Epoca, mai 1937 (nr. 2471-2491)
1937-05-01 / nr. 2471
IS 6 6 JHo.^718 Pagini Sämbitä 1 Mâl 1937 REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA bucurești, pasacrul român PRIN CATEA VISTORIEI RECLAME și INSERȚII Se primesc la aderația ziarului și la toate agențiile de publicitate Telefonul 3.82-11 Ziar al partidului conservator.Fondat în anul 1885 de NICOLAE FIUPESCU Pactul neexistent de mutualitate cu Rusia De câte ori este vorba, de aproape sau de departe de Rusia, răuvoitorii d-lui Titulescu, găsesc prilejul a lovi în politica internațională a fostului ministru de externe. A fost de ajuns ca d. Șelea, să pomeneasca în cartea sa de politica d-lui Titulescu față de Rusia Sovietelor, ca să asistăm la polemici cari sunt cu totul în afară de realitățile vieței internaționale. Intre altele s’a afirmiat că d. Titulescu a încheiat cu sovietele un pact de imutualitate pe care însă nimeni nu-l cunoaște pentru că Lei nu există. Această acuzare e așa de puțin serioasă, încât ea n’ar medita nici un răspuns, totuși ,cum ea a făcut de mai multe ori, obiect de discuții chiar și In Parlament, credem că este o datorie imperioasă de a olăptui pentru ca opinia noastră faublică să cunoască tot adevărul. Am avut neprețuita onoare Sa lucrez cu d. Titulescu mai mulți ani în această mare problemă a reluării rapoartelor normale cu Rusia, și pot să afirm că absolut niciodată nu l-am auzit vorbind despre vreun pact de mutualitate cu Rusia, și cea mai mare este, că l-a desmințit dovadă totdeauna. Dar nici desmințirile lui repetate, cât și ale guvernului din care făcea parte, nici acele ale actualului guvern, precum nici faptul că publicația d-lui Șebace se invocă ca dovadă, nu dă ca sigură terminarea sau existența pactului, ci din contră afirmă textual că: „negocierile nu au dus la nici un rezultat”; totuși nimic nu se ia în considerație și acuzația se menține același. Curiozitatea că această acuzație se susține tocmai pe temeiul unei publicații al cărei conținut este criticat că n’ar corespunde adevărului. Problema relațiunilor României cu Rusia, nu este așa de ușoară cum se pare la primul moment, căci fără îndoială că de ea este legată, nu numai desvoltarea normală a vieței noastre de Stat, dar încă și soarta Basarabiei ce ne aparține fiindcă este Românească, și care cere o politică înțeleaptă pentru ca s’o menținem pentru totdeauna. Importanța acestei probleme trebue privită din două aspecte și anume: Cea dintâi o are din cauza cadrului internațional în care se găsește Rusia ca amica și aliata Franței, pe aceiași linie de politică internațională pe care se găsește toate statele membre ale Societății Națiunilor, în frunte cu Anglia care constitue cea mai formidabilă putere pusă în serviciul păcei. In al doilea loc, importanța problemei rusești, este covârșitoare pentru România, tocmai din pricina vecinătății ei. Nu este de uitat că Rusia a stăpânit Basarabia înainte de războiul mondial, și că a rămas și după acest război, tot o putere mare de peste 170 de milioane de oameni. De aceia relațiunile noastre cu Rusia Sovietică, nu pot fi considerate în afara importanței pe care i-o dau realitățile ce am indicat mai sus. Acuzarea ce se aduce fostului ministru de externe este că, alipirea Basarabiei de România,nu este definitivă, și că Sovietele nu au recunoscut-o formal. Nu intru în examinarea acestei chestiuni, dar cunosc că după definiția agresorului și a formelor ce a însoțit-o, nu se mai poate susține cu succes, că Rusia ar mai putea considera problema ca deschisă! Totuși este de recunoscut, că ea se discută încă, și părerea că recunoașterea actuală a Basarabiei de Soviete, nu-i definitivă, are mulți partizani. Dar atunci trebue de mărturisit că dorința patriotică de a dobândi o formulă concretă, și fără putință de interpretare, era de natură să pasioneze pe orice bun român, și în prim loc pe d. Titulescu Cum se poate ca cei ce acuză pe d. Titulescu să nu se întrebe pentru ce anume se frământa el zilnic când era