Epoca, iulie 1937 (nr. 2516-2542)

1937-07-01 / nr. 2516

Ni. 2516 2 Lei REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) RECLAME și INSERȚII Se primesc la administrația ziarului ți la toate agențiile de publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FILIPESCU Ziar al partidului conservator.­Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU tot Ancheta fraudelor de la Botoșani, pe care presa o face paralel cu parchetul, dezvălue amănunte mai interesante. Jaful atinge suma de 14 milioan aproximativ bugetul orașului pe un an. Nu moare un oraș vechi ca Bo­toșanii pentru atâta lucru! Justiția este acum cu mâna în gâtul pun­gașilor, cari vor fi pedepsiți cum merită. De ce să mai lungim, deci, vorba, și să dăm proporții de fan­tastic unui simplu furt? .Mai bine să ne umplem coloanele , cu “reportajul crimelor pasionale. Câte femei îndoliate au îngenun­­chiat pe mormântul avocatului­ X, câte scrisori amoroase au fost gă­site în sertarele biroului, și­ altele de-al de astea. ’ Mărturisim că am fi tentați să urmăm acest drum. Poveștile jafu­lui banilor publici nu sunt de­loc în­viorătoare, și nu este bine să se­memi deprimarea, nici neîncrederea Este preferabil sosul acidulat și de ușor parfum misterios al zgomotoa­selor conflicte „sentimentale” Dar cazul de la Botoșani are­ și el unele aspecte intime, mai sen­zaționale de­cât cele de alcov, — și de aceea vom stărui. Botoșanii de pildă, nu prea avea lumină, pentru că motorul uzinii era prea slab în raport cu rețeaua de servit. Comuna avea însă și alt motor mai puternic în stare să facă față tuturor nevoilor orașului. Tre­buia numai cheltuiala instalări ace­stui motor, ca să fie bine. Lucrul nu s’a putut face însă, pentru că n’au fost fonduri. In timp ce se fu­rau milioane, n’au fost fonduri pen­tru o instalație ușoară, pe care o­­rașul întreg o cerea în fiecare zi. In acest amănunt strălucesc tot tragicul nepăsării cârmuirii și toată inconștienta îndrăzneală a brigan­zilor. Se știa că se fură. Toată lumea oficială știa ce se petrece, știau, nu se putea să nu știe, ori măcar să n’aibă bănuială, toti funcționarii. Și totuși a fost îndelungată și ge­nerală tăcere. Jaful ar continua, de­sigur, și azi, fără denunțul care s’a produs. Iar pentru ca altădată să nu mai fie a­­semenea, îndrăzneli, denunțătorii au fost excluși din organizația locala a partidului liberal, în urma unui vot de mare solidaritate și de mare elan. Vinovații însă, și ei membri ai aceluiaș partid, n’au fost excluși. E de mirare chiar că nu s’a votat o moțiune de solidarizare cu acești bieți oameni năpăstuiți ! Ce-a făcut conducerea centrală ? Ea a cerut sinele explicații și se pare că votul organizației botoșe­­nene a fost găsit legitim. Problema impune, în orice caz, un studiu mai atent și hotărîrea a fost amânată până la întoarcerea șefului în țară, ori până la ivirea unui caz mai senzațional care s-i îngădue uitarea celui dela Botoșani Ce, este glumă să indispui o în­treagă organizație județeană ? Tragic furtul de milioane, tra­gice aspectele nepăsării locale, ba tragicul cel mare este în acest ru­șinos refuz al organizațiilor poli­tice de a rupe lanțul solidarității cu „ai noștri”, chiar când ei sunt tâl­hari de rând. Ce îndreptări, voiți să fie cu ase­menea invalidități ? invaliditate Greutățile financiare ale Franței In cele mai multe ca­­zuri finanțe proaste sunt urmarea unei instabili­­tăti politice. Franța în clipa de fată se bucură de o relativă stabilitate. Alegerile din 1936 au a­­sigurat tării timp de pa­­tru ani o continuitate în conducere. După