru, îmi spunea unul. Voi aveți ce promite alegătorului, pe când nouă nu ne-a mai rămas nimic. — Da, dar nu găsești că promitem cam de mult? — Nici de cum, și aici se vede cât de incomplect cunoști pe alegător. Promisiunea trebue s’o reînoiești fiecare dată sprijinită cu argumente irezistibile, ca de exemplu: șeful nostru este direct interesat, pentru că vrea să-și cumpere o moșie lângă Huși, și atunci înțelegi bine... sau antrepriza lucrărilor este făgăduită lui X., nepotul șefului. * cred că pricepi... Județul nostru deține recordul numeric al oamenilor de seamă al căror cuvânt ar fi putut fi decisiv. Avem în permanență un Episcop la Senat, am avut pe d. Jonică Atanasiu fost ministru, pe d. Sandu Giugaru-Huși un remarcabil artist de scenă, pe d. Mișu Ralea, una din vedetele viitorului stat țărănesc și în fine pe cel mai indiscutabil, pe d. dr. Lupu fost ministru. Singur d-sa, cu marea-i autoritate și trecere a reușit să așeze pe jumătate de parcurs și de la deschidere normală, serbând acest început printr-un banchet în stația Crasna. Trebue să presupunem însă că niște răuvoitori pentru a compromite opera începută de dr. Lupu, au așezat între cele două șine o a treia» și într’o zi am văzut cu surprindere trenul cel mic alergând radios pe drumul destinat garniturilor grele trase de o locomotivă tip Pacific. Dacă atunci când tranșele împrumutului se succedau și nu s’au găsit bani, ce mai putem aștepta acum când nu dovedim să astupăm găurile sacului prin care s’a risipit atâta avuție. Aurel Varlam ¥ BS *» «9 A sosit vremea faptei De multe îndreptări are nevoe țara noastră; nenumărate sunt domeniile în cari se impune o activitate deosebit de intensă pentru a ridica populația la un nivel de viață mai civilizată. Dar nimic nu se poate realiza temeinic, dacă principalel ramuri de producție din care trăește majoritatea populației noastre — agriculturii — nu i se dă atenția cuvenită spre a o face mai rentabilă. Nu găsim termenul cu care se poate califica politica agricolă a guvernelor de după răsboi, — atât de gravă e răspunderea pe care ele o poartă pentru starea actuală precară a agriculturii noastre.. Cine are curajul să spună că țara noastră nu a rămas „eminamente“ agricolă? Și totuși, nimeni nu se îngrijește de soarta ei. Nici măcar acei — și sunt atât de numeroși! — cărora le place să poarte, în politică, numele producătorilor agricoli, de cei cari se intitulează naționaliști, nu mai vorbim. Dar dacă acei cari au avut și au mandatul de a conduce țara, de la răsboi încoace, nu și-au îndeplinit și nu-și îndeplinesc acest mandat decât în vederea intereselor lor personale și nu ale țării, însemnează oare, că nu se poate găsi soluția într’o chestiune de interes vital pentru țară ? Mărturisim dela început, că nu suntem partizanii niciunui fel de economie dirijată, — adică acel fel de economie în care statul intervenind, mijlocul se transformă în scop , întreținerea birocrațiilor parazitare. Economiile dirijate au dat faliment pretutindeni. Și era și natural să fie așa, devreme ce, în acest sistem, competenta trebue să cedeze locul incompetenței, — inițiativa și concurența, lipsei de inițiativă și de concurență cu tot cortegiul mizeriilor prevestitoare de desagregări. Deci, nu noi vom susține intervenționismul de stat în producție. Ceea ce cerem însă, în acest articol, este restabilirea din partea rupt prin perceperea taxelor enorme de export, în epoca de prosperitate de după răsboi, cât și repararea greșelii de a nu fi înființat, imediat după expropriere, silozurile atât de necesare selecționării cerealelor. Aceste două cauze au dus la pierderea debușeelor cerealelor noastre și la anemierea gravă a producției. Ți se umple sufletul de amărăciune și de revoltă, când vezi cu câtă ușurință sunt tratate cele mai vitale chestiuni de către conducători improvizați. Ani de zile în urmă se strigă neîncetat, că e nevoe de organizarea creditului agricol. S-au făcut împrumuturi în condiții oneroase cu destinația de a se organiza creditul agricol, dar nici măcar o centimă din acest fond nu a ajuns la destinație. Ținuturi întregi bântuite de secetă au nevoe de cereale pentru însămânțări, se institue comisii cari subtilizează sămânța sau o distribue numai partizanilor politici, ca și cum ceilalți plugari ar fi dușmani ai țării. Cum să nu se comită atâtea delicte și crime politice, când plugarul constată că numai așa poate beneficia de favoarea guvernului ? „Bate și ți se va deschide“, „Cere și ți se va da“ au căpătat o interpretare cu totul nouă de când chiar unii din slujitorii lui Hristos s-au vândut lui Satan, îndemnând ei înșiși la delicte și crime; grozavă ocară adusă de către politician acelor preoți cari își