Epoca, iulie 1935 (nr. 1923-1948)
1935-07-02 / nr. 1923
No. 1923_________îm BUCUREȘTI, PASAMUL ROMAN j INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și IHSERIlI Se primesc la ad trația ziarului și la tMtfal agențiile de publicitate Telefon: 3*82-11 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA ONOMATOPEE Plici..., răsună argumentul pe obrazul unuia dintre numeroșii Badea Ion sortiți să fie ordonanțe la locot. colonelul Piperescu, din gloriosul regiment 32 Mircea, cel cu cămăși albe. Placi... răspunde ecoul pe celalt obraz al aceluiaș Badea Ion din serviciul aceluiaș ofițer. Plici, placi este onomatopea transcrisă pentru trei voci de familia pomenitului locot.-colonel: tatăl, mama, și fiul. Portativ, fălcile leatului căzut la sorți. In „Universul” din 27 Iunie, trei cetățeni cu stare socială mărturisită, se tânguiesc printr’o scrisoare publicată în zisul ziar, împotriva chipului sălbatec prin care familia colonel Piperescu înțelege să se poarte față de instavoiul familial. Dacă cele arătate vor fi adeverite de cercetarea care trebue să urmeze firesc unei astfel de destăinuiri, încă odată iese la iveală dureroasa constatare că ordonanța este socotită de unii ofițeri drept manechin de exercițiu de box. Gând întreaga familie este sportivă — cum se pare să fie în cazul care ne interesează — atunci bietul Badea Ion își ialuma în cap și în fața tribunalului militar, un procuror de ocazie cere, în numele onoarei ostășești, pedepsirea dezertării. Iată ce se poate numi tragedia ordonanțelor: ■ Nu de mult, în parlament, s’a deschis vorba privitor la numărul neîngăduit de ordonanțe și de răspândiri cari dau un procent îngrijorător de mare de oameni neinstruiți. Fostul șef de stat major, generalul, Antonescu, a încercat stăvilirea acelui abuz, dar se cunoaște rezultatul. Ministrul armatei, întrebat, a dat lămuriri cari nu se potriveau cu starea adevărată zicând că la toți vecinii, afară de sârbi — și încă n’o dădea ca sigur — existau ordonanțe ofițerești Am scris atunci în „Epoca” arătând că eram singurii cu asemenea mulțime de neinstruiți cari, fără tăgadă slăbesc puterea de luptă a armatei. Dar s’a mai vorbit în parlament și s’a scris în presă despre răul tratament al ordonanții, nu atât din partea ofițerului cât din aceea a familiei ofițerului. Dacă cele din scrisoarea publicată în „Universul” corespunde adevărului, ordonanțele colonelului Piperescu, cunoșteau tăria mângâerii mâinilor soției ofițerului și a celor ale fiului acestor soți, și așa își are explicația fuga lor după o lună de masaj facial. Această stare josnică la care estei supus ostașul nu trebuie să dăinuiască. Curajul (?!) de a bate oamenii fără putință de apărare, pentru a nu fi bine șters de praf o mobilă sau în urma unei cumpărături de coșniță nu pe placul gospodinei, nu înalță sufletul ostășesc. Și de ar fi o excepție cazul Piperescu. Sunt foarte numeroase soțiile de ofițeri cari se îndeletnicesc cu tăbăcirea pieței aceluia chemat să fie zilnic cel mai apropiat de șeful lui și în acelaș timp un soi de paznic al avutului acelui șef. Cum se poate cere unui om tratat atât de neomenește să se simtă legat de acel care patronează o asemenea ticăloșie? Unii fug, la regiment, alții însă mai puțin îndrăzneți, rabd de frică și la liberare ies din armată cu sufletul amărât și plin de ură împotriva celor mai mari.. De atâtea ori, din fapte cari par mărunte urmează prefaceri cari își au sorgintea în nedreptate. Simfonia palmelor cântată de familia ofițerului spre înjosirea ordonanțelor se care să înceteze. Până și în abuzuri