Familia, 1975 (Anul 111, nr. 1-12)
1975-01-01 / nr. 1
Cînd va da în boboc primăvara, vom vota cu emoție, mîndrie și demnitate pentru comunism, pace și libertate, bunăstare, pentru viitorul luminos conturat de Congresul XI al partidului. Efervescența socială și politică declanșată de publicarea în decembrie 1974 a Legii electorale a Republicii Socialiste România, cuprinde azi întreaga țară, hotărîtă să-și aleagă la 9 Martie, pe cei ce înmănunchează cea mai aleasă ținută cetățenească, patriotică și comunistă, siguranță a înfăptuirii celui mai concret program electoral. Programul partidului, programul poporului, al Țării, al deputaților, al nostru. Acea duminică de martie va spune tuturor că la noi „socialismul viu creator este — așa cum îl vedea Lenin — opera maselor populare înseși1i. Aceasta înseamnă în același timp manifestarea democrației noastre plenare, ca libertate plenară. Așternînd aceste rînduri despre democrație, nu o facem întîmplător. Părăsind terenul unei pure dezbateri teoretice alternativa „democrația socialistă sau democrația burgheză”1 a devenit astăzi pentru milioane de oameni una din problemele practice fundamentale. Pe plan ideologic competiția dintre orînduirile politice democratice și nedemocratice a fost rezolvată în perioada actuală în favoarea orînduirii democratice. Democrația, în funcția sa de formă de organizare a societății, a suscitat și suscită încă un interes teoretic și practic deosebit. Este știut faptul că democrația — sub un anumit aspect — constituie principala armă ideologică, în legitimarea democrației burgheze. Clasele exploatatoare și exponenții lor aflați la putere, au posibilitatea de a prezenta dominația lor, ca o expresie a voinței populare, bazată pe consensul tuturor sau al majorității forțelor sociale respective, prin însăși faptul aderării, formale indiscutabil, la principiile democrației. Cu toate acestea, unii autori burghezi, în numele adevărului ,au recunoscut că democrația a fost, după cucerirea puterii „o permanentă justificare rațională și morală", „un sistem de aplicații și de justificare a puterii". Suveranitatea socială, sau „regimul de autoguvernare a producătorilor", cum îi plăcea lui Marx să se exprime, poate fi realizată numai acolo unde puterea se află în mîinile celor mulți, unde democrația se înfăptuiește nemijlocit, în interesul întregii societăți ca democrație a poporului. Ca formă politică de organizare în care sînt asigurate condițiile guvernării poporului prin el însuși, democrația socialistă se întemeiază pe realizarea legalității politice și social-economice, pe posibilitatea valorificării sociale a creației materiale și spirituale a tuturor membrilor societății. Egalitatea nu mai este formală ci reală fără a fi inechitate, așa cum o concepea Marx cînd scria: „Dreptul producătorilor este proporțional cu munca efectuată de ei; egalitatea constă în faptul că se măsoară cu o unitate de măsură egală — munca". Realizarea practică a teoriei sociale marxiste este astfel democrația socialistă. Procesul istoric de așezare a raporturilor politice dintre clase și grupuri sociale, perfecționarea mecanismului conducerii politice a societății pe principii calitativ noi, cere eforturi mari, înfăptuirea democrației socialiste cu influențele sale asupra tuturor domeniilor vieții sociale, modificînd raporturile politice dintre membrii societății, determină în același timp schimbări în relațiile ce caracterizează activitatea de producție, presupune ridicarea nivelului de cultură și instruirea maselor, propune conștiinței colective un nou sistem de valori. Asigurarea condițiilor în care oamenii muncii se pot manifesta liber în sfera vieții sociale, își pot valorifica întreaga energie și forță creatoare în interesul lor și al societății, constituie adîncirea neîntreruptă a democrației socialiste. Transformările revoluționare înfăptuite sub conducerea partidului în anii care au trecut de la eliberare în viața politică, economică și socială a țării au determinat natura noii noastre democrații, și fac posibil ca în etapa nouă de dezvoltare a țării deschisă de Congresul al XI-lea să se realizeze noi progrese substanțiale pe linia adîncirii democratismului socialist. Drepturile și libertățile cetățenești din cele mai largi ca: dreptul la muncă, la odihnă, la învățătură, la asigurarea materială de bătrînețe, boală sau incapacitate de muncă, drepturi