Făclia, iulie-septembrie 1968 (Anul 22, nr. 6735-6812)

1968-08-02 / 6762. szám

«MM» Mercurialele Există astăzi la Cluj o situație para­doxală, deși orașul dispune de trei piețe — centrală, Gipariu și o Iunie — funcțio­nează numai una singură, prima, fiind foarte aglomerată. Din această cauză, cetă­țenii care locuiesc în noile cartiere, de fapt, noile orășele-satelit, sînt siliți, vrind­­nevrînd, să-și facă tîrguielile în piața cen­trală, pînă unde trebuie să se deplaseze cu mașinile și troleibuzele, să piardă timp și să „valorizeze“, indirect, o anumită tendință spre speculă. Mai intîi, să explicăm această ultimă idee. Cum se favorizează, indirect, specula? Evident, nerespectindu-se mercurialele. Existind o cerere mare de legume și fruc­te, negustorii ocazionali sau „profesioniști“ țin la prețuri mari, pentru că, pînă la urmă, cineva tot o să cumpere, mai ales că organizațiile comerciale de stat n-au marfă tocmai în orele de vîrf, dimineața de­vreme și spre seară. In aglomerația care se creează în piața centrală, cei în­­du­ruiți, cu mare greutate pot controla respectarea prețurilor și lasă fenomenul să se desfășoare de la sine. Să fie clar: nu se poate afirma că se face speculă fă­țișă, de misiune sau interpunere, dar o anumită tendință de a ridica prețurile există. Această tendință apare și datorită faptului că mercurialele, fără să țină sea­mă, de cele mai multe ori, de abundența de mărfuri, mențin prețuri ridicate. Deo­camdată, noi n-am putut să ne lămurim asupra criteriilor care stau la baza alcă­tuirii mercurialelor, cât de științific sau arbitrar sunt făcute. Să fim înțeleși, nu dorește nimeni să-și însușească produsul muncii altora la prețuri derizorii, după cum nimeni nu este dispus să dăruiască rodul muncii sale. Trebuie să tragem con­cluzia că mercurialele nu sunt și nu este permis să fie rezultatul unor calcule su­perficiale, ci să rezulte realist din decizii științifice nepărtinitoare, să reflecte ne­cesitățile consumului și interesele celor care aprovizionează piața. Nu știm câți economiști participă la alcătuirea mer­curialelor, însă, credem că toți ar trebui să aibă această calitate. Numai așa se poate ajunge la echitate. Dar să revenim la nepopularea piețelor Cipariu și 11 Iunie. Cum se explică acest fenomen? Lipsa unităților comerțului de stat în preajma acestor piețe — ar fi o explicație. Apoi, dezinteresul tovarășilor de la Direcția piețelor, cărora le convine să controleze doar piața centrală, aflată in imediata apropiere a sediului lor. De ce să te duci pînă în Cipariu sau în 11 Iunie, cînd poți face numai doi pași? Da, dar de ce să vină mii și mii de cetățeni din cartierele Gheorgheni și Grigorescu pînă in piața centrală? Cerem cu toată cuvenita insistență, din­ curs unor opinii ale cetățenilor, care s-au adresat ziarului, să se caute soluții pentru atragerea pro­ducătorilor, cooperative agricole de pro­ducție, unități I.A.S., producători indivi­duali, în piețele Cipariu și 11 Iunie. Pro­babil, ar fi bine să se ajungă la o reparti­zare zonală, la admiterea accesului unor comune numai în anumite piețe. Cu atît mai mult li se poate impune acest lucru producătorilor din alte județe limitrofe. Sau... Dar rostul acestui articol nu sunt soluțiile. Vrem numai să atragem atenția asupra faptului că schimb prin bună în­țelegere, comerț civilizat, aprovizionare abundentă se pot face