Epoca, iulie 1935 (nr. 1923-1948)

1935-07-02 / nr. 1923

No. 1923_________îm BUCUREȘTI, PASAMUL ROMAN j INTRA­REA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și IHSERIlI Se primesc la ad­ trația ziarului și la tMtfal agențiile de publicitate Telefon: 3*82-11 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA ONOMATOPEE Plici..., răsună argumentul pe obrazul unuia dintre nume­roșii Badea Ion sortiți să fie ordonanțe la locot. colonelul Pi­perescu, din gloriosul regi­ment 32 Mircea, cel cu cămăși albe. Placi... răspunde ecoul pe ce­­lalt obraz al aceluiaș Badea Ion din serviciul aceluiaș ofi­țer. Plici, placi este onomatopea transcrisă pentru trei voci de familia pomenitului locot.-co­­lonel: tatăl, mama, și fiul. Por­tativ, fălcile leatului căzut la sorți. In „Universul” din 27 Iu­nie, trei cetățeni cu stare so­cială mărturisită, se tânguiesc printr’o scrisoare publicată în zisul ziar, împotriva chipului sălbatec prin care familia co­lonel Piperescu înțelege să se poarte față de instavoiul fami­lial. Dacă cele arătate vor fi a­­deverite de cercetarea care trebue să urmeze fir­esc unei astfel de destăinuiri, încă oda­tă iese la iveală dureroasa constatare că ordonanța este socotită de unii ofițeri drept manechin de exercițiu de box. Gând întreaga familie este sportivă — cum se pare să fie în cazul care ne interesează — atunci bietul Badea Ion își ia­luma în cap și în fața tribu­nalului militar, un procuror de ocazie cere, în numele o­­noarei ostășești, pedepsirea dezertării. Iată ce se poate nu­mi tragedia ordonanțelor: ■ Nu de mult, în parlament, s’a deschis vorba privitor la numărul neîngăduit de ordo­nanțe și de răspândiri cari dau un procent îngrijorător de mare de oameni neinstruiți. Fostul șef de stat major, gene­ralul, Antonescu, a încercat stă­vilir­ea acelui abuz, dar se cu­noaște rezultatul. Ministrul armatei, întrebat, a dat lămu­riri cari nu se potriveau cu starea adevărată zicând că la toți vecinii, afară de sârbi — și încă n’o dădea ca sigur — existau ordonanțe ofițerești Am scris atunci în „Epoca” a­­rătând că eram singurii cu a­­semenea mulțime de neinstru­iți cari, fără tăgadă slăbesc pu­terea de luptă a armatei. Dar s’a mai vorbit în parla­ment și s’a scris în presă des­pre răul tratament al ordo­nanții, nu atât din partea ofi­țerului cât din aceea a familiei ofițerului. Dacă cele din scri­soarea publicată în „Univer­sul” corespunde adevărului, ordonanțele colonelului Pipe­rescu, cunoșteau tăria mângâ­­erii mâinilor soției ofițerului și a celor ale fiului acestor soți, și așa își are explicația fuga lor după o lună de masaj facial. Această stare josnică la care estei supus ostașul nu trebuie să dăinuiască. Curajul (?!) de a bate oameni­i fără putință de apărare, pentru a nu fi bi­ne șters de praf o mobilă sau în urma unei cumpărături de coșniță nu pe placul gospodi­nei, nu înalță sufletul ostă­șesc. Și de ar fi o excepție cazul Piperescu. Sunt foarte nume­roase soțiile de ofițeri cari se îndeletnicesc cu tăbăcirea pie­ței aceluia chemat să fie zil­nic cel mai apropiat de șeful lui și în acelaș timp un soi de paznic al avutului acelui șef. Cum se poate cere unui om tratat atât de neomenește să se simtă legat de acel care patro­nează o asemenea ticăloșie? Unii fug, la regiment, alții în­să mai puțin îndrăzneți, rabd de frică și la liberare ies din armată cu sufletul amărât și plin de ură împotriva celor mai mari.. De atâtea ori, din fapte cari par mărunte urmea­ză prefaceri cari își au sor­gintea în nedreptate. Simfonia palmelor cântată de familia ofițerului spre în­josirea ordonanțelor se care să înceteze. Până și în