Epoca, ianuarie 1936 (nr. 2076-2097)
1936-01-01 / nr. 2076
/ 6 (o 3) Miercuri 1 ianune 1936 Ziar al partidului conservator. Fondate anul 1985 de NICOLAE FILIPESCO No. 2076 6 Pagini 3 Iei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIU!, ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la ad-irația ziarului și la toata agențiile de publicitate Telefons 3*82-11 Ut scampol taro. puterea mea e munca ș i puterea mea de iubire. Nicolae rinpesoi întâlnire Undeva, în infinitul nemărginit. * • *i * » • — Ave Vasile. — Salve Silvestre. Ce-i cu sanctitatea ta? — Mi-am sfârșit sorocul. Se împlinească 364 zile de când te aștept. Bine ai venit. Și cum este scris că cei din urmă vor fi cei dintâiu, mă duc să-mi iau rândul pentru un an în tiparnița calendarului. — Dar în lipsă-mi ce s’a întâmlat ? — Multe sfinte Vasile. Te-ai crede pe vremea schismei. Nici la Nichela, când cu afurisitul de Arie mi-am trimis vechilul, nu s’a certat ca în ăst an. Se înjură între ei, mai abitir ca cei 314 părinți în numele cărora biserica afurisește astăzi. Toți sunt naționali, toți sunt creștini, în jur pe evrei dar își fac treburile cu ei și stau cot la cot, cu spânzurătorii Mântuitorului în consilii de administrație. — Ce să le faci, de nu sunt toți cuziști. Vezi cât prețuesc principiile? — Ești întârziat, frate întru Cristos Vasile, nu mai sunt cuzîști. Sunt național-creștini. S’au contopit, nici ei nu știu de ce și se despart știind de ce. Ar fi unul — îi zise Bobul — înverșunat împotriva „zidăriilor” în așa fel, încât a dat afară din sfânta arhiepiscopie a Cernăuților pe marele rabin, oaspe al noului mitropolit Visarion — l-ai cunoscut episcop în Bălți — fără ca cineva să-i rupă urechile. — Nu vorbi astfel sanctitate. Trebue să fie bun creștin, împănat cu principii cinstite un asemenea om. De te-ar auzi vreun prieten al lui. — Pe cel mai bun îl chiamă Birkenfeld. Tovarăș de cocoțare, amândoi până eri, bine cuib hariți în fondul religionar. Șiau cumpărat ghete în acelaș timp. Unul a făcut și cercetășie în Hotin unde aerul nu-i priia. Trăgea tare de peste Nistru. — Mi amintesc. Alt nou? — Cică unii patrioți cu tot dinadinsul, au voit să-și piardă și averea din strămoși până și obrazul să și-l ungă cu păcură într’o păcătoasă de exploatare — explorare sau așa ceva, pe la Comișani. Zadarnic au fost odată împiedicați, și-au schimbat numele și au încercat încă odată, să se ruineze. Chipurile au zăpăcit și pe bietul ministru. Ce ți este cu patrieotismul! Deocamdată afacerea a înghețat. — Altceva? Te ascultă omul cu plăcere. — Mai este unul. Deștept din cale afară, un titan al gândirii. Dat dracului... ptiu, iartămă Doamne, și frumos ca din povești. Temelie a statului știe toate, căci ascultă la uși. Avea la grajd, când s’a născut, de patru ori câte zece cai din cari... — Azi, sanctitate? — ...a rămas numai un catâr. A fost prins cu ocaua mică cu un fel de datorie, care era cumpărătoare, deși era zestre, care fusese moștenire, pentru că era vorba de soție... dar mă încurc cum vezi. — știu că nu ești jurist, sanctitate, nu te tulbura, pe vremuri nu erau Lapradelle de la care să învețe. Apoi? — Am avut alegeri de episcopi. De astă dată nu mi-este rușine. Ce păcat că biserica pe altă cale a fost pângărită! — Ce spui sanctitate ?Se poate așa ceva? — Da, frate Vasile, credința a părăsit altarul — așa măcar spun preoții — și Dumnezeul desgustat s’a arătat unui cioban la câmp deschis, pe loc bisericesc. — Ei vezi bisericesc. — Da, dar s’a pus intrare ca la panoramă și eu n’am recunoscut pe Domnul Dumnezeu în acea popitanie. Și au adunat arginți și se ceartă la împărțeală. Unde e harapnicul Mântuitorului să troznească la ușa templului! — Dar preoții? — Au deschis agenție de călătorie la locul arătării dumnezeești, certându-se