Făclia, ianuarie-martie 1971 (Anul 25, nr. 7510-7584)

1971-01-26 / 7529. szám

VIATA CULTU­RAL-ARTISTICĂ In întîmpinarea Sărbătorirea zilei semicentenarului partidului I ® Formațiile artis­tice ale clubului Vic­toria, care deserveș­te I.C.S. Alimentara, au prezentat, sîmbă­­tă la Casa de cultură a studenților din Cluj, un spectacol artistic dedicat jubi­leului semicentenaru­lui, la al cărui pro­gram, mult aplaudat, au asistat peste 800 de persoane. I­ In cadrul evo­cării unor figuri re­prezentative din lup­ta Partidului Comu­nist Român, la „Clu­jeana“ a fost prezen­tată în fața unui ma­re număr de uteciști, pe secții, viața și lup­ta lui Ștefan Gheor­­ghiu. Manifestările de acest gen vor conti­nua pe secții. In perioada 25—31 ianuarie, clu­burile și bibliotecile și-au propus manifes­tări de larg interes, coordonate de Con­siliul municipal al sindicatelor, printre care amintim specta­colul „Elogiu Parti­dului", pe care for­mațiile clubului „Ar­monia“ îl va prezen­ta la Bonțida; ciclul de emisiuni la stații­le de radioficare cu momente din istoria partidului; prezenta­rea, în biblioteci, a documentelor de în­semnătate istorică deosebită elaborate de partid și înfăptui­te sub conducerea sa de-a lungul anilor.­­ O mare afluen­ță de public vizita­tor are loc la Clubul Metalul, unde expo­ziția de invenții și inovații constituie u­­nul dintre punctele de atracție ale ora­șului. Vizitatorii se pot bucura aici de prezența unor tehni­cieni competenți, printre care și autori de invenții și inova­­ț­i, aceștia oferind explicații și lămuriri necesare. V. SÎNGEREANU de 24 ianuarie Aspectul sărbătoresc, animația cu totul deo­sebită, cîntecul și „Hora Unirii" au învăluit duminică după amiază, pînă seara tîrziu, Piața Păcii din Cluj. Un ritm sărbătoresc, acom­paniat de alămurile fanfarelor de la U.M.M.R., Clujeana și M.F.A. In unitățile culturale ale sindicatelor din Cluj,­ în așezăminte culturale, au avut loc manifestări variate și de substan­ță, închinate unuia dintre cele mai însemnate acte istorice din viața poporului nostru. La Combinatul de pielărie și încălțăminte „Clu­jeana“, echipa de teatru a prezentat un reu­șit spectacol în două părți — prima cuprin­­zînd un montaj literar intitulat „Poeții cîntă Unirea“, iar a doua, prezentarea piesei „Pia­tra din casă“ de Vasile Alexandri. Un mon­taj literar cu aceeași tematică a avut loc la Fabrica de tricotaje „Someșul", la care au par­ticipat 127 de persoane, la Uzina de reparat material rulant „16 Februarie“ — unde a con­ferențiat prof. Ana Radu, la Direcția regională de cale ferată în cadrul căreia a vorbit tov. Lucian Beudean, la grupul 1—5 construcții unde, în ambianța creată de evocarea literară „Unirea în conștiința scriitorilor“, a vorbit prof. Rafila Munteanu, bibliotecară, precum și la căminul din Mănăștur al constructorilor, unde a vorbit despre evenimentele Unirii tov. Ioan Hășmășan. Oamenii muncii din Turda au trăit, de ase­menea, în centrul municipiului, bucuria ani­versării Unirii Principatelor Române. Pînă seara tîrziu, formațiile artistice sindicale din municipiu­l Fanfara sindicatelor, formațiile artistice de la Fabrica de ciment, Prefabricate, ale Casei municipale de cultură, tarafurile I.A.P., au însoțit artistic caracterul sărbăto­resc al zilei. In întreprinderile municipiului, printre care uzina „9 Mai“, „Electroceramica", „Șantierul și altele, au avut loc expu­neri și manifestări