Făclia, octombrie-decembrie 1970 (Anul 24, nr. 7431-7509)

1970-10-18 / 7446. szám

VESTITORII... Primăvara începe cu zvîcnirile inimii, toamna se sfîrșește cu surîsuri melancolice. Pentru mine primăvara începe cu un pelerinaj în pădure, unde răsar ghioceii. Dar nu-i găsesc întotdeauna. Nu se știu s­ iujae sorocul. Cu atît mai mare e bucuria cînd îi întîlnesc.­­Ghioceii sînt însă vestitorii primăverii încă din zilele fri- Îr’foroase ale lui martie.­­­ Eu mi-am ales ca zi de sărbătoare a primăverii cînd înflo­resc magnoliile. Nu atît pentru exotismul lor, cît pentru dărnicia lor. Flori albe, mari ca bujorii, cu umbre purpurii, pe crengile unui copac cînd încă frunzele stau ascunse în cojocul mugu­rilor ! Numai liliacul se mai aseamănă în grandoare, în ges­ticulație. Dar magnoliile sînt pionezele primăverii. Cînd în pădure apar timide, de sub frunzișul uscat, floricele plăpînde, magno­liile înfloresc cu o exuberanță monumentală. Atîtea flori, atîta floare pe cîteva crengi subțiri ! De unde această putere? Din pămînt, din lumină, din soa­re? Și de ce numai la magnolii? Cînd încă natura e sub vraja iernii. Vederea lor e prea deosebită ca să nu-mi doresc s-o am cît mai mult. De aceea mă apropiu de departe. Nu e greu să le zărești. Nu sînt altele. Totul e în jur doar crengi golașe sau înmuguriri de frunze. Apar ca o fantomă albă, columnară, tremurătoare, incertă. Cu cît mă apropiu, e tot mai albă, mai maiestuoasă, mai neverosimilă, într-o lume unde nu este nimic decît înfrigu­rare, cer cenușiu, poate zîmbetul fad al soarelui venit din ghețurile iernii, magnoliile se vestesc în haină de mireasă, înalte ca zeițele egiptene, îmbujorate ca fecioarele, sfioase ca vestalele. Aproape de ele sînt timid și iar mă întreb: de unde atîta floare? Și totul se cristalizează într-o admirație mută, de cînd ră­sare soarele și pînă la apusul palid. Iar cînd petalele încep să se scuture cu fîlfîiri de aripi de lebădă și sub coroană se așterne un lințoliu alb, simt un re­gret dureros ca după o ființă dragă. Pentru mine sfîrșitul toamnei mi-l vestește un arbore, din cei mai rari, din cei mai misterioși: Gynko biloba. Cînd pădurile îmbracă haina pentru balul culorilor, rătă­cesc, fără gîndul vremii, pe sub bolțile de aramă. Pace de balsam, susurul frunzelor de metal, gînduri fără rînd și poe­zie caldă, tînguitoare în inimă ! Mă opresc lingă izvoare și mă las purtat de legănarea frun­zelor pe apă. Unde s-or fi ducînd? Și gîndurile vin mereu, mereu. Că toamna este vremea contrastelor — limpezimi sau ne­guri, senin sau înnourate. Toate au valori extreme. Izvoarele au claritatea lacrimilor, cerul e senin pînă la infinit, liniștea e cristalină, materială. Pe cerul purificat — oglinda universu­lui — soarele are mărinimia artistului genial, se dăruiește ca incandescență interioară. Zorile sînt somnoroase, dar spre zenit îmbrățișează lumea cu o căldură dulce, tămăduitoare. înspre apus se îmbracă în culorile vii ale orientului, ca pe trepțile templelor, în sălile de marmoră și fildeș ale palatelor. Răscolind frunzele așternute, aureolat de razele de soare în luminișuri, aduc omagii toamnei în ditirambe de entuziast fanatic. Pînă cînd visez cu ochii deschiși — culori, culori, simfo­nie de culori, cîntece în culori. O călătorie pe margini de curcubeu, pe un covor ferme­cat, pe aripi de vis. ...