la externe, ca să apropie România de Rusia? Care era interesul nostru național și care îngrijorarea lui? Nu se poate ca oricine să nu cunoască, că dl Titulescu nu este omul care să caute a face un pas însemnat în politica internațională, fără să fie obligat de o situație imperi Odicl. Omul acesta a cărui superioritate a fost mai mult recunoscută în străinătate, decât în țara lui, să fi procedat — așa cum se lasă a se înțelege — cu ușurință și fără nici o vădită necesitate?! Să ne stăpânim pasiunile, să privim drept în față realitățile lumii internaționale, oricare ne-ar fi înclinările personale. Să nu uităm un moment, că este vorba de viitorul României mari, cărui îi datorim cele mai senine din cugetările vieții noastre!! Nu-i cu putință decât o singură politică înțeleaptă aceea pe care a făcut-o d. Titulescu și anume: relațiuni bune cu Rusia Sovietelor, ca prin înțelegeri amicale să perfecționăm recunoașterea complectă și formala a Basarabiei. Cumințenia politicei noastre ne va arăta calea, ca să nu punem un moment în joc suveranitatea și prestigiul Român, așa ca orice Statului îngrijorare să nu-și aibă locul. Speranța ca Rusia cu cei 170 de milioane, se va evapora printr’un război nenorocit pentru ea, — pe care noi urmează să-l așteptăm, — așa fel ca noi să nu avem nici o nevoe de Rusia; toate sunt visuri nerealizabile ,căci rușii tot milioane vor rămâne, și cu asemenea planuri irealizabile nu se poate înfăptui o politică sănătoasă. . Este normal să ne temem de acțiunea și propaganda comunistă, dar această temere să nu ne împigă la schimbarea politicii intereselor noastre. N’avem decât să luăm cât mai drastice măsuri administrative și de ordine publică pentru apărarea noastră contra celor ce se dedau la comunism. Să urmăm exemplul altor state care sunt în strânse relațiuni economice cu Sovietele—mai puțin strânse politice dar totuși existente — care se apără așa de bine încât aproape nu mai au comuniști la ei, iar relațiunile lor rămân normale ca și mai înainte. Vorbim de Germania și de Italia. Sistemul acestei apărări a dat aceleași bune roade și în Cehoslovacia unde comuniștii votează bugetele armatei și unde au fost puși în evidență în minoritate, după alegerile comunale din Decembrie trecut. Este așadar posibilă, această politică de bune relațiuni cu Rusia, căci este imposibil să o înlocuim pentru alte cu o aventură care interese, care nu sunt ale României, să dușmănim o putere mare care ne este vecină și despre care însăși d. Hitler spunea acum de curând că este cea mai formidabilă putere militară. Concluzia se impune. Ori o politică de prietenie prin care se poate recunoaște definitiv Basarabia Românească și asigura liniștea noastră despre răsărit, ori alta de dușmănie și de jocul altora, cu riscuri imense și fără folos. D. Titulescu a muncit, ca servitor credincios al României, să execute pe cea dintâi și să asigure pacea și prin ea Basarabia pentru totdeauna României căreia aparține. TEODOR EMANDI Ministru Plenipotențiar TUfoO'b Nefericita Secările Ultimele știri din Spania au emoționat lumea civilizată. Toate ororile prelungitului război de distrugere, care a prefăcut Spania întreagă într o nesfârșită succesiune de ruini, au fost, se pare, umbrite de cele petrecute la Guernica. Dar nici emoția generală și nici protestele contra metodelor barbare, nu vor reface orașul distrus și nici nu vor alina suferințele nefericitei populații. Și nici măcar nu vor împiedeca repetarea scenelor de masacrare, căci nimeni în Spania nu mai are azi destulă putere de stăpânire. Și într’o tabără și în cealaltă frânele conducerii tremură, acțiunile rămânând foarte adesea la discreția diverșilor comandanți militari, cari de multe ori n’au nici un motiv să cruțe Spania, patria lor fiind alta și femeile fără apărare pe cari le doboară mitralierele avioanelor nefiindu-le nici mame, nici soții. Poruncile convențiilor internaționale? Comandamentele civilizației? Frumoase lucruri. Dar mai frumos și mai folositor