artistice pe tema Unirii. Aspect de la programul prezentat de pionierii de la Școala generală Bologa—Poieni care au obținut locul I FESTIVALUL CULTURAL-ARTISTIC AL PIONIERILOR ȘI ȘCOLARILOR Duminică s-a desfășurat, la Casa de cultură a studenților, faza județeană a Festivalului cultural-artistic al pionierilor și școlarilor. Au evoluat, de dimineață pînă după-amiază, un mare număr de formații artistice și soliști, de valoare ine­gală. Juriul a acordat premii separate caselor de pionieri și unităților de pionieri. Premiile caselor de pionieri S-au acordat astfel: la gim­nastică artistică, premiul II —• Cluj; la orchestre de mando­line, chitare și acordeoane, premiul I — Cluj; la tarafuri, pre­miul I — Cluj, premiul II — Gherla. Unitățile de pionieri au participat la festival cu 13 speciali­tăți: la COR­ I — Școala generală nr. 7 Cluj, II — S. g. 2 Câmpia Turzii, III — Liceul nr. 2 Turda și S. g. 1 Dej; la DANSURI POPULARE: I Ș. g. 12 Cluj, II — Ș. g. Bonț și Ș. g. 7 Cluj, III — Ș. g. Soporul de Cîmpie, Ș. g. Gheorgheni, Ș. g. Alton; mențiuni — Ș. g. Viile Dejului, Ș. g. Cluj, Ș. g. Săra­ta, L. 7 Cluj; la RECITATORI: I — Marioara Jeflea (S. g. 6 Tur­da), II — Liana Fotescu (L. 10 Cluj), Daniela Ise (L. 2 Dej), Ro­­dica Ungureanu (L. 10 Cluj), Dragoș Popescu și Lucia Langa (L. „George Barițiu" Cluj), Corina Irimie (S. 2 Cluj), Polixe­­nia Racz (S. g. 13 Cluj), III — Radu Maier (S. g. Luna de Jos — Dăbîca), Ana Suciu (S. g. 1 Cîmpia Turzii), Melania Nuț (S. g. 1 Turda); la SOLIȘTI VOCALI: I — Nadia Mureșan (S. 16 Cluj), II — Nastasia Tocaci (Ș. g. Luna — Dăbîca), Adela Istrate și Augusta Ch­ioveanu (L. „Ana Ipătescu“ Gherla), III — Lucia Sufană (S. g. 1 Cîmpia Turzii), Para­­schiva Lovacz (S. g. Sîncrai), la SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI: I — Alexandru Gabor (S. g. 2 Cîmpia Turzii), II — frații Pas­­tramă (S. g. 3 Gherla); la SOLIȘTI DE MUZICĂ CULTĂ: I — Radu Velican (L. „Nicolae Bălcescu“ Cluj), II — Valentin Ivanov (L. „George Barițiu“ Cluj); la GRUPURI VOCALE: I — S. g. 3 Turda și L. 2 Dej, III S. 10 Cluj; la GRUPURI FOLCLORICE: I — Ș. g. Bologa — Poieni, II — Ș. g. Baciu, III — Ș. g. Răcătău și Ș. g. Bicălat; la FORMAȚII DE FLUIE­RAȘI: I — Ș. g. Buteni — Mărgău. La FORMAȚII DE XILO­­FOANE: I — Ș. g. Huedin; la GIMNASTICA ARTISTICĂ: I­I. „Nicolae Bălcescu", II — S. g. 1­ Dej, III — S. g. 8 Turda; soliști: I — Ecaterina Pataki (S. g. 15 Cluj); la ORCHESTRE ȘCOLARE MIXTE: I — S. g. 1 Turda; la TARAFURI: II — S. g. 2 Turda și Ș. g. Mănăstireni. Din formațiile și elevii care au ocupat locul I, se va con­stitui ansamblul județului Cluj, care va participa la faza in­terjudețeană de la Baia­ Mare a Festivalului pionierilor și școlarilor. PROGRAMUL UNIVERSITĂȚII POPULARE 26-31 IANUARIE 1971 # © Marți, 26 ia­nuarie 1971, ora 18,30, cursul de cul­tură generală, ex­punerea în limba maghiară: „Eredita­tea“, făcută de Már­ki Alpár, cercetător. Expunerea are loc la Liceul nr. 11.­­ Miercuri, 27 ianuarie 1971, ora 18, cursul de istorie prezintă evocarea „Avram Iancu", ex­pusă de Gelu Neam­­țu, cercetător știin­țific. In aceeași zi, la ora 19,30, are loc expunerea, însoțită de diapozitive color, „Aspecte turistice din Elveția“. Vor­bește prof. dr. do­cent Vasile Gh. Ra­du, membru cores­pondent al Acade­miei R. S. Româ­nia.