Făclia, iulie-septembrie 1970 (Anul 24, nr. 7353-7430)

1970-09-19 / 7421. szám

* Practica a demonstrat că activitatea politică găsește e­­cou în conștiința maselor numai dacă are o adresă precisă, dacă visează popu­larizarea documentelor de partid, răspîndirea experien­ței înaintate, a metodelor bu­ne de lucru, combaterea și li­chidarea deficiențelor. Toc­mai de aceea, criteriul ei de apreciere îl constituie efi­ciența, măsura în care influ­ențează asupra conștiinței maselor și le mobilizează la realizarea sarcinilor profe­sionale. La îndemâna organizațiilor de partid din întreprinderi se află o gamă variată de mijloace care concură la e­­ducarea politico-ideologică a maselor, la mobilizarea lor pentru înfăptuirea sarcinilor economice. Important este însă ca fiecare comitet de partid, fiecare organizație de bază să știe să acționeze multilateral, să aibă în ve­dere ca formele și mijloacele muncii politice să fie folosite cu competență, să se dea do­vadă de elasticitate și su­plețe, renunțîndu-se la meto­dele învechite și adoptîndu­­se cu operativitate altele, noi, care se dovedesc mai efici­ente în atingerea țelurilor propuse, în soluționarea principalelor probleme aflate la ordinea de zi. In această perioadă, esen­țialul în activitatea organiza­țiilor de partid din unitățile economice îl constituie con­centrarea activității politice de masă spre problemele ma­jore ale producției. In în­făptuirea acestor obiective, o mare importantă s-a dovedit a avea ceea ce în mod curent numim munca politică de la om la om, activitatea indivi­duală cu oamenii. Bineînțeles, eficiența acestei activități de­pinde în mod hotărîtor de cei chemați s-o înfăptuiască. La Fabrica de porțelan, de exem­plu, din colectivul obștesc de agitație politică fac parte co­muniști dintre cei mai bine pregătiți politic și profesio­nal, în măsură să explice pe înțelesul tuturor salariaților sensul măsurilor luate de partid în diferite domenii, oa­meni care se bucură de auto­ritate și prestigiu, au o boga­tă experiență de viață: mem­bri ai organelor alese și ai comitetului de direcție, mun­citori, ingineri și tehnicieni din­­ diferite secții ale fabricii. Desigur, esențialul constă în activitatea pe care o desfă­șoară colectivul. Salariații fa­bricii și-au luat pentru acest an importante angajamente în întrecerea socialistă. Realiza­rea lor este condiționată de aplicarea unor măsuri tehni­­co-organizatorice, dar și de desfășurarea unei munci poli­tice susținute, care să asigure atît cunoașterea de către fie­care muncitor a sarcinilor ca­­re-i stau în față, cit și crea­rea unei atmosfere de emula­ție, de avînt în producție. Dis­cuțiile individuale și cu mici grupuri de salariați, informa­rea acestora asupra sarcinilor ce le revin lor și întregii fa­brici, răspunsurile la între­bările lor, etc. au avut darul să-i pună pe oameni față în față cu propriile lor fapte, de a stabili responsabilitatea de­plină pentru ceea ce fac. In această direcție, accentul a fost pus pa crearea unei opi­nii largi în vederea îmbună­tățirii calității produselor, re­ducerea prețului de cost, uti­lizarea completă a timpului de lucru etc. Nu este cazul de a face legături forțate, dar activitatea desfășurată de colectivul cu munca politică a dat rezultate. întreprinderea și-a îndeplinit și depășit sar­cinile de plan și angajamen­tele la toți indicatorii. Alte mijloace a muncii po­litice care