sunt gradații deși toate sunt păgubitoare. Emanoil Hagi Masco Se discută mereu asupra Constituției noastre. Unii susțin necesitatea modificării ei, socotind că numai așa se vindecă rănile, de cari pătimim. Alții, din contra, nu găsesc necesară sau oportuna modificarea, întrucât legile cele mai bune n’au nici un efect salutar, dacă se aplică rău sau se calcă. Și ce călcare mai flagrantă a Constituției poate fi decât aceea a stărei de asediu și cenzurei, sub care trăim de aproape doi ani?! Au dreptate și unii și alții. In adevăr, netăgăduit este că actuala noastră Constituție, operă exclusivă a liberalilor din 1923, conține și dispozițiuni care au contribuit mult la denaturarea voinței naționale, de la care trebuie să emane toate puterile în stat. Toți cei sinceri, chiar și dintre autorii Constituției, se plâng contra votului universal, introdus prematur și fără nici un temperament, care a înlesnit gâtuirea voinței cetățenești și a dat naștere la atâtea rele, de cari ne plângem. In Belgia, de unde am luat prima Constituție din 1866, când s’a introdus votul universal, s’a admis și votul plural; noi însă, „belgieni ai Orientului”, cum ne place a ne întitula, am voit să fim mai radicali. Rezultatul s’a văzut și se vede... Am ajuns până la demisiile în alb ale deputaților și senatorilor!! Se critică înainte votul censitar și colegiile electorale restrânse din Constituția veche. Ei bine, sistemul acela garanta mai bine independența cetățenească, și atunci tot se mai vedea opozanți reușind cu maoritate absolută în unele colegii. Astăzi nu se poate reuși decât cu primă de 2 la sută pe întreaga țară. Pe de altă parte, votul censitar încuraja știința de carte și strângerea averii; era deci și educativ pentru cetățeni. Astăzi însă nimic din toate acestea, cel din urmă măturător de stradă și grăjidar votează deopotrivă cu cel mai mare proprietar și știutor de carte. Alegătorii sunt aduși la vot ca niște turme de vite și votul este falsificat. S’a mai găsit cusul sistemului censitar și colegiile restrânse. Dar azi ce rost au colegiile comunale și județene pentru Parlament, cum și cele profesionale? Colegiile comunale și județene sunt un nou sens, o repetare mai influențată de putere a votului universal, exprimat o dată în colegiul respectiv. Cât pentru colegiile profesionale de la Senat, acestea conțin de multe ori un număr de alegători mult mai restrâns, mai influențabil și mai coruptibil decât vechile colegii censitare. Candidații multimilionari pot opera aici mai în larg pentru reușita lor. Inovația cu senatorii de drept este iarăși destul de criticabilă, mai ales că cei proveniți din vechii parlamentari nu sunt limitați la număr. De altfel, în genere, de când îi avem, acești senatori nu prea au strălucit prin luminile și atitudinea lor independentă; vreun progres în bine nu s’a putut observa; votul s’a mărginit la înmulțirea pensionarilor politici. Numărul prea mare al deputaților și senatorilor s’a putut observa de la început; el trebuie redus negreșit. Iată chestiuni, cari, pe lângă altele justifică o modificare a Constituției. Dar, precum am arătat dela început, nu legile seci, fie cât de bune, folosesc la ceva pentru fericirea popoarelor, ci aplicarea sinceră a legilor și transformarea lor în moravuri bune. Etern adevărate sunt clar cuvintele poetului latin Orațiu când zice: Quid leges sine moribus vanae proficiunt (c. III, octa 27)? Ce folosesc legile deșerte fără moravuri? Ne trefuuesc, cu alte cuvinte, moravuri bune, sănătoase, ceea ce n’avem; ne trebuesc cârmaci vrednici, ceea ce ne