abuzuri sunt gradații deși toate sunt păgubitoare. Emanoil Hagi Masco Se discută mereu asupra Con­stituției noastre. Unii susțin ne­cesitatea modificării ei, socotind că numai așa se vindecă rănile, de cari pătimim. Alții, din con­tra, nu găsesc necesară sau o­­portuna modificarea, întru­cât legile cele mai bune n’au nici un efect salutar, dacă se aplică rău sau se calcă. Și ce călcare mai flagrantă a Constituției poate fi de­cât aceea a stărei de asediu și cenzurei, sub care trăim de aproape doi ani?! Au dreptate și unii și alții. In adevăr, netăgăduit este că ac­tuala noastră Constituție, ope­ră exclusivă a liberalilor din 1923, conține și dispozițiuni care au contribuit mult la denatura­rea voinței naționale, de la care trebuie să emane toate puterile în stat. Toți cei sinceri, chiar și dintre autorii Constituției, se­­ plâng contra votului universal, intro­dus prematur și fără nici un temperament, care a înlesnit gâtuirea voinței­­ cetățenești și a dat naștere la atâtea rele, de cari ne plângem. In Belgia, de unde am luat prima Constituție din 1866, când s’a introdus votul universal, s’a admis și votul plural; noi însă, „belgieni ai Orientului”, cum ne place a ne întitula, am voit să fim mai radicali. Rezultatul s’a văzut și se vede... Am ajuns pâ­nă la demisiile în alb ale depu­taților și senatorilor!! Se critică înainte votul censitar și cole­giile electorale restrânse din Constituția veche. Ei bine, si­stemul acela garanta mai bine independența cetățenească, și atunci tot se mai vedea opo­zanți reușind cu maoritate ab­solută în unele colegii. Astăzi nu se poate reuși de­cât cu primă de 2 la sută pe întreaga țară. Pe de altă parte, votul cen­sitar încuraja știința de carte și strângerea aver­ii; era deci și educativ pentru cetățeni. Astăzi însă nimic din toate acestea, cel din urmă mătură­tor de stradă și grăjidar votează deopotrivă cu cel mai mare pro­prietar și știutor de carte. Ale­gătorii sunt aduși la vot ca ni­ște turme de vite și votul este falsificat. S’a mai găsit cusul sistemului censitar și colegiile restrânse. Dar azi ce rost au colegiile co­munale și județene pentru Par­lament, cum și cele profesio­nale? Colegiile comunale și județene sunt un nou sens, o repetare mai influențată de putere a vo­tului universal, exprimat o dată în colegiul respectiv. Cât pentru colegiile profesio­nale de la Senat, acestea conțin de multe ori un număr de ale­gători mult mai restrâns, mai influențabil și mai coruptibil de­cât vechile colegii censitare. Candidații multimilionari pot opera aici mai în larg pentru reușita lor. Inovația cu senatorii de drept este iarăși destul de criticabilă, mai ales că cei proveniți din ve­chii parlamentari nu sunt li­mitați la număr. De altfel, în genere, de când îi avem, acești senatori nu prea au strălucit prin luminile și atitudinea lor independentă; vreun progres în bine nu s’a putut observa; votul s’a mărginit la înmulțirea pen­sionarilor politici. Numărul prea mare al depu­taților și senatorilor s’a putut observa de la început; el trebuie redus negreșit. Iată chestiuni, cari, pe lângă altele justifică o modificare a Constituției. Dar, precum am arătat dela început, nu legile seci, fie cât de bune, folosesc la ceva pentru fericirea popoarelor, ci aplica­rea sinceră a legilor și trans­formarea lor în moravuri bune. Etern adevărate sunt clar cu­vintele poetului latin Orațiu când zice: Quid leges sine mo­­ribus vanae­­ proficiunt (c. III, octa 27)? Ce folosesc legile de­șerte fără moravuri? Ne trefuuesc, cu alte cuvinte, moravuri bune, sănătoase, ceea ce n’avem; ne trebuesc cârmaci vrednici, ceea ce ne lipsesc. In