­­ Cursul de me­dicină programează vineri, 29 ianuarie 1971, ora 18, tema: „Epidemiologia bo­lilor cardio-vascu­­lare“, de conf. univ. dr. Roman Vlaicu. Tot vineri, la ora 19,30, are loc expu­nerea „Muzica cora­lă românească“, pre­zentată de asisten­tul univ. Costică Rîpă, urmată de un program coral sus­ținut de formații ale Conservatorului „George Dima“. _ © In cadrul pro­gramului pentru ti­neret, Casa priete­niei româno-sovieti­­ce și Universitatea populară organizea­ză duminică, 31 ia­nuarie 1971, ora 10, manifestarea „Mesa­geri ai artei clujene pe scenele lumii". Vorbesc: Emil Si­mon, dirijor, și lec­tor univ. Laurențiu Hodorog. Urmează proiecții cu diapozi­tive color și filmul artistic „Vînătorul de căprioare“. Șezătorile literare ale revistelor „Luceafărul“ și „Tribuna“ Sîmbătă seara, la Casa de cultură a studenților a avut loc o șezătoare literară a re­vistelor „Luceafărul“ și „Tri­buna“, la care a participat un grup numeros de scriitori bu­cureșteni și clujeni. Șezătoa­rea a fost deschisă de Dumi­tru Radu Popescu, redactor­­șe­f al „Tribunei“, secretari Asociației Scriitorilor din Cluj. Prezentați de către Fănuș Neagu, au citit din versurile lor Negoiță Irimie, Gabriela Melinescu, Alexandru Căpra­­riu, Létay Lajos, Grigore Ha­giu, Ion Lungu, Leonid Di­­mov, Victor Felea, Ilie Con­stantin, Nicolae Prelipceanu, Teohar Mihadaș, Dan Lauren­­țiu, Cezar Baltag, Ion Cocora O șezătoare similară a avut loc duminică după-amiază, la Teatrul de Stat din Turda. Succesul păpușarilor din Macău Echipa de păpușari amatori din Macău a obținut, la Fes­tivalul republican de păpușari „Vasilache“, care s-a desfășu­rat la Brașov, locul II și me­dalia de argint. Aseară păpu­șarii din Macău au participat la spectacolul de gală oferit la București. 26 IANuARIE 1971 Soarele răsare: 7,41, apr­ié 17,17. ROMÂNIA. 1918 — S-a născut Nicolae Ceaușescu, se­cretar general al Partidului Comunist Român, președinte­le Consiliului de Stat al Re­publicii Socialiste România, Erou al Muncii Socialiste. 1945 — A avut loc primul Congres legal al sindicatelor din România (26—30 s.).­­ASTRALIA: 1788 — înte­meierea primei colonii engle­ze în Australia. Sărbătoare națională. INDIA: 1950 — Proclamarea republicii. Săr­bătoare națională. NOTE DE CONCERT TRIO ILIESCU SAU ELOGIUL MUZICII DE CAMERĂ Sună exagerat? Nu, pen­tru că concertul dat de Trio Iliescu duminică a fost un pas care a marcat inceputul umplerii acestui gol din pei­sajul muzical clujean: mu­zica de cameră. Și, poate, din­tre toate genurile muzicii de cameră, trioul a fost cel mai neglijat pînă acum. Apoi, a­­cest pas a fost foarte bine făcut: muzicienii bucureșteni s-au dovedit a fi niște en­tuziaști și niște chibzuiți în același timp; cu alte cuvin­te, au știut să împletească temperamentul cu sobrieta­tea, trăirea artistică cu sim­țul stilurilor. Pe scurt — o formație tînără și bine omo­genizată. Programul interpretat a cuprins lucrări de Dietrich Buxtehude, Haydn și Beetho­ven. Dacă în trioul de Bux­tehude am simțit poezia me­ditativă, verva și energia muzicii baroce, în cel de-al doilea l-am recunoscut pe Haydn așa cum era el­ și melancolic și voios. Intona­ția curată a corzilor, frază­rile elastice și suple, prezen­ța uneori discretă, alteori strălucitoare a pianului au conferit părții întîi acea at­mosferă de bonomie atât de caracteristică lui Haydn. Partea a doua, de un lirism înclinat spre meditație, a fost un moment de comu­niune perfectă între cele trei instrumente. Cea mai reali­zată parte ni s-a