lipsesc. In direcția aceasta se cuvine a fi îndreptată toată activitatea bunilor cetățeni. Dacă s’ar putea, legile să fie cât mai puține și mai simple, dar aplicarea lor să nu lase de dorit. Dacă dar partizanii modificării Constituției au oarecare temeinicie în susținerile lor, cei cu sincera aplicare a legilor excistente și reforma moravurilor au și mai mare dreptate. N. Pac** discuții ■K.» a ASUPRA CONSTITUȚIEI Polițe trase asupra Coroanei circulă încă multe în târgul moșilor politic. Toată lumea își dă seamă că nu se poate, că este primejdios să fie scoborâtă Coroana în vâltoarea luptelor dintre partide și deopotrivă că nimeni nu poate avea drept la recunoștința Coroanei. Dar nu amuțesc nici campionii supralicitărilor dinastice pentru că speră foloase personale din falsul joc al unor presupuse gradații în devotamentul față de Coroană; nici îndrăzneții cari vor să se investminte intr’un prestigiu absent ori să-și explice acțiunile falimentare, în umbra prestigiului intangibil al Coroanei, și nici domnii cari s’au deprins să-și vadă merite deosebite în actul de la 8 Iunie 1930. I ■Intrafactiv,/,, I Hantai frondă, an» tscinastie. , Bgmpilotări Am mai zwl/JJrȘ acest loc că nu există ia politica românească partide dinastice și partide antidinastice și noi oameni politici pro și contra Coroanei. In devotamentul față de Coroană există numai o scară a demnității și a mândriei. Când în ultimul său discurs d. Al. Vaida a spus, încercând astfel să dea un colorit special unei acțiuni care se vădește de rezultate minore, — „eu nu pot face politică contra Regelui" —"a pășit alături de realitate, pentru ca uimei" nu face politică contrar Regelui. «Iar când d. Iuliu Maniu a spus, în ultimul său discurs de la Cluj, unii din aceștia, declară că au făcut restaurația\ n'a trebuit s'o facem nici noi, nici ei, căci a fost un drept al Regelui”, — a subliniat astfel o realitate de care ar trebui să se ție seamă măcar de acum înainte. Nu ni se pare indiferent faptul că invitația pornește de la omul care in Iunie 1930 prezida guvernul. Ar fi timpul să se înțeleagă că nimeni nu poate trage polițe asupra Coroanei, care trebue să rămâe permanent în sfera ei senină de intangibil prestigiu și desuprem arbitraj, și nu poate avea nici recunoștință, nici ură. NAUDE D. "STARASCII? 1 — 1 * ■ ' 11^ —1 ’.Nici rușine de oameni, nici frică de Dumnezeu“ O informație a ziarelor de azi dimineață anunță că d. Ion Gheață prefectul județului Ilfov, întorcându-se de la Karlsbad și-a reînceput activitatea la prefectură. Suntem în ordinea firească a lucrurilor, concediu legiuit după o muncă neobosită și pe urmă reactivare cu forțe sporite. Dar parcă se ridicaseră unele acuzări de excepțională gravitate contra d-lui prefect Gheață? Și parcă semnatarul actului de acuzare este însuși d. senator Niculescu-Dorobanțu șeful organizației liberale ilfovene. Am reprodus într’un număr trecut o parte din aceste grave acuzări. Ele reclamau imediata instituire a unei anchete serioase. N’am auzit nimic. Nu vedem nimic. De ce? Iată cum înfățișează acum situația „Liberalul”, ziar oficial al organizației liberale din Ilfov. Au trecut mai bine de trei săptămâni și totuși autoritatea în drept nu a luat măsura dictată de morală și lege adică: revocarea imediată a prefectului Ion Ghiață. In acest timp, banda care a atacat în trenul ministerial de la Râmnicul Vâlcea pe d. Al. Popescu Necșești, fost ministru în guvernul regretatului I. G. Duca și director al marelui cotidian „Universul”, sub teroare administrativă ține și corupție, întregul județ liberal, în