pe întâetate. Se zice că totul se face în numele credinței. Sunt cam bătrân și nu mai știu. Sunt aproape 16 veacuri de când luptam cu împăratul Constantin. Am uitat cum aperi credința ! — Ai dreptate sanctitate. Ah? Liniște între popoare? As= Tu mă întrebi frăție .Glumești? Știi prea bine că nu se poate. Ce ai la iubțioare? — Moliftele. — Apoi vezi. Oare nu sunt scrise pentru smintiți? Se bat latinii mei și ai doctorului ,,honoris causa” din Oxford, împotriva sălbatecilor africani. După câte am aflat este vorba să se stârpească ultimul măgar sălbatec care trăește numai în Abisinia. Pe marele nostru profesor apostol, îl supără acest patruped, pentru că merge numai când îl tragi de coadă și este pomenit la „Facerea lumii” din psaltirie. Stai... nu deschide moliftele, frate Vasile. — Dar sanctitate ce ții sub braț? Tiara care ai fost cel dintâi s’o porți? Așază-ți-o pe cap. — St... St... să nu mă spui. Un cozonac. Drept răsplată că soldații se bat în Africa, 83 de donatori din România au trimis copiilor acelor soldați cozonaci de Crăciun. Bolnavii spitalului din Vijnița „au cerut ca bucuria cozonacilor să treacă și pe la ei”, iar eu, din cele 20 kilograme cozonac trimise am ciupit unul. Dumnezeul să mă este. Voi cere mijlocirea lui Petrache Lupu. Dar este ora 24. Plec. Ave Vasile. Nu-ți pierde moliftele, începe anul cel nou. — Vale Silvestre. N’ai grije. Poftă bună. La anul cu bine... Emanoil Hagi Meseo Urămi de anul nou Cititorilor noștri le dorim un an de mai puține griji, de mai puțină zăpăceală în desfășurările vieții economice, de mai multă ordine în cele ale vieții politice. Un an mai mănos, mai depărtat de amenințarea tuturor furturilor. Un an fără stare de asediu și fără cenzură. Un an ca mai de mult, când sărbătoarea era sărbătoare și munca era muncă. Un an fără bătăi la Cameră, fără căruțări rurale spre orașe, fără niciun discurs al d-lui Tătărescu și fără nicio piesă nouă a d-lui Iorga. Un an liniștit și vesel. D-lui Tătărescu îi urăm să ajungă șef al partidului liberal pe vremea unui guvern prezidat de d. Dinu Brătianu, ca să putem admira și mâine „deplinul acord” de azi și să aibă și d-la prilejul torpilărilor cari atâta vreme nu l-au lăsat să doarmă. D-lui Iorga li urăm viață lungă ca să poată fi de față în ziua când armatele d-lui Mussolini vor arbora steagurile victoriei lor pe zidurile Adiss- Abebei, — ca să poată dovedi și peste douăzeci de ani, cu vigoarea de azi, că tot ce s’a petrecut zilele trecute la Londra nu este decât o sinistră farsă și ca să evidențieze și generațiilor viitoare primejdiile cari sânt în întinerirea cadrelor profesorale universitare. Urarea noastră este perfect sinceră, chiar și fără condiționarea obligației pe care și-ar lua-o strălucitul profesor de a nu ne mai oferi în fiecare lună admirabilul somnifer al dramelor sale de puternice conflicte și de aleasă poezie. D-lui Ion Mihalache îi urăm să vie la cârmă și să realizeze statul său țărănesc. Ar fi o demonstrație unică: ar vedea toată lumea ce mai rămâne dintr’un program când ai prilejul să-l aplici și dintr’o trambulină electorală a doua zi după alegeri. D-lui dr. Lupu îi urăm o demnitate la care d-sa nu s’a gândit niciodată: șefia partidului național-țărănesc. D-lui Istrate Micescu îi dorim să scape de clienții săi minoritari cari au procese cu obștiile sătești și cu statul român. Clientela aceasta este o pacoste pe care eminentul jurist n’o merită. D-lui Dinu Brătianu îi dorim succes la epuri și la prepelițe. ------------ ■ mm Sporirea efectivelor marinei britanice LONDRA, 30. (Raftor). — „Sunday Chronicle” anunță că amiralitatea engleză va lua măsuri pentru a spori efectivele marinei britanice cu 3000 oameni. Tinerii al căror termen de serviciu expiră în curând, vor mai rămâne