Făclia, aprilie-iunie 1970 (Anul 24, nr. 7277-7352)

1970-06-03 / 7329. szám

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNiyi-VA! ORGAN AL COMITETULUI JUDEȚEAN CLUJ AL P.C.R. ȘI AL CONSILIULUI POPULAR JUDEȚEAN Anul XXVI­­ Nr. 7329 Miercuri 3 iunie 1970 4 pagini 30 bani Sprijin substanțial dezvoltării zootehniei. O mai bună aprovizionare a pieții cu carne si lapte ' , * Puternic imbold pentru dezvoltarea creșterii animalelor Condițiile naturale din ju­dețul Cluj favorizează dezvol­tarea creșterii animalelor. Ca urmare a ajutorului primit de la stat și a măsurilor între­prinse în cooperativele agrico­le efectivele de animale au sporit mereu în ultimii ani. Multe cooperative agricole și-au creat ferme de vaci cu lapte, de ovine sau porcine care le asigură însemnate ve­nituri. Ca urmare a dezvol­tării sectorului zootehnic ve­niturile bănești obținute de cooperativele agricole, din creșterea animalelor, repre­zintă aproape 35 la sută din totalul veniturilor realizate. Rezultatele obținute pînă a­­cum sînt însă departe de a oglindi posibilitățile pe care le au cooperativele agricole din județul nostru pentru dez­voltarea zootehniei. Conform prevederilor programului na­țional de dezvoltare a zooteh­niei, și de creștere a produc­ției animaliere în următorii 5 ani va trebui să se realizeze o sporire substanțială a efec­tivelor de animale în toate sectoarele și în special în sec­torul cooperatist al agricultu­rii. «în același timp va fi ne­cesar să se realizeze produc­ții din ce în ce mai mari de carne, lapte, ouă și alte pro­duse animaliere, contribuind astfel la mai buna aprovizio­nare a populației. Pentru înfăptuirea prevede­rilor programului de dezvol­tare a zootehniei cooperative­le agricole din județul nos­tru se bucură de ajutorul multilateral acordat de partid și guvern. In vederea dezvol­tării zootehniei în­ județul nostru s-a prevăzut efectua­rea unor investiții în următo­rii cinci ani în valoare de sute de milioane lei, din fonduri de la stat și din ve­niturile proprii ale cooperati­velor agricole. Organizarea și dezvoltarea fermelor zootehni­ce, a întreprinderilor inter­­cooperatiste de creștere a ani­malelor, vor asigura cadrul organizatoric necesar pentru valorificarea cît mai deplină a rezervelor existente în ve­derea sporirii efectivelor de animale și ale producției a­­cesteia.­­ Recenta hotărîre a Comite­­tului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comu­nist Român și a Consiliului de Miniștri privind îmbunătă­țirea prețurilor de cumpărare a animalelor și a produselor animaliere, precum și alte măsuri de stimulare a dezvol­tării zootehniei, constituie o nouă expresie a grijii perma­nente a partidului și statului nostru pentru întărirea econo­mică a cooperativelor agrico­le, creșterea veniturilor țără­nimii și îmbunătățirea conti­nuă a aprovizionării popu­lației. Prin ansamblul măsuri­lor preconizate, hotărîrea spo- Ing. CSAPÓ Ghearghe, vicepreședinte al Uniunii ju­dețene a cooperativelor agri­cole de producție (Continuare în pag. 9 lil-a) Mobilizare intensă la însămînțări, întreținerea culturilor și recoltări­ ­n „ferestrele” dintre ploi­­ cu toate forțele și mijloacele de lucru în cîmp Semănăturile compromise de inundații - reînsămînțate cît mai urgent Cositul și însămînțările timpurii - în centrul preocupărilor In zilele care urmează, în fața tuturor unităților agrico­le din județul nostru, a con­siliilor de conducere, specia­liștilor, mecanizatorilor și tu­turor lucrătorilor din agricul­tură