în toate piețele Clujului. „FĂCLIA" Proletari din toate tarile, iniți-ul­­ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CLUJ AL P.C.R. ȘI Aii CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN PROVIZORIU Anul XXIII­ Nr. 6762 Vineri 2 august 1968 4 pagini 30 bani Combinatul de industrializa­re a lemnului Gherla. Vede­re din secția de plăci aglome­rate unde func­ționează o ban­dă automată. Fotografia: SZABÓ Tamas m ACEST NUMĂR: • Cartea de artă — O MO­NOGRAFIE DES­PRE AUREL POPP • Schițe in creion-DRA­­GOSTE ÎN RRTE • CRONICA A­­NACRONICILOR • Etica străzii -CHESTIONAR •ACTUALITA­TEA INTERNA­ȚIONALĂ Secvență Clujeană Cartierul Gheorgheni din Cluj. Dra­ga, adusă nu de mult, efec­­tuând lucrări la viitorul lac de agrement Plecarea unei delegații de oameni de știință români in Australia toi la amiază, a plecat spre Australia o delegație de oa­meni de știință din țara noas­tră, care va participa la lucră­rile celui de-al IX-lea Congres internațional de știința solu­lui ce va avea loc la Adelaida. La congres, delegația româ­nă va prezenta comunicări in domeniul fizicii, clasificării și cartografierii solurilor, dome­nii în care rezultatele cercetă­rilor științifice au fost aprecia­te de participanții la ultimul congres de știința solului găz­duit de țara noastră. (Agerpres) Noi spații pentru învățămîntul superior O dată cu deschiderea noului an școlar pentru învățămîntul superior vor fi date în folo­sință spații noi totalizînd pes­te 55 700 mp. Printre acestea sînt pavilionul cu 7 nivele al Academiei de Științe Econo­mice, o nouă aripă a Institu­tului de arhitectură din Bucu­rești, noile clădiri pentru Insti­tutul agronomic din Iași ș.a. Cele peste 212 milioane lei alocate în acest an pentru con­strucțiile universitare, de 1,5 ori mai mult decît în anul 1967, sunt utilizate, de aseme­nea, pentru ridicarea de cămi­ne și cantine în centrele uni­versitare București, Cluj, Ti­mișoara, Iași, Craiova, Bacău, Suceava ș.a. In același timp, peste 60 milioane lei sînt afec­tate achizionării de materiale didactice și de cercetare pen­tru învățămîntul superior. (Agerpres) PIERDERILE ECONOMICE SÎNE O PLAGĂ. DAR NU O FATALITATE In palmaresul industriei ju­dețului nostru a fost înscris din nou un succes care meri­tă a fi subliniat: în prima ju­mătate a anului 1968, între­prinderile industriale au­ dat economiei 38 407 000 lei bene­ficii suplimentare. Cînd erîu liber imaginației rezultă calcu­le spectaculoase, suma este suficientă pentru finanțarea construirii a 9 600 de aparta­mente sau a 13 școli cu 16 săli de clasă ș.a.m.d. Ne oprim aici cu calculele, deoarece în cele ce urmează ne-am propus să prezentăm un alt aspect al rentabilității și anume: modul în care a fost înfăptuit de că­tre colectivele de muncă ale întreprinderilor industriale de­zideratul privind eliminarea pierderilor planificate. Se cuvine un mic preambul. De această dată în graiul ci­frelor, volumul total al pier­derilor, la 30 iunie, pe întregul județ (deci: industrie, agri­cultură, comerț, cooperație și gospodărie comunală) se ci­frează la 70 258 000 lei. Colec­tivele de specialiști formate în unități au stabilit că prin înfăptuirea unor măsuri teh­nice și administrative, pierde­rile se pot diminua cu 24 688 000 lei, deci cu 34,2 la sută. Acesta a fost punctul de ple­care în acest an în acțiunea de rentabilizare a întreprinde­rilor