sub drapel Rină, la »oui ordoMb fiți. 200 22. Guvernul Laval și Mica înțelegere -------------- -------------, Rar am văzut spectacol încă în sânge, mai îmbucurător decât acela la care am asistat Vineri, la Camera franceză. O atmosferă apăsa asupra țării greoaiemosferă de defetism oâtpe care n’am cunoscut-o încă în Franța. Parcă dispăruse până și noțiunea de mândrie pe care poporul francez o are mai presus de orice alt popor. Toate chestiile se rezolvau printr’un singur răspuns: „Vrem pace, pace cu orice preț.” „Din momentul ce nu suntem a»tacați ce ne pasă nouă ce se întâmplă aiurea.” Aveai impresia că lumea uitase ce înseamnă prietenia altor state. Sufeream de tot ce auzeam deoarece știam că nu acesta este francez. O mână poporul de oameni îl otrăviseră. Unii pentru a rămâne la cârmă, alții pentru motive și mai puțin interesante. Otrava nu pătrunsese Poporul francez lează cu greu unele a simiscăderi» Dovada am avut-o ori la Cameră) care de data aceasta a fost icoana adevărată a țării. Trei oratori au spus primului ministru ce gândesc despre politica sa, trei oameni cari reprezintă trei curente deosebite: d. Leon Blum numele stângii; d. Yvon Deibos din partea centrului și d. Paul Reynaud membru marcant al dre iței. Niciunul din ii, nu dorea căderea ivernului în ajunul votal bugetului. In starea -n care se găsește tezaur astăzi, amânarea discută pe anul viitor riscă aibă urmări financiar care opoziția ti grave, pe mâine le va exploata. D. Laval se 'dea »tabu” până la 31 decembrie din cauza neverii bugetului. Lucruri! I ar să ia o altă întorsări' . Nu este exclus ca guvernul să fie trântit chiar astă seară. Dar admițând că d. Laval ar dobândi cele douăzeci de voturi pe cari i le prezic, pentru cauze cari n’au nici o lectură cu politica externă, guvernul , este virtualmente căzut. Impresia unanimă este că el nu va încerca măcar să redeschidă Camera în doua Marți a lunii Ianuaarie. In sânul cabinetului au izbucnit disensiuni, cari vor deveni chiar în momentul publice votării bugetului. Repet ceea ce am spus acum câteva zile.» Cabinetul Laval nu va fi tot în nici una din regretările Micii înțelegeri. Trebue să știm clar, care este scopul pe care-l urmărim. Să întărim Geneva sau să salvăm pe d. Mussolini. GRIGORE FILIPESCU Davis,29 Decembrie 1935. Constatări de sfârșit de an Despărțirea reprezentanților națiunei cu prilejul sărbătorilor Crăciunului nu lasă nici o năi dejde pentru o viitoare destindere a rivalităților politice. Săptămânile cari au precedat închiderea parlamentului, au înfățișat ședințe destul de furtunoase, cari au însemat, o înăsprire a protivinciei între majoritate și opoziție și a neînțelegerilor intre - personaitățile aparținând acelorași credințe politice. Lipsa de unitate în concepțiuni care s’a manifestat destul de des, de li începutul cârmuirei partidului național-liberal, între conducerea partidului și șeful guvernului, s’a manifestat, în ultimul timp și între personalitățile din partidul național-țărănesc, determinând , chiar, escluderea unuia din fruntași, care, reacționează în mod destul de dârz. Și cu toate acestea situația internă, destul de vitregă și cea externă din ce în ce mai tulbure, ar fi trebuit să determine, între personalitățile vieței noastre politice, acea înțelegere care se impune în vremuri de grea cumpănă. Personalitățile noastre politice neagă însă, existența greutăților cari să determine concentrarea tuturor străduințelor, nu numai pentru a se îndrepta, în măsura posibilului, tot răul pricinuit de protivniciile, certurile și intrigile, cari dăinuesc, de 16 ani, între diferitele partide și grupări politice, dar pentru a întâmpina, în condițiuni cât mai prielnice, urmările unei eventuale conflagrații europene, asemuitoare celei din 1914. Pericolul