ministe­­rul Blum-Chautemps, a­­vem un cabinet Chau­­temps-Blum, și după ca­binetul , Chautemps-Blum vom avea după toate pro­­babilitățile o formațune Blum-Chautemps. Conti­nuitatea există deci. Acei ce cred într’o combinație Jeanne d’Arc sau colonel Laroque sunt visători ca d. Vaida. Cu toată această relati­vă stabilitate politică, greutățile financiare ale Franței nu descresc, din contra. Oare se poate spune că prin activitatea sa legiui­toare ministrul socialist de finanțe a speriat capi­talul? Nicidecum. D. Vin­cent Auriol a fost mai or­todox decât foarte multi orice caz nespus mai mult decât conducătorii fas­ciști sau fascizanți. Contrar tuturor aștep­tărilor, guvernul Blum n’a sporit decât într’o foarte mica proporție cota im­pozitelor, însăși taxele asupra obiectelor de lux n’au fost mărite. Se pare ca experiența cartelului din 1924—26, a fost veșnic­ă prezentă în spiritul d-lui Vincent Au­riol. Atunci, pentru ce o si­tuație financiară pe zi ce trece mai grea? Pentru motive pur eco­nomice isvorând din cau­ze sociale. Reducând­­,numărul ore­lor de lucru «fi sporind sa­lariile, balanța comercia­lă a Franței și devenit din ce în ce mai deficitară. Pe piața internațională, producția franceză luptă cu greu împotriva produ­selor străine. Scăzând puterea de producție scad și încasă­rile statului. Experiența Blum a do­vedit că nu este suficient miniștru­ de dreapta, în­să mărești salariile, ca să activezi producția așa cum susțineau teoreticia­nii socialiști. D. Ramsay MacDonald a recunoscut după un an de cârmuire că între teo­rie și practică este o lu­me. Primul lucru pe care l-a făcut deci a fost reduce­rea masivă a alocațiilor șomeurilor. Trăind din ce în ce mai greu, aceștia au reintrat în circuitul muncii, sala­riile au cedat, iar produc­ția britanică „ipso facto“ a crescut, transformând deficitele bugetare în ex­cedente. Parlamentul francez cercetează în clipa de fa­ță nouăle proecte finan­ciare ale guvernului. Toa­tă lumea cunoaște boala de care suferă Franța, în­trebarea ce se pune este deci următoarea: Vor avea curajul, băr­bații politici să se atingă de cauzele bolii sau vor merge înainte pe calea a­­p­u­c­a­t­ă, întrebuințând morfină pentru a amorți efectele. GRIGORE FILIPESCU POLITICA de neintervenție în pericol­ UN COMUNICAT AL SUBCOMITETULUI LONDRA, 29 (Rador). — După ședința de azi a subcomitetului de neintervenție s’a dat următorul co­municat: Reprezentantul Italiei a desmin­țit unele afirmații ale guvernului din Valencia privitoare la recenta debarcare a unor trupe italiene in Spania, precizând: ,,Niciun volun­tar italian nu s’a dus în Spania din ziua în ,care comitetul de neînter­venție a interzis intrarea volunta­rilor străini în Spania”. Examinând planul de control na­val, lordul Plymouth a prezentat mai multe propuneri tinzând să re­facă planul de supraveghere navală a coastelor spaniole. Pe baza aces­tor propuneri guvernele francez și britanic sunt gata să-și asume res­ponsabilitatea controlului naval al tuturor coastelor spaniole și sunt de acord principial cu numirea unor observatori neutri pe bordul basti­mentelor care participă la patrulări. Anglia ar urma să controleze coas­tele care sunt în stăpânirea guver­nului republican, iar Franța și An­glia și-ar împărți controlul coaste­lor naționaliste. Reprezentanții Belgiei, Cehoslo­vaciei, Suediei și Sovietelor au pri­mit favorabil aceste propuneri, pe când reprezentanții Germaniei și I­­­taliei au adus obiecții principiale tuturor propunerilor care nu ar fi bazate pe echilibrul necesar unei atitudini imparțiale. Toți