timp ce prefectul Ghiață, fugit în străinătate de teama răspunderii faptelor sale, conduce de peste hotare, acest despăț administrativ, începând cu praznicul de la Coșna și sfârșind cu înscenarea de la Prefectură, când fiul său Petre Ghiață s’a proclamat, în inconștiența sa, șef al organizației. Avem de a face pur și simplu, cu elemente cari nu au „nici rușine de oameni, nici frică de Dumnezeu”, întrebăm însă pe d. Prim ministru, Gheorghe Tătărescu și pe d. Ion Inculeț, ministru de interne, pră la ce limită vor să tolerez această stare nenorocită de lucruri. E apelul pe are îl facem in „ceasul al unsprezecelea” în numele unei organizații, care este rănită în sufletul ei cinstit și drept, deci asemenea toleranță. Dacă răul i se taie imediat și din rădăcină, ne declinăm cu hotărâre și conștiință curată răspundra celor ce vor arurma”. N E de neahustră. în sfât, JuLulea d. Tătărescu va auzi. Asemenea spectacole cășunează nu numai partidului liberal, ci și guvernului. Iar asemenea toleranțe nu sunt numai în dauna avutului public, ci de ele se leagă și unele concluzii definitive: complicitatea celor scari fiind in locuri de înaltă răspundere, rămân surzi. D. Tătărăscu nu poate spune că Jol’a auzit o sirenă de alarmă ■e cărei ecouri au umplut ■•opria sa casă. Atunci? & " Jk • *>■. • ni - Gravele consecințe ale unui război italo-abisinian LONDRĂ, 30 (Rador). „Sunday Times“ publică un articol semnat de Scrutator în care autorul articolului iși exprimă îngrijorarea fată de pericolul unui război între Italia și Abisinia. El subliniază dificultățile pe care le va întâmpina Italia nu numai in MUSSOLINI Abisinia ci si in Europa, în această eventualitate. Dacă acum s'ar produce un răsboi, între cele două state, scrie Scrutator, el ar da o lovitură fatală Societății Națiunilor. * PARIS, 30. (Rador).— Corespondentul lui „Le Matin“ din Addis Abbeba a luat un interview ministrului de război al Abisiniei. Acesta a declarat că Abisinia are acum sub drapel 350.000 oameni și că peste 15 sau 30 de zile, va avea 8 sau 900.000 oameni, pe cari ii poate mobiliza fără nici o dificultate. Armata abisiniană se va lupta ca și în trecut cu vitejia care-i este caracteristică și ea va profita de învățămintele tehnice și de armamentele moderne. Dacă va fi nevoe, a spus ministrul de război, vom lupta până la ultimul om. Corespondentul lui „Le Matin“ a luat un interview și împăratului Abisiniei, care a declarat că Italia a stânjenit totdeauna modernizarea Abisiniei, împiedicând angajarea de consilieri tehnici străini, contractarea de împrumuturi externe pentru realizarea proiectelor abisiniene, etc. împăratul Abisiniei a protestat împotriva tendințelor Italiei de a se extinde în dauna Abisiniei și a terminat astfel: „Dacă Italia speră să obțină mandat asupra Abisiniei, ea se înșeală. Chiar dacă Abisinia va trebui să fie pusă în viitor sub mandat, nu Italia va fi puterea mandatară“. Organizație de spionaj descoperită la Sofia SOFIA. 30 (Rador). Poliția politică a descoperit un grup de spioni care lucrau în profitul unei puteri străine. Poliția a făcut trei arestări. f ot scompa fura, mea de mintea si supra mea de tubfre. Nicoüe filpesca S an ' " 's • m p ■ o n 11 Gândind și comentând, calculând tot lungul kilometrajului de rău descoperit în trădarea de neam a locotenentului Antonescu al cărui proces se judecă, la tribunalul militar, ne răzimăm. capul în brâncă, (vorba lui Budai Deleanu) și privim cu inima întristată spre nemernicul rob al patimilor și al defectelor minore. Crima unui ostaș, sacrilegiul unui Român față de