și-au dovedit efi­ciența sunt gazetele de perete și agitația vizuală. Dar acest lucru se remarcă numai în măsura in care ele tratează concret problemele locului de muncă. Creșterea eficien­ței acestor mijloace depinde, în primul rînd, de stabilirea lor în secții și sectoare, la locul de muncă al salariați­lor, asigurîndu-le un conți­nut concret, cu texte scurte, care captează atenția prin mesajul lor. Un mare ecou in mase îl au și gazetele satiri­ce, fotogazetele critice etc. Practica a demonstrat că de multe ori o caricatură suges­tivă, o epigramă, un vers sa­tiric valorează mai mult de­cit un întreg articol. La uzi­na Tehnofrig, de pildă, de mult interes și eficiență se bucură gazetele satirice „Re­flectorul“ și „Minutul acuză“, suplimente ale gazetei de pe­rete. Ele militează pentru sti­mularea combativității, crea­rea unei opinii de masă îm­potriva lucrului de mîntuială, a delăsării și indisciplinei. Prin caricaturi, epigrame, tex­te critice, gazeta satirică a devenit un punct de atracție în fiecare secție, este aștepta­tă cu interes de către anga­jații uzinei și contribuie la formarea unei opinii împotri­va risipei și indisciplinei. La rândul său, „Reflectorul“ fo­losește fotografii luate­ pe viu, înfierînd cu tărie nea­junsurile care mai au loc. In urma folosirii cu price­pere a acestor forme ale muncii politice a crescut gra­dul de utilitate a timpului de lucru și a mașinilor, s-a îm­bunătățit calitatea produselor și disciplina la locul de mun­că. In acest an, de exemplu, nu a mai sosit nici o recla­­mație la uzină, iar procentul de rebut a scăzut simțitor. La aceasta a contribuit și o altă inițiativă: vitrina cu rebuturi. Un rol important în munca educativă îl au lozincile, gra­ficele, panourile cu chemări, atunci cînd există preocupa­rea cuvenită ca ele să aibă un conținut și o formă cores­punzătoare, să se înlăture frazeologia goală. La uzina Metalul roșu, un colectiv for­mat de comitetul de partid a concretizat sarcinile ce revin întreprinderii pentru fiecare loc de muncă, diferențiat pe categorii de salariați. Astfel concepute, chemările țin sea­ma de specificul activității oamenilor din uzină, fiind a­­dresate muncitorilor din sec­ții, proiectanților, serviciului de concepție etc. ■ Lozincile, graficele vizează menținerea permanentă, la fiecare loc de muncă, a unei atmosfere de căutare și cercetare, astfel in­cit întreaga opinie a colecti­vului să fie angajată în lupta pentru promovarea noului, combaterea neglijenței și a lucrului de proastă calitate. In secțiile uzinei, pe dife­rite panouri, pot fi urmărite sarcinile ce revin colectivelor de muncitori în acest an, an­gajamentele luate în întrece­rea socialistă. Unele din ele arată cit s-ar putea realiza in plus prin creșterea producti­vității muncii cu 1 la sută sau prin reducerea cu 1 la su­tă a consumului de metal. In secția de prelucrare, de e­­xemplu, o lozincă glăsuiește: „Reducînd cu 2 la sută con­sumul de metal feros și ne­­feros numai la mașinile de condiționat aer, cuvă de vop­sit și jigiere se obține anual o economie de 75.000 lei“, iar la secția de montaj: „Prin li­chidarea completă a rebutu­rilor în secție se poate obține anual o economie de 19.000 lei“. Asemenea exemple s-ar mai putea da multe. Important es­te că aceste forme care și-au dovedit în atitea rînduri efi­ciența să fie extinse. In acest cadru­ se înscriu schimburile de experiență