stau sarcini de cea mai mare răspundere, de îndepli­nirea cărora depinde salvarea recoltei din acest an. Datori­tă timpului ploios și inunda­țiilor, planul de însămințări de primăvară în cooperative­le agricole a fost realizat pînă la începutul acestei săptâmîni în proporție de numai 58 la sută la porumb, 77 la sută la cartofi, 85 la sută la sfecla de zahăr și 48 la sută la legu­me, rămînind de însămînțat și plantat o suprafață de a­­proape 30 000 hectare. Mari suprafețe se găsesc ne­­însămînțate, îndeosebi în coo­perativele agricole din raza I.M.A. Dej, Bonțida, Gherla, Huedin și Cluj. In multe coo­perative agricole, deservite de aceste întreprinderi de meca­nizare a agriculturii, printre care pot fi amintite cele din Vad, Oșorhei, Așchileu­ Ma­re, Chidea, Stoiana, Panticeu, Feiurdeni, Chinteni, Călata, Mihăiești și altele, sute de hectare de porumb și zeci de (Continuare în pag. a lll-a) ADEZIUNE UNANIMĂ Oamenii muncii din întreprinderile clujene au primit cu încredere deplină recenta Hotărîre a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. și a Consiliului de Miniștri privind îmbu­nătățirea prețurilor de cumpărare a animalelor și produse­lor animaliere, precum și alte măsuri de stimulare a dez­voltării zootehniei. In adunările care au avut loc ei și-au exprimat adeziunea față de măsurile luate, însușindu-și în­­trutotul principiile Hotărîrii.­ ­ La Uzina Unirea cei pre­zenți la ședință, după ce au ascultat cu atenție textul Ho­tărîrii, au apreciat-o în unani­mitate ca binevenită și nece­sară pentru dezvoltarea în continuare în ritm mai accen­tuat a sectorului zootehnic. Po­­pița Ioanu, Stoica Ioan, Doiha Nicolae, Frăteanu Irimie, Is­pas Matei și Bot Iosif, în cu­vintele lor au făcut cunoscu­te în adunare aprobarea ma­nifestată de colectivul uzinei față de soluțiile adoptate de conducerea partidului și gu­vernului pentru stimularea crescătorilor de animale în dezvoltarea șeptelului și prin aceasta îmbunătățirea în con­tinuare a aprovizionării popu­lației cu produse agroalimen­­tare. Vorbitorii au asigurat conducerea partidului și gu­vernului de sprijinul total al colectivului uzinei în ducerea la îndeplinire a hotărîrilor luate, precum și participarea activă la recuperarea pierde­rilor cauzate de calamitățile naturale. In această ordine de idei, tov. Bot Iosif, directorul uzinei, a comunicat cu anga­jamentul de a realiza 2.000.000 (a. v.) (Continuare î n pag. a lll-a) tovarășul NICOLAE CEAUȘESCU a acordat un interviu Televiziunii franceze Marți dimineață, tovarășul Nicolae Ceaușes­­cu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, a primit pe ziariștii francezi Claude Manuel și Claude Brovelli, cărora le-a acordat un interviu fil­mat, pentru canalul I și canalul II în cu­lori, al Televiziunii franceze. LINIA DE 110 KV CLUJ -BAIA MARE, DEPUSĂ 11 FUNCȚIUNE După cum s-a relatat în numărul din 27 mai 1970 al Făcliei, „viitura“ de pe Someș a distrus 5 stîlpi metalici ai liniei electrice de 110 kV Cluj — Baia Mare, în dreptul loca­lității Rus. întreprinderea Electromontaj Cluj, concen­­trînd toate forțele necesare de la șantierele Baia Mare și Cluj, construind un pod (mobil) de pontoane peste Someș, învingînd cu un efort susținut? toate dificultățile întâmpinate, a reușit intr-un răstimp de numai 8 zile să ridice pe vechile fundații alți 4 stîlpi meta­lici și un stîlp provizoriu de lemn — pe lo­cul unde noua albie a Someșului acoperă și în prezent una dintre fundații — să întindă conductorul etc. și astfel, în