este să se știe exact puterea de distrugere a armelor în care speră uzinele naționale. Filmul după natură este totdeauna superior filmului trucat, și nu se poate mai minunat prilej de experimentare decât cel al câmpului spaniol. Un oraș a fost distrus? Căsuță de carton doborâtă de vânt. Dar tehnicienii vor putea trage concluzii, și în uzinele pregătirii pentru primejdiile de mâine, se va merge repede spre perfecționările impuse de experiență. Restul interesează mult mai puțin, ori nu mai interesează deloc. Povestea tristețelor și a durerilor spaniole începe cu acel fel de amestec al străinilor în politica internă pe care mulți traficanți, ziși extremiști și mulți nebuni real extremiști, i-ar dori și la noi. Povestea începe cu sprijinul din afară al unei propagande naționale ori de dreptate socială. Dar banul străin nu urmărește decât un singur interes: cel al țării lui de origină, iată odată începutul făcut nu este prea greu să se ajungă unde s’a ajuns în Spania. ...Clopotele ne cheamă la rugăciune. Să ne rugăm și pentru nefericita Spanie. Dar mai ales să nu uităm că trăim și noi într’o atmosferă de harfă și de ura care e în fiece zi tot mai rea, și ingenunchiați să cerem îndurarea Celui atotputernic pentru a aduce iar între noi duhul înfrățirii și al dragostei. Cumințenia celor mulți poate totdeauna înfrânge nebunia câtorva. Dar cumințenia prea târzie are de vindecat răni adânci,— rănile de cari gerie nefericita Spanie. CONCLUZII Am reprodus din volumul tipărit de Crucea Roșie după recenta frumoasă acțiune în regiunile bâneituite de foamete, constatările reținute din această experiență. Am reprodus și constatările de bucurie și cele de tristeță. Ne aflăm în fața unor adevăruri pipăite pe teren, și ele merită mai mult decât o clipă de popas. In primul rând este de reținut chiar faptul că sa crezut necesară tipărirea unei broșuri voluminoase, ale cărei cele mai mute pagini sunt ocupate de relatarea numelor donatorilor. O broșură de aceasta (mai mult de trei sute pagini) cere destulă cheltuială și desigur câ harinca și priceputa conducere a Crucii Roșii ar fi dat mai cu dragă inimă altă destinație acestor bani. Dar sacrificul a fost necesar, pentru că, într’o bună măsură publicul nostru este copleșit de neîncredere. Este îndoială că darurile pentru alinarea suferințelor vor merge integral unde trebue. Darea de seamă a Crucii Roșii, subliniază de mai multe ori, această îndoială, citind și câteva cazuri elocvente. O primă întrebare, deci, de ce această neîncredere? Cu toate garanțiile unei certitudini în afară oricărei suspiciuni oferite de Crucea Roșie, ar fi rămas și de data această în cercul neîncrederii generale. Lumea știe ce știe când se îndoește și e fatal să fie împinsă neîncrederea cât de departe. Corectitudinea în viața publică a ajuns de mult punct de câștigat în viața noastră. Nădăjduim totuși că dacă nenorocirea se va abate asupra unor județe, Crucea Roșie va întâlni multă înțelegere și mai multă încredere. A doua întrebare: de ce s’a pus atât de multă întârziere în ordonanțarea primului fond de ajutor? Statul a făcut apel la serviciile Crucii Roșii, și fondul ajutorului trebuia să vie chiar în ziua apelului. Nu sau putut găsit îndată cele trei milioane date? Ba da. Dar a fost nepăsare. Nu ne mai oprim la constatările de ordin general, pe cari și alții, inclusiv oficialitatea, le fac în fiecare zi: lipsa drumurilor, lipsa pădurilor, lipsa îndrumărilor agricole pentru a se face culturile cele mai potrivite în regiunile bântuite de secetă. Aceste rele sunt unanim recunoscute și se făgăduește mereu îndreptarea lor. Nenorocirea cea mare este că rămânem mereu numai la discursuri, ori la foarte vagi începuturi de îndreptare, pe ici-colo. Vom reține însă îndeosebi ultima propunere a Crucii Roșii : „Ar fi de studiat de asemenea realcătuirea unui sistem de pătule de rezervă, asigurând populației hrană pentru anii de secetă,hrană provenind din munca proprie și nu din mila altuia. S’ar desvăța astfel