Era Nouă, 1892-1893 (Anul 4, nr. 158-210)
1893-02-14 / nr. 176
ERA NOUA APARE DUMINICA &fm 1»«/ IV. Nr. 176. laşi. Duminica 14 Fevmarie 1893. 10 bani numântL TONUL UNEI PRESE Nu este poate tocmai uşor să păstrezi in discuţi unele politice un ton rece şi ceva urbanitate. Fără să vrei de la o vreme incolo cuvintele devin mai vii, incep personalităţile şi atunci lucrul degenerează. De aceasta na scapat nimeni, dar in toate cehi este o măsură, este o limită peste care nu trece niciodată omul cu bună cuviinţă. Presa noastră in general se poate zice că păcătueşte prin o mare violenţă. De multe ori nu exclude nici chiar insultele cele mai grele la adresa vreunui adversar. Mai la urmă cînd ziarul este ceia ce se chiamă independent, cînd el reflectează cugetările cîtorva oameni fără mandat, fără autoritate, atunci lucrul e mai puţin grav. Aceste, vor zice unii, sunt consecinţele libertăţei presei. Cînd insă un jurnal, care este organul unui partid, care are pretenţiunea de a fi inspirat de conducătorii grupărei, adăposteşte in coloanele sale injurii şi insulte la adresa unui om politic, atunci lucrul e mai serios. De aşa ceva se face culpabilă de la o vreme incoace Voinţa Naţională, organul partidului naţional-liberal. Cu ce scop, nu vrem să cercetăm acuma, Voinţa Naţională aruncă in fiecare zi insulte asupra D. P. P. Carp ministrul domenielor. Nu zice I. Carp un cuvînt, nu scrie o vorbă fără ca organul naţional-liberal să nu indrepteze asupra d-sale atacurile cele mai vii. Pănă aici lucrul nu este decît prea natural. Ziarul naţional-liberal duce o campanie vie in contra guvernului conservator şi nime nu poate să îl găsească de reu că profită de toate ocasiunele, bune sau rele, de a ataca pe membrii actualului cabinet. Sunt in rolul domnielor lor de a găsi tot ce face actualul minister şi rău şi nepatriotic. Pot să gîndească purii şi imaculaţii de la Voinţa Naţională că guvernul ce avem este şi corupt şi imoral. Felul acesta de a face opoziţie este din nenorocire adoptat în ţara noastră şi practicat de mai toţi oamenii noştri politici. O îndreptare se poate aştepta numai dela elementele tinere ale partidelor. Pănă atunci insă moravurile noastre autoriză toate aceste deprinderi. Lumea care ceteşte asemene articole, şi furioase şi spumegînde, ştie foarte bine că la urma urmei aşa se scriu articolele de gazete. Este un fond nemăsurat de scepticism cu care ţara judecă presa din jurnalele şi a unora şi a altora. Nu de lucrul acesta ne plîngem, nici asupra lui vroim să atragem atenţiunea oamenilor serioşi şi cu bună cuviinţă din partidul advers. Este insă ceva care ne întristează şi care ne face să augurăm rău de ziua de mîne, este tonul personal, plin de insulte, de calomnii pe care organul naţional liberal de care vorbim s-a adoptat oriecîteori vorbeşte de D. P. P. Carp. Nu mai sunt cuvinte nici triviale nici grosolane cînd este vorba de a designa pe actualul ministru al domenielor. Imaginaţia bolnavă şi surexcitată a unora din redactorii Voinţei îşi dă curs liber şi acoperă cu cele mai nedemne injurii persoana unui om care are astăz onoarea să fie unul din consilierii tronului. In fiecare număr a Voinţei găsim o notă mai nouă, o notă mai vehementă. Ne aşteptăm întruna din zilele aceste să vedem pe ziarul naţional liberal imprumutînd limbajul oamenilor celor mai de rînd. Asemenea fel de a discuta ideile şi actele unui adversar ar trebui părăsite pentru totdeauna, el este o ruşine pentru presa romînă. Ne temem foarte că este prea târziu pentru a mai face apel la moderaţiunea insuşi a redactorilor numitului ziar. Căderea lor este prea mare. Partidul naţional-liberal insă are oameni serioşi, oameni cuviincioşi cari înţeleg că felul acesta de a polemisa este nedemn. La dînşii ne adresăm pentru a pune un frîu spasmoticelor atacuri din jurnalul care se dă, cu nedrept, o sperăm, drept organul partidului naţional-liberal. ERA NOUA Sunt încă mulţi oameni în ţară la noi care cred că situaţiile politice se fac şi se desfac între culise. Pentru dînşii sfara este elementul indispenzabil cu care se leagă şi mai ales se desleagă acele situaţii. O practică învechită şi repetată în curs de ani în sînul partidului liberal justifică păn la oarecare punct această credinţă. Cine nu’şi aduce aminte cum era pe atunci lucru,dela sine înţelege că această artă uşoară este raţiunea supremă de stat cu care operează vizirul pentru a ţinea in echilibru nemărginitele pofte ale puişorilor sei? N ‘apuca bine dl. Sturdza să se aşeze la finanţe, şi deodată se trezea aruncat la externe, şi pe cînd