delegații și-au luat obligația să prezinte guvernelor lor aceste propuneri. După o scurtă discuție cu privire la retragerea voluntarilor străini, s-a hotărît ca subcomitetul să se în­trunească din nou în ziua de 2 iu­lie pentru a examina atât problema controlului naval, cât și problema retragerii voluntarilor. Suveranul în gara Varșovia Piața la radio Postul de radio București, a prins obiceiul de­ a comunica în fiecare dimineață, așa zisa bursă a pieții. Speakerul citește cu conștiinciozi­tate tabloul pe care, probabil, d. Mihail Berceanu îl compune în zorii zilei. Asculți cu mintea limpede abia trezit din somn, o listă de bu­și­nătăți la prețuri imaginare. Școli din somn, soția o mustrezi ,că­ci încarcă coșnița și atent, ca nu cumva vocea speakerului să fie năbușită de vre­ un zgomot, cauți să notezi măcar cele mai importan­te din prețurile alimentelor. Fiindcă ai încredere în guvern și mai cu osebire în talentul de­­ sub­secretar de stat al­­ fostului primar de la Albastru, te îmbraci în liniște și hotărît să demonstrezi că viața nu e chiar atât de scumpă, pornești în piață după târgueli. Câteva minute de târcoala în jurul tarabelor de la Obor sau aiurea și ascultătorul speakerului de la radio se va­­ convinge că una e tabloul și alta e realitatea. In piață nici pomeneală de identi­tate cu prețurile anunțate în zori la radio-Bucureștic . -pirufir a­­propiere. Și mai interesant, nu găsești nici marfă pe tarabă. Negustorul n’are nimic din ce-ți trebue. Doar câte­va alimente învechite, fără ni­c­un aspect, stau în coșurile cu prețu­rile d-lui Berceanu. Dar, d-ta ascultător la radio ai plecat să combați pe nevasta care te spoliază la coșniță. Și ambițios nu te vei înapoia acasă, fără cum­părături. Atunci fii fără grijă. Negustorul asta dorește. Să te vadă ambițio­nat. Ambiționat mai ales pe șarla­­tania ce ți-o plasează în zori de zi speakerul de la radio­ București Când vrei, cu orice preț, să cum­peri atunci, negustorul te introduce în dugheană, dă la o parte câteva lăzi și toate bunătățile iți stau în față. Poți avea ce dorești și în ori­ce cantitate. Numai că în dughiana negustoru­lui sunt alte prețuri. Premiile de spolială de care se plânge neconte­nit gospodina și pe care d. Bercea­­nu este incapabil să le înfrângă. Piața anunțată la Radio, e justi­ficarea în teorie a unor măsuri fără efect. Pe teren viata a rămas scum­­pă și la discreția speculanților. Niciun rezultat din tot ce sa trâmbițat despre măsurile contra speculei. Nimic îmbucurător neutru­ bietul consumator. Simple momeli politicianiste în a­jun de retragerea dela putere. Și visuri în revărsări de ziuă pentru ascultătorii de la radio. ALEX. VIȘAN «^ÎNSEMNĂRI* Un ziar de dreapta, dintre acelea sprijinite de d. Inculeț, publică in ■fruntea paginei l­a titlul. Farsa naționalismului liberal. „Nu mă bucură de­loc — începe autorul — că sunt silit să eviden­țiez falsul patriotism al partidului liberal la răspântia grea la­ care ne găsim. E greu să te desminți singur. Intr’adevăr, m­ai mult decât a cri­tica „opera de guvern“ a liberalilor, noi am sprijinit-o, crezând, cu încă­pățănare, că d. Tătărescu nu va pleca dela putere fără cel puțin a deschide unele drumuri noui reven­dicărilor naționaliste ale țării". Simplu. Cât despre „încăpățâna­rea“ de a susține guvernul, vice­președintele consiliului are justifi­cative la dosar. ..Viitorul“ e furios pe cele petre­cute la Muscel. Și pe bună dreptate, căci metodele barbare din viața po­litică au atins se pare extrema li­mită. Numai că oficiosul guvernului prea vrea s-o politicianizeze