direcția aceasta se cuvine a fi îndreptată toată activitatea bu­nilor cetățeni. Dacă s’ar putea, legile să fie cât mai puține și mai simple, dar aplicarea lor să nu lase de dorit. Dacă dar partizanii modi­ficării Constituției au oare­care temeinicie în susținerile lor,­ cei cu sincera­ aplicare a legilor e­­xciste­nte și reforma moravuri­lor au și mai mare dreptate. N. Pac** d­iscuții ■K.» a ASUPRA CONSTITUȚIEI Polițe trase asupra Co­roanei circulă încă multe în târgul moșilor politic. Toată lumea își dă seamă că nu se poate, că este pri­mejdios să fie scoborâtă Coroana în vâltoarea lup­telor dintre partide și de­opotrivă că nimeni nu poate avea drept la recu­noștința Coroanei. Dar nu amuțesc nici campionii supralicitărilor dinastice pentru că speră foloase personale din falsul joc al unor presupuse gradații în devotamentul față de Coroană; nici îndrăzneții cari vor să se investminte intr’un prestigiu absent ori să-și explice acțiunile falimentare, în umbra prestigiului intangibil al Coroanei, și nici domnii cari s’au deprins să-și va­dă merite deosebite în ac­tul de la 8 Iunie 1930. I ■­I­n­trafactiv,/,, I Hantai frondă, an» tsc­inastie. , Bgmpilo­tări Am mai zwl/JJrȘ acest loc că nu există ia politica românească partide di­nastice și partide antid­i­­nastice și n­oi oameni po­litici pro și contra Coroa­nei. In devotamentul față de Coroană există numai o scară a demnității și a mândriei. Când în ultimul său dis­curs d. Al. Vaida a spus, încercând astfel să dea un colorit special unei ac­țiuni care se vădește de rezultate minore, — „eu nu pot face politică con­tra Regelui" —"a pășit a­­lături de realitate, pen­­tru ca uimei" nu face po­litică contrar Regelui. «Iar când d. Iuliu Maniu a spus, în ultimul său dis­curs de la­ Cluj, unii din aceștia, declară că au făcut restaurația\ n'a tre­buit s'o facem nici noi, nici ei, căci a fost un drept al Regelui”, — a subliniat astfel o realita­te de care ar trebui să se ție seamă măcar de­ acum înainte. Nu ni se pare indiferent faptul că invitația por­nește de la omul care in Iunie 1930 prezida guver­nul. Ar fi timpul să se în­țeleagă că nimeni nu poa­te trage polițe asupra Coroanei, care trebue să rămâe permanent în sfe­ra ei senină de intangibil prestigiu și de­suprem ar­bitraj, și nu poate avea nici recunoștință, nici ură. N­AUDE D. "STARASCII? 1 — 1 * ■ ' 11^ —1 ’.Nici rușine de oameni,­­ nici frică de Dumnezeu“ O informație a ziarelor de azi dimineață anunță că d. Ion Gheață prefectul județului Il­fov, întorcându-se de la Karls­bad și-a reînceput activitatea la prefectură. Suntem în ordinea firească a lucrurilor, concediu legiuit după o muncă neobosită și pe urmă reactivare cu forțe spori­te. Dar parcă se ridicaseră u­­nele acuzări de excepțională gravitate contra d-lui prefect Gheață? Și parcă semnatarul actului de acuzare este însuși d. senator Niculescu-Doroban­­țu șeful organizației liberale ilfovene. Am reprodus într’un număr trecut o parte din aceste gra­ve acuzări. Ele reclamau ime­diata instituire a unei anchete serioase. N’am auzit nimic. Nu vedem nimic. De ce? Iată cum înfățișează acum situația „Liberalul”, ziar ofi­cial al organizației liberale din Ilfov. Au trecut mai bine de trei săptămâni și totuși auto­ritatea în drept nu a luat mă­sura dictată de morală și lege adică: revocarea imediată a prefectului Ion Ghiață. In acest timp, banda care a atacat în trenul ministerial de la Râmnicul Vâlcea pe d. Al. Popescu Necșești, fost minis­tru în guvernul regretatului I. G. Duca și director al mare­lui cotidian „Universul”, sub teroare administrativă ține și corupție, întregul județ liberal, în