Epoca, aprilie 1938 (nr. 2742-2760)
1938-04-06 / nr. 2742
X ftâ No. 2743 2 Lei te REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI, PASAGIUL ROMAN (INTRAREA PRIN CALEA VICTORIEI) • RECLAME ți INSERȚII S* primase la administrația statului si la toata agandla da publicitate Telefon: 3.82.11 Director: GRIGORE N. FIUPESCU Miercuri 6 Aprilie 1938 Fondat în anul 1885 de NICOLAE FILIPESCU Tie scumpa tara, puterea mea de muncă și puterea mea de iubire. • Nicolas Filipescu DUPA CINCI ZILE Tocmai când ne pregătiam să însemnăm în câteva cuvinte ce aduce noul guvern, bineînțeles potrivit felului nostru de a vedea, ne-a sosit adresa de suspendare pe timp de cinci zile. Acest termen fiind scurs ne reluăm azi apariția. Dar vremea pe care o străbatem nu mai îngăduie revenire asupra unor fapte atât de vechi, de acum cinci zile! Prin urmare nu vom spune ce aduce nou, noul mai guvern. A și început, de altfel, s-o vadă toată lumea din activitatea lui, și întârzierile în aceste considerații ar fi inutile. De la deducțiile trase de felul constituirii lui, am trecut, în cinci zile, la primele schițări de activitate nouă. Vom spune, însă, ce am dori să fie noul guvern, ce am dori să fie intr’o măsură mult mai precisă decât ultimele guverne. Primul guvern Tătărescu — cel de patru ani — n’a realizat nici un sfert de ceea ce ar fi stat în posibilitățile lui să realizeze, din pricina unor neînțelegeri prelungite în partidul pe care se sprijinia guvernul. A fost un joc obositor, un nesfârșit șir de nepotriviri ideologice, ascuns în savante formule înșelătoare de suprafață, care a cășunat intereselor generale. Cum a trăit și cum a murit al doilea guvern Tătărescu, se știe. Nu este nevoie să insistăm nici asupra realizărilor scurtului guvern Goga. Primul guvern prezidat de I. P. S.S. Patriarh Miron Cristea, n’a avut decât o limitată, după cum s’a misiune putut vedea și din declarațiile oficiale făcute zilele trecute. El nu putea râvni la aplicarea unor planuri de respirație mai largă, pe teren. Odată misiuna lui tranzitorie îndeplinită, acest guvern s’a retras, făcând loc celui de al doilea guvern prezidat de I. P. S. Patriarh Miron Cristea, de data aceasta guvern de lucru pe noua temelie așezată, și sperăm, de durată. E cea dintâi dorință pe care o legăm de acest guvern nou Desele schimbări de guverne nu sânt prielnice realizărilor. Chiar cu un program de lucru de mai înainte determinat pentru câțiva ani, prea schimbări în conducere de se încurcă și întârzie. Sperăm, apoi, să identificăm cea mai deplină unitate de acțiune în mișcările noului guvern. Pe teren economic sântem, în această ordine de idei, în fața unei situații noi. Conducerea unică a Băncii Naționale și a ministerului de industrie, va favoriza o acțiune mult mai unitară. In orice caz nu vor mai fi dăunătoarele întârzieri și oscilații de până azi provocate de conflictele de opinii dintre titularii ministerului de industrie și conducerea Băncii Naționale. In viața economică siguranța mișcării și ritmul accelerat îngădite acomodarea și cu regimuri severe, cari devin astfel preferabile unor regimuri teoretic de mai multă înviorare dar pe teren asfixiante din pricina încetinelilor, a confuziilor și a directivelor contradictorii. De altfel acțiunea unitară și de durată constituie o poruncă în toate domeniile de activitate, și fără respectarea ei vom rămâne pe loc. îndemnuri bune Ministerul Agriculturii condus de — un om la locul lui - așa cum spun englezii și cum nădăjduim că o să fie de azi înainte, — a dat prin radio sfoară prin țară, că față cu seceta cu care se inaugurează anul agricol, să se grupeze ogoarele, precum și alte îndemnuri bune ca să se rețină pe cât este cu putință umezeala de pe urma iernii. La aria veche cântată încă de la