nu este exclus, pe urma soluțiunei ce Societatea Națiunilor a dat conflictului italo-abisinian și neisbutirei stăruințelor puse pentru ca Italia să renunțe la năzuințele sale de expansiune colonială. Că toți nădăjduim că războiul nu va cuprinde și continentul european, este o vie dorință generală, dar guvernanții și cei cari năzuesc locurile de răspundere, sunt oare în drept să se bizue numai pe nădejdile și dorințele unanime; când o putere europeană a pornit un războiu de cucerire, pe un alt continent și majoritatea puterilor europene prin organul Ligei Națiunilor au condamnat nu numai faptul dar au hotărît aplicarea de sancțiuni de ordin financiar și economic pentru a paraliza acțiunea de de cucerire? Admițând chiar că înăsprirea sancțiunilor contra Italiei, pentru care Anglia depune atâta stăruință, ar constrânge Italia să-și retragă armatele din Abisinia; aceasta se va înfăptui oare fără urmări cari să pericliteze pacea sau liniștea Europei, sau fără să mărească stăruințele, din ce în ce mai dârze, pentru revizuirea tratatelor de pace, care încă și azi are în Anglia partizani ? ZilnicaIe franceze ne-au arătat zilele trecute c în Camera Comunelor 13 mari au declarat că sunt parizani ai‘revizuirii tratatelor stația obligată • se retragă din Abisinia, cine poate prevede în ce mod v? x reționa? Poate să urme o zguduire socială pe urma’unei a regimul fascist să foc comunismului sau bo ^ Amului asuiii ai lui celui <iW ius'fer'.' mai poate să se alăture de puterile interesate la o revizuire a tratatelor de pace? Oricum ar fi, bărbații noștri de stat și fruntașii vieții noastre politice au datoria să se sinchisească de urmările: ce se pot ivi, indiferent de modul cum va lua sfârșit războiul italo-abisinian. Să nu ne facem iluzii că marile puteri nu vor găsi totdeauna, mijlocul, chiar prin Liga Națiunilor, să-și apere și să-și ocrotească interesele, cele mai mici însă, sunt menite, cum a fost mereu, să plătească oalele sparte. Salvgardarea intereselor lor nu poate fi lăsată în grija Societății Națiunilor, când interesele marilor puteri vor fi în joc.: jrebuo inimeiată pe o Treíemma orgamu“V"“ și"ViÎs o cipîină internă care să inspire considerație și teamă. Aceasta nu se poate obține câtă vreme va dăinui politica măruntă de școală-te tu, să stau eu, în locul unei cooperări comune pentru tămăduirea răului făcut, și cu întărirea armatei, desvoltarea iubirii de neam și de țară. I. Gîlogoveami / In preajma anului 1936 Astăzi este sfârșitul anului vechi, și începutul celui nou. Dar nu trebue să uităm că foarte adesea așa este sfârșitul așa e și începutul. Unii îl sfârșesc cu rugăciuni și-l încep tot cu rugăciuni, alții îl sfârșesc cu petreceri și-l încep tot cu petreceri. Anul vechi este pentru noi tot ca și o comoară. Dacă în scurgerea lui am adunat, am agonisit orice lucru bun, și înăuntrul nostru — în suflet, și în afară de el — în cel de aproape, sunt speranțe că în anul ce vine toate acestea nu vor scădea ci poate se vor adăuga. Și dinpotrivă, dacă în anul trecut am petrecut în lenevie sufletească și în răutate, este problematic dacă anul viitor viața noastră va lua altă întorsătură spre bine, dar mai sigur ne vom lenevi și mai mult în lucrul desăvârșirei noastre și la păcatele pe cari le avem vom adăuga altele încă mai multe. Ceasurile fug, zilele trec, lunile se duc, anii se sfârșesc, viața se întrerupe. De aceia când intrăm într’un nou răstimp de vreme, cum e pășirea într’un an nou, firesc este să ne uităm în trecut și să ne întrebăm de anul care a sburat, ce a fost el și ce a adus? Atât sfârșitul anului vechi, cât și începutul anului nou sunt triste. Anul ce a trecut, a fost pătat cu sânge. E foarte posibil ca și cel care vine să fie la fel, poate chiar mai rău. Nu este nici un motiv