părut a fi finalul, Rondo All’ongarese, plin de temperament și de o omogenizare maximă. A­­tacarea in continuare a Trioului in do minor opus 1 nr. 3 de Beethoven ridica o problemă de un oarecare ra­finament: realizarea u­nui Beethoven din pri­ma perioadă de creație, pro­testatar. In acest sens, un aport deosebit l-a avut pia­nistul formației Constantin Iliescu, reușind să creeze contraste mari și să impri­me întregii formații o ener­gie deosebită. Mai puțin re­alizate ni s-au părut An­dantele, care a suferit de o oarecare rigiditate metrică, și Menuetul, care nu a avut un caracter suficient de pregnant din cauza tempou­­lui rapid abordat. Concertul a constituit una din cele mai plăcute audiții din ultima vreme și sperăm că nu va mai trebui să aș­teptăm ani pentru a asculta din nou un trio. Daniel POPOVICI cronica marunta . In microraionul III, din cartierul Gheorgheni, se află în construcție o școală nouă, care va avea 24 săli de cla­să, cancelarie, laboratoare, sa­lă profesorală și alte încăperi destinate procesului instruc­­tiv-educativ Noul local va fi terminat și dat în folosință în preajma­ deschideri anului școlar 1971/1972.­­ Magazinul de confecții, aflat la parterul clădirii în care a funcționat Consiliul lo­cal al sindicatelor din Turda, va fi apreciabil extins în a­­cest an. Acestui magazin i-au fost afectate citeva încăperi de la etaj. In prezent, în în­căperile de la etaj se execută cuvenitele lucrări de amena­jare a viitorului sector de confecții pentru femei și co­pii. Prin lucrările ce se e­­fectuează vor fi create și spa­ții corespunzătoare pentru de­pozitarea și buna întreținere a mărfurilor.­­ Zilele trecute au fost re­cepționate lucrările de con­strucție a celei mai mari uni­tăți de boiangerie, vopsitorie și curățătorie chimică din Cluj. Noua unitate, destinată îmbunătățirii prestărilor de servicii de către populație, va fi dată în folosință in a doua parte a lunii februarie.­­ Noile forme de deservire a cumpărătorilor clujeni vor fi extinse, în acest an și in sectorul produselor metalo­­chimice. Pe această linie se înscriu și lucrările de ame­najare și reorganizare ce vor fi efectuate la magazinele cu produse chimice de pe str. Dr. Petru Groza și de pe str. Doja. După terminarea aces­tor lucrări, în cele două uni­tăți va fi introdusă forma de vinzare prin autoservire.­­ In scopul îmbunătățirii condițiilor pentru desfășura­rea procesului instructiv-edu­­cativ, pe lingă Liceul pedago­gic din Cluj va fi construit un internat cu 296 de locuri, iar pe lângă Liceul economic de construcții un nou spațiu, in suprafață de 1­300 mp, pen­tru ateliere și laboratoare. Ambele lucrări vor fi termi­nate în acest­ an.­­ In curînd, la restauran­tul Ursus din Cluj vor începe ample lucrări de modernizare și extindere. Cu acest prilej vor fi date în circuitul comer­cial și citeva încăperi de la subsolul clădirii, irațional în­trebuințate pînă acum. In în­căperile de la subsol vor funcționa în viitor, berăria și citeva din anexele necesare unui local modern. Pe urmele materialelor publicate : Greutățile in alimenta­rea cu apă potabilă a mi­­croraioanelor I ți II din car­tierul Oprișani — Turda au fost pe larg tratate în mate­rialul apărut în ziarul nostru nr. 7474. Ca răspuns, Comite­tul executiv al Consiliului po­pular al municipiului Turda ne informează că în ultimul timp întreprinderea comunală Turda a luat măsuri pentru raționalizarea consumului de apă potabilă, distribuind apa după un program anunțat responsabililor fiecărui­ bloc. Programul este astfel alcătuit, incit asigură necesarul de apă pentru întreaga populație din cartier.