Făclia, octombrie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 7431-7509)

1970-11-22 / 7476. szám

PE URMELE IMAGINAȚIEI Imaginația nu este niciodată pură. Ea este o jonglerie cu imagini însușite, direct sau din ficțiunile artei. Uneori simple aluzii sunt suficiente pentru zborul imaginației, dar un miez real, un pretext e necesar. Exagerarea unor fenomene obișnuite, amplificarea la dimensiuni gargan­­tuene, ornarea cea mai năstrușnică sunt o siluire a reali­­tății, inspirată de naivitate copilărească, dar într-o for­­mă subtilă sublimată incintă plăcerea de a crea o lume mai bună, mai colorată, numai a noastră, pe­ care o pu­­tem ascunde în ungherele sufletului. Se întîmplă^ ca dintr-un semn doar, dintr-un simbol, dintr-un mesaj să dorim să construim o lume întreagă. In această tentati­vă imaginația are aripile întinse într-un zbor planat, dis­ciplinat de logică, de legile proporțiilor, posibilului. Se ferește de absurd, de caricaturizare, de monștri. Alteori construcțiile noastre, din analogii, din povești și povestiri, din auzite sunt confruntate cu mesagii noi, care nu se mai „încadrează“ în castelul de cărți de joc. Sau am uitat un element gingaș într-un tablou sumbru cu monștri în care omul sucombă otrăvit de mlasmele mlaștinilor. A fost o floare, venită din apele calde ale Amazoanelor care m-a învățat să țin imaginația în frîu. Amazoanele — o Europă sub apă, o mlaștină cît un continent! Ape mari, leneșe și un boa astronomic din Anzi pînă la Atlantic, șerpi anaconda, aligatori, pești car­nivori parana, săgeți otrăvite, șerpi cu descărcări electri­ce, ucigătoare, roiuri și roiuri de țînțari, păianjeni uriași, frunze cu narcotic ucigător, mimoze sensibile, liane su­focante, încolăcite cu pitonii, vînători de oameni, de piei roșii, expediții de pedepsire, expediții nimicite, diamante și hoți de diamante, culegători săraci de cauciuc și negus­tori bogați de cauciuc, marihuana și opium, friguri gal­bene, malarie, paradisul jivinelor, junglă de arbori și oa­meni din junglă, căldură umedă, moleșitoare, apă și iar apă, miloasă, tulbure, boli înfricoșătoare, insecte agresive, Legea junglei și Manaus cu cupole de aur, vapoare albe cu roți de moară, plute, pirogi, indieni vopsiți cu ocru, ascunși la pîndă, papagali, maimuțe și leneșul, superbul leneș, animalul fără grabă, care se urcă cu încetineala timpului oprit, apă, mîl, aer înăbușitor, miasme, ame­nințări nevăzute, înfiorătoare crime nepedepsite, rădăcini împletite, păduri fără început și sfirșit cu picioarele în apă, în mîlul hrănitor. Din această lume, unde se generează viața cu o incon­știență primară, unde nu este graniță între viață și moarte, am primit un mesager, o floare, „cum nu mai este alta“. — Victoria regia. Din miezul plantei, ascuns în apa caldă, se ridică brațe verzi și pe apa liniștită se deschid frunze mari, rotunde, late cît un întins de braț, cu marginea răsfrântă, niște scuturi cu țepi ascuțiți înspre dușmanul din apă, un ta­ler uriaș cu o măiestrie de plutire desăvîrșită, oglindă care prinde soarele, așezată pe apa liniștită. In verdele său crud, într-un necunoscut tainic se naște substanța vieții. Frunzele se așează în cerc disciplinat, mai multe, și în mijlocul lor, cînd i-a venit vremea, se deschide floarea, un nufăr abundent, abia mijit din apă, un omagiu adus soarelui din adîncul apei, un răspuns razelor de lumină prin raze de petale trandafirii, într-un