Patria care îl hrănea și’-i încredința un post de încredere, ne apar înainte într’o mai pronunțată eloquență când privim insolența din ochii epavei de ofițer în cușcă. Ne amintim, că îl cunoaștem, veche cunoștință din orașul de baștină riverană, un tânăr sub■locotent, pirpiriu, ofilit, cu picioarele strâmbe, așteptând cu înfrigurare să pună pe umăr a doua tresă. O tresă care nu mai venea, pentru că... pentru că... Se svonise că pirpiriul trebuie să fie dat afară din armată, că șezuse pleacă pe la Jilava. Dar mahalaua șoptea că are omul rude mari și toate s’au aranjat în bine. Nimeni nu s’a mirat îndeajuns, nimeni nu s’a crucit de nedumerire când l-a văzut mai apoi ancorat de o falișcă nervos încordată la spinare cu ochii rotunzi, vărgați și rotitori, cu rochia băt deasupra pulpelor strânse. Ii întâlneai primublându-se la braț pe străzi, băgați oblic unul în altul, ca doi juncani ce duc căruța în papainoage. Familia unguroaicei învârtea cârnățăria pe strada Olari, pripășită din cea lume largă a după războiului. Ii știam că sunt unguri, dar îi credeam sub masca cetățeniei române, ne-am înșelat. Un ofițer simțindu-se bine printre șunci afumate și slănină și cârnați, — sadea picanterie ungurească... Femeia cu pulpe sumese avea un frate, pe Șandor. Am avut necinstea prilejului să-l cunoaștem și pe acesta, prin bunăvoința giurgiuvenilor prea prietenoși. Un venetic cu mutra obrasnic sclivisită, prototipul îndrăsnelii degenerate, lung și ascuțit, sfiiânitui uabei ca un băț, cu umerii hainelor plini de viață și întorși în sus mahalagește,corijând în parte măsura subnormală a trunchiului. Mereu haine noi și de sezon, mereu cămăși de mătase și mănuși albe vara, — vai de mine!... Șandor tăia frunză câinilor, dar Șandor avea parale și-și plimba prin tot locul obrăsniciile lui pe picioroange. Și haimanaua asta degenerată, cu ifose și aere de eleganță, se împrietenise cu studenți și avocați. N vedeai în cercul lor adeseori. Ne-am străduit să înțelegem rațiunea camarazilor pe cari îi vedeam cu el și n am putut să aflăm decât că în casa unguroiului se jucau cărții până dimineața: Putnik, Geza, Golopentza și Antonescu trebuie să fi fost nelipsiții. 1 Bieții Români, nebănuitori, gata oricând să nu se întrebe cu ce lifte au de aface! ! Locotenentul Antonescu era ușor de prins în lațuri. După ce și-a prezentat plocon „doamna“ la reuniunile ofițerești pe garnizoană, putea să facă și un pas mai ușor: să ceară bani de la cine știa că are. 1 Din trecutul trădătorului pe care l-am văzut la solemnități Comandând garda drapelului, nu cercetăm lucru mare. Dar ne întrebăm cum i s’a dat voie să se însoare cu Zulișca Agnes. gC.’ * *'~t £ — v* h1 *4 *' 2i i -hieni să nu-i atragă atenția ofițerului cine e Șandor și cloaca în care era atras? Cunoaștem la Giurgiu un caz, ca să zicem așa, melancolic. Anume, un locotenent cere de câțiva ani aprobarea comandanților pentru a se căsători cu o fată, licențiată în Litere, cu o jumătate milion dată și nu i se admite pe motiv că tatăl fetei are magazin de pielărie. Auziți dumneavoastră? Fata unui Român get-beget nu se poate căsători cu un ofițer, dar unguroaica Agnes a putut să o facă, Agnes Mann, sora lui Șandor Mann. Nimeni nu și-a dat silința elementară să prevadă unde vor duce împerecherile primitive între istorismul sexual al suriștelor, cu ofițerii români. Ies la suprafață cazuri ce vorbesc. Ici unul, dincolo altul. Și mai sunt multe cari stau ascunse. Și o să ne verificăm indolența într’un caz de războiu. In trecut am avut un falnic corp ofițeresc. Privind astăzi demnitatea