închegarea Principatelor Unite că: „țările române ar fi pline de bogății nedesfundate, că sub umbra acestor afirmații se tot întinde coarda cheltueleor și că unsoarea pământului se cheltuește în străinătate (Marțian 1864), „Țăranul român” 18 Februarie 1862 spune: „la noi totdeuna prețurile pe grâu sunt bune, când este lipsă în alte țări, bogăția noastră atârnă de lipsa și nevoile altora”. In realitate spuneau pe atunci bătrânii, am fost și suntem o țară săracă, a cărei producție atârnă, nu numai de munca omului ci și de nestatornicele împrejurări „atmosferice”. Cum nu plouă la timp, sărăcia este în bătătura sătenilor și e nevoie de împărțit păpușoi. Cine n’are pus la o parte o rezervă pentru caz de nevoie, e sărac. Să’l facem să fie bogat. Oamenii de știință au găsit leacuri de aținut calea secetei. Și anul trecut ne-a încercat seceta în timpul regatului porumbului. D. Secreanu a arătat la radio că în județul Buzău la un proprietar, păpușoiul era la înălțimea omului, acolo unde s’a arat, grapat cum trebue, și la ogoarele vecine ale sătenilor, era abia de o palmă și se uitau la cer, ca să vină mântuirea. La inerția lui, să-i opunem o voință și dragoste părintească, să-i amintim că e scris undeva: „Dă din mâini dacă nu voiești să te îneci”. Dr. ALEX. MANOLESCU 0 p 1e Absente prelungite Alt incendiu ori, alt sat distrus. Vântul a fost de data aceasta mai tare și au ars peste o sută de gospodării. In sate, casele nu sunt chiar lipite zid de zid. Grădini și curți largi despart gospodăriile și această împrejurare ar trebui să împiedece repede propagarea incendiului. Dar scânteile duse de vânt găsesc în cale învelișuri de pae și trestie iar despre un serviciu de apărare contra incendiilor organizat în satele noastre până azi, în anii fără firului, nici pomeneală. Când dă Dumnezeu foc, casele țăranilor ard ca niște biete cutii de chibrituri. Atât de în urmă am rămas în această direcție, încât până și ideea luptei pentru stăvilirea incendiilor, pare o glumă. Și totuși sunt la sate primari, notari, jandarmi, preoți, învățători, perceptori, agronomi, ingineri silvici. In opt decenii de civilizație toată această lume, inclusiv prefecții, subprefecții și inspectorii de toate categoriile, nu s’a gândit niciodată să organizeze măcar o cât de rudimentară asanare rurală contra incendiilor. Nu trebuia să se inventeze în această materie. Mai sunt sate și prin alte țări, și sunt și pe-acolo incendii. Erau doar de copiat măsuri elementare de apărare. N’a fost vreme pentru astfel de nimicuri. Un cititor ne întreabă dacă n’a sosit vremea unui regulament al construcțiilor și la sate. Să nu se mai îngădue, de pildă, clădiri noui, cu acoperișuri de pae ori stuf. Acesta este un basm pentru secolul viitor. Am cere, deocamdată, mult mai puțini un început de organizare, care în zilele de încercare, să înlocuiască panica și mâinile încrucișate, cu încercarea de stăvilire a incendiilor. Să nu se treacă, măcar acum, prea ușor, peste jalea satelor pustiite de incendii. Prea ne dăm dureroase certificate de nepăsare, prea doivedim pe teren absente în contradicție flagrandă cu programele și cu bunele noastre intenții. ACORDUL anglo-italian ment la realizarea unui asemenea acord. * LONDRA, 4. (Ager). — Sunt că nimic nu se opune în acest mod bune motive să se creadă aici că acordul anglo-italian ar putea fi încheiat chiar la sfârșitul acestei săptămâni. Nu este exclus ca d. Chamberlain să poată face o declarație în această privință Vineri la Camera Comunelor. S-ar realiza astfel marea dorință a d-lui Mussolini, ca acordul angloitalian să fie realizat înainte de sosirea cancelarului Hitler la Roma, la începutul lunei Mai. Se înrădăcinează tot mai mult credința că acordul anglo-italian va da loc după aceia unor negocieri