Era Nouă, 1892-1893 (Anul 4, nr. 158-210)

1893-02-14 / nr. 176

ERA NOUA APARE DUMINICA &fm 1»«/ IV. Nr. 176. laşi. Duminica 14 Fevmarie 1893. 10 bani numântL TONUL UNEI PRESE Nu este poate tocmai uşor să păs­­trezi in discuţi unele politice un ton rece şi ceva urbanitate. Fără să vrei de la o vreme incolo cuvintele devin mai vii, incep personalităţile şi atunci lucrul degenerează. De aceasta na scapat nimeni, dar in toate cehi este o măsură, este o limită peste care nu trece nici­odată omul cu bună cuviinţă. Presa noastră in general se poate zice că păcătueşte prin o mare vio­lenţă. De multe ori nu exclude nici chiar insultele cele mai grele la a­­dresa vre­unui adversar. Mai la urmă cînd ziarul este ceia ce se chiamă independent, cînd el re­flectează cugetările cîtorva oameni fără mandat, fără autoritate, atunci lucrul e mai puţin grav. Aceste, vor zice unii, sunt consecinţele libertăţei presei. Cînd insă un jurnal, care este or­ganul unui partid, care are preten­­ţiunea de a fi inspirat de conducă­torii grupărei, adăposteşte in coloa­nele sale injurii şi insulte la adresa unui om politic, atunci lucrul e mai serios. De aşa ceva se face cul­pabilă de la o vreme incoace Voinţa Naţională, organul partidului naţio­­nal-liberal. Cu ce scop, nu vrem să cercetăm acuma, Voinţa Naţională aruncă in fiecare zi insulte asupra D. P. P. Carp ministrul domenielor. Nu zice I­. Carp un cuvînt, nu scrie o vorbă fără ca organul naţional-liberal să nu indrepteze asupra d-sale atacu­rile cele mai vii. Pănă aici lucrul nu este decît prea natural. Ziarul naţional-liberal duce o cam­panie vie in contra guvernului con­servator şi nime nu poate să îl gă­sească de reu că profită de toate o­­casiunele, bune sau rele, de a ataca pe membrii actualului cabinet. Sunt in rolul domnielor lor de a găsi tot ce face actualul minister şi rău şi nepatriotic. Pot să gîndească purii şi imaculaţii de la Voinţa Naţională că guvernul ce avem este şi corupt şi imoral. Felul acesta de a face opoziţie este din nenorocire adoptat în ţara noastră şi practicat de mai toţi oa­menii noştri politici. O îndreptare se poate aştepta numai dela elemen­tele tinere ale partidelor. Pănă atunci insă moravurile noastre autoriză toate aceste deprinderi. Lumea care ce­teşte asemene articole, şi furioase şi spumegînde, ştie foarte bine că la urma urmei aşa se scriu articolele de gazete. Este un fond nemăsurat de scepticism cu care ţara judecă pre­­sa din jurnalele şi a unora şi a al­tora. Nu de lucrul acesta ne plîngem, nici asupra lui vroim să atragem a­­tenţiunea oamenilor serioşi şi cu bu­nă cuviinţă din partidul advers. Este insă ceva care ne întristează şi care ne face să augurăm rău de ziua de mîne, este tonul personal, plin de insulte, de calomnii pe care organul naţional liberal de care vor­bim s-a adoptat oriecîteori vorbeşte de D. P. P. Carp. Nu mai sunt cuvinte nici triviale nici grosolane cînd este vorba de a designa pe actualul ministru al do­menielor. Imaginaţia bolnavă şi su­­rexcitată a unora din redactorii Vo­inţei îşi dă curs liber şi acoperă cu cele mai nedemne injurii persoana unui om care are astăz onoarea să fie unul din consilierii tronului. In fie­care număr a Voinţei gă­sim o notă mai nouă, o notă mai vehementă. Ne aşteptăm întruna din zilele aceste să vedem pe ziarul naţi­onal liberal imprumutînd limbajul oamenilor celor mai de rînd. Asemenea fel de a discuta ideile şi actele unui adversar ar trebui pă­răsite pentru totdeauna, el este o ruşine pentru presa romînă. Ne temem foarte că este prea târ­ziu pentru a mai face apel la mode­­raţiunea insuşi a redactorilor nu­mitului ziar. Căderea lor este prea mare. Partidul naţional-liberal insă are oameni serioşi, oameni cuviincioşi cari înţeleg că felul acesta de a po­­lemisa este nedemn. La dînşii ne adresăm pentru a pune un frîu spas­­moticelor atacuri din jurnalul care se dă, cu nedrept, o sperăm, drept organul partidului naţional-liberal. ERA NOUA Sunt încă mulţi oameni în ţară la noi care cred că situaţiile politice se fac şi se desfac între culise. Pen­tru dînşii sfara este elementul indis­­penzabil cu care se leagă şi mai a­­les se desleagă acele situaţii. O practică învechită şi repetată în curs de ani în sînul partidului li­beral justifică păn la oare­care punct această credinţă. Cine nu’şi aduce aminte cum era pe atunci lucru,dela sine înţelege că această artă uşoară este raţiunea su­premă de stat cu care operează vi­zirul pentru a ţinea in echilibru ne­mărginitele pofte ale puişorilor sei? N ‘apuca bine dl. Sturdza să se aşeze la finanţe, şi deodată se tre­zea aruncat la externe, şi pe cînd

Next