însă de a ne pierde cumpătul, a ne desnădăjdui și a vedea viitorul fără nădejde. Dimpotrivă, tocmai aceste greutăți ale vremii să ne fie învățătură de a ne îndrepta pentru viitor de relele în care am căzut acum. Aceste rele sunt ale oamenilor. Ei le-au adus. De ce atâtea rele? Din pricină că omul umblă pe căi străine de cele pe care i le-a dat Dumnezeu. Dacă el se înarmează împotriva fratelui său, dacă el cu toată învățătura și priceperea lui pe care caută să le sporescă pas cu pas, ajunge să facă din aceste unelte de ucidere și pustiire; dacă nu-și poate găsi altă cale de dezlegare a neînțelegerilor decât lovirea aproapelui său; dacă meșteșugul de a lovi ajunge de a-i fura grozav de muta vreme și mijloace. Dacă avem r face cu o artă a războiului pentru care omenirea cheltuește cât nu cheltuește pentru lucrările de pace și înflorire națională, iată că osânda se rostește peste toate popoarele, în aceia că se rupe cumpăna vieții obștești și toate ajung a suferi. Acesta este adevărul. Ne aflăm între trecut și viitor; și una și alta ne forțează să suspinăm involuntari să cugetăm la noi înșine. Ce a fost în trecut? Nu se va mai reîntoarce niciodată: trecutul numai putem îndrepta! Acolo-i copilăria și tinerrețea noastră, câte greșeli și rătăciri cuprinde acel trecut; câte zile și câți ani au fost petrecuți și cheltuiți în deșertăciuni și in lucruri de nimica. Cât de puțin am lucrat pentru noi înșine și cât de mult am fi putut face în acest timp de înflorire a puterii. Cine ne va reîntoarce această risipă? Cine ne va reîntoarce zilele pierdute? Cine ne va șterge și ne va curați viața murdară? Cine ne va liniști conștiința? Ne chinuesc amintiri grozave, ne apasă regrete nefolositoare. Anul vechi s’a isprăvit. Năvodul, comoara sufletului a fiecărui dintre noi s’a umplut și de bunătate și de răutate și de lucruri bune și de rele. Acum nu ne rămâne decât să alegem din acest năvod al sufletului nostru, — ce face-i bun să păstrăm, iar ce face-i rău să dăm afară. Să scuturăm la pragul anului nou toate relele și toate păcatele. In aceasta trebue să constete sfârșitul și începutul anului. Pr. SERGIU BIOLLA Anul vechi Curiozitatea fiecăruia este de a ști cu un ceas mai devreme ce-i rezervă, sau mai bine zis, ce plocon îi va aduce anul nou. Anul nou este obligat să aducă fiecăruia din noi, îndeplinirea celor mai absurde pretenții. Nu se poate înțelege că dacă, anul sau anii vechi trecuți, nu i-a petrecut decât cu nădejdea într-un an nou bun — fără să producă nimic și mai ales fără să economisească din ceia ce a propus, un zadar toată nădejdea ce și-o pune în minunea ce o va putea aduce noul an. Și adevărul de mai sus este aplicabil nu numai la indivizi dar mai vârtos la popoare. Un individ ca și un popor care-și pune nădejdea numai în minuni și nu așteaptă salvarea decât de la D-zeu este sortit pieirii. Căci dacă cel de sus este bun și milostiv și dă toate posibilitățile de trai întregei omeniri, apoi nu el poate fi făcut răspunzător dacă puterea de muncă și spiritul de conservare, nu au fost distribuite în mod egal la indivizii la popoare. Și ca dovadă, că natura a fost destul de prevăzătoare să se observe că acolo unde solul este mai neproductiv, omul este mai muncitor, pentru ca acolo unde solul este mai productiv, omul să devie mai leneș. Este cazul în speță al poporului nostru, care așezat fiind într-una din regiunile cele mai fertile și mai bogate în varietăți de producțiune a devenit cu timpul extrem de nepăsător și neprevăzător. Numai că toate au fost și au mers bine până în ziua când vecinii mai apropiați ori mai îndepărtați, lipsiți în parte sau complect de cele necesare existenții, au dat năvală și au reușit să cotropească regiuni întregi și bogate, punând stăpânire nu numai pe locurile