întâm­plarea de la Topoloveni. E imprudent fiindcă de călcâiul moralistului de la „Viitorul“, stau crimele politice de la Buzău și de aiurea. Stau deopotrivă cele făptui­te de liberali și prin toleranța libe­rală. lét Convorbirile dintre d-nii și Van Zeeland WASHINGTON, 29. (Rador). In cursul dimineții, d. Van Ze­eland a avut întrevederi cu d-nii Hull, șeful departamen­tului de stat și Morgenthau, șeful departamentului Tezau­rului. La amiază, d. Van Zeeland a fost primit de președintele Roosevelt, care l-a reținut la dejun la Casa Albă. In cercurile financiare se precizează că în cursul aces­tor întrevederi nu s’a ajuns la nici o hotărîre comună, deoa­rece nu s’au făcut decât expu­neri de puncte de vedere. Huli A­UR! Câteva date interesante Timp de 6000 ani omul și-a vân­dut casa, pământul și produsul său în schimbul aurului. Pentru aur s’au întreprins atâtea fapte mari în omenire, s’a trecut oceanele, s’au descoperit noui continente, s’au produs războaie și s’au pierdut a­­veri imense. In ultimul timp lumea și-a pus întrebarea dacă acest me­tal, zis prețios, sare sau nu vre­ o va­loare oarecare. Și asta fiindcă as­tăzi e foarte mult aur în lume și oa­meni nu știu ce să facă cu el. Cei de la cârmuirea statelor rămân uluiți, fiindcă li se pune în față un mare paradox: cu cât crește cantitatea aurului cu atât lucrurile de trebuin­ță sunt mai scumpe. Până la desco­perirea Americei de către Colum­bus omenirea avea nevoie de 20 mii., unii anual. In sec. XVI cantita­tea aceasta sa sporit la 100 mii. Când pe tronul Angliei s’a suit regina Victoriei, exact cu 100 de ani în ur­mă, exploatarea aurului a atins 1568 mii.­ unti. In 1931 cantitatea­­ aceasta a atins 2000 mii. unți. Astăzi numă­rul unților s’a ridicat la 4535 mii. unți. Din asta se vede că sporul din ultimii cinci ani e mai mare decât cel al secolelor trecute laolaltă. In afară de platină, aurul e singurul metal care nu ruginește, nu se pier­de cu nimic. Se cunosc obiecte de aur­ din vremea caldeilor, deci cu 3000 ani în Clor. Aurul nu poate fi distrus, e etern. Cele mai vechi po­vestiri grecești amintesc de căuta­rea acestui metal scump. Hercules a pornit spre ostrovul Hesperidelor de unde a adus mere de taur. După câte se pare Hesperidele sunt insu­lele Canare, iar merele de aur, por­tocalele de­ azi. In timpul lui Homer fierul era mai scump decât­­ aurul. Aurul se put­ea căpăta cucerind pă­mântul, fierul era un dar al zeilor. Se știe însă că grecii acelor timpuri cunoșteau numai fierul din căderea meteorilor. Și astfel la Micense erau vase de aur pentru masă și inele de fier. Atenianii și-au avut minele lui­de aur în Tracia, iar romanii în Spania. Pentru aur aceștia din ur­mă ,s-au luptat cu Cartaginu­l până ce aceasta din urmă a fost distrusă. Europa medievală își procura aurul din Balcani, Bohemia și Spania. A­­cum 700 ani venețianul Marco Polo a pornit într’o călătorie spre Răsă­ritul necunoscut. La întoarcere Polo era așa de jer­pelit, încât­­ nimeni nu vroia să mai vorbească cu dânsul. Când însă a a­­rătat bucățile sale de aur a început să fie invitat în saloanele societății înalte. Pretutindeni Polo povestea despre minunățiile Orientului, des­­pre mătăsuri, varietatea culorilor, păsările încântătoare, însă­ oamenii din jurul său nu vroiau să­­ asculte de altceva decât despre aur. Polo povestea despre pagodele de aur, despre nisipul aurifer din apele O­­rientului, despre dinții de aur ai oamenilor din acele părți ș. a. Aventurierii din toată lumea s-au­­ adunat la Veneția, pentru ca cu co­răbiile venețiene să poată pleca în