buchet întredeschis și în mijloc fire de aur. Un vis al apelor calde, tulburi, leneșe, dușmane. Iuliu BARBAT Monumentul de la Șipca (stingă sus); In­­tîlnirea secolelor în cen­trul Sofiei (dreapta sus); Plevna. Monumentul e­­roilor români căzuți în războiul pentru indepen­dență (jos). IMAGINI DIN BULGARIA Fotografii: S. TAMAȘ Firma elvețiană „Tis­sault“ a început fabricarea de ceasuri cu întregul me­canism format din mase plastice. Acestea funcțio­nează ca și cele din metal, cu excepția că... nu trebuie grefate. PORȚIA DE PRAF Un grup de specialiști francezi au declarat că la Paris se depun lunar 5 gr praf pe m3. Potrivit unor statistici, aceasta înseamnă o porție de 17 500 kg praf oferite zilnic parizienilor. Fabricanții acestei „hrane” indezirabile sunt cele 25 000 întreprinderi industriale și cele peste­ 1 milion de ma­șini din capitala Franței și oameni .Corpul Său este elastic doar ochii sint ficși, în­dreptați spre mine, rotin­­du-se în orbite pentru a nu scăpa din vedere, nici o fracțiune de secundă mă­car, prada sau poate duș­manul... Pielea sa încreți­tă strălucește la fiecare mișcare a corpului. Apa este atît de clară încît pa­re că înoată în vid, foarte aproape de noi. Nu se ob­servă nici o amenințare, nicii o mișcare agresivă în evo­luțiile lui, doar o neîncre­dere indiferentă, mai cu­rând o teamă ce-i dă tîr­coale“. Este relatarea unei intîlniri cu un mare re­chin din volumul „Rechi­nii“ apărut recent la Pie­ns sub semnătura lui Jac­ques și Philippe Cousteau. Volumul conține mărturii directe și fără precedent asupra marilor animale ra­pace ale mării. In Florida, Australia, Africa de Sud, pîndarii dau alarma cînd observă la suprafața apei aripile peștilor blestemați. Gene­rații de marinari și scu­fundători se înspăimîntau doar la gîndul că ar pu­tea să le dea târcoale un rechin. De 30 de ani, Jac­­ques-Yves Costeau și ca­marazii săi urmăresc a­­ceste animale, le hrănesc din mină, le marchează cu etichete ca pe păsările mi­gratoare, le filmează, le ațîță sau le domolesc fe­rocitatea. Plonjînd în apropiere de insulele Capului Verde, Jacques-Yves Cousteau s-a întîlnit pentru prima dată cu un rechin. Unul alb dintre cei feroce. Nu o observase încă pe om. In momentul cînd l-a ză­rit, al a fost acela care a dat semne vădite de tea­mă. Incidentul i-a dat la început lui Cousteau o si­guranță periculoasă. „Am pus pe fugă marii rechini pelagrei, a spus el, omul tare invincibil în mare ca și pe Pămînt“. Rechinii sunt foarte șireți. Cu toate acestea oamenii de pe „Calypso“ (nava celebrului cercetător) nu au avut nici­odată „accidente“, ci nu­meroase „incidente“. In cartea lor, cei doi explo­ratori ai faunei marine dau amănunte inedite despre aceste animale. Inteligența, sîngele rece, atenția sunt acelea care dau scufundă­torului superioritatea asu­pra animalului mai bine înarmat decit el. Nu gura sa monstruoasă este peri­culoasă, ci organele senzo­riale care avertizează re­chinii de tot ce se petrece în jurul lor. Contrar le­gendei răspîndite, ei au o vedere bună dar organele senzoriale sunt acelea care îi avertizează de ceea ce se petrece în jurul lor, miile de celule nervoase repartizate pe cap, pe corp receptează undele, detec­tează apropierea prăzii. Noaptea, cel puțin, superio­ritatea lor este zdrobitoare: „în raza lămpii mele, scrie Philippe Cousteau, am văzut pentru prima da­tă un rechin care urca pe fîșia de lumină ca pe un mal. Era un rechin foarte mare, de aproximativ 4 m. Ochii, cu pupilele mic­șorate, păreau minusculi, înota spre mine, apoi s-a întors leneș, în sfirșit a plonjat pe verticală, îmi este frică, sînt sigur ca nu a plecat, el înoată în noapte cu micii săi ochi fixați spre mine*. PUNEȚI PUNCTUL PE Iî ORIZONTAL! 