între Franța și Italia, pe baze aproape identice. In adevăr, Anglia dorește ca acordul italo-britanic să fie dublat cât mai repede de un acord între Roma și Paris. Se crede LONDRA, 4. (Rador). — In legătură cu svonurile despre apropiate negocieri între Franța și Italia, asemănătoare cu acelea care au loc acum la Roma între contele Ciano și lordul Perth. „Times” scrie: De fapt, până astăzi tot ce se poate semnala este că guvernul englez a ținut foarte exact în curent guvernul francez cu progresul negocierilor de la Roma. Totuși, scrie „Times”, interesul Romei și al Parisului la încheierea unui astfel de acord este prea vădit, pentru a nu privi cu optimism posibilitatea unui aranjament între cele două țări. Repaosul duminical Pentru ca repaosul duminical să devină faptă, s’a dus din partea câtorva buni creștini o adevărată luptă în presa românească. In nenumărate rânduri, Prea Cucernicia Sa Arhimandritul Scriban a scris în „Epoca” împotriva acestei fărădelegi, împotriva nerespectării odihnei de Duminecă. Cuvântul răspicat al Prea Cucerniciei Sale nu s’a răspândit în pustiu, ci a avut în parte ecoul trebuitor. S’au luat, mai ales în ultimul timp, măsurile cuvenite împotriva acelora cari nu respectă ziua Duminecei. Mai de voie, mai de nevoie, negustorii au înțeles să tragă obloanele prăvăliilor, în zilele de sărbători; — unii însă, mai hrăpăreți, lăsând totuși deschisă câte o ușă dosnică, în pofida strășniciei legii și vigilenții poliției; încet, încet vor înțelege toți negustorii, toți vânzătorii mai mari și mai mici că se cuvine respect în totul legii care orânduește acest repaos duminical. Am mai scris și altădată în acest ziar despre strășnicia cu care se respectă în alte țări odihna de Duminică. Am arătat cum, de pildă în Germania, nu vei găsi deschis niciun magazin, nicio prăvălie, decât restaurantele și acestea numai în vremea meselor de la prânz și seara. Nici chiar debitele de tutun nu sunt deschise, pentru vânzarea produselor acestora fiind așezate în colțuri de străzi numeroase automate. In diminețile sărbătorilor bisericile sunt tipite de credincioși, iar în după amiezile sărbătorilor au loc diferitele adunări, serbări, exerciții sportive, ec. Pomenit despre biserici, spre a se înțelege că odihna de Duminecă nu însemnează numai odihne de o săptămână, — ci și odihna sufletului, — odihnă ce nu poate fi desăvârșită fără pioasa reculegere în fața altarului, de unde pornește cuvântul de învățătură al Mântuitorului. Numai acolo, în biserică, omul este smuls din vălmășagul luptelor și sbuciumărilor de tot felul, numai acolo, în fața altarului se strecoară seninătatea în sufletele drept-credincioșilor, numai acolo sânt ucise patimile care ne mințise, — numai în întunecă biserică ne primenim cu înviorarea trebuitoare sufletelor noastre. De unde urmează să vină pilda și îndemnul spre cercetarea sfintei biserici, măcar în zilele de sărbători? In primul rând dela preoți și apoi dela slujitorii școalei. Intr’o vreme, am numărat cu prilejul unei manifestări pe ulițele Capitalei, intr’o Duminecă, nu mai puțin de 120 de preoți — (am scris la vreme despre aceasta). Deci 120 de preoți lăsaseră sfintele biserici zăvorite, spre a fi în fruntea convoiurilor politice, care cereau: „Jos guvernul”, etc., etc. Mii de învățători îngroșau rândurile manifestanților, în loc să se găsească la biserici, cu școlarii lor, dând cu aceștia răspunsurile la sfânta liturghie, — așa cum îmi amintesc eu că se făcea acum trei decenii în satul meu. Astăzi, treburile se vor schimba: preoții și învățătorii vor sta la locurile lor, la datoria pe care sunt chemați să o pliniască. Dar, dacă cei de la sate au pornit pe calea cea dreaptă, mai sânt mulți la orașe cari nesocotesc odihna de Duminecă. Opt școli