într-un parc de brazi argintii trăiește Gynko biloba. Aici ia sfîrșit călătoria visurilor colorate. Ca după o libațiune, pur și renăscut mă opresc fermecat în fața acestei enigme: înalt și răsfirat își clatină frunzele ciudate — un evantai în două aripi unite. în mînă sînt și tari și elastice, ca frunzele exotice. Toamna, Gynko se aprinde ca un rug într-o flacără galbe­nă care se ridică înalt spre cer. Printre brazii de argint, pe fundalul albastru, o paletă de geniu a întins o frîntură de soare, galben și incandescent. Odinioară, cu milioane de ani în urmă, trăiau vaste păduri de Gynko. Atunci toamna era o iluminație feerică. Soarele cobora pe pămînt și se aprindea pe întinderi nesfîrșite. O imagine de vis fantastic ! Cluj,­13 octombrie 1970. I. B. Tîrgul internațional București 1970. Pavilionul S.U.A. — standul cu obiecte de uz casnic MIRCEA BALAU mozaic războiul Împotriva modei Războiul cel mai „rece“ (in adevăratul sens al cuvîntului) b a dus Napoleon Bonaparte cu... doamnele de la curtea Franței se­colului al XVIII-lea. Grijuliu față de dezvoltarea industriei texti­le a Franței, Napoleon a sugerat respectivelor doamne să-și con­fecționeze rochii din catifea și brocart, produse în țară și nu din muselină și tuș, mărfuri ce se importau, dar erau la modă. $ pentru a le convinge, Napoleon a ordonat odată, pe un ger cumplit, ca la Tuilleries să nu se facă focul. Dar din această în­fruntare, împăratul victorios pe cîmpurile de luptă a ieșit învins: preferind să tremure de frig sau chiar să se îmbolnăvească, doam­nele au continuat să apară la curte îmbrăcate în rochii diafane de... muselină și tul. ELICOPTER PORTABIL Inginerii Iuri Demcenko, Dmitri Citrn și Vsevolod Gusev, din Kiev, au construit elicopterul „Turist“, cu o greutate de... 25,5 kg care poate fi strîns într-un geamantan de dimensiuni obișnui­te, geamantan servind în timpul zborului drept scaun. Acest eli­copter în miniatură se înalță pînă la cîteva zeci de metri, putînd evolua cu o viteză de 140—160 km pe oră. „Eliconductorul“ se poate menține pe loc la înălțimea dorită, iar pentru aterizare nu are nevoie decît de un loc de 3 m2. Fiecare din cei trei construc­tori a efectuat cu succes zboruri de probă cu aparatul lor, care este, bineînțeles, destinat traficului urban. Elicopterul „Turist” poate fi construit în orice întreprindere mecanică, costul său ne­depășind pe cel al unei motociclete. LICITAȚIE Dacă din imobilul depozitului de cărți din Dallas, Lee Harvey Oswald n-ar fi tras asupra președintelui John Kennedy, proba­bil că imobilul n-ar fi fost scos la licitație, ci vîndut printr-un sim­plu act de vînzare-cumpărare. Proprietarul imobilului, Aubrey Mayhem, om de afaceri din Nashville (statul Tennessee), și-a ad­judecat imobilul contra sumei de 650 000 de dolari. Licitația a fost foarte strînsă, căci nu este puțin lucru să fii proprietarul unui imobil despre care s-a vorbit și scris atît, în legătură cu unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria Americii. FOTBAL PENTRU TOȚI ORIZONTUL: 1. Uriaș — Cel mai bun în apărare; 2. Teren des­fundat...! — Erou la Troia; 3. In­teri neobosiți; 4. Atac pentru deposedare — La bară și la ba­lon!; 5. Irită adversarul; 6. Por­tar la turci! —• Scăiere (pop,); 7. Fostă glorie a „Universității” Cluj — Pentru schimbul de jucă­tori în fotbalul profesionist (pl.); 8. Pele pentru Brazilia — La gheață — Pene!; 9. Blăni preți­oase — Meciurile zilei! (pl.); 10. Postat — Gata pentru meci; 11. Asudat (fig.) — Se pun dar se fluieră! — Plug fără coarne!; 12. La poartă și, mai ales, din timp! — Tănase al fotbalului nostru!­. 13. Extrem de iute! — Sacoșa cu goluri! VERTICAL: 1. Apucătură — Pedeapsa capitală în fotbal; 2. Mare lac! — Dribling!; 3. Stoper... curățitor! — Dă lovituri bune!; 4. Munteanu ! — A face pe lo­vitul! — Bustul lui Gugal; 3. Că­pitan de tricolori — între cenușu și extremă; 6. Portar... cu țepi! — Meci bărbătesc...; 7. 4 din 11! —­­Păsări cîntătoare; 8. Așezare... un tren! — Joc de tălpi! (fond); 8. Propriu sau străin, depinde de e­­chipă! — îmbracă bomboanele; 10. în linia de mijloc! — Ime­diat — la pauză! — Și tot așa!; 11. Apare Legia! — Un atacant irezistibil. 