organizate, în ultima perioadă, de către Co­mitetul municipal de partid, pe tema: „Metode ale muncii politico-educative în sprijinul producției“, la care au parti­cipat responsabilii cu propa­ganda in comitetele de partid, responsabilii gazetelor de pe­rete și satirice, președinți de comitete sindicale, responsa­bili culturali și cu probleme de propagandă ai comitetelor U.T.C. Discuțiile care au a­­vut loc cu aceste prilejuri au scos în evidență numeroase inițiative, metode și mijloace noi, de certă eficacitate, folo­site în munca politică de ma­să. Organizațiile de partid au datoria să extindă aria de preocupări a colectivului de a­­gitație politică, a gamei de probleme care să stea în a­­tenția lor, să valorifice meto­dele vii, dinamice ale muncii politice, să facă totul pentru îmbunătățirea și perfecționa­rea ei la fiecare loc de mun­că. Emil CISTIAN, activist al Comitetului muni­cipal de partid Cluj, Ioan MAIER METODE EFICIENTE ÎN MUNCA POLITICA DE MASA CU TOAMNA (Urmare din pag. 1-a) magazinul nr. 38 din Piața Libertății lucrurile se prezin­tă indiscutabil mai bine. Și acest lucru se vede chiar de la intrare, vitrina magazinului fiind și ea „ajustată“ la sezo­nul de toamnă. „Artarom" este binecunoscu­tă clujenilor, datorită unor ar­ticole care, înainte vreme, nu se găseau decît aici. Iată, în­să, cum caracterizează această unitate chiar o lucrătoare de aici, Suzane Marghitay: ,,Ma­gazinul nostru nu se deosebeș­te cu nimic de altele care des­fac produse asemănătoare, de­și oamenii pretind de la fir­ma noastră lucruri deosebite“, întrebată fiind ce anume arti­cole specifice sezonului poate oferi magazinul, interlocutoa­rea ne-a oferit o listă cu... ceea ce nu poate oferi: jerseuri și jachete de lună pentru femei și bărbați, cămăși cu guler răsfrânt, garnituri din fir sin­tetic (bluză și jachetă), cămăși din nailon albe (există doar nr. 42­), etc. Comenzi către I.C.R.T.I. sunt depuse. Urmea­ză doar să fie... onorate. Cînd? Dincolo, tot la „Artarom“ ,­­dar pentru copii,­­aceeași si­tuație. Lipsesc­ cămășuțe pen­tru copii de 1 an și 2 („Nici nu știu ce preț au, pentru că nu le-am văzut.“ — îmi mărtu­risește vînzătoarea de resort), bluzile și jachetele pentru co­pii de aceeași virajă, ciorapi cu chilot supraelastic, mărimi mici (numai de la 14 la 21, și acestea în două culori — bej și albastru), bluze de bumbac cu mânecă lungă, mărimi mici; în schimb, cu mined scurte, sunt destule, iar pu­lovere nu se găsesc decit în­tre numerele 26—30, ciorapi cu chilot, din bumbac, număr mic, etc., etc. Vizitând și alte magazine profilate pe desfacerea produ­selor textile — magazinul de confecții nr. 31 pentru femei, de prezentare a Combinatului textil, de confecții de pe Stra­da Doja, nr. 34 din Piața Li­bertății și altele — ne-am con­vins că ele sunt bine aprovi­zionate cu articole de sezon și că au depuse comenzi pentru cantități suficiente și la sor­timente variate. Principala carență a tuturor,1, fie numai numere mari sau, dimpotrivă, numai numere mici dintr-un articol, poate fi remediată cît mai repede, fără greutăți deo­sebite. Trebuie­ doar să se țină cont de gusturile și solici­tările cumpărătorilor. Ori, a­­ceasta nu este altceva decit o obligație a comerțului. In drum spre barajul de la Argeș Serei ® de la C.A.P. Sîntana (Arad) FĂCLIA PAGINA A CIMP LARG DE ACȚIUNE (Urmare din pag-­i­a­ toamnă, respectiv 700 ha cu grîu, 250 ha cu orz de