Evenimentul Zilei, ianuarie 2013 (Anul 22, nr. 6688-6712)
2013-01-17 / nr. 6700
Evenimentul zilei • Adresa: Bd Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, București; cod poștal 020337; Telefon: 021.202.20.00. 021.209.34.00; Fax: 021.202.20.01; e-mail: officeredactiegrevz.ro IH MEM miL.. |FiBi[pirjgE li pudi Bi]! Cei ce regretă azi anii „Epocii de aur" ar trebui să-și amintească și așa ceva. Cei mai tineri trebuie să afle cum a fost Mihnea-Petru Pârvu in 1980, alimentele au dispărut brusc din magazinele de profil. Rafturile deveneau tot mai goale. Când se băga caree ne se lăsa, adeseori, cu bătaie. Găseai din abundență, însă, castraveciori bulgărești în oțet, tocană de legume, mazăre și sfeclă la borcan. In anii întunecați ce au urmat, zahărul și uleiul s-au dat pe cartelă. La fel și pâinea, Benzina devenise un arhaism. Genocidul era, însă, mult mai mare. Laptele, aliment de bază pentru copii, devenise un produs de lux! Silvia Holotiuc, o cititoare a ziarului nostru, rememorează nopțile petrecute la coada din fața lăptăriei. Femeia avea acasă un bebeluș.. Ajungeam acasă după ora șase dimineața, fericită că am lapte pentru o zi. Tresarea îa speriată că n-o să am destul pentru el dacă beau și eu o cană. SILVIA HOLTIUC, mămică în anii ‘80 .Evenimentul zilei” publică, zilnic, cele mai interesante amintiri din „Epoca de aur”. Dorim să antrenăm și cititorii noștri în această reconstituire a respectivei perioade, de aceea vă așteptăm pe toți cei care aveți peste 40 de ani să ne scrieți pe adresa redacției (bd. Dumitru Pompei nr 6, sector 2 București) sau pe mail officeredactie@evz.ro AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR r. lor Evenimentul special *w.evz*vo □ Regimul comunist ne * condamnase pe toți, mai puțin pe potentații vremii „N-ajungea la toți, deși se dădea un litru de persoană!" Silvia Holtiuc: „Cozile deveniseră o obișnuință, lupta pentru supraviețuire era din ce în ce mai dură, iar oamenii tot mai nemiloși. Lucru, de altfel, firesc. Fiecare voia să mănânce și mai avea acasă alte guri flămânde. Pentru mine, însă, anul acela, 1980, primul din cei zece care aveau sa urmeze, a fost un calvar. O pedeapsă de neuitat! Născusem și copilul meu nu tolera niciun alt fel de lapte, decât cel de vacă, de magazin. Trebuia să-l hrănesc, era mult prea mic să-l trec pe hrana diversificată. în primul an de viață, laptele i-a fost alimentul de bază. Laptele de magazin. Puneam ceasul să sune și la două noaptea mergeam, mă așezam la coadă, la magazinul de peste drum. Niciodată n-am reușit să fiu prima. Erau alții mai «harnici» decât mine. Cu toată ora din noapte la care se forma coada, laptele nu ajungea la toată lumea, chiar dacă se dădea numai un singur litru. Frigul îndurat la cozile pentru lapte n-am cum să-l uit. Nu se putea să lași sticla în seama cuiva și să rogi să ți se țină rândul. Trebuia să stai acolo tot timpul, până venea mașina și descărca stelajele cu lapte. Dacă nu erai văzut tot timpul de ceilalți oameni, riscai să-ți pierzi rândul și rămâneai fără prețiosul lapte. Nu conta că acasă aveai un bebeluș lăsat singur, ce poate trebuia schimbat sau hrănit. Nimeni nu te înțelegea și nu te credea: în primul an de viață, copilul mi-a fost mai mereu bolnăvicios, plângea mult și începea fix când ațipeam și eu. Eram mai tot timpul obosită și adesea se întâmpla să adorm sprijinită de peretele lăptăriei. Mă trezeau oamenii din jur. Mă frecau pe mâini și pe față cu zăpadă și mă obligau să merg să-mi pun sânDacă vedeai o coadă, te așezai la rând. Nu conta ce se vindea. Erau produse ce nu se găseaugele în mișcare. Se întâmpla aproape noapte de noapte și nu eram singura mămică. Ajungeam acasă după ora șase dimineața, fericită că am lapte pentru o zi. Aș fi vrut și eu o cană de lapte proaspăt fiert,îndulcit cu miere, dar nu puteam... Tresăream speriată că n-o să am destul pentru el, dacă beau și eu o cană. Plângeam de frig, de ciudă și de umilință. Plângeam pentru că mi-era poftă de puțin lapte!”.