12. Colțul de sus »1 porții! — Fotbalist arădan. Zeno TURDEANI? CARIGRAMA * Cînd i-a fost găsit nevasta în trist spectacol matinal, a cugetat maxima asta: Pragmatic pînă și-n... final. ar. L Desen de Oetavian BOUR SPECTACOL EXTRAORDINAR CU ȘTEFAN BĂNICĂ Aseară, Teatrul Na­țional din Cluj l-a prezentat pe Ștefan Bănică într-un spec­tacol extraordinar cu Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu. Spectacolul s-a bucurat de un succes deosebit, pu­blicul, care a umplut sala pînă la refuz, a aplaudat îndelung jocul plin de vervă al interpreților clu­jeni și al cunoscutu­lui actor bucureștean. MIEMIAȚI CLUJENI LA TOULOUSE. BARITONUL 1« 5 octombrie, „La Dé­­pêche”, cotidian din Tou­louse, anunța rezultatele Con­cursului internațional de can­to. Reținem cele trei premii care ne interesează: Marele premiu — Eugenia Moldovea­­nu, Al doilea mare premiu — Dan Șerbac, Medalia de ar­gint — Alexandru Fărcaș. Dintre cei trei concurenți ro­mâni premiați — doi sînt clujeni. M-am adresat mai întîi ba­ritonului Alexandru FĂrCAȘ, asistent univ. la Conservatorul „George Dima”: — La cîte alte concursuri internaționale ați mai parti­cipat? — Acesta este al patrulea. In 1968, la Hertogenbosch (O­­landa), am luat o mențiune: în 1969, la Verviers (Belgia) — premiul III; la Roubaix (Franța) — premiul II, iar acum — Medalia de argint. — Care dintre concursuri vi s-a părut mai dificil? — Toate sunt grele, mai ales sub aspect psihic: așteptarea rezultatului fiecărei etape are repercusiuni asupra următoa­rei. Totuși, cred că cei de la Verviers a fost cel mai greu: au concurat 20 de baritoni, 4 fiind români și 3 dintre ei — premiați. Concursul este di­ficil și din cauza juriului, ca­re apreciază subiectiv, punînd accentul fie pe calitățile voca­le, fie pe cele interpretative. Astfel, la Hertogenbosch apre­cierile sunt în funcție, mai a­­les, de stil vocal și muzicalita­te , iar la Toulouse de im­presia de moment, de modul în care concurentul reușește să impresioneze juriul. Și a­cest concurs evidențiază va­loarea școlii românești de can­to și-mi permit să amintesc de cele două mari profesoare: Arta Florescu, la București, a cărei elevă este Eugenia Mol­­doveanu (la Toulouse — o prezență de înaltă clasă inter­pretativă și tehnică vocală, excepțională în stil) și Stella Simonetti la Cluj, cu care m-am pregătit și eu și ai cărei 6 elevi am repurtat cu toții succese internaționale. — Cum v-a primit publicul din Toulouse? — Am fost foarte impresio­nat de faptul că m-au oprit pe stradă cetățeni care asista­seră la concerte de­ concurs și mi-au confirmat realizarea a ceea ce eu năzuiesc să fac în artă: confundarea lumii mele interioare cu cea a persona­jului pe care-l interpretez. Am cîntat o arie din Don Carlos, iar un toulouseau mi-a spus că a avut impresia că-l ascul­tă pe Tito Gobbi; e o aprecie­re pe care n-o pot uita! O încheiem cu întrebarea tradițională: ce planuri aveți? — Aș dori să mă prezint la a VIII-a ediție a Concursu­lui internațional „Francesco Vifias“ de la Barcelona și poa­te voi mai încerca la Ver­viers... — Și la Cluj?... — Mă bucur pentru colabo­rarea cu Opera Română. Pre­gătesc două roluri în Rigoletto și Traviata, spectacole într-o nouă montare, sper să cint și în Rodrigo de Posa din Don Carlos, Scarpia din Tosca și aș dori Prolog și Tonio din Paiațe. . Adriana CALIAN ALEXANDRU DRUMUL AFIRMĂRII UN NEÎNTRERUPT DIALOG CU VIITORUL * ■îi * •* * * ** * Tinere generații au crescut o dată cu înălțarea marilor și îndrăznețelor construcții ale socialismului — din temerita­tea și măreția cărora au izvorît visurile și idealurile lor. Dar oricît de îndrăznețe ar fi idealurile lor se încorporează organic scopurilor măreței opere pe care o edificăm sub conducerea partidului. E firesc să fie așa pentru că însăși creșterea și pregătirea tinerelor generații, împlinirea visu­rilor lor se înfăptuiesc prin grija și sub oblăduirea părin­tească a aceluiași Partid Comunist Român. Drumul afirmării noilor generații este drumul pe parcursul căruia tinerii pot dovedi și demonstrează, prin activitatea lor creatoare de zi cu zi, că sunt continuatori maturi ai unei opere trainice, în cadrul căreia își proiec­tează pe un piedestal mai înalt idealul de a făuri valori. Pentru