și populația de ideia ce începe a prinde din ce în ce mai mult că are drept la un ajutor gratuit și s’ar constitui, rezerve importante pentru cazurile de mari nevoi naționale”. Ideea obligativității ajutorului gratuit trebue combătută. Nu pentru ceea ce cântăresc sumele date de stat ori de particulari în zile nenorocite, ci pentru că se face o educație de minorat unei întregi populații. Pătulele de rezervă au fost in tradiția agricultorilor țărani. Obiceiul poate fi lesne reînviat. Se cer însă pentru aceasta prefecți și agronomi, pretori și primari destoinici harnici cu dragoste de mai bine pentru comunele și județele lor. Și nu-i prea avem. . to 33« 22. Tie scumpa tara, puterea mea de munca și puterea mea de iubire. Nicolas Filipescu IBSn v Ie pe Misterul învierii și revelația Nașterii sunt cele două momente creștine care ne însoțesc în viață, singurele realități universale ale creștinismului. Ele sunt izvorul și suportul credinței. Dar cele două sărbători, cu scurgerea vremii, au ieșit din însemnătatea lor religioasă dominând viața în celelalte aspecte ale ei. Au fost adaptate ca simbole ale unor idealuri ce definesc calea vieții, izvoare de nădejde și apă vie. De la mărturisirea adevărului evanghelisc și până la cea mai neînsemnată manifestare dlatinală — îndeplinită uneori de mlădițe omenești, sau din imbolduri apropiate naivități — toate aceste fapte capătă importanță simbolică. Căci religia e numai impuh, iar omului îi trebuesc și fapte care să se adreseze nu numai sufletului îngenunchiat la rugă ci și mulțumirii lui de om plămădit din humă. Divinitatea se recunoaște prin religie în om, iar accesoriile pe care omul le adaugă acestei recunoașteri sunt dovada unei imperfecțiuni pe care omul nu o poate detesta. Paște. E un cuvânt cu rezonanțe de clopot vestitor de viață. Minunea care ia crescut cu vârsta noastră în ochii minții și căldura în vârsta sufletului, și de la care copilăriei așteptăm o minune ce nu se putea să nu vină, dar a cărei imagine nu era nedefinită, ca ’n visele cu ceruri deschise pe care se ’ntrezae crâmpee de cer imaginar în constelația de atlas geografic. La vârsta când credința e naturală ca iubirea mamei, fără întrebări și fără îndoeli. Când credința trăește în viața împrăștiată î n amintiri pe slonuri verzi, în dimineața mult așteptată cu trandafiri, la răsărit în cari se răsucește sfredelul unui cântec de ciocârlie; în oul roșu purtat cu solemnitate copilărească în nafrană spre biserica, ca pe o ofrandă inconștientă, în pâinea și vinul ce constituiau un semn de întrebare pentru vechii naivi și mintea în care întrebările neliniștitoare nu încolțiseră de copil; în regretul ce urma zilelor așteptate ca o minune, lăsând în sufletul cu orizonturi nedefinite, o amară desnădejde — sunt și nădejdile uneori amare, când promisiunea se află sub orizont ., — nădejdi ce avea să se mistue static pentru 1 Mai, are o deosebită !Pe nesimțite in clocotul vieții, importanță, fără griji prea mari dar cu gânduri mari. Învierea tuturor copilăriilor. Copilării ce trebuiau să se transforme în neliniști, în întrebări și poate nu îndoeli, adică în viață. Dar învierea ne însoțește ca propriul nostru ideal, căci omul trebue să creadă și în învierea lui, care dacă nu e aici de pământ, va fi dincolo în promisiunea adevărului dumnezesc. Căci și credința în înviere e tot o înviere, e o imagine anticipată a celei adevărate. Adevărul evanghelic nu are nevoe de verificare, sau îl accepți sau îl înlături, după cum precumpănești in sufletul tău credința sau nebulosul. Dar acolo unde se impune credință absolută sprijinită de un elan creator , pe calea învierii unui neam peste a cărui groapă a trecut de mult a treia zi după scripturi. Țara trebue înviată și întărită credința ’n menirea ei. Ea trebue scoasă de sub pază celor cari îi perpetuează o viață moartă. Și trebue să credem în împlinirea scripturilor unui neam. U. După întrevederile de la Veneția o manifestație a frontului politic austriac Emoția