planificate cu pierderi și a produselor sau a activităților nerentabile. Ce ne spune bi­lanțul primului semestru? Un progres minim: s-au obținut 8 579 000 lei, adică 43,8 la su­tă din suma considerată reali­zabilă, la începutul anului. Se impune o explicație. Re­zultatul obținut în primul se­mestru este nesatisfăcător din două puncte de vedere: 1. conducerea partidului, la re­centa Plenară a C.C. al P.C.R., a precizat că pînă la sfîrși­­tul acestui an fiecare întreprin­dere trebuie să devină renta­bilă; 2. rentabilizarea a fost inițiată în anul trecut. Ea nu poate fi considerată deci o sim­plă acțiune, ci un proces con­tinuu și dinamic, care sinteti­zează preocuparea generală pentru ridicarea la un nivel superior a organizării produc­ției și a muncii, creșterea ne­contenită a eficienței întregii activități economice. Nu poate fi ignorat că în­treprinderea de construcții fo­restiere în cele șase luni la care ne referim a devenit ren­tabilă prin eforturile proprii, întreprinderea de mecanizare și transporturi forestiere a eli­minat 59 la sută din pierde­rile planificate, iar Fabrica de ipsos Rapid Aghireș și Fabri­ca de conserve „11 Iunie” din Dej au rentabilizat sau sunt pe cale de a rentabiliza toate sor­timentele planificate cu pier­deri. Seriozitatea, dorința­­ de a traduce în viață o sarcină im­portantă trasată de partid își spun cuvîntul. Un lucru este însă cert: colectivele între­prinderilor amintite au avut de biruit tot atîtea greutăți (dacă nu mai multe) cite se invocă de cele care pînă în prezent au înregistrat rezultate mini­me. Tocmai acest fapt produ­ce nedumerire. De ce o parte din colectivele de muncă reușesc să învingă greutățile, iar altele capitulează în fața lor? Desigur, „capitularea" — a se citi lipsa de interes — are mai multe fațete, se prezintă în diferite forme. Să vedem care sunt acestea. IN LOC DE CAPITULARE, ACȚIUNE ENERGICA In referatul Comisiei jude­țene de rentabilizare, întoc­mit recent, se face următoarea mențiune: din totalul pier­derilor planificate de între­prinderile industriale, 64,5 la sută, respectiv 25 733 000 lei se înregistrează la întreprinderea minieră Cluj și la Combinatul de celuloză și hîrtie din Dej. Aceste două unități industria­le mari au identificat foarte puține rezerve pentru înlătu­rarea pierderilor — 1141000 lei, adică 4,43 la sută din tota­lul pierderilor. Paradoxal, aceasta este si­tuația: întreprinderea minie­ră în urma a două produse înregistrează pierderi de 12 375 000 lei, din care și-a pro­pus să elimine... 617 000 lei! Pînă în prezent a realizat 77 000 lei. Combinatul de ce­luloză și hîrtie are pierderi planificate pe urma a două produse de 13 358 000 lei. Și-a propus să elimine 524 0OO Isi și a realizat 607 000 lei. Oare aceasta este tot ce se putea? Pentru a da răspuns, să ve­dem ce s-a întîmplat, de fapt, la Combinatul de celuloză și hîrtie. In planul întreprinderii figu­rează două produse cu pier­deri — celuloza naturală și celuloză albită. La primul, în șase luni, s-au înregistrat 444 000 lei pierderi, iar la al doilea 5 209 000 lei. Beneficii­le preconizate la restul produ­selor, însă, conform prevede­rilor, trebuiau să acopere defi­citul amintit, în așa fel încît pe primul semestru combina­tul să înscrie în contul său și 1 168 000 lei beneficiu. In bi­lanțul pe semestrul I, în schimb, sunt consemnate 3 674 000 lei pierderi, ceea ce practic înseamnă un deficit de aproape 5 000 000 lei. Pe ce canale se scurg aceste valori?