constructorii de azi sau de mîine ai societății socia­liste multilateral dezvoltate, afirmarea este un proces me­reu ascendent, un neîntrerupt urcuș spre idealul elaborat, spre viitor. In ancheta întreprinsă în rindul unor virstnici și tineri am găsit elocvente mărturii care configurează dimensiunile unui asemenea proces. RĂSPUNDERILE MAJORE ALE TINEREȚII Ing. Mircea Tăuțan, secretarul comitetului de partid de la uzina „Unirea“: De la început trebuie să menționez faptul că 65 la sută din angajații uzinei „Unirea“ sînt tineri, cărora li se oferă un larg cîmp de manifestare a aptitudinilor. Complexitatea și tehnicitatea mașinilor textile so­licită eforturi deosebite tuturor celor care concură la realizarea lor; de la proiectare pînă la montaj, este necesară folosirea nu numai a cunoștințelor profe­sionale, dar și a imaginației crea­toare, a inteligenței. Organiza­țiile de partid, U.T.C. și condu­cerea uzinei s-au preocupat în mod deosebit de formarea și per­fecționarea tinerilor muncitori, tehnicieni, ingineri, creîndu-le condiții optime de muncă, de în­vățătură și viață. încrederea in­vestită în ei a fost confirmată pe deplin prin aportul adus la creș­terea producției, a productivității muncii, la ridicarea calității pro­duselor fabricate în uzină. Ridicarea continuă a pregătirii profesionale, perfecționarea ca individ și dezvoltarea ca perso­nalitate care privește din prezent cu responsabilitate în viitor și caută valorificarea posibilităților sale pentru a deveni și mai utili societății a constituit pentru mulți tineri din uzina noastră un alt aspect al evoluției lor pe ca­lea afirmării în dialogul neîntre­rupt cu... viitorul. Astfel, din ti­nerii existenți în uzină, circa 300 sunt înscriși la licee serale, 50 la școli tehnice, economice și dife­rite facultăți, alții urmează cursuri de ridicare a calificării, de specializare etc. Din muncito­rii bine pregătiți ieri s-au for­mat tehnicienii de azi, maiștrii sau inginerii. Este semnificativ să ne oprim doar la cîteva nume. Petru Pascu din frezor a ajuns tehnician, iar în prezent este stu­dent în anul II la subingineri: Vasile Mureșan, Vasile Moldo­van, Dumitru Cherecheș, Emil Tu­­duce, Ștefan Vereș, Luca Văcaru, Gavril Cîndea și mulți alții, care azi sînt maiștri competenți, sau loan Cristorțan, loan Sucală, E­­mil Dorian, Attila Dahoczi, Vasi­le Marcu și alții, nu demult mun­citori, folosind toate condițiile puse la dispoziție, au devenit in­gineri cu care uzina, organizațiile de partid și U.T.C. se mîndresc. Ionel Andrașoni, activist la Co­mitetul municipal U.T.C. — Cluj. Printr-o complexă varietate de acțiuni inițiate de organele și organizațiile U.T.C. s-a asigurat cunoașterea de către toți tinerii, și mai ales de către cei abia intrați în producție, a sarcinilor de pro­ducție, însușirea tehnologiei noi și a noutăților care apar în ra­mura în care lucrează, au fost sprijiniți în eforturile lor pentru a-și îmbunătăți activitatea profe­sională, pentru a da produse de calitate. Organizațiile U.T.C. au căutat noi forme prin care să dea tineri­lor posibilitatea să-și afirme ca­litățile și să etaleze pregătirea profesională, au creat cadre în care tinerii, în permanenta lor tendință de autodepășire, care nu este altceva decât garanție a unei afirmări superioare în viitor, să se confrunte cu sine și cu alții la nivele și exigențe superioare. Una din aceste forme o consti­tuie concursurile profesionale organizate în întreprinderi ca: Clujeana, Carbochim, Complexul de panificație și morărit, Flacă­ra confecții, România muncitoare ș.a., la care și-au manifestat ade­ziunea numeroși tineri. De o lar­gă popularitate în rîndul tinerilor s-au bucurat și olimpiadele pe meserii care au antrenat prin ca­racterul lor de masă, de aseme­nea, un număr mare de tineri muncitori de la Tehnofrig, Meta­lul roșu, Armătura, Unirea, U.M.M.R., I.L.