secundare, numai din Capitală, și-au convocat comitetele școlare și adunările generale pentru Duminecă, 3 Aprilie, — între orele 9 și 12. De ce, mă rog, între orele 9 și 12 și nu între orele 3 și 8 — de pildă?! Ar pierde oamenii spectacolele sportive, teatrele și cinematografele?? Să fie acestea mai de prețuit decât grija de școala unde odraselele își caută învățătura și buna creștere?? Cine înțelege așa, — fos așa! Conducătorilor școalelor nu le este îngăduit însă nesocotirea odihnei de Duminecă. Se află astăzi în fruntea Ministerului Educației Naționale o măreață figură bisericească, un cărturar de seamă, P. Sa Episcopul Nicolae Colan. Cuvântarea ținută de către P. Sa, cu prilejul instalării la Ministerul Școalelor și al bisericei, ne-a mers deadreptul la inimi. A vorbit cu căldură, cu duioșie, dar și cu hotărîre. Printre primele hotărîri ale P. Sale o așteptăm cu toată încrederea și pe aceasta de a rândui închiderea porților școalelor în zilele de sărbători, când ușile bisericilor stau deschise. Nici un elev să nu stea în școală în dimineața zilei de sărbătoare, ci la biserică. Nicio adunare, de orice fel ar fi ea, între zidurile școalei în diminețile zilelor de sărbători. Repaosul duminical să fie al tuturor, — fără excepție, fără păsuire sau tocmială ! N. D. PETRESCU-ZOIȚA Inspector g-1 școlar Suveranul Egiptului „ușor indispus“ CAIRO, 4. (Rador). — Regele Faruk este ușor indispus. In aceste condițiuni, corespondentul Agenției Reuter crede că Suveranul Egiptului nu va putea să primească înainte de Miercuri pe primul ministru Mahmud Pașa, care, după cât se pare, va supune aprobării regale o ușoară remaniere a guvernului. m atm U UMBRE ȘI LUMINI MICI DEOSEBIRI Marea cea Neagră și sălbatecă, să se „Dreptatea” de ori caută un râs",«*. ° 6TIM *" ^ “' puns întrebării dacă într’un eventual nou război mai poate fi vorba despre o înaintare fulgerătoare a Germaniei. Răspunsul este negativ. Această concluzie se întemeiază în special pe următoarele cifre comparative: „In 1913, în milioane de tone se producea: Germania Rusia Cărbune 208.0 36.0 Așadar în 1913 Germania producea de șase ori mai mulți cărbuni, de trei ori și jumătate mai mult fier și oțel decât Rusia care, peatunci nu avea superioritate de cât în ce privește producția de petrol. Astăzi însă situațiunea s’a schimbat considerabil în favoarea Rusiei, după cum rezultă din acest al doilea tablou pentru 1936, dat tot în milioane de tone. Intr’o ordine de idei apropiată desprindem următoarele din revista „Țara Noastră”: „Ultimele întâmplări europene, care au instalat Germania la Brenner și am coborât-o pe Dunăre la vale, la numai câteva sute de kilometri de granița românească dela Vest, ne trezesc dintr’un splendid vis de siguranță diplomatică pe hârtia prefăcută în inutile și duioase petece fără valoare. Iar colosul de la Răsărit, care trăiește clipe penibile, dar care se poate regăsi în scurtă vreme, smuls din nebunie și reîntors, în sfârșit la testamentul lui Petru cel Mare, atârnă ca o apocaliptică sabie peste destinul românesc. Capriciul expansiunii române a vrut ca aici la gurile Dunării, cu fața spre reia se rotunjește ca un imens balaur, oceanul slav, cu tendințele lui culturale, politice și geografice. Mâine sau mai târziu, când experiența bolșevică se va lichida, înecată în propria ei neputință, lumea slavă își va dribui din nou legăturile de altădată, înodtind o istorie de forță și voință imperialistă. Privilegiile de cari se bucură Rușii albi în țările slavone din vecinătatea noastră, sunt avertismente pentru unitatea slavă a viitorului“, IN UNGARIA Și, în sfârșit, poate că au oarecare legătură cu cele de mai sus și următoarele: „... In ultimul timp însă, au intervenit două evenimente, pentru a produce o nedumerire și chiar