toam­nă și 150 ha culturi de con­­veier, circa 500 ha urmează după culturi de vară și trifo­­liene, unde terenul­ este elibe­rat. Restul va fi însămînțat după porumb siloz, a cărui recoltare este în toi, iar nu­mai pe unele parcele vom însămânța grâul după porumb boabe ajuns la maturitate mai de timpuriu. Acest lucru ne-a permis ca, imediat după re­coltarea plantelor premergă­toare, să trecem la executa­rea lucrărilor de pregătire a terenului.. — Ați putea să ne concre­tizați măsurile întreprinse în privința pregătirii și fertiliză­rii terenului? — Din cele 500 hectare un­de plantele premergătoare au fost recoltate, pe mai mult de 400 hectare sînt făcute arătu­rile de însămînțări. Această lucrare continuă paralel cu eforturile pe care le depunem pentru eliberarea restului su­prafețelor. Din zori și pînă seara tîrziu mecanizatorii fer­melor se află cu plugurile în brazdă, executînd lucrările so­lului sub directa supraveghere a specialiștilor întreprinderii. O dată cu efectuarea ară­turilor de însămînțări sînt în­corporate și îngrășămintele m m m # • • m chimice, conform planului de fertilizare întocmit. In me­die, pe fiecare hectar culti­vat cu grîu aplicăm cite 300 kg superfosfat și 200 kg azo­tat de amoniu da hectar. Dar la aplicarea dozelor de în­grășăminte chimice se are în vedere planta premergătoare și conținutul solului în ele­mente fertilizante. In aceste zile, conform gra­ficului de lucru întocmit, vom începe și însămînțările. Pînă la 20—22 septembrie vom încheia semănatul la culturile de conveier; în ur­mătoarele zile se va trece la însămînțatul orzului, iar in jurul datei de 1 octombrie — la semănatul griului. Eforturile tuturor lucrăto­rilor și specialiștilor între­prinderii sînt îndreptate spre aplicarea unei tehnologii mo­­­derne de lucru și efectuarea însămînțărilor de toamnă în condiții agrotehnice superioare pentru ca producțiile din anul viitor să înregistreze o creștere conform sarcinilor preconizate. A ® 9 # • ® • NOTE ANTECEDENTE „PROVIZORII“? „Umde-­i lege, nu-i tocmeală“ este un proverb care se pare că este „uita­t“ de unele in­stituții, ca­re cred că își pot permite anumite „tocmeli" la procedurile legale. Astfel, o scrisoare sosită din Fraza ne informează că a fost angajat în această comună un pădu­rar, pe nume Ion Pop, care are­ antecedente penale. Scrisoarea a fost trimisă spre cercetare Inspectoratului silvic care, în răspunsiul dat redacției spune textual: „Sus­­numitul este angajat ca pă­durar comunal in mod provi­zoriu, angajare făcută de con­ducerea­­ Consiliului popular al comunei Frata însă în mod provizoriu, dat fiind că are la activul său antecedente penale“. Se știe că funcția de pădu­rar mncumbăi gestiune și in­tr-un astfel de post nu poate fi angajată o persoană cu an­tecedente penale. Consiliul popular comunal l-a angajat pe susnumitul la mod provi­zoriu, crezind că în acest fel poate eluda legea și se pare că Inspectoratul silvic la rin­dul lui este­ de acord cu me­toda respectivă spă­lînd­u-se pe mâini că nu i s-a cerut a­­cordul. Nici nu era­ cazul, doar e un provizorat. Nu? Numitul Pop Ion o fi având și ante­cedente „provizorii“? LUNG E DRUMUL I.L.L.