timp ce prefectul Ghiață, fu­git în străinătate de teama răs­punderii faptelor sale, condu­ce de peste hotare, acest des­­păț administrativ, începând cu praznicul de la Coșna și sfârșind cu înscenarea de la Prefectură, când fiul său Petre Ghiață s’a proclamat, în incon­știența sa, șef al organizației. Avem de a face pur și sim­plu, cu elemente cari nu au „nici rușine de oameni, nici frică de Dumnezeu”, întrebăm însă pe d. Prim ministru, Gheorghe Tătărescu și pe d. Ion Inculeț, ministru de interne, p­ră la ce limită vor să tolerez această stare nenorocită de lucruri. E apelul pe are îl facem in „ceasul al unsprezecelea” în numele unei organizații, care este rănită în s­ufletul ei cinstit și drept, de­ci asemenea tole­ranță. Dacă răul i se taie imediat și din rădăcină, ne declinăm cu hotărâre și conștiință cura­tă răspundra celor ce vor ar­ur­ma”. N­­ E de neahust­ră. în­ sfât, J­uL­ul­ea d. Tătărescu va auzi. Aseme­nea spectacole cășunează nu numai partidului liberal, ci și guvernului. Iar asemenea tole­ranțe nu sunt numai în dau­na avutului public, ci de ele se leagă și unele concluzii de­finitive: complicitatea celor scari­ fiind in locuri de înaltă răspundere, rămân surzi. D. Tătărăscu nu poate spune că Jol’a auzit o sirenă de alarmă ■­e cărei ecouri au umplut ■•opria sa casă. Atunci? & " Jk • *>■. • ni - Gravele consecințe ale unui război italo-abisinian LONDRĂ, 30 (Rador). „Sunday Times“ publică un articol semnat de Scrutator în care autorul arti­colului iși exprimă îngrijorarea fa­tă de pericolul unui război între Italia și Abisinia. El subliniază dificultățile pe care le va întâmpina Italia nu numai in MUSSOLINI Abisinia ci si in Europa, în această eventualitate. Dacă acum s'ar produce un răs­boi, între cele două state, scrie Scrutator, el ar da o lovitură fatală Societății Națiunilor. * PARIS, 30. (Rador).— Corespon­dentul lui „Le Matin“ din Addis Ab­beba a luat un interview ministru­lui de război al Abisiniei. Acesta a declarat că Abisinia are acum sub drapel 350.000 oameni și că peste 15 sau 30 de zile, va avea 8 sau 900.000 oameni, pe cari ii poate mobiliza fără nici o dificul­tate. Armata abisiniană se va lupta ca și în trecut cu vitejia care-i este caracteristică și ea va profita de învățămintele teh­nice și de arma­mentele moderne. Dacă va fi nevoe, a spus ministrul de război, vom lup­ta până la ultimul om. Corespondentul lui „Le Matin“ a luat un interview și împăratului A­­bisiniei, care a declarat că Italia a stânjenit totdeauna modernizarea Abisiniei, împiedicând angajarea de consilieri teh­nici străini, contrac­tarea de împrumuturi externe pen­tru realizarea proiectelor abisinie­­ne, etc. împăratul Abisiniei a protestat împotriva tendințelor Italiei de a se extinde în dauna Abisiniei și a ter­minat astfel: „Dacă Italia speră să obțină mandat asupra Abisiniei, ea se înșeală. Chiar dacă Abisinia va trebui să fie pusă în viitor sub man­dat, nu Italia va fi puterea manda­tară“. Organizație de spionaj descoperită la Sofia SOFIA. 30 (Rador).­­ Poliția politică a descoperit un grup de spioni care lucrau în profitul unei puteri străine. Poliția a făcut trei arestări. f ot scompa fura, mea de mintea si supra mea de tubfre. Nicoüe­­ filpesca S an ' " 's • m p ■ o n 11 Gândind și comentând, calcu­lând tot lungul kilometrajului de rău descoperit în trădarea de neam a locotenentului Antones­­cu al cărui proces se judecă, la tribunalul militar, ne răzimăm­. capul în brâncă, (vorba lui Bu­dai Deleanu) și privim cu inima întristată spre nemernicul rob al patimilor și al defectelor minore. Crima unui ostaș, sacri­legiul unui Român față de Pa­tria