seara zilei de 29 mai, linia a fost repusă în funcție. Maxim POP Asoment de muncă în cariera de calcar de la Săndulești — Turda Foto; R. NEGREA Acest mai va rămîne in isto­ria noastră — în cea a spiri­tului, cea a geografiei pămîntu­­lui românesc ca o lună de do­liu. Pe fața brăzdată a țării s-au săpat mari cearcăne, au curs rîuri de lacrimi cernite. Dar această lună va rămîne și ca un verset al curajului, al demnității, ca o unică și mare încercare prin care acest popor prea des încercat — s-a depă­șit pe sine însuși; nici noi nu știam — bănuiam poate — de ce sîntem în stare. De data aceasta au venit peste Țară altfel de năvăliri, nu in șea, nu cu vifornița sălbatică a săbii­lor, nu în­căpăit de cisme; au venit peste noi — vai — de unde nu ne așteptam, niște nă­văliri pustiitoare, dacă știam că ploaia ne este prietenă și-i făceam păgîne rituri de papa­rudă, dacă fiul ne era prieten, tocmai el a venit pe furiș, perfid, noaptea, hoțește — prie­tenul nostru paradoxal tran­sfigurat în viclean dușman. La Dej după retragerea a­­pelor străzi ale orașului care pînă ieri cunoșteau existența lor diurnă, cu freamătul cunos­cut al după-amiezilor, cu nos­talgicele plimbări pe corso ale elevilor, cu exodul spre marile lui întreprinderi al muncito­rilor in zori, cu gospodinele cu sacoșele pline in orele di­mineții, deveniseră aceste străzi in zilele lunii mai tris­te, umede, noroioase. Orașul părea ca după un mare de­zastru. Casele te priveau cu ochii goi și umezi, cu fața mur­dară. Acolo unde era pînă ieri căldura căminului, unde cel întors de la lucru se așeza să ia masa, casele în care se ju­cau seara copiii și ardeau lu­mini calme, casele sub ale căror acoperișuri se produceau une­ori mici sau mari drame, erau acum goale, devastate de ape, pline de noroi. La marginea orașului un șir lung de case fuseseră total de­mimat­e, se cunoșteau doar ur­mele lor, o mașină fusese iz­bită de valuri și zăcea acum în noroi ca o jucărie abando­nată de niște copii prea dis­trați, un mare pod fusese am­putat, zăcea cu aripi­, căzute ca o pasăre împușcată. Violen­ța perfidă a apelor lăsase în urmă un oraș sinistrat, răvă­șit, care rezistase totuși în în­cleștarea cu apele și, iu pei­sajul devastat oamenii își cău­tau pe cei dispăruți, se reinttl­­neau într-o tăcere în­doliată, cu cearcăne ale durerii și dem­nității. Se formaseră — chiar în zi­ua retragerii puhoaielor — co­misii pentru evaluarea pagu­belor, echipe și centre pentru ajutorarea sinistraților. Oamenii veneau uzi, pe fețe cu însemnele durerii. Cînd el ajunse în fața acelei comisii înființate ad-hoc, fu întrebat de ce are nevoie? Și omul ii privi tăcut, își pipăi pijamaua udă, papucii de casă abia bă­nuiți în picioare și de pe care noroiul nu se scursese încă, pantalonii, pînă la genunchi îi erau strînși pe pulpe, venise prin nămoluri incit acum pă­rea că poartă niște stranii, incerte, paradoxale cisme. Il întrebară la ce număr de casă locuiește, pe ce stradă. Și o­­mul spuse numărul casei și strada. — In ce stare se află casa? — Care casă? — A dumitale. — Nu mai am casă. — Comisia o s-o evalueze și­­ să primiți bani pentru... — Nu e nevoie. — Acum­a să vă dăm hai­ne. De ce haine aveți nevoie? — ? — Sunteți căsătorii? — Da. — Copii aveți? — Da. — De ce au nevoie? — De nimic. — Cum, de nimic? —­­d­a. — De ce? — Au dispărut cu apa. Eu am nevoie de o cămașă. Res­tul lăsați pentru alții. Mi-e doar o cămașă mi-ar trebui, uscată. Mi-e cam f­rig. Vasile REBREANU UN VERSET AL CURAJULUI JURNALUL PROVIZORIU aL Dejului încercuit de ape Marii, 12 mai 1970: Ploua, ploaie cîinească și anonimă, fără pecetea catastrofei în per­delele dese și reci. N-a zărit nimeni șuvoaiele perfide și încăpățînate; oamenii se obiș­nuiseră cu umezeala și o su­portau docili. Venise, însă, o­­ra fatidică, ora cînd începea dezastrul, „ceasul rău“ al ne­milosului flagel, al treispreze­celea din zi. Pînă la ora 15 Salca și Someșul au glăsuit batjocoritor o limbă veninoa­să, murdară de mîl și viituri grețoase.