Î.C., Electrometal etc. Participarea în masă a tine­rilor la toate aceste acțiuni, pre­zența lor printre fruntașii între­cerii socialiste, la panourile de onoare, demonstrează nu numai dragostea pentru meseria aleasă, interesul lor pentru îmbunătăți­rea activității profesionale, dar și dorința de a folosi orice pri­lej pentru a se verifica și auto­­depăși, pentru a se afirma în con­dițiile unei exigențe mărite fa­ță de cea obișnuită, știind că vii­torul înseamnă mai mult și mai bine. Strădaniile afirmării lor la nivelul unor exigențe superioa­re nu constituie numai un sim­plu dialog cu viitorul ci întîmpi­­narea prin fapte a unei necesi­tăți de acțiune pentru a grăbi apropierea acestui viitor. Ing. Vasile Lazăr, directorul u­­zinei „Armătura" Cluj. In uzina noastră tinerii se bucură de o atenție deosebită din partea or­ganizației de partid, a conducerii uzinei, a organizației de tineret și sindicate asigurîndu-li-se con­diții optime aplicării și aprofun­dării cunoștințelor, perfecționării pregătirii lor profesionale, indi­ferent de grad, afirmării depline pe măsura posibilităților și stră­daniilor lor. în vizitele de lucru pe care le fac zilnic în secțiile productive acestea îmi par dese­ori ca niște clase cu elevi de toa­te vîrstele: începători, avansați, specialiști, încadrați într-un sis­tem dinamic de formare și per­fecționare ca specialiști în fabri­carea unei game variate de pro­duse. Datorită preocupării manifes­tate de către toți factorii de răs­pundere din uzină față de forma­rea și afirmarea tinerilor, datori­tă propriilor strădanii și preocu­pări de a fi la înălțimea încre­derii acordate, tinerii din uzină pot spune lui mîndrie că, atît în anul 1969 cînd unitatea noastră a fost evidențiată pe ramură cît și în acest an, cînd la data de 18 mai am raportat îndeplinirea ac­tualului plan cincinal, ei și-au a­­dus o contribuție substanțială în realizarea tuturor indicatorilor. Este firesc să fie așa pentru că ei muncesc cot la cot cu cei vîrstnici. Alături de cei vîrstnici, sub îndrumarea lor, tinerii s-au format muncitori de mare nă­dejde. O parte au urcat treptele măiestriei profesionale prin fi­liera muncitor necalificat — ali­mentator — strungar, reglor de mașini-agregat Drumul parcurs de ei, este un drum firesc, al a­­firmării, cu momente ce pot fi surprinse în evoluția fiecăruia. Uzina se creează cadru adecvat, condiții pentru pregătire și per­fecționare. Numai în anul 1970, la forme de învățămînt ca uce­nicie la locul de muncă, cursuri de scurtă durată, școli profesio­nale ș.a., se pregătesc pentru di­verse meserii aproape 300 de ti­neri. In actualul cincinal au des­cifrat tainele meseriei, în uzina noastră, și s-au calificat 338 de muncitori. Alți 190 de toate pro­fesiile și-au perfecționat califica­rea. Valorificînd condițiile pe care le au tinerii își valorifică propriile lor posibilități și­ le a­­firmă. Oriunde ar lucra, în ori­ce întreprindere ei știu că afir­marea unității economice în care lucrează înseamnă de fapt afir­marea lor. Și exemplele în acest sens sunt deosebit de numeroase. TINERII DESPRE EI ÎNȘIȘI Rodica Filipescu, elevă, Liceul nr. 15. — Afirmarea începe din școa­lă. Nu exagerez de loc susținînd așa ceva. In școală, elevului i se deschid cele mai neașteptate per­spective, a căror realizare de­pinde, în primul rînd de el, de perseverența cu care își continuă pregătirea. Organizația U.T.G. desfășoară activități în măsură să-l ajute pe elev să-și îndepli­nească sarcinile care-i revin. De felul în care sunt materializate a­­ceste sarcini depinde afirmarea ulterioară. Acum se definesc și se dezvoltă aptitudinile. In func­ție de acestea se conturează op­țiunea pentru o profesiune. încă din școală există posibilitatea dezvoltării aptitudinilor în cadrul cercurilor pe materii a olimpia­delor, întreg procesul de instruc­ție și educație își propune să-l pregătească pe elev pentru viață, să-l înarmeze cu tot ce este ne­cesar pentru împlinirea persona­lității.

Next