1. Strîns­ de gît — Cu fumuri.... 2. Un om de lemn! — Venit demult...; 3. Fructul dis­cordiei ... Dau în boală (pl.); 4. Umplu pipa! — Haită de căței! — Lele; 3. Instrumentul lul­ian —* Trecătoare în Carpații O­­rientali; 6. Vorbă cu jude­cată — Departament în Franța; 7. A face o gură... Zile-n șir (pl.) — Zît!; 8. Bau-bau oltenesc — Por­tretul unei necunoscute — Industria Optică Română (abr.); 9. Praf și pulbere — A da năvală; 10. Pro­gram de lucru (pl.) — La mai mare; 11. Nu au stare (fem.). VERTICAL: 1. Petece! — Intră la apă de bunăvo­ie; 2. Bază de lansare — De tot hazul (fem.); 3 Fa­ta lugojană — Suveran; 4. Visul unei nopți de iarnă — o măgărie... — Curelu­șă de meșină; 5. Tare la carte — Nume... chimic — După noi... potopul!; 6. Un ghimpe — Patria lui Ulisse; 7. Caz de forță ma­joră — Subit!; 8. Calul de bătaie al fierarilor — „Cri­­șul“ înainte; 9. Podoabă a coroanei —Ca să vezi!; 10. Ajutor de bucătar; — Sub­stanță care prezintă izo­­merie; 11. Vechea Constan­ță (abr.) — Bate... și ți se va deschide. Cuvinte rare: IRAT, AIN, IRA, ALA. Nota autorului: Folosind cît mai rațional forma și conținutul definițiilor, gă­siți locul celor 17 puncte negre și... dezlegați careul. Și pentru ca totul să fie bi­ne nu uitați în permanență să PUNEȚI PUNCTUL PE I ! Gavril GLODEANU DE SEARĂ ORIZONTAL: 1. A des­­crie un­ magnific „apus de soare“...! 2. Violet baco­­vian — Serbare cîmpeneas­­că; 3. Masa de seară — Ca rouă... (fig.); 4. Semilunăl — Locul de întâlnire al do­­rurilor în decor rustic (pL) S. Intre „sara“ și „deaî*! — Felinar de buzunar; fii Apus de soare; 7. Ca nop­­țile de vară; 8. Rond — Măsură... apusă! — Pre­dispus la... apariția lumii; 9. întreprinderea de colec­tare a metalelor — Se stin­ge odată cu venirea nopții; 10. Impurpurare — Lună! (abr.); 11. Se pune seara În ușă (ed.) — Vestiar al nop­ții! VERTICAL: 1. Se închi­na lui Zamolxe — Coboa­ră seara în sat cu turmele; 2. Autorul poeziilor „Sara pe deal“ și „Somnoroase păsărele“ — Rădăcină de morcov! 3. Crăiasa nopții — Ca venirea serii; 4. Sea­ra... târziu! — Amicul lui Timajsir — Fundal pentru stele; 5. Veghe! — O uram­bră de om; 6. Serenadă — Tol găurit!; 7. îndrăgosti­ții în culpă — Cortegiu de vis; 8. Răsărit (fig.); 8. Treabă de astrolog — Lună nouă (Cîntată de Ciprian Forumbescu); 10. Femeia din seară! — Neon... la­teral! — Obiect de seară; 11. Etaj în­tre­tac­ic (geoL) — Pustiu fără îndrăgostiți și lună... Cuvinte rare» ALBI AN, Zeno TURDEANU 1­2­3­4 S­6­7­8­9 tOf» CEASURI DE PLASTIC ;(iv) CARIGRAMA * Amicul meu era un om ciudat­ vesel, duios, boem recunoscut dar într-o zi plecă neinspirat „în căutarea timpului pierdut”. (ar. fi Desen <ts Ortaci»« ROUĂ CE ÎNSEAMNĂ A FI STUDENT COMUNIST ? CULTURĂ ARTĂ ȘTIINȚĂ SPORT REPORTAJ INTER­NAȚIONAL 22 NOIEMBRIE 1970 DIN LEGENDĂ „Ei, bunii-sferăbunii, ne-au­­ rost primele drumuri, pri­mele frumuseți, primele norme, unicele zone ale u­­rii, forma multiplelor iu­biri. Ei rămîn stăpînii pe furul datinilor, înțelepciu­nii, curajului și, după ce ie-au triat selectiv, ni le-au transmis ca sfîntă moșteni­re. Nu-i nici o enigmă în