­­Cine ar mai putea reconstitui clipa cînd a apă­rut comandamentul special? Bine și-ar mai putea aminti chipurile tuturor acelora care s-au strîns gravi și încă nepri­cepuți în jurul comandamen­tului? Tineri, vîrstnici, mun­citori, membri ai gărzilor pa­triotice, milițieni, pompieri, ostași ai forțelor armate... Sînt evacuați primii cetă­țeni. Se identifică primele cada­vre. Se salvează bunuri inesti­mabile și mărunțișuri de fie­care zi, investite cu truda ge­nerațiilor. Nimeni nu se vă­ietă, nimeni nu blestemă, oa­menii sunt doar stupefiați, și încrîncenați în neputință. O asemenea ofensivă n-au mai avut de înfruntat, împietrirea mîniei metamorfozează chipu­rile. Miercuri, 13 mai 1970: Bă­tăliile necinstite sînt totdeau­na și viclene. Acumulînd moc­nit ape cloacă după cloacă, maicile ne-au slobozit spre a­­șezările pașnice. Ctitorite după datini străbune, din necesita­te și din datorie morală față de urmași, casele au avut oaspeți nepoftiți, sanctuarele creației noastre zilnice, fabrici mai mari sau mai mici, insti­tuții mai mari sau mai mici, erau amenințate de neființă. Locul de conviețuire, locul de tihnă, locurile de perenă ridi­cate pe verticală, de joacă ale copiilor, de idile ale tinerilor și-au pierdut identitatea. Apele ating o cotă uluitoare, nemaiîntîlnită în veacurile de istorie scrisă: 8,82 m. Zvonurile sinistrului, din­spre Năsăud, apăruseră la ora 9. La 10 s-a dat alarmă. La 12, practic, nu se mai putea face nimic împotriva puhoaie­lor sălbăticite, doar să li se smulgă din gheare viețile pri­mejduite și bunurile. Apar elicoptere, ambarcații, teh­nică de luptă. Se aud che­mări de ajutor, plînsete ale co­piilor și mamelor. Sub pre­siunea elementului care domi­nă această planetă a noastră cedează pereții, betonul ar­mat, viaductele, copacii, stîlpii care poartă energie și mesaje, asfaltul, arterele de oțel pe traverse; oamenii se zbat, se opun cu disperare tragică și nu cedează. Sute de prizo­nieri ai deluviului sunt sal­vați. Clocotul apelor emite sunete de spaimă și poartă ca­lotrii, veșminte, mobile, a­­parate de radio și tv., plini, păpuși, manuale școlare, flori și ramuri înverzite — că e vremea cînd clorofila, de cînd lumea e lume, împodobește aceste plaiuri scumpe —, aco­perișuri de case, butoaie, lăzi, saci cu chimicale, într-o sara­bandă apocaliptică, începe o noapte telurică, o noapte de smoală și mîl, cu cerul prelin­­gîndu-se peste noroaie nemilos și rece. Joi, 14 mai 1970: Primele constatări sînt alarmante. In cele șapte guri de balaur ale sinistrului au intrat spitalul — locul unde oamenii își tămă­­duiau suferința și sperau să privească mult timp încă la soare, unde veneau­­ pe lume vieți noi sentimental ocrotite —, Liceul „Andrei Mureșanu“ — locul unde generațiile tine­re acumulau tezaurul civiliza­ției milenare, visau și învățau să devină oameni —, Fabrica de produse refractare — pilon de bază pentru metalurgia ță­rii —, Complexul G.F.R. — a­­colo unde se „fabricau“ super­­be garnituri care porneau spre toate zările