politice, libertatea conștiinței etc., proclama ifini te și efectiv garantate material de stat au devenit posibile ca urmare a constituirii fundamentelor: economic, politic, social și ideologic într-un sistem organic, conștient dirijat în direcția principală a evoluției formelor, structurilor și metodelor democratice, menite să atragă mase tot mai largi, practic întregul popor la conducerea societății. Cu îndreptățită mîndrie putem afirma că dispunem de un cadru legislativ și organizatoric adecvat participării nemijlocite a oamenilor muncii la conducerea vieții politice și economice. Principala formă de participare o constituie alegerea de către toți cetățenii patriei care au împlinit vîrsta de 18 ani a deputaților în Marea Adunare Națională și consiliile populare. Adăugăm deasemeni instituționalizarea adunărilor generale ale oamenilor muncii, comitetelor și consiliilor oamenilor muncii, a Congresului deputaților consiliilor populare județene și conferințelor președinților consiliilor populare pentru fiecare nivel. O dată cu creșterea atribuțiilor organizațiilor de masă și obștești sarcini de mare răspundere în atragerea cetățenilor la viața politică revin Frontului Unității Socialiste, cadrul organizatoric al unirii sub conducerea P.C.R. a forțelor politice și sociale ale națiunii noastre socialiste, a tuturor organizațiilor obștești. De o mare eficiență s-au dovedit în cadrul metodelor de acțiune vizitele de lucru și întîlnirile conducerii de partid cu diferite categorii de oameni ai muncii. Ele au dovedit că dialogul permanent cu poporul este metoda fundamentală de conducere. Cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu la Plenara comună a Comitetului Central al P.C.R. și Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale a României, ridicarea continuă a gradului de pregătire și competență a oamenilor muncii, lărgirea orizontului de cunoaștere și nivelului lor ideologic și politic a permis dezvoltarea democrației socialiste în sensul posibilității prezentării mai multor candidați ai Frontului Unității Socialiste, pe aceleași liste, în noua situație alegătorul optînd pentru un candidat sau altul, își dezvoltă spiritul de responsabilitate socială, simte cu adevărat manifestarea dublei sale calități: de producător și proprietar. Moisie IGNAT (Continuare în pag. 14-11 W m fondator IOSIF vulcani ADUCEM OMAGIUL NOSTRU MEMORIEI MARELUI POET NATIONAL MIHAI EMINESCU, ACELA CARE ODATĂ CU OPERA SA LITERARA A FĂCUT SĂ APARĂ PE BOLTA CULTURII ROMÂNEȘTI UN ASTRU CARE VA STRĂLUCI ÎN VECI DE VECI, REVĂRSÎND LUMINA ȘI CĂLDURA ÎN SUFLETELE OAMENILOR, AL POPORULUI NOSTRU. NICOLAE CEAUȘESCU EMlINESCU permanentă culturii românești Vocabula eminescologie, nițel rebarbativă pentru ureche, designează un schimb de mult o disciplină constituită. Dar existența patetică, destinul tragic și dimensiunile de universală capodoperă ale creației geniului literelor naționale reprezintă infinit mai mult decit o colecție oricît de completă de documente și izvoare, un obiict de dispută între acribia filologilor și cronografilor, mai mult decit reconstituirile cu virtuți evocatoare ale biografilor cu har, analizele fundamentale ale criticilor dotați cu elevată conștiință estetică sau amplele și sinteticele viziuni monografice. Eminescu înseamnă pentru noi mai mult decât un capitol, oricit de întins, de istorie literară! Nu numai pentru că spiritul său neliniștit și iscoditor s-a risipit generos în demersuri atât de eterogene, de la pasiunea istoricului la reflexiunea pe marginea fenomenului cultural ca atare, de la strîngerea cu sîrguincios gust a frumuseților folclorice la surprinderea jurnalistică a valorii universale în momentul singular. Ci pentru că figura și opera sa au exercitat și exercită o influență modelatoare asupra conștiințelor, pentru că adîncimea monumentală a creației sale a marcat indelebil posteritatea. Au fost destui aceia, de la grafomanul veleitar Octav Minar încoace, care prin îngusta optică a irelevantului fetiș numit factologie, au căutat să transforme „Luceafărul" într-o piesă muzeală însoțită de contabila tinichea cu număr de inventar. Zadarnic însă! Dacă pentru mințile opace, pretins scientiste, „luceafărul" a rămas într-adevăr într-o înghețată nemurire zîmbind cu dispreț impasibil, pentru omul de gust și de cultură, care vede în arta scrisului o realitate vie, organică. Radu ENESCU (Continuare în pag. 7)