a­­pa­renta ies- absență, dar prezența lor he-a datorea­­za“. Așa mi-am caligrafiat gândurile, acum mai mulți ani, după o discuție cu e­­minentul profesor Constan­tin Daicoviciu. Puteam as­tăzi să-mi încep preambu­lul acestui interviu cu o­­mul care și-a străbătut toa­tă viața magna cum laude, consemnînd data nașterii sale (1 martie 1898), locul natal (Căvăran — Banat), numeroasele școli prin ca­re a trecut, iubirile stator­nice (dacii, Sarmizegetusa, înțelepciunea, inițiativa creatoare, probitatea știin­țifică și morală și ș.a.), lo­godna cu echilibrul și seve­ritatea disciplinei academi­­ce. Aș fi putut să consemnez descoperirea inscripției DE­­CEBALVS PER SCORILO, sau titluri din impresionan­tei listă de lucrări originale, peste 130, ale Domniei Sa­le, numeroasele șantiere ar­­h­eologice pe care le-a con­dus entuziast, onorurile na­ționale și mondiale care i-au laureat fruntea liberă de prejudecăți și validă mereu în căutarea și inspi­­rarea ideilor generoase. Aș­i putut cita congrese inter­naționale, cărora le-a dus mesajul istoricilor români ți le-a impus cugetul unei personalități din marea constelație a rațiunii. Aș fi putut vorbi despre cetățea­nul Constantin Daicovîciu... Dar harta acestei vieți, pe care sunt însemnate instan­taneele unei existențe neo­­renascentiste, nu poate fi cuprinsă într-un preambul. Venind din legende și din istoria di­ntotdeauna, pe a­­cademicianul Constantin Daicoviciu nu-l pot încorse­ta verbele. Regret numai că n-am putut începe ru­brica prezentă cu acest om stelar. Dar... — Domnule profesor, ce atribut caracteristic defini­toriu acordați Clujului? — Sălaș al culturii și al oamenilor de treabă. — De-a lungul anilor au­ cunoscut și colaborat cu o pleiadă de cărturari clu­jeni, care dintre ei v-au impresionat și prin ce? — Profesorul Vasile Ba­­grea, prin vasta lui erudi­ție, cultura lui humanistă și măiestria lui de dascăl. Și profesorul Nicolae Dră­­ganu, pentru știința lui, pentru activitatea lui dăs­călească și pentru omenia lui. — Ați contribuit nu nu­mai la apariția unei școli istorice, ci la formarea multor generații de specia­liști, de oameni integri. Prin ce se relevează dască­lul clujean? — Depinde de școala pe care a făcut-o și de profe­sorul pe care l-a avut. In general, pot afirma că dăs­­călimea clujeană se remar­că printr-o mai pronunțată seriozitate profesională, printr-o obiectivitate știin­țifică mai consecventă și printr-o mai mare solidari­tate între membrii ei. — Vă cunoaștem ca înte­meietor al Muzeului de is­torie și arheologie din Cluj, ce ați dorit să fie și ce este el în viața științifică a ora­șului? — Muzeul de Istorie din Cluj a fost și în trecut o instituție de cultură gene­rală și de știință istorică. Azi aceste două calități sânt și mai solide și mai fructu­oase, întregindu-se cu res­tul său eminamente educa­tiv al maselor. El este și azi și va trebui să fie tot mai mult un centru de ac­tivitate culturală, științifică și patriotică, pentru toată țara. — Din tot ce ați creat ea istoric, ce iubiți mai mult? — Căutarea aprigă a ade­vărului istoric și combate­rea fără cruțare a diletan­tismului în materie de ști­ință. — Ideea o ilustrați stră­lucit în publicistică. Aveți timp să scrieți, Domnule profesor? — Mă grăbesc și, vezi bi­ne, am. — Dacă vi s-ar propune — paradoxal, firește — să plecați pe o altă planetă, ce ați lua cu Dumneavoastră din Cluj? — Orice propunere de a­­cest