Făclia, octombrie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 7124-7202)

1969-10-10 / 7132. szám

Proletari din toate țările, uniți-vă­­ ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CLUJ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXIV Nr. 7132 Vineri 10 octombrie 1969 4 pagini 30 bani LUCRĂRILE AGRICOLE DE TOAMNĂ IMPUN TUTUROR RESPONSABILITATE ȘI OPERATIVITATE MAXIMĂ ZILE HOTĂRÎTOARE PENTRU SOARTA RECOLTEI! 0 CÎMP LIBER DE LUCRU TRACTOARELOR 0 CIND STAU TRACTOARELE PRODUCEA ÎNREGIS­TREAZĂ PIERDERI 0 ATITUDINI IRESPONSABILE - ÎNTÎRZIERI NEJUSTI­FICATE 0 CALITATEA LUCRĂRILOR NU ESTE OBIECT DE TIR­­GUIALĂ Epoca optimă de însămîn­­țări se apropie de sfîrșit iar toamna, care devine tot mai tîrzie, avertizează pe toți cei rămași în urmă cu recoltările și însămînțările că trebuie să-și înzecească eforturile în muncă pentru încheierea cît mai grabnică a acestor lucrări. Terminarea la timpul optim și în bune condiții agrotehnice a lucrărilor agricole de toam­nă impune o temeinică orga­nizare a muncii în fiecare u­­nitate, spirit de răspundere din partea tuturor celor che­mați să asigure buna desfășu­rare a acestei importante cam­panii, participarea la mun­că a tuturor forțelor de care dispun cooperativele agricole și folosirea rațională a mij­loacelor de lucru existente. Neajunsurile care persistă într-o serie de unități agricole din județul nostru în desfășu­rarea campaniei agricole de toamnă, denotă însă că atît conducerile, cît și specialiștii și lucrătorii unor cooperative agricole și întreprinderi de mecanizare a agriculturii nu au înțeles aceste cerințe ele­mentare, manifestînd atitudini iresponsabile față de strînge­­rea recoltei din acest an și pregătirea celei viitoare. Instantaneele surprinse în ziua de 8 octombrie în cîteva cooperative agricole din ju­deț sînt grăitoare. La coope­rativa agricolă din Dumbrava, unde din cele 185 hectare pre­văzute în plan au fost arate doar 95 și semănate 85 ha, în cîmp se găseau doar două tractoare la arat. Restul trac­toarelor au trebuit să fie tri­mise de la începutul acestei săptămîni la cooperativa agri­colă din Căpuș, deoarece la Dumbrava nu aveau cîmp li­ber de lucru. Cu multe ter­giversări, conducerea coopera­tivei agricole a reușit să re­colteze trifoiul de sămînță și să elibereze pînă ieri vreo 30 ha. La indicația dată de ingine­rul agronom, cei doi tracto­riști rămași în unitate au tre­cut în dimineața zilei respec­tive să execute alături de în­­sămînțări într-o tarla cu tri­­foiște. Dar, pînă aproape de orele amiezii, cele două trac­toare nu au arut nici măcar un hectar, deoarece agrono­mul a trebuit să-i oprească pe tractoriști datorită lucrări­lor de proastă calitate efec­tuate. — Voi nu vedeți cîte gre­șuri lăsați și că plugul nu in­tră nici la o adîncime de 10 cm? — spunea inginerul a­­gronom Moldovan. — Pămîntul este prea tare, nu putem ara altfel — răs­punse tractoristul Dan Iosif. — Dacă nu puteți să faceți o arătură bună, lucrînd cu trei brăzdare, folosiți numai două. Cum credeți că se va putea însămînța grîul într-o astfel de arătură? — Conducerea întreprinde­rii ne-a interzis să mai lu­crăm cu două brăzdare. Dacă nu vă place cum lucrăm, ple­căm și noi într-o altă unitate — răspunseră tractoriștii. In timp ce tractoriștii se tîrgu­­iau cu agronomul și primarul comunei în legătură cu cali­tatea lucrărilor, spre orele amiezii și-a făcut apariția la fața locului și tovarășul Pău­­nescu, inginerul șef al I.M.A. Huedin, aflat în control pe teren. — încercați să lucrați cu două brăzdare! — dădu dis­poziție