care îl hrănea și’-i încre­dința un post de încredere, ne apar înainte într’o mai pronun­țată eloquență când privim in­solența din ochii epavei de ofi­țer în cușcă. Ne amintim, că îl cunoaștem, veche cunoștință din orașul de baștină riverană, un tânăr sub­­■locotent, pirpiriu, ofilit, cu pi­cioarele strâmbe, așteptând cu înfrigurare să pună pe umăr a doua tresă. O tresă care nu mai venea, pentru că... pentru că... Se svonise că pirpiriul trebuie să fie dat afară din armată, că șe­zuse p­leacă pe la Jilava. Dar mahalaua șoptea că are omul rude mari și toate s’au aranjat în bine. Nimeni nu s’a mirat îndea­juns, nimeni nu s’a crucit de nedumerire când l-a văzut mai apoi ancorat de o falișcă ner­vos încordată la spinare cu o­­chii rotunzi, vărgați și rotitori­, cu rochia băt deasupra pulpe­lor strânse. Ii întâlneai primu­­blându-se la braț pe străzi, bă­gați oblic unul în altul, ca doi juncani ce duc căruța în papai­­noage. Familia unguroaicei în­vârtea cârnățăria pe strada O­­lari, pripășită din cea lume lar­gă a după războiului. Ii știam că sunt unguri, dar îi credeam sub masca cetățeniei române, ne-am înșelat. Un ofițer simțindu-se bine printre șunci afumate și­­ slănină și cârnați, — sadea picanterie ungurească... Femeia cu pulpe sumese avea un frate, pe Șan­­dor. Am avut necinstea prileju­lui să-l cunoaștem și pe acesta, prin bunăvoința giurgiuvenilor prea prietenoși. Un venetic cu mutra obrasnic sclivisită, proto­tipul îndrăsnelii degenerate, lung și ascuțit, sfiiânit­ui uab­e­i ca un băț, cu umerii hainelor plini de viață și întorși în sus mahalagește,­­corijând în parte măsura sub­normală a trun­chiului. Mereu haine noi și de sezon, mereu cămăși de mătase și mănuși albe vara, — vai de mine!... Șandor tăia frunză câi­nilor, dar Șandor avea parale și-și plimba prin tot locul obrăs­­niciile lui pe picioroange. Și hai­manaua asta degenerată, cu i­­fose și aere de eleganță, se îm­prietenise cu studenți și avocați. N­ vedeai în cercul lor adeseori. Ne-am străduit să înțelegem rațiunea camarazilor pe cari îi vedeam cu el și n am putut să aflăm decât că în casa ungu­­roiului se jucau cărții până di­mineața: Putnik, Geza, Golopen­­tza și Antonescu trebuie să fi fost nelipsiții. 1 Bieții Români, nebănuitori, gata oricând să nu se întrebe cu ce lifte au de aface! ! Locotenentul Antonescu era ușor de prins în lațuri. După ce și-a prezentat plocon „doamna“ la reuniunile ofițerești pe gar­nizoană, putea să facă și un pas mai ușor: să ceară bani de la cine știa că are. 1 Din trecutul trădătorului pe care l-am văzut la solemnități Comandând garda drapelului, nu cercetăm lucru mare. Dar ne întrebăm cum i s’a dat voie să se însoare cu Zulișca Agnes. gC.’ *­ *'~­t £ — v* h1 *4 *' 2i i -hieni să nu-i atragă atenția o­­fițerului cine e Șandor și cloaca în­ care era atras? Cunoaștem la Giurgiu un caz, ca să zicem așa, melancolic. Anume, un lo­cotenent cere de câțiva ani a­­probarea comandanților pentru a se căsători cu o fată, licen­țiată în Litere, cu o jumătate milion dată și nu i se admite pe motiv că tatăl fetei are ma­gazin de­­ pielărie. Auziți dum­neavoastră? Fata unui Român get-beget nu se poate căsători cu un ofițer, dar unguroaica Agnes a putut să o facă, Agnes Mann, sora lui Șandor Mann. Nimeni nu și-a dat silința e­­lementară să prevadă unde vor duce împerecherile primitive în­tre istorismul sexual al suriște­­lor, cu ofițerii români. Ies la suprafață cazuri ce vorbesc. Ici unul, dincolo altul. Și mai sunt multe cari stau as­cunse. Și o să ne verificăm in­dolența într’un caz de războiu. In trecut am avut un falnic corp ofițeresc. Privind astăzi dem­­nitatea