-ULUI Redacția a trimis o sesizare a unui grup de locatari I.L.L­ C­. având în vedere că problemele reclamate­­ intrau la competența administrației casei de unde ne sesizau lo­catarii. Redacția a tot aștep­tat răspunsul la reclamație. Pînă la urmă, așteptarea n-a fost zadarnică. După trecerea a 31 de zile, răspunsul „prompt“ a sosit. El ne-a­ edi­ficat completamente: „imobi­lul respectiv nu se află în administrarea întreprinderii noastre“. Oare cu­ timp tre­buia așteptat pentru, un răs­puns la­ fondul problemei da­că au fost necesare 31 de zi­le pentru a constata că pro­blema nici nu intră în compe­tența I.L.L.C.? (1. et) în activitatea de deservire a populației, un rol important îl are controlul obștesc muncito­resc organizat de sindicate. El este chemat să vegheze cu tot simțul răspunderii la respectarea regulilor generale din comerț. Pornind de la acest conside­­rent major, biroul executiv al Consiliului municipal al sindi­­catelor din Turda a orientat și condus activitatea celor 37 echi­pe de control obștesc, in mod diferențiat, în funcție de nece­sități și în raport de situațiile țuste. Ca urmare, de la începu­tul anului și pînă acum, echi­pele de control obștesc au efec­tuat controale în 154 unități comerciale, făcînd 220 de pro­puneri, diva care s-au realizat 186. Dintre acestea amintim: exe­cutarea unor lucrări administra­­tiv-gospodărești la unitățile nr. 8, 28­ și de la I.C.Ș. Alimen­tara; la propunerea controlului obștesc, gestionarul de la unita­tea nr. 8 Alimentara a fost sancționat pentru curățenie ne­­corespunzătoare; vînzătoarea Pop Emilia a primit notă observato­­rie pentru atitudine nejustă fa­ță de cumpărători, iar unitatea nr. 13 aparținătoare I.A.P. „Arieșul” a fost închisă pentru renovare și altele. Echipele de control obștesc au sesizat în repetate rînduri și al­te deficiențe cum ar fi: expu­nerea mărfurilor, calitatea lor, existența unor cantități și a sor­timentelor necesare. In sectorul alimentar, de pildă, s-a semna­lat lipsa unor produse de car­ne, brânzeturi, paste făinoase, ape minerale, vinuri de calitate și la un preț convenabil. La u­­nitățile C.L.F. s-a constatat lip­sa unor cantități suficiente de cartofi, fasole verde și uscată, ardei grași, în timp ce pe piața neorganizată erau din greu, în unitățile de alimentație pu­blică controlul obștesc a sem­nalat lipsa unor sortimente de preparate de carne și o tendin­­ța nesănătoasă, aceea a realiză­rii planului pe seama vinzării băuturilor alcoolice. Spre edifi­care, vom aminti că la EAP­­„Arieșul“­, ponderea băuturilor spirtoase din totalul­ consumu­lui reprezintă 60 la sută ! Neajunsurile nominalizate de controlul obștesc în aprovizio­narea populației cu cele nece­sare, în deservire, se datoresc și unei orientări necorespunză­toare în sistemul de încheiere a contractelor cu diferiți furni­zori. Așa, de exemplu, C.F.S. a încheiat contracte cu unități si­milare din Oradea, Timișoara, Dolj etc., care prevăd livrarea primelor cantități de vinete și ardei grași abia cu începere din a treia decada a lunii august, în loc să se fi planificat o apro­vizionare ritmică întinsă pe mai multe luni. Din controalele efectuate a mai reieșit că volumul contrac­telor nu a fost onorat nici de cooperativele agricole de pro­ducție din jurul­­ municipiului, decât intr-o proporție de 50 la sută, fiindcă o parte din condu­cerile cooperativelor agricole preferau să-și valorifice produ­sele pe piața neorganizată t­u să-și onoreze contractele înche­­iate cu C.S.F. în scopul îmbunătățirii apro­vizionarii și deservirii populației municipiului Turda. Consiliul municipal al sindicatelor, pe lân­gă controalele