o tulburare în opinia publică ungară. Prin anexarea Austriei, relațiunile dintre Germania și Italia au devenit mai reci, iar în ce privește Ungaria, vecinătatea Germaniei a trezit acolo îngrijorări legitime asupra soartei Ungariei. Căci ea va trebui să aleagă între două posibilități: de a rămânea independentă (căutând prietenia Micei Antante și a Franței), sau de a se înfeuda complect și definitiv Berlinului, pierzăndu-și independența, dar nutrind speranța (în cazul unei problematice victorii germane) de a-și mări teritoriul. Și poate nu fără sens și legătură cu ultimele evenimente, mișcarea nazistă 171 Ungaria a luat un avânt neobișnuit. La alegerea parțială de la Lovasberény, (care a avut loc Duminecă), pe neașteptate, candidatul hitlerist a repurtat un succes strălucit. Partidul național-socialist ungar (inexistent până acuma) a lucrat la această alegere cu un aparat uriaș. Guvernul ungar se găsește la un greu impas. El va trebui să aleagă și încă în grabă dintre cele două orientări pentru a proceda în consecință“. Citatul este din „România Nouă” dintr-un articol semnat de d. George Ohabeanu. Fier 16.6 4.6 Oțel 17.6 4.9 Petrol 0.18.6 Germania Rusia Cărbuni 158.38 120.90 Minereuri de fier 6.65 27.06 Fontă 15.30 14.31 Oțel 19.17 16.33 Petrol 0.44 26.34 LUMEA SLAVA Moda In medicina de Dr. P. ROBESCU Când zici „moda” ți se naște imediat noțiunea de îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească adoptată într’o epocă de timp, sau noțiunea de mobilierul locuinței, sau de oricare altă manifestație a vieții. Când zici „moda în medicină“ ți se pare ceva anormal, ceva ce nu se raportează și nu se potrivește de fel cu știința nobilă pe care o posedă o mică parte din muritori și pe care o pun în nespus de mare valoare manevrând-o pentru readucerea sănătății pierdute în corpul suferinzilor. Și totuși, or cât de opuse s’ar părea aceste două noțiuni „moda“ și „medicina“, ele se întovărășesc, de fapt, foarte des, fac o împerechiere pe care o întâlnești de câte ori nici nu te aștepți, și formează unul din principalele capitole ale practicei medicale, capitole în care medicul și bolnavul sunt în perfect acord. — Adică, cum de perfect acord, Doftorașule? Ce?... Este oare vreo divergență între ordinul medicului și supunerea bolnavului la tratament? — Este, ba încă foarte mare. De foarte multe ori bolnavul VREA să ia cutare doctorie. In mod curent, bolnavii sunt urmăriți de o ideie, de o sugestie dată de o doctorie sau de un tratament de care au auzit fie dela un prieten, fie din reclamele gazetelor, fie din svon public. Cine nu-și aduce aminte de „minunata“ ciupercă japoneză, a cărei zeamă stricată și acrită s’a băut cu atâta frenezie de o mare majoritate de lume? O fi folosit la ceva „ciuperca japoneză“? Nu se știe. O fi făcut vreun rău? Sigur că da. Pe de altă parte, știința modernă, cu marele, enormul progres pe care l-a făcut de la răsboi încoace, a deschis noui căi de cutarisire, puse pe baze de analize, de descoperiri noui, de specialități medicinale, cari toate, adeseori contribue la formarea modei în Medicină. Bunăoară moda tensiunii. Azi, toată lumea își ia tensiunea; toată lumea vorbește curent de tensiune- toată lumea știe că tensiunea 13 este mică iar 23 este mare. Ba ceva mai mult, nu este om care să nu se vaite de vre-o suferință, și care să nu-și fi luat, cel puțin odată, tensiunea. Oare, asta nu este modă? Sunt bolnavi de la țară cari vin la doctor, și după ce s’au supus la examenul amănunțit al cercetărilor de rigoare, cer medicului să vadă cum „merge sângele“. Ce știe bolnavul acela de rostul tensiunii?... El cere să i se „pună mașina“ pentru că a auzit de ea, pentru că este de modă. Ba sunt și clienți cari, cum intră în cabinet, fără să spună pentru ce suferință