Orient. Conții din Veneția însă i-a alungat astfel că doritorii de aven­turi au căutat altă cale. Astfel portughezii au descoperit calea spre Orient pe la Capul Bunei Speranțe. Intre timp prinții, baro­nii și episcopii aveau nevoie de mult aur. Oameni șireți au folosit acest lucru, începând să procure aur prin mijloace magice. Rezultatul a fost că au pierdut banii învestiți în astfel de încercări. Dacă alchimiș­­tii n’au descoperit laurul în mod ar­tificial au găsit insă alte lucruri fo­lositoare omenirii. Astfel a fost cu alchimistul Boettger, Boettger fiind închis într’un castel pentru a pro­duce aur a descoperit porțelanul. A venit apoi la rând Columbus, care a pornit de asemenea să caute aur în spre Apusul lumii europene. După descoperirea Americei a pri­mit Spania atâta aur cât a dorit. Cantitatea aurului din peninsula iberică a sporit de 36 ori. In același timp însă au sporit prețurile la lu­crurile de primă necesitate de trei ori. In urma scumpetei populația sărmană murea de foame. întreg sec. XIX e un secol pentru descope­rirea aurului. In primul rând a fost California în 1849, apoi Australia în 1851, Africa sudică în 1884 și Alas­ka 1896. In cele din urmă au venit la rând descoperirile din Rusia. In ultima vreme cantitatea auru­lui descoperit a crescut neîncetat. America și Canada produc de două ori mai mult aur ca înainte, Rusia de două ori mai mult. In urma ace­stor fapte la bursă a intervenit pa­nica și băncile au trebuit să cumpe­re aur în valoare de 400 milioane li­re sterline (peste 500 miliarde lei). Nimeni nu șt­ie însă dacă operațiile acestea vor fi bune sau rele. Tie scumpa tara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. Nicolae Filipescu Armand Călinescu Cu prilejul sărbătoririi sale Eram acolo, în Cameră, când d. A. C. Cuza, cu vorba lui pel­­tică, i-a spus zâmbind: Char­mant Călinescu... Nu-mi amin­tesc dacă a spus-o ca să dimi­nueze pe tânărul lui coleg, așa cum a făcut-o pe vremuri Pe­tre Carp când a vorbit de elevul Duca, sau a făcut numai o glu­mă amabilă, îndemnat și de un anumit spirit epigramic pe ca­re d. Cuza îl cultivă încă, îmi amintesc însă de aprobarea spontană care a tresărit în mulți dintre noi: Da, are drep­tate Cuza. II est charmant... De un farmec special însă... Nu acel farmec de impresiu­­ne pe care a încercat să ni-l sugereze președintele de vârstă a parlamentelor noastre. Dom­nul Armand Călinescu nu are farmecul acela obișnuit în care intră, ca într’o rețetă farma­­ceutică curentă, o doză de tine­rețe roză în obraz, plus zâmbet proaspăt, plus voie bună ama­bilă, destilate toate într’un ace­­laș fără de prihană albastru sufletesc naiv... Complexul lui sufletesc știe să destileze câte­odată și câte o picătură de ve­nin, — bine­ dozată și adminis­trată când trebue, știe să zâm­bească d. Armand Călinescu, de multe ori însă zâmbetul lui nu are deloc darul de a încân­ta pe cel căruia i se adresează; D. Armand Călinescu n’are ni­mic naiv întrânsul, iar tinerețea lui — din păcate din ce în ce mai relativă — înseamnă uneori o atât de supărătoare luminoa­să ripostă spirituală, că, uneori, adversarii lui cari beneficiază de avantagiul patriarhatului parlamentar, sunt nevoiți să-i amintească, ca d. Cuza, de un anumit raport de vârstă... Farmecul lui constă în altce­va, el rezultă din echilibrul u­­nui talent oratoric care nu cade în păcatul nici unei exagerați­­uni verbale, în măsura cuvân­tului lui, în pregătirea lui, în seriozitatea lui. Poate cuvântul farmec nu­ se potrivește. Cuvântul „abili­­­tate” în sens de talent, pregăti­re, și înțelegre a momenului