inginerul șef. Dar lucrînd și în acest fel, tractoriștii lăsau brazde ne­tăiate. In cele din urmă, cau­za lucrărilor de proastă cali­tate a fost descoperită de in­ginerul agronom, tractoriștii au ieșit la arat cu fiarele de plug neascuțite. — Nu avem alte fiare, căci toate cele care erau ascuțite le-au dus cu ei cei care au plecat să lucreze la C.A.P. Căpuș — căutau să se justifice ambii tractoriști. Dar conducerea secției și a I.M.A. Huedin cum poate să justifice aceste stări de lu­cruri și atitudini iresponsabile care pun în pericol întreaga Aurel UNGUR (Continuare în pag. a lll-a) Dilemă la C.A.P. Dumbrava: pămîntul o fi tare sau fiarele de plug neascuțite? CITIȚI IM PAGINA 3-A CE ÎMPIEDICĂ RECOLTAREA ȘI TRANSPORTUL SFECLEI DE ZAHĂR? I Cooperativele agricole de producție din Județul nostru au cultivat anul acesta o suprafață de 35 300 hectare cu po­rumb. Datorită timpului care se menține frumos, lanurile au dat, în multe zone ale județului, în copt. In dorința de a nu înregistra nici o pierdere de recoltă, multe cooperative agricole au trecut la culesul și depozitarea porumbului. La Cășei și Cîțcău, la Jucu și Gădălin, la Cîmpia Turzii și Frata, se culege porumbul din zori și pînă seara tîrziu. Tot ce se stringe în cursul unei zile ajunge repede în pătule sau în magazii. A doua zi, terenul eliberat este brăzdat de tractoare, pregătindu-l pentru însămînțarea griului. Și in alte părți, cooperatorii lucrează de zor la recoltatul porum­bului. Cu toate acestea, suprafețele cu porumb recoltate în coo­perativele agricole din județ sunt mici. Potrivit datelor cen­tralizate la Direcția agricolă județeană, pînă în ziua de 6 octombrie, au fost recoltate 1­800 hectare cu porumb, repre­­zentînd 5 la sută din suprafața cultivată. Sînt cooperative, printre care amintim pe cele din Căianu, Chesău, Boian, Ceanul Mare, Luncani, Vad, Jurca, Mintiul Gherlei, Viștea, Moldovenești, Tureni, unde deși porumbul este copt pe su­prafețe mai mari sau mai mici, nu s-a trecut la recoltarea lui. Intîrzierea strîngerii de pe cîmp a porumbului în aceste cooperative, ca și în altele, poate cauza pierderi de recoltă, mai ales în cazul unor eventuale ploi. Această rămînere în urmă se datorește, în mare parte, neajunsurilor în organizarea muncii. Forța de muncă, deși insuficientă numeric, nu este folosită în mod rațional. In unele unități, se irosesc ore și zile excelente de lucru, se lu­crează cu program redus. Lucrul începe după ora 8 și în­cetează înainte de chindie. Președinții cooperativelor agri­cole amintite mai sus se pling că au greutăți cu participa­rea la muncă a cooperatorilor. Dar cum să vină oamenii la lucru cînd văd că inșiși unii membri ai consiliilor de con­ducere nu se înghesuie la treabă? Este de la sine înțeles că trebuie să se mobilizeze mai întîi membrii consiliilor de conducere pentru ca, prin exemplul lor, să atragă la muncă întreaga masă de cooperatori. Neajunsurile care se mai manifestă în folosirea judicioasă, cu maximum de randament, a forței de muncă ca și a mij­loacelor mecanizate de transport, destinate strîngerii de pe Mihai GAVRILA (Continuare în pag. a lll-a) VASILE REBREANU Rovine Pentru moi Rovine are un parfum, de secoli vechi, în­­singerați­­e, in același timp clipa sublimă a unui soare care a alungat oști negre de pe un pămînt saturat de singe, greu de omenie, a unui pămînt deasupra căruia ve­ghează zodia bună a Statorniciei, a demnității modeste cu ramul ei, cu rîul, cu prietenia a tot ce mișcă-n țara asta. La 10 octombrie , in urmă cu 575 de ani, pe Argeș, la Rovine, „un