obișnuite, împreu­nă cu organele de specialitate, a organizat acțiuni­­ de mare amploare atît prin unitățile co­merțului de stat cît și pe piața neorganizată. Cu această ocazie s-a constatat că activitatea din comerț, în unele cazuri, este umbrită de practici necinstite: lipsă , gramaj, vînzări cu su­­prapreț, vînzări­ preferențiale. Așa, de exemplu, la unitatea C.L.F. nr. 8 din microraionul I Oprișani, s-au vândut cartofi la suprapreț; la unitatea nr. 45 din piața de desfacere a cărnii au fost găsite 10 kg de carne de porc pe care gestionarul le re­ținuse pentru cunoscuți; la ma­gazinul I.A.S. (ghereta din pia­ță) controlul a constatat faptul că roșiile puse în vânzare, circa 1 DOS kg, au fost vindute­­ cu suprapreț. În piața neorganizată, de asemenea, au fost găsite mul­te abateri de la mercuriale. tn această situație, Inspecția com­er­cială de­ stat a aplicat producă­torilor particulari sancțiuni po­trivit prevederilor legislației în vigoare. Având în vedere minusurile care mai există pe­ Tipsia aprovi­zionării și deservirii oamenilor muncii, rolul important pe care controlul obștesc !l are în com­baterea neajunsurilor de ori­ce natură, Consiliul municipal al sindicatelor și-a propus să dis­cute aceste probleme într-o ple­nară. Ion CORDOȘ CITIM OBȘTESC -o reacție publică, promptă, un ajutor acordat lucrătorilor din comerț cronica m­ăruntă , în urmă cu cîteva zile, la cofetăria „Doina“ de pe strada Horea a avut loc o ex­plozie. Cum se întâmplă, de obicei, în asemenea situații e mai greu să-ți păstrezi pre­zența de spirit. După cum sun­tem­ informați, László Ioan, domiciliat în Cluj, strada De­tunata, nr. 9, și-a păstrat pre­zența de spirit și, înfruntând pericolul, a spart geamul și a evacuat o bună parte a bu­nurilor materiale existente acolo. < • Șerban Ioan, strada Karl Marx, nr. 3, are o mică do­leanță. Vecinii care locuiesc la nr. 1 și-au instalat un di­fuzor care transmite, pe un ton „ridicat“ muzică, mai mul­te ore din zi. La nr. 3 locu­iesc 3 copii (între 8 luni și 2 ani) care din această pricină nu se pot odihni.­­ Pe strada Actorilor, de mult timp se află o grămadă de păimâot ridicată chiar la mijlocul părții carosabile, îm­piedicând circulația. —­ A cut o fi? • Magazinul de legume și fructe din Iara, tutelat de C.S.F. Turda, stă închis încă de pe vremea cînd fostul ges­tionar a fost prins cu ocaua mică. Localnicii suportă con­secințe intolerabile: n-au mai văzut zarzavaturi, legume și fructe de mult timp! Păcat. Cum cobori din munte la șes se culeg roșiile, ardeii, ceapa etc. i Rezultatul tragerii la sorți a mașinii „FIAT 1500“ seri a avut loc tragerea la sorți a autoturismului „FIAT 1500“. Cîștigător a ieșit biletul nr. 2143. Pose­sorul biletului cîștigător se va prezenta la Consiliul popular municipal Cluj pî­nă la data de 27 septembrie a.c. După această dată bi­letul cîștigător își pierde valabilitatea și se va efec­tua o nouă tragere. # # @ ® ® SPORT SPORT SPORT Etapa a IV-a a diviziei A de fotbal U“ și C.F.R. în fața unor examene dificile Clasamentul după etapa a treia a plasat cele două echi­pe clujene la poli opuși: în vîrful piramidei „U“, iar în coada clasamentului C.F.R. De pe această „platformă“ se vor lansa duminică în disputele e­­tapei a IV-a. Deoarece feroviarii clujeni joacă acasă, le vom acorda lor prioritate. Joi am asistat la jocul-școală (trei reprize a 30 minute) susținut în compania echipei de