fel ar fi respinsă cate­goric, fiindcă spațiul meu vital e planeta noastră și numai în patria română dispun de toate cele ce pli­nesc viața mea. — Ca cetățean și educa­tor, ca istoric și om al de­ciziei, au­ fost, de câteva decenii, în miezul eveni­mentelor contemporane, numiți evenimentul care v-a impresionat și angajat mai mult — Adunarea de la Alba Iulia (1 decembrie 1918), care ne-a împlinit visul de veacuri și ziua emancipării integrale de la 23 August 1944. — Ce iubiți în viață, Domnule profesor? — Viața cu toate daru­rile ei. — Ce detestați? — Lipsa de patriotism, de omenie și de recunoștin­ță. In general: fățărnicia. — Visați ceva pentru Clujul prezent și viitor? — Să devină stîlp ne­clintit și bastion inexpug­nabil al patriei române so­cialiste și comuniste. ...Un om, un educator, un istoric de 52 de ani cetă­țean al Clujului. Există oa­re cuvîntul care să-i acope­re întreaga identitate? E­­xistă oare un mijloc să-i descifreze marile tăceri de legendă? Și marile destăi­nuiri ale neguroaselor tre­ceri peste această vatră a noastră? El a stat la ceas de taină cu „bunii-străbu­­nii“, care „ne-au croit pri­mele drumuri, primele fru­museți, primele norme, u­­nicele zone ale urii, forma multiplelor iubiri* A fost în captivă transcendență, prin arhivele grăitoare ale lutului mioritic, unde s-au scris cu singe dens și la­crimi preziceri-legi și legi­­cuvinte fără patimă ascun­să. Mai multe n-aș putea spune. Priviți-i diminețile, cum trece jovial, cu nelipsitu-l baston, printre noi. Și re­țineți că trăiește și gîndeș­­te la Cluj. (Vă rog să nu fi iertați, Domnule profesor pentru nestăpânita efuziune finală). Ion ARCAȘ „DECADA CARTII ROMANES­TI”-20-29 NOIEMBRIE Organizată în scopul popularizării literaturii ro­mâne contemporane și a cunoașterii — de către scrii­tori, editori și librari — a preferințelor cititorilor, „Decada cărții românești“ prilejuiește iubitorilor de beletristică, dar și celor interesați de cartea științifică și termică, prețioase întilniri cu scriitori clujeni și bucureșteni și reprezentanți ai cîtorva edituri din Cluj și București. Mîine, la Librăria „G. Coșbuc“, vor fi prezenți edi­tori de la Kriterion, iar la Cîmpia Turzii, cititorii se vor întâlni cu cîțiva scriitori clujeni. Tot luni, la ora 18, la Librăria „Universității“, acad. Zah­aria Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor, se va întîlni cu citi­torii săi și va acorda autografe. Marți, 24 noiembrie, la Librăria „Universității“ va avea loc o întâlnire cu cititorii, organizată de Editura „DACIA”, la care vor participa scriitorii Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Du­mitru Isac și Nicolae Mărgeanu, iar în 27 noiembrie, ia­ aceeași librărie, cititorii se vor întîlni cu repre­zentanți ai editurilor Politică, Științifică și Enciclope­dică. La Librăria „George Coșbuc“, în 26 noiembrie va avea loc o întâlnire cu poeta Ana Blandiana, iar de ziua următoare — cu reprezentanți ai Editurii Sta­dion. In 28 noiembrie, la Casa de cultură a studen­ților, va avea loc o întîlnire cu redactorii revistei ,,Echinox“. LA PARIS S-A DESFĂ­ȘURAT FESTIVALUL IN­TERNAȚIONAL DE DANS, care a debutat cu un spec­tacol dat de „Tokio Ballet Company“. La festival au mai participat: celebra tru­pă de culoare din S.U.A. „Dance Theatre“, condusă de­ Alvin Ailey, Teatrul de pantomimă din Wroclaw- Polonia, Baletul național cuban etc. ______________ ... .­­.....