au venit, te întreabă, de la ușe, dacă ai aparat de tensiune... Și cum moda cere să se ia tensiunea, fiecare medic are un aparat de acesta. — Și eu mi-am luat-o, Doftorașule! — Apoi, vezi, Nene Costache, că și dumneata păcătuești, ca toți?... Și, mă rog, pentru ce ți-ai luat-o? Nenea Costache rămase, o clipă, încurcat. Ochii lui albaștri ca peruzeaua umblau nehotărîți încoace și în colo, și la urmă, se decise: — De!... Știu și eu de ce?... Mi a tot bătut capul, Mita. — Ce-ți spusei eu?... Modă!... Dar dacă mergem mai departe vedem cum moda influențează enorm și felul de tratament al bolilor. Un tratament clasic, al unei boli care nu se poate cutarisi decât sufere fel de fel de schimbări. Unul dupe altul, leacurile clasice sunt lăsate la o parte și înlocuite cu preparate noui, ale căror reclame acopere birourile medicilor. Odată, o doamnă care știa că am fost chemat la o prietenă a sa, m’a întrebat ce i-am dat, pentru durerile reumatice de cari suferea atunci. — Niște antinevrabice... Niște salieilat... — Cum, doctore, d-ta mai dai salieilat? Azi toți dau diplosul. Pe atunci, această doctorie era de modă; azi, a fost detronată de altele, și mâine vor fi și acestea detronate la rândul lor. Mulțimea are o psihologie foarte ciudată. Dorința de a ști a făcut ca o mare parte a mulțimii să caute să cunoască — sau să vrea să cunoască — în amănunt unele suferințe. Atunci, medicii gata au fost cu explicațiile, fie prin ziare cu cronici medicale, fie la Radio cu conferințe difuzate, fie prin atâtea publicații de medicină popularizasă le pună mașina la mână“ca numai prin anume medicamente, tă. Mulțimea a căpătat unele cunoștințe medicale, le-a memorat, dar nu le-a priceput cum trebuie pentru că îi lipsește baza științifică necesară. De aci, reclamele din ziare au făcut ca mulțimea aceasta, insuficient preparată și instruită, să creadă că dacă știe cum se numește medicamentul cu reclama în chestie, are dreptul nu numai să-l încerce, dar chiar să-l ceară medicului său, și să-l mai și recomande și altora... Parcă te-ai putea face doctor, și mai ales căutător de boli, de azi până mâine. — Atunci, ce să facem, Doftorașule? — Foarte simplu, Nene Costache: Să nu te cauți niciodată singur, să-ți faci un doctor de casă, să nu ți-l schimbi, or ce ar fi și mai ales, să asculți cu sfințenie ce-ți spune el. — Dar dacă și el este influențat de moda din Medicină? — Nene Costache dragă, prea mă întrebi multe și s’a terminat spațiul foiletonului. Cronica agricolă manBNNHHNHHH Standardizarea în horticultură In fața unei mari adunări de podgoreni și specialiști, d. I. c. Teodorescu, profesor de viticultură la Academia de înalte Studii agricole de la Herăstrău și șeful secției horticole și viticole din Institutul de Cercetări Agronomice, a vorbit despre standardizarea în pomicultură. Conferința sa a făcut parte din ciclul organizat de societatea Națională de Agricultură împreună cu Soc. Centrală Agricolă, care se țin în saloanele celei din urmă. Conferențiarul a pregătit acest subiect cu ocazia cursurilor cari s-au ținut la Institutul de Cercetări, pentru inginerii agronomi din toată țara. „Viticultura și pomicultura — început d-sa — nu mai sunt azi ramuri anexe ale agriculturii, ci specialități de sine stătătoare. Aceasta se vede nu numai în practica exploatării, cât mai ales în aceea a valorificării. Azi nu se poate vorbi de ele, decât sub prisma unei probleme economice“. In cele mai multe țări s-au luat măsuri pentru valorificarea produselor. Principiul să se exporte plusul de producție, pentru ca, în consumul intern, să se poată obține prețuri convenabile Dar produsele horticole sunt considerate în țările importatoare, ca produse de lux și li se pun taxe mari de import. Țările exportatoare sunt