tineret-rezerve „U“. A fost un „examen“ foarte reușit. Tinerii cădeți ai lui „U* i-au „întins“ — cum se spune — pe ceferiști, le-au creat „probleme" și faptul ca atare a fost spre cîștigul echi­pei C.F.R. Scorul final de 3-0 pentru feroviari atestă ambiția (plină de sportivitate) tinerilor jucători de la „U“, care au ser­vit­ o neașteptată replică. Să nu uităm, în altă ordine de idei, că tinerii „U“-iștti au ra­tat vreo două ocazii extrem de clare. După joc, antrenorii E. Ior­­dache și Șt. Nagy s-au decla­rat foarte mulțumiți de reușita jocul-școală. în ce privește meciul de duminică, în campa­nia Farului, amândoi au fost la unison declarînd că „vic­toria trebuie cucerită, deși e­­chipa constănțeană este un ad­versar redutabil". Declarația lor o dorim conjugată cu am­biție jucătorilor feroviari, o­­bligați față de suporteri să le ofere acestora satisfacția celor două puncte și o „evadare" de pe poziția ultimului loc, î­n ce privește formația probabilă. Sorin Bretan, nerestabilit, nu va juca, nu va juca, de ase­menea, T. Popescu, al cărui debut la Pitești a fost nesem­nificativ, în consecință se preconizează „11 "-le: Mărcu­­lescu — M. Bretan, Dragom­ir, Burlacu, Roman — Vișan, Țe­­gean, Cojocaru — Soo, O. Io­­nescu, Petrescu. ★ Dacă sîmbăta trecută Poli­tehnica n-ar fi reușit surpriza etapei a treia, poa­te că meciul lui „U“ la Iași nu era chiar așa de dificil. Sau poate că tocmai în acest context, de mulțumire, sarcina clujenilor să fie ceva mai ușurată. Ori­cum judecăm lucrurile, meciul de la Iași este greu, mai ales că venirea la cîrmă a lui Gil Mardărescu a operat substan­țial în orientarea tactică și jo­cul echipei. „U“ Cluj a plecat spre Iași facă de ieri înainte de amiază, cu autocarul, urmând să facă un popas la Piatra Neamț. Ră­mâne de văzut dacă deplasa­rea cu autocarul nu va impie­ta asupra condiției fizice, mai ales că în noul sistem de joc înseamnă pentru „U“ multă, foarte multă mișcare în teren. Un presing continuu. N-aș putea spune că din scurta discuție cu antrenorul Șepci am desprins motive de îngrijorare sau optimism la legătură cu meciul de la Iași. Iar in ce privește formația probabilă, „U“ va arunca la luptă echipa standard: Mol­dovan — Crețu­, Pexa, Solo­mon, Cîmpeanu — Munteanu (Stîncel), Anca, Ardeleanu — Uifăleanu (care joi a jucat în echipa de tineret-rez­erve con­tra CF.R.-ului), Adam, Barbu. fv. m.) Programul evenimentelor sportive . FOTBAL: Duminică după-masă, cu începere de la ora 15,30 va avea loc pe stadionul municipal întâlnirea divizio­nară „A“ dintre formațiile C.F.R. Cluj și Farul Constanța. In deschidere, de la ora 13,30, se va desfășura jocul dintre echipele de tineret-rezerve. In cadrul etapei a IV-a a diviziei C (seria a VlI-a) mime, la ora 11, pe Stadionul „Clujeana“ meciul Deraiata Cluj — Recolta Salonta, 9 HANDBAL. Mâine, cu începere de la ora 11, se va desfășura pe terenul „Universitatea“ (Bulevardul Lenin nr. 41), partida masculină dintre „U“ Cluj și „Universitatea“ București, din cadrul campionatului divizionar „A‘‘. 9 CUPA METALURGISTULUI. Stadioanele, terenurile sportive și sala sportivă „Industria sârmei“ din Cîmpia Tur­­zii vor găzdui azi și mâine (la ambele zile între orele 9 și 13, respectiv 15 și 18) întrecerile din cadrul etapei județene a competiției de masă dotată cu „Cupa Metalurgistului“. Fază din meciul ,,U“ — U.T.A. (etapa a III-a). Primul gol, marcat de Barbu

Next