­­ Se cunosc și acestea. Raporta­­­­te la zona de celuloză, consu­­­­murile specifice la lemn ro­­­­tund de celuloză sînt depășite I cu 0,33 metri cubi, la apă cu 1 16 mc, în energia electrică cu 1 48 kWh, iar la săruri sodice I cu 8 kg. Pe lîngă acestea, I pentru reparația și întreținerea­­ utilajelor întreprinderea a­­ cheltuit cu 2 474 000 lei mai­­ mult decît era normal, iar I pentru penalizări, dobînzi etc. I — 381 000 lei. A. VARGA I (Continuare în pag. a lll-a) ■ implicațiile asolamentului cultural Intre producție și cultură au existat întotdeauna raporturi caracterizate prin interacțiune reciprocă. Ele au evoluat per­manent și vor continua să evolueze nestingherit. Recu­noaștem existența acestui ade­văr fără ca să fie nevoie să ni-l demonstreze mereu cineva, în schimb, modalitatea concre­tă în care se exercită această influență reciprocă presupune o analiză științifică minuțioa­să. Ne interesează acum felul în care munca culturală de masă se inspiră din activita­tea productivă și cum reușește să o influențeze. Ne-am obiș­nuit, comod de tot, să spunem că activitatea culturală de masă trebuie să sprijine pro­ducția, în așa măsură încît sîntem convinși că într-adevăr ea o sprijină întotdeauna sau aproape întotdeauna. Este per­fect adevărat că, îndreptîndu­­și adesea tirul spre relele în­­tîlnite în producție, activita­tea cultural-educativă de masă își îndeplinește unul din atri­butele esențiale. Dar cum, care este eficiența acestui tir, și dacă nu cumva el este pre­lungit în mod inutil, uneori ani de-a rîndul, asupra acelu­iași obiectiv, — sînt probleme asupra cărora trebuie să mai reflectăm. Și cu aceasta am atins, tangențial deocamdată, subiectul pe care ni l-am pro­pus. Firește, procesele econo­mice, industriale își au o di­namică a­­ lor, o curbă ascen­dentă îndreptată spre per­fecționare. Acum ele cunosc un avînt nemaiîntîlnit, alimen­tat mereu de salturile înregis­trate în cercetarea științifică. Munca culturală de masă, in­­spirîndu-se din activitatea pro­ductivă, „molipsindu-se“ de dinamica evidentă a acesteia, încearcă să o urmeze. Ba mai mult, încearcă să-și creeze o dinamică a ei, adică să cuce­rească o personalitate care să-i permită o creștere indepen­dentă, corelată însă mereu cu producția. Este vorba, în acest caz, despre două personalități bine conturate, despre două activități care au o viață a lor fiecare dar numai pentru a sluji unui singur țel: omul. Ideal, lucrurile așa s-ar pre­zenta. Adică, fiecare dintre cele două activități ar fi capa­bilă să-și îndeplinească meni­rea. Să se influențeze reciproc. Dar, coborînd puțin unghiul sub care privim realitatea, ne dăm seama imediat că această interacțiune dintre activitatea culturală de masă și producție șchiopăta puțin. Să explicăm acest punct de vedere. Sîntem de acord că prima se inspiră din cea de-a doua. Adică, dacă se descoperă niște rele în pro­cesul de producție, munca cul­turală intervine prompt pentru înlăturarea lor. Dar efectul nu este total. Rele criticate, iar apoi înlăturate, au existat, to­tuși, ele au afectat producția, au pricinuit pagube. Activitatea culturală respectivă a cîrpit numai aceste pagube. De ce se întîmplă așa? Pur și simplu pentru că, în general, munca culturală de masă urmează activitatea economică, nu