nevoite, astfel, să dea prime de export. După cum iau măsuri ca să se cultive numai varietățile nobile și se înlocuiesc chiar, varietățile de mare producție. Alte măsuri sunt limitarea zonelor de producție, obligativitatea condițiunilor de prezentare a mărfii, etc. Multe produse merg obligatoriu la cazan. „Blocajul“ este necesar pentru susținerea prețurilor și se practică în Franța unde se folosește și „suprablocajul” (oprirea de a se vinde vinuri mai tinere de trei ani). Este adevărat că fructele sunt mult cerute. Țările producătoare nu au încetat plantările și se prevede și în pomicultură întinderea lor prea mare In multe țări se scot unele specii și se înlocuiesc cu alte mai cerute. Numai calitatea salvează pe producător. Surplusul de recoltă este greu de valorificat. Se cer calități tipice și în cantități mari. Cine dă produse de soiuri prea diferite și în cantități mici, merge la ruină. De aci s-a născut „standardizarea“. Americanii au început standardizarea, trimițând pe piață mărfuri omogene, bine alese, bine ambalate și prezentate. Țările europene, i-au imitat. Șampania franceză e un produs standardizat. Asemenea piersicile și lămâile italiene; vinurile portugheze; merele și prunele de California; prunele de Iugoslavia; stafidele grecești; etc. La Rens și Eperney, se fabrică anual 20 de milioane sticle de șampanie. California exportă 5.000 de vagoane de mere de aceeaș calitate, iar prunele ei sunt 80 la kilograme pe când cele de Iugoslavia sunt 100-120, iar cele românești 200-240). Cu toată situația din Spania strugurii uscați de Almeria, — cunoscuți sub numele de struguri de Malaga, — se exportă în toată lumea. Bulgarii au creiat din Afuz-Ali, o varietate națională (Bulgari) din care exportă 3.500 de vagoane anual. Italia a uimit lumea cu fructele ei și a reușit să exporte 25% din producția totală. Statul a impus condițiuni drastice, pe care producătorii le respectă. In pomicultură și viticultură, standardizarea trebue să înceapă dela pom și de la viță, altfel nu se poate face standardizarea producției. Vinul, în special, este un produs care se potrivește la standardizare. Din regiuni precise, cu acelaș pământ, cu acelaș climat, unde se cultivă aceleași varietăți (după sortimentul specific regiunei) și se folosesc aceleași metode de vinificare, se poate scoate un vin standard. De numele fiecărei podgorii, e legat un anumit vin. Nu se poate Borde fără Pinot Noir, sau Drăgășani fără Crâmpoșie, Cotnar fără Grasă, Odobești fără Galbenă, etc. După cum în fiecare din regiunile renumite de podgorie, vinul tip este rezultatul unui sortiment de 2, 3 sau 4 varietăți, cari se amestecă într-o anumită proporție, tot astfel și în pomicultură, natura ne oprește să cultivăm suprafețe prea întinse cu o singură varietate. Polenul unei varietăți nu e capabil să fecondeze toate florile ei. Azi nu se mai poate legifera în materie de producție, fără a se ține seama de aceste legi unele naturale, altele economice. Delimitarea regiunilor, stabilirea sortimentelor de varietăți pe regiuni, dau dreptul la .denumirea de origină“. Pentru a nu se abuza de această „denumire de origină“, în Franța, este controlată de o Comisiune care vizitează pe podgorean, de două ori pe an — toamna la cules și primăvara după trai — constată modul de exploatare și calitatea vinului și dă dreptul podgoreanului de a scrie pe etichetă că „denumirea de origină“ a vinului său, este „controlată“. Alteori imită pe francezi. Italia, țară săracă, cu vii imense, a hotărât că viile cari nu dau un vin cu cel puțin 10% alcool, trebue să piară. Dela 200 de varietăți — cari se cultivau înainte, — azi nu se cultivă decât 7 pentru vin și 3 pentru masă. In felul acesta Italia, face numai vinuri Ing. A. D. Carabella A(Continuare în pagina 3-a)