război mare, cît se întuneca de nu se ve­dea văzduhul de mulțimea săgeatelor“, zice cronicarul Mo­xa. Temutul Baiazid trecuse Dunărea cu o armată de zece ori mai mare decît a domnitorului valah, Mircea cel Bătrîn. Oastea turcului fu trecută prin tăișul săbiilor, alun­gată, răpusă. „Și mai pierdu Baiazid — spune același cronicar — oastea lui cu totul... Așa de­­ se vărsa singe mult, cît era văile crunte“. E in acest moment al istoriei noastre poate și o para­bolă, o sublimă lecție a destinului și vremurilor care ne vremuiră, pe noi cei „statornici in nestatornicie", pe noi cei care am avut parte de „tihna vîntului și odihna va­lului"; e stîlpul de foc al unui popor mic sortit să stea la poarta urgiilor credincios sie însuși, stelei lui, pămîn­­tului. O victorie a vitejiei modeste împotriva infatuării demente și hrăpărețe. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara asta și-au cerut pămînt și apă Dar nu voi ca să mă laud, nici nu voi să te-nspăimînt Cum veniră se făcură toți o apă și-un pămînt. Și tot prin Eminescu ne-au venit ecourile detașării cind in momente grele aveam totuși răgazul de a vorbi în lim­ba zeilor, cînd între două bătălii ridicam temple ale cu­getului, ele sună ca un psalm, e ruga noastră de seară, rugă păgină. De din vale de Rovine / Grăim, Doamnă, către tine ! Nu din gură, ci din carte / Că ne ești așa departe. 575 de ani de la bătălia de la Rovine Cu 575 de ani în urmă, un­deva în codrii întinși și bă­­trîni de la Olt, spre răsărit, într-un loc neprecizat cu si­guranță pînă astăzi, avea loc o autentică încleștare de oști. Intr-o parte erau ordiile turcești conduse de Baiazid zis Ilderim (adică Fulgerul), ordii pornite într-o încercare pregătită dinainte, cu scopul ocupării unor teritorii de la nordul Dunării. De aici, turcul urma să-și deschidă drum spre centrul Europei. Era pentru prima dată cînd un sultan turc trecea peste Du­năre. Sultanul în persoană, încărcat de victorii obținute în bătăliile purtate în Balcani și Asia, conducea oști adunate din întregul imperiu otoman aflat în continuă expansiune, oști din Europa și Asia. Și ca să fie mai sigur de izbîndă, Baiazid porunci vasalilor săi, țarului Serbiei, apoi cneazului Dejanovici și lui Marco Cra­­levici din Prilep, altfel nedo­­ritori de victorie turcească, să participe cu efectivele lor la marea campanie. La Nicopole, pe malul drept al Dunării se petrecu întîlni­­rea dintre toate aceste oști, sultanul trecînd împreună cu vasalii săi vadul Dunării pe la cetatea Turnu. De aici, oș­­tile invadatoare luară drumul ce ducea spre scaunul Țării Românești de la Argeș. De cealaltă parte se găsea oastea domnului Țării Româ­nești, Mircea cel Bătrîn. Aflat de opt ani la scaunul țării, el făcu totul pentru consolidarea instituțiilor ei și a posibilități­lor ei de apărare. Veghease la­­ întîmplările din Balcani, unde turcul înainta peste o­­preliști la care își dăduse și el contribuția. Odată cu toamna anului 1394, după ce turcii trec Du­nărea, oastea română începe lupta de hărțuială, tradiționa­lă încă atunci. Din umbra codrilor, Mircea însoțește pe dușman în înaintarea lui, du­pă ce femeile, copiii și bătrî­­nii au fost trimiși în munți, la loc sigur, iar drumul înaintea turcului pustiit. Orice des­prindere a turcilor de corpul oștirii lor, pentru hrană și apă, avea ca urmare nimicirea sau căderea in prinsoare a acelora. După aceste iz­­bînzi,­­parțiale, are loc lupta cea mare. La 10 octombrie 1394, unde pe drumul ce duce de la Ni­copole — Turnu înspre Argeș, într-un loc numit la Rovine, adică la