­­ In matrialul apărut în nr. 7503 erau criticate defici­ențele existente în circulația autobuzului nr. 18. In răspun­sul trimis redacției de către întreprinderea orășenească de transport se arată că traseul a fost scurtat din cauza unor lucrări aflate în execuție pe străzile din apropierea fabri­cii Terapia, urmînd a se intra în orarul normal o dată cu terminarea reparațiilor.­­ In ziarul nostru nr. 7478 a apărut articolul intitulat „Omul sfințește locul“, în ca­re, pe baza unui control efec­tuat de către un colectiv al Inspectoratului sanitar jude­țean Cluj, erau analizate u­­nele aspecte privind respec­tarea curățeniei și normelor sanitare în unitățile de ali­mentație publică. In urma publicării articolului, condu­cerea I.A.P. „Someșul“ din Cluj ne informează că pro­­problemele ridicate în articol au fost prelucrate cu șefii u­­nităților vizate, cei vinovați fiind sancționați. Printre al­ții, au fost sancționați: Ana Hășmășan de la bufetul „So­meșul“, cu „mustrare cu aver­tisment“, Ioan Tatin, șeful bu­fetului „Pata“ căruia i s-a aplicat retrogradarea cu două trepte de salarizare, iar șeful bufetul „Someșul“ din car­tierul Grigorescu a primit „a­­vertisment“. De asemenea, pentru deficiențele semnalate, șefii restaurantului „Hora“ au fost retrogradați cu două tre­pte de salarizare. NOTE DE CE NU SE APLICĂ AMENZI? Regulile de bună conviețuire în colectivități sunt multiple. Ele au fost etalate prin ordo­nanțe, decizii și hotăriri ale Consiliului popu­lar municipal. Din păcate, nu întotdeauna ele sunt respectate ad-literam, iar cei chemați să le aplice, „închid ochii“. Concret este vorba despre păstrarea liniștei între anumite ore bine delimitate, peste zi sau noaptea. Dacă, în general, abaterile nocturne sunt rare, păstrarea liniștei, în­ special de­ către copii, între orele 14—17 sau 15—18, continuă să fie un deziderat în cadrul multor colectivi­tăți de locatari ai blocurilor. La abaterile co­mise de copii se mai adaugă insolența cu care unii locatari bat covoarele în perimetrul ore­lor de liniște. Mai sunt, din­ păcate, părinți pe care nu-i in­teresează ce fac copiii lor în intervalul de timp afectat liniștei; nu-i interesează că prin gălăgia și vacarmul pe care îl fac conturbă alți locatari. Nu putem înțelege „optica“ de care dau dovadă unii părinți, care, pentru a avea ei liniște și condiții de a se odihni după amiază, își expediază copiii să se joace în curte, de preferință la... blocul vecin, întrebămi: de ce nu se aplică amenzi acelor părinți care nu-și supraveghează și educă o­­draslele, lăsindu-i să facă gălăgie între orele amintite, conturbind liniștea? De ce nu se iau măsuri împotriva celor prea „harnici“ care bat covoarele în perioada afectată liniștei? întrebările sunt general valabile pentru ma­joritatea colectivităților. Ele sunt valabile și pentru asociația locatarilor din complexul de blocuri de pe străzile Mangalia și Iașilor, pen­tru administrația în speță, care nu se inte­resează cum este păstrată liniștea. Sperăm că acest S.O.S. va găsi ecoul cuve­nit, că vor fi luate măsurile de rigoare. Cine plutește? (r. m.) Să vezi și să nu crezi. Oamenii și-au zis că ar fi o greșală sau poate au ei o... iluzie optică, cînd