produsă de articolul publicat în „Giornale d’Italia” că la întrevederea de la Veneția, dintre ducele Mussolini și cancelarul Schuschnigg, s’a discutat și intrarea hakenkreuzlerilor austriaci în guvern și înregimentarea lor în Frontul patriotic, s’a șters imediat ce s’au primit știri mai detailate din Veneția. In această privință cuvântul greu s’a iavut cancelarul dr. Schuschnigg. Presa informată de la Viena socoate că la Veneția nu s’a discutat nimic, care să surprindă opinia publică. Cu toate știrile de până acum Italia a dat să se înțeleagă că are tot interesul să se mențină independența Austriei. . Chiar și în cazul când Mussolini înțelege să se păstreze mai departe linia Berlin-Roma, aceasta nu va fi valabilă decât în cazul când Austria își menține independența. O abatere de la această axă nu e posibilă. De îndată ce independența austriacă va fi amenințată în interior sau din afară, întreaga constelație europeană se slăbește. ■ Cancelarul austriac a dat, la rândul său, să se înțeleagă că Austria pentru a-și păstra independența nu va face nici o altfel de politică, decât aceea care să-i asigure poziția de azi. După cele declarate de d-sa la Veneția nu se vede nimic în legătură cu intrarea hakenkreuzlerilor în guvernul de la Viena. La 14 Februarie a fost vorba doar de intrarea în rândurile Frontului patriotic a unor grupări naționale, nu însă de vre o delegație, care să reprezinte formațiunea național-socialiștilor. Cu acest prilej d. Schuschnigg a arătat că încearcă să atragă de partea Frontului patriotic o personalitate de încredere, care să reprezinte cercurile orientate social-democrate. Cancelarul austriac a caracterizat în general consfătuirile de la Veneția în sensul că prietenia italo-austriacă a fost confirmată și că ambele guverne au dat să se înțeleagă dorința lor de a continua legăturile economice și politice. Din toate acestea nu reiese nimic altceva decât că Austria își va continua drumul politic ca și până acum. In legătură cu aceste chestiuni desigur că proclamația șefului Frontului patriotic de la Viena, Richard ___ un»- rIW 1 '* D. von Neurath va vizita Roma ROMA, 29. (Rador).— Azi s'a dat următorul comunicat cu următorul text: .Invitat de guvernul fascist, baronul von Neurath, ministrul de afaceri străine al Germaniei, va sosi la Roma M. S. Regele și Voevodul Mihai La Patriarhie* după împărtășanie Multă vâlvă a făcut în toată lumea strălucita performanță realizată de japonejii Shinuma și Tsukakoshi pe aparatul lor de construcție complecta menite națională „Kami Kaze” (pe românește „Vântul Divin”). Plecați din Tokio în ziua de 5 Aprilie cu scopul de a atinge Londra în cel mai scurt timp, sburând numai noaptea, ei străbat această distanță, mult prelungită, deoarece au utilizat calea de Sud, mai lungă, dar și sub o atmosferă mult mai prielnică, aterizează fără penalizare în ziua de 9 Aprilie p. m. pe aerodromul din Londra. Exact, distanța Tokio-Londra fost străbătută în 3 zile 22 ore și 13 aminute cu escale în următoarele puncte: insula Formosa, Hanoi, Ventiiane, Calcuta, Karachi, Basso rah, Bagdad, Atena, Roma, Paris și Londra. Ceea ce a impresionat mult, a fost lipsa de publicitate de care a fost înconjurată această îndrăzneață încercare ce ridică atât aviația cât și industria aviatică japoneză în stima lumii. Atât telegraful, cât și ziarele, mai târziu, au anunțat foarte laconic că un echiplagiu nipon a decolat din Țara Crisantemelor cu ținta finală, Londra. Contrariu altor încercări din acest gen, asupra cărora se scriu coloane întregi, se anunță cu litere pompoase că un echipagiu Va pleca în lună, sau cam așa ceva, făcând să treacă luni de zile, lumea săturându-se să tot afle vorbindu-se despre X sau Y că va face și va drege, acest echipagiu are meritul, pe care și marele Willy Post l-a avut, de a fi anunțat în ziua plecării oficiile telegrafice și ziarele respective. Shinuma și Tsukakoshi au fost primiți în triumf în toate regunile unde au aterisat, răsplătindu-le astfel