șanțuri, loc foarte greu, cum îl descriu cronicile bulgărești, sîrbești și bizanti­ne, pe malul unui rîu, proba­bil Argeș, se întîmplă vestita bătălie. Turcii voiau să ocu­pe țara. Românii își apărau: „sărăcia și nevoile și neamul“. Ciocnirea dintre ei fu, de a­­ceea, crîncenă. Cronica bul­gară ne spune despre luptă: „Și lăncii nenumărate s-au frînt atunci și mulțimea să­geților a fost nenumărată, ni­cit văzduhul nu se mai putea vedea de desimea lor... și rîul acela curgea roșu de sîngele ce ieșea din mulțimea trupu­rilor căzute“. Eminescu a îm­brăcat această informație de cronică în ritmul și armonia versului așa de cunoscut din Scrisoarea a III-a. In această situație, oastea turcească abandonează lupta și se fortifică, pentru a nu pierde pe toți oștenii ei, în­suși sultanul — spune o cro­nică — l-ar fi chemat pe un pașă pentru a-1 întreba: „— Cum se poate să se fi dat o bătălie în care noi n-am ieșit învingători?“ Lovitura pe care românii au dat-o turcilor fusese destul de puternică, dar nu una ni­micitoare. Unii dintre boieri, în înțelegere cu polonii, pun un domn uzurpator, care reu­șește să stăpînească chiar o parte a țării. In perioada ur­mătoare însă, Mircea cel Bă­trîn este din nou puternic în scaunul Țării Românești. Bătălia de la Rovine are a­­dînci semnificații în istoria patriei. Ea constituie un în­ceput glorios al luptelor de apărare în fața invadatorilor turci, fiind un moment glo­rios din efortul mare al oa­menilor de pe acest pămînt pentru apărarea lui. Ea are apoi o importanță europeană, fiindcă a oprit temporar pu­hoiul turcesc pe linia Dună­rii, bătălia avînd un răsunet firesc pînă departe în Europa. Nicolae EDROIU 022N­253 Da, da, stăpîn, nu un vino­vat. Vinovatul, ca orice vi­novat, a dispărut de la locul cu pricina. Unde? Nimeni nu știe nimic. Mai ceva ca în filme. Cît va ține jocul ăsta numai „cel de sus“ știe sau, poate... 8 octombrie 1969. Haltă de ajustare la bufetul „Izvorul Crișului". Nu, nu, nu-i vorba de un bufet din Cluj, ci de mica „stațiune de odihnă“, pe stingă cum mergi spre Hue­din, în apropierea localității cu același nume. Ce n-are o­­mul voie să mănînce? N-are voie să se odihnească? Vor­ba ceea: „cade cetățeanul din pom și tot se odihnește cîteva minute“, dar­mi-te unul obo­sit, trudit de serile toamnei. Locul de parcare. Autovehi­cule de tot felul: turisme, ca­mioane, remorci și cîmpul li­ber sub cer, întindere nesfirși­­tă de cucuruz nerecoltat, sfe­clă de zahăr, batoze care mai treieră și... cite altele. Un șofer, vrînd să-și par­cheze mașina, sudura de ma­ma focului: „Dumnezeul și paștele!... Eu unde să mă vîr? Asta-i loc pentru trac­toare?. ..“ — Ce înjuri, meștere? Pe cine ți s-a cășunat? — Pe ăla de colo, nu ve­deți? Eu unde să trag? — Pe dreapta. — Lasă-mă, tovărășelule, nu-ți mai bate și dumneata joc de mine. Am eu destule pe cap. Nu prea mi-arde de glume. — Ce s-a-ntîmplat? — N-am loc să parchez de­tractorul acela cu numărul de circulație 41-C1-4215. Caut pe stăpînu-său de un ceas și nu-l găsesc nicăieri. Parcă l-a în­ghițit pămîntul. Unde dracu s-o fi dus? — In bufet. — Nu este acolo. Am încer­cat să stau de vorbă cu trac­torul, dar în zadar. E beat turtă. — Cine? Tractorul?! — Da, domnule! S-a îmbă­tat ca un... și­ acum sforăie de se aude pînă la Cluj. Poa­te că-l vor auzi și cei de la Direcția agricolă județeană. — Al cui e tractorul? — Păi asta e... că nu știu! Și uite ce plug nou are. In loc să fie-n brazdă, s-a îm­bătat și acum doarme, doar­me, doarme... — Nu cumva este al Coope­rativei de producție „Izvorul Crișului“? •— Tot