au văzut că într-o dimi­neață becurile de pe străzile din cartierul A. Mureșianu erau aprinse și la ora 10. Pe la prînz, au con­siderat că, poate se fac verificări sau con­troale pe rețea. Dar a doua zi, ele „ar­deau“ ca și cu o sea­ră înainte. Adică nu fuseseră stinse. Diverși cetățeni de pe străzi­­le V. Pîrvan, Galaxi­ei, Delavrancea, T. Maiorescu etc., pre­­supunînd că e o de­fecțiune, au dat tele­foane la I.R.E.C., la numărul 2­37-85, se­­sizîndu-i asupra si­tuației constatate. Dis­pecerul de serviciu le-a spus în 18 ianu­arie a.c. că „a luat notă și va trimite pe cineva să facă decu­plarea“. A treia zi, becurile ardeau ca în prima zi. Sîmbătă, 23 ianuarie a.c., a cincea zi de la prima sesi­zare, pe aproape 20 de străzi din acest mare cartier becuri­le erau în... priză în plină zi. Intre timp, la I.R.E.C. s-au dat zilnic telefoane și tot zilnic s-au pri­mit promisiuni că se vor lua măsuri, întrebăm: cine su­portă valoarea ener­giei electrice cheltui­tă pe degeaba? . (C. P.) ÎNTREPRINDEREA PENTRU RAȚIONALIZAREA ȘI MODERNIZAREA INSTALAȚIILOR ENERGETICE BUCUREȘTI SUBUNITATEA I.R.M.E. SIBIU strada Uzinei nr. 7 Poate executa pentru întreprinderile industriale STU­DII ȘI ASISTENTA TEHNICĂ PRIVIND: © Factorul de putere, modul și posibilitățile de compensare • Alimentarea cu energie electrică (instalațiile din incinta întreprinderilor) • Modernizări ale instalațiilor electrice vechi din întreprinderile industriale • Arderea combustibililor • Aparate schimbătoare de căldură • Mașini termice cu abur • Motoare cu ardere internă • Rețele de aburi • Rețele hidropneumatice • Instalații de ventilație și condiționarea aerului • Bilanțuri termice • Instalații de tehnica frigului • Instalații pentru măsurarea debitului de abur • Procese termice industriale. (332) I. O. G. a CLUJ Bulevardul Lenin nr. 104, telefon 2-17-90 Angajează urgent, prin transfer sau Oficiul forței de muncă; • UN INGINER, specialitatea instalații sanitare Angajarea se face în condițiile H.C.M. nr. 914/1968. Solicitanții se pot adresa biroului personal al între­prinderii, zilnic între orele 7,30-16,00. (333) UZINA DE REPARAȚII CLUJ strada Podgoriei nr. 10 angajează urgent, prin transfer sau Oficiul forței de muncă, muncitori calificați în meseriile: • STRUNGARI • FREZORI • RECTIFICATORI • REGLORI MAȘINI UNELTE • ELECTRICIENI ÎNTREȚINERE • LĂCĂTUȘI ÎNTREȚINERE MAȘINI UNELTE. Salarizarea conform H.C.M. 914/1968. Solicitanții să aibă domiciliul stabil în municipiul Cluj, sau comune apropiate. Informații suplimentare se pot obține la sediul uzi­nei sau la telefon 3­09-25. (334) DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ strada Horea nr. 75 Angajează, de urgență, prin transfer sau Oficiul for­ței de muncă • O dactilografă principală. Angajarea se face in condițiile H.C.M. nr. 914/1968. Solicitanții se vor adresa, pentru informații, la D.R.D.P. Cluj, serviciul personal, strada Horea nr. 75, etaj I, telefon 3­02-70, zilnic între orele 6,45-15,30. (335) întreprinderea de construcții forestiere CLUJ strada Horea nr. 7, etaj II Angajează imediat, prin Oficiul forței de muncă sau prin transfer, următorul personal: • UN REVIZOR CONTABIL cu studii medii și cel puțin 4 ani în specialitate, pentru centrală • UN MERCEOLOG pentru centrală, sub 40 de ani.