politic, i s’ar potrivi mai bine. De abiltate mai cu seamă dat dovadă în toate manifestă­a­rile sale, pe toate terenurile de sport și luptă a învălmășelilor noastre politice. O abilitate ca­re până acum nu s’a desmințit și care promite să nu se des­­mintă. D. Armand Călinescu este u­­nul dintre puținii oameni poli­tici care a reușit să dovedească că ponderațiunea și subțirimea pot merge împreună cu calită­țile de bun elector. A reușit să dovedească la Argeș că poți fi popular, în cadrul unui partid politic puternic, și fără promis­cuități de ținută și de limbagiu. Poate secretul reușitei lui în toate direcțiile stă, în afară de abilitate, în energia și tenacita­­abilitate, în energia și tenacita­­cari constituesc osatura firii lui și cari lipsesc, amândouă, din rețeta psiho-farmaceutică a far­mecului obișnuit. Anteu Pe aleele expoziției din Paris Metalul si lemnul In toate Pavilioanele­­ Expoziției există metal în afară­ de Pavilionul Lemnului. In toate Pavilioanele Ex­poziției există lemn în afară de Pa­vilionul Metalului. Să vizităm mai întâi, Pavilionul Metalului. Este în­treg construit din metal și din sticlă. Toate metalele vechi s­au noi, și-au găsit întrebuințarea: ferul, oțelul fonta, alama, alama, plumbul, alu­miniul care are în altă parte pavi­lionul său, oțelul inoxidabil, niche­lul. Construcția, decorul și mobila acestui pavilion sunt de asemenea di­n metal. Singure tapetele nu sunt din metal — căci cauciucul își are și el locul său în viața modernă, așa după cum o atesta marele pavi­lion. Iată câteva precizări: Palatul cu­prinde la parter, o sală de expoziție terminată cu o cupolă, adevărată cupolă de oțel susținută în gol de­­ un stâlp realizând astfel aplicația unei noi tehnice de cherestea meta­lică. Totul e acoperit de zinc și a­ramă. Pereții pe care nu-i atacă nici­­ aerul, nici apa de mare, nici acizii sunt lăcuiți pe dinafară și decorați în interior. In fața intrării princi­pale, o statue de bronz reprezintă fierarul la lucru, executată de Syl­vestr­e și turnată de Suse. O poartă de intrare mânată prin brio ușe alunecătoare de 12 m. înăl­țime, din fer călit și bronz. La dreapta, în pavilion, furniturile de oțel inoxidabil. O rampă metalică un apartament medical, un birou, o bucătărie, un bar, o sală de opera­ție... Totul de oțel... Mai încolo pe­reți îmbrăcați în nichel și oțel s­chelat. Geamlâcuri mari pentru­ de­monstrația practică a „tâmplariei metalice”. Apoi în cupola centrali­, admi­rabilele tucruri­i artistice de la Le­­blanc-Bardebienne... In tindă, mar­chitănării, nituri de uși, chei, își ex­pun varietățile lor arămii, nichelate, bronzate, pe pernițe îmbrăcate un metal de culori încântătoare mer­gând dela verdele pal până la roșul închis. Iată și pe fabricanții de ar-Această manifestație e plină de elocinț­ă Dar, ca și cum s’ar fi temut de caracterul hotărît al demonstra­ției sale. Metalul ironizează și ia în râs pe „Ch­arcot" care rămăsese prin experiență apărătorul încăpățînat al lemnului în construcția navelor. ^ el.„Noua teh­nică ne impune” afirma i­ș Intr’ad­evăr, lemnul are de spus cuvântul său. S și în fața Palatului Metalului, poarta monumentala de lemn de­ la Alma pare că-1 ironizează la rândul său. Care este materia din care, în afară de lemn,­­s’ar fi putut realiza o­­ asemenea construcție? „Admirați mai curând acești doi mari piloni de câte 50 metri, la o depărtare de 15 metri, între cari se desfășoară, scara monumentala care duce la o vastă platformă. Din acest pilon superior așezat la 6 metri de pământ se desfac patru punți: două dintre ele