aristocratică a unui mediu refractar până la brutalitate cu încuscririle josnice, minore, un mediu în care nu puteau pătrunde sânge inimic și libhelele, nici autohtone și cu atât mai puțin cele străine, punem în fața înalților conducători ai destinelor noastre naționale, chinuitorul semn de întrebare. Problema devine mereu mai presantă, mereu mai turburătoare pentru cine știe să vadă. Am primit cu brațele deschise și fleșcăite de fericire, pe străinii din toată lumea. Unii ne-au furat pâinea dela gură, alții ne corup și ne vând. Auzim că americanii vor să expulzeze de pe pământul lor 6 milioane de venetici. Crima Antonescu vorbește locotenentului de la sine. Dar pe banca acuzării nu se află și unguroaica Agnes-Mann, fosta „doamnă Antonescu”. Dacă am înțeles bine , ordonanța lămuritoare, din complot face parte și aceasta. Ea l-a atras, cu „farmecele” ei, pe Antonescu. Ea l-a angrenat în ceata spionilor. De ce să nu fie unguroaica Manu, lângă fratele Șandor și lângă victima ei năucă Antonescu? Eliad Colțan Simplificarea aparutili«!« ..#>• Sfat PENTRU D. MINISTRU DE JUSTIȚIE D. Valer Pop ministrul justiției și președintele comisiei Centrale, instituită pentru raționalizarea și simplificarea aparatuluii de Stat, concretizând activitatea de până acum a tuturor elementelor autorizate cu strângerea materialului necesar, a pășit în sfârșit pe teren începând experimentarea practică a raționalizării cu una din numeroasele direcții a ministerului de Interne. Rog pe d. ministru de justiție Valer Pop, sa aibă bunăvoința a extinde experiența practică a raționalizării la încă o direcție a unui minister, adică la direcția generală a Casei Pensiilor, pendinte în mod relativ nu absolut de ministerul de finanțe. Este atât de mare nevoie de raționalizare la această direcție generală, încât, cu un moment mai devreme început aici, poate ar schimba starea mersului lucrărilor de astăzi, spre binele acelora ce așteaptă cu o legitimă speranță satisfacrea dreptelor lor nevoi pe cari le au pendințe la direcția generală a Casei Pensiilor. Să sperăm că d. ministru V. Pop se va sesiza și va dispune împlinirea rugăminții de mai sus. S. N. ENESCU Agricultura Bărăganului și Stațiunea agricolă experimentală de la Seceleanu Un drum pe Bărăgan este totdeauna și plăcut și interesant. Un drum pe Bărăgan te face să cunoști poezia câmpului nemărginit — slăvit de poetul plugăriei noastre C. Sandu-Aldea — dar iți dă, în acelaș timp, ideia exactă de ceiace este agricultura românească , o bogăție nemăsurată. Bărăganul este o întindere pe care trenul fuge ceasuri întregi în lungul lui și tot atât in latul lui. Și toată această întindere, de aproape două milioane de pogoane, este cel mai mare, cel mai frumos, cel mai bogat grânar al țării. Bărăganul are sate rare și populație puțină. Este regiune de colonizare și sate frumoase înfloresc pe el, cu plugari muncitori și hotărîți să lupte cu toate greutățile. Dar Bărăganul mai are ceva: mai are pe marii agricultori. Scoborâtori — mai toți — din ciobanii mocani, veniți cu turmele de oi de dincolo, de peste munți, oameni practici, răbdători și întreprinzători, ei s-au dedat la plugărie, și-au făcut inventar bogat de vite și mașini—care să înlocuiască lipsa de brațe — și au făcut cea mai frumoasă agricultură. După reforma agrară ei au rămas cu întinderi bunișoare. S’au mai întovărășit între ei — ca să poată folosi și valorifica inventarul mare de mașini costisitoare — și astăzi tot ei sunt cei mai mari și cei mai buni plugari ai țării. Statul trebuia să-i sprijine. Iată pentru ce , „Institutul