­GILBERT BECAUD A APARUT, DUPĂ O ÎNDE­LUNGATA ABSENTA, la „Olympia“. Specialiștii spun că numai vocea ei es­te puțin mai spartă, dar cîntă tot aventura, dragos­tea, singurătatea, plimbări­le nocturne, moartea. FESTIVALUL „TOAM­NA VARȘOVIANA“ A E­­FUIZAT 14 EDIȚII. Din 1955 pînă în prezent au fost interpretate peste 1 000 de lucrări ale compozitori­lor moderni din diferite țări. Autoritatea festiva­lului a fost sporită de pre­zența unor celebre perso­nalități, printre care s-au aflat Nadia Boulanger, Ben­jamin Britten și Dimitri Șostakovici. YUL BRYNNER ȘI-A RELUAT ACTIVITATEA PE PLATOURILE DE FIL­MARE în „Farul de la ca­pătul pământului“. In Spa­nia și Italia el filmează In „Indianul negru“, iar In Iugoslavia în „Bătălia de pe Neretva*. „DON CARLOS“ DE VERDI, MONTATA LA O­­PERA DIN VIENA, a reu­nit un buchet de „stele“, transformând scena în fes­tival verdian. In rolul prin­țesei de Eboli a apărut mezzosoprana americană Shirley Verret. Rolul Eli­­sabetei a fost interpretat de primadona vieneză Gundu­­la Janovitz. Regele Filip: Nicolai Ghiaurov. Don Carlos: Franco Corelli. ELVEȚIANUL NIKLAUS GESSNER a terminat fil­mul „12-1­1“, ecranizare du­pă „12 scaune“ de Ilf și Pe­trov. în rolurile principale apar pe generic Vittorio Gassmann, Orson Welles, Mylène Demongeot și tra­gic dispăruta Sharon Tate. O EXPOZIȚIE DESCHI­SĂ LA MUZEUL ISTORIC DIN VIENA se ocupă de legăturile marelui Beetho­ven cu orașul muzicii. Ex­poziția, care evocă locurile unde a trăit și creat genia­lul compozitor, prieteniile și societatea vremii, va râ­­orim­e deschisă pînă în sfîr­­șit­l anului. JOHN SITTINGS John Gittings — care a concertat la București, Brașov, Timișoara și Cluj (miercuri și joi, la Casa de cultură a studenților) — este binecunoscut în Europa, grație turneelor, emisiunilor de radio și televiziune și, recent, pre­miului obținut la Festi­valul internațional de la Sopot. Născut în statul Carolina de Nord — un­de cîntecul popular, bala­dele și blues-urile con­tinuă o veche tradiție — John Gittings studiază canto la Academia de Muzică din Viena; la pos­tul de radio vienez sus­ține populara serie de cîntece „Istoria america­nă în balade și blues-uri“. — Ce cîntece aveți în repertoriul tiv., domnule Gittings? — Aria tematică este foarte largă; concertul se împarte în patru părți: cîntecele mării, „Diavolul știe cele mai frumoase cîntece“ (ai căror eroi sunt cow­boys care se împușcă în stradă, jucă­tori de noroc, indieni, hoți de cai etc.), cîntece de dragoste, cîntece de muncă, foste la origine cîntece ritmate, ale fores­tierilor, lucrătorilor de drumuri etc. — Ce audiență are, în Statele Unite, muzica fol­clorică? — Spre deosebire de melodiile de pop-music, muzica folk nu atinge un nivel atît de mare de suc­­ces de public. Dar cîn­tecele din prima categorie vin și se duc, după ce ocupă, unul după altul, primele locuri in clasa­mentul succeselor muzica­le — în timp ce melodiile folclorice trăiesc mult mai mult. Mai există și po­sibilitatea ca un șlagăr pop să fie preluat de cân­tăreții de muzică folclo­rică — ceea ce îi garan­tează acestuia o viață mai lungă. — Există diferențieri de preferințe în funcție de categorie socială, vîrstă, loc geografic? — Se remarcă o reîn­viere a interesului pentru folk-music în toate stratu­rile sociale și pe întreg teritoriul S.U.A., dar nu s-ar putea spune că inte­lectualii, de pildă, îi a­­cordă o mare atenție, de­și o consumă