primesc vizi­tatori ce vin prin avenue W­ilson și avenue Montaigne. Celelalte doua, se unesc într-un arc mare strabatand dintr’o singură aruncătură de 10 me­tri întindere Pont de l'Alrica care m­­âne în afara Expoziției. Ați tațcles îesigur, cu o bârnă turnanta și 10 metri de întindere... o s’o faceți dv. din metal și beton armat ? Dar trebue să întrerupem pledoa­ria pro domo a Porții de Lemn, fiindcă lem­nul este la loc de cinste ln Expoziție. Se găsește în toate pa­vilioanele franceze și în toate­ pavi­lioanele streine, la Statele Unite ca­­ și la Finlanda, la Danemarca ca și la­ Carnada, la Japonia ca și la Aus­tralia, în U. R. S. S. ca și în Italia, în Germania ca și în Anglia. . In mod oficial este expus în Pa­vilionul Clădirii, al Mobilierului, al Artiștilor Decoratori,­­al Uniunii Ar­tiștilor Moderni... dar d­. Liautey a găsit că numai atât nu-i de ajuns. Căci știe că există lemn în Centrul Coloniilor, și pretutindeni aiurea, chiar când este ascuns de cele mai savante tencueli. Și socotește că lem­nul este una din cele mai însemnate bogății ale țării noastre și că gene­ralizarea întrebuințării sale se cere­­ neapărat. Acesta este motivul pentru care s’a pus nu prima piatră, ci prima bârnă­­ a Expoziției lemnului, orga­nizată de serviciul Apelor și Pădu­rilor. Frumosul palat al lemnului, folositorul cămin cultural și plăcu­tul han al tinereții alcătuesc cele trei elemente principale. Ce conține această Expoziție? Lucruri de con­vingere. Palatul Lemnului e hărăzit să a­­rate măreția acestui material care păstrează pentru ziua de mâine mari surprize. Și iată ca o manifestație de întâmpinare: Frescele lui Deca­­ris.Un concurs care pune la întrecere numeroși candidați a­u ales zece an­sambluri de mobilier modern care, pentru a fi admise, au trebuit să fie executate în lemn masiv și să în­lăture orice imitare a vechiului stil atât în linie cât și în decor. Un­ apo­stol al lemnului mi-a făcut o decla­rație entuziastă. — Lemnul, domnule, e viitorul, poate să se impregneze, să se întă­rească să se coloreze. Vaporii de apă Îl fac elastic. Germanii, cari n’au plută, fac din el dopuri elastice. Și apoi lemnul poate să se stabilizeze. — Vorbești în termeni teh­nici pentru a te putea înțelege. — Iată un exemplu, d-le, frasinul e un lemn de rotărie. Se îndoaie, se impregnează, a luat o formă hotă­­rită pe care vrei să i-o dai, și astfel e stabilizat. NI rog să mă însoțească, în vizită, căci simt că se va prelungi. — Aici e expoziția pădurii france­­­ze, laboratorul lemnului, reînpădu­­rirea Franței. E o problemă de in­teres general, pentru protecția­ con­tra accidentelor climatice și căderi­lor de ploi abundente care aduc inundațiile. „Dar nu e decât lemn aci. Și asta-i Expoziția Apelor și Pădu­rilor. Priviți­, acest acvarium. Iată aici pești de cultură și aici pești săl­batici. Și această scară a cărei in­frastructură luminează prin­­ raze infra-roșii, degajate de propria sa lumină. Se pot făcea lucruri fru­moase, nu? Iată pasta de hârtie și celelalte produse secundare ale lem­nului, rușinoasele. Dar iată-ne în aer, liber, întreb la rândul meu: — Și luntrile astea ce au deosebit în ele? — Funcționează cu gazul pădu­rilor. Căci acesta-i viitorul. La o pro­ducție totală de 30 milioane steri, 10 milioane sunt disponibile pentru carburație. Atâtea automobile, auto­mobile mari care cheltuiau pentru o etapă oarecare 50 franci pentru ben­zină, cheltuesc acum 7,50 franci pen­tru lemn în urma echipării cu un motor gazogen. — Și ce marcă sunt aceste auto­mobile? Robert Lange Continuare în pag. ll­ a <

Next