de agronomice al României“ cercetări a Întemeiat aci, în inima Bărăganului, la Mărculești, în partea lui cea mai secetoasă, o „Stațiune agricolă experimentală regională“. Aci se studiază problemele agricole ale Bărăganului și, după rezultatele ce se obțin, se dă îndrumări plugarilor, cum trebue să lucreze in fiecare cultură și la fiecare muncă agricolă. Pentru aceia Institutul de cercetări agronomice, chiamă aci, pe plugarii de pe Bărăgan, de două ori pe an, vara, în iunie, înainte de secerat și iarna, la judecarea rezultatelor. Anul acesta vizita de vară s’a făcut în ziua de 16 Iunie, când au venit la stațiune toți plugarii Bărăganului și mulți ingineri agronomi din ministerul agriculturii, în frunte cu d. ministru Negură și cu d. secretar general Goroiu. UN DRUM SPRE BĂRĂGAN Trenul personal de Constanța merge încet și cu opriri lungi în toate stațiile. La Fundulea patru ferme frumoase. Două sunt ale inginerlor agronomi pensionari Petre Mihăescu și Parapeanu — cu frumoase gospodării, bogate livezi și reușite culturi — una a d-lui Mardaloescu și a patra, în curs de întemeiere, a d-lui prof. Ion Răducanu, fost ministru. La Lehliu intrăm în Bărăgan. Dar iată lanuri întinse de răpită frumoasă și bogată în teci, apoi alte lanuri și mai mari de mazăre, câmpuri de porumb, fără un fir de buruiană și de un metru înălțime — când cele ale sătenilor nu erau decât de o palmă — lanuri de grâu și orz cum nu se poate mai frumoase. Este moșia familiei Cămărășescu, condusă de d. Ion Cămărășescu, cel mai bun plugar din Bărăgan. Sunt patru mii de pogoane de grădină. Alături de d-nii Aurel și C. Pană, cari au moșia de 8.400 pogoane — cea mai înzestrată cu mașinism modern — sunt cei doi mari agricultori din Bărăgan, la cari motocultura e rentabilă. Dar trenul merge și ne duce pe lângă alte lanuri întinse de grâu și de rapiță în secere. Sunt ale d-lui Degerățeanu, un alt plugar al Bărăganului. Iată și o mică gospodărie, cu pomi și vie. Este a unui cârciumar Polihroniade. La Ghimpații de Ialomița, livada de pomi, cu gospodăria d-lui profesor agronom N. D. Cornățeanu, ne râde din coasta gării. Tot aci sunt moșiile bine lucrate ale d-lor Protopopescu Pache și General Dragu. Am văzut islazuri frumoase, îngrijite, pe caii creștea în a doua coasă, acea binecuvântată plantă de nutreț, care este lucerna. Daram A văzut și islazuri pline de burueni și seaeți. Și e păcat, să se facă acest râs de pământul nostru, când din toate părțile abundă exe.nr.ii cel bun. Pe Bărăgan nu se vede secară în grâu— așa cum se vede, și încă multă, în județul Ilfov — plugarii găsesc de la proprietari sămânță bună și fac „secăritul“ grâului. Dar iată și câmpurile frumoase dela Mărculești, unde plugărește d. N. Seceleanu, alt agricultor de frunte al Bărăganului. La gara care ii poartă numele ne oprim. Am ajuns la STAȚIUNEA AGRICOLĂ EXPERIMENTALA A BĂRĂGANULUI In gara Seceleanu, d. prof. Ionescu-Sisești, directorul Institutului de cercetări agronomice și fost ministru, cu d-nii profesori Traian Săulescu și Atanase Munteanu și cu asistenții d-lor și-au primit vizitatorii de la București și din Ilfov, împreună cu agricultorii din Ialomița, cari ne pun la dispoziție douăzeci de trăsuri. Cei cari veneau pentru prima oară au vizitat mai întâi laboratoarele stațiunii. Apoi cei 80 vizitatori s’au împărțit în grupe, conduse de profesori și asistenți, ca să poată merge mai ușor pe drumurile dintre culturi și să poată auzi explicațiile. CELA 11 CÂMPURI DE EXPERIENȚE S’a vizitat întâi in întindere de 23.2 hectare, pe (Continuare în pagina ill-a)