­ ­ UN MAGAZIONER PRINCIPAL, pentru S.U.T.C.F. Cluj, strada Fabricii de zahăr nr. 107. CONDIȚII: toți candidații să posede buletin de mu­nicipiul Cluj. Salarizarea conform H.C.M. 914/1968. (265) 10,00 — 11,00 — Teleșcoa­­la. — Limba română (cl. VIII—XII): Cozia — izvor de inspirație poetică. — Fi­zică (cl. a X-a): Fenomene moleculare. — Biologie (cl. a IX-a): Germinația semin­ței. 18,00 — Deschiderea e­­misiunii. Melodii vechi și noi. 18,30 — Mîini fermeca­te — film documentar de­spre arta populară indiană. 18,45 — Toate pînzele sus — emisiune pentru pionieri. 19,15 — Publicitate. 19,20 — 1001 de seri — emisiune pentru cei mici. 19,30 — Te­lejurnalul de seară. 20,00 — România ’71. Azi — județul Bistrița-Năsăud. 20,30 — „In­tre umor și duioșie“. 100 de ani de la nașterea lui I. A. Bassarabescu. Evocare fil­mată și dramatizare din opera autorului. 21,30 — Concurs internațional de schi — Sărituri: înregistrare de la Oberhof. 22,00 —Prim plan: pictorul R. Schweitzer- Cumpăna — maestru emerit al artei. 22,35 — Invitata noastră: Julie Saget. 22,50 — Telejurnalul de noapte, radio Programul Studioului Cluj MARȚI, 26 ianuarie, 17,45 — Deschiderea emisiunii. Actualitatea sonoră — știri, comentarii și interviuri la zi. 17,55 — „Povestea paha­rului“ (XI) — eseu de poe­tul ing. Csavassy György. 18,00 — Cîntă corul Palatu­lui culturii din Cluj dirijat de Gabriela Crețu; 18,10 — „Intre noi, femeile“; 18,25 — Cronica muzicală — mani­festări simfonice la Cluj, Oradea, Satu Mare; 18,50 — Urbanism — cartierul de vest al Oradiei, azi și în viitor; 19,05 — Agenda știin­țifică. Din cuprins, cu prof. univ. J. Fazakas de la Cli­nica de ortopedie, despre noi investigații și metode de tra­tament in bolile osului. Ge­netica plantelor." — Speolo­gie — noutăți la Peștera Vintului. Mapamond. 19,20 — Transmisie de la Sala sporturilor din Cluj. MIERCURI, 27 ianuarie, 6,00 — Bună dimineața, oa­meni ai ogoarelor! ediție specială pentru sate. Opera Maghiară de Stat (19,30): PRINȚESA CIRCU­LUI, filme B.D. INTRĂ ÎN ACȚIU­NE — Republica. MEDICUL DE LA ASI­GURĂRI, cinemascop (8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; 21) — Victoria. „Z" (8,30; 10,30; 13; 15,30; 18; 20,30) — Arta. DRAGOSTE ȘI VITEZĂ (8,30; 10,30; 14,30; 16,30; 18,30; 20,30) — 23 AUGUST. FRUMOASA VARVARA (II, 13, 15); ALO!.„ AȚI GREȘIT NUMĂRUL! (17, 19, 21) — Timpuri noi. SUB SEMNUL LUI MON­TE CRISTO — Muncitoresc. SHERLOCK HOLMES — Steaua roșie. Muzeul de artă. Piața Li­bertății nr. 30, 11—18. (marți închis). Muzeul de istorie, strada Emil Isac nr. 2, 9—13. Muzeul memorial „Emil Isac“, strada 1 Mai nr. 23, 11—18. Muzeul etnografic al Tran­silvaniei, strada 30 Decem­brie nr. 21, este închis pen­tru lucrări de reorganizare. Muzeul zoologic, strada Clinicilor nr. 5—7, 9—13. Muzeul botanic și Grădi­na botanică ale Universității „Babeș-Bolyai“, strada Re­publicii nr. 42, zilnic între 9—19. Serele deschise zilnic între orele 9—17. FARMACIE DE SERVICIU: Farmacia nr. 6, Piața Victoriei nr. 1. (Casa Arma­tei) telefon 2-30-18 și Farma­cia nr. 27, cartierul Gheor­gheni, telefon 1­ 41-52. rafca publicitate . Caut apartament pentru închiriere pe 1—2 ani. Tele­fon 2-16-16, între orele 7_15. (300).­­ Preiau contract aparta­ment. Telefon 2-18-04, orele 12—15, Iudoș. (312) . Cu adînca durere anun­țăm încetarea din viață a scumpei noastre sore, cum­nată Văd. ANCA ELISABETA, născută SZŐKE ERZSEBET înmormântarea va avea loc în ziua de 26 ianuarie, ora 14,30, de la capela mare a ci­mitirului central. Familia îndurerată (316)

Next