înțelepciunea cu care au dus la bun sfârșit misiune simplă în aparență, această totuși cât de delicată. Pentru cei care au aprofundat cât de puțin posibilitățile actuale ale Japoniei, această performanță nu este ceva extraordinar. Toți îi cunoaștem tenacitatea rassei și forța ce emană în Extremul Orient din această ghirlandă de insule ce ascunde sub o mască impasibilă, o vivacitate și energie neînchipuită. Penetrațiunea japoneză în occident este simțită, și, vorbind cu totul obiectiv, in cazul unei ofensive de produse pe piețele europene, la aceiași calitate, industria europeană Via trebui să plece steagul in fața unui preț de cost uluitor de scăzut. Acistă toată puterea Orientului care domină astăzi toată Malaezia și Polinezia ca și coastele Mării Chinei, pe care zadarnic caută să o cucerească europeanul cu produse ce sunt astăzi în continuu delicii în fața avalanșelor de produse efline japoneze de calitate superioară. Cred că sunt în memoria cititorilor cazurile remarcate de ziarele de informații, că în Polonia și Italia au fost aduse biciclete japoneze ce se pot cumpăra cu 500 lei bucata, iar mătusa japoneză, renumită în toată lumea prin fineța ei, se vinde cu prețuri derizorii. Iată de ce, revenind la subiect, nu trebuește să ne mire performanța realizată de echipagiul japonez Shinuma și Tsukakoshi. Natural, celebritatea se răsfrânge și asupra materialului care mărește însemnătatea încercării fiind un produs național. De multă vreme, stabilimentele industriale Mitsubishi, ce până acum construiau în licență avioane de proveniență străină, se străduiau să ofere patriei un avion de concepție națională și care să se releve a fi un aparat cu calități asemănătoare celor importate sau construite în licență. Era aci nu numai o ambiție națională, ca o țară de talia Japoniei a patra putere din lume, cu o flotă puternică pe care și-o construește singură în vastele sale șantiere navale, să nu aibă independența construcțiilor aviatice. Astăzi sunt în măsură să anunț că Japonia a ajuns la perfecțiunea uzinelor aviatice din străinătate, și, în special a celor americane de la care au învățat și împrumutat multe. Aparatul acesta de raid, pe care l-au botezat atât de sugestiv „Kamikaze” este un monoplan cu aripa joasă (surbaisse) cantilever cu dispozitiv de hipersustentație pentru a contrabalansa trenul de aterisare care este fix și carenat în mod științific. Ca înfățișare exterioară, aparatul se apropie de avioanele de performanță americane, având două locuri în tandem, închise cu geamuri de mică ce oferă o bună vizibilitate pilotului. Ca să fiu mai complet, dau iaci și câteva cifre ce reprezintă caracteristicele acestui aparat ce a revoluționat întrucâtva zile aviatice competente prin cer cusurpriza ce a realizat-o. Anvergura este de 14 metri, lungimea aparatului, fiind de 8,28 m.; înălțimea 2.80 m.; raza de acțiune 2,400 km. cu iuțeala mijlocie de 300-320 km. pe oră; încărcătura pe metru pătrat este de 12.0 kg, și de kg. 370 gr. pe cal. In general, caracteristici nu prea impresionante, dar toate foarte minuțios cercetate ce fac din acest aparat o remarcabilă mașină de raid. Trecând la partea mecanică, motorul este un produs al uzinelor Nakajima cu 9 cilindri în stea, desvoltând o putere de 550 cai. Motorul este de inspirație engleză dar construit în licență. Pentru a i se reduce rezistența frontală, un inel N.A. C.A. contribue în largă măsură la acest lucru. Lucea este cu două pale cu pas fix din metal. Motorul este fără compresor utilizând o carturație normală și fără amestecuri benzoice pentru mărirea rendementului. Nu s’a căutat nimic excepțional. Ceea ce scrie la carte că este logic, a fost adoptat. Procedeele aerodinamice care astăzi au invadat până și moda rochiilor lungi cu trenă la cucoane, nu au fost adoptate decât in limita necesarului și maximul de efect. Iată din ce depărtare ne vine o notă de seriozitate căreia ar trebui să-i dăm aprecierea cuvenită. REMUS IONESCU Cronica aviatică Un raid strălucit