fertile, dar și pe locuitorii ce le ocupau. Și in situația aceasta nedorită dar posibilă, din cauza indolentei conducătorilor neamului nostru, au tot trecut la ani vechi, numai cu nădejdea că nouii ani sosiți vor fi mai buni. Norocul a ajutat mult și aceste vremuri mai bune, au sosit. Moșia strămoșească, cu tot belv, ... ,1 ' t1-- ’ * • ,1. ... • yU,wu c-j, íá. Ill vi ,n poporul arman s-a unit scăpând de cotropirea dușmană. Dar ce folos, că din cele pătimite în decursul vremilor, poporul român pare că nu a învățat nimic. Nepăsarea, discordia și credulitatea în tot și toate a luat locul prevederii și neîncrederei proverbiale cu care a fost dotat în vremurile de restriște prin cari a trecut acest popor. Trebuește înțeles că, nu ne putem aștepta la vremuri mai bune, și la un an nou bun, atâta timp când vechii ani nu sunt întrebuințați într-o muzcă constructivă de stat. Din nenorocire și statul ca și individul așteaptă minuni cari să-i aducă în noaptea de 31 Dec.—1 Ianuarie a fiecărui an, aceia ce el cu nimic nu a contribuit ca să aibă. Poate oare noul an să aducă liniște și frăție în țară, când guvernanții nu au lucrat decât la anarhizarea ei ? Putem avea un buget echilibrat și încasările sporite, în condițiile de supralicitație demagogică, întrebuințată de toate partidele de la război încoace ? Ne putem aștepta oare ca în anul nou ce vine să ne găsim complect înarmați, având cele mai multe și mai perfecționate mitraliere, tunuri ușoare și grele, tancuri și avioane, când nimic nu s-a făcut în această direcție în anul ca și în toți anii vechi? Nu s’au văzut decât convocările consiliilor permanente sau nepermanente pentru înzestrarea țării. Iar dacă se întreabă ce s’a făcut cu toate sumele strânse prin bugetul extraordinar special destinat pentru înzestrarea țării cu armamentul necesar, se răspunde cu leitmotivul : nu putem comanda armamentul necesar, pentru că nu sînt parale. Ne este oare îngăduit să sperăm că noul an ne va aduce aranjarea tuturor chestiunilor economico-financiare, a datoriilor externe, a devizelor, a insămânțărilor, etc., când în anii vechi precedenți nu s‘a făcut decât s‘a vorbit și s‘au schimbat zilnic aceste regimuri ? Nu mai vorbesc de gospodăria comunală, care cu tot planșeul de peste Dâmbovița, în parte necesar, cu toate autorizațiile de construcție date alandala de primării pentru occidentalizarea unor străzi cu regim „vraiște“, și cu regimuri speciale de : luminat, pavat, stropit, etc. pentru anumite străzi, se poate zice că Bucureștiul nostru nu-și merită pe drept renumele de cetatea noroiului ? Enumărând toate cele de mai sus și sigur că mi-au scăpat multe voi trage concluzia logică. Să nu ne așteptăm la minuni de noul an. Tot ce ne va aduce, nu va putea fi decât rezultanta sforțărilor noastre pentru realizări serioase, făcute în cursul vechilor și al vechiului an. Col. Aurel Dumitrescu Invalid de război Avioanele italiene bombardează orașul Daggabur ADDIS-ABEBA, 30. (Rador). Patru avioane italiene au bombardat timp de opt ore orașul Daggabur. Nu se cunosc încă pagubele pricinuite și numărul victimelor. s* Ni-e foame... Este strigătul a 273 orfani de ambii părinți, pe ziua fie 28 a. c. apărut în „Dimineața’ pe lângă acel al altor zeci și zeci de bătrâni, infirmi, tuberculoși, canceroși, orbi, etc., etc. Câte alte sute de copii șuier pe tăcute, neștiind drumul spre ziare... Reproduc pe cele mai crude, pe acolo ale șefilor de familie, pe cele ale orfanilor de 10—12 ani, pe toate care se dă dreptul să se joace și de pe acuma trebuie să țină locul tatei și al mamei. — Gherghina Florica, str. Doamna Ghica 29, fată orfană în etate de 10 ani elevă în clasa IlI-a primară cu 5 frați mai mici, trăesc în cea mai neagră mizerie. N’au nici măcar o sobă. Ei tremură de