o precede, cum ar fi ideal. Nici măcar nu merge în pas cu ea. Și acestea se întîmplă pentru că nu și-a conturat încă per­sonalitatea sa, deci nu are o dinamică proprie în dezvol­tare, care să-i permită capaci­tatea de previziune necesară. Care este, totuși, sursa acestei carențe? Bineînțeles, acea op­tică, total greșită, potrivit că­reia munca culturală de masă trebuie să se inspire neapărat din experiența practică. S-a ajuns, ca, de multe ori, ea să se bazeze pe elementele em­pirice ale acestei experiențe practice, dovedindu-se nu numai insuficientă, ci de-a dreptul anacronică, subjugată, din care cauză în loc să con­stituie un sprijin, ea devine o frînă. Analizând mai în profunzi­me aceste prime elemente, vom ajunge la ceea ce denumim, convențional bineînțeles, asola­­ment cultural. El este mai evi­dent în cazul căminelor cul­turale, dar nu ocolește nici cluburile sau casele de cultură. Ce înseamnă acest asolament cultural? Nici mai mult, nici mai puțin decît că segmen­tele muncii culturale de masă se rotesc în funcție de ano­timpuri, sau, exemplificînd Vaier CHIOREANU (Continuare în pag. a­ll-a) Pornind de la faptul că — banii sunt rodul muncii lui —, cetățeanul își face socoteala, cit a plătit și... cit a primit. La un moment dat, el obser­vă o nepotrivire între valoa­rea cumpărăturilor și suma cheltuită. Se întreabă — și pe bună dreptate — unde-i dife­rența, oare a pierdut-o? Pe față îi citești nemulțumirea, parcă ar vrea să-ți spună: — „La magazinul Universal nu am primit rest 30 de bani; la cel de stofe am fost înșe­lat, la trei metri stofă a 420 lei metrul, cu 6 cm; la tutun­gerie nu am primit rest de la trei lei pe care i-am achitat pentru un pachet „Carpați cu filtru“. Aparent, toate aceste mici „ciuperi“ nu au valoare. Ră­­m­înem consternați doar atunci cînd auzim să s-au furat zeci și chiar sute de mii de lei. Ne gîndim cu toții de cite ori „am făcut cu mina“ ospătaru­lui, care se căuta prin buzu­nare să găsească 50 de bani, să ne poată da restul. De cite ori nu am fost „grăbiți“ cînd trebuia să ni se dea cei 10 bani rest pe autobuz. Da, sunt „mici ciuperi“ pe care dacă le-am calcula, bănuț cu bănuț, am vedea că în ani de zile se string sume frumoase, se adună averi. Dacă facem caz, insistin­t a­­supra „micilor ciupeli“, ple­căm nu de la ideea că în ju­rul nostru ar fi un dezastru, că la fiecare colț ești înșelat, ci de la ideea că cetățeanul poate și trebuie să fie servit corect, cinstit. Intre acești doi factori — CLIENT — VÎN­­ZATOR — trebuie să existe o stimă și un respect reciproc. Și acum, să analizăm îm­preună, peliculă cu peliculă, radiografia acestor „mici ciu­peri“. VEȘNICA LIPSA LA MĂSURĂTOARE SAU GRAMAJ In timp ce fiecare om al muncii caută noi metode pen­tru a realiza produse mai mul­te și mai bune, pentru a cîști­­ga mai bine, unii vînzători, ospătari, barmani sau manda­tari, caută „noi metode“ pen­tru a „atenta“ cit mai bine la buzunarul con­­ "natorului, Ia cîștigul altora, realizat prin­tr-o muncă cinstită. Ei nu fu­ră cu acte false, nu sparg lo­cuința nimănui pentru a-i lua bunurile. Nu atacă nici la dru­mul mare. Ei „ciupesc“. De aici puțin, de celo mai mult și așa pe nesimțite se îmbo­gățesc, fac avere. In această ordine de idei un exemplu de tristă amintire ni l-a oferit grupul de infractori de la restaurantul „București“ care a fost descoperit cu cîtva timp în urmă. In anchetă, unii ospătari cu destulă revoltă, de­clarau: „Dacă vrei să cîștigi trebuie ca în sală să ai un ra­ion cu vad, mai aproape de orchestră, de ringul de dans. Dar pentru a avea vadul, tre­buie să dai cota parte din cîș­­tig șefului de sală sau respon­sabilului, în caz contrar... riști“. Altul declara: „Ca să ajungi ospătar la restaurantul „Continental“, „Someșul“, sau ca să poți pleca pe litoral va­ra, trebuie să dai... căci la noi așa merge !