înțeleg cum trebue misiunea de păstori sufletești. Agricultori din tată în fiu, cu tradiții de muncă serioasă și de cinste, au nevoe de credite pentru a putea străbate epoca aceasta de depresiune economică; se votează marea aberație economico-juridică pe care o constitue legea conversiunii, distrugându-se creditul până în temelie. Silozuri pentru selecționarea cerealelor micii proprietăți sînt necesare, se construește palatul institutului de cercetări agronomice și se mărește și înfrumusețează palatul gării de Nord, lucrări care au absorbit sute de milioane. Și încă palate imense se construesc pretutindeni, o risipă bugetară nemaipomenită menține un nivel de viață peste puterile de plată a majorității populației, statul continuă să încaseze, să se împrumute, să cheltuiescă, iar când trebue să achite, se eschivează. Și toate aceste cheltueli sunt susținute, în majoritate, cu mijloacele primitive de producție ale agriculturii noastre. Organizare birocrată quasi-socialistă, grefată pe o producție liberală anemiată la maximum prin îngrădiri absurde, acesta este aspectul statului nostru de după răsboi. Ce siguranță mai poate inspira producătorilor, un asemenea moni? Pretutindeni, incoherență și lips de orientare. Legi economice verificate de secole sunt călcate în picioare de primul analfabet ajuns la postul de răspundere « .. .II -IP Otpiefs»» Dar să revenim la agricultură. » După ce țara — din vina politicienilor cari ne-au guvernat până acum — a pierdut debușeele cerealelor, din cauza taxelor exagerate de export și a selecționării, guvernanții vor acum, să adapteze producția agricolă la debușeele rămase disponibile. Cu câtă nesiguranță însă, și cu ce lipsă totală de metodă își poate închipui cineva, că se poate da vreo îndrumare agriculturii, prin mijlocul unor epistole sau al unor comunicate, cu o populație harnică și cinstită, adevărat, — dar fără știință de carte și mai ales, lipsită de mijloace? Chiar cel mai nepregătit observator își dă seama că îndrumarea agricolă a săteanului nostru reclama cu totul altă metodă: ............. H. Buricescu Domnul ministru a rectificat... Ziarele au anunțat în cursul săptămânii trecute că în vederea sărbătorilor s’au luat dispoziții ca fiscul să păsuiască contribuabilii. Iată însă că dl. Inculeț ad interim la Finanțe s’a grăbit să desmintă această știre, anunțând că numai în cele trei zile de Paști toba se va odihni și ea. Iată ce a pățit o familie: „D. Vasile Dumitrescu, domiciliat în b-dul Mihail Ghica No. 272, ni se plânge că în ziua de 25 Aprilie la ora 11 și jumătate dimineața, s’au prezentat la locuința d-sale trei agenți de percepție împreună cu patru soldați, cerând achitarea impozitelor. Soția d-lui Dumitrescu ar fi fost, luată la bătai de reprezentanții fiscului. D. Dumitrescu roagă pe d. ministru de finanțe ș „ dispună facerea unei anchete”. Să nu se spună că guvernul nu a pătruns și că nu practică virtuțile Domnului. Cu siguranță cii de azi toba vă reintra în funcțiune cu anexele ei, conform tradiției de mai sus, care nu este unicul caz. Atunci când lnii parlamentari au încasat di uium fixă lunară' și cea ziiapoi, diurna & luni, în mcd'sfânios'-V ,a sionarii au ț ^judecând că în Cupa 23 a. c, s’au început p-A -,iar a Lte localități n’au primitLor roM turi. aCOU* Acum lumea e ocupată cu af*, rea Căii Victoriei, Bulevardul Ion C. Brătianu etc. etc. Mă întreb, dacă se îngădue de adus rouge pentru buze, mangal pentru sprâncene și alte dresuri pentru fețele și unghiile cucoanelor, de ce nu s’ar îngădui aducerea de legume din Bulgaria, întrucât prețurile dela noi depășesc orice limită. Un cunoscător în treburile acestea mi-a spus că legumele nu se pot aduce din Bulgaria deoarece s’ar încălca legea, de protejare a muncii naționale. Prea ne jucăm de-a cuvintele. Să se facă bilanțul promisiunilor din vremea amară a opoziției cu birurile, cu cotele și supra cotele, cu taxele pe alimente, toate acestea vor avea darul să facă, ca mulțimea să nu uite cu una cu două pe Aprilie 1935. Drr. Alex. Manolescu D. Macdonald păstrează preșidenția consiliului LONDRA, 1 (Rador). Ziarul „Daily Mail“ scrie că, contrariu celor afirmate până acum, d. MacDonald nu va părăsi postul de prim ministru. Starea sănătății președintelui de consiliu al Angliei — adaugă ziarul — s’a îmbunătățit considerabil în ultimul timp. In consecință, d. MacDonald va rămâne în fruntea guvernului până la sfârșitul legislaturei actuale. Modificările care se vor face în compunerea cabinetului vor fi de mică importanță, cei mai multi dintre miniștri păstrându-și portofoliile până la viitoarele alegeri generale. „Daily Mail“ adaugă că această hotărîre este foarte bine primită iur cercurile guvernamentale