frig. — Viorica Bombonica fată orfană cu 6 frați. Iarna i-a surprins pe toți desbrăcați și fără uri lemn în casă. Apelează la inimile bune să se vie în ajutor. Strada Brașoveni, 27. — Iosif Niculescu, strada Matei Voevod 40, copil de școală trăește în mare mizerie împreună cu alți doi frați. Copiii sunt, in paza bunicului om^^^^^de_ 70 de ani. Șov • ‘ nT" — Alexandrina Vasilie, orfană cu 6 frați, strada Doamna Ghica in groapă 29. — Eleonora Măndică str. Doamna Ghica, Fundătura doua No. 12 orfană cu 11 frați mici. — Paraschiv Maria strada Păsculescu 43, orfană cu trei frați goi și flămânzi. — Pascu M. Tudor, orfan cu 7 frați, fundătura Doamna Ghica 23. Iată, o infimă părticică din frumusețile Capitalei cu bulevarde ce bat recordul lățimei, Capitala cu luxul neîntrecut, cu risipa înbogățitelor peste noapte, cari sfidează sărăcia gloatei. Cei cari au de prisos, acei cari se vor îmbolnăvi de atâta mâncare și băutură, de anul nou — nu se simt, îndatorați față de acei cari strig: _ „Nie foame” Dați din prisosul vostru. Dr. ALEX. MANOLESCU Alegerile parțiale pentru Camera Comunelor LONDRA, 30, (Rador) — Alegerile parțiale pentru Camera Comunelor, la care vor candida d-nii Ramsay și Malcolm MacDonald, mi se vor desfășura fără dificultăți, cum ar fi dorit-o d. Baldwin. Astfel, partidul național scoțian a anunțat ori că va susține pe profesorul Dewar Gibb ca contra-candidat al d-lui Ramsay MacDonald la locul de deputat al universităților din Scoția. De asemenea se pare că Malcolm MacDonald va avea în circumscripția Cromarty trei contra-candidați și anume un laburist, un liberal și un conservator. Comitetul electoral conservator din Cromarty a adoptat o moțiune prin care respinge cererea comitetului central de a nu opune un candidat lui Malcolm MacDonald. „Petit Journal” despre d. N. Titulescu PARIS, 30 (Ager). — Doamna Nela Pavlova a fost trimisă de curând de ziarul „Petit Journal“ la București, unde a făcut o vastă anchetă asupra stărilor din România și a văzut pe d. Titulescu. Ziarista franceză publică în numărul de astăzi al lui „Petit Journal“ un elogios articol despre ministrul afacerilor străine al României. „D. Titulescu, scrie d-na Pavlova, este o mare figură care, cu toată popularitatea sa europeană, trebue totuși prezintată și acelor francezi cari n’au avut ocazia să-l cunoască de aproape. „D. Titulescu n’are elocința înflăcărată a unui Alexandru Lahovari, verbul pasionat al unui Delavrancea, trăsătura tăioasă a unui Tache Ionescu, dar d. Titulescu seduce și cucerește: „înainte de plecarea sa în apus pentru sărbători, d. Titulescu mi-a făcut onoarea de a mă primi. „Veniți în numele lui „Petit Journal“, ziarul politicei constante de pace“ îmi spuse d-sa cu amabila curtoazie a omului care știe totdeauna să facă placera. „Omul de stat român începe să-mi vorbească încet. Apoi îndată începe să se simtă în glasul lui autoritatea omului care apără interesele țării sale. Vocea este din ce în ce mai limpede, iar ochiul se aprinde luminând fruntea largă. El povestește, descrie, dă detalii, laudă pe unii, ironizează pe alții. S’ar putea spune că în mâinile lui prelungi trăesc ceiace el spune și că ele mimează marile drame ale lumii: „îmi amintesc de acea ședință a Camerii române în care reprezentanții națiunii îi ascultau mărețul discurs asupra raporturilor românoruse, pe care l-a pronunțat ca răspuns la o interpelare. D. Titulescu a justificat atunci politica externă actuală a României cu toată loialitatea și cu tot curajul“. După ce citează pasagii din discurs, autoarea încheie astfel: „D. Titulescu, dacă a fost totdeauna la înălțimea împrejurărilor, el își datorește succesul conștiinței și probității ireproșabile cu care se achită de obligațiile sarcinei sale. „D. Titulescu este un mare român“«