aproape zil­nic; ea este o muzică tradițională, cu o valoare acceptată și n-a provocat niciodată discuții aprinse. — Cvitați singur, acom­­paniindu-vă cu chitara... — Caut să păstrez au­tenticitatea muzicii folclo­rice, care, din cauza con­dițiilor specifice, s-a cân­tat cu acompaniament de banjo, chitară — sau fă­ră... Eu vreau să păstrez aroma specifică. — Deci respingeți pre­lucrarea folclorică? — De obicei piesele fol­clorice sunt repetitive în structura melodică; în fa­­ța publicului ce simte ne­voia unei variații, dar ori­cst de prelucrat ar­e cîn­­tecul, tema de bazâ tre­buie să se păstreze. Se pot face aranjamente și pentru orchestre mari, dar formula cea mai fe­ricită rămîne acompania­mentul la chitară. — Bănuiesc că vă inte­resează și muzica cultă... — Am și cîntat lieduri — dar prima și marea dragoste a fost — și se pare că va rămîne — mu­zica folclorică. Dintre compozitori îmi plac în­deosebi Schubert, Verdi, Puccini... — Vi s-a vorbit, ați ci­tit despre ea, sau chiar ați ascultat muzică popu­lară românească? — Nu prea cunosc mu­zica populară româneas­că. Cu ani în urmă am­ făcut cunoștință cu muzi­ca românească transilva­nă prin intermediul fes­tivalurilor muzicale anua­le ale coloniei de românvi din Carolina de Nord, fes­tivaluri în care era inclu­să și muzica populară din Transilvania. Colonia ro­mână s-a așezat în Caro­lina de Nord într-o zonă foarte asemănătoare cu peisajul Transilvaniei, fapt caracteristic și colo­niilor altor popoare. Mu­zica populară a acestora a fost în parte influența­tă de muzica populară a­­mericană, pe care, la rîn­­dul ei, a influențat-o. De aceea cred că n-am ascul­tat acolo muzică transil­văneană absolut autenti­că. Am auzit și la Viena citeva melodii românești, dar și acestea mi s-au pă­rut puțin contrafăcute. A­­bia în România am putut asculta citeva melodii au­tentic populare. — Vă atrage publicul studențesc? — Am cîntat adesea pentru studenți — cu ma­re plăcere. Ei constituie un public foarte receptiv. Fie CALIAN 290 m de peliculă Printre cantitățile im­presionante de peliculă documentară păstrată de Arhiva Națională de Fil­me, se află numeroase filme care au imortalizat actele de vitejie ale ostașilor români, care au luptat pentru eliberarea patriei, Ungariei și Ceho­slovaciei, împotriva fascis­mului și întoarcerea lor în țară, însăși operatorii cinematografici, militari sau aparținând O.N.C., au dat deseori dovadă de cu­raj și și-au riscat viața sub torentul de foc al flagelului. Istoria celui­­ de-al doilea război mon­dial și perioada postbe­lică imediată au păstrat numele unor operatori ca Ion Cosma, Ovidiu Golo­gan, Constantin Dem­­binski, Ilie Cornea, Tra­­ian Popescu-Tracipone, Ion Rîmniceanu, Gheorghe Buzoianu, Alexandru Si­­mionov, Constantin Pan­­țu, Ion Stoica. Ei și alții, în timpul luptelor și ime­diat după eliberare, au impresionat zeci de mii de metri peliculă, din care sau păstrat 9081 m. 120 de ra reconstituie „Momente emoționate din lupta eli­beratoare a trupelor ro­mâne la Apahida“ și un „bombardament al aviației hitleriste asupra aerodro­mului Someșeni, realizate de Traian Popescu in 30 octombie 1944. Alții 170 m. „Sărbătorirea zilei vic­toriei asupra Germaniei hitleriste la Cluj“ sunt realizate de Ion Stoica. Oare nu s-ar putea găsi o soluție de copiere a celor 290 m peliculă? Vi­zionarea imaginilor ar­e mai mult decit impresio­nantă pentru tînăra ge­nerație. t -

Next