ce e posibil. — Tovarășe președinte, tractorul cu nr. 41-CJ-4215 nu este al dumneavoastră? — Nu, răspunde președinte­le cooperativei agricole de producție „Izvorul Crișului“. L-am văzut și eu trecînd prin comună, în mare viteză, dar nu știu al cui este. S-ar pu­tea să fie al fermei agricole din Huedin. — Tovarășe inginer­­ șeful fermei, nu știți nimic de soar­ta tractorului 41-CJ-4215? •— Nu. Noi n-avem un a­­semenea tractor, poate, în­treprinderea de mecanizare a agriculturii Huedin, întrebați acolo: Și am întrebat: Funcționarii de la serviciul exploatării au căutat prin toate listele cu numerele de inscriere, dar de­geaba, nu l-au găsit. Pînă la urmă, ne-am întîlnit și cu to­varășul director al întreprin­derii, însă dînsul, cu un zîm­­bet nevinovat, a exclamat: „Nu este al nostru“. Oare al cui o fi? Știe ci­neva? Ion ȘEITAN Tractorul fără... stăpîn !­I' Ceea ce nu știu calatorii Numărul pasagerilor trans­portați în acest an cu mijloa­cele I.O.T.C. a crescut cu 3 852 000 față de anul trecut. Deși s-a lucrat cu același nu­măr de autobuze și troleibuze, în cele trei trimestre au fost parcurși în plus, în compara­ție cu anul precedent, 2 162 000 km utili. Mai buna folosire a parcului din dotare a per­mis întreprinderii suplimenta­re a numărului mijloacelor de transport pe traseele 22, 10 și înființarea a două linii noi, 26 și 32. Deci, chiar dacă uneori suntem­ nevoiți să mai așteptăm în stație, la fel ca acum un an sau doi, datorită nu știu cărei anomalii, nu pu­tem să nu recunoaștem totuși că în prezent călătorim mai bine. Soluția a fost 9 V/ «. V găsită In ultimul timp, la între­prinderea „Someșul“ se ma­nifestă o vie preocupare pen­tru găsirea unor noi mijloace de sporire a productivității muncii. Pentru a se lămuri cauza dispersiei prea pronun­țate în îndeplinirea normelor semnalate în unele sectoare, un colectiv de ingineri, teh­nicieni și muncitori au stu­diat, în cîteva unități simi­lare din țară, modul în­ care este organizată munca în sec­toarele respective. Identificați asupra proble­melor ce-i interesa, specialiș­tii, plecați în vizită la colegii lor, și-au propus, la reîn­toarcere, să soluționeze mult dezbătută chestiune­a dis­persiei. » „Toamna muzicală clujeană“ Astăzi, la ora 18, în sala mare a Casei universitarilor, va avea loc concertul de mu­zică contemporană al forma­ției „Ars Nova“, înființată în 1968, la iniția­tiva­­ compozitorului Cornel Țăranu, formația a trezit de la început un viu interes, fiind primită cu multă căldură de public și critica muzicală, fă­­cînd înregistrări la Radio, co­laborând la programul Tele­viziunii. Prezentînd, aproape în ex­clusivitate prime audiții, „Ars Nova“ abordează lucrări pen­tru ansamblele și instrumen­tele cele mai diverse, de la 2 pînă la 15 instrumentiști. Programul concertului, diri­jat de Cornel Țăranu, cu concursul solistelor vocale Agneta Kriza și Edita Simon, va cuprinde lucrări de Jolivet, Ravel, Strawinski, D. Con­­stantinescu, Brudzowicz, P. Merku, L. Glodeanu, L. Co­mes, D. Voiculescu și Varese. Citiți in ziarul nostru de mîine, reflecții de Vasile REBREANU Autorul aduce in discu­ție adevăruri simple asu­pra îndatoririlor fiecărei generații de a-și însuși marile descoperiri ale științei și culturii in cli­matul de umanitate și demnitate asigurat de partidul și statul nostru, care investesc cu genero­zitate capital material și spiritual. Primind, însă, vine și o vreme a resti­tuirii, o vreme a respectă­rii cultului muncii, ones­tității, marilor idealuri ale poporului. a IMN­ Discuție intre „specialiști“*»

Next