“. Și într-adevăr, la restauran­tul „București“ unii șefi de sală așa au procedat. In fie­care seară, la închidere, își primeau „partea leului“. Dacă se întîmplă ca unii ospătari să se opună, ei riscau fie să pri­mească raioane fără vad, fie să li se găsească „nod în pa­pură“ pentru a-i transfera la un bufet de mina a doua. Cum nici unul nu a fost mu­tat, ne-am pus întrebarea: De unde realizau ceea ce trebuia să dea? Căci, e la mintea co­coșului că nu dădeau din bu­zunarul lor. Ei bine, de la ti­ne, de la mine și de la alții cărora ne era „jenă“ să-i pre­tindem să fie corecți și, colac peste pupăză, pentru „deservi­rea exemplară“ îi mai lăsam 5, 10 ori 15 lei, avînd satisfac­ția că se va apleca pînă la ni­velul mesei să ne mulțu­mească. Alții ciupesc la măsurătoa­re, la gramaj. Ei sunt convinși că 10 — 50 ml la un cetățean nu se cunoaște. Această con­cepție o are și Ioan HERDEA de la bufetul din gara C.F.R. Huedin care a fost prins în timp ce a servit cu 15—20 ml mai puțin la paharul de vin de 200 ml, iar 100 de grame de spumă de drojdie cu 10 ml mai puțin. Nu s-a lăsat mai prejos nici colega lui de breas­lă Aurelia VASILE de la bu­fetul stației C.F.R. Cluj, care a fost prinsă în timp ce a în­șelat 4 consumatori la paharul de 100 ml șliboviță cu cîte 3—13 ml. Cum reacționează aceștia cînd sînt prinși? De negat nu pot nega, din moment ce sînt prinși în flagrant. Dar vin cu fel și fel de argumente. Unii spun că este pentru prima dată, că a fost ceva întîmplă­­tor, neintenționat. Dar niciu­­nul nu scoate o vorbă cînd îi întrebi de ce nu a servit cu 10 ml în plus la pahar. Des­pre nevinovăția lor cînd sînt prinși îți vorbesc atît de con­vingător încît îți vine să crezi ceea ce nici ei nu cred Alții, care au mai fost prinși, reac­ționează altfel. Răstoarnă pa­harele în care au servit sub gramaj, sparg sau răstoarnă sti­clele în care sînt băuturi di­luate (amestecate cu apă sau sifon). Sînt foarte „respec­tuoși“, își cer scuze, „fără in­tenție“, spun că din neatenție. Dar, zîmbetul de pe figura lui pare a spune: „Am scăpat și de data aceasta, i-am dus !“. In goana de a face averi, de a face lux, de a călători în străinătate, uită de omenie, de cinste și corectitudine. Sunt ospătari care cumpără conia­cul de la alimentara și-l vînd la restaurant. Clientul nu este înșelat, dar el, ospătarul sau barmanul a cîștigat numai la 1 kg cel puțin 20 lei. Dar la 10 kg? Alți oameni necinstiți ca­re „ciupesc“ de unde și cu­ pot, se găsesc la unele centre de pîine. Rozalia Miron de la unitatea de pîine din șantie­rul Căpuș a fost prinsă în­­șelînd muncitorii de pe șan­tier cu 250 — 500 gr la o pîi­ne ! Și totuși, pare surprin­zător faptul că, la aceeași ges­tionară, cu ocazia inventarului ce i s-a făcut, i s-a găsit un minus’în gestiune de 10 000 lei. Căpitan Dimitrie DIACONU, Căpitan Dionisie PACURARU (Continuare în pag. a Ill-a) Radiografia „micilor“ ciuperi

Next