Familia, 1866 (Anul 2, nr. 1-44)
1866-09-18 / nr. 30
Unu murmur’u nu s’aude din valea cea profunda, Si frundi’a stampetrita, si crinulu inuimitu, A fiului fantasta si cristalina unda Se pare ca nu curge, gandesci c’a adormitu: Si totulu candu apare asie de impacatu, Ah! numai singura eu suin cu pieptulu revoltatu; C’ acusi va se intene bufniti’a uritiósa Prin strivete asmodici momentulu de plecatu, Si-acusi mi-voiu depune pre faci’a-ti gratiósa, Iubita maiulitia, unu ultimu sarutatu ; Acusi vase se rumpa de ramulu celu nervosii O slaba nuielutia, unu mugura fragediosu. Adio dara Crisiana, regiune adorata, Fidela nutritoria, repausu neturburatu, Veghieze preste tine Dieimea cea ’ndurata, Si spinii se nu cresca pre braciulu teu curatu, Ci braciulu teu sa fia infrumsetiatu cu flori Si faci’a ta senina, ca ceriulu fara nori! M. Popiliu. ®.®®av iMt *nr. a /f® (Novela. Urmare.) V, Domnulu notariu siede in chili’a sa de lucratu. înaintea domniei sale face pe mésa unu protocolu mare in care scrie ceva. Chiar gata scrisoarea si vre se o presere cu pravu , dar din gresiéla a versatu pe protocolu toata tint’a din calamariu. Intr’unu minutu devine furibundu, lapeda protocolulu intr’o parte, er’ calamariulu in cea parte a chiliei, si incepe a se preambla cu perulu de totu sperlitu. — Manca-te-ar amarulu gelosia! Tu esti caus’a tuturor neplăcerilor mele, — eschiama in fine. Asie e acea daca omulu are nevesta tenera si frumoasa, — si-apoi blastemat’a de diregatoria nu te lasa se grigesci de muierea ta! — După aceste ora si arunca vr’o doue protocóale intr’unu anghiu. — Nimerniculu acela de Corneliu — continua mai departe — totu la noi siede. Ce cauta elu necontenitu aice? Nesmintitu umbla la muierea mea. Da, la muierea mea, câci dens’a totdeauna lu primesce cu bucuria, si la despărțire i dice cu surisu pe budie: „Se avemu onoare si de alta-data!“ — Hah! puiu de neparca, ascepta numai se fiu siguru de convingerea mea si atunci, hah! atunci resbunarea va fi amara! — Inse totuși, da daca nu me insiela, da daca Corneliu umbla pentru sor’a mea? — Eh! nu se poate, sor’a mea lu primesce tot mereu rece, neci nu pre vorbesce cu densulu, — socr’a mea vnse totu ride, nu mai poate de bucuria cand luvede. N’am cugetatu ca o femeia se poata fi atâtu de cocheta. Intr’aceste bătură la asia, si intră marele poetu Ovidu Zefirescu. — Ce naiba ti-a picatu in capu, frate? — întrebă acesta intrandu — de ai lapedatu tote protocoalele in anghiulu chiliei ? — Făcui putîntica gimnastica, — respunse notariulu voindu a-si intaritâ unu aeru umoristicu. — Apoi vina se mai continua mudara gimnastica, se lapedâmu si cărțile aceste sub mesa. — Dâ-mi pace frate, nu me amari. — D’apoi asie, tu nu de gimnastica, ci de necasu ai lapedatu rosu protocoalele. — Cam asie. — Nu mai fii tristu, en adu nesce vinu se ni treaca de necasu, câci si eu am multe necasun. Notariulu se duse după vinu, er’ Zefirescu si implu o pipa si incepu a furna. Nu peste multu sosi si notariulu cu vinulu, murmurandu intre dinți: Blastematulu acela de Corneliu era e aci ! — Ce dîsesi? — Iu intreba Zefirescu. — Nimica. — Haid’ se bemu dara! Apoi si-implu pocalu si dîse: — Se traiesca femeile frumoase! — Notariulu nu ciocni pocalulu, neci nu beii nimica, ci se uita morosu. — Ce draci! tu nu bei. Be dara acuma ! Se traiesca femeile fidele! Notariulu la cuvintele aceste par’ ca ar’ fi calcatu pe unu sterpe, tresari cu infiorare si trenti pocalulu de mesa cu multa furia. — Ce ti-e frate ? — Iu intrebâ Zefirescu. — Sa nu vorbimu despre femei, toate sunt cochete, si neci un’a nu e fidela. — Ai grige ce vorbesei, nu cumva se te auda socr’a ta. — Eh! ce-mi pasa mie de socr’a mea, si dens’a e ca si celelalte femei, in minutulu cand se jura ca me iubesce ferbinte — poate ca mispune cea mai grozava minciuna. — Frate! — continuă Zefirescu seriosu—tu esti barbatu si de aceea credu, ca vei fi in stare a suportă ceea ce am a-ti comunică. — Spune-mi ori si ce, nu me temu de nimica! 350