patriei —, Fabrica de conserve „11 Iunie“ — po­tențial economic al bunăstării și belșugului —, Fabrica de mobilă — lăcaș al esteticii fa­miliale și al ambianței pentru toate zilele noastre. Rețeaua hrănitoare a vieții — de ener­gie electrică, apă potabilă, gaze, comunicații — fără care este de neconceput pulsul ur­ban, a rămas inertă. S-au în­trerupt căile de comunicații pe liniile G.F.R. spre Beclean, Baia Mare și Cluj, și pe șose­lele naționale care duc la Bis­trița și Baia Mare. Cartierul din dreapta Someșului parcă ieșise dintr-un cataclism de­mențial. O parte din populație învățase cu durere sensurile disperante ale cuvin­tului nimic: n-au mai salvat nimic, nu mai aveau nimic, decit un loc cald și primitor pentru somn, o mîncare nedorită în ceasurile acelea grele, oferite cu ome­nie de semeni. „îmi venea să plîng. Să mă tăvălesc prin tina scîrboasă, Să urlu. Să blestem. Să mă dau pradă va­lurilor. Dar au trecut primele ceasuri. Și mi-am văzut mîi­­nile. Și mi-am simțit inima. Și inima s-a întîlnit cu gîndul. Nu era adevărat că am pier­dut totul, îmi rămăseseră bra­țele și inima și mintea și ochii alor mei ce mă priveau înțe­legători...“ (dintr-o declarație pe care o vom păstra un timp anonimă). In cîteva ore faptele oa­menilor au intrat în legenda deluviului. Cică Adrian Ciu­­rea, Traian Ral și Gavril Cos­­tin au salvat de la înec peste 250 de de­ceni; căpitanul Con­stantin Negrea a stat 36 de ore în post. Ostași și ofițeri și-au pus în primejdie viețile... Orașul e trist. Plouă. Cerul e dușmănos. Plouă. Plouă. Vineri, 15 mai 1970. Așa a­­rată autoamfibiile; așa arată elicopterele; așa arată tancu­rile — utilaje care pe oame­nii obișnuiți nu i-au interesat. Dar aflați pe acoperișuri, că­țărați în pomi, așteptând mo­mentul salvării, au dorit aripi pentru aceste reminiscențe ale civilizației. Dimineață apa­tică și îngrijorătoare. Sîmbătă, 16 mai 1970: Curg averse peste Tîrgul Mureș. Elicopterul decolează prin pînzele ploii îndreptîndu-se spre valea Someșului. Tova­rășul Nicolae Ceaușescu, în­soțit de alți conducători de partid și de stat, sosește la Dej. O scurtă consfătuire de lucru, un bilanț estimativ al pierderilor și consecințelor. Vizite la Fabrica de produse refractare, la Fabrica de con­serve „11 Iunie“. Secretarul general al partidului apreciază bărbăția, disciplina, abnega­ția și tenacitatea dejenilor în fața puhoaielor. Tovarășul Nicolae Ceaușescu recoman­dă măsuri energice pentru reluarea activității cu întrea­ga capacitate de producție. Elicopterul decolează spre Satu Mare. Duminică, 17 mai 1970: „So­meșul, la Dej, față de cota maximă atinsă, de 882 cm cît a avut miercuri la ora 7, a început să scadă treptat — în prima perioadă mai lent, apoi ceva mai intens — a­jungînd în ziua de sîmbătă, la ora 5, la cota de 433 cm, cotă cu 13 cm mai mare față de nivelul de­­ revărsare (420 cm)“. Țara a muncit pentru si­nistrați: toți oamenii din ho­tarul acestei țări au muncit pentru sinistrați. Sosesc ajutoare de la Cluj pentru de­jeni. Dejenii au cearcăne împre­jurul ochilor. Militarii au salvat la Dej— Triaj 117 persoane. Locotenentul major de pompieri Ion Ursan, pe o plu­tă improvizată, a salvat 30 de persoane. Așa circulă veștile, prin telegrafie fără fir. Luni 18 mai, marți 19 mai 1970. Cu specialiști din Cluj și Turda se muncește pentru repunerea în funcțiune a în­treprinderilor calamitate. Se redeschide linia Dej-Beclean. Aproape surpraomenește, se construiesc drumurile provizo­rii spre Bistrița și Baia Ma­re. Unii