aristocratică a unui me­diu refractar până la brutalita­te cu încuscririle josnice, mi­nore, un mediu în care nu pu­teau pătrunde sânge inimic și libhelele,­­ nici autohtone și cu atât mai puțin cele străine, pu­nem în fața înalților conducă­tori ai destinelor noastre na­ționale, chinuitorul semn de în­trebare. Problema devine me­reu mai presantă, mereu mai turburătoare pentru cine știe să vadă. Am primit cu brațele deschise și­­ fleșcăite de fericire, pe stră­inii din toată lumea. Unii ne-au furat pâinea dela gură, alții ne corup și ne vând. Auzim că a­­mericanii vor să expulzeze de pe pământul lor 6 milioane de venetici. Crima Antonescu vorbește locotenentului de la sine. Dar pe banca acuzării nu se află și unguroaica Agnes-Mann, fosta „doamnă Antonescu”. Da­că am înțeles bine , ordonanța­­ lămuritoare, din­­ complot face­­ parte și aceasta. Ea l-a atras, cu „farmecele” ei, pe Antonescu. Ea l-a angrenat în ceata spio­nilor. De ce să nu fie ungu­roaica Manu, lângă fratele Șan­dor și lângă victima ei năucă Antonescu? Eliad Colțan Simplificarea apa­rutili«!« ..#>• Sfat PENTRU D. MINISTRU DE JUSTIȚIE D. Valer Pop ministrul justi­ției și­ președintele comisiei Centrale, instituită pentru ra­ționalizarea și simplificarea a­­paratuluii de Stat, concretizând activitatea de până acum a tu­turor elementelor autorizate cu strângerea materialului nece­sar, a pășit în sfârșit pe teren începând experimentarea prac­tică a raționalizării cu una din numeroasele direcții a minis­terului de Interne. Rog pe d. ministru de jus­tiție Valer Pop, sa aibă bună­voința a extinde experiența practică a raționalizării la în­că o direcție a unui minister, adică la direcția generală a Casei Pensiilor, pendinte în mod relativ nu absolut de mi­nisterul de finanțe. Este­ atât de mare nevoie de raționalizare la această direc­ție generală, încât, cu un mo­ment mai de­vreme început aici, poate ar schimba starea mersului lucrărilor de astăzi, spre binele acelora ce așteap­tă cu o legitimă speranță sa­­tisfacrea dreptelor lor nevoi pe cari le au pendințe la di­recția generală a Casei Pensii­lor. Să sperăm că d. ministru V. Pop se va sesiza și va dispune împlinirea rugăminții de mai sus. S. N. ENESCU Agricultura Bărăganului și Stațiunea agricolă experimentală de la Seceleanu Un drum pe Bărăgan este tot­deauna și plăcut și interesant. Un drum pe Bărăgan te face să cu­noști poezia câmpului nemărginit — slăvit de poetul plugăriei noastre C. Sandu-Aldea — dar iți dă, în acelaș timp, ideia exactă de ceiace este­­ agricultura românească , o bogăție nemăsurată. Bărăganul este o întindere pe care trenul fuge ceasuri întregi în lungul lui și tot atât in latul lui. Și toată această întindere, de aproape două milioane de pogoane, este cel mai mare, cel mai frumos, cel mai bogat grânar al țării. Bărăganul are sate rare și popu­lație puțină. Este regiune de colo­nizare și sate frumoase înfloresc pe el, cu plugari muncitori și hotărîți să­ lupte cu toate greutățile. Dar Bărăganul mai are ceva: mai are pe marii agricultori. Scoborâtori — mai toți — din ciobanii mocani, veniți cu turmele de oi de dincolo, de peste munți, oameni practici, răbdători și întreprinzători, ei s-au dedat la plugărie, și-au făcut in­ventar bogat de vite și mașini—care să înlocuiască lipsa de brațe — și au făcut cea mai frumoasă agri­cultură. După reforma agrară ei au rămas cu întinderi bunișoare. S’au mai întovărășit între ei — ca să poată folosi și valorifica inventarul mare de mașini costisitoare — și as­tăzi tot ei sunt cei mai mari și cei mai buni plugari ai țării. Statul trebuia să-i sprijine. Iată pentru ce , „Institutul de agronomice al României“ cercetări a Înte­meiat aci, în inima Bărăganului, la Mărculești, în partea lui cea mai secetoasă, o „Stațiune agricolă ex­perimentală regională“. Aci se studiază problemele agricole ale­­ Bărăganului și, după rezultatele ce­­ se obțin, se dă îndrumări plugari­­lor, cum trebue să lucreze in fie­care cultură și la fiecare muncă agricolă. Pentru aceia Institutul de cercetări agronomice, chiamă aci, pe plugarii de pe Bărăgan, de două ori pe an, vara, în iunie, înainte de secerat și iarna, la judecarea rezultatelor. Anul acesta vizita de vară s’a făcut în ziua de 16 Iunie, când au venit la stațiune toți plugarii Bă­răganului și mulți­­ ingineri agro­nomi din ministerul agriculturii, în frunte cu d. ministru Negură și cu d. secretar general Goroiu. UN DRUM SPRE BĂRĂGAN Trenul personal de Constanța merge încet și cu opriri lungi în toate stațiile. La Fundulea patru ferme fru­moase. Două sunt ale inginerlor a­­gronomi pensionari Petre Mihăescu și Parapeanu — cu frumoase gos­podării, bogate livezi și reușite culturi — una a d-lui Mardaloescu și a patra, în curs de întemeiere, a d-lui prof. Ion Răducanu, fost mi­nistru. La Lehliu intrăm în Bărăgan. Dar iată lanuri întinse de răpită frumoasă și bogată în teci, apoi alte lanuri­ și mai mari de mazăre, câmpuri de porumb, fără un fir de buruiană și de un metru înălțime — când cele ale sătenilor nu erau decât de o palmă — lanuri de grâu și orz cum nu se poate mai frumoase. Este moșia familiei Că­­mărășescu, condusă de d. Ion Că­­mărășescu, cel mai bun plugar din Bărăgan. Sunt patru mii de pogoa­ne de grădină. Alături de d-nii Au­rel și C. Pană, cari au moșia de 8.400 pogoane — cea mai înzestrată cu mașinism modern — sunt cei doi mari agricultori din Bărăgan, la cari motocultura e rentabilă. Dar trenul merge și ne duce pe lângă alte lanuri întinse de grâu și de rapiță în secere. Sunt ale d-lui Degerățeanu, un alt plugar al Bă­răganului. Iată și o­­ mică gospodărie, cu pomi și vie. Este a unui cârciumar Polihroniade. La Ghimpații de Ialomița, livada de pomi, cu gospodăria d-lui pro­fesor agronom N. D. Cornățeanu, ne râde din coasta gării. Tot aci sunt moșiile bine lucrate ale d-lor Protopopescu Pache și General Dragu. Am văzut islazuri frumoase, în­grijite, pe caii creștea în a doua coasă, acea binecuvântată plantă de nutreț, care este lucerna. Dar­am­ A văzut și islazuri pline de bu­­rueni și seaeți. Și e păcat, să se­ facă acest râs de pământul nostru, când din toate părțile abundă exe­.­nr.i­i cel bun. Pe Bărăgan nu se vede secară în grâu­— așa cum se vede, și încă multă, în județul Ilfov — plugarii găsesc de la proprietari sămânță bună și fac „secăritul“ grâului. Dar iată și câmpurile frumoase dela Mărculești, unde plugărește d. N. Seceleanu, alt agricultor de frun­te al Bărăganului. La gara care ii poartă numele ne oprim. Am a­­juns la STAȚIUNEA AGRICOLĂ EXPERI­MENTALA A BĂRĂGANULUI In gara Seceleanu, d. prof. Io­­nescu-Sisești, directorul Institutu­lui de cercetări agronomice și fost ministru, cu d-nii profesori Traian Săulescu și Atanase Munteanu și cu asistenții d-lor și-au primit vi­zitatorii de la București și din Ilfov, împreună cu agricultorii din Ialo­mița, cari ne pun la dispoziție două­zeci de trăsuri. Cei cari veneau pentru prima oară au vizitat mai întâi laboratoa­rele stațiunii. Apoi cei 80 vizitatori s’au împărțit în grupe, conduse de profesori și asistenți, ca să poată merge mai ușor pe drumurile dintre culturi și să poată auzi explicațiile. CELA 11 CÂMPURI DE EXPE­RIENȚE S’a vizitat întâi­­ in întindere de 23.2 hectare, pe (Continuare în pagina ill-a)

Next