dintre cei care mun­cesc pentru recuperarea uti­lajelor, mărfurilor finite și materiei prime i-au trimis ortacii cu forța acasă ori în locurile de cazare: erau epui­zați, învinși de oboseală. Me­dicamente: asistență medicală de prevenire; evidență a si­nistraților; inventare ale bu­nurilor salvate sau recupe­rate ; ocupații de stare ex­cepțională, care atestă că în fluxul vieții a intervenit o defecțiune. Dar nimeni nu are timp de reflecții; să re­flectezi în aceste condiții es­te o indecență — nimeni nu se vede pe sine; procesele se produc vulcanic din interior spre alții. Din această cauză uzăm de puține nume, iar mai târziu, mult mai târziu, vom reflecta. Miercuri 20, Joi 21 mai 1970. Și-au pierdut viața șase oameni, pentru care, în inimă sau între pleoape, ceilalți au strivit lacrimi. Cetățeni ai Dejului, mili­tari, elevi desfundă rigole, debarasează străzi încercîn­d să le dea imaginea antedelu­­viană. „Someșul continuă să se retragă, nivelul apelor fiind în scădere generală“. După un drum al groazei, un Ion ARCAȘ (Continuare în pag. a lll-a) Trec anii, trec lunîle-n goană... Trec anii, trec lunîle-n goană / Și-n zbor săptămîni­­le trec / — spunea cu o dul­ce tristețe poetul, într-o vre­me și într-o lume prea să­racă în toate cele pentru cei singuri și săraci. Nu știu de ce, versurile acestea îmi stăruie în suflet ca o che­mare, ca o frîntură de doi­nă tristă, de jale, le repet mereu în aceste zile de pri­măvară vitregă, răvășită de ploi bolnave, nesfîrșite și reci. Le repet și mă gîndesc că dacă odinioară eram me­reu cu geamantanul in spi­nare, vorba poetului, azi, am­­ o ciudată senzație că prea ne-am fixat locului, că prea puțin știm din ceea ce tru­desc cu neostenită dragoste și abnegație, pretutindeni, semenii noștri, că prea ne­am obișnuit și lăsat pradă u­­nui limbaj de proces-verbal, banal și sec, unor clișee ver­bale ce ne spun extrem de puțin. Drumurile nenumăra­te și poate multe din ele ne­înțelese ale meseriei mă poartă mereu prin locuri cu­noscute sau neștiute­­ de mi­ne, printre oameni pe care-i cunosc de mult ori, ii văd și-i salut pentru întâia oară. Sunt locuri și oameni în fața cărora mă opresc cu emoție și-mi vine să mă înclin res­pectuos, să-mi plec fruntea în semn de omagiu și res­pect, dar mă tem că gestul, chiar cu sincere intenții, a pornit din inimă, așa tam­­nesam, ar putea părea cara­­­­ghios. Mă încearcă acest­­ sentiment ori de câte ori trec pragul secției de prelucrare­­ a topiturii de sticlă de la­­­­abrica de sticlă Turda. Pri­­­­mese clipe, minute în șir ta­ I­bloul de o splendoare fară ! seamăn ce mi se deschide înaintea ochilor: e cea­­ mai­­ superbă dezordine ordonată ! din cire mi-a fost dată să­­ văd. Ai o clipă impresia că e o grădiniță de copii se joacă I cu niște bețe în vîrful căro­­­­ra au prinse bucăți de plas­tilină colorată, apoi ți se­­ pare că e acolo o dezordine­­ fără pereche... Dar, încet-în­­­­cet te convingi că fiecare om , din acel angrenaj uriaș ■— cam 1 250—300 de sticlari în jurul­­ celor patru sau cinci cup­toare — are rostul și mișcă­­­­rile lui precise, simple, le- i jere. Incet-încet ai norocul­­ să admiri cea mai cumplită­­ dezordine ordonată cu pu­­­­tință. Regret, dar cuvintele I nu pot cuprinde în miezul lor sărac truda și universul I senzațional al celor ce pre- I lucrează topitura de sticlă in toate mărimile și forme­­